DINCOLO ȘI DINCOACE DE TINE





“ Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca
Omul să se facă Dumnezeu și
Toți să fim una … “



“ Dând laoparte omul din tine,
Îl vei lasa pe Dumnezeul din
tine să acționeze si vei face
lucruri miraculoase “



Cu siguranța, chimia individuală * este extrem de importantă in orice relație partenerială, indiferent de natura ei.
Într-un sistem, componentele dar, mai ales, legăturile dintre ele îi determină acestuia calitatea. Pentru că ele, legăturile, sunt cele variabile, cele ce se schimbă continuu - in funcție de factori obiectivi și subiectivi, deopotrivă.
Stă în natura psihicului uman să determine calitativ nivelul raportării individului la mediu, dar și alegerea mediului în funcție de coordonatele psihologice care ii ghidează în viața personală.
“ Al cincilea principiu de determinism in functionarea psihicului uman este acela al functionarii sistemice. Inca de la delimitarea de catre Aristotel a celor trei functii ale sufletului : hranirea, simtirea si ratiunea, problema unitatii structural-functionale a psihicului a fost o preocupare in plan teoretic si aplicativ. Modelele cognitiv – afectiv – emotional si volitiv, definite tot in De anima, apoi nivelele definite de psihanaliza si componentele personalitatii – toate au atributul functionarii in sistem. Demonstratiile vin, in principal, din doua directii: cea a tratarii genetice si cea a compensarii in caz de “disfunctii”.

** “Istoria psihologiei”, Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Psihologie, autor Prof.univ. dr. Grigore Nicola, Curs anul I, pag.266



În același timp, însă, sentimentele care mă animau Îl vizau pe acela care credeam că erai și, de aici, ușor de explicat cum s-a schimbat natura acestora atunci când te-am aflat pe Tine, Cel real.Așa se face că acum am ajuns să gândesc că, pesemne, atunci când eram altceva, emiteam energii, atrageam oameni si intamplari (de parca ceva ar fi intamplator in aceasta existenta !), pe masura a ceea ce eram eu insami - atunci si in devenire.
Drumul de la impasibilitate la adorație m-a traversat, asemenea unei cărări șerpuite, ce urcă pe culme dar coboară apoi în mlaștină.
Și pentru ca marcajul sa fie și mai elocvent, asupra mea nu putea să nu-și pună amprenta mediul social - haotic, dealtfel – al acestui popor atât de minunat dar atât de încercat.
Din 1989 până astăzi, fiecare dintre cei ce s-au încăpățânat să
rămână în țară am trăit cât pentru zece vieți, urcușuri și coborâșuri, lumină și întuneric, extaz și agonie.
În parte, ni le-am generat noi înșine. Dar restul este aportul, ”ajutorul neprecupețit ” al acelora care ne-au vrut debusolați, încrâncenați, nesiguri pe noi și pe ceilalți si, mai ales, călători într-o lume străină nouă; căci – doar au spus-o – “ frumoasă țară, păcat că e locuită “ nu ? Și atunci, pentru a le abandona aceste frumuseți, au creat mirajul occidental – a cărui una dintre rezultante este noianul de copii rămași singuri sau cu bunici bolnavi și schilodiți sufletește – spirite care trăiesc adevărate drame. Cine le va reda acestora etapa de viață trăită fără povești și mângâieri sau prima zi de școală nu alături de părinți, ci singuri și rușinați-parcă, de singurătatea lor ?
Și, dacă ei cresc așa, ce fel de părinți vor fi peste ani, ce amintiri fericite le vor depăna propriilor copii la capătul unei adolescențe bucurată doar de pachetele primate la Paște și la Crăciun ? Cine și cum le va recupera acestora imaginea sfântă a Sfintelor Sărbători, taina Nașterii si a Reânvierii – ca ei să poată cinsti în fiecare clipă miracolul existenței și al evoluției spirituale – pentru care fiecare venim pe acest pământ ?
Să ajute Bunul Dumnezeu acest popor să afle înainte de a plăti prea scump, ce minune este darul pe care l-a primit de la Creator prin existența acestui teritoriu pe care să-și ducă existența demn – căci nu are nevoie decât de încredere în el și în misiunea lui.


X x x X



Dumnezeu nu este un chip, un om. Dumnezeu este o concentrare, o densitate imateriala, aflată în partea superioară a lumii - spre care aspiră toate spiritele. Este ca o “ceață” densă, care “emană” lumină – halou – de lumină galben-aurie.Asta este semnificația ASPIRAÞIEI omului-spirit către Dumnezeu – tendința de “înălțare” a entităților-spirit– adică ridicarea din nivelul pe care fiecare evoluează. Această ridicare se realizează într-un unghi, cumva geometric vorbind, mai mic de 45 grade. (desen)
Spiritele care alcătuiesc lumea “gravitează” într-o mișcare continuă. Ele seamănă cu un spermatozoid și se înalță prin mișcarea “codiței”. Forma spiritelor în evoluție este a unei sfere de lumină galben-aurie, densă, cețoasă, dar de o compactibilitate redusă față de aceea a Spiritului-Dumnezeu.
KARMA este, nimic altceva, decât modul în care ne “despărțim” de “individualii” cu care venim în contact în timpul existenței (familie, colegi, prieteni, dușmani).
Acumulăm karmă este considerate rea atunci și doar atunci când nu ne luăm “rămas bun” de la entitățile spirituale acestea. Tocmai asta înseamnă Legea reîncarnării: revenirea la evoluție într-un timp comun (secvență temporală) cu individualii cu care nu am încheiat legătura. Noile relaționări dintre noi sunt mereu altele – diferența de la o încarnare la alta depinzând de factori de altă natură. Așa se eplică de ce uneori suntem frați, alteori soți, fii sau fiice – de fiecare data în funcție de “reparația” pe care o avem de facut si de lecția rămasă neînvățată.
Aceasta este semnificația “morții fără lumânare” – nu lumânarea fizică, din biserică, ci lumânarea (“Iluminarea” sau “luminarea”) , limpezirea relațiilor cu ceilalți. Cu cât rămân nefinalizate mai multe relaționări individuale într-o viață, cu atât ne modificăm, în rău, evoluția din viața curentă și / sau imediat următoare. Căci, dată fiind accelerarea tuturor ritmurilor evoluției, nu de puține ori manifestările apar încă în viața curentă – lucru care, dealtfel, este menit să ne ajute enorm.







X x x X





Intâlnirea cu EL – nu importă dacă metamorfozat în Dumnezeu-Tatăl sau Dumnezeu – Fiul cerului și al pământului – se intampla, fără excepție, în momente de cumpănă existențială. Iluminarea care se produce, însă, ne poate lega pentru tot restul vieții sau poate dura doar o clipă. Depinde de cât de pregătiți suntem.
În viața fiecăruia sunt aspecte “la vedere” și aspecte “ascunse”, care așteaptă să fie descifrate. Și căile sunt multe, de la astrologie la numerologie, de la genealogie la karmogramă, de la eternitatea trecută și cea viitoare – până la potențialul psiho-emoțional afectiv, intelectual cu care ne-am încărcat în existenta curentă.
Stă în puterea fiecăruia să descifreze misterul existențial și să se descifreze pe sine. Numai așa timpul trăit va fi fost în folosul evoluției individuale și a aceleia a “lumii lui Dumnezeu”. Adică în sensul înălțării spirituale, a realizării a încă unui pas pe calea căutării pentru care suntem aici, acum – de fiecare dată.
Am speranța că generațiile aflate acum în plină evoluție – copiii de cristal, copiii indigo – sunt aceia care vor apropia împlinirea acestei continue aspirații.Noi, adulții avem datoria să evoluăm alături de ei, dar fără să-i înfrânăm ci impulsinându-i, fără să-i “reducem” ci “multiplicându-i” în toate aspiratiile și acțiunile lor vizionare.
Copilul lui Dumnezeu născut prin mine în această existență, fiul meu Andrei, îmi vorbea la vârsta de șapte ani despre lumea “stelarilor” de unde a venit, despre misiunea lui de a “ne salva” pe noi, oamenii-pământeni; îmi vorbea despre familia lui de acolo privind spre cer și despre iminenta-i plecare, atunci când ei vor veni să îl ia. Iar eu nu aveam voie sa plâng !
Acum treisprezece ani o consideram o imaginație, care îmi satisfăcea orgoliul de părinte “beneficiar” al unui asemenea “exemplar”. Astăzi sunt tot mai mulți copiii care au asemenea “fantezii”. Încurajați-i ! Povestiți cu ei ! Înregistrați-i în tot ce spun ! Păstrați desenele și scrierile lor ! Admirați cu seriozitate picturile, muzica și poeziile pe care le realizează ! Sunt “arhiva vie”, netrăită încă, a evoluțiiei speciei umane. Vom ajunge să descifrăm toate acestea cândva, mai devreme sau mai târziu. Când va fi vremea ! Fiecare după puterea lui ! După calitatea evoluției individuale ! După credința lui !



X x x X



În primii șapte ani copii “văd” entitățile spirituale: îngeri, spiriduși, elfi. Acestia le veghează somnul și jocul, deopotrivă. Îi inspiră. Îi apără. Se joacă cu ei, îndrumându-i. Pe măsură ce cresc, însă, preocupările lor se “maturizează”: încep școala, grijile; se reduce timpul pentru joacă.
Lăsați copiilor copilăria ! Nu îi sufocați cu preocupări “intelectuale”, meditații, lecții instrumentale, de pictură, etc. Nu-i dirijați ! Lăsați-le libertatea de a alege: pe măsura lor, nu a educatorilor sau familiei !Ei știu mai bine decât oricine altcineva. Acceptați ideea că toți, absolut toți, sunt copiii lui Dumnezeu. Noi suntem doar părinții vremelnici, “canalul” prin care ei s-au întrupat. Și alegerea noastră, tot ei au făcut-o ! Aveau nevoie, pentru evoluție, de condițile pe care familia adultă care sunteți li le va oferi în această existență. NU AVEÞI NICI VINA,NICI MERITUL DE A LE FI PÃRINÞI ! Înțelegeți și acceptați !
“Lăsați copiii să vină la mine ! “ a spus Iisus. Atunci lăsați-i ! El știe pentru ce au venit aceste spirite la întrupare. Fiți doar “păzitorii din umbră” ai evoluției lor: nu vă impuneți astăzi idei și gânduri care mâine pot să nu mai reflecte aspirațiile voastre. Copiii noștri sunt entități independente, fiecare cu misiunea lui, cu ritmul lui existențial, cu “soarta” lui. Nu vă substituiți Divinității schimbându-le “dat-ul”, soarta cu care au venit. Aveți drepturi și obligații doar asupra voastră, individual: schimbați-vă profesia, serviciul, grupul de prieteni, localitatea de domiciliu – atâta timp, înă, cât nu afectați viața, evoluția copiilor născuți prin voi. Dar nu le impuneți școli, prieteni, discipline de studiu, atitudini de viață despre care nu știți cum corespund sau nu aspirațiilor lor. Ați pierde de două ori: respectul de sine și respectul copiilor. Supunerea temporară din partea lor nu ar însemna decât – cel mult – acceptare. Dar când timpul acesteia se va fi terminat, inevitabil, veți constata doar o atitudine de toleranță din partea lor. Și vă asigură că, toleranța - în manifestarea ei - doare !






X x x X



Uneori, ai sentimental curgerii prea incete a timpului. Este o percepție interioară, legată doar de ceea ce “faci” cu tine !
Alteori, același timp, aleargă ! Þine de ceea ce crezi că eternitatea “face” cu tine !
Când tu ești decidentul, acceptarea vine de la sine !
Când timpul fără limite hotărăște pentru tine, ai - uneori - un impuls de a te revolta !
În inconștiența noastră credem că (ne) aparținem nouă înșine mai mult decît Divinității. Doar atunci când “ne abandonăm”, recunoaștem – în fond și în formă : “ Facă-se voia Ta, Doamne !” Abia atunci începem să existăm cu adevărat ! Restul a fost doar imaturitatea spiritului !


X x x X

Confirmarea Divinității existențiale o avem numai în momentele de “cumpănă”.
Pentru mine s-a întâmplat într-unul din multele astfel de momente, cand “venirea” Lui s-a produs în vis, purtându-mă în tunelul, în canalul ascensional.
Lumina, de un galben translucid, cânta și încălzea în același timp. Sentimentul de liniște interioară, de împăcare – unic dealtfel, nici el nu poate fi descris.
Frumusețea Lui, a energiei pe care o transmitea, era ireală, de neatins, de necurprins, atemporală.
Mesajul – mental, transmis fără ca eu să păstrez amintirea acestui gen de “comunicare” a fost scurt, hotărât: “Să nu îți fie frică ! Nu ai de ce te teme !”
Târziu am înteles sensul lui: nu era doar pentru problema mea puncuală de la acel moment, ci pentru întreaga această existență terestră.
Nu aveam voie să am temeri pentru hrană, pentru adăpost, pentru gânduri, ci doar SA FIU – întru împlinirea Căii spirituale.
Aș fi vrut să rămân acolo, în tunel, în ascensiune, în linistea și împăcarea care mă cuprinseseră. Numai că nu încheiasem ceea ce aveam de împlinit ! Și locul meu era, încă – în această viață – pe acest pământ. Și atunci am fost chemată, adusă înapoi, prin glasul fiului meu: a fost de ajuns un singur cuvânt rostit și descendența mea pe tunel s-a petrecut foarte rapid. Am reveit în acest timp, în această viață ! Dar cu o nouă atitudine față de lume, de oameni, dar – mai ales – față de Divinitatea din mine !
De atunci nu am încetat să păstrez certitudinea existenței Lui. Primisem darul imens al eliberării spirituale, confirmarea zborului cu care fiecare suntem datori în fiecare viață. De aceea ne pasionează pe noi, oamenii, ideea de ZBOR CÃTRE CERURI: este esența noastră, este ACELA (zborul) pentru care ne pregătim înainte de fiecare întrupare. O treaptă și încă o treaptă de cer ! Până când atunci când o atingem pe ultima, ne găsim Locul, rămânem “la dreapta” Dumnezeului-tată, așa cum Fiul ne-a arătat. Noi aspirăm să o facem în spirit. Când reușim, se încheie seria de întrupări terestre sau pe alte planete. Căci “extratereștrii” există ! Suntem noi-ei , din alte trepte de evoluție. Ar trebui să nu ne sperie, să nu ne inhibe, căci una suntem. Doar că noi am uitat acest lucru. “Furați” de problemele existențiale, ne justificăm astfel căderea, involuția întru-spirit. Și atunci rămânem la școala terestră atât cât avem nevoie. De aceea, înaintea morții fizice, sunt clipele de revedere a întregii existențe, cu bune și rele, cu bucurii și suferințe primite sau produse de fiecare. Ar trebui să fie “lecția” cu care să ne întoarcem pentru corecție. Din păcate, de fiecare dată adăugăm alte și alte greșeli: în viață alergăm excesiv după bani, după sex, după mirajul infatuării, al orgoliului, al mândriei – care nu sunt decât încercări ale îngerului decazut, diavolul, cărora – de cele mai multe ori – nu le facem față. Când adunăm averi excesive, în viața următoare vom trăi lecția muncii făcute pentru bunăstarea altora sau a sihăstriei. Când suntem mândri, trufași, atunci vom trăi doar umilința și resemnarea. Când primează interesul pentru sex, nu ne vom bucura în viața viitoare de împlinirea maternității. Sub diverse forme !
Până când reușim să nu mai răspundem tentațiior îngerului cu aripile frânte care ne ține astfel la nivelul coborât al zborului lui: dacă el nu se poate ridica, atunci semănîndu-i, nici noi nu putem zbura, aspira, către înălțare.
Sunt extreme de rare cazurile când , după o viață de muncă și îmbogățire – un om înțelege să dea cezarului ce e al cezarului . Un astfel de exmplu al timpului nostru terestru este Bill Gates: un spirit evoluat, o lumină pentru iluminarea acestui pământ. Căci nu este întâmplător nici domeniul profesional în care a activat. E un caz fericit de înălțare spirituală încă din această etapă a existenței terestre.