agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-16 | [This text should be read in romana] | Submited by NC NOTA AUTORULUI Toate personajele înfățiÈ™ate sunt creaÈ›ii ale imaginaÈ›iei autorului È™i nu au nici o legătură cu vreo persoană în viață. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat È™i în ElveÈ›ia È™i am inventat un munte, Kellerhorn, È™i alte două zone - Col du Lemac È™i Col de Roc. PROLOG - Poate fi periculos, zise Philip Cardon când simÈ›i roÈ›ile Land Rover-ului alunecând în noroi. - Dacă eÈ™ti nervos, lasă-mă pe mine la volan. Mie îmi place să stau pe scaunul È™oferului, sugeră Eve. Pe Philip îl izbi nota provocatoare din tonul ei. Opri motorul, iar Eve, lângă el, își aprinse o nouă È›igară de la cea pe care tocmai o fumase. Era noapte, È™i ei erau sus, pe dealurile din Purbeck1, apropiindu-se de falezele care coborau până jos, în mare. Philip se gândi că Dorset-ul2, în februarie, semăna cu iadul. Plouase zile la rând, iar câmpiile joase pe care le lăsaseră de mult în urmă erau acum lacuri, mlaÈ™tini. Mergeau pe urmele adânci de roÈ›i dintr-un drum care urca pe spinarea unui vârf înalt. Era un frig crâncen, È™i Eve își încheie gulerul hainei din păr de cămilă în jurul gâtului. ÃŽn acest punct erau la adăpost de vânt. Philip găsi tăcerea misterioasă, ca È™i cum ar fi fost emis un avertisment. Cerul era senin, iar luna arunca o lumină tulburătoare peste vastul peisaj din dreapta lor. Doar la câțiva metri de drum, vârful cobora într-o pantă abruptă, spre o vale mărginită de o altă pantă, undeva, mai departe. Văzură prima dată marea de pe coasta aspră care se întindea înspre vest. Promontorii crestate se proiectau în marea furioasă. Valuri uriaÈ™e, cu coame bune pentru surf, se rostogoleau într-o miÈ™care nesfârÈ™ită. 1 Peninsulă situată la vest de portul Poole, în regiunea Dorset, renumită pentru carierele de calcar, (n.tr.) 2 Regiune în sudul Angliei (n.tr.) - Acolo, jos, trebuie să fie Sterndale Manor1, remarcă Philip. La baza văii - puÈ›in mai mare decât o trecătoare largă - se găsea o casă în stil elisa- betan, cu coÈ™urile îndreptate spre cer. ÃŽn timp ce urmărea casa, luminile se aprinseră, iar Philip scoase o lunetă din buzunarul hanoracului È™i îi reglă imaginea. Probabil că generalul Sterndale s-a întors de la hotelul nostru împreună cu fiul său. Cineva închide toate obloanele... Privi cum se aprindeau luminile, dispărând apoi, pe măsură ce tot mai multe obloane erau închise. E ca È™i cum ar dispărea viaÈ›a, reflectă el. - Acum eÈ™ti morbid, îl mustră Eve, sărind jos, aproape alunecând în noroi È™i apucându-se de maÈ™ină. - Fii atentă. Terenul e mlăștinos. El continuă să privească conacul. Nu putea să scape de premoniÈ›ia unei tragedii iminente. „Trebuie să fie atmosfera ciudată de aici, de sus", își spuse, darÈ™tiu că se închide înăuntru pe timp de noapte, observă el. - Știi, îți aduci aminte că la barul din spate, la hotelul Priory, generalul zicea că e atât de izolat, încât noaptea transformă casa într-o fortăreață, îi aminti Eve. ÃŽn toată casa aceea mare, doar ei doi È™i servitorul. Marchat. Ciudat nume. Mă întreb de ce naÈ›ionalitate e. Afișă zâmbetul care-l atrăsese prima dată, când se întâlniseră, din întâmplare, la Priory. Dă-te la o parte, trec eu la volan. - înapoi, la locul tău. Eu conduc, È™i cu asta, basta. - Fii încăpățânat, atunci, dar să nu ne trezim jos, în defileul acela. Era supărată că nu face ce vrea ea. Trecu înapoi, pe locul pasagerului, È™i tonul vioi păru să-i revină. Ãsta pe care urcăm e Lyman's Tout? Ce înseamnă Tout? - Promontoriu. Punct de observaÈ›ie. Un cuvânt local. ÃŽn stânga, avem Houns Tout. Să nu mă întrebi ce înseamnă Houns. Philip porni motorul È™i își continuară ascensiunea. ÃŽn stânga lui se întindea, pe o suprafață extinsă, o iarbă pitică ce se cățăra pe un perete de piatră, încercase mai devreme s-o ia peste iarbă, dar o găsise îmbibată cu apă. ÃŽncă tulburat, se uită în jos, spre Sterndale Manor, È™i continuă să urce mai sus È™i mai sus. 1 Manor - „conac" (n.tr.) - Ne-au spus la hotel că vântul ne va lovi după ce vom trece de creasta vârfului ăstuia - drept dinspre mare. Lasă trapa jos. Tocmai termină de vorbit, când ajunseră în cel mai înalt punct al vârfului. Vântul îi lovi, ca È™i cum o ușă imensă s-ar fi trântit în faÈ›a lor. Eve își trase pe cap gluga de la haină. Philip încetini pe pământul care devenise un platou întins de iarbă jalnică. ÃŽn stânga, peretele de piatră se înclina spre est, ca lovit de un atac violent. Mugetul mării semăna cu o bătaie de tobă. Philip opri maÈ™ina, apoi motorul È™i se aplecă, aÈ™a încât Eve să-l audă. - Mă duc puÈ›in pe jos. Cred că suntem aproape de margine. - Pentru mine e suficient de aproape. - Mă întreb a cui e clădirea aceea veche. ÃŽn stânga lui, destul de departe de mare, se ridica, umilă, o construcÈ›ie mare È™i mohorâtă, înaltă cât două etaje, cu pereÈ›i de granit. Părea părăsită, È™i de la ea terenul cobora constant spre ceea ce el bănuia a fi marginea falezei. Aplecându-se contra forÈ›ei vântului care-l dărâma, înainta cu grijă. Se opri brusc. Fără nimic care să îi indice primejdia, se trezi chiar pe margine È™i-i mulÈ›umi lui Dumnezeu că vântul îi bătea din față. Prăpastia se prăvălea aproape perpendicular, o sută de metri în jos, peste aflorimente de roci, de unde marea tuna, spărgându-se la baza ei. Roci, ca niÈ™te dinÈ›i imenÈ™i, ieÈ™eau din mare. Un val uriaÈ™ își făcu apariÈ›ia, se sparse ca o bombă de stâncă È™i rocile dispărură, iar Philip își simÈ›i faÈ›a umezită de stropi minusculi. Marea se retrase repede, descoperind rocile care fură inundate din nou de un val proaspăt ce apăru urlând. Privea marea, când își aduse din nou aminte de fosta lui soÈ›ie, Jean, care, pentru el, însemnase mai mult decât viaÈ›a. „Dacă mai fac un pas, pământul se surpă È™i mă ia È™i pe mine cu el", gândi el. Atunci, s-ar sfârÈ™i È™i chinul de a trăi fără ea. Avea È™i un martor care ar spune că a fost un accident. Scrâșni din dinÈ›i È™i își scoase ideea asta din cap. Jean n-ar fi vrut să se dea bătut, ar fi vrut ca el să meargă mai departe È™i să vadă ce nou viitor își poate construi. Doar dacă... Clipi. Dinspre mare, o lumină licărise de câteva ori. Cu colÈ›ul ochiului, prinse o licărire È™i din interiorul țărmului. Continuă să fixeze casa aceea de granit, cu aspectul ei apocaliptic, când văzu câteva licăriri de răspuns. Cineva de acolo schimba semnale cu cineva de pe mare. Apoi clădirea se cufundă din nou în întuneric. Fusese doar o iluzie? Se întoarse la locul unde Eve stătea protejată de Land Rover, cu ochii pierduÈ›i înspre răsărit. ÃŽÈ™i dădu gluga jos, ca să-l poată auzi. - Ai văzut o lumină licărind din casa aceea mare È™i întunecată? întrebă el. - Nu, n-am văzut. - EÈ™ti sigură? - Da. Ai ajuns la marginea falezei? - E un perete perpendicular. O clipă m-am simÈ›it ameÈ›it. - De aceea È™i vezi lumini. Sări pe locul È™oferului înainte ca el să o poată opri. Cred c-ar fi mai bine să conduc eu la întoarcere. Hai! Sus! El înjură cu voce joasă. Ei chiar îi plăcea să facă ce voia. ÃŽn creier i se declanșă un semnal de alarmă. Când i se alătură, pe locul pasagerului, ea porni motorul. Apoi întoarse maÈ™ina într-un semicerc È™i coborî înapoi pe urmele de pe drum. Zdruncinat de experienÈ›a de la marginea stâncii, Philip rămase tăcut câteva clipe. Curând realiză că ea era un È™ofer de primă mână, ceea ce era o uÈ™urare. Privi în gol, spre vest, È™irul de promontorii sălbatice, înfipte în mare, ca niÈ™te È›epe gigantice. Se gândi că era una dintre cele mai aspre coaste pe care le văzuse vreodată, fără nici un copac, doar È™iruri de creste care se terminau în promontoriile acelea uriaÈ™e. Apoi apucă braÈ›ul lui Eve, uÈ™or, să nu o sperie. Tocmai trecuseră peste o creastă, lăsând-o în spate, iar vântul se întoarse, ca È™i cum cineva ar fi apăsat pe un buton. LiniÈ™tea aceea misterioasă se instală din nou. - OpreÈ™te, pentru Dumnezeu! È›ipă el. Mai jos, în depărtare, văzu Sterndale Manor. Casa cea mare ardea ca o torță gigantică. ÃŽntregul edificiu era în flăcări, de la un capăt la altul. Eve opri maÈ™ina, iar Philip scoase din nou luneta È™i o focaliză. O flacără de un roÈ™u sălbatic umplu lentila. Cercetă terenurile împrejmuite de un zid de piatră. Ascuns pe jumătate de un hambar de lângă casa care ardea, se găsea un Bentley vechi, cu trepte laterale È™i faruri imense. Era al generalului Sterndale. - Nu putem face nimic, zise Eve, aprinzându-È™i o È›igară. Mai târziu, când își aminti remarca, lui Philip i se păru rece, indiferentă, darea avea dreptate. Nu putea ajunge la conac dându-È™i drumul pe panta din stânga... era mult prea abruptă. Nu putea nici măcar s-o coboare cu frâna trasă, asta în cazul în care ar fi condus în jos, mai aproape de creastă... suprafaÈ›a udă È™i noroioasă era atât de înÈ™elătoare, încât È™i-ar fi pierdut echilibrul, iar distanÈ›a pe care ar fi plonjat ar fi fost fatală. - Păcat că nu putem da alarma sau chema pompierii, își făcu el griji. - Nu ai un telefon mobil? - Nu. Tweed, È™eful lui È™i directorul adjunct al SIS1 de la Park Crescent, din Londra, le interzisese angajaÈ›ilor săi să folosească acest instrument. ÃŽn zilele noastre era atât de uÈ™or să interceptezi convorbirile telefonice, iar Tweed se păzea de un eventual grup ostil care era pe recepÈ›ie. - Nu văd cum Sterndale sau fiul lui ar fi putut să scape dintr-un asemenea pârjol, remarcă el. Trecătoarea în care se găsea casa era netedă È™i cobora spre mare chiar din dreptul conacului. Vântul urla în josul acestei pâlnii naturale, ațâțând flăcările È™i dându-le forme nebuneÈ™ti. Philip își puse resemnat luneta înapoi în buzunar. - Să mergem, spuse el. O să anunțăm incendiul de îndată ce vom putea. Obloanele acelea nenorocite, pe care Sterndale ne-a spus că le închide în fiecare noapte, probabil că i-au prins ca într-o capcană. Stai! O clipă... Văzuse miÈ™care în spatele casei aceleia condamnate. Pentru prima oară, luna fuse traversată de nori. Brusc, totul fu întunecat, în afară de conacul în flăcări. Continuă să încerce o focalizare mai bună a lunetei pe drumul din spatele conacului, care făcea o cotitură spre satul Langton Matravers. Nu văzu nimic în întunericul acela. - Ce cauÈ›i? întrebă Eve, lăsând motorul să meargă în gol. E al naibii de frig aici, sus. - Mi s-a părut că văd o altă maÈ™ină plecând de la conac, cu câțiva oameni în ea. 1 Secret Intelligence Service = Serviciul Secret de InformaÈ›ii (n.tr.) - Se poate să fi fost Sterndale È™i fiul? întrebă ea pe un ton plictisit, aprinzându-È™i o altă È›igară. - Nu. El ar fi folosit Bentley-ul... iar maÈ™ina e încă pe jumătate în interiorul hambarului. Mi-a spus că singurul lui mijloc de transport, în afară de Bentley, o altă piesă clasică, e la reparat. - Probabil că È›i s-a părut. EÈ™ti încă ameÈ›it de cât te-ai uitat în jos, de pe stâncă. Putem să mergem? înghețăm aici. -Da... Din nou Eve putea avea dreptate. Nu prinsese decât pentru o clipă imaginea unui vehicul ieÈ™ind în viteză din acel infern. Eve manevră Land Rover-ul cu multă abilitate, conducând mai repede decât el, ieÈ™ind adesea de pe urmele de roÈ›i, în porÈ›iunile laterale cu aspect de burete, dar reuÈ™ind să rămână pe drum. - îmi place să-È›i conduc rabla. E distractiv... ÃŽn condiÈ›iile astea, e un test pentru nervi. - Oare? Din nou primi un semnal din subconÈ™tient. ÃŽncetă să-i mai dea atenÈ›ie când trecură pe lângă conacul care căpătase aspectul unui rug funerar înnegrit, luminat de luna care apăruse din nou. Peisajul Dorset-ului era din nou deprimant... vârfuri golaÈ™e mărșăluind spre vest, unul după altul. Coborau spre locul unde drumul întâlnea o È™osea, când Philip auzi sirenele unei maÈ™ini de pompieri, o văzu trecând cu girofaruri albastre, apoi o alta. - Ia-o la stânga, spre Kingston, spuse Philip după ce intrară pe o È™osea pustie, cu o suprafață decentă de asfalt, lăsând terenul mlăștinos în spatele lor. - Bine, darde ce? - AÈ™a, e un drum lung, ocoleÈ™te, dar, dacă o facem prima la stânga, ieÈ™im, în cele din urmă, în drumul care duce spre Sterndale Manor. Am putea să raportăm ce am văzut. - Ce crezi tu că ai văzut. O adevărată pierdere de timp. Știm că pompierii au venit în forță. E vreun bar în Kingston? Mi-ar prinde bine ceva de băut. - E unul bun. Bine. Mergem în continuare spre Kingston. Philip era confuz. DeÈ™i mintea îi era tulbure - se resimÈ›ea după durerea provocată de moartea bruscă a soÈ›iei sale, în urmă cu un an È™i mai bine, iar acum era pentru prima oară când simÈ›ea un interes crescând pentru o altă femeie - o parte din ea îi funcÈ›iona încă normal. De ce Eve nu dorea să raporteze tragedia la care fuseseră martori? Spre Kingston coborâseră pe un drum È™erpuit È™i înÈ™elător. Eve devia uneori pentru a evita băltoacele cât niÈ™te adevărate lacuri. Panta era foarte înclinată, iar Philip avu din nou dovada profesionalismului ei ca È™ofer. „Nu È™tiu nimic despre ea, de când ne-am întâlnit prima oară, la cina de la Priory, se gândea el, în afară de faptul că e foarte frumoasă. Trebuie să-i pun câteva întrebări, aÈ™a, la un pahar..." Scott Arms, cocoÈ›at pe una din înălÈ›imile periferice ale Kingston-ului, era construit, ca È™i restul satului, din piatră veche È™i neagră, din care se mai găsea încă sus, în Purbeck. Interiorul era format dintr-un labirint de niveluri diferite È™i separeuri izolate, unele având o masă pentru o singură persoană în faÈ›a unei banchete. - Fii atentă aici, îi spuse Philip, luând-o de braÈ›. Trebuie să urci È™i să cobori, iar treptele sunt înÈ™elătoare. - Mă descurc. își trase braÈ›ul, demonstrându-È™i încă o dată independenÈ›a aproape agresivă. Philip alese o masă la nivelul cel mai de jos, într-un separeu din faÈ›a unei ferestre mari care dădea spre est. El comandă un pahar de vin franÈ›uzesc alb, sec, iar Eve ceru o votcă mare. - Ar fi bine să conduc eu ce a mai rămas până la Priory, spuse el, zâmbind. - De ce? Crezi că un pahar mă face incapabilă? întrebă ea. - Să vedem cum o să ne simÈ›im mai târziu. - Philip, cum îți câștigi tu existenÈ›a? - Mă ocup de asigurări. E ceva mai specializat, confidenÈ›ial, dartu? - Eu sunt în securitate. Și la mine e ceva special... Făcu o pauză. Probabil că am spus deja prea multe. își gustau băuturile, când un tânăr solid, îmbrăcat din cap până în picioare în haine de piele neagră, trecu pe lângă ei cu o cască în mână. Nu se uită nici o clipă la masa lor. Lui Philip i se păru că nu se uită la ei aproape intenÈ›ionat È™i simÈ›i că era ceva ciudat la el. - Cât stai la Priory? întrebă Eve întâmplător. - Cam o săptămână. Asta dacă nu mă cheamă înapoi de la birou. Tu? - Eu sunt pe cont propriu. Hai să vizităm Purbeck-ul împreună. Ai nevoie de companie, după ceea ce mi-ai spus despre Jean. E prima excursie după moartea ei? El înghiÈ›i È™i își controla cu greu emoÈ›iile. Era felul degajat - ceva din trecut - în care ea îi amintise de moartea soÈ›iei sale, care îl deranja. „StăpâneÈ™te-te", gândi el. - Bună idee, zise el, în cele din urmă. Da, aÈ™a o să facem. Mă bucur să am o companie cât se poate de oportună. Eve Warner își scosese haina È™i rămăsese într-un costum bleumarin îngrijit È™i o bluză albă, pe gât. ÃŽÈ™i coafase părul foarte negru, lipit de cap È™i de gâtul frumos. FaÈ›a era aproape triunghiulară, terminată cu o bărbie ascuÈ›ită dedesubtul unei guri mari care sugera o persoană hotărâtă. Avea un nas roman, dar ceea ce frapa erau ochii umbriÈ›i de sprâncene negre. De un căprui întunecat, îl priveau ca È™i cum ar fi fost în stare să-i citească gândurile. O femeie impresionantă, căreia Philip îi dădea aproape patruzeci de ani, cu o personalitate puternică. Barul era foarte liniÈ™tit È™i nu era nimeni pe lângă ei când ea își etală zâmbetul atrăgător. - Philip, la ce te gândeÈ™ti? Pari cam departe. - Mă gândeam că mi-ar prinde bine o companie feminină. - La asta te gândeai, deci! Chiar vom vizita Dorset-ul împreună... Mintea îi zburase înapoi cu câteva ore, la cină, când o întâlnise prima oară, în subsolul cu pereÈ›i înalÈ›i, din piatră veche, unde se servea masa. Philip stătea la o masă singur È™i, lângă el, se aranjase o altă masă pentru o singură persoană. Singurii ocupanÈ›i, în afară de el, era un cuplu de vârstă mijlocie, aÈ™ezaÈ›i la o masă în cel mai îndepărtat colÈ› al sălii luminate de lămpi de perete. Eve apăruse pe neaÈ™teptate, coborând treptele de piatră în spirală care duceau spre subsol. După ce ajunsese jos, se oprise, inspectând ciudata încăpere, până ce un chelner se apropiase de ea. Pe Philip îl atrăsese din clipa în care își pusese ochii pe ea. „Pun pariu că € cu vreun prieten", își spusese. Pe mâna stângă nu avea nici un inel. - Doamna aÈ™teaptă pe cineva? întrebase chelnerul, grăbindu-se spre ea. - Nu. AÈ™ dori masa de acolo. E liberă? Arătase spre o masă de lângă peretele din fund, chiar aproape de locul unde stătea Philip. AÈ™teptase până ce ea se aÈ™ezase doar la câțiva paÈ™i de el. Era slabă, înaltă cam de un metru cincizeci È™i cinci È™i purta pantofi de lac, aurii. ÃŽn timp ce ea studia meniul, Philip își făcu curaj să-i vorbească. Nu se apropiase de o altă femeie de când murise Jean È™i nici nu simÈ›ise vreo înclinaÈ›ie de acest fel. Ea se simÈ›ise privită, se uitase în stânga È™i-n dreapta, zâmbise timid. Philip își luă inima-n dinÈ›i. - Bună seara. Nu cumva sunteÈ›i singură? Eu sunt. Vă pot recomanda calcanul1. Asta dacă vă place peÈ™tele. Ea îi simÈ›ise imediat timiditatea È™i îi surâsese È™mechereÈ™te, ca să-l facă să se simtă în largul lui. - De ce nu veniÈ›i lângă mine? Atunci o să am cui mă plânge dacă peÈ™tele e stricat... AÈ™a începuse totul. „Nu", gândi Philip, uitându-se din nou la ea în liniÈ™tea de la Scott Arms, în Kingston, totul începuse mai devreme, la Londra, în sediul SIS din Park Crescent. ÃŽn biroul cel mare al È™efului său, de unde se vedea Park Crescent până departe. Tweed îi ceruse Monicăi, asistentei lui de încredere, care lucra de mult timp pentru el, să-i lase singuri pentru câteva minute. - Philip, cred c-ar trebui să-È›i iei o vacanță. - AÈ™ prefera să n-o fac. - Philip, îți ordon să-È›i iei o vacanță. Trebuie s-o faci. Þi-am rezervat un apartament la un hotel interesant, în Dorset. La periferia Wareham-ului. Hotelul Priory. Apartamentul e rezervat pentru o săptămână, pe numele tău. A, È™i cât stai pe-acolo, ai putea să faci niÈ™te investigaÈ›ii discrete despre 1 Joc de cuvinte: sole = „calcan"; „singur", „necăsătorit" (n.tr.) generalul Sterndale. Are peste optzeci de ani È™i e proprietarul Băncii Sterndale, banca aceea privată care e în familie încă de la fondarea ei, pe la începutul anilor 1800. - Ce vrei să afli despre el? întrebă Philip. - Nu sunt sigur... Tweed se ridicase de la birou, își scosese ochelarii È™i începuse să-i cureÈ›e cu o batistă în timp ce făcea înconjurul camerei. De o înălÈ›ime medie, cu părul negru, când își punea ochelarii era bărbatul de vârstă mijlocie pe lângă care treceai pe stradă fără să-l observi. Ceea ce constituia un avantaj pentru foarte agerul director adjunct al SIS. - Știi ce mi-ar plăcea să È™tiu? Dacă mai e în toate minÈ›ile. Când l-am întâlnit la club, mai era, dar asta se întâmpla acum câțiva ani. Atunci își sărbătorea cea de-a optzecea aniversare. Conduce personalul de la bancă cu o mână de fier. Are operaÈ›iuni secrete, aÈ™a că, dacă vei putea lua legătura cu el, vei avea ceva greutăți în a obÈ›ine vreo informaÈ›ie. - Ce fel de informaÈ›ie? insistă Philip, căruia nu-i plăcea deloc o astfel de idee. Bănuia că Tweed e nerăbdător să-l scoată din casa în care locuia singur de la moartea lui Jean, daracum când îi dăduse o anumită misiune, n-ar fi avut nici un rost să se mai certe pe acest subiect. - Altceva ce mi-ar mai plăcea să aflu - È™i asta va fi, probabil, imposibil de obÈ›inut dacă nu ajungi aproape de el - sunt numele clienÈ›ilor lui importanÈ›i. Ia-È›i geamantanul pe care-l È›ii aici, pregătit întotdeauna pentru o excursie de urgență. Afară e un Land Rover care te va duce acolo. Uite cheile. Philip, încearcă să te odihneÈ™ti în Dorset. VorbeÈ™te cu oameni... - Ai terminat de visat? întrebă Eve care începea să-È™i pună haina din păr de cămilă, în Scott Arms. Eu sunt încă aici. Doar în caz c-ai uitat. „Îi place să i se dea multă atenÈ›ie, se gândi el, îmbrăcându-È™i haina de sibir. Nu, nu e corect. Probabil c-am tăcut prea mult. Nu mai È™tiu cum să mă port cu femeile." Se strecură repede în faÈ›a ei È™i urcă prima treaptă a scărilor de piatră. Podelele erau pavate cu lespezi din acelaÈ™i material. - Cunosc drumul spre ieÈ™ire. PoÈ›i rămâne blocat în labirintul ăsta ore întregi, glumi el peste umăr. - Pe fereastră, în lumina lunii, se vedea castelul Corfe, rosti ea brusc. - Parcă ziceai că e prima ta excursie în Dorset, replică el. - Ca mulÈ›i alÈ›ii, studiez È™i eu ghidurile de călătorie... au È™i poze, în caz că nu È™tiai, răspunse ea sarcastică. AjunÈ™i afară, se grăbi spre parcarea din spatele barului È™i se sui la volan, lăsând-o să alerge în spatele lui. ÃŽÈ™i scutură noroiul de pe cizme de marginea maÈ™inii. Ea se urcă pe locul de lângă el. - Dă-te la o parte, îi ceru ea. Vreau să conduc. - Și eu la fel. Ai condus destul. - Crezi că o votcă îmi afectează abilitatea de a-È›i conduce carul de luptă? - E rândul meu. Părăsind parcarea, coborî un alt deal abrupt, cu multe curbe periculoase, intră într-o băltoacă, iar apa se scurse pe maÈ™ină È™i intră pe o fereastră deschisă. - Mi s-a udat haina, spuse ea cu un ton de gheață. Se uită scurt la ea. Haina din păr de cămilă era doar răzleÈ› stropită cu apă. Ea se uita fix, drept înainte, supărată pentru că el n-o lăsa să conducă. ÃŽn depărtare, mult sub ei, două vârfuri din lanÈ›ul Purbeck coborau, împrejmuind un gol care, probabil, fusese o trecătoare strategică pe vremea lui Cromwell. Castelul Corfe era cocoÈ›at pe o colină înaltă, în acest gol. Stâncile lui golaÈ™e È™i turnurile ruinate îi aminteau lui Philip de un schelet, ceea ce-l purtă cu gândul înapoi, la marele incendiu de la conacul Sterndale. Erau acum, oare, generalul Sterndale È™i fiul său, Richard, schelete adevărate, consumate de ceea ce mai mult ca sigur fuseseră temperaturi incredibil de mari? Un gând morbid, dar în aceeaÈ™i seară, ceva mai devreme, îl întâlnise pe generalul Sterndale la un pahar, în barul de la Priory. Aflase că bătrânul crai făcea o vizită nocturnă. Fusese una dintre acele coincidenÈ›e la care speri din tot sufletul, dar care se întâmplă rar. Prima oară, generalul îl fixase lung pe Philip È™i, întrucât erau singuri, făcuse o remarcă: - Văd durere în ochii dumitale. Pari un om care a suferit... Philip se trezise povestindu-i pe scurt despre tragedia morÈ›ii bruÈ™te a lui Jean, ceva despre care vorbea foarte rar. Vorbiseră o vreme, aÈ™a că Philip avea ce să-i raporteze lui Tweed la întoarcere. Ajunseră la Corfe, un sat de căsuÈ›e vechi, din piatră, aÈ™ezat pe o suprafață întinsă, È™i urmară drumul care ducea înapoi spre Wareham, întorcând într-un semicerc chiar deasupra colinei de pe care străjuia castelul Corfe. Fu apoi o călătorie dreaptă, pe o È™osea bună È™i goală. Eve căzuse din nou într-o tăcere meditativă, fără să-l privească pe Philip sau să-i adreseze vreun cuvânt nici măcar o dată, de ciudă. Un ochi mare È™i orbitor îi umplu oglinda retrovizoare. Un motociclist în piele neagră, cu cască, i se È›inea de coadă. Philip îl aÈ™teptă să depășească, aÈ™a cum fac întotdeauna È™mecherii. Piele Neagră îi rămase lipit de spate. Philip È™i-l aminti pe tânărul solid care intrase în Scott Arms. „Treci odată, fir-ai tu să fii!" își zise. Motociclistul refuză să-i facă acest serviciu. Philip începu să-È™i dorească să fi luat Walther-ul automat. ÃŽn caz că urmăritorul era înarmat È™i ostil... Destul de ciudat era faptul că Eve părea că nu-È™i dă seama că sunt urmăriÈ›i. Stătea aproape nemiÈ™cată, cu mâinile strânse pe centura de siguranță. Philip încetini, trecu podul de peste râul Frome de la periferia Wareham-ului, semnaliză, coti la dreapta într-o piaÈ›etă veche È™i coborî pe o alee scurtă până la Priory. Parcă maÈ™ina aproape de un zid de piatră, lângă intrarea hotelului, când îl văzu pe motociclist oprind la capătul celălalt al pieÈ›ei È™i stingând farul acela orbitor. - Ei bine, ne-am întors întregi, remarcă Eve, sărind jos, pe pavaj. - O nimica toată, îi răspunse Philip, încuind maÈ™ina. Eve mângâie Porsche-ul cel nou È™i roÈ™u lângă care parcase Philip. - Asta e dragostea mea. Carul meu de luptă. Nu-i rău, nu crezi? Philip îngheță în locul în care se afla. La plecarea din Park Crescent, avusese sentimentul că e urmărit de cineva într-un Porsche roÈ™u. MaÈ™ina aceea ostentativă lăsase tot timpul câteva maÈ™ini în spatele lui, È™i o pierduse în apropiere de Wareham. Șoferul purtase o cască, aÈ™a că nu putuse să se hotărască dacă în spatele volanului era un bărbat sau o femeie. Apoi își reaminti că erau doar câteva Porsche-uri roÈ™ii prin împrejurimi. Se uită înapoi, în piaÈ›etă, dar motociclistul dispăruse. Nu-l auzise ambalând, aÈ™a că, probabil, își împinsese motocicleta în piață înainte să-i pornească motorul. Foarte ciudat. Făcu un cerc pentru a admira Porsche-ul... Eve părea că-È™i recăpătase normala bună dispoziÈ›ie radiantă. - Asta iar e ceva. Trebuie să te fi costat o avere. - MaÈ™ina companiei. O descuie È™i lumina de interior se aprinse. Pe unul din locuri erau aruncate, la grămadă, haine scumpe, de parcă ar fi fost zdrenÈ›e. Răscoli prin ele È™i trase afară niÈ™te pijamale din mătase albastră. De sub mormanul de haine, ceva căzu pe podeaua maÈ™inii. O cască. Intrară în hotelul Priory, o clădire veche de sute de ani, pe sub o arcadă de piatră care dădea într-o curte închisă, cu pavaj inegal. Luând-o înainte, Eve împinse uÈ™a grea de lemn de la recepÈ›ie. Din spatele unei tejghele înguste, proprietarul, un bărbat cu o înfățiÈ™are caldă, îl salută pe Philip. - Mă bucur să vă văd înapoi, domnule. V-a căutat Monica, un telefon de urgență. V-a rugat s-o sunaÈ›i de îndată ce vă întoarceÈ›i. PuteÈ›i să folosiÈ›i telefonul acesta... Plin de tact, proprietarul dispăru, iar Philip apucă telefonul. ÃŽn spatele lui, Eve îl interogă: - Și cine e Monica? - MătuÈ™a mea, zise Philip repede. Are grijă de casa mea, continuă el, minÈ›ind cu uÈ™urință. - Mă duc jos, în apartamentul meu. Ne vedem la bar... Philip ar fi preferat un telefon mai puÈ›in public, dar era singur când formă numărul de la Park Crescent. Monica, asistenta lui Tweed, vorbi grăbită: - Þi-l dau pe È™efu'... - Tweed la aparat, spuse familiara voce. Suni de la hotel? - Da... - Atunci treci câți poÈ›i de repede la un telefon public È™i sună-mă. Telefonul amuÈ›i. Philip, cu haina de sibir încă pe el, se întoarse în noaptea acum uscată, dar foarte rece, cu un cer presărat de stele deasupra lui. Mai devreme, când ajunsese în Wareham, observase o cabină telefonică pe South Street, la nu mai mult de cinci minute de mers pe jos, în stilul lui. South Street era goală când intră în cabina telefonică, cu o lanternă pe care o luase din maÈ™ină. Avea un fascicul puternic È™i era grea, acoperită cu cauciuc. O armă de nădejde, dacă s-ar fi întâmplat să dea peste Piele Neagră. Tweed răspunse chiar el È™i începu să vorbească rapid după ce verifică locul de unde vorbea Philip. - S-au cam încurcat iÈ›ele acolo. Casa generalului Sterndale a fost mistuită de flăcări. Pompierii au recuperat două cadavre... pe-al generalului È™i pe al fiului său, Richard, carbonizaÈ›i, dar încă posibil de recunoscut. - Noi am văzut conacul arzând de la distanță... - Noi? - ÃŽÈ›i explic mai târziu. Cred că am văzut o maÈ™ină care pleca de acolo, cu mai mulÈ›i oameni înăuntru... - Crezi? - Da, nu sunt sigur. S-a întâmplat totul aÈ™a de repede. - ÃŽn cazul ăsta n-ai văzut nimic dacă eÈ™ti întrebat de poliÈ›ie. Mă refer la vehiculul-fantomă. - De ce...? - Ascultă. Șeful echipei de pompieri de la faÈ›a locului l-a chemat pe È™eful poliÈ›iei din Dorchester. Pentru că Sterndale era mare È™tab, Dorchester-ul a contactat Scotland Yard-ul. Și ce noroc - ghinion, mai bine zis - a avut, să vorbească cu vechiul È™i certăreÈ›ul meu partener, inspectorul-È™ef Roy Buchanan. Se poate să fie în drum spre locul faptei, cu elicopterul. Te-ai putea trezi că te ia la întrebări, aÈ™a că fii atent. - Dar nu înÈ›eleg. Buchanan e de la omucideri. - Șeful pompierilor a raportat că tot exteriorul conacului a fost stropit cu benzină. Ãsta n-a fost accident. A fost incendiere premeditată. Crimă cu sânge rece. - O, Doamne... - Am zis ascultă. Tocmai i-am telefonat nepoatei generalului... o cunosc puÈ›in. Mi-a spus că grosul capitalului băncii era È›inut de către general în biroul lui de la conac, sub formă de obligaÈ›iuni la purtător -negociabile oriunde, fără prea multe întrebări. ÃŽn filiale lăsase atâția bani cât să-i meargă afacerea. - Despre câți bani vorbim? - Trei sute de milioane de lire sterline. Plus. Trebuie să închid acum. Rămâi acolo. Mai dă o raită puÈ›in de dimineață, dar ai grijă. Și È›i-am trimis ajutor... să te susÈ›ină. - Pe cine? - S-ar putea să fie acolo deja. O să-l recunoÈ™ti când o să-l vezi... Philip se întoarse cu paÈ™i lenÈ›i la hotel. Voia să-È™i pună gândurile în ordine. Incendiere premeditată? Crimă? Iar el, împreună cu Eve, fusese martor. Aranjă faptele în ordinea în care se petrecuseră. La marginea stâncii era sigur că văzuse semnale luminoase care licăriseră de pe mare È™i cărora li se răspunsese din locul care părea a fi vechiul hambar gol al unei case, dacă le văzuse. Eva negase că ar fi văzut ceva, iar el deja observase că ei nu-i scăpau multe lucruri. Apoi incendiul îngrozitor. Și maÈ™ina pe care o văzuse dispărând pe câmp. Dacă văzuse o maÈ™ină. La Scott Arms, motociclistul voinic care trecuse pe lângă separeul lor. Aici, nimic. Doar că, mai târziu, fuseseră urmăriÈ›i tot drumul până la Priory de un motociclist - un fapt sigur, care nu putea fi produsul imaginaÈ›iei înfierbântate datorate lui Eve, care era diabolic de atrăgătoare. Deschizând uÈ™a de lemn spre holul hotelului, se simÈ›i recunoscător lui Tweed pentru că îl avertizase să nu spună prea multe. ÃŽÈ™i scoase haina de sibir, porni pe coridor È™i aruncă o privire în bar, care era o cameră separată la capătul acestuia. Avu un alt È™oc. Eve, aÈ™ezată aproape cu spatele la el, se schimbase într-o rochie de un albastru-închis, cu o curea aurie încercuindu-i mijlocul È™i cu picioarele lungi puse unul peste altul, descoperite de o crăpătură adâncă a rochiei. Vorbea cu Bob Newman, care stătea È™i o asculta, cu o figură inexpresivă È™i un pahar de scotch în mână. AÈ™adar, acesta era „ajutorul" pe care Tweed îl trimisese atât de urgent ca sprijin. Newman, corespondent de presă, era un prieten apropiat È™i de încredere al lui Tweed. Fusese verificat temeinic cu mult timp în urmă. Trecut acum de patruzeci de ani, se implicase total È™i cu multă eficacitate în câteva misiuni SIS. Philip se hotărî să-i lase singuri câteva minute, cât să-È™i adune gândurile. Nu-l văzuse nimeni strecurându-se în confortabilul hol din spatele hotelului, gol acum, È™i aÈ™ezându-se pe o canapea. „Mă întreb despre ce vorbesc", gândi Philip. Bob Newman sosise ceva mai devreme în acea seară, pe întuneric, după un drum înspăimântător spre Wareham. Lui Newman îi plăcea să apese acceleraÈ›ia până la fund, dar niciodată nu băuse înainte să se suie la volan. După ce se trecuse în registrul hotelului, își dusese valiza sus, în camera lui, o deschisese, își pusese repede câteva haine pe umeraÈ™, apoi coborâse la bar pentru mult doritul scotch. ÃŽn bar, o încăpere lungă, cu barul propriu-zis pe stânga cum intrase el, nu era nimeni, cu excepÈ›ia barmanului, È™i a unei femei atrăgătoare, îmbrăcată într-o rochie de un albastru-închis. Ea făcu prima miÈ™care când îl văzu pregătindu-se să se aÈ™eze la distanță de ea. - Eu sunt singură. Crezi că ar fi posibil să stăm È™i noi la un pahar de vorbă? EÈ™ti Robert Newman, faimosul corespondent internaÈ›ional. Te È™tiu din fotografiile din presa internaÈ›ională. - Nu faimos È™i internaÈ›ional. Notoriu este cuvântul, îi spuse el, aÈ™ezându-se într-un fotoliu lângă ea. Noroc! - ÃŽn ultimul timp n-am prea văzut multe articole de-ale tale, continuă ea, etalând un zâmbet cald. Bănuiesc că, probabil, bestsellerul pe care l-ai scris, Kruger: Computerul care a căzut, È›i-a adus o avere. A apărut peste tot în lume È™i încă se mai tipăreÈ™te. - M-a făcut să mă simt confortabil pentru o vreme, zise el scurt. N-avea nici un rost să-i mărturisească faptul că e milionar. Nu spui aÈ™a ceva unor necunoscute. Newman n-o spusese nimănui. Ea îl studia. Putea să aibă în jur de un metru È™aptezeci È™i cinci, bine făcut, trăsături puternice, proaspăt ras, păr castaniu-deschis È™i aura unui bărbat care umblase mult È™i văzuse lumea, cu părÈ›ile ei bune È™i rele. Un individ foarte dur, credea ea, dar plăcut în rarele momente când zâmbea. - Apropo, eu sunt Eve Warner, spuse ea. - Ce faci ca să-È›i câștigi pâinea cea de toate zilele? întrebă el. Sau eÈ™ti rentieră? - Arăt eu ca o rentieră? Se îndreptă indignată. ÃŽntotdeauna a trebuit să muncesc ca să trăiesc. Nu ca tine, îl tachină ea. Ea îi zâmbi sarcastic, dându-i impresia de rânjet. El nu-i răspunse la înÈ›epătură. Urmă o pauză lungă, È™i el aÈ™teptă ca ea să-È™i dea seama că mai era ceva de spus. Ea nu spuse nimic, ceea ce lui i se păru interesant. - Atunci, ce meserie ai? întrebă el, în cele din urmă. - Mă ocup de echipamente de securitate. - Care anume? - E puÈ›in cam secret. Toate sunt secrete. Dar sunt plătită bine È™i muncesc ca un troian. - Adică eÈ™ti un cal troian? o împunse el. își miji ochii căprui, sfredelitori. O prinsese cu garda jos. Ea se uită în spatele lui. Philip intrase în bar, È™i când ea se întoarse îi făcu cu mâna. - Eu plătesc. Tu cu ce te otrăveÈ™ti, Eve? O, bună, Bob! Nu ne-am văzut de mult. - Eu rămân pe votcă. ÃŽncă una dublă, răspunse Eve. - Pentru mine un Scotch, Philip, spuse Newman. - A, voi doi vă cunoaÈ™teÈ›i? întrebă Eve, surpriza trădându-i-se în voce. - Pe ici, pe colo, răspunse Newman, ridicându-È™i uÈ™or vocea, aÈ™a încât Philip să audă ce spune. Philip lucrează în asigurări. Investigam odată o îare fraudă È™i el mi-a vândut câteva ponturi... Philip îl binecuvântă pe Newman pentru a fi bănuit atât de bine ce-i spusese el lui Eve. Pentru el comandă un pahar de vin alb, franÈ›uzesc, sec È™i le aduse băuturile È™i celorlalÈ›i. Eve îl urmări cu privirea. Având peste treizeci de ani, Philip era mai suplu decât Newman, mai sensibil, după cum bănuia ea, mai puÈ›in capabil să facă față vieÈ›ii. Aici nu ghicise bine È™i îl subestima pe Philip. ÃŽÈ™i trase È™i el un scaun, iar acum formau un cerc închis. Eve bău din votca ei È™i goli imediat jumătate de pahar. ÃŽÈ™i aprinse o nouă È›igară de la cea pe care o fumase. Newman scosese o Drichetă, dar ea dădu din cap. - Pot să-mi aprind singură È›igara. - Bravo È›ie! Cu timpul o să înveÈ›i È™i cum să o fumezi. Ea îl privi rece, își strânse buzele pline, apoi zâmbi. - Apropo de fum, ai auzit de teribilul foc de lângă Lyman's Tout? îl întrebă ea pe Newman. - Ce foc? Eve începu să-i vorbească despre experienÈ›a pe care o avusese în timpul călătoriei cu Philip. Vorbi despre ea, ca È™i cum ar fi fost un eveniment îndepărtat din trecut. - Un subiect puÈ›in cam oribil pentru o seară atât de plăcută, concluzionă ea. - Oribil dacă zici că Sterndale È™i fiul său erau încuiaÈ›i în locul acela. De unde È™tii că erau încuiaÈ›i? Detaliul despre faptul că generalul însuÈ™i închidea toate storurile în fiecare noapte sună ca È™i cum l-ai fi cunoscut pe general, presă Newman. - Acum îmi dau seama de ce ai avut un asemenea succes ca È™i corespondent de presă. De fapt, Philip mi-a spus È™i mie. ÃŽnainte de cină l-a întâlnit pe general chiar în acest bar. Bătrânul crai a fost destul de vorbăreÈ›, bănuiesc. Eu nu l-am văzut. Eram la mine în apartament È™i făceam un duÈ™. - Am auzit că era foarte bătrân, comentă Newman. Mă gândesc că, într-un loc precum cel pe care l-ai descris, avea buÈ™teni mari pentru foc. Unul s-ar fi putut să se rostogolească pe un covoraÈ™ È™i gata. O tragedie. - Eu cred c-a fost o stivă de buÈ™teni, medită Eve, cu obrazul sprijinit în mâna stângă, È›inându-È™i votca în dreapta, ca să nu dispară. Era aranjată lângă o construcÈ›ie care semăna cu un hambar. Ridicată la capătul clădirii în care Sterndale își È›inea vechiul Bentley. Spatele maÈ™inii ieÈ™ea în afară, descoperit. Philip stătea tăcut, sorbind din paharul lui cu vin. Nu-È™i aducea aminte de stiva de buÈ™teni pe care o descrisese Eve, daracolo, sus, în vârful stâncii, mintea lui fusese asaltată de emoÈ›ii - fascinaÈ›ia crescândă pentru Eve, amintiri ale soÈ›iei moarte, Jean. Nu putea să jure că nu era nici o stivă de buÈ™teni la capătul hambarului. Nu putea fi sigur de nimic. Se întrebă dacă Tweed mai era în biroul lui. - L-ai trimis pe Philip în Dorset, folosindu-te de nevoia lui de vacanță, dar adevăratul tău scop a fost să-l ai la faÈ›a locului, pentru a-l supraveghea pe generalul Sterndale. Și acum uită-te în ce mizerie e băgat, îl învinui Paula. Era ora zece seara în cabinetul lui Tweed din Park Crescent. El È™edea la biroul lui È™i o studia pe Paula Grey, fără să-i răspundă imediat: O brunetă subÈ›ire, foarte atrăgătoare, ea stătea în spatele biroului ei, aruncând fulgere din priviri. Asistentă-È™efă È™i cea mai apropiată confidentă, nu ezita niciodată să-È™i spună punctul de vedere, lucru pe care Tweed îl admira. Paula, necăsătorită după o poveste de dragoste nefericită, avea în jur de treizeci È™i cinci de ani. Singurul alt personaj din încăpere, în spatele biroului său dintr-un colÈ›, era Monica, de asemenea, un adjunct de încredere. O femeie mică, de o vârstă nesigură, își purta părul cărunt într-un coc, iar acum asculta duelul de cuvinte, distrându-se. - ÃŽn parte ai dreptate, admise Tweed, dar a petrecut prea multe nopÈ›i È™i weekenduri în casa aceea drăguță în care a locuit cu Jean. Am vrut să-l scot puÈ›in din atmosfera locului. Undeva, în È›ara asta - nu afară, până nu sunt sigur că e stabil din punct de vedere emoÈ›ional. Cu siguranță, nu aveam de unde să È™tiu că această excursie o să aibă o întorsătură atât de dramatică. Și, după cum È™tii, Bob Newman s-a grăbit să se ducă acolo, la cererea mea, ca să-l susÈ›ină. - Asta ne va fi de ajutor, încuviință Paula, dardespre ce este vorba? Cum a început totul? - La Paris. Aproape că-i plăcu uimirea de pe figura ei. Orice urmă de indignare dispăruse. - La Paris? repetă Paula. Cum? La ușă se auzi un ciocănit sfios, Tweed strigă: - Intră. Marler intră. Cel mai grozav È›intaÈ™ din Europa Occidentală, nou-veni-tul, un membru vechi al echipei lui Tweed, era de înălÈ›ime mijlocie, slab È™i îmbrăcat elegant într-o jachetă de vânătoare, pantaloni de catifea cord È™i pantofi maro, făcuÈ›i de mână, care străluceau ca sticla. Proaspăt ras, avea un zâmbet cinic, È™i se È™tia că nu crede nici un cuvânt pe care îl spunea cineva, până nu îl verifica de trei ori. - Bună seara, zise el cu o voce tărăgănată de snob. ÃŽmi pare bine să văd că aÈ›i început cu toÈ›ii noaptea mai devreme, aÈ™a, ca variaÈ›ie. Adoptă o È›inută tipică È™i se rezemă de un perete, aprinzându-È™i o È›igară lungă. - Marler, începu Tweed, Paula nu prea înÈ›elege ce se întâmplă. Spune-i despre excursia la Paris. ÃŽmi închipui c-ai venit aici direct de la avion. - BineînÈ›eles. Paula nu înÈ›elege? Nici eu nu înÈ›eleg. - Spune-i ce s-a întâmplat, pentru Dumnezeu, sugeră Tweed. - Chiar te rog, îl îmboldi Paula. - A început cu un telefon de la un informator de-al meu din Paris. Joules Fournier. Pot să vă spun cum îl cheamă acum, când bietul nenorocit e mort. Ne-am întâlnit la ora cinci - după ce se întunecase - în faÈ›a unui bar de pe rue St-Honore. La telefon mi-a spus că, în curând, ceva mare va exploda È™i a menÈ›ionat un nume care m-a È™ocat puÈ›in. Mi-am luat bilet la avionul de dimineață pentru a studia locul de întâlnire. Părea destul de sigur. O stradă principală din Paris când se preumblă multă lume pe-acolo. Nu mi-am dat seama că poate fi periculos. Ceasul rău. - Ce nume a menÈ›ionat? întrebă Paula. - Toate la timpul lor. Vă merge mintea prea repede. AÈ™a că aveÈ›i răbdare cu mine. Fournier era o aÈ™chie de om cu păr unsuros. ÃŽn trecut a fost un informator de încredere. Mă sprijineam de un geam al barului, afară, È™i mă prefăceam că citesc Figaro. Multă lume prin preajmă, grăbindu-se acasă de la serviciu, aÈ™a cum anticipasem. Aveam la È™old un Walther automat - îl împrumutasem de la un prieten din Paris, mai devreme. Nu poÈ›i È™ti niciodată, într-o misiune ca asta. Fournier a apărut brusc de nicăieri. - Era pe jos? întrebă Paula. - AÈ™a mi s-a părut. Părea neobiÈ™nuit de nervos, uitându-se în spate, peste umăr. A turuit aÈ™a-zisa informaÈ›ie în franceză. Nu prea avea nici o logică. A menÈ›ionat din nou numele, a spus că tipul e implicat într-o operaÈ›iune de schimbare a lumii, că are legături peste tot. Asta îmi spunea când a apărut o bandă de motocicliÈ™ti îmbrăcaÈ›i în piele neagră, cu căști pe figuri, clătinându-se pe asfalt. Am crezut că sunt beÈ›i. ÃŽÈ™i croiau drum înghiontind oamenii, făcând semne obscene oricui protesta. I-am văzut clar, dar nu È™i feÈ›ele, evident. Când s-au apropiat de Fournier, unul dintre ei s-a împiedicat. Am fost un idiot. Făcu o pauză, trase adânc din È›igară, apoi o strivi în scrumiera de cristal pe care Monica o împinsese mai aproape de el pe biroul ei. - Nu te-am mai auzit spunând asta, zise Paula încet. - Eram prea preocupat de ceea ce încerca Fournier să-mi povestească. Mi-a spus că îmi trimisese o scrisoare. Asta s-a întâmplat. ÃŽncă mă mai blestem. - Ce s-a întâmplat? Mă îndoiesc c-ai fi putut să previi aÈ™a ceva. Nu la o oră de vârf, pe rue St-Honore, comentă Paula. - Bădăranii ăia beÈ›i, aÈ™a credeam eu, aproape c-au format un cerc închis în jurul nostru. Atunci a început să-mi sune clopotul de alarmă, dar era prea târziu. - Ce era prea târziu? întrebă Tweed. - Tipul care se împiedicase - care părea că s-a împiedicat - a sărit pe Fournier. A zis „Scuze, amice", în engleză. După ce au dispărut, Fournier a horcăit o dată È™i a căzut în braÈ›ele mele. L-am apucat de după piept, iar mâna mea dreaptă era lipicioasă. Sânge. ÃŽmpiedicatul ăla îi băgase lui Fournier un cuÈ›it chiar la subraÈ›ul stâng. ÃŽn timp ce se prăbuÈ™ea i-am luat pulsul după ce l-am rezemat de o vitrină. Nimic. Era mort. Treabă de profesionist. - Ce e cu banda de motocicliÈ™ti? întrebă Paula. - Au dispărut ca vântul. Am hotărât că cel mai bine era să fac È™i eu la fel. Cu un Walther la mine, fără permis, nu-mi imaginam un interviu cu poliÈ›iÈ™tii... sau cu È™mecherii pe care-i folosesc ei. I-am semnalizat lui Archie È™i l-am lăsat pe bietul Fournier, după ce i-am spus unei femei, care se oprise acolo, că omul a suferit un infarct È™i dacă ar putea ea să cheme un doctor. N-am putut să fac nimic ca să-mi ajut informatorul. - Cine e Archie? se interesă Paula. Archie È™i mai cum? - Numele de familie nu contează. E, probabil, cel mai bun informator din lume pe care îl am. E stabilit la Paris, dar se învârte cam peste tot. Când am ajuns pe aeroportul De Gaulle, la dus, l-am sunat È™i l-am rugat să fie prin apropiere, ca sprijin. E o figură. - Unde era în momentul crimei? exclamă Tweed. - ÃŽn capătul celălalt al străzii, într-un gang. Nu cred c-a văzut prea multe, cu tot traficul acela aglomerat, darmi-a recepÈ›ionat mesajul È™i a dispărut. Asta e. - Nu, nu e, insistă Paula. Ce nume È›i-a spus Fournier la telefon de te-a speriat aÈ™a - È™i pe care apoi l-a repetat la Paris înainte să fie ucis? - Cred c-am auzit bine. De fiecare dată a bolborosit cuvintele. Marler făcu o pauză pentru a-È™i aprinde o altă È›igară lungă. DeÈ™i calm în aparență, Paula îl simÈ›i supărat pentru ceea ce el considera un eÈ™ec total din partea lui. Leopold Brazii, dacă vă vine să credeÈ›i... 2 ÃŽn cabinetul lui Tweed urmă o tăcere provocată de uimire. Figura Monicăi È™i cea a Paulei sugerau o adâncă neîncredere. Paula fuse cea care rupse tăcerea. - Leopold Brazii? Cel mai puternic broker1 mondial? Misteriosul personaj despre care se zvoneÈ™te că află tot ce È™tie preÈ™edintele american, primul nostru ministru, preÈ™edintele FranÈ›ei È™i Dumnezeu mai È™tie cine? - Acesta e numele pe care sunt destul de sigur că l-am auzit, spuse Marler. Iar Fournier l-a menÈ›ionat de două ori. - Probabil că a greÈ™it, insistă Paula. - Poate, interveni Tweed. O să vă dezvălui un secret. ÃŽn ultimele săptămâni, am făcut personal investigaÈ›ii discrete în ceea ce-l priveÈ™te. E ca un al doilea Kissinger2, însă fără publicitate. Și, la fel ca È™i Kissinger, se plimbă de la o capitală la alta în avionul personal când se iveÈ™te vreo problemă. E un om foarte bogat È™i foarte puternic. Făcu o pauză. Atât de puternic, încât azi am fost chemat în Downing Street3. Cineva a vorbit. Primul-ministru în persoană mi-a spus să întrerup orice cercetări legate de domnul Brazii. - Nu călcaÈ›i pe iarbă, zise laconic Marler. - Și noi ce facem? întrebă Paula. 1 Persoană a cărei profesie este aceea de a vinde È™i de a cumpăra acÈ›iuni, bani străini È™i mărfuri pentru alÈ›i oameni, (n.tr.). 2 Kissinger, Henry Alfred (1923 -), laureat al premiului Nobel, om politic È™i secretar de stat sub preÈ™edinÈ›ia lui Richard M. Nixon È™i Gerald R. Ford. Cartea sa, Armele nucleare È™i politica externă a Americii, a stat la baza politicii externe a SUA. (n.tr.). 3 Strada pe care se află cabinetul prim-ministrului britanic, (n.tr) Soneria telefonului o întrerupse. Monica răspunse, vorbi puÈ›in, apoi acoperi receptorul cu mâna È™i se uită la Tweed. - E René Lasalle, vechiul tău prieten din DST. Se referea la DirecÈ›ia de Supraveghere Teritorială, contraspionajul francez. Tweed apăsă un buton de pe telefonul său. Ridică receptorul È™i îl salută cordial pe francez. Vocea lui Lasalle suna agitată. - Ai secretizorul1? - Da. Pari îngrijorat. - Omul tău, Marler, poartă cumva o jachetă de vânătoare È™i pantaloni de catifea cord? Tweed aruncă o privire spre Marler care era îmbrăcat exact aÈ™a cum îl descrisese Lasalle. - Despre ce este vorba? întrebă Tweed răspicat. Nu-mi plac întrebările despre oamenii mei mai mult decât îți plac È›ie. - Marler a vizitat Parisul azi? - La fel. Repet, ce înseamnă toate astea, René? - Crimă. Lasalle tăcu, aÈ™teptându-l pe Tweed să spună ceva, dar Tweed rămase mut. Crimă, repetă francezul. Crimă cu sânge rece, în mijlocul Parisului. Un bărbat pe nume Jules Fournier, ocupaÈ›ie necunoscută, a fost înjunghiat mortal acum câtva timp, în orele de vârf. Din tot Parisul, È™i-a ales rue St-Honoré. -Și? - Fournier era însoÈ›it de un alt bărbat, care a sprijinit cadavrul de vitrina unui bar. Apoi i-a spus unei femei - în franceză - că Fournier a avut un infarct È™i a pus-o să cheme un doctor. - Și? repetă Tweed. - Ne-a făcut o descriere bună. O doamnă cu spirit de observaÈ›ie. Mi-am amintit de Marler. - Nimeni, în lumea asta, nu mai arată ca el? Asta vrei să spui? întrebă Tweed. - Dar descrierea hainelor? O toaletă foarte britanică. - Ce-i cu ea? 1 Dispozitiv electronic care codează È™i decodează convorbirile telefonice, (n.tr.) - Tweed, răspunzi în doi peri... - Presupunerile tale absurde mă enervează al naibii de tare. Și nu, n-am văzut-o niciodată pe persoana în cauză purtând asemenea haine. De asemenea, a fost la Londra toată ziua. Pentru asta garantez eu. „Doamne-ajută, se gândi Tweed, deÈ™i nu cred că voi ajunge prin preajma Lui." Schimbă subiectul. Cât mai eÈ™ti la telefon - cu secretizorul, aÈ™a cum am stabilit mai devreme - ai mai avansat ceva în cercetările tale clandestine în privinÈ›a lui Leopold Brazii? - Sunt cam multe zvonuri despre el care nu-mi plac. Că are în vedere ceva global. A, È™i am fost avertizat să nu mă mai ocup de el. PoÈ›i să crezi aÈ™a ceva? Am fost chemat la palatul Elysée È™i însuÈ™i preÈ™edintele mi-a spus că Brazii e un om important È™i că să încetez orice altă investigaÈ›ie. - Și ce-ai hotărât? - La naiba cu Elysée-ul. Pot să mă concedieze, îmi voi continua investigaÈ›iile pe cont propriu. E ceva putred în Danemarca. Tweed zâmbi de unul singur. Lasalle era mândru să folosească engleza curentă È™i fraze bine cunoscute. - De ce să nu mergi mai departe în secret? FoloseÈ™te doar un mic cerc de oameni în care È™tii că te poÈ›i încrede ca în tine însuÈ›i. - ÃŽn lumea în care trăim, acela este un cerc mic. Să păstrăm legătura. ÃŽmi pare rău c-am fost aÈ™a de nervos la începutul acestei convorbiri. - Las-o baltă. Ai grijă de tine. Și sunt de acord... păstrăm legătura... Tweed puse telefonul jos. ÃŽl fixă pe Marler. - M-am pus într-o situaÈ›ie foarte periculoasă. La Paris ai călătorit cu numele tău? - BineînÈ›eles că nu. Am folosit unul din paÈ™apoartele mele false. Telefonul lui Fournier m-a îngrijorat, aÈ™a că mi-am luat toate precauÈ›iile. - Scapă repede de hainele astea. Lasalle are o martoră - femeia cu care ai vorbit după ce Fournier a fost ucis - iar aceasta È›i-a făcut o descriere perfectă. AÈ™ fi vrut să-i spun lui Lasalle despre banda în costume de motocicliÈ™ti, dar nu puteam s-o fac. - înÈ›eles. De acord, spuse Marler. - N-ai fost niciodată la Paris, continuă Tweed autoritar. Dacă ai fi prins într-o investigaÈ›ie criminalistică a poliÈ›iei franceze, ai putea fi È›inut acolo săptămâni întregi. Lasalle nu va putea să te ajute. Acum, scapă de hainele alea. - AÈ™a voi face. Marler se opri la ușă, chiar înainte de a pleca. Mi-aduc aminte de ceva ce tot bolborosea Fournier. Tocmai îl pomenise pe Leopold Brazii. Zicea că pot obÈ›ine ceva informaÈ›ii de la un servitor din serviciul generalului Sterndale. Bănuiesc că nu e tipul de la Banca Sterndale? - Altceva? întrebă Tweed brusc, îngrijorat de problema hainelor. - Mai spunea că generalul are încredere în servitorul lui È™i că acesta locuieÈ™te cu generalul. Pe tip îl cheamă Marchat. Nu se È™tie ce naÈ›ionalitate are... - Cel puÈ›in asta ne oferă o legătură între Leopold Brazii È™i Sterndale, comentă Paula, ascunzându-È™i emoÈ›ia. - Eu aveam deja una, îi spuse Tweed. De curând l-am reîntâlnit întâmplător pe Sterndale. Vizitam pe cineva la clubul acela plictisitor unde l-am văzut prima oară. L-am prins când pleca. A început să vorbească despre Brazii, despre ce om sclipitor este acesta. Apoi a trebuit s-o ia din loc. - De aceea l-ai trimis pe Philip la Wareham într-o aÈ™a-zisă vacanță... apoi i-ai cerut să-l verifice pe Sterndale. - Ai dreptate. Tweed se învârti în scaunul său pivotam. Am un sentiment neplăcut că se pregăteÈ™te ceva mare de tot. La nivel internaÈ›ional. Nu-mi place referirea lui Fournier la „o operaÈ›iune care să schimbe lumea". - Ar putea cineva să facă realmente aÈ™a ceva? întrebă Paula sceptică. - Depinde cât e de deÈ™tept, de puternic. Nu-i stă nimic în cale, È™i chestia asta nu mă lasă să dorm. Avem un prim-ministru disperat. Washington-ul e o glumă. Bonn-ul are un om care vrea să rămână în istorie drept creatorul Statelor Unite ale Europei. O idee cam spumoasă - germanii au uitat istoria. Imperiul Austro-Ungar, controlat de Viena înaintea Primului Război Mondial, era o amestecătură de naÈ›ionalități, È™i asta ar fi È™i Europa. Și ce se întâmplă la sfârÈ™itul acelui conflict oribil? Imperiul decade, se destramă în diverse naÈ›iuni individuale - Ungaria, Cehoslovacia etcetera. Austria a rămas un stătuleÈ› fără nici o importanță. - Dar azi? se interesă Paula. - SituaÈ›ia actuală îmi aminteÈ™te de ce am citit despre anii treizeci. Un bărbat pe nume Adolf Hitler, diabolic, dar psiholog strălucit, îi manipulează pe liderii occidentali ca È™i cum ar mânui niÈ™te marionete. - Vrei să spui că Brazii ar putea fi un nou Hitler? - Nu! Dar ai reÈ›inut fraza „implicat într-o operaÈ›iune de schimbare a lumii" - Occidentul nu are un conducător, aÈ™teaptă un geniu care să-l manipuleze. - Crezi că Brazii e un geniu? - L-am întâlnit nu prea de mult la o petrecere. El a venit la mine să-mi spună câteva cuvinte. Am avut neplăcuta senzaÈ›ie că È™tie cine sunt, È™tie de SIS. Are legături peste tot. Ca o caracatiță. Un bărbat foarte deÈ™tept... È™i un mare seducător. Vrea să ne mai întâlnim, dar eu, unul, îl evit. Pentru moment. - Deci, avem o crimă la Paris, care ar putea avea legătură cu încă două crime în Dorset. Aria e cam mare, reflectă Paula. Și mă întreb ce s-a întâmplat cu servitorul care a dispărut, cu Marchat. - Și tu ai observat asta, nu? zâmbi Tweed sec. Și cum îți spuneam mai devreme, inspectorul-È™ef Buchanan mi-a relatat foarte precis, la telefon, cum pompierii au căutat printre rămășiÈ›ele de la conac È™i cum au scos două corpuri - identificate ca fiind al lui Sterndale È™i al fiului său, Richard. AÈ™adar, ce s-a întâmplat cu figura asta fantomatică de Marchat? ÃŽntr-o casă veche de piatră, de pe Avenue Foch din Paris, unul dintre cele mai scumpe din oraÈ™, un bărbat masiv È™i înalt stătea în spatele unui birou Ludovic al XV-lea. PereÈ›ii încăperii erau acoperiÈ›i cu rafturi de cărÈ›i, iar lumina era foarte slabă, lăsând camera aproape în întuneric. Bărbatul vorbea engleză cu vizitatorul său, aÈ™ezat la capătul celălalt al biroului È™i învăluit în obscuritate. - Cred c-ar trebui să-È›i reîncepi călătoriile. Ia-È›i bilet la unul din primele zboruri spre Heathrow de mâine, închiriază o maÈ™ină È™i du-te în Dorset. Mai precis, la Wareham. Clar? - Până acum, da, răspunse vizitatorul. Ce caut în Dorset? - Necazuri. S-ar putea să trebuiască să faci curat. Dacă e nevoie, fă-o. Și fără enigme, te rog. - Sunt expert în localizarea È™i dezlegarea enigmelor. - De aceea te È™i trimit pe tine. Þi-am explicat ce s-a întâmplat, atâta cât È™tiu È™i eu. AnumiÈ›i oameni o să miÈ™une pe acolo, ca furnicile. Fii atent cum procedezi. - întotdeauna sunt atent, replică vizitatorul, împingându-È™i scaunul È™i pregătindu-se să plece. - Repet, fii atent pe unde calci, sublinie Leopold Brazii. Nu È™tii detaliile, dar lumea e în pericol. ÃŽn barul de la Priory, Eve Warner își duse paharul la gură È™i bău repede cea de-a patra votcă mare. Newman o privea cu cinism. Din punctul lui de vedere, cantitatea de alcool nu avea nici un efect asupra ei. Avea un cap de piatră. Philip sorbea ultimele picături din singurul pahar de vin pe care-l băuse. - Ora de culcare, anunță Eve. Căscă fără să-È™i mai pună mâna la gură. A fost o zi palpitantă. - Eu nu i-aÈ™ zice palpitantă, obiectă Philip. Cred că tragică e un cuvânt mai bun. - Bine. ÃŽn fond, n-am cunoscut-o pe nici una din victime. Noapte bună, Bob. Sper să ne vedem de dimineață. - Posibil, spuse Newman. - Să baÈ›i la uÈ™a mea când vii jos, Philip. Doar să-mi spui noapte bună. - AveÈ›i camerele apropiate? întrebă Newman după ce plecă ea, lăsându-i pe cei doi bărbaÈ›i singuri în tot barul. - Eu nu stau în hotelul mare. Locului i se spune Casa Bărcilor de lângă râu. Din hol, ajungi acolo prin niÈ™te uÈ™i mari de sticlă. Eve ocupă apartamentul de vizavi. - Convenabil, comentă Newman cu un zâmbet sec. Cum de s-a întâmplat? - întâmplarea. Tweed cunoaÈ™te locul ăsta È™i mi-a rezervat apartamentul. Eve îl avea rezervat pe cel din față. Am întâlnit-o de curând, încheie Philip cu o notă de protest. - Nu mă interesează. Glumeam. Cum ai cunoscut-o? Philip îi explică împrejurările, fără să-i spună nimic despre Porsche-ul roÈ™u care i se păruse că-l urmărise din Park Crescent. ÃŽl văzuse prima oară lângă staÈ›ia de metrou de pe Baker Street. - Ei bine, asta va aduce o schimbare în singurătatea ta din casa aceea goală. Să înÈ›eleg că nu te muÈ›i? A trecut mai mult de un an de când a murit Jean, nu-i aÈ™a? - Da. Philip se opri. Casa aceea a fost căminul nostru È™i, categoric, eu nu plec de-acolo. Tweed te-a trimis aici ca să mă ajuÈ›i, nu? - Da. Ceva ce s-a întâmplat de când ai venit tu îl îngrijorează teribil. N-a spus ce. Barmanul dispăruse. Deschide-È›i sacoul ca să pot ajunge la buzunar. Philip se conformă fără nici un comentariu. Newman scoase un Walther de 7,65 mm, automat, cu opt focuri, È™i încărcătoare de rezervă, È™i i le strecură în buzunar. - Arma ta preferată. A fost ideea lui Tweed. AÈ™a că, probabil, este îngrijorat. - Mai e ceva ce trebuie să È™tii. AÈ™a cum È›i-a spus È™i Eve, l-am întâlnit pe generalul Sterndale în barul ăsta mult mai devreme, înainte să plecăm spre faleza de la Lyman's Tout. Sterndale îmi spunea că, în ciuda faptului că avea un servitor care locuia acolo cu el, un bărbat pe nume Marchat... - Spune-l pe litere, te rog. Philip îl rosti pe litere. La rândul lui, îl rugase pe general să facă acelaÈ™i lucru. - Generalul nu È›i-a spus de unde e acest Marchat? Mie-mi sună foarte central-european. - Nu, nu mi-a spus. Voiam să spun că Sterndale mi-a povestit că are o casă atât de izolată, încât încuie personal toate obloanele în fiecare seară. - A căzut în propria-i capcană, bietul nenorocit. Tweed mi-a dat toate detaliile pe care le-a primit de la Buchanan. L-am sunat de la o cabină telefonică, înainte să intru în Wareham. Vreau să te conduc până la Casa Bărcilor, dacă nu te deranjează. Pare a fi un loc fascinant... UÈ™ile de sticlă dădeau într-o grădină luminată la intervale cu felinare. Mergând pe o alee pavată cu piatră, Philip îi vorbi lui Newman despre Marchat. - Ce e ciudat, continuă el, e faptul că acest servitor, Marchat, pare să fi dispărut fără urmă. Tweed era absolut sigur că dintre ruine nu au fost scoase decât două corpuri. - Prin urmare, mâine-dimineață o să încercăm să dăm de urma domnului Marchat. Și, întrucât locuia la conac, am putea începe cu barurile locale. La È›ară, toată lumea È™tie pe toată lumea. Și zona asta este un loc pe cinste. Ajunseseră la Casa Bărcilor. Prima impresie fu aceea a unei clădiri moderne, proiectată să se armonizeze cu vechiul Priory, dar, de fapt, era vorba doar de o renovare bine făcută. Newman se uită înăuntru prin sticla groasă a uÈ™ilor, în timp ce Philip își scotea cheia. Dincolo de ușă era un hol mare, cu pardoseală de piatră, foarte spaÈ›ios, cu mai multe uÈ™i, care mergeau până departe, în capăt. - Apartamentul meu e chiar primul din spate, pe stânga. Pot să văd râul Frome. Cel al lui Eve e pe partea cealaltă a holului. - Ne vedem dimineață, la micul dejun - asta dacă nu stau în calea unei prietenii, sugeră Newman. Ai nevoie de o companie feminină. - Luăm micul dejun împreună. Philip tăcu. Abia am întâlnit-o. E atractivă, dar simt tot timpul că e ceva în neregulă cu ea. Mi-a spus că - citez exact cuvintele ei - „lucrez în securitate. E ceva special..." Am avut impresia că asta i-a scăpat. - Mi-a spus È™i mie ceva similar. Newman îl bătu pe spate. E posibil să fie de partea noastră. - Atunci de ce e atât de agresivă? - Pentru că e deÈ™teaptă È™i o asemenea atitudine e o mască bună. Somn uÈ™or... UÈ™a de la intrarea holului, luminată de lămpi puternice, se închise È™i se încuie automat. Ajuns în faÈ›a uÈ™ii închise a lui Eve, Philip se opri. Va crede ea că el încearcă să se miÈ™te prea repede? Dar fusese ideea ei. Bătu la ușă care, nefiind încuiată, se deschise aproape imediat câțiva centimetri. - Voiam doar să-È›i spun noapte bună, îi zise Philip. - Noapte bună È™i È›ie. Eu mă scol la È™apte. PoÈ›i să dormi mai mult, È™i ne vedem mai târziu. UÈ™a se închise È™i el o auzi încuind-o. Ajuns în propriul apartament, începu din nou să cerceteze locul. Mai devreme petrecuse doar câteva clipe în apartament, cât să-È™i deschidă valiza È™i să-È™i aranjeze pe umeraÈ™e sacourile È™i pantalonii. Jean îi spusese să facă asta întotdeauna. „Chiar când te grăbeÈ™ti, deschide valiza È™i scoate lucrurile care se pot È™ifona..." Amintirea ei îi umplu ochii de lacrimi. O putea auzi vorbind, un timbru profund, dar o voce caldă È™i întotdeauna vorbea cu atâta claritate! - Revino-È›i, nebunule, își zise. Se duse repede în baie, deschise robinetul de apă rece È™i-È™i băgă faÈ›a sub jetul de apă, apoi se È™terse viguros cu un prosop. Știa care era problema. Era prima oară de la moartea ei când pleca undeva È™i stătea singur într-un hotel, exceptând excursia în Europa, când plecase să se răzbune pe oamenii care o omorâseră. Toate gândurile despre Eve îi dispăruseră din minte. Cu simÈ›urile încă în stare de alertă, colindă prin spaÈ›iosul apartament - Tweed fusese generos când îi alesese un astfel de loc. De la intrare, se ajungea într-un living confortabil cu uÈ™i mari de sticlă pe unde se vedea râul Frome. Cineva din personalul hotelului trăsese draperiile. Din living se intra într-un coridor care se termina cu o baie, iar alături un dormitor mare pentru două persoane. își aprinse o È›igară È™i hoinări neliniÈ™tit dintr-o cameră într-alta. ÃŽn living, dădu la o parte draperiile ca să privească râul care curgea doar la câțiva metri mai încolo. ÃŽn lumina lunii văzu un drum de edec pe malul celălalt. Un bărbat masiv, călare pe o bicicletă, pedala pe drumul de edec, spre ieÈ™irea din Wareham. Se holba la Casa Bărcilor. Era un bărbat cu adevărat masiv, purtând un hanorac È™i o căciulă cu cozoroc È™i cu urechi, trasă bine pe frunte. Imposibil să-i vezi faÈ›a. Brusc, farul de la bicicletă se stinse. Bărbatul pedala încet, dar acum acceleră È™i dispăru. Cel de-al È™aselea simÈ› al lui Philip se trezi la viață. După ce verifică încuietorile uÈ™ii, trase la loc draperia. Făcu apoi un tur al apartamentului, verificând încuietorile tuturor ferestrelor. ÃŽÈ™i impuse să facă un duÈ™ rapid, în ciuda valului de oboseală care se abătuse asupra lui pe neaÈ™teptate. Se strecură în pijamale, se băgă leneÈ™ în pat, citi câteva pagini dintr-un volum broÈ™at, apoi stinse veioza de pe noptieră. De ce oare îl chinuia sentimentul unei nenorociri iminente? 3 Newman se simÈ›i È™i el alertat, neliniÈ™tit, după ce se despărÈ›i de Philip. Se întoarse prin grădina al cărei gazon era acoperit cu chiciură albă. Temperatura era foarte scăzută, dar frigul îl stimula. „Oare Tweed o mai fi treaz? se întrebă el. O să-i dau un telefon din cabina aceea pe care mi-a descris-o Philip, să-l pun în temă cu ultimele noutăți, asta dacă-l prind..." Intră în hotel prin uÈ™ile de la holul mare, se gândi să urce în camera lui, dar decise că hanoracul îl va proteja suficient. Omul de noapte de la recepÈ›ie îi dădu o cheie cu care să intre la întoarcere. - Am chef de-o plimbare. Nu mi-e somn, îi explică Newman È™i închise uÈ™a, apoi rămase în curtea interioară pavată cu piatră, ca s-o încuie. ÃŽi întâlni când intră în vechea piaÈ›etă. Wareham era un orășel cu case în stil georgian, originale. Erau împrăștiaÈ›i peste tot, în jurul pieÈ›ei. Un grup de È™ase motocicliÈ™ti stăteau călare pe motocicletele lor, lângă ieÈ™irea dinspre South Street. Când apăru el, începură să bea bere din cutii, iar câțiva își aprinseră o È›igară. De ce oare i se păru că, de la apariÈ›ia lui, toÈ›i joacă teatru? Unul își È›inea mănuÈ™ile vârâte sub braÈ› È™i-È™i sufla în mâini. Câțiva purtau căști mari È™i se uitau la el prin ochelarii imenÈ™i de protecÈ›ie. - N-o să găseÈ™ti nici o damă în groapa asta de gunoi, îi strigă unul dintre ei pe un ton sarcastic. - Nu se È™tie niciodată, îi răspunse Newman amabil, continuând să meargă. O luă la stânga È™i intră pe South Street, pustie la ora aceea, È™i văzu cabina telefonică. Ajuns înăuntru, ridică receptorul, băgă o fisă È™i formă numărul de la Park Crescent. Trei dintre motocicliÈ™ti veniseră cu motocicletele pe South Street È™i acum stăteau È™i se uitau la el. Când termină de format numărul, Newman se întoarse cu spatele la telefon ca să poată privi banda. ÃŽn caz că ar începe ceva, ar sparge câteva È›este cu mânerul Smith & Wesson-ului 38 pe care-l avea cu el. Monica răspunse È™i i-l dădu imediat pe Tweed. Newman îi raportă scurt È™i puse receptorul în furcă. Se întoarse la hotel încet, cu mâinile atârnându-i leneÈ™e pe lângă corp. Mersul lui foarte liniÈ™tit păru să-i îngrijoreze. Se retraseră la poziÈ›iile iniÈ›iale. Newman își continuă drumul spre Priory. O adunătură obiÈ™nuită de È™mecheri. Apoi își aminti de motociclistul despre care îi spusese Philip că-i urmărise, pe el È™i pe Eve, pe drumul de întoarcere din Kingston. Tweed închise telefonul după ce-l ascultă pe Newman. Le spuse Paulei È™i Monicăi esenÈ›ialul conversaÈ›iei cu Newman. Paula se gândise că È™edinÈ›a o să È›ină toată noaptea. - Ei bine, cel puÈ›in mă bucur că Philip pare să-È™i fi găsit, în cele din urmă, o prietenă, comentă ea. - S-ar putea să fie ceva semnificativ în legătură cu referirea lui Eve Warner la securitate, remarcă Tweed. Și precizarea că e ceva „special". Mă gândesc È™i eu. - La ce te gândeÈ™ti? insistă Paula. - Că ar putea să fie în Ramura Specială. Tweed aruncă o privire la ceasul de perete. Cred c-o să-mi sun vechiul contact de-acolo, Merryweather. O bufniță, ca È™i Philip. Mă îndoiesc c-o să meargă, dar n-o să meargă, dacă n-o să încerc. PoÈ›i să-l prinzi, Monica? Asta în cazul în care e acolo... - Ce s-a întâmplat, Tweed? La ora asta? întrebă Merryweather când Tweed ridică receptorul. - Nu te prosti, Sam, îl certă Tweed gălăgios. Nu poÈ›i munci până nu se înnoptează. Și-apoi, eÈ™ti acolo, la birou. Am nevoie de o favoare. - Tu întotdeauna ai nevoie de o favoare. Ce e? - O să-È›i dau un nume. Dacă ai angajat-o tu, n-am nevoie să mi-o spui. Tweed făcu o pauză, ca fraza să-È™i facă efectul. Dar, dacă nu e unul dintre oamenii tăi, mi-ar fi de mare ajutor s-o È™tiu È™i eu. Numele ei este Eve Warner. Acum fu rândul lui Merryweather să facă o pauză. Tweed aÈ™teptă răbdător, uitându-se scurt la Paula. Urmă o pauză lungă înainte să primească răspunsul. - Tweed, dacă eu aÈ™ încerca să aflu numele unuia dintre oamenii tăi sau dacă aÈ™ încerca să văd dacă nu lucrează pentru tine, tu mi-ai spune? Mi-ai spune pe dracu'! - E o chestiune serioasă. Lucrez la ceva care a implicat trei crime în ultimele câteva ore. - încearcă la Scotland Yard. Þi-l pot recomanda pe inspectorul-È™ef, Roy Buchanan, adăugă Merryweather răutăcios. - îmi eÈ™ti de mare ajutor. - întotdeauna am încercat să fiu aÈ™a. Mai vorbim. Noapte bună. Sau, mai bine, bună dimineaÈ›a... Tweed puse receptorul jos È™i clătină din cap. - N-a vrut să coopereze? se interesă Paula. - A tăcut cam mult înainte să mă refuze. Asta ar putea fi un răspuns. Sau, la fel de bine, putea să citească un document. Știu că citeÈ™te când vorbeÈ™te la telefon. AÈ™a că, până una, alta, noi nu È™tim nimic. - Bob nu s-a pronunÈ›at în nici un fel apropo de Eve Warner? - Nu, din anumite motive a fost foarte scurt, ca È™i cum s-ar fi gândit la altceva. - Am terminat portretul pe care m-ai rugat acum câteva zile să i-l fac lui Leopold Brazii, zise Monica pe un ton plin de viață. E puÈ›in cam limitat, cu lipsuri mari, dar personajul e, într-adevăr, un om foarte interesant. Tocmai atunci sună telefonul. - E inspectorul-È™ef, Buchanan, zise Monica, acoperind receptorul. Nu pare a fi în toane bune. Să-i spun c-ai plecat acasă? - Vorbesc eu... - Tweed, vreau un răspuns direct la o întrebare directă. Vocea de obicei uniformă a lui Buchanan avea acum inflexiuni iritate. Tweed se aÈ™eză mai confortabil în scaun. - De unde suni, Roy? De la Yard? - Nu. De la comandamentul de poliÈ›ie din Wareham, Dorset. - I-auzi! Cine se scoală de dimineață... - Nu e de glumă. Știi din telefonul meu de mai devreme că au fost uciÈ™i, cu brutalitate, doi oameni la reÈ™edinÈ›a Sterndale. Știi că Sterndale avea un servitor care locuia cu el... un tip pe nume Marchat? - PoÈ›i să-l spui pe litere, te rog? ceru Tweed. Buchanan îi făcu această favoare. - Ei bine, È™tiai de el? - Acum È™tiu. Tocmai mi-ai spus-o tu. - Personajul ăsta, Marchat - mie-mi sună străin - a dispărut. Corpul lui n-a fost găsit în ruinele de la Sterndale Manor. - Bănuiesc că-l vei prinde. - O să-l prind, răspunse Buchanan morocănos, darnu în toiul nopÈ›ii. Acum, întrebarea directă - la care aÈ™tept un răspuns direct. - Ai mai spus asta. Probabil că eÈ™ti obosit, comentă Tweed, necăjindu-l. Dacă reuÈ™ea să-l facă pe Buchanan să-È™i iasă din fire, putea să-l facă să scape câte ceva. - Câți oameni ai deja aici? Și de ce? - Sunt două întrebări, răspunse Tweed cu blândeÈ›e. - La naiba!... Scuză-mă, o iau de la început. Am verificat registrele hotelurilor. La hotelul Priory, nu l-am găsit doar pe Philip Cardon care ocupă un apartament... ba mai mult, Bob Newman stă în acelaÈ™i hotel, la camera patru. Vreau să È™tiu de ce. - Pe Philip, replică Tweed moale, l-am trimis eu în vacanță. Prima de când soÈ›ia lui, Jean, a murit... asta în caz c-ai uitat ce s-a întâmplat. - Știi că n-am uitat. Tonul lui Buchanan se mai muiase. O plăceam pe Jean, o femeie remarcabilă. Pot să te întreb de ce se află È™i Newman la Priory? - Philip n-a prea vrut să plece de unul singur, dar l-am convins eu. După ce a plecat, m-am gândit că poate fi puÈ›in cam traumatizant pentru el, aÈ™a că Newman e acolo ca să-i È›ină de urât. - Tweed, ar fi trebuit să te faci avocat... - Nu, mulÈ›umesc. AvocaÈ›ii își scot banii din nefericirile altor oameni. Cazuri de tribunal care implică dispute conjugale amare, asta ca să-È›i dau un exemplu. - Trebuie să te avertizez că voi fi totuÈ™i nevoit să-i interoghez pe amândoi în cursul zilei de mâine. Nu astăzi. - Ãsta e privilegiul tău. De ce nu furi È™i tu câteva ore de somn? E aproape două. - Și tu eÈ™ti încă la birou. Mai vorbim noi, cât de curând. Noapte bună. Sau mai bine, bună dimineaÈ›a... Tweed închise telefonul È™i se îndreptă din spate în scaun. Era încruntat È™i se uita în gol. - Din câte am prins eu, i-ai făcut față în mod strălucit, comentă Paula. - Când vorbeÈ™ti cu un om perspicace de la Yard, trebuie să te menÈ›ii în graniÈ›a adevărului cât de mult poÈ›i. Știu că nu m-a crezut, dar nu m-a putut faulta. Bietul de el, probabil că se simte frustrat. - Vrei - sau nu - să-È›i citesc portretul pe care i l-am făcut zilele astea lui Leopold Brazii? întrebă Monica. - Vreau să fiu proaspăt când o să-l înghit. Asta dacă nu ai ceva ce consideri tu important È™i care să aibă legătură cu ce s-a întâmplat în ultimele câteva ore. - Ar fi ceva, răspunse Monica cu satisfacÈ›ie. Brazii are o casă mare în Dorset, într-un loc numit Lyman's Tout, indiferent ce-o însemna asta. Se cheamă Grenville Grange1 È™i din vârful falezei pe care e construită se vede marea. A încercat să ascundă faptul că el e proprietarul locului. - Cum Dumnezeu ai aflat aÈ™a ceva? Tweed deveni dintr-odată extrem de agitat. O privi pe Monica, în timp ce aceasta îi răspunse: - După cum È™tii, am È™i eu legături peste tot. Unele dintre ele sunt funcÈ›ionari în birourile dragilor dumneavoastră avocaÈ›i. N-ar trebui să bârfească, dar, bineînÈ›eles, c-o fac. El a cumpărat casa pe numele lui Car-son Craig. ÃŽn cele din urmă, l-am contactat pe prietenul tău, omul care umblă după bani, Keith Kent... era într-o scurtă vizită la Paris. El mi-a spus că Carson Craig e unul dintre adjuncÈ›ii lui Brazii È™i că acesta îl foloseÈ™te adesea ca faÈ›adă. - Te-ai descurcat bine. 1 Grange = „fermă, gospodărie" (n.tr.) - Nu m-a satisfăcut numai asta. Am o prietenă, Maureen, care locuieÈ™te într-un sat mai îndepărtat, Kingston, sus, în Purbeck. Am luat de câteva ori prânzul într-un han vechi È™i plăcut, Scott Arms. Ea mi-a descris locul unde se găseÈ™te Grenville Grange. Mi-a spus că locul îi dă fiori pe È™ira spinării. Habar n-avea a cui e. Tweed sări de pe scaun È™i se duse să se uite la harta topografică a Dorset-ului, pe care Paula o agățase pe perete mai devreme. Urmări cu degetul drumul din Wareham până în Kingston, apoi drumeagul îngust care ducea spre conacul Sterndale È™i un altul spre Lyman's Tout. Se întoarse repede la masa lui, se aÈ™eză È™i începu să bată cu degetele în masă. - Asta e, hotărî el. Pentru moment, toate drumurile par să ducă în Dorset. Philip È™i Bob sunt acolo singuri, È™i se pare că situaÈ›ia e destul de explozivă. Monica, le trimit întăriri. Sună-l pe Marler acum, apoi pe Butler È™i pe Nield. Să se suie în maÈ™ini - fiecare în a lui - È™i să pornească spre Wareham înainte să se lumineze. Categoric, să nu stea la Priory... - Ursul Negru, spuse Monica imediat. Cunosc Wareham-ul, e pe South Street, la cinci minute de mers pe jos de la Priory. Se cunosc când ajung acolo? - Marler să stea departe de Butler È™i de Nield... doar dacă nu cumva au de făcut față vreunei urgenÈ›e. Pot să stea toÈ›i trei la hanul Ursul Negru. Marler e un agent comercial pentru ceva plauzibil. Butler È™i Nield sunt în vacanță - pasiunea lor e să studieze păsările. Asta va fi explicaÈ›ia pentru binoclurile puternice pe care le vor avea cu ei... Monica se întinse după telefon. Stai puÈ›in, o opri scurt Tweed. ToÈ›i trei trebuie să fie înarmaÈ›i - asta e valabil È™i pentru Philip, È™i pentru Newman. ÃŽl suni prima oară pe Newman, la Priory. Probabil c-o să-i scoli pe toÈ›i, dar sunt obiÈ™nuiÈ›i. Formulează-i mesajul lui Newman astfel: „FraÈ›ii Buchanan sunt în oraÈ™. Vă sugerez un mic dejun matinal, È›ie È™i lui Philip, apoi dispăreÈ›i È™i voi undeva. Dacă fraÈ›ii iau legătura cu voi, atunci o s-aveÈ›i parte de o zi plictisitoare". - Am înÈ›eles, spuse Monica, apoi ridică receptorul È™i formă numărul de la Priory, din memorie. ÃŽn timp ce ea dădea telefoanele urgente, Paula se ridică de la masa ei È™i se aÈ™eză într-un scaun aproape de Tweed. - întăririle astea pe care le trimiÈ›i sunt foarte serioase. Ce te-a făcut să te hotărăști? - Vestea pe care mi-a dat-o Monica despre Grenville Grange, al cărei proprietar este Brazii È™i care se află în aceeaÈ™i zonă ca È™i Sterndale Manor. Și vreau o plasă în care să-l prind pe Marchat, dispărutul, înainte să ajungă Buchanan la el. Ar putea fi cheia a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. - Mai ai ceva în minte. O simt eu. - Ceva ce până acum nu i-am spus decât lui Philip. I-am telefonat mai devreme lui Maggie, nepoata generalului. Am întâlnit-o la un seminar... o chestie plictisitoare. ...Când a aflat că-l cunosc pe general, a venit cu ceva care părea s-o îngrijoreze. Sterndale È›inea grosul capitalului băncii într-un seif, la conac. Avea propria lui afacere. Capitalul era sub formă de obligaÈ›iuni. - Care pot fi schimbate în bani oriunde în Occident... nu sunt nominale. Despre câți bani vorbim? - După câte a spus Maggie, trei sute de milioane. - Dumnezeule! Capitalul Băncii Sterndale a pierit în flăcări. - Asta dacă obligaÈ›iunile erau încă în seif... La Devastoke Cottage1, la marginea Stoborough-ului, un cătun la sud de râul Frome È™i de Wareham, Marchat își încuie valiza îndesată È™i se uită la oul lui chiriaÈ™, care intră grăbit cu trei valize. Partridge, un burlac din oole, un orășel aflat la o aruncătură de băț, trânti valizele È™i zâmbi. - Pfui! Asta-i tot. Să te tot muÈ›i la ora asta. E trei dimineaÈ›a, dar după ce mi-ai telefonat, n-am mai vrut altceva decât să ajung aici. ÃŽmi place la nebunie locul ăsta. - ÃŽÈ›i convine înÈ›elegerea la care am ajuns? întrebă Marchat îngrijorat. Se uită la documentul de pe masă. - Păi, n-a durat prea mult ca să facem inventarul. E cam pustiu pe-aici, dacă nu te deranjează s-o spun. Ceea ce mie-mi convine. Cum iau legătura cu dumneata? - ÃŽÈ›i scriu de îndată ce mătuÈ™a mea îmi confirmă că pot să stau în apartamentul ei din Londra. Þine, te rog, locul ăsta încuiat. Cottage - „casă la È›ară", „reÈ™edință de vară" (n.tr.) Vocea lui Marchat suna îngrijorată. ÃŽi trecu prin minte că Partridge semăna foarte bine cu el. Ciudat, nu observase asemănarea când Partridge vizitase proprietatea cu câteva zile în urmă. Marchat dăduse un anunÈ› în ziarul din Poole, în care spunea că mica lui casă era de închiriat. - Mi-ai spus că mătuÈ™a dumitale nu se simte bine, când m-ai sunat aseară, adică ieri, zise Partridge. Sper că nu e ceva serios. - Nu. E neliniÈ™tită. Probabil s-a agitat prea mult ca să termine È™i să plece odată din apartament. Știam că se va muta de când am ajutat-o să împacheteze. Văd că È™i tu ai multe de mutat, remarcă Marchat. Partridge adusese deja cinci geamantane de la maÈ™ină ceva mai devreme. Zâmbi È™i făcu un gest de indiferență. - Þi-am mai spus, eu lucrez la domiciliu. Am un PC... calculator personal, un fax, ce vrei dumneata. Sunt consultant bancar. O să am totul aranjat în câteva zile. Vreau să dau o raită prin împrejurimi. E un loc îndepărtat È™i adorabil. - Mai bine plec, spuse Marchat, uitându-se la ceas. Arătă spre un rând de chei aruncate pe masă. Toate cheile sunt acolo. Să te asiguri că uÈ™ile È™i ferestrele sunt încuiate noaptea - sau dacă ieÈ™i. - Nu-È›i face nici o problemă, îl liniÈ™ti Partridge. O să am grijă de locul ăsta. ÃŽÈ™i dăduse deja seama că Marchat era un tip nervos. Scoase din buzunar un plic dolofan, plin cu bancnote, È™i i-l înmână proprietarului - depozitul È™i chiria în avans pe trei luni. Ar trebui să-i numeri, sugeră el. Marchat își îndesase plicul în buzunarul de la piept. Negă cu o miÈ™care a capului, spuse că are încredere în Partridge, își luă cele două valize È™i se duse repede la vechiul lui Austin. Conduse toată noaptea până în Heathrow, lăsă maÈ™ina în parcarea de lungă durată È™i se pregăti să se îmbarce în avion. Avea în buzunar un bilet de avion fără destinaÈ›ie, dar telefonase la Heathrow pentru o rezervare fermă: Europa. Primul zbor de dimineață de la Paris își lăsa pasagerii la Heathrow. Un bărbat înalt fu primul care ieÈ™i din avion. Se duse repede la biroul de închiriat maÈ™ini, prezentă actele care i se cereau pentru Volvo-ul închiriat prin telefon de la Paris, plăti banii necesari È™i în câteva minute fu la volan, destinaÈ›ia lui: Wareham. Câteva minute mai târziu, un alt pasager înalt, din acelaÈ™i avion, se apropie de acelaÈ™i birou, È™i trecu È™i el prin procedura de obÈ›inere a maÈ™inii pe care o închiriase prin telefon de la Paris. Odată ieÈ™it din aeroport, se îndreptă în viteză spre sud. DestinaÈ›ia: Wareham. 4 Era încă întuneric când Philip auzi ciocăniturile din fereastra care dădea spre intrarea din Casa Bărcilor. De obicei era complet năuc când se trezea, aÈ™a că se antrenase pentru o înviorare rapidă. Atent să nu aprindă lumina -ceea ce l-ar fi făcut o È›intă perfectă - se uită la limbile fosforescente ale ceasului de mână ca să vadă cât e ora. Ora È™apte dimineaÈ›a. Se strecură afară din pat È™i cu dreapta înhăță Walther-ul P38 de sub pernă. ÃŽi ridică siguranÈ›a. ÃŽl armase cu o noapte înainte. Ciocănitul se repetă cu mai multă nervozitate. Se apropie de fereastră, rămase în picioare într-o parte, cu arma pregătită, È™i trase încet, spre el, una din draperii. Afară, luminat de felinarul de la uÈ™a principală, stătea Newman, È›inând în mână o hârtie cu un mesaj scris cu litere mari. Hârtia era lipită de fereastră. Scoală-te acum. Ne vedem la b repede, în cincisprezece minute. Trebuie să plecăm chiar azi. GrăbeÈ™te-te. Ordin de la T. Philip aprinse veioza de pe noptieră, se întoarse la fereastră È™i dădu din cap afirmativ. Newman dispăru. ÃŽi luă doar câteva minute să se spele È™i să se îmbrace, își puse tocul cu arma automată la È™old, ieÈ™i din apartament È™i încuie repede uÈ™a după el. Aruncă o privire spre uÈ™a lui Eve, părăsi Casa Bărcilor È™i se grăbi spre sala de mese de la parter, pentru a lua micul dejun. - E foarte probabil ca Buchanan să ne caute, explică Newman, când ospătăriÈ›a dispăru după ce-i luă comanda lui Philip. Tweed vrea să-l evităm cât de mult posibil. Vestea proastă e că Buchanan a sosit în Wareham noaptea trecută. - N-o să fie o persoană prea amuzantă, remarcă Philip, după ce li se aduseră chifle, marmeladă, unt, cafea È™i o cană cu lapte rece. Ia zi, care-i programul? - O s-o È™tergem de-aici cât putem de repede. Apoi ne plimbăm prin zonă cu maÈ™ina mea, ca să treacă timpul. Ne întoarcem în Wareham imediat după ora zece. - Care e însemnătatea orei zece dimineaÈ›a? - Barurile de pe-aici se deschid la zece. O să încercăm prima dată la Ursul Negru de pe South Street. Barmanii sunt tipul de oameni care ascultă toate bârfele È™i È™tiu cam tot ce se întâmplă la nivel local. Vreau să aflu câte ceva despre personajul ăsta ciudat, Marchat... Plecară să hoinărească în Mercedes-ul lui Newman, un 280E mare, de care acesta era foarte mândru. Drumurile din Purbeck sunt liniÈ™tite în februarie. Philip se uita din când în când după Porsche-ul pe care-l conducea Eve, dar acesta nu apăru. Deasupra, nori negri È™i mohorâți ameninÈ›au a ploaie. Se întoarseră în Wareham puÈ›in după ora zece. Newman nu-È™i mai parcă maÈ™ina în faÈ›a zidului de la Priory, unde o lăsase peste noapte, în schimb, traversă podul din oraÈ™ peste Frome È™i întoarse scurt la dreapta. Philip aruncă o privire în mica piață înconjurată de case în stil georgian. Pe lângă una din laturile pieÈ›ei curgea râul, cu debit mare în această zonă È™i a cărui apă aproape scălda piaÈ›a. - Aici suntem feriÈ›i de Buchanan, spuse Newman È™i puse bani într-un contor de parcare. Acum, hai la Ursul Negru... Philip observă că n-aveai cum să ratezi hotelul. Pe o galerie exterioară din piață era cocoÈ›at un urs mare È™i negru, în două labe, făcut din metal È™i pictat într-un negru aspru. Intrarea în hotel se făcea printr-un coridor lung È™i îngust care se deschidea în dreapta printr-un bar. Coridorul continua sub un acoperiÈ™ de sticlă. Marler stătea rezemat de un perete, aprinzându-È™i o È›igară lungă. Se prefăcu că nu-i observă, pe Philip È™i pe Newman, când aceÈ™tia intrară în barul fără clienÈ›i până în momentul în care pășiră ei înăuntru. - Două pahare cu vin franÈ›uzesc, alb È™i sec, comandă Philip È™i-l lăsă pe Newman să pună întrebările. Barmanul era un tip prietenos care-i salută agreabil. - SunteÈ›i în vizită? întrebă el. - Căutăm un loc la È›ară pentru sora mea, spuse Newman. E prea devreme pentru clienÈ›i? Apropo, mă-ntreb dacă m-ai putea ajuta. Un prieten de-al meu locuieÈ™te prin împrejurimi. ÃŽl cheamă Marchat. Mai bine să È›i-l spun pe litere... - Nu e nevoie. Barmanul îl studie pe Newman înainte să răspundă. Prietenul dumneavoastră vine adesea pe aici pentru un păhărel, o dată pe săptămână, seara. Lucrează pentru generalul Sterndale, care locuieÈ™te în sălbăticia de sub Lyman's Tout. Sterndale Manor a pierit în flăcări ieri- noapte. Oribilă tragedie. Generalul È™i fiul său, Richard, au murit arÈ™i. Se zvoneÈ™te c-ar fi fost ceva intenÈ›ionat. O incendiere premeditată. - Sună îngrozitor, încuviință Newman. Nu e ceva la care să te-aÈ™tepÈ›i în paÈ™nicul Dorset. - Nu e, într-adevăr. - Dar Marchat? întrebă Newman. Sper că nu era acolo când s-a întâmplat nenorocirea. - Nu, nu era. Era aici. Era seara lui liberă. ÃŽÈ™i bea păhărelul lui obiÈ™nuit. Am auzit sirenele maÈ™inilor de poliÈ›ie È™i cele ale salvărilor când au trecut pe-aici. Mai târziu, un sergent care-È™i terminase tura ne-a spus despre ce era vorba. Am fost È™ocaÈ›i toÈ›i, asta pot să vă spun. - Marchat era aici când a intrat sergentul? - Da, era aici. A plecat în grabă, fără să zic-o vorbă. Cred că din cauza È™ocului. - Marchat locuia la conac? întrebă Newman. - Cinci zile pe săptămână. Avea weekendurile libere. AÈ›i spus că-i sunteÈ›i prieten? -Da. - Atunci probabil c-o să-l găsiÈ›i la căsuÈ›a lui de lângă Stoborough. ȘtiÈ›i unde e? - Am trecut prin el în dimineaÈ›a asta. - ÃŽl găsiÈ›i greu. Vă fac eu o hartă... Newman tocmai își pusese harta în buzunar, când în bar năvăli o matahală de om. Avea părul des È™i negru, umerii laÈ›i È™i mâinile mari. Maxilarul inferior, acoperit cu o barbă neagră, avea un aer agresiv. Purta un hanorac ponosit È™i pantaloni de dril. Imaginea lui îi aminti lui Philip de omul acela masiv care trecuse cu bicicleta pe drumul de edec noaptea trecută. - O halbă de bere. Și repede. N-am timp să stau aci toată ziua. Fă-mi loc la bar, se răsti el la Newman. - E loc destul. - Suntem È™mecheri, ai? Nou-venitul se uită urât la el. Mi se pare că te cunosc. Arăți ca È™oarecele ăla de la ziar, Robert Newman. - Poate pentru că sunt chiar el. - Io-s Craig. Și nu-mi stă nimeni în cale. ÃŽÈ™i puse cotul pe bar, aproape de Newman. Am zis că ăia care mă cunosc nu-mi stau în cale. M-ai auzit? Sau faci pe surdu'? Barmanul pusese pe tejghea băutura pe care o comandase Craig, într-o cană de bere cu capac. Craig își miÈ™că cotul È™i o răsturnă. Philip auzi huruitul motocicletelor care se apropiau. Trei intrară în bar, iar el se gândi la ce-i povestise Newman, la ce pățise când se dusese să caute un telefon seara anterioară. Se întoarse cu faÈ›a la ei. Craig È™i Newman stăteau față în față. - Uite, mi-ai dat halba jos. Comandă-mi alta. - Þi-ai dat-o singur jos, răspunse Newman calm. - Tu ai vrut-o... Pumnul uriaÈ™ al lui Craig se strânse È™i se îndreptă spre Newman. Mâinile corespondentului de presă se miÈ™cară rapid, aproape imperceptibil. Newman prinse ambele mâini ale lui Craig într-un anumit punct unde sunt localizate terminaÈ›iile nervoase. Craig împietri, icni de durere când Newman îl întoarse È™i-l lipi de perete, își eliberă o mână, prinse capul adversarului È™i îl izbi de perete. - Ar fi cazul să mai creÈ™ti. Altfel, s-ar putea să o încasezi. De fapt, cred că cel mai bine ar fi s-o È™tergi. Chiar acum! ÃŽn timpul confruntării, Philip stătuse între cei doi bărbaÈ›i È™i cei trei motocicliÈ™ti care dăduseră semne c-ar vrea să-l atace pe Newman pe la spate. - AÈ›i venit să beÈ›i ceva sau o căutaÈ›i cu lumânarea? - Ia să-l terminăm pe băiatul ăsta, sugeră unul dintre ei. - Dacă aÈ™ fi în locul vostru, eu nu m-aÈ™ băga în bucluc, se auzi o voce tărăgănată din spatele celor trei tineri. Se întoarseră È™i-l văzură pe Marler stând în pragul uÈ™ii. ÃŽn mâna dreaptă avea un mic Beretta, o armă automată nu mai mare de cincisprezece centimetri. O arunca în sus cam jumătate de metru, apoi o prindea la loc. De fiecare dată când o prindea, o È›inea câteva clipe îndreptată spre unul dintre cei trei bărbaÈ›i. - E chiar o jucărie, după părerea mea, dar e încărcată cu gloanÈ›e adevărate. Și am permis pentru arma asta mică È™i admirabilă. De ce nu vă căraÈ›i de-aici, cu tot cu motoarele voastre idioate? Ceea ce-i sperie, pe lângă armă, fuse tonul mieros cu care le vorbi. Marler se dădu la o parte ca să le facă loc să iasă, lăsându-l pe Craig să se descurce de unul singur. - Te dau în judecată pentru vătămare corporală, mormăi el. Când Newman îl împinsese, Craig se izbise cu capul de perete. Era ameÈ›it, dar avea venin în priviri. N-o să uit asta, mormăi din nou. - De acord cu tine, zise Newman. Ia-È›i liber câteva zile până-È›i trece capul. Și uită de bere. - Naiba... să te ia. Craig ieÈ™i în stradă, clătinându-se pe picioare. Barmanul îl aÈ™teptă să părăsească hotelul înainte să comenteze. - Nu vreau să-l mai văd pe-aici È™i nici nu È™i-a plătit berea. - A mai fost pe aici? întrebă Newman. - De vreo două ori în ultima săptămână. M-a întrebat acelaÈ™i lucru ca È™i dumneavoastră. Dacă am auzit de un bărbat pe nume Marchat, È™i dacă da unde stă. - Ce i-ai spus? se interesă Philip. - Nimic. I-am spus că n-am auzit de numele ăsta, aÈ™a că n-am de unde să È™tiu unde stă tipul. Nu i-am spus niciodată nimic despre locul lui Marchat, Devastoke Cottage. Marler dispăruse la fel de repede precum apăruse, până când ei își terminară băuturile, mulÈ›umiră barmanului È™i se duseră la locul unde își parcase Newman Mercedes-ul. Philip se uită în dreapta È™i-n stânga pe South Street, care era aproape pustie, cu excepÈ›ia unei femei ciudate, cu o sacoșă de cumpărături în mână. Nu se vedea nici urmă de motocicliÈ™tii pe care îi auzise plecând spre finalul scandalului. - Acum, unde mergem? întrebă Philip, aruncând o privire în mica piață din vecinătatea râului È™i a podului. - Să nu spui nimic È™i să nu rămâi cu ochii holbaÈ›i când o să te uiÈ›i în partea din spate a maÈ™inii, îl avertiză Newman, care verificase, automat, spatele când se urcase în maÈ™ină. O să mergem să găsim Devastoke Cottage, unde locuieÈ™te Marchat. E timpul să stăm puÈ›in de vorbă cu el, să aflăm ce È™tie despre incendiul de la Sterndale Manor. Philip aruncă o privire scurtă în spate în timp ce se urca lângă È™ofer, încovoiat pe podeaua din spate se găsea Marler. Þinea în mână o husă din prelată, È™i Philip bănui că înăuntru se odihnea arma favorită a lui Marler, o puÈ™că lungă Armalite pentru distanÈ›e mari. Stoborough era ceva mai mult decât un cătun cu câteva case È™i o cârciumă. După ce se uită pe harta pe care le-o desenase barmanul, Newman coti pe un drumeag îngust, străjuit de garduri într-o parte È™i de câmpuri deschise, acoperite cu apă de cealaltă. - Știi cine era Huliganu'? le strigă Marler din spate? - Un tip pe nume Craig. - I se spune Craig „Rangă". Numele de botez e Carson. - Atunci de ce Rangă? - Când o să-È›i spun, o să-È›i placă ce i-a făcut Bob. Când prietenul Craig doreÈ™te o informaÈ›ie de la cineva, iar acesta nu i-o dă, foloseÈ™te o rangă ca să-i zdrobească nefericitului rotulele. Un personaj cu adevărat încântător. - De unde È™tii? - Mi-a spus-o Archie, un informator pe care l-am cunoscut la o masă de prânz într-un bar dintre cele pe care le întâlneÈ™ti pe È™osea. Mi-a spus că de fiecare dată când îl vede pe Craig, fuge mâncând pământul. Ciudat este faptul că e adjunctul unui om foarte bogat, Leopold Brazii. - O brută ca ăsta? Tonul lui Philip exprima neîncredere. Brazii e un om care se învârte prin cercuri înalte. - Eu credeam că se prosteÈ™te cu accentul lui cockney1, comentă Newman. De ce eÈ™ti atât de sigur că era Craig Rangă? Dialect londonez (n.tr.) - Archie mi-a făcut o descriere foarte exactă, ca să È™tiu să mă feresc. Iar Archie se pricepe la descrieri. Ce mi-a spus el i se potriveÈ™te huliganului perfect. - încetineÈ™te! strigă Philip. Tocmai ai trecut pe lângă locul cu pricina. E un indicator înfipt în gard. Newman se uită în oglinda retrovizoare, dădu înapoi È™i înÈ›elese de ce nu observase Devastoke Cottage. Era destul de departe de drum, în spatele unui gard viu, plin de È›epi. Casa era mică, cu acoperiÈ™ de paie È™i o singură fereastră de fronton la etaj, făcându-È™i loc printre paiele de o culoare verzuie ale acoperiÈ™ului. Marler îi ajunse din urmă când Newman deschise o poartă de lemn care scârțâi. „Totul pare lăsat în paragină", gândi Newman, croindu-È™i drum pe cărarea plină de buruieni, apoi observă culoarea acoperiÈ™ului de paie. Era neliniÈ™tit... toate draperiile erau trase. - Mă întreb ce-o să găsim aici, spuse el mai mult pentru sine. Fu nevoit să apese pe sonerie de patru ori până ce uÈ™a veche È™i grea de lemn să se deschidă. Un bărbat apăru în prag, mic de statură, cu o față dolofană, proaspăt ras È™i cu o piele fină. Părul castaniu era foarte ciufulit, iar peste pijamale purta un halat. - Ne pare rău că v-am trezit, începu Newman. Bănuiesc că sunteÈ›i domnul Marchat. - Nu. Eu sunt Partridge. Domnul Marchat mi-a închiriat Devastoke Cottage. Am ajuns foarte devreme dimineață È™i abia am reuÈ™it să dorm un pic. - Putem să stăm puÈ›in de vorbă despre domnul Marchat? Ne cerem încă o dată scuze pentru deranj, dar este o chestiune urgentă. - ToÈ›i trei? întrebă Partridge nervos. - Asta s-ar putea să vă liniÈ™tească. Newman scoase o legitimaÈ›ie de ofiÈ›er din Ramura Specială, falsificată cu măiestrie de experÈ›ii de la subsolurile din Park Crescent. - Ramura Specială. N-am cunoscut pe nimeni din domeniul ăsta până acum. Vă rog, intraÈ›i. ScuzaÈ›i dezordinea. Să mergem în camera de zi. O să trag draperiile... ÃŽl conduse în dreapta, într-o cameră mică din care se vedea grădina din față È™i, mai încolo, drumul. Dădu la o parte draperiile, invitându-i să ia loc. Camera avea fotolii de creton care se asortau cu draperiile. Newman È™i Philip se aÈ™ezară, iar Partridge ocupă un alt fotoliu. Marler, după cum îi era obiceiul, se sprijini de un perete, lângă fereastră. Scoase o È›igară lungă, È™i-o băgă în gură, apoi se opri. - PuteÈ›i fuma, îl asigură Partridge. Vă rog. Cred c-o să-mi aprind È™i eu una, continuă el, scoțând un pachet dintr-un buzunar al halatului. - Ne aÈ™teptam să-l găsim pe domnul Marchat la domiciliu, explică Newman. Ne-aÈ›i putea spune unde este? ÃŽn ciuda lipsei evidente a somnului, Partridge, un bărbat căruia Newman îi dădea peste patruzeci de ani, explică, pe scurt, întreaga serie de evenimente care îl adusese la ferma Devastoke. - Ceea ce e extraordinar, concluzionă el, e faptul că semănăm foarte mult. Am fost chiar uimit când l-am întâlnit prima oară. - CredeÈ›i că v-a ales drept chiriaÈ™ pentru acest motiv? se interesă Newman. - A, nu. Practic, am căzut de acord încă de la primul telefon, când am răspuns anunÈ›ului pe care-l dăduse în ziarul local, că am să stau aici. Cu condiÈ›ia, bine-nÈ›eles, să-mi placă locul. - Cât a trecut de când aÈ›i vorbit prima oară cu el? - Cam o săptămână. Nu mai mult. A făcut ceva rău? - Nu, nicidecum, îl asigură Newman. S-ar putea să ne fie de ajutor în anchetele noastre. V-a dat adresa mătuÈ™ii sale din Londra, în apartamentul căreia o să stea? - Nu. A spus c-o să-mi comunice la telefon toate detaliile de îndată ce va fi sigur că ea se mută. Dar, în privinÈ›a asta, nu avea nici un dubiu. - Sper să nu vă deranjeze dacă v-o cer, îi spuse Newman cu tot tactul de care era în stare, dar aÈ›i putea să faceÈ›i dovada identității dumneavoastră? - Nu, cum să mă supăr. Dumneavoastră v-aÈ›i aÈ™teptat să-l găsiÈ›i pe domnul Marchat aici. Carnetul de conducere e suficient? ÃŽn timp ce îl aÈ™teptau pe Partridge să se întoarcă, Marler, care stătea tot în picioare lângă fereastră, se trase înapoi, lipindu-se de perete, È™i trase cu ochiul afară, de după pliurile draperiei. Un Volvo gri trecea cu viteză redusă pe lângă ferma dinspre Sto-borough. Geamurile erau aburite, dar È™oferul curățase mai devreme o porÈ›iune în suprafaÈ›a ceÈ›oasă. Marler avu vaga impresie că bărbatul de la volan e înalt. Mercedes-ul lui Newman era parcat pe marginea de iarbă de lângă gardul viu. De îndată ce trecu de fermă, Volvo-ul mări viteza. - S-a întâmplat ceva? întrebă Philip. Marler nu avu timp să răspundă; Partridge se întoarse È™i-i înmână lui Newman un carnet de conducere. Acesta se uită la el È™i văzu că e eliberat pe numele lui Simon Partridge. l-l înapoie È™i se ridică. - Vă mulÈ›umesc, domnule Partridge. Ne cerem din nou scuze că v-am deranjat somnul. - E-n regulă. Partridge se uită la o canapea lipită de un perete. Cred c-o să mă întind aici È™i-o să las draperiile aÈ™a. Altfel, o să dorm până la Sfântu AÈ™teaptă. Și mai am încă atâtea de despachetat... - Ciudat, remarcă Newman când se întorceau pe potecă, că Marchat a întins-o atât de repede după tragedia de la conacul Sterndale. - Dar a încercat să închirieze locul de-acum o săptămână, îi aminti Marler. Pare un individ inofensiv, Partridge ăsta. - E ciudată povestea aceea cu asemănarea cu Marchat, comentă Philip. - A, se spune că toÈ›i avem o dublură pe undeva, replică Newman. Timpul se schimbase cât stătuseră ei înăuntru, la ferma Devastoke. Geamurile de la maÈ™ina lui Newman se aburiseră, aÈ™a că el începu să le cureÈ›e cu o lavetă. Puse È™tergătoarele în funcÈ›iune, ca să cureÈ›e parbrizul, stoarse laveta È™i își È™terse mâinile pe o altă bucată de cârpă. - Am face mai bine să ne întoarcem în Wareham. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să dăm nas È™i cu muzica pe care o scârțâie dezagreabil inspectorul-È™ef Buchanan. Vom uita că i-am făcut o vizită lui Partridge. Marler, te sfătuiesc să te faci mic È™i să te strecori înapoi la Ursul Negru. N-are nici un rost să-i dăm de È™tire poliÈ›istului nostru preferat câți suntem aici. Asta l-ar face cu adevărat curios... Marler se ghemui din nou pe podeaua din spate, după ce-È™i scoase puÈ™ca de sub pătura de călătorie, unde o ascunsese. Pe drumul de întoarcere la Wareham, Philip se gândi la colegul lor ascuns în spate. Marler rămăsese în picioare, cu o privire pierdută cât timp Newman È™tersese geamurile, de parcă s-ar fi gândit la ceva. Trecuseră prin Stoborough È™i se apropiau de podul de peste Frome, când jtfarler strigă: - Bob, întoarce, te rog. ÃŽntoarce-te la Devastoke Cottage. - De ce dracu' să mă-ntorc? - Ai încredere în mine. Doar fă-o. - Of, bine. Ai putea să-mi dai un motiv, mormăi el È™i execută o întoarcere de o sută optzeci de grade pe toată suprafaÈ›a È™oselei, goală la ora aceea. - Cât am stat noi acolo, a trecut încet un Volvo pe lângă fermă. Nu mi-a plăcut cum arăta. Și cu cât mă gândesc mai mult la el, cu atât mai mult nu-mi place cum arăta. - Am observat maÈ™ina, își aminti Philip. A trecut ca melcul când își aducea Partridge carnetul de conducere. M-am gândit că È™oferul putea să fie o femeie. - E greu de spus. Șoferul - sau È™oferiÈ›a - era ceva mai mult decât o siluetă, răspunse Marler, darnoi de ce mergem ca melcul? - Pentru că, explică Newman, ca È™i cum vorbea cu un copil, în faÈ›a noastră e un tractor, iar în spatele tractorului e o maÈ™ină. Și pe banda cealaltă se circulă. Nu pot să depășesc. Nu mai fi atât de nerăbdător, ajungem imediat la drumul lateral. - O să meargă È™i tractorul pe acolo, i-o trânti Marler. ÃŽn maÈ™ină tensiunea creÈ™tea. Newman începea È™i el să se îngrijoreze. Avea experienÈ›a intuiÈ›iilor lui Marler, care se dovediseră prea des a fi bine fondate. Tractorul È™i maÈ™ina din față își continuară drumul drept spre Corfe, iar el o luă pe drumul lateral unde nu era nici o maÈ™ină. Acceleră. - Totul pare la fel ca înainte, remarcă Newman când coborâră din Mercedes-ul parcat în față la Devastoke Cottage. - Nu, nu e, spuse Marler È™i își scoase Beretta, È›inându-l pe lângă corp. Partridge ne-a spus clar că lasă draperiile din camera de zi trase, cât mai doarme. Ei bine, acum ferestrele sunt acoperite. - Poate că s-a răzgândit, sugeră Newman. - E aici o cărare care ocoleÈ™te ferma È™i duce, probabil, spre o ușă din spate. Eu zic să mergem să vedem... ÃŽnaintară fără nici un zgomot pe poteca acoperită cu muÈ™chi, iar în spatele casei găsiră uÈ™a din dos. Se opriră brusc la un semn al lui Marler, care ridicase un deget, cerând liniÈ™te deplină. UÈ™a din dos era uÈ™or întredeschisă, fusese forÈ›ată cu brutalitate, mărturie stând lemnul crăpat al tocului. O împinse încet, È›inându-È™i arma sus. Se strecurară într-o bucătărie întunecată, cu o sobă veche de fier lângă perete. Newman își È›inea strâns Smith & Wesson-ul lui de 38, iar Philip își scosese Walther-ul. ÃŽnaintară încet într-un hol îngust. UÈ™a de la camera de zi, în stânga lor, era pe jumătate deschisă. Marler rămase lângă ea È™i o împinse uÈ™or, deschizând-o larg. Ochii li se obiÈ™nuiseră deja cu semiîntunericul. - O, Doamne! È™opti Philip. Partridge atârna jumătate de pe canapea, cu capul pe podea, întors într-un unghi bizar. Marler intră în cameră, se aplecă, îi verifică artera carotidă È™i își ridică privirea. - Mort de-a binelea. Are gâtul rupt. Cred că È™tiu cine a făcut-o. Europa are un nou asasin în libertate. Ucide pentru sume mari. Tehnică simplă. Vine în spatele victimei È™i îi înconjoară gâtul cu braÈ›ul într-un anume fel. Iată rezultatul. I se spune Năluca. - Ciudat nume, zise Philip încet. De ce Năluca? - Pentru că dispare asemeni unei imagini fugare. Sunt convins că aici e mâna lui. Credea că îl omoară pe Marchat... 5 - Deci părerea ta e că asasinul a crezut că l-a ucis pe Marchat? întrebă Tweed. Stătea în cabinetul lui din Park Crescent când Monica îi spuse că Newman aÈ™teaptă la telefon. Pe figură nu i se miÈ™că nici un muÈ™chi cât îl ascultă pe Newman relatându-i pe scurt ce se întâmplase, inclusiv întâlnirea cu Craig Rangă. ÃŽn acest punct Tweed îi întrerupse pentru prima oară povestirea lui Newman. - S-ar putea să fie vorba de adjunctul domnului Leopold Brazii, un individ pe nume Carson Craig, darMonica a mai săpat după niÈ™te informaÈ›ii despre acest gentleman. De obicei, se etalează într-un costum impecabil È™i un accent sofisticat. Tonul îi deveni ironic. E genul de om pe care l-ai putea invita la clubul pe care-l frecventezi È™i tu. - Doar că eu nu-mi pierd timpul aderând la vreun club, ripostă Newman. Eu m-am gândit că se prosteÈ™te cu accentul lui londonez. Și „gentleman" nu e tocmai termenul pe care l-aÈ™ folosi eu. ÃŽn mare, e un dur sadic, poreclit „Rangă". FoloseÈ™te una ca să zdrobească rotulele celor care-l deranjează. - înÈ›eleg. Bob, Monica a mai descoperit că Brazii e proprietarul de la Grenville Grange, care se află în vecinătatea casei Sterndale. CocoÈ›ată lângă falezele din Lyman's Tout. Verifică locul acela, darnu singur. Ia-i pe Philip È™i pe Marler cu tine. - Dacă insiÈ™ti. - Insist. Trei crime în Dorset sunt È™i-aÈ™a prea mult. ÃŽncercaÈ›i să-l evitaÈ›i pe Buchanan cât de mult puteÈ›i. De asemenea, trimite-l pe Butler la adresa anterioară a lui Partridge, cea din Poole, ca să-l verifice. Bănuiesc că i-ai reÈ›inut adresa când È›i-a arătat carnetul de conducere. - Am reÈ›inut-o. Mai bine o iau din loc, înainte să apară Buchanan la orizont. - AÈ™a să faci. Simt eu că se pregăteÈ™te ceva. Continuă să stai cu Philip la Priory. Ai mai aflat ceva despre noua prietenă a lui Philip, Eve Warner? Nu-È›i pot confirma dacă e în Ramura Specială sau nu. - Nici un semn de la doamnă până acum. Terminat. - Ai grijă... - De ce nu-mi È›in gura? își spuse Newman, ieÈ™ind din cabina telefonică de pe South Street din Wareham. Pe bordură, sprijinită de Porsche-ul ei roÈ™u, stătea Eve Warner. ÃŽmbrăcată într-un hanorac alb impecabil, cu gluga atârnându-i pe umeri, Eve îi făcu semne cu mâna. Mică de statură, observă el, È™i chiar în pantaloni albaÈ™tri de dril, strânÈ™i pe picior, È™i cu hanoracul arăta foarte bine. „Nu-i de mirare că Philip pare să se îndrăgostească de ea", gândi el. - Bună dimineaÈ›a, Bob! îi strigă ea È™trengăreÈ™te. Văd că È›i-ai parcat Mercedes-ul în spatele meu. Te duci undeva? Vin È™i eu cu tine. Bună, Philip. Ai dormit bine, aÈ™a, singurel? - Foarte bine, răspunse scurt Philip, care tocmai ieÈ™ise de la Ursul Negru. Găsi că remarca ei era lipsită de tact, atâta timp cât îi spusese că era prima lui vacanță de unul singur de la moartea lui Jean. - Atunci, nu mai fi atât de arțăgos, i-o întoarse ea. Unde mergem azi? - Tu nu eÈ™ti invitată, îi spuse direct Newman când ea ajunse lângă el. Marler se strecurase afară din hotel, apoi în spatele maÈ™inii lui Newman, fără ca ea să observe. Era prea ocupată să-È™i desfășoare zâmbetul seducător în faÈ›a lui Newman, cu intenÈ›ia de a-l convinge. - Nu-mi strica plăcerea, îl provocă ea. Am È™i eu nevoie de companie. - Du-te È™i caut-o în altă parte, atunci. Scuză-mă... - Pot să vin după voi! îi strigă ea când el dispăru în hotel. Lui îi trebui doar câteva minute să-l localizeze pe masivul Harry Butler È™i să-i dea instrucÈ›iunile lui Tweed: verificarea lui Partridge È™i a adresei lui din Poole. - Și partenerul meu, Pete Nield? E în camera lui. - Spune-i să stea aici È™i să È›ină sub supraveghere hotelul Priory, în caz că apare inspectorul-È™ef Buchanan. Se învârte pe-aici, pe undeva. O să mă întorc să-mi dai raportul mai târziu, în cursul zilei de azi. Când ieÈ™i în stradă o văzu pe Eve sprijinită de maÈ™ina ei, cu mâinile È™i picioarele încruciÈ™ate. - Nu scapi de mine aÈ™a de uÈ™or, îi spuse ea. - Mai vedem noi. Străduindu-se să nu se arate deranjat de insistenÈ›a ei, se sui la volan. Philip era deja la locul lui, lângă È™ofer, iar Marler ascuns în spate. Se îndreptă spre pod È™i de-acolo spre Corfe, apoi spre Kingston, amintindu-È™i că Philip îi povestise despre drumul ăsta în timpul micului dejun. ÃŽn oglinda retrovizoare, o văzu pe Eve luându-le urma. - Scap eu de tine, vrăjitoareo! zise Newman tare. - Ce-ai cu ea? E o fată bună, protestă Philip. Newman nu-i răspunse. în cabinetul lui din Park Crescent, Tweed le spuse pe scurt Paulei È™i Monicăi ce vorbise cu Newman. - Năluca? repetă Paula. Sună puÈ›in cam sinistru. Din câte mi-ai spus, trebuie să se fi miÈ™cat extrem de repede ca să comită crima dezgustătoare de la Devastoke Cottage. - Bănuiesc că i se trage de la poreclă. Năluca, zise Tweed macabru. Am mai auzit de el. Știu cine a fost. Am nevoie de Arthur Beck, È™eful PoliÈ›iei Federale din ElveÈ›ia. Prinde-mi-l la la telefon, Monica - ar trebui să-l găseÈ™ti la comandamentul din Berna. Monica tocmai se pregătea să ridice receptorul, când telefonul începu să sune. Răspunse È™i-i făcu semn cu capul lui Tweed. - E Lasalle de la Paris, din nou. Mi se pare că e urgent. - Tweed, izbucni Lasalle când realiză că vorbeÈ™te cu el, tocmai am descoperit că un alt savant eminent a dispărut împreună cu familia lui. De mai mult de o lună. Din Grenoble. Fusese în concediu È™i, pentru că nu s-a întors la timp la unitate, s-a descoperit că a dispărut. - Altul? Asta face un total de douăzeci dintre cei mai importanÈ›i oameni de È™tiință care lipsesc din Europa, Anglia È™i America. Dă-mi detalii, te rog. Care era specialitatea lui? - ComunicaÈ›ii avansate prin satelit. Un domeniu foarte secret... este, probabil, cel mai bun din breasla lui. Georges Blanc. Ca È™i în cazul celorlalÈ›i, a dispărut È™i soÈ›ia lui. - Răpit? sugeră Tweed. - Nu există nici o dovadă în această privință. ÃŽnainte de a se evapora, i-a lăsat instrucÈ›iuni avocatului său de a vinde casa È™i tot ce se află înăuntru... inclusiv antichitățile. Avocatul trebuia să pună profiturile într-un cont personal, la o bancă din Belgia. PreÈ™edintele e furios. Aveam supremaÈ›ia în domeniul ăsta. - Ai idee cum a părăsit Blanc Grenoble-ul? - Șoferul lui - pe care l-am pus să ia avionul spre Paris, ca să-l pot interoga chiar eu - mi-a spus la telefon că i-a dus pe Blanc È™i pe soÈ›ia lui, împreună cu o mulÈ›ime de bagaje, peste graniță, la un aeroport îndepărtat din Germania. Apoi acesta i-a ordonat să se întoarcă în Grenoble după ce i-a înmânat o recompensă substanÈ›ială, ca să-È™i È›ină gura. Versiunea lui Blanc a fost că se află într-o misiune strict secretă. - Cât timp a stat È™oferul acolo pe pistă, nu era nici un avion? - Nu. Blanc e sclipitor. Lucra la un satelit de ultimă oră... comunicaÈ›ii între Pământ È™i satelitul de pe orbită. - ÃŽl pun È™i pe el pe listă. Cât mai eÈ™ti la telefon, tu ai auzit de Năluca? îl întrebă Tweed. - Dumnezeule! De ce întrebi? - Pentru că acest reputat asasin s-ar putea să opereze È™i la noi în È›ară. - E un ucigaÈ™ nou, un adevărat profesionist. Și foarte scump, după cum circulă zvonurile în lumea interlopă. A asasinat doi bancheri în Paris. Asta e confidenÈ›ial. ÃŽncercăm să fim cât se poate de discreÈ›i în ceea ce-l priveÈ™te, cât timp suntem pe urmele lui. Până acum nu avem nimic. - Ce fel de bancheri? întrebă Tweed calm. - Amândoi aveau bănci mici, exclusiviste. Una e fondată pe timpul lui Napoleon. Bănci de familie. - Și cum poÈ›i fi sigur că Năluca e responsabilă pentru crimele astea două? insistă Tweed. Þi-a lăsat cartea de vizită? - Bine-nÈ›eles că nu. Tehnica. Ambii bancheri aveau casele foarte bine asigurate. Și, Dumnezeu È™tie cum, n-a folosit la nimic. Amândoi au murit cu gâtul rupt. Unul a fost ucis în propria sa bibliotecă, în timp ce soÈ›ia era în camera alăturată. Și n-a auzit nimic. - Lipseau bani? - E ciudat că pui o astfel de întrebare, comentă francezul. ÃŽn ambele cazuri e implicat un capital mare, È›inut în casă sub formă de obligaÈ›iuni, care au dispărut. Cum dracu' să dau de niÈ™te obligaÈ›iuni furate? - Băncile au dat faliment? se interesă Tweed. - Nu. Au rămas bani în fiecare sucursală, suficienÈ›i pentru a le menÈ›ine solvabile. Tweed, sunt vârât în chestia asta până-n gât, până peste cap. - IeÈ™i tu din ea, îl asigură Tweed. ÃŽntotdeauna ieÈ™i. Mai vorbim... Tweed puse receptorul jos È™i oftă. Monica îl întrebă dacă mai vrea să-l sune pe Arthur Beck, iar el încuviință dând din cap. Monica formă numărul imediat. - Beck la telefon. Ce e, Tweed? Șeful poliÈ›iei elveÈ›iene, un bărbat amabil È™i calm în mod normal, indiferent de dificultatea unei situaÈ›ii, avu de data aceasta o voce răstită. - Arthur, cu câtva timp în urmă ai pomenit de un asasin, un profesionist, Năluca. Cât noroc ai avut în încercările tale de a-l identifica? - De ce? - Operează în FranÈ›a... - Știu... - Ei bine, ceea ce, probabil, nu È™tii, e faptul că acum se află la noi în È›ară, din câte pot să-È›i spun. A încercat să-l ucidă pe martorul-cheie al unui dublu asasinat, dar, din greÈ™eală, a ucis pe altcineva. - E prima dată când face o greÈ™eală. Urmă o pauză. Asta nu-mi place. Devine foarte internaÈ›ional. Nu mai È™tiu pe unde să-l caut. Pur È™i simplu, s-a evaporat. Probabil e responsabil pentru uciderea a trei elveÈ›ieni. - Ce profesii aveau? - Bancheri. - Proprietarii unor bănci mici, cu tradiÈ›ie? - Cum Dumnezeu ai ghicit asta? Noi am păstrat tăcerea despre ceea ce face. M-am gândit că, astfel, am putea să-l luăm prin surprindere. - Și È™tii că e Năluca pentru că toate cele trei victime aveau gâtul rupt? - Da. Parcă e Omul Invizibil. Nici cea mai perfectă pază nu-l poate È›ine deoparte. Și poÈ›i să-È›i imaginezi cât de conÈ™tienÈ›i din punctul de vedere al pazei sunt bancherii. - Felul cum a trecut de pază È›i se pare ciudat? - A, cred că È™tiu cum face. Tweed, își negociază intrarea. ÃŽn toate cele trei cazuri, nimeni din pază n-a pățit nimic. Acum stau È™i mă întreb dacă nu e cumva însoÈ›it de o femeie superbă care-l ajută să intre. - S-ar putea ca Năluca să fie o femeie? - Ar trebui să fie foarte puternică. Unul dintre bancheri era mare cât un taur, darasta nu l-a ajutat cu nimic. ÃŽn nici unul din cazuri nu sunt semne de luptă. ÃŽn afară de taur, care a tras covorul cu picioarele. - Ca să schimbăm subiectul, tu È™tii ceva despre un anumit Leopold Brazii? Urmă din nou o pauză, dar una lungă. - Tweed, am fost oprit să mai fac vreo investigaÈ›ie despre el. - Nu te cred. Nimeni nu te poate opri. Despre cine vorbeÈ™ti? - Asta nu pot să-È›i spun. La naiba, pe mine nu mă pune nimeni cu faÈ›a la perete. Are o vilă luxoasă lângă lacul din Zurich. ÃŽl urmăresc foarte discret, dar asta rămâne între noi. Foarte discret. Mie mi se pare un om ciudat pentru cineva cu puterea lui. Și-È›i mai spun că din Zurich, de pe aeroportul Kloten, a zburat cu avionul lui particular la Paris. - Ce fel de avion? - Aici e È™mecheria. Are două avioane, ambele Lear. Unul are pe fuzelaj Brazii SA, numele companiei sale elveÈ›iene, scris cu litere imense. Celălalt, alb, n-are nici un semn din care să rezulte că-i al lui. ÃŽl foloseÈ™te pe cel alb când vrea să-i zăpăcească pe cei care-l urmăresc, fie că e în străinătate, fie că nu. Ambele au echipaje care lucrează în ture, douăzeci È™i patru de ore din douăzeci È™i patru. Spre Charles de Gaulle a zburat pe calul alb. Asta-i tot. Tweed închise telefonul. Era atât de concentrat asupra celor aflate de la Beck, încât nici n-o observă pe Monica cu telefonul în mână, privindu-l nerăbdătoare. - Lasalle e din nou pe linie. M-a întrebat de două ori ca să fie sigur că foloseÈ™ti secretizorul. - încă ÃŽl folosesc, spuse Tweed È™i ridică din nou receptorul. ÃŽmi pare rău te-am făcut să aÈ™tepÈ›i, vorbi el. - Þi-am spus că am fost oprit să mai fac investigaÈ›ii despre Leopold razii. De aceea am omis să-È›i spun că Brazii a venit ieri la Paris cu avionul. L-a aÈ™teptat o limuzină cu geamuri fumurii care l-a dus la vila de pe Avenue Foch. Unul dintre oamenii mei cei mai buni l-a identificat când s-a dat jos din limuzină. - Și de ce-mi spui toate astea? - Pentru că sunt sigur acum că se va îndrepta spre Anglia în următoarele două ore. Tweed miji ochii. Paula îi observă mimica È™i înÈ›elese că e tensionat. - De unde È™tii? - Pilotul Lear-ului alb tocmai a prezentat un plan de zbor pentru două re de-acum încolo. - încotro? - Aeroportul internaÈ›ional Bournemouth. Din Dorset... Tweed îi mulÈ›umi scurt lui Lasalle, sări de la birou, fugi la un dulap È™i înÈ™făcă două valize gata făcute pentru plecările de urgență - una pentru el, cealaltă pentru Paula. - Luăm Ford Escort-ul, zise el scurt. Eu conduc. Ai face bine să-È›i iei rowning-ul automat. Monica, dă telefon la hotelul Priory. ReÈ›ine câte o cameră pentru fiecare. Nu È™tim cât stăm. PoÈ›i să iei legătura cu mine acolo, codează orice mesaj. - E vreo urgență? întrebă Paula. Ea deschisese deja un sertar încuiat, își scosese Browning-ul 0.32 automat È™i-l strecurase într-un buzunar special, cusut în interiorul poÈ™etei sale de umăr, care îi oferea acces imediat la armă. Tweed studia harta Dorset-ului de pe perete. - Monica, îi strigă el, înainte ca ea să formeze numărul, dacă sună ewman, spune-i să posteze un om la sensul giratoriu de la sud de Sto- orough Green. Nu Stoborough. Stoborough Green. Mai vreau un om care să supravegheze feribotul de la ieÈ™irea din portul Poole. Ambii vor urmări limuzina cu geamuri fumurii. Cel care o vede trebuie s-o urmărească cu multă grijă. Presupun că se va îndrepta spre Grenville Grange din Purbecl de lângă Lyman's Tout. Te las pe tine È™efă... Paula ÃŽl ajunse din urmă când el sări la volanul Ford Escort-ului, iar ea urcă pe locul de lângă el. - E vreo urgență? repetă ea. - Leopold Brazii se îndreaptă spre noi - în două ore vine de la Paris È™i aterizează pe aeroportul internaÈ›ional Bournemouth. Mergeau spre Baker Street, când Paula își puse centura de siguranță. De la aeroport, nu poate merge decât pe una din două rute posibile - È™i noi avem oameni postaÈ›i în ambele locuri. Ceea ce înseamnă că ajungem înaintea lui în Wareham. - Ce se întâmplă? Ceva a luat-o brusc din loc. - Cred că Dorset-ul e pe punctul de a exploda... - E inutil, zise Newman în timp ce urcau dealul abrupt È™i plin de serpentine spre Kingston, lăsând Corfe-ul în spate. Prietena ta, Eve Warner, e un È™ofer al naibii de bun È™i n-o să scap de ea. Se uită în oglinda retrovizoare. Uite-o cum ia curba aceea, parcă e un profesionist la Brand's Hatch1. - ÃŽn cazul ăsta, se auzi vocea tărăgănată a lui Marler, care stătea ghemuit pe podeaua din spate, îmi pierd vremea ascunzându-mă. Anunță-mă când mai iei o curbă, o să mă ridic È™i mă bag într-un colÈ›. Când o să mă vadă, o să creadă că am stat aÈ™a tot drumul. - Atunci, pregăteÈ™te-te... Acum! Newman acceleră brusc È™i intră într-o curbă periculoasă. ÃŽn spate, Marler se ridică repede È™i se aÈ™eză într-un colÈ›, dezmorÈ›indu-È™i picioarele. - Perfect! Nu te-a văzut, dădu Newman raportul. - Eu încă mai cred c-ar fi trebuit să venim cu maÈ™ina mea, protestă Philip. - Ai fi riscat să dai de Buchanan când te duceai s-o iei din față de la Priory. - Mercedes-ul tău n-o să intre pe drumul ăla de pe Lyman's Tout. - Da' cine-a spus c-o să încercăm să mergem pe-acolo? întrebă Newman. - Și-atunci, unde dracu' mergem? - Direct la Grenville Grange, reÈ™edinÈ›a unui anumit domn Leopold Brazii. - O căutăm cu lumânarea... Marele premiu de Formula 1 al Marii Britanii (n.tr.) - L'audace, toujours l'audace1, cum zicea Danton sau ceva de genul ăsta. M-am uitat pe hartă. ÃŽntoarcem aici, în Kingston, ca să ajungem la drumul care duce la fermă. - Și dacă ne iese în față o hoardă de paznici? - ÃŽl păcălesc eu È™i tot intrăm. Se pare că ai uitat că pe vremuri am fost corespondent de presă, spuse Newman cu eleganță. ÃŽn jocul ăsta înveÈ›i să intri peste tot. - PregătiÈ›i-vă pentru luptă, comentă Marler. Drumul spre Grenville Grange apăru dintr-odată lângă un drum singuratic, pe înălÈ›imile Purbeck-ului. Două porÈ›i masive, lucrate în fier, se deschideau spre o alee pavată cu piatră care cobora spre vilă. Philip văzu o construcÈ›ie masivă È™i întunecată, cam la cinci sute de metri mai încolo. Nici un paznic, nici un semn de viață. - Dacă intri acolo, opreÈ™te puÈ›in maÈ™ina, spuse Philip. - De acord, darde ce? întrebă Newman, trăgând pe dreapta. - Vreau să mă duc s-o conving pe Eve să rămână pe È™osea. Ai auzit ce-a zis Marler. - O idee bună. O să ne stea în drum. Și eu m-am gândit la asta... Eve își oprise Porsche-ul la zece metri în spatele lor, lângă zidul înalt de piatră gri care străjuia È™oseaua. ÃŽÈ™i ridică sprâncenele negre când Philip se apropie È™i-È™i etală zâmbetul ca o invitaÈ›ie. - Pun pariu că Bob Newman m-ar bate. Spune-i că e o È›ară liberă. - Eve. Philip își sprijini cotul de marginea geamului deschis. S-ar putea să fie dificil... Chiar periculos... - Dar tu o să ai grijă de mine, nu-i aÈ™a? La o adică, cred că È™i Bob mi-ar sări în ajutor. Cine-i tipul din spate? Nu l-am mai văzut, nu? - Eve, îți cer să faci drum întors. Și venim noi după tine. - Sigur că veniÈ›i, spuse ea cu sarcasm. Spune-i lui Newman că sunt în coada lui. Sunt a naibii de încăpățânată. - EÈ™ti, i-o întoarse scurt Philip. - Hai, nu te enerva. 1 „Curajul, întotdeauna curajul" (în franceză, în original, n.tr.) Philip ridică indiferent din umeri, se întoarse grăbit la Newman È™i se urcă lângă el. - Nu se lasă, remarcă Newman. - N-am putut s-o conving. Tu de unde ai È™tiut? - După faÈ›a ei. Și după a ta. Acum, ce mai pune la cale? Vine în fugă spre noi. Bănuiesc c-ar fi mai bine să încerc s-o fac să priceapă. Eve își băgă capul pe geamul lui Newman. Se uită în spate la Marler. - Bună, frumosule! Tu cine eÈ™ti? Poate îmi oferi ceva de băut în curând. Băutura mea preferată e votca. - Du-te acasă, zise Newman. Eve își aprinse o È›igară de la cea pe care o terminase. Dădu fumul departe de faÈ›a lui Newman. Căpătă o mină serioasă. - Bob, aÈ™ putea fi de ajutor. Am ochi de pisică. - Și gheare de pisică, fără îndoială. - O să mă fac că n-am auzit ce-ai zis. Vrei să faci o vizită sau doar verifici locul ăsta? Dacă ÃŽl verifici, vezi unde se bifurcă drumul? O parte urcă spre terasa de la intrare, cealaltă ocoleÈ™te până în spatele acestei opere arhitectonice. Această a doua parte vă duce în spate, apoi mai departe de Bleak House1, până la o pantă care coboară spre mare. Chiar lângă marginea falezei - È™i-ar fi bine să fiÈ›i atenÈ›i - drumul face o curbă chiar la capătul unui perete de piatră care se continuă spre Lyman's Tout. - De unde È™tii? Captase interesul lui Newman, care acum o privea fix, plin de curiozitate. - Pentru că atunci când Philip m-a dus sus, pe Lyman's Tout, am observat drumul care ocoleÈ™te casa, printr-o spărtură într-un loc unde se năruise zidul. Am un bun spirit de observaÈ›ie. Crede-mă... Fugi înapoi la Porsche-ul ei. Newman porni mai departe cu viteză redusă, studiind casa aceea întunecată, în toată măreÈ›ia ei. Toate storurile erau coborâte, È™i apropiindu-se, băgă de seamă că fuseseră de curând vopsite în negru. Negru. Oribil! 1 Roman de Charles Dickens, al cărui laitmotiv este clădirea întunecată a unui celebru tribunal, (n.tr.) Casa aceea uriașă È™i întunecată părea că se miÈ™că înspre ei, iar Philip observă că în capătul unde coteau ei se aflau câteva hambare mari... foarte asemănătoare celui în care era parcat pe jumătate vechiul Bentley al generalului Sterndale. Hambarele de aici aveau toate uÈ™ile închise. - Să sperăm că È™tie despre ce vorbeÈ™te, comentă Newman. E în coada mea... dacă se întoarce, o să încep să devin suspicios... Chiar de când ieÈ™iseră din Wareham, vremea fusese imprevizibilă. Și peste noapte nu mai plouase. Philip lua toÈ›i aceÈ™ti factori în considerare în timp ce treceau pe lângă hambare. - S-ar putea să reuÈ™eÈ™ti să faci calea întoarsă pe drumul care trece peste Lyman's Tout chiar È™i cu Mercedes-ul tău, remarcă el. Cred că s-a întărit noroiul, darnu promit nimic. Grenville Grange părea încă fără nici un ocupant. Newman nu era convins de acest lucru când coti după capătul casei È™i văzu un drum de piatră care continua spre mare È™i își pierdea urmele de roÈ›i întipărite în pământ la jumătatea pantei dinspre marginea falezei. Opri motorul, dar maÈ™ina continuă să alunece încet în urmele de pe pantă, întărite probabil din cauza lipsei ploii È™i a îngheÈ›ului serios. - Ce crezi? întrebă Marler. - Ceva nu e-n regulă. PorÈ›ile acelea larg deschise mă obsedează. - De ce? întrebă Philip. - Sugerează faptul că cineva e aÈ™teptat. AÈ™a că eu mă aÈ™tept să fie cineva în casă. Acum, liniÈ™te. Suntem aproape de marginea falezei... Porni din nou motorul pentru mai mult control. După ce dădură colÈ›ul după casă È™i o luară în jos pe panta aceea aspră, vântul îi izbi puternic dinspre mare. ÃŽn spatele lor, Eve își aduse Porsche-ul la câțiva zeci de metri de ei. ÃŽn timp ce lua cu grijă curba spre Lyman's Tout, Newman se uită după ea în oglinda retrovizoare. ÃŽncetinise È™i ea drumul în curbă, urmând exemplul lui Newman. El parcă maÈ™ina la adăpostul zidului de piatră care depășea capota. Eve parcă în spatele lui. - Și acum? întrebă Philip. - Supraveghem locul acela o perioadă de timp. Tu È™i cu Marler staÈ›i mai încolo, ca să-mi păziÈ›i spatele. LuaÈ›i-o È™i pe Eve, dacă trebuie s-o căraÈ›i după voi. Luă marele binoclu de „naturalist, observator de păsări" pe care ÃŽl împrumutase de la Butler, ieÈ™i din maÈ™ină, simÈ›i că pământul este tare, se întoarse È™i se întinse jos, într-un punct de lângă capătul zidului de unde putea vedea casa. Focaliză È™i aÈ™teptă, simÈ›ind frigul strecurându-i-se prin haine. Marler, Philip È™i Eve dispăruseră după niÈ™te bolovani imenÈ™i, la o oarecare distanță, în spatele lui. Răbdător, aÈ™teptă. Nu auzea nimic din cauza tânguitului vântului È™i a zgomotelor înăbuÈ™ite pe care le făceau valurile uriaÈ™e izbindu-se de faleză. Apoi simÈ›i ceva rotund È™i metalic apăsându-i ceafa, È›eava unui pistol. ÃŽngheță. - Am în mână un pistol încărcat, amice, spuse o voce familiară. ÃŽÈ›i zbor creierii. ÃŽncă mă mai doare capul de-atunci, din bar, când m-ai prins cu garda jos. Acum, ia zi, ce faci aici pe o proprietate particulară? Ai face bine să vorbeÈ™ti înainte să apăs pe trăgaci... Vocea lui Craig suna acum mai sofisticat È™i mai amenințător. Pete Nield, partenerul lui Harry Butler, constituia un mare contrast, prin înfățiÈ™are È™i È›inută, cu omul cu care lucra. ÃŽn timp ce Butler se îmbrăca cu pantaloni de dril È™i cu un hanorac ponosit, Nield, în comparaÈ›ie cu masivul Butler, era subÈ›ire È™i se îmbrăca foarte elegant. Nield purta o jachetă sport în carouri È™i o pereche de pantaloni marinăreÈ™ti cafenii, călcaÈ›i la dungă. CămaÈ™a albă, impecabilă, era despărÈ›ită la mijloc de o elegantă cravată gri. Stătuse de pază la Priory, în cazul în care ar fi apărut Buchanan, È™i se întorsese pentru a lua legătura cu Tweed È™i a-i aduce la cunoÈ™tință excursia lui Newman la Grenville Grange. - Pete, ÃŽl întrerupse Monica, Tweed a plecat. - Unde? - N-a spus. - Paula e acolo? - Nu. Ascultă. Am instrucÈ›iuni pentru tine È™i pentru Harry. Bănuiesc că suni dintr-o cabină telefonică. - Monica, ai cea mai uimitoare intuiÈ›ie. - Cu linguÈ™eala nu ajungi nicăieri. Am zis să asculÈ›i... Nield tăcu în timp ce ea îi relata instrucÈ›iunile lui Tweed. După această scurtă conversaÈ›ie, se grăbi să se întoarcă la Ursul Negru, în speranÈ›a că Harry Butler ÃŽl va suna din Poole. „Slabe È™anse să mă sune acum. Trebuie să plec È™i să supraveghez sensul giratoriu din Stoborough Green", se gândi el. ViaÈ›a nu era aÈ™a. ÃŽn timp ce răsucea cheia în uÈ™a camerei sale, auzi telefonul sunând. Se repezi la aparat... È™tiind că va înceta să sune de îndată ce va ridica receptorul. ÃŽl ridică grăbit. - Da. Cine e? - Parcă n-ai aer. Þi-ai pierdut antrenamentul, se auzi vocea groasă È™i ironică a lui Butler. - Ce să zic... - ÃŽÈ›i convine potârniche1 la masa de seară? Potârnichea merge foarte bine. - Mâncarea mea preferată, răspunse Nield, continuând mesajul cifrat al lui Butler. Mai eÈ™ti în Poole? Bine. InstrucÈ›iuni noi. E posibil ca un client important să intre în Poole, via feribot, spre ieÈ™irea în portul Poole... - Eu am Sandbanks, tu iei Shell Bay. Mai departe... - Trebuie tratat ca un rege. Dacă o ia pe drumul ăsta, va circula, probabil, într-o limuzină cu geamuri fumurii. Tu eÈ™ti escorta lui... o escortă foarte discretă. Ar putea să ajungă într-o oră, poate mai mult. - Am înÈ›eles. Ar fi mai bine s-o iau din loc. - Și eu. La Sandbanks, Butler se chinui să-È™i scoată trupul mătăhălos din cabina telefonică È™i se întoarse grăbit la locul unde își parcase Ford-ul Fiesta. Pete Nield prinsese esenÈ›ialul din cele ce-i raportase: că-l verificase pe Partridge. La sosire, folosise o carte de telefoane căreia îi rupsese foile în maÈ™ină È™i telefonase la patru adrese unde locuia un Partridge. Scuzându-se la primele trei dintre ele, explicând că își căuta un prieten, dădu lovitura la a patra, o căsuță retrasă care avea un anunÈ› la una din ferestre. Cameră de închiriat. Proprietăreasa, o femeie trupeșă, fu amabilă. - îmi pare rău, dar prietenul dumneavoastră tocmai s-a mutat la o mică fermă de lângă Wareham. Foarte repede s-a mutat. ÃŽmi pare rău că l-am 1 Joc de cuvinte: partridge= „potârniche" (n.tr.) pierdut, era un chiriaÈ™ foarte liniÈ™tit. Lucra la el, în camerele lui... avea o mulÈ›ime de aparate ciudate. Calculatoare le zicea el. Și o maÈ™ină care țăcănea È™i scuipa foi cu mesaje bătute la maÈ™ină pe ele. [ - Probabil, un fax, presupuse Butler. - Era un om atât de drăguÈ› È™i de liniÈ™tit. Nu-mi făcea nici un fel de probleme. Voia un loc liniÈ™tit la È›ară. Unora le place la È›ară, È™tiÈ›i. Mie nu mi-ar conveni. Mie îmi place puÈ›ină agitaÈ›ie... - Ca să fiu sigur că e omul meu, aÈ›i putea să-l descrieÈ›i? o întrerupse Butler pentru a opri torentul de cuvinte. AÈ™teptă. Oamenii nu se pricepeau să descrie pe cineva, chiar dacă ÃŽl cunoÈ™teau bine. - Mic. Mai mic decât dumneavoastră. Mai puÈ›in bine făcut, dacă nu vă supăraÈ›i. Am crezut că e străin. Și fiÈ›i atent, vorbea o engleză perfectă, dar nu arăta a englez. Avea o piele aÈ™a de fină, că mă întrebam dacă trebuie să se bărbierească... - AÈ›i putea să-mi daÈ›i adresa la care s-a mutat? întrebă Butler disperat. - Devastoke Cottage, lângă Stoborough. E la sud de Wareham. O luaÈ›i... - Mii de mulÈ›umiri. Butler se dădu înapoi, ca să scape de vorbărie. Știu cum se ajunge. Plec într-acolo... Se grăbi să ajungă la cabina telefonică pe care o observase, fiind sigur că ÃŽl va convinge pe Nield că dăduse peste adevăratul Partridge. Apoi plecă cu maÈ™ina spre debarcader. Butler se hotărâse deja unde să aÈ™tepte. Când venise în Poole din Shell Bay, via feribot, observase o maÈ™ină parcată în capătul celălalt al plajei. Un bac, o ambarcaÈ›iune mare, dirijat de un lanÈ› care unea cele două maluri, se pregătea de plecare. Singurul alt vehicul de la bord era un autobuz local. Rampa se ridică în timp ce el își parca maÈ™ina în spatele lui. Traversarea dură doar câteva minute, iar în depărtare Butler văzu coamele arcuite ale Purbeck-ului. Coborî cu maÈ™ina de pe bac, se opri la gheretă să plătească, apoi o luă la stânga È™i intră în parcarea care se afla la câteva sute de metri de punctul de traversare. Era singura maÈ™ină din parcare, într-o zi însorită, dar sumbră de februarie. „Perfect", își zise Butler. „Perfect... din maÈ™inile care trec nu se observă parcarea asta decât dacă È™oferii au un bun spirit de observaÈ›ie." Și dinspre Sandbanks era complet invizibilă pentru oricine venea din Bornemouth. Deschise termosul, luă o gură de cafea fierbinte È™i se puse să aÈ™tepte. Butler avea răbdarea lui Iov. Þeava puÈ™tii de vânătoare se înfunda mai adânc în ceafa lui Newman. Acesta rămase nemiÈ™cat, ascultând insultele lui Craig. - S-au schimbat rolurile acum. Capul încă mă doare, darmai bine te doare decât să È›i-l zboare cineva. Cine te-a trimis? - Eu m-am trimis, mormăi Newman cu obrazul lipit de pământ. Sunt reporter, în caz că ai uitat. - Nu face pe nebunul cu mine, amice! Te mai întreb doar o dată. Apoi, degetul meu nervos o să apese pe trăgaci. Ia gândeÈ™te-te puÈ›in, ce loc ideal! După aceea, pot să-È›i arunc cadavrul de pe stâncă. Imediat începe refluxul. De ce sunt două maÈ™ini parcate lângă perete? - Porsche-ul e al prietenei mele. I-a murit motorul. A luat-o pe jos după ajutor. - Și tu o să mori imediat. O s-o fac ca-n filme. O să încep să număr până la zece. Cine te-a trimis? Unu... doi... trei... Ghemuit în spatele unui bolovan imens, Philip se înghesui lângă Eve. Marler era după o altă piatră, mai în spate. Fixase È›inta puÈ™tii Armalite pe spatele lui Craig, dar Philip își dădu seama că n-are curaj să tragă. L-ar nimeri pe Craig, dar bruta ar putea să apese pe trăgaci, ca un ultim reflex când l-ar lovi glonÈ›ul. Ceafa lui Newman s-ar face bucățele. - Am să încerc să mă târăsc până lângă Craig, spuse Philip, È›inându-È™i mâna strânsă pe Walther. - Eu voi încerca să-i distrag atenÈ›ia, spuse Eve, clănțănind din dinÈ›i de frig sau de frică: poate de amândouă. - Dacă te gândeÈ™ti la ceva, cronometrează, pentru Dumnezeu, până sunt suficient de aproape ca să-i vâr ticălosului ăluia pistolul în spate. - Nu sunt proastă... Philip se ridică È™i începu să înainteze, rămânând pe gazonul uscat care acoperea promontoriul de-o parte È™i de alta a drumului. ÃŽÈ™i încleÈ™tă dinÈ›ii atent să nu facă nici un zgomot È™i veni mai aproape de Craig. Dacă bruta se întorcea, bătaia armei sale era, oricum, mai lungă decât cea a Walther-ului lui. Se apropie din ce în ce mai mult, întrebându-se la ce oare se gândise Eve. ÃŽn spatele bolovanului, Eve căută grăbită într-o grămadă de pietre È™i găsi una mare È™i rotundă. O prinse bine în mână È™i se ridică, în timp ce Marler se uita nelămurit la ea. Philip se afla la mai puÈ›in de jumătate de metru de Craig, când Eve azvârli piatra cu toată puterea în zidul de piatră. Se auzi o pocnitură puternică. Tresărind, Craig începu să se întoarcă, îndepărtând astfel arma de Newman. Newman înÈ™făcă È›eava È™i o împinse cât mai departe de el. ÃŽn acel moment, Philip îi împunse spatele lui Craig cu Walther-ul. - GlonÈ›ul meu o să-È›i distrugă È™ira spinării. Stai, naibii, liniÈ™tit. AÈ™a, fii băiat cuminte. Acum lasă puÈ™ca, încet... Craig își desfăcu mâna de pe armă, iar Newman, care o È›inea încă de È›eavă, o aruncă cât mai departe de atacatorul său. Se ridică È™i-l văzu pe Marler alergând spre ei. - EÈ™ti teafăr? întrebă Marler. - Sunt bine. Newman își îndoi braÈ›ul drept, darmai am niÈ™te treburi neterminate. își strânse pumnul pe neaÈ™teptate È™i-l lovi puternic pe Craig în maxilar. UriaÈ™ul se prăbuÈ™i. Newman îi verifică pulsul. - E scos din priză, dar asta-i tot. Cred c-o să stea aÈ™a vreo jumătate de oră. - Mai supraveghem? întrebă Marler. - BineînÈ›eles. - Atunci, mai bine ÃŽl fac pachet... Scoase una din cele câteva perechi de cătuÈ™e pe care le avea la el, se aplecă, ÃŽl întoarse pe Craig, îi prinse încheieturile la spate È™i-i puse cătuÈ™ele. Apoi scoase două bucăți de pânză din buzunarul lui spaÈ›ios. Cu batista neagră ÃŽl legă la ochi, apoi își ridică privirea. Asta o să-l dezorienteze când o să se trezească. Iar asta o să-l facă tăcut ca o fetiÈ™cană. Răsuci pânza È™i o transformă într-un căluÈ™ provizoriu pe care ÃŽl puse peste gura lui Craig. Apoi își trase „pachetul" È™i-l propti de zidul de piatră. Newman se întoarse spre Philip care își băga Walther-ul înapoi în toc. - MulÈ›umesc, Philip. Probabil mi-ai salvat viaÈ›a - È™i nici nu te-am auzit apropiindu-te. - Ar trebui să-i mulÈ›umeÈ™ti lui Eve, îi explică Philip când Eve se apropie de ei. Ea i-a distras atenÈ›ia lui Craig È™i l-a făcut să-È™i ia arma de la gâtul tău. - Adevărat? Newman o privi pe Eve cu surprindere. Ei, bine... - Mă bucur că aprobi. Eve își studie degetele lungi È™i frumoase cu o prefăcătorie vizibilă. Poate o să vină vremea când îți vei da seama că o femeie poate fi folositoare. - A venit È™i vremea aceea. Newman întinse mâna È™i i le prinse pe ale ei. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc. Acum eÈ™ti de-a noastră. Tonul îi deveni energic. Ne rezumăm pentru moment în a supraveghea Grenville Grange, È™tiind că nu e atât de goală pe cât pare. Și apropo, cum de a ajuns Craig în spatele meu? - Pentru că n-am fost suficient de atenÈ›i, zise Eve direct. Philip È™i cu mine stăteam de vorbă în È™oaptă. - Iar eu îmi verificam arma, adăugă Marler. L-am văzut pe Craig cu coada ochiului strecurându-se prin gaura unde e zidul spart. Mi s-a părut că nu i-a luat decât o clipă ca să ajungă la tine È™i să-È›i pună pistolul la gât. - E-n regulă, spuse Newman, darde acum încolo, te sfătuiesc, Marler, să-È›i iei o poziÈ›ie mai sus, lângă spărtură. Philip, găseÈ™te-È›i un bolovan lângă Marler È™i păzeÈ™te-i spatele. Ia-o È™i pe Eve cu tine. Eu mă rezum la a supraveghea casa. Se aruncă la pământ la capătul zidului ca È™i cum nu s-ar fi întâmplat nimic. ÃŽÈ™i luă binoclul, îi verifică focalizarea potrivită pentru casă È™i începu să aÈ™tepte. N-avea nici un rost să le spună È™i celorlalÈ›i, dar era aproape sigur că ceva urma să se întâmple. Butler, aÈ™ezat la volanul Ford-ului său, puse capacul termosului cu cafea È™i ÃŽl vârî în compartimentul de la ușă. AÈ™tepta încă în parcarea aceea cu geamul deschis ca să audă orice miÈ™care dinspre bac, È™i simÈ›ea până la piele vântul care bătea dinspre mare. Auzea valurile spărgându-se pe plaja din apropiere È™i văzu o pătură de nori negri apropiindu-se de Purbeck. Ceea ce-l alertă fu sosirea unui alt autobuz. PuÈ›in după aceea, auzi huruitul unor motociclete care se apropiau cu viteză constantă. Trei bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, călare pe motociclete, se îndreptau spre Purbeck. Butler porni motorul, apoi se opri. O limuzină lungă, neagră È™i strălucitoare, cu geamuri de culoarea chihlimbarului trecu pe lângă parcare. Era urmată de alÈ›i doi motocicliÈ™ti. „Iisuse! își zise. Nield chiar c-a zis de un rege." AÈ™teptă puÈ›in, apoi o luă după limuzină, păstrând o distanță apreciabilă. Nu se vedea nimic prin geamul din spate, care era, de asemenea, opac È™i cu reflexe de chihlimbar. PorÈ›iunea aceasta de drum era pustie, iar în dreapta se întindea o fâșie sumbră de teren mlăștinos. Deasupra apei se ridicaseră insule de stuf. ÃŽn stânga, marea nu se mai vedea deloc din pricina unor tufe spinoase care formau un gard viu. „Ar fi trebuit să mai aÈ™tepÈ›i puÈ›intel", își zise. ÃŽn oglinda retrovizoare văzu un singur motociclist în piele neagră îndreptându-se în goană spre el. Ca È™i ceilalÈ›i însoÈ›itori ai limuzinei, era călare pe o maÈ™ină puternică, o Fireblade. După ce trecu de el, Butler văzu că are pictat pe jachetă cuvântul PoliÈ›ie. Cel nou-venit îi făcu semn cu mâna să tragă pe dreapta È™i să oprească. Butler se conformă. Motociclistul își smulse casca, scoțând la iveală o figură dură, cu maxilare puternice È™i ochi prea apropiaÈ›i. Butler nu spuse nimic când îl auzi strigându-i ceva prin geamul deschis. Aproape că-È™i băgase capul în maÈ™ina lui. - UrmăreÈ™ti limuzina aceea? întrebă motociclistul. - Mă duc acasă. E o È™osea liberă. - E vorba despre un personaj important. - Și care e diferenÈ›a dintre o persoană È™i un personaj? întrebă Butler inocent. - Asta e treaba poliÈ›iei. Fă cale întoarsă la bac. - De ce-aÈ™ face-o? - Pentru că aÈ™a spun eu. ÃŽntoarce maÈ™ina chiar acum. Butler își aprinse o È›igară. ÃŽÈ™i sprijini braÈ›ul de marginea ferestrei deschise. - AÈ™ putea să văd un act de identitate, te rog? Ca să-mi dovedeÈ™ti că eÈ™ti de la poliÈ›ie? Motociclistul își scoase mănuÈ™a dreaptă È™i își duse mâna spre interiorul jachetei. ÃŽntrucât Butler văzu mâna ieÈ™ind È™i È›inând mânerul unui pistol mare, se aplecă È™i își stinse È›igara pe dosul palmei bărbatului. Urmă un urlet de durere, timp în care Butler se aplecă în afară È™i-i apucă pistolul. Era un Luger de 7,65 mm. Nicidecum un pistol obiÈ™nuit din dotarea poliÈ›iei britanice. Deschise portiera larg, cu toată puterea. Aceasta ÃŽl lovi pe motociclist. Totul se răsturnă. Și omul, È™i motocicleta. Motociclistul încerca să iasă de sub motocicletă când Butler ÃŽl izbi peste cap cu patul Luger-ului. InconÈ™tient, bărbatul căzu pe spate pe È™osea. După ce se asigură că nu mai trece nimeni, Butler îi verifică urgent fiecare buzunar. Nici urmă de vreun mandat, sau orice altceva care să arate că e poliÈ›ist. Butler ÃŽl ridică de umeri, ÃŽl trase peste È™osea È™i ÃŽl împinse în niÈ™te tufiÈ™uri dese de grozamă1, în interiorul cărora dispăru cu totul. Butler ÃŽl ajunse imediat, îi desfăcu jacheta È™i o scoase de pe trupul inert, trăgând-o cu putere È™i brutalitate. Aveau cam acelaÈ™i număr, după cum estimase Butler. ÃŽÈ™i desfăcu hanoracul È™i-l dezbrăcă, trecând în jacheta neagră. Se gândi că îi vine destul de bine È™i îi trase fermoarul până sus. Apoi împinse trupul bătăuÈ™ului mai adânc în tufiÈ™uri. 1 Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături, (n.tr.) Movilă de pământ înălÈ›ată deasupra unui mormânt străvechi (n.tr.). Pentru un om atât de masiv, Butler se putea miÈ™ca cu mare viteză. Oprise deja motorul motocicletei È™i își împachetă hanoracul, apoi deschise cufărul de la spate. Sub o altă jachetă neagră găsi o întreagă panoplie de arme, cinci cu totul, împreună cu muniÈ›ie de rezervă. - Se pare că, mai nou, avem un alt fel de poliÈ›ist, murmură pe sub mustață. ÃŽÈ™i puse din nou mănuÈ™ile, apoi improviză o tavă din cealaltă jachetă È™i cără cu ea armele. La câțiva zeci de metri de-a lungul bordurii de iarbă, găsi o spărtură în gardul viu pe unde se vedea un lac de noroi. Aruncă acolo fiecare armă în parte, aÈ™teptând s-o vadă ducându-se la fund. Jacheta avu aceeaÈ™i soartă. Se grăbi să se întoarcă la motocicleta sprijinită într-o rână, o ridică È™i îi strânse cu piciorul rezemătoarea care o È›inea în poziÈ›ia aceea. ÃŽi luase deja casca bătăuÈ™ului È™i È™i-o îndesă pe cap. Pe drumul de la debarcader, observase, pe partea dreaptă, câteva fâșii de nisip care duceau până departe, spre mare, iar la câțiva metri mai încolo văzu o altă fâșie. Fără urme de roÈ›i. Cine ar merge cu maÈ™ina la plajă pe o asemenea vreme, în această perioadă a anului? ÃŽi luă mai puÈ›in de un minut ca să-È™i ducă Fiesta pe fâșia aceea de nisip È™i s-o ascundă în spatele unor tufiÈ™uri. ÃŽi încuie uÈ™ile, se întoarse în fugă la Fireblade È™i lăsă vizorul căștii în jos, acoperindu-È™i faÈ›a. Lugerul ÃŽl băgă în cufăr. Nu se È™tie niciodată când ai nevoie de el. Călare pe Fireblade, își verifică ceasul. Trecuseră trei minute de când ÃŽl trimisese pe motociclist în lumea viselor. Porni motorul È™i demară în trombă pe È™oseaua pustie. Era nerăbdător să prindă limuzina înainte ca aceasta s-o cotească spre Swanage. Trecu ca vântul prin Studland, un sătuc liniÈ™tit, È™i văzu limuzina în depărtare. Butler răsuflă liniÈ™tit. Limuzina rula încă cu o viteză constantă È™i civilizată, fără a da vreun semn că vrea să accelereze. „Probabil că înăuntru e un ou mare, își zise, căruia nu-i place să fie transformat într-o omletă." încetini când limuzina È™i însoÈ›itorii ei își continuară drumul drept, depășind drumul lateral care ducea spre mica staÈ›iune Swanage. ÃŽn curând, în stânga apărură pantele abrupte ale dealurilor din Purbeck, È™i Butler le văzu înălțându-se chiar lângă drumul de È›ară, ca niÈ™te gorgane1 imense. „Urmează Corfe, își zise Butler. ÃŽntrebarea e unde o să întorci acolo, O să continui spre Wareham sau te sui pe dealuri?" Primi răspuns la întrebare când limuzina coti la stânga, chiar la baza colinei pe care se ridicau marile pietre ale vechiului castel, È™i intră în Corfe. ÃŽnainte de ieÈ™irea din Corfe, limuzina întoarse la dreapta È™i trecu de un indicator care arăta spre Kingston. - Arată ca Grenville Grange, comentă Butler de unul singur È™i simÈ›i vântul prăvălindu-se în vizorul lui, de pe unul din dealuri. Mă întreb unde sunt ceilalÈ›i. Tweed ar fi interesat de ce întorsătură au luat lucrurile... - EÈ™ti conÈ™tient de faptul că am fost urmăriÈ›i tot timpul, de când am plecat din Park Crescent? spuse Paula. Se apropiau de Wareham. La volan, Tweed confirmă dând din cap. - Un Vauxhall albastru, spuse el. Șoferul, un bărbat. Acum a dispărut, în schimb ne È›ine companie un Jaguar gri. Poate o fac pe rând, sperând să ne prostească. Probabil că Jaguar-ul e doar o coincidență. A apărut doar de câțiva kilometri. - ÃŽn mod normal, nu crezi în coincidenÈ›e, îi aminti ea. - Asta pentru că în spatele Jaguar-ului se află un Renault albastru care, cred eu, se foloseÈ™te de Jaguar ca să se ascundă. Foarte promițător. - Promițător? întrebă Paula surprinsă. - Da, asta înseamnă că anchetele mele complexe, referitoare la activitățile lui Leopold Brazii, au îngrijorat diverse persoane. - Spui asta de parcă ai fi provocat suspiciuni intenÈ›ionat. - Ei bine, am cerut anumitor colaboratori să împrăștie vestea că m-am interesat în mod serios de înălÈ›imea Sa. - Ar fi trebuit să-mi treacă prin cap. Dumnezeule, uită-te la câmpiile acelea. Sunt acoperite în întregime cu apă. Parcă sunt niÈ™te lacuri. Tocmai treceau podul peste un râu, intrând pe strada principală din Wareham care părea mort. Paula se uită la vechile È™iruri de case în stil georgian È™i la fiecare casă vopsită într-o culoare diferită. - Presupun că pe o vreme bună, locul ăsta e chiar liniÈ™tit È™i plăcut. - Foarte plăcut, comentă Tweed. Trei crime în decursul a douăzeci È™i patru de ore. Și apropo, cred că e esenÈ›ial să dăm de urma adevăratului Marchat. Am o bănuială că se îndrepta spre Heathrow cu intenÈ›ia de a părăsi È›ara. - Asta înseamnă că l-am pierdut. - Nu neapărat. Când ai ieÈ™it pentru câteva minute din cabinetul meu, ca să te răcoreÈ™ti, l-am sunat pe Jim Corcoran, È™eful securității din Heathrow, È™i i-am dat descrierea pe care i-a făcut-o Newman lui partridge - se pare că acesta seamănă foarte bine cu himera noastră, Marchat. L-am rugat să verifice toate zborurile de dimineață, de la prima oră, din Heathrow. ÃŽn special, cele spre Europa. - De ce Europa? - Pentru că prea multe lucruri se întâmplă în Europa. E locul unde Năluca a fost foarte activă. Asta să n-o spui nimănui. Iar Brazii are cel puÈ›in două case în Europa, de care noi È™tim. Una la Paris, pe Avenue Foch, alta în zona lacurilor din Zurich. - De ce-È›i faci atâtea griji în legătură cu Leopold Brazii? - Deoarece, conform unor zvonuri din surse în care am încredere, pune la cale o operaÈ›iune de dimensiuni uriaÈ™e. Pentru că are atâta putere - cu toate legăturile lui de la cele mai înalte niveluri. Pentru că mi s-a interzis să mă mai interesez de el - la fel cum li s-a interzis lui Lasalle la Paris È™i lui Arthur Beck la Berna. Am ajuns... Tweed ieÈ™i de pe South Street cotind la stânga, într-un loc de unde Paula văzu, în depărtare, înălÈ›imile mohorâte ale Purbeck-ului, cu vârfurile pierdute într-o pătură de nori negri. Ajunse la Priory È™i parcă maÈ™ina într-o nișă aproape de un perete de piatră lângă intrare. ÃŽn timp ce făcea manevrele de parcare, Jaguar-ul gri se opri chiar lângă el. Șoferul îi făcu semne cu mâna lui Tweed. - Ia uite, ce companie plăcută avem! remarcă Tweed. ÃŽl È™tii pe Bill Franklin, fost membru al Serviciului de InformaÈ›ii al Armatei? - Eu îi spun unchiul Bill... Paula sări din maÈ™ină, în timp ce, de la volanul Jaguar-ului, cobora un bărbat înalt. Fugi la el È™i ÃŽl îmbrățișă. - Te-am urmărit, Tweed, spuse Franklin peste umărul ei. Franklin era un bărbat trecut de patruzeci de ani, bine făcut, È™i fără urmă de grăsime pe el. Cu un maxilar puternic, tot timpul zâmbea, era proaspăt ras È™i afiÈ™a o expresie ironică. O îmbrățișă È™i el pe Paula, apoi îi dădu drumul din strânsoarea braÈ›elor sale. - O întâmpinare cu adevărat călduroasă într-o zi ca asta. V-aÈ›i luat È™i voi, în sfârÈ™it, o vacanță? Vouă v-ajunge una, amândurora. ÃŽi aruncă Paulei un zâmbet molipsitor. Franklin vorbea rar, Cu accentul unui profesor de È™coală particulară, care i se potrivea ca o mănușă. MiÈ™cările -i încete dădeau impresia unui om leneÈ™ care nu se grăbeÈ™te niciodată. Paula È™tia că, în felul lui liniÈ™tit, era totuÈ™i o persoană foarte activă. ÃŽntotdeauna îi fusese foarte drag. - Carevasăzică ne-ai urmărit, spuse Tweed cu o severitate prefăcută. Pot să întreb de ce? - Păi, tocmai m-ai întrebat. Franklin zâmbi cu căldură. Am fost ocupat. AÈ™a, ca variaÈ›ie. M-am hotărât să-mi iau câteva zile libere. Mă plimbam È™i eu cu maÈ™ina, în căutarea unui hotel decent, È™i v-am recunoscut când m-aÈ›i depășit într-o intersecÈ›ie. Mi-am spus: „Am nevoie de o companie plăcută, È™i iat-o!" Când am văzut-o pe Paula cu tine, m-am zăpăcit de-a binelea. - Păi, Priory e un hotel foarte bun, răspunse Tweed. De ce n-ai sta aici? Când o să am puÈ›in timp, putem sta de vorbă despre vremurile vechi... - Excelentă idee! Lasă-mă pe mine... ÃŽi luă geanta Paulei. Ea își aminti cât de curtenitor È™i de amabil este el întotdeauna. Se înscriseră toÈ›i trei la recepÈ›ie È™i primiră camere în hotelul mare. ȘtiÈ›i ce, sugeră Franklin după ce se semnară în registrul hotelului, de ce nu ne-am lăsa bagajele în camere È™i ne-am întâlni apoi în hol? Mie mi-ar prinde bine o cafea. - Neagră È™i puternică precum un păcat, aÈ™a ziceai, îi aminti Paula. - AÈ™a ziceam? îmi aduc aminte că nu uiÈ›i niciodată o conversaÈ›ie. Zâmbi din nou leneÈ™. AÈ™a că trebuie să fiu atent ce-È›i spun. E cam devreme să mă compromit pe ziua de azi. - Când n-o să mai flirtaÈ›i... interveni Tweed. Da, Bill, ne întâlnim în hol. Să zicem peste cinci minute? Cu mult după ce trecu de Kingston, Butler încetini, apoi opri motocicleta. Ceva mai în față, cavalcada - însoÈ›itori È™i limuzină - intra pe un drum străjuit de ziduri înalte de piatră. După ce dispăru din raza lui vizuală, își împinse motocicleta încet puÈ›in mai în față - tocmai la timp să vadă niÈ™te porÈ›i uriaÈ™e de fier închizându-se încet. Nu era nimeni să le manevreze, aÈ™a că bănui că operaÈ›iunea se face automat, prin telecomandă. își parcă motocicleta pe o bordură de iarbă, merse încet până la porÈ›i, apoi grăbi pasul. După ce trecu de ele, văzu limuzina oprindu-se la capătul unui drum de acces în curbă, în locul unde acesta se bifurca. Se opri È™i se aplecă, ca È™i cum È™i-ar fi aranjat încălțămintea. însoÈ›itorii se strânseră în jurul limuzinei. O ușă mare, care dădea pe o terasă a casei aceleia întunecoase È™i sumbre, era deschisă. Un bărbat înalt, pe care nu-l vedea foarte bine, ieÈ™i din limuzină, urcă sprinten scările È™i dispăru în casă, urmat de însoÈ›itorii care-È™i parcaseră motocicletele È™i își scoseseră căștile. Și le puseră sub braÈ› È™i ÃŽl urmară pe personajul cel înalt, ca o escortă militară. UÈ™a se închise. Pe fiecare din cele două porÈ›i, acum închise, citi două cuvinte gravate cu litere de aur: Grenville Grange. - Am avut dreptate, își zise. Se pare că n-au observat că le lipseÈ™te un om. Sau poate că treaba lui e să stea de santinelă afară. Mai stau puÈ›in să văd dacă se mai întâmplă ceva, apoi îi dau raportul lui Newman... Newman, îngheÈ›at È™i înÈ›epenit de cât stătuse întins pe pământ la capătul peretelui, își duse din nou binoclul la ochi. ÃŽn punctul unde drumul făcea curba putea să vadă drumul principal care cobora de la porÈ›i È™i de unde apăru cavalcada. - Du-te È™i spune-i lui Marler să se ascundă în spatele Mercedes-ului meu, îi zise lui Philip, care era întins lângă el. Spune-i lui Eve să treacă la volanul Porsche-ului. Avertizează-i pe amândoi că s-ar putea să trebuiască să fim gata să plecăm în pripă. Eve să vină în spatele meu. Și ăsta e un ordin. Fără fasoane. ViaÈ›a ne poate fi în pericol. - Am înÈ›eles... Newman aÈ™teptă câteva minute, apoi își ridică din nou binoclul. ÃŽn spate se întindea o terasă pe întreaga lungime a casei, iar lângă un È™ir de trepte fusese deschisă o ușă dublă. Apăru un bărbat înalt È™i bine făcut, cu părul grizonat. Þinea în mână lesa unui câine-lup uriaÈ™, un exemplar cu o înfățiÈ™are feroce care se smuci în lesă, apoi se opri È™i începu să amuÈ™ineze aerul. - La naiba, murmură Newman. ÃŽmi bate vântul din spate È™i bestia aceea periculoasă ar putea să ne simtă. - Oribilă brută, spuse È™i Philip care se întorsese È™i se aruncase la pământ lângă Newman. Tipul e foarte impozant. O, Doamne, vine încoace. Personajul cu câinele coborâse scările È™i începu să coboare cu paÈ™i mari È™i energici pe drumul spre marginea falezei, pe care intrase Newman mai devreme cu maÈ™ina. Văzându-l apropiindu-se, Newman lăsă să-i scape binoclul, care i se înfășură în jurul gâtului, È™i rămase cu privirea deznădăjduită, pierdută în gol. - Nu se poate, zise el. Putem să ne È™i ridicăm. Oricum, o să ne vadă. ÃŽn ciuda vântului aspru È™i a temperaturii scăzute, bărbatul care venea spre ei purta un costum scump, albastru-închis, cămașă albă È™i o cravată gri-pal. ÃŽÈ™i È›inea capul mare, semeÈ›, afișând un ten arămiu, trăsături puternice, un nas roman È™i, deasupra maxilarului ferm, o gură mare. Mersul îi trăda o totală siguranță de sine È™i se vedea că e un om obiÈ™nuit să comande. Era deja foarte aproape de ei, când ieÈ™i de pe drum È™i se sui pe un bolovan plat, strunindu-È™i câinele care se smucea în lesă. - La picior, Igor! ordonă bărbatul. Câinele se aÈ™eză imediat lângă stăpânul său, cu gura deschisă, uitându-se la Newman cu dinÈ›ii rânjiÈ›i de parcă ar fi aÈ™teptat masa de seară. - Domnul Robert Newman, bănuiesc, remarcă bărbatul cel înalt. Cred că aÈ™a i-a spus Stanley lui Livingstone, sau invers? - Ce mai contează? replică Newman calm. Și aveÈ›i dreptate. Robert Newman. - Bine ai venit la Grenville Grange. Eu sunt Leopold Brazii. Newman ÃŽl studie pe bărbatul cel impunător înainte să reacÈ›ioneze: părea să emane o aură de putere, aÈ™a cum stătea în picioare în bătaia vântului, calm È™i neclintit ca piatra de sub el. Avea ochi surprinzător de albaÈ™tri, È™i Newman realiză că se afla în prezenÈ›a unei personalități deosebit de puternice È™i de neobiÈ™nuite. - Am încercat o dată să vă iau un interviu, îi aminti Newman. - într-adevăr. O umbră de zâmbet trecu pe faÈ›a lui Brazii. Dau rar interviuri, dar acum că te-am cunoscut, aproape regret că nu È›i-am acordat acel interviu. Nu l-ai văzut cumva pe unul din favoriÈ›ii mei, un anume Carson Craig? - Ba da. E legat în spatele zidului. A făcut o greÈ™eală. M-a ameninÈ›at cu un pistol. - O, Doamne, oftă Brazii. La ora actuală e unul dintre adjuncÈ›ii mei cei mai capabili. Un administrator excelent, dar cu un temperament urât. Tot timpul îi spun că trebuie să facă ceva ca să È™i-l controleze. Ar putea prietenul de lângă dumneata să fie atât de amabil să-l dezlege, iar eu o să-l trimit înapoi în casă. - Fă-o, îi spuse Newman încet lui Philip. - Văd, de asemenea, că ai două maÈ™ini, iar la volanul uneia e o femeie... Newman își dădu atunci seama de avantajul pe care ÃŽl avea Brazii de pe piatra lui, putând să vadă vehiculele peste zid. Aruncă o privire către Porsche. Eve, aÈ™ezată la volan, își pusese un batic pe cap È™i o pereche de ochelari fumurii. Sper că nu vă gândeaÈ›i să vă întoarceÈ›i pe drumul de la Lyman's Tout, continuă Brazii pe tonul său amabil. Văd că sunt îndreptate într-acolo. E o rută periculoasă. Vă sfătuiesc să vă întoarceÈ›i pe drumul pe care aÈ›i venit - pe unde am venit È™i eu. PorÈ›ile sunt închise, dar o să-i dau ordin lui Craig să le deschidă. - Nu sunt sigur că ruta aceasta n-ar putea fi mai periculoasă, îi spuSe Newman fără ocoliÈ™uri. - A, un om pe gustul meu. Precaut, care nu riscă decât dacă e obligat s-o facă. Brazii chicoti. Domnule Newman, am să stau lângă dumneata È™i am să te însoÈ›esc pe parcursul întregului drum. Trebuie doar să-i lăsăm lui Craig timp să ajungă la casă È™i să pună în funcÈ›iune porÈ›ile automate. Newman fu din nou surprins în sinea lui, fără să lase să se întrevadă. Philip, căruia Marler îi dăduse cheile înainte de a se ascunde în spate în Mercedes, îi scosese lui Craig căluÈ™ul, batista de la ochi È™i-i desfăcuse cătuÈ™ele. Acesta se clătină pe picioare, clipi des, ÃŽl văzu pe Newman È™i porni, poticnindu-se, către el. - Tu... - Craig! Brazii părea că i se adresează unui copil. Nu face din țânÈ›ar armăsar. Fii drăguÈ› È™i È›ine-È›i gura închisă. Du-te în casă È™i deschide porÈ›ile. Domnul Newman È™i tovarășii săi pleacă. O să merg puÈ›in cu domnul Newman, înainte de a-i ura drum bun, apoi mă întorc acasă. MiÈ™că-te, omule! tună el dintr-odată. Uluit, Craig se împiedică atunci când trecu pe lângă zidul de piatră È™i se opri, văzându-È™i arma trântită pe pământ. Am... spus... miÈ™că-te... Craig, ordonă Brazii pe un ton moale care păru să-i înspăimânte adjunctul. Când Craig trecu prin dreptul lui, Brazii îi dădu lesa, fără să-i spună nimic, iar acesta luă câinele în primire È™i încercă să se grăbească spre casă. N-o să mai avem nevoie de asta, zise Brazii energic. Făcu un pas mare È™i coborî de pe piatră, ridică puÈ™ca de vânătoare, o verifică, o luă de pat È™i-o azvârli spre mare. Arma dispăru peste marginea falezei. Newman fu impresionat de puterea fizică a lui Brazii... distanÈ›a era mare, iar arma era grea. - Eu merg în Porsche, sugeră Philip, spre uÈ™urarea lui Newman. Newman observă că Philip gândea repede într-o situaÈ›ie bizară ca aceasta. ÃŽÈ™i dăduse seama că nu putea să meargă în spatele Mercedes-ului, cu Marler ghemuit sub pătura de călătorie. - Merg cu tine, strigă Philip venind spre Eve. Newman merge înainte È™i noi după el. IeÈ™im pe unde am intrat. - Ce dracu' se întâmplă? - Fii doar gata să întorci maÈ™ina È™i să mergi după Bob. - Faci pe È™efu'. - Numai când trebuie, i-o întoarse Philip. Newman deschise portiera stângă È™i Brazii se strecură pe locul pasagerului, punându-È™i centura de siguranță. Râse. - O precauÈ›ie, în caz că greÈ™eÈ™ti drumul È™i-o iei peste stâncă. - O să încerc să evit miÈ™carea asta, răspunse Newman în glumă. Cum aÈ›i È™tiut că e cineva după zid - că eram eu acolo? întrebă el, dând drumul frânei de mână. - Elementar, dragul meu Watson1. Mie îmi place curățenia. Când am fost ultima oară aici, am dat ordin ca drumul de prundiÈ™ pe care o să intrăm să fie netezit. Când am ieÈ™it pe terasă, am observat urme de roÈ›i. O simplă deducÈ›ie. RoÈ›ile celor două maÈ™ini scrâșneau pe prundiÈ™. Brazii își pocni mâinile mari, extrem de relaxat. Vezi, porÈ›ile sunt deschise, remarcă el pe când luau încet curba pe lângă colÈ›ul casei. Domnule Newman, aÈ™ putea să îți cer o mare favoare? - Vă rog. Depinde dacă voi putea să vă ajut. - Sunt foarte nerăbdător să-l văd pe domnul Tweed în cursul săptămânii viitoare. Era pentru a treia oară când Brazii ÃŽl neliniÈ™tea pe Newman. ReuÈ™i însă repede să formuleze un răspuns. - Cred că Tweed va dori să È™tie de ce vreÈ›i să-l vedeÈ›i. - Normal. E un om formidabil. Mi-ar plăcea să discut cu el actualul stadiu în care se găseÈ™te lumea. Să-i aflu părerile despre ce-ar trebui făcut pentru a corecta o situaÈ›ie haotică. Și mă refer la nivel global, poÈ›i să-i spui. - Dacă e dispus, cum va lua legătura cu dumneavoastră? - Dacă nu pare nepoliticos, eu voi lua legătura cu el. Atunci voi propune o întâlnire care să ne convină amândurora. - ÃŽi voi transmite negreÈ™it mesajul dumneavoastră, cu proxima ocazie. - MulÈ›umesc. Rămân recunoscător. 1 Cuvinte pe care Sherlock Holmes, celebrul detectiv inventat de sir Arthur Conan Doyle, obiÈ™nuia să i le spună prietenului său, doctorul John Watson, la dezlegarea unei enigme, (n.tr.) ÃŽn oglinda retrovizoare, Newman verifica orice semn care ar trăda o activitate în afara casei. Nici urmă de aÈ™a ceva. Locul părea nelocuit. După ce trecură de porÈ›i È™i simÈ›i că cele două maÈ™ini sunt în siguranță pe È™osea, Newman trase pe dreapta. Brazii coborî, È›inu uÈ™a deschisă È™i-l privi fix pe Newman. - Dacă încă mai vrei interviul acela, poate că într-o bună zi mă simt în stare să-l dau. Vă urez drum bun. Pot spune cu mâna pe inimă, mi-a făcut plăcere compania dumitale, chiar dacă a fost de scurtă durată, întinse o mână pe care Newman o luă È™i-o strânse. Brazii îi zâmbi cald, È™i Newman simÈ›i pe propria piele puterea strângerii lui de mâini. AÈ™teptă puÈ›in, până când Brazii porni înapoi, cu paÈ™i mari È™i viguros iar porÈ›ile se închiseră în urma lui. Nu prea departe de fermă, pe marginea drumului spre Kingston, Butler stătea lângă motocicletă. ÃŽÈ™i scosese casca, pentru a fi recunoscut Newman îi făcu semn cu mâna. Butler o luă înainte pe motocicletă, păstrând o distanță cam de 2 kilometri de Mercedes-ul urmat de Porsche. De data aceasta, Butler avea rolul unui însoÈ›itor, pândind orice semn al unei posibile ambuscade. Newman i-ar fi putut spune că n-o să aibă parte de nici una. După ce Mercedes-ul luă o curbă lungă, timp în care Porsche-ul ieÈ™i puÈ›in din raza lui vizuală, îi strigă lui Marler să se ridice È™i să se aÈ™eze într-un colÈ›. - Tocmai ai făcut cunoÈ™tință cu Leopold Brazii, îi spuse lui Marler în timp ce acesta se aÈ™eza confortabil într-un colÈ›. - Cel puÈ›in, i-am auzit vocea. Remarcabilă, dar nu È™tia că ai pe cineva în spate. - Sunt absolut sigur că È™tia. Ar fi o mare greÈ™eală să-l subapreciem pe Brazii, ÃŽl avertiză Newman, darnu te-a văzut, ceea ce valorează cât un as în mânecă. - Cum Dumnezeu de È™tia de Tweed? - A, nu te-ai prins, zâmbi Newman. Sunt foarte sigur că domn Brazii È™tie absolut tot ce se poate È™ti despre ceea ce se întâmplă 9 Paula È™i Tweed stăteau la o masă în marea sală de primire a hotelului Priory, aÈ™teptându-l pe Franklin să li se alăture. Li se serviseră cafea, prăjituri È™i biscuiÈ›i pentru trei persoane. ÃŽn afară de ei, nu mai era nimeni în încăperea aceea mare È™i confortabilă, cu uÈ™i de sticlă prin care puteai vedea grădina spaÈ›ioasă È™i poteca spre Casa-Bărcilor. - De fapt, vorbi Paula aproape È™optit, eu l-am văzut pe Bill Franklin în maÈ™ină, la intersecÈ›ia unde ne-a localizat È™i el. Nu È›i-am spus nimic, pentru că vorbeai, îmi explicai ceva. - Vi s-au întâlnit privirile? se interesă Tweed. - Categoric. - Atunci poate că e, într-adevăr, o adevărată coincidență. Bill È›ine la tine, o tachină el. - Cam asta e tot ce se poate spune la capitolul ăsta, replică ea pe un ton tăios. - Vreau să aflu cum își consumă timpul acum, de când... Tăcu brusc când Franklin intră în încăpere. Acesta arăta foarte bine, lmDrăcat în jacheta lui de safari È™i în pantaloni. Zâmbi È™i se aÈ™eză pe canapea, lângă Paula care stătea în faÈ›a lui Tweed. - ÃŽmi pare rău că v-am făcut să aÈ™teptaÈ›i. Cafeaua e Tocmai ce-mi trebuia ca să-mi ud gâtlejul. - Ce mai învârÈ›i, Bill? ÃŽl întrebă Tweed imediat. EÈ™ti un fost-fost-ofiÈ›er al Serviciului de InformaÈ›ii al Armatei? - Stau È™i mă întreb ce poate să presupună această remarcă codată? Franklin zâmbi È™i-i mulÈ›umi Paulei care îi întinse o ceaÈ™că. ÃŽncepu să mestece o prăjitură È™i se aplecă puÈ›in, ca să-l vadă pe Tweed care-i răspunse repede. - Asta vrea să însemne, Bill, te-ai întors la Serviciul de InformaÈ›ii al Armatei? - Ei, È›i-aÈ™ spune-o dacă ar fi cazul? glumi Franklin. De fapt, am decis c-ar fi timpul să fac È™i eu niÈ™te bani. Știi doar ce extravagant sunt. A trecut deja un an de când am pus bazele unui mic lanÈ› de agenÈ›ii de detectivi particulari în Europa. Afacerea merge bine. Am botezat grupurile cu un nume care mi s-a părut foarte original, Lumini. - Un nume foarte deÈ™tept, comentă Paula. Bănuiesc că semnificaÈ›ia lui ar fi faptul că tu descoperi lucruri pe care oamenii încearcă să le ascundă. Tu faci lumină într-o situaÈ›ie. - Punct ochit, punct lovit, îi spuse Franklin. Cu legăturile pe care mi le-am făcut pe vremea când eram ofiÈ›er în Serviciul de InformaÈ›ii al Armatei, mă descurc destul de bine. De ce nu te foloseÈ™ti de mine, uneori, Tweed? - Pe ce eÈ™ti specializat? - Geneva, Paris È™i Roma. - Ai un avantaj, spuse Paula printre îmbucături, È›inând cont că vorbeÈ™ti fluent franceza, germana È™i italiana. - Mă ajută. Problema a fost aceea a găsirii unor oameni buni. - Dar Londra? întrebă Tweed. - Am cochetat o vreme cu ideea asta, dar sunt cam multe amplasamente de genul ăsta pe-acolo. Voi chiar luaÈ›i o pauză? - Suntem aici ca să investigăm trei crime ciudate... dar interesul mi-a fost trezit de un lucru curios care s-a întâmplat pe continent. - Secretos, ca de obicei. Franklin îi zâmbi Paulei. Mai degrabă scoÈ›i apă din piatră seacă decât să-l faci pe Tweed să-È›i spună ceva. - ÃŽÈ›i cam încurci metaforele, îi atrase Tweed atenÈ›ia. La ușă își făcu apariÈ›ia proprietarul, È™i Tweed își ridică privirea când acesta îi făcu semne cu mâna. Se scuză È™i ieÈ™i împreună cu el în intimitatea holului. Gazda sa avea o privire îngrijorată, ceea ce nu era un lucru obiÈ™nuit. - îmi pare rău că v-am întrerupt conversaÈ›ia, domnule Tweed, dar a trecut pe aici un anumit inspector-È™ef de la Scotland Yard, Buchanan, È™i m-a întrebat dacă domnul Robert Newman stă la noi. A trebuit să-i spun adevărul, È™i acest Buchanan a vrut să È™tie dacă e în camera lui. I-am spus că a ieÈ™it È™i că nu È™tiu unde s-a dus, sau cât o să lipsească. Proprietarul făcu o pauză, vizibil stânjenit. Tweed nu spuse nimic È™i nu dădu vreun semn că ar fi auzit de Newman. Apoi, continuă proprietarul, dacă un anumit domn Tweed stă la noi. I-am spus că nu... la momentul respectiv, dumneavoastră încă nu apăruserăți. Și nu am găsit nici un motiv pentru care să-i spun că aÈ›i mai stat la noi. - Vă mulÈ›umesc că mi-aÈ›i spus. Noi trebuie să ieÈ™im, avem o întâlnire urgentă. Și nu am nici cea mai mică idee când am să mă întorc. - îmi pare rău dacă... - Nu e nici o problemă. Tweed reveni în hol, cu un aer degajat. Franklin glumea cu Paula care arăta foarte relaxată. - Mă tem că trebuie să plecăm imediat, le spuse Tweed. S-ar putea să nu ne întoarcem până la cină. - Vă deranjează dacă vin È™i eu cu voi? întrebă Franklin, dardacă e strict secret, stau deoparte. - PoÈ›i să vii. Mai devreme sau mai târziu, tot o să auzi ce se întâmplă. Dar, acum chiar aÈ™ vrea să plecăm... Traversară curtea exterioară, pavată cu piatră È™i se duseră la maÈ™ini; simÈ›iră vântul care se asprise. Franklin ajunse la Jaguar-ul lui, scoase o haină de ploaie maro È™i o îmbrăcă. Haina avea revere largi È™i o centură lată; Paula se gândi că arată foarte milităros. Tweed își puse pardesiul cel nou pe care ÃŽl forÈ›ase Paula să È™i-l cumpere, iar ea se simÈ›ea foarte confortabil în hanoracul ei. - încotro? le strigă Franklin. - Tu vino după noi. Tweed dispăru în spatele volanului maÈ™inii sale, porni motorul È™i începu să dea cu spatele în viteză. ÃŽntoarse È™i porni spre mica piață care ducea în South Street. - Chiar, unde mergem? întrebă Paula. - Oriunde în afara Wareham-ului. Buchanan È™i-a făcut apariÈ›ia. A întrebat de Newman È™i după aceea de mine. - De tine? Ciudat. - Prietenul nostru, Roy Buchanan, e foarte viclean. Cred că nu are nimic concret, merge doar după miros. Fii atentă, se întoarce Bob, cu Philip după el în Porsche-ul lui Eve Warner. Uite-l È™i pe Butler în spatele lor, îmbrăcat ca un gangster È™i călare pe o motocicletă. Tweed opri în piaÈ›a în stil georgian, situată mai departe de Soutb Street. Mai erau È™i alte maÈ™ini parcate acolo, dar nimeni prin preajmă. Tweed sări din maÈ™ină È™i alergă spre Newman, care pusese frână. - Să nu pui întrebări. Nu te apropia de Priory... vino după mine. ÃŽn Jaguar e Bill Franklin. A apărut pe neaÈ™teptate È™i vine cu noi. Stai pu... Alergă până la Porsche, iar Eve coborî geamul din dreptul ei. Tweed i se adresă lui Philip peste capul ei: - Dă-te jos! Repede! Treci în maÈ™ina lui Bob. Philip coborî È™i se duse la Paula, iar Tweed rămase s-o studieze pe noua prietenă a lui Philip. Ea îi susÈ›inu privirea. Bănuiesc că sunteÈ›i Eve Warner, începu el, dar ea ÃŽl întrerupse. - Pot să vă întreb de unde mă cunoaÈ™teÈ›i? De unde îmi È™tiÈ›i numele? - Newman mi l-a spus când am vorbit cu el la telefon. Sper că nu vă supăraÈ›i, dar noi mergem la o întâlnire. - Cine eÈ™ti dumneata ca să mă dai la o parte? întrebă ea țâfnoasă. - Numele meu este Tweed, îi spuse el fără chef. Avea, oricum, să afle, întrucât stătea È™i ea la Priory. AÈ™ aprecia foarte mult dacă aÈ›i rămâne la Priory... Philip se întoarce mai târziu. - Nu am chef să stau singură, ÃŽl informă ea. Și am avut o aventură. Poate v-ar plăcea să vă povestesc ce s-a întâmplat... - Mai târziu. ScuzaÈ›i-mă. SimÈ›indu-se ca o lăcustă, Tweed fugi la Butler. - Harry, urmează-ne. - Am noutăți să vă spun. Probabil că Pete Nield e încă la sensul acela giratoriu unde ne-aÈ›i spus să-l trimitem. Sau Monica ne-a spus... - Trebuie să plecăm de aici. - Bine, darPete își pierde timpul acolo. - Atunci, mergem într-acolo È™i poÈ›i să-i spui să se întoarcă, să supravegheze din nou hotelul Priory. Trebuie să afle când soseÈ™te Buchanan. Tweed se întoarse într-un suflet la maÈ™ina lui, sări la volan, demară, o luă la stânga pe South Street, apoi traversă podul peste Frome È™i ieÈ™i din oraÈ™. - EÈ™ti în formă, remarcă Paula. Nici măcar nu gâfâiai la întoarcere. - Probabil din cauza plimbărilor regulate între apartamentul meu din Radnor Walk È™i serviciu. Nu e bine, zise el, uitându-se în oglindă. - Ce nu e bine? - Formăm un convoi în toată regula... mai întâi eu, apoi Bob, urmat de Franklin. Și îți vine să crezi? DomniÈ™oara Warner vine după el în Porsche-ul ei afurisit. Bine că, cel puÈ›in, Butler a rămas mai în urmă. Imaginează-È›i că ne-am întâlni cu Buchanan conducând în sens opus. Ne-ar vedea, ar întoarce unde ar putea È™i ar veni după noi. - Atunci să sperăm că n-o să-l vedem pe Buchanan, spuse Paula calmă. - Nu fi prea dur cu Eve, spuse Philip din spate. Practic, i-a salvat viaÈ›a lui Bob, È™i, poate, È™i pe a mea. - Adevărat? Credeam că È›i-am spus să te duci în maÈ™ina lui Bob. - AÈ™a e, daram multe să-È›i spun. - Spune-mi acum. Cât nu trage cu urechea frumoasa Eve... Philip îi relată evenimentele concis È™i începu cu drumul spre Grenville Grange È™i cu ceea ce a urmat. Tweed nu-È™i schimbă expresia nici când Philip ajunse la apariÈ›ia lui Leopold Brazii cu câinele lui lup, Igor. - Deci, domnului Brazii i-ar plăcea să mă întâlnească, comentă Tweed când Philip termină să-i descrie experienÈ›a prin care trecuseră. Ei bine, va trebui să aÈ™tepte. - De ce? întrebă Paula. - Pentru că am nevoie de mai multe informaÈ›ii despre ceea ce pune la cale. Reduse viteza, conducând relaxat. Ajunse la sensul giratoriu de la sud de Stoborough Green, ÃŽl localiză pe Pete Nield în Sierra lui, aparent citind un ziar. Tweed continuă să ruleze cu viteză redusă, astfel încât Butler să nu-i piardă după ce avea să-l instruiască pe Nield. ÃŽn spatele lor, Eve își dăduse seama că Jaguar-ul care venea în urma ei era urmărit de un motociclist. Acesta avea vizorul căștii coborât, aÈ™a că ea nu-i vedea faÈ›a. Nu-l văzuse nici pe Pete, fiind preocupată să se strecoare ca un È™arpe în spatele maÈ™inii lui Newman. Când Butler îi prinse din urmă, Tweed mări viteza. Ajunse la drumul care urca spre castelul Corfe È™i, înainte de intrarea în sat, coti la dreapta, pe un drum liniÈ™tit de È›ară, lângă care un indicator rutier anunÈ›a Biserica Knowle - Kimmeridge. ÃŽncetini. Știa că de-a lungul drumului, la intervale, se găseau case țărăneÈ™ti, iar traficul era foarte redus, unul dintre acele drumuri pe care copiii aleargă fără să se asigure. - Acum unde mergem? întrebă Paula. - N-ai văzut semnul? Dacă poligonul armatei e folosit pentru antrenamente de trageri, atunci o să ne înfundăm. ÃŽn general, tancuri. Kimmeridge e un loc mititel, chiar lângă mare. Cu siguranță, Buchanan nu va folosi acest drum. Drumul făcea curbe strânse, pe care Tweed le lua încet, apoi dădea în câmp deschis. ÃŽn dreapta, era tivit de pantele abrupte, acoperite cu iarbă, ale dealurilor din Purbeck È™i aducea destul de mult cu o stradă îngustă, străjuită de copaci. Tweed trecu pe lângă o casă despărÈ›ită de drum printr-o bucată de pământ, când, deodată, semnaliză È™i opri maÈ™ina. - Ce s-a întâmplat? strigă Philip. - Măi, să fiu al naibii, zise Tweed, care rareori înjura, chiar È™i atunci cu perdea. Sunt sigur că tipul ăla, din faÈ›a casei, e Keith Kent, omul care dă de urma banilor. Habar n-aveam că are È™i el o căsuță pe-aici. Hai să stăm puÈ›in de vorbă cu el... Newman opri motorul, ieÈ™i din maÈ™ină È™i rămase lângă ea, aÈ™teptându-l pe Tweed care venea pe cărare, ca să-l întâlnească. ÃŽl recunoscuse È™i el pe Keith Kent, în ciuda faptului că înainte nu-l mai văzuse decât îmbrăcat ca un orășean. ÃŽl privi È™i se încruntă. DeÈ™i era frig, Kent era îmbrăcat într-o cămașă în carouri, cu mânecile suflecate până la coate È™i într-o pereche veche de pantaloni din catifea cord. Tăia lemne, iar acum ciopârÈ›ea un trunchi de copac. Avea braÈ›e vânjoase È™i învârti un topor greu prin aer, pe deasupra capului, fără nici un efort. Izbi toporul cu putere È™i despică un buÈ™tean uriaÈ™ în două. ÃŽÈ™i văzu vizitatorul când ridica din nou toporul. - Salut, Tweed. ÃŽl salută cu un accent aristocratic, dar cât se poate de sincer. ÃŽmi pare bine că te văd. Pe moment, eu aÈ™ rămâne unde eÈ™ti tu. AÈ™chiile astea pot zbura în toate părÈ›ile È™i nu-È›i fac nici un bine. Toporul cel mare descrise un nou arc de cerc, coborî cu viteză mareÈ™i trecu chiar prin mijlocul unui buÈ™tean imens. „Interesant", gândi Newman. Kent lăsă toporul jos È™i se întoarse să-È™i salute oaspeÈ›ii, cu un zâmbet larg. Era un bărbat zvelt, de înălÈ›ime medie, care se apropia de patruzeci de ani. Proaspăt ras, avea părul des È™i negru, aranjat cu grijă, È™i ochi È™ireÈ›i È™i cenuÈ™ii. Dădu mâna cu toată lumea, după ce È™i le È™tersese pe amândouă pe pantaloni, în timp ce Tweed făcea prezentările. Brusc, își dădu seama că cineva stătea chiar în spatele lui; se întoarse È™i dădu peste Eve care aÈ™tepta cu o privire mohorâtă. - A, aceasta este Eve Warner, o prietenă de-a lui Philip. Keith Kent. Eve îi dădu mâna după ce Kent o întinse pe a lui, scuzându-se. - Sper că nu-s lipicios pe labe. Bine aÈ›i venit la Bradfields. Scuze pentru È›oale. P'aici nu ne dă mâna să ne punem boarfe extra, explică Kent zâmbind È™i imitând un cockney. Toată lumea cafea? Eu aÈ™ putea să beau un litru. HaideÈ›i înăuntru... Casa veche era construită din cărămidă, dată cu var È™i avea un acoperiÈ™ de paie deasupra primului etaj. ÃŽnăuntru, Kent îi băgă direct într-o cameră de zi spaÈ›ioasă, presărată cu fotolii vechi de piele, È™i-i invită să se aÈ™eze. - Eu o să fac cafeaua. Cum vă place? - Eu o vreau neagră, interveni repede Eve. Fără zahăr. - Să te-ajut, spuse Paula È™i se duse după Kent. Observase că Eve se aÈ™ezase pe un scaun, picior peste picior, È™i, evident, n-avea nici cea mai mică intenÈ›ie să-È™i ajute gazda. ÃŽl auzi pe Tweed spunând ceva care i se păru cu atât mai ciudat, cu cât ÃŽl văzuse făcând operaÈ›iunea. - Cred că n-am încuiat maÈ™ina. Mă întorc imediat. Convingându-se că toÈ›i ceilalÈ›i erau înăuntru, coborî în grabă poteca È™i ieÈ™i în È™osea. Butler stătea călare pe motocicletă într-un loc de unde nu putea fi văzut de pe domeniul lui Kent. Tweed se duse la el în pas vioi. - Speram să ieÈ™i. Mi-am lăsat maÈ™ina ascunsă undeva, pe un drum, lângă Studland. AÈ™ vrea să mă duc s-o recuperez. - AÈ™a să faci. După care te întorci la Ursul Negru, È™i-o să păstrăm legătura. De unde ai luat motocicleta? Butler îi explică pe scurt ce se întâmplase când văzuse limuzina escortată, cu geamuri fumurii, trecând pe lângă el È™i venind pe drumul de la debarcader. - Ai procedat bine. Foarte bine. Ai grijă de tine... Se întoarse în casă È™i se duse la bucătărie. ÃŽl È™ocase faptul că nu era nici un indicator cu numele de Bradfields. Paula turna cafea dintr-un ibric mare în ceÈ™tile de pe o tavă. - Ia uite, zise ea. Wedgwood. Keith are porÈ›elanuri foarte drăguÈ›e. - Keith se răsfață atunci când nu-i dă mâna s-o facă, zise Kent, zâmbind. Dacă poÈ›i să-mi găseÈ™ti ceva de lucru în domeniul meu, ar fi bine venit. - Află de unde-i vin banii lui Leopold Brazii, îi È™opti Tweed. E urgent. Se duseră în camera de zi, Keith insistând să care el tava cea grea. Paula servi cafeaua, fără să se uite la Eve în timp ce-i umplea ceaÈ™ca. Nu că Eve ar fi fost atentă: era prea ocupată să facă conversaÈ›ie cu Bill Franklin. Philip nu părea prea fericit de entuziasmul ei. Tweed se aÈ™eză într-un fotoliu, sorbi din cafea È™i-i lăsă pe ceilalÈ›i să vorbească. Observă iritarea lui Philip, dar È™i faptul că acesta scana încăperea, căutând indicii ale personalității È™i intereselor lui Kent. ÃŽÈ™i făcea meseria. Newman apăru relaxat, uitându-se mai întâi la gazda lui, apoi la Franklin, păstrând o tăcere neobiÈ™nuită. Pe unul din pereÈ›i, de la podea È™i până în tavan, erau rafturi tixite cu cărÈ›i. Tocmai observase o colecÈ›ie despre vechile bănci englezeÈ™ti, când casa se zgudui. Bum! Bum! Bum...! De È™ase ori. - Ce naiba e asta? strigă Eve. Parcă a tunat, È™i totuÈ™i n-a tunat. - Nu vă îngrijoraÈ›i, o liniÈ™ti gazda. E poligonul pentru tancuri, lângă ulworth. Trageri cu tunul. Ca să fiu mai precis, la Bovington Camp. - Nu mi-ar plăcea să locuiesc aici, zise ea lipsită de tact. - A, vă obiÈ™nuiÈ›i. E ca È™i cum ai locui lângă o cale ferată. Tweed se înclină într-o parte È™i-i atinse braÈ›ul lui Kent cu un deget, pentru a-i atrage atenÈ›ia. Vorbi pe o voce joasă, în timp ce ceilalÈ›i continuau să sporovăiască. - Keith, putem să mergem să ne plimbăm puÈ›in? AÈ™ vrea să-mi dezmorÈ›esc picioarele È™i să-È›i cer părerea într-o chestiune de asigurare. Aluzia la asigurare era pentru Eve. Tweed o suspecta deja de a avea darul să asculte o conversaÈ›ie È™i să tragă cu urechea la o alta. Kent o întrebă, când se ridică în picioare, dacă are o slujbă la Londra. - O slujbă foarte bună. ÃŽi luciră ochii. ÃŽn probleme de securitate, u pot să vă dau mai multe detalii. Am fost obligată să semnez o bucată de hârtie. „Legea păstrării secretului de stat?" se întrebă Tweed. Se ridică È™i el, în timp ce Kent se pregătea să plece, deschizând un dulap È™i scoțând o jachetă scumpă de velur ce părea să nu fi fost niciodată purtată. Și-o aruncă pe umeri, scuzându-se: - Sper că nu vă supăraÈ›i dacă vă părăsesc pentru câteva minute. Eu sunt gazda, È™tiu... - Am eu grijă de toată lumea, spuse Paula repede. - ÃŽn cazul ăsta, eu aÈ™ mai vrea niÈ™te cafea, zise Eve, pe un ton degajat. Plimbându-se pe poteca ce cobora de la casă, Keith gesticula spre pământul care o încadra de o parte È™i de alta, acoperit cu iarbă murdară È™i mustind de apă. - IeÈ™i de pe poteca asta È™i te trezeÈ™ti în mocirlă. Aud că plouă întruna de vreo săptămână. Dorset-ul e sub apă. Am noroc că am curtea de piatră lângă casă, altfel n-aÈ™ tăia lemne. Ia zi, despre ce vrei, de fapt, să vorbeÈ™ti cu mine? - Ai auzit că Sterndale Manor a ars? întrebă Tweed. - Nu, eu de-abia am ajuns aici de la Heathrow, puÈ›in după ce s-a crăpat de ziuă. Ai avut noroc că m-ai prins. - Heathrow? Iar te-ai apucat de călătorii, Keith? - Doar într-o scurtă excursie până la Paris. O pierdere de vreme. PotenÈ›ialul meu client nu mi-a dat suficiente date ca să merg mai departe. Am insistat să-mi plătească cheltuielile. Mi-am bătut capul de pomană. M-am întors cu primul avion È™i-am alergat aici ca să scap de toate, darpe tine te preocupă ceva. Are vreo legătură cu verificările pe care trebuie să i le fac lui Leopold Brazii? - Da. Bănuiesc că È™tii de obligaÈ›iuni, nu? se interesă Tweed. - De obicei, sunt emise de marile companii internaÈ›ionale petroliere, È™i de alte conglomerate de mari dimensiuni. Sunt o modalitate de a miÈ™ca - sau de a depozita - sume foarte mari de bani. Necazul e că trebuie să le păzeÈ™ti ca pe aur... nu au nimic pe ele ca să le indice proprietarul. AÈ™a că sunt complet negociabile peste tot în lume. O singură obligaÈ›iune poate să valoreze sume cu È™ase cifre în lire sterline. Știi È™i tu asta. De ce sunt aÈ™a de importante? - Pentru că generalul Sterndale, care a murit în infernul acela împreună cu fiul lui, Richard, păstra grosul capitalului băncii sale într-un seif vechi din casă. - Dumnezeule! Asta înseamnă că Banca Sterndale dă faliment dacă cecurile au ajuns cenușă? - Nu. Se pare că È™i-a mai păstrat suficiente fonduri prin diferite sucursale, ca să menÈ›ină banca solvabilă. - De unde È™tii? - Mi-a spus cineva care i-a fost aproape È™i în care am încredere, darmă întreb dacă cecurile mai erau în seiful acela. Unui număr de bănci particulare din Europa li s-au furat cecuri la purtător, în special din FranÈ›a È™i din ElveÈ›ia... - Asta aÈ™a e. - Verifică sub ce formă își aveau capitalul. - Asta are vreo legătură cu verificarea lui Leopold Brazii? - Da. Marea întrebare e de unde are atâția bani. Și păzeÈ™te-È›i spatele. - Bine-nÈ›eles. Mai bine te avertizez că o să te coste. - Să-mi faci o notă de plată. - Când pleci, ar trebui s-o iei spre Kimmeridge. ÃŽntr-o căsuță de acolo, care se cheamă Cuibul Păsării, trăieÈ™te un tip interesant. O să-È›i fie de ajutor. Eu am dat de el la Paris. ÃŽl cheamă Archie... ÃŽntorcându-se la Bradfields, Tweed hotărî că o vizită la Archie, informatorul pe care-l întâlnise È™i Marler în timpul călătoriei sale la Paris, va trebui să aÈ™tepte. Marler rămăsese pe bancheta din spate a maÈ™inii lui Newman, cât ceilalÈ›i fuseseră oaspeÈ›ii lui Kent. Tweed nu-l invitase È™i pe el, ceea ce era suficient ca să se înÈ›eleagă: „Stai sub acoperire..." Mercedes-ul era parcat la câțiva metri în spatele maÈ™inii lui Tweed, iar Marler rămăsese ghemuit în colÈ›ul lui. Acum se ascunsese în spatele unor ochelari negri È™i sub o pălărie de pâslă, făcându-l imposibil de recunoscut de către cineva care nu-l mai văzuse înainte. Intrând în casă, Tweed fu uimit s-o găsească pe Eve în bucătărie cu Paula, ajutând-o să spele vase. Oare Paula o forÈ›ase ca să-i dea o mână de ajutor? Cele două femei păreau să aibă o conversaÈ›ie amabilă. Când Tweed intră, Eve tocmai punea o cârpă de vase la uscat, pe o sârmă deasupra unei sobe demodate. - Gata treaba, zise ea bine dispusă. Ce mai urmează? - Ne întoarcem la Priory pentru masa de prânz, asta dacă n-am întârziat prea mult. Ceea ce sper că nu e cazul... ÃŽn timp ce Kent îi însoÈ›ea în grădina din faÈ›a casei, Newman merse pe o potecă pavată care ducea în curtea interioară, unde Kent tăia lemne. Ridică toporul, ÃŽl învârti în aer È™i-l izbi într-un buÈ™tean foarte mare, despicându-l în două bucăți mai mici. - încă unul pentru foc, îi zise lui Kent. ÃŽi mulÈ›umiră pentru ospitalitate È™i se duseră la maÈ™ini. Newman mergea lângă Tweed, cu câțiva paÈ™i înaintea celorlalÈ›i. - E un topor foarte greu, comentă el când ieÈ™iră în È™osea. - Cine e tipul căruia îi place să rămână secret? ciripi Eve. Bărbatul din spatele maÈ™inii lui Bob. - Un prieten care a venit cu noi ca să se plimbe, răspunse Tweed repede. - Dacă nu aveÈ›i nimic împotrivă, eu cred c-am să merg cu Eve, în Porsche, sugeră Philip. - De ce nu? zise Tweed agreabil. Paula ÃŽl însoÈ›i în maÈ™ină, Tweed făcu o întoarcere din trei miÈ™cări È™i o luă înapoi spre Corfe È™i Wareham, lăsându-i pe ceilalÈ›i să se È›ină după el. - A trebuit s-o târăști de păr pe Eve în bucătărie? întrebă Tweed. - Ba deloc. S-a oferit să ajute, mai ales în prezenÈ›a atâtor bărbaÈ›i, cel puÈ›in aÈ™a cred eu. Am observat că Newman a fost foarte tăcut cât am stat în casă. - Asta am observat È™i eu. ÃŽl studia pe Franklin È™i pe gazda noastră. - Deci, care din ei l-a intrigat... È™i de ce? Franklin sau Kent? își parcară maÈ™inile în Quay, mica piață de pe malul râului Frome. Băgară bani în aparatele de marcat È™i merseră puÈ›in pe jos, cât le mai rămăsese până la Priory. Dădură de necaz de îndată ce intrară în hotel, în persoana inspectorului-È™ef Buchanan. - Tweed, Newman, vreau să vorbesc cu amândoi. Doar cu voi. Acum. Holul e gol. UrmaÈ›i-mă... - Nu mai spune! explodă Tweed. N-am luat masa de prânz È™i dacă nu o luăm acum, o să ni se facă foame. - Asta e problema voastră. Buchanan era un bărbat înalt È™i subÈ›ire, de vreo patruzeci de ani, zvelt È™i, în mod normal, cu o mină indiferentă. Ochii lui gri ÃŽl fixau pe Tweed. ÃŽn spatele lui se afla ajutorul lui, sergentul Warden, un bărbat înalt, bine ras, care întotdeauna îi amintea lui Tweed de un indian de lemn. De data aceasta, Warden prinse viață. - E important ca domnul inspector-È™ef să vă interogheze acum. - Pe tine te-a întrebat cineva ceva? ÃŽl repezi Tweed cu una din rarele izbucniri de aparentă agresiune. - ÃŽn hol, spuse Buchanan ferm, trecându-È™i degetele peste mustaÈ›a-i ÃŽngrijită È™i castanie. - Ai un mandat de arestare pe numele nostru? întrebă Tweed. - Nu, bine-nÈ›eles că nu... - Atunci, noi o să luăm prânzul mai întâi. Tweed aruncă o privire în sala de mese, unde o ospătăriță rămăsese nehotărâtă, cu ochii holbaÈ›i. Vă rog, putem lua masa de prânz? îmi cer scuze pentru întârziere. - Nu e nici o problemă, domnule, răspunse femeia. Bucătarul-È™ef e gata de îndată ce sunteÈ›i È™i dumneavoastră. - Am spus în hol, repetă Buchanan, scrâșnind din dinÈ›i. Am o zi foarte încărcată. - Atunci ai două opÈ›iuni, îi spuse Tweed. Dacă mai ai treburi È™i prin alte părÈ›i, te sfătuiesc să te duci să È›i le rezolvi. Dacă nu, aÈ™teaptă în hol È™i venim È™i noi după ce vom fi terminat un prânz liniÈ™tit. - Parcă trebuia să colaboraÈ›i cu poliÈ›ia, ÃŽl repezi Buchanan. - Nu aÈ™a, cât ai bate din palme... È™i nu când ne e foame. Și nu mai vreau să mă mai cert pe subiectul ăsta nici un minut în plus. - S-au comis trei crime, pe care eu le investighez, îi spuse Buchanan după ce se apropie de Tweed. - Și atunci, la ce te mai învârÈ›i pe-aici? - Vă aÈ™tept în hol după ce vă terminaÈ›i prânzul. Să nu dureze prea mult... - O să dureze cât vrem noi. N-am chef să fac indigestie pentru nimeni. Și apropo, puteÈ›i lua o cafea în hol, au o cafea foarte bună aici... Cu această ultimă remarcă, spusă pe un ton jovial, Tweed intră în sala de mese. Tweed se ocupă de distribuÈ›ia locurilor cu multă măiestrie, astfel încât ajunse să ocupe o masă lângă peretele din fund, alături de Paula, Newman È™i Philip. Pe Eve o luă de braÈ› È™i o conduse la o altă masă mai îndepărtată, cu vedere spre grădină. - Bill, îi spuse lui Franklin, ai vrea să ai puÈ›ină grijă de Eve? - Va fi plăcerea mea, aprobă Franklin cu interes. - După care, continuă Tweed în timp ce ei se aÈ™ezau, noi vom fi interogaÈ›i de Buchanan. Nu cred că v-ar face plăcere, aÈ™a că, Bill, de ce n-ai face o plimbare cu maÈ™ina prin zonă, împreună cu Eve? PărăsiÈ›i sala de mese în liniÈ™te, înainte să ieÈ™im noi. - Și Philip? întrebă Eve. - ÃŽn câteva minute ÃŽl trimit la masa asta. Apoi poate să vină cu voi la plimbare. Să nu vă întoarceÈ›i prea devreme... - Ce mai pui la cale? întrebă Paula cu voce joasă după ce dădură comanda. Te-am văzut când ai mâzgălit un bileÈ›el înainte să ieÈ™i din maÈ™ină, când am ajuns aici. L-ai mototolit È™i i l-ai aruncat lui Marler în poală când ai trecut pe lângă maÈ™ina lui Bob. - I-am dat instrucÈ›iuni să se ducă direct la Ursul Negru È™i să stea sub acoperire împreună cu Nield - È™i cu Butler, după ce se întoarce cu maÈ™ina lui. Acum, Philip, dacă te înÈ™facă Buchanan, eÈ™ti aici cu o prietenă, în vacanță. Nu-i spui nimic altceva. Acum, îți propun să te duci la Eve È™i la Bill... mai târziu faceÈ›i o plimbare prin zonă. - Atunci, eu mă duc la masa lor. - N-avea nevoie de prea multe încurajări, comentă Newman. Ce strategie adoptăm pentru Buchanan? Se pregăteÈ™te de război. - Tu È™i cu mine - È™i cu Paula - am venit aici pentru că ne-am gândit că Philip e singur. Tu ai insistat să venim, Paula. Am aflat că a cunoscut o fată de-abia după ce am ajuns aici. Buchanan È™tie cât de afectat a fost -este - Philip de moartea soÈ›iei sale, Jean. - Și în legătură cu oameni ca Marchat? întrebă Paula. - N-am auzit de el. AÈ™ fi surprins să aflu că Buchanan È™tie de Marchat... - Partridge, ÃŽl avertiză Newman. - Ai dreptate, darBuchanan a aflat de Partridge foarte repede... a zis clar, trei crime. - Asta e din cauza mea, explică Newman. ÃŽnainte să plec de la Devastoke împreună cu Marler, m-am strecurat în bucătărie, unde era telefonul. Am dat un anunÈ› anonim la poliÈ›ia din Dorchester È™i am pus o batistă de mătase pe receptor, ca să-mi schimb vocea. Le-am spus, pur È™i simplu, că e un cadavru acolo, că, cel puÈ›in, aÈ™a credeam eu, că e mort, aÈ™a că puteau să trimită È™i o ambulanță. Nu puteam să plec aÈ™a È™i să-l las pe amărâtul ăla să putrezească cu zilele. - Aici ai dreptate, darde ce la Dorchester? - Am presupus că Buchanan È™i-a stabilit baza la sediul poliÈ›iei din areham, pe West Street, la periferie. Noi aveam nevoie de timp ca s-o întindem. Dorchester-ul ar fi trebuit să telefoneze la Wareham È™i mai mult ca sigur că Buchanan n-ar fi fost acolo. - Bine gândit. A, iată È™i felul întâi. AÈ™ mânca un cal. - Să sperăm că n-o s-o faci, glumi Paula. - Nu aici. Ãsta e un hotel de mâna-ntâi. FaceÈ›i-vă plinul... avem nevoie de stomacuri pline înainte să dăm ochii cu vechiul meu prieten, Buchanan... - Aveai dreptate, Tweed, îi întâmpină Buchanan cu un zâmbet sec. Cafeaua de aici e excelentă. LuaÈ›i loc, vă rog, È™i simÈ›iÈ›i-vă bine. Tweed deveni brusc circumspect. Nu se aÈ™teptase la o abordare atât de amabilă. Buchanan era un oponent foarte periculos, priceput în a-i lăsa pe oameni descoperiÈ›i. ÃŽÈ™i aranjase locul foarte ingenios. Alături de sergentul Warden, cu un carneÈ›el la îndemână, Buchanan se aÈ™ezase confortabil pe o canapea, în spatele unei mese mari, cu picioarele lui lungi puse unul peste altul. ÃŽn partea cealaltă a mesei, fuseseră aranjate scaune pentru oaspeÈ›ii săi, scaune cu spătare È™i cu braÈ›e, ca niÈ™te fotolii. Tweed, Paula È™i Newman se aÈ™ezară, când, deodată, Buchanan se aplecă înainte. ÃŽl fixă pe Tweed. - Ai auzit vreodată de un om pe nume Marchat? - March... cum? - Þi-l zic pe litere, pufni Buchanan È™i începu să silabisească. Brusc, își întoarse privirea spre Newman. - Tu ÃŽl cunoÈ™ti pe unul, Partridge. Era, mai degrabă, o afirmaÈ›ie decât o întrebare, o tactică tipică de-a lui Buchanan. - N-am vorbit în viaÈ›a mea cu cineva pe care să-l cheme astfel, spuse Newman prietenos. - Ai dat vreun telefon anonim la poliÈ›ie? continuă repede Buchanan, aproape înainte ca Newman să termine de vorbit. - De azi-dimineață, nici unul, zise Newman cu o grimasă largă. Nu e una dintre pasiunile mele. - Vorbesc serios, i-o tăie Buchanan. Se întoarse către Tweed. Deci ce faci aici cu un „spate" atât de serios? - Serios? - SunteÈ›i trei aici, plus Philip Cardon, era È™i el cu voi. Unde a dispărut? Paula, poate ai tu bunăvoinÈ›a de a mă lumina. Paula îi oferi explicaÈ›ia pe care i-o sugerase Tweed. Spusă de ea povestea deveni convingătoare, iar Buchanan păru învins. - ToÈ›i minÈ›iÈ›i, zise el cu îndârjire. Bănuiesc c-o să spuneÈ›i că n-aÈ›i auzit de cele trei crime. - Te referi la generalul Sterndale È™i la fiul său, Richard? întrebă Tweed, amestecându-se în discuÈ›ie. - Astea sunt doar două dintre ele. De unde È™tii de ei? - Circulă o bârfă prin împrejurimi, zise Tweed pe un ton plictisit. Am auzit că incendierea conacului Sterndale a fost premeditată, că i-au dat foc... - A fost premeditată! Locul a fost stropit cu benzină È™i-apoi i s-a dat foc, în timp ce Sterndale È™i fiul lui erau înăuntru. ÃŽÈ™i îndreptă atenÈ›ia brusc spre Paula. CunoÈ™ti un loc numit Devastoke Cottage? - Cum se scrie? întrebă ea cu naivitate. - N-are importanță. Buchanan băgă mâna în buzunar È™i scoase o fotografie într-o ramă de lemn, mică È™i ieftină, È™i o aruncă în poala lui Tweed. Rama îi alunecă sub masă, printre picioare, È™i se desfăcu. Tweed se aplecă s-o ia de jos È™i văzu că sunt două fotografii ale aceluiaÈ™i bărbat, una sub alta. Se jucă cu suportul de pe spatele ramei, scoase una din fotografii, puse piciorul pe ea È™i aÈ™eză pe marginea mesei cealaltă fotografie È™i rama. Pierdu puÈ›in timp până reuÈ™i să potrivească portretul unui bărbat într-o grădină, înapoi în ramă. Apoi o studie. - L-ai mai văzut undeva? Buchanan ÃŽl fixă pe Tweed cu severitate. Suna ca o acuzaÈ›ie. Paula dădu drumul genÈ›ii pe podea È™i își frecă umărul, ca È™i cum cureaua nu stătuse bine. ÃŽn timp ce atenÈ›ia lui Buchanan era îndreptată spre Tweed, ea se aplecă, luă fotografia când Tweed își ridică piciorul È™i o strecură în geanta ei. Apăru cu o batistă în mână È™i se prefăcu că-È™i suflă nasul. - Ai studiat-o destul, se supără Buchanan. - Nu l-am văzut în viaÈ›a mea pe omul ăsta, spuse sincer Tweed, dar are o față interesantă. Cine e? - Marchat. De asta suntem siguri. Am găsit fotografia asta înrămată vârâtă sub niÈ™te ziare străine, în fundul unui sertar. - Trei crime, ai zis, îi aminti Tweed. Cine e a treia victimă? Omul ăsta? - Noi credeam că el trebuia să fie. Marchat locuia singur la Sevastoke Cottage. Am găsit un cadavru acolo, darera cadavrul unui bărbat pe nume Partridge. Am găsit È™i un contract de închiriere pe numele lui Partridge care era chiriaÈ™ul lui Marchat. Credem că ucigaÈ™ul a făcut o greÈ™eală È™i l-a luat pe Partridge, care tocmai se mutase, drept Marchat. - De ce? întrebă Newman. - Pentru că Marchat a fost servitor la Sterndale Manor, singurul servitor, de altfel. ÃŽn mod normal, el locuia acolo cinci zile pe săptămână, iar weekendurile È™i le petrecea la el, la căsuță. - Tot nu înÈ›eleg, comentă Newman. - Suntem de părere că Marchat ar fi putut să ne dea o idee despre cine a dat foc conacului, mai ales că ar fi trebuit să piară în flăcări cu cei doi Sterndale. - Bănuiesc că e doar o teorie, spuse Newman. - Deci, zise Buchanan, luând înapoi fotografia înrămată, nici unul nu È™tie nimic? AÈ™a e? - Știm È™i noi ce ne-ai spus tu, spuse Tweed tacticos. A, ai amintit că ai găsit fotografia sub niÈ™te ziare străine. Din ce È›ară erau? - Erau copii după Journal de Geneve. Vechi de cel puÈ›in două săptămâni. Geneva. ElveÈ›ia... Fu surprins când, formând numărul personal al lui Jim Corcoran È™eful securității din Heathrow, își găsi vechiul prieten la birou. - Ai aflat ceva despre Marchat? întrebă el. - Da. Avem noroc că e februarie. - De ce? - N-au fost mulÈ›i pasageri. AÈ™a că am avut mai puÈ›ine declaraÈ›ii vamale de verificat. Am găsit-o chiar È™i pe funcÈ›ionara care s-a ocupat de el. ÃŽÈ™i aduce aminte de el. Părea nervos. - AÈ™tept să treci la subiect. - întotdeauna ai vrut ceva de ieri. Numele complet al pasagerului este Anton Marchat. - Am fotografia lui acum. Când mă întorc la Londra, o să-È›i trimit o copie prin curier. Vezi dacă fata ÃŽl recunoaÈ™te pe Marchat în fotografie. - Niciodată nu încetezi să mă baÈ›i la cap. Bine. - A luat avionul spre Geneva, spuse Tweed. - Via Swissair. De ce dracu' mă mai întrebi dacă È™tii? - A fost o bănuială cultivată. - Cine a zis că tu eÈ™ti cultivat? întrebă Corcoran. - Vreau să te mai rog ceva. Hai, nu te enerva. ÃŽl cunoÈ™ti pe È™eful securității de la aeroportul internaÈ›ional Bournemouth? - Da, ÃŽl cunosc. Jeff e un amic de-al meu pe care-l vizitez uneori. E frumos pe-acolo. Ce mai e de data asta? - Sunt mai mult decât sigur că Leopold Brazii va decola de pe aeroportul de acolo în avionul lui personal - dacă n-a făcut-o deja. Trebuie să fi completat un plan de zbor, el sau pilotul lui. E foarte important să-i aflu destinaÈ›ia. Dacă aÈ™ putea s-o È™tiu înainte să aterizeze, ar fi minunat. - Minunat e cuvântul, zise Corcoran cinic. Să te sun la Park Crescent? - Da. Dă-i destinaÈ›ia Monicăi. - îmi rămâi dator... Corcoran închisese telefonul. Tweed È™tia că se miÈ™că foarte repede. Deja ÃŽl suna pe Jeff, la aeroportul Bournemouth. Tweed formă numărul de la Park Crescent È™i îi explică Monicăi situaÈ›ia pe scurt. - Dacă te sună Corcoran, lasă-mi un mesaj la Priory. Doar cu destinaÈ›ia. - înÈ›eles. Nu închide, am un mesaj pentru Marler. De la cineva pe nume Archie. A întrebat de Societatea de Asigurări General È™i Cumbria, aÈ™a că nu cred că È™tie cine suntem cu adevărat. Mesajul a fost: poate să treacă Marler urgent pe la el? Adresa, Cuibul Păsării, Kimmeridge. Auzi? Cuibul Păsării. Mie mi se pare că individul are păsărele. Tweed chicoti scurt la una dintre rarele izbucniri de umor ale Monicăi. - De unde È™tia Archie că Marler e aici? întrebă el. - Asta voiam să-È›i spun. L-a văzut pe Bob Newman undeva, pe acolo, È™i s-a gândit că Marler ar putea fi cu el. - Chiar aÈ™a? O să transmit mesajul... Tweed nu își exprima prea des satisfacÈ›ia, darpe drumul spre Ursul Negru, păru mulÈ›umit. Totul mergea de minune, lucrurile începeau să se miÈ™te. Reîntors în bar, Tweed îi găsi pe Paula, pe Newman È™i pe Marler aÈ™ezaÈ›i la o masă mare, lângă fereastra îngustă prin care se vedea South Street. Ben, barmanul, stătea între Marler È™i Newman. ÃŽncepu să se ridice, dar Tweed îi făcu semn să rămână pe scaun. - Nu mi-am băut încă sucul de portocale. - Ben, începu Marler, aÈ™tepta să te întorci. Se pare că are ceva interesant să ne spună despre Marchat. - Adevărat? Tweed se aÈ™eză, relaxat. Ben era un omuleÈ› dolofan, cu un ten arămiu È™i un smoc de păr nisipos. ÃŽi zâmbi lui Tweed È™i își drese vocea înainte să înceapă să vorbească. Paula se amuză. Era ceva în înfățiÈ™area lui Tweed, în personalitatea lui, care îi făcea pe oameni să-i spună lucruri despre care nu ar fi vorbit în mod normal. - Ben e un înlocuitor, aÈ™a cum È›i-am spus mai devreme, explică Marler. ÃŽi È›ine locul unui prieten, barmanul autentic, care e plecat în Caraibe pentru o lună de vacanță. - Marchat, începu Ben, a venit o dată, cam acum o săptămână È™i a băut mai mult decât de obicei. N-aÈ™ spune că era pilit, dar nici treaz nu era. Mi-a spus că e îngrijorat. Observase câțiva borfaÈ™i pe lângă casa lui Sterndale, câteva nopÈ›i la rând, întotdeauna după lăsarea întunericului. I-a raportat ceea ce văzuse lui Sterndale, dar generalul i-a luat în râs temerile È™i i-a spus că nimeni nu poate intra în casă după ce încuie el. - Cam acum o săptămână? întrebă Tweed gânditor. - Da, cam atât să fie, încuviință Ben. I-am spus să spună la poliÈ›ie, să se ducă la secÈ›ia de pe È™oseaua Worgret Road... - Asta era, interveni Newman. Mai devreme eu am spus West Street - MulÈ›i fac greÈ™eala asta. Ben încă vorbea cu Tweed, scărpinându-È™i cu o mână faÈ›a rotofeie. Lui Tweed i se păru un tip plăcut , cumsecade, fără prea multă minte, însă È™iret în a-È™i descrie clienÈ›ii pe scurt. ȘtiÈ›i, West Street iese în Worgret. Făcu o pauză. Tweed aÈ™teptă, simÈ›ind că Ben se întreabă dacă să-i mai spună È™i altceva. Sorbea din sucul de portocale, când Ben începu din nou să vorbească cu voce scăzută, deÈ™i nu mai era nimeni altcineva în bar. Mi-a mai spus ceva care părea important... Marchat credea că e foarte important... Tăcu când doi bărbaÈ›i intrară È™i se aÈ™ezară la bar. Unul din ei lovi cu o monedă în tejghea. Trebuie să mă duc să-i servesc. Ben părea indecis. ȘtiÈ›i Bowling Green? - O È™tiu, zise Newman. O vâlcea plină cu iarbă, după ce treci de North Street sau chiar aproape de capătul ei. E o potecă prin dreapta bisericii Sfântul Martin... - Aceea e, spuse Ben. Eu locuiesc lângă râul Trent È™i îmi scot câinele la plimbare în fiecare noapte, la ora unsprezece. Ne întâlnim în Bowling Green? FiÈ›i atenÈ›i, s-a anunÈ›at c-o să fie o noapte geroasă. - Vom fi acolo, îi promise Newman. Poate venim pe Zidurile de Est... - Asta o să vă ducă direct acolo. Cei doi bărbaÈ›i de la bar deveniră nerăbdători È™i se auzi din nou moneda bătând în tejghea. Newman se uită la ei în timp ce Ben se întorcea agale la bar. ÃŽÈ™i coborî vocea. - Bănuiesc că nu sunt alÈ›i prieteni amabili de-ai domnului Brazii. - S-ar putea să mai fi lăsat vreo doi pe-aici, ca să supravegheze lucrurile, dar cred că e puÈ›in probabil. Tweed vorbea foarte încet. Butler mi-a spus că a văzut limuzina care l-a dus pe Brazii la Grenville Grange întorcându-se la bac. Cred că iar pleacă din È›ară. Deci l-am pierdut, zise Paula. Poate... - AÈ™ vrea să stau de vorbă cu Marler între patru ochi, zise Tweed după ce ieÈ™iră din bar È™i intrară pe coridor. - Am putea să mai mergem prin pasajul ăsta până în locul căruia i se spune Grădina Berii, sugeră Marler. N-o să fie prea confortabil în perioada aceasta a anului... bănci de lemn È™i piatră cubică pe jos. - Ideal. Tweed se uită la Paula È™i la Newman, dar Paula vorbi prima. - Am observat un loc numit Vechiul Hambar, mai jos, pe chei. Vă aÈ™teptăm acolo... - Bună idee. Lângă parcarea din faÈ›a hotelului Priory... Tweed era prudent. ÃŽl suspecta pe Archie ca fiind foarte atent în a-È™i È›ine clienÈ›ii, oamenii pentru care lucra ca informator, separat, fără să se cunoască între ei. Se îndoia că Newman È™tia că Archie era informatorul lui Marler. Se aÈ™eză pe o bancă de lemn, dură È™i rece, È™i îi relată lui Marler despre telefonul urgent al Monicăi. ÃŽl întrebă pe Marler dacă ar putea merge până acolo singur. - Nu cred, hotărî Marler. VeniÈ›i È™i voi după mine, cu maÈ™inile voastre, iar Paula È™i Newman pot veni cu Mercedes-ul. Când ajung eu acolo, voi mai mergeÈ›i puÈ›in, depășiÈ›i casa, iar eu ÃŽl voi consulta pe Archie. - Am face bine s-o luăm din loc. - Drumul e lung, È™i sper că n-o să vă deranjeze dacă o să conduc ca vântul până la Kimmeridge. Archie pare îngrijorat. - S-ar putea să fim în stare să ne È›inem după tine. Era încă lumină când cele trei maÈ™ini trecură pe È™oseaua care È™erpuia sub castelul Corfe. Fură nevoiÈ›i să încetinească în apropierea casei lui Keith Kent, din cauza unei curbe care începea chiar lângă ea. Trecând, Tweed văzu una din draperiile de la camera de zi a lui Kent dându-se la o parte. Fuseseră observaÈ›i. O luară mai târziu la stânga, pe un drum îngust cu indicatorul de Kimmeridge. Se treziră împrejmuiÈ›i din ambele părÈ›i de garduri vii È™i de crânguri răzleÈ›e de copaci. Apoi peisajul se deschise È™i, în lumina după-amiezii, văzură sub ei marea. - Pare foarte periculos, îi atrase Paula atenÈ›ia lui Tweed. Cred c-o să-i sugerez lui Bob să facă o baie. - Simpatic locÈ™or, Kimmeridge-ul ăsta, observă Tweed. Nu are decât o stradă principală, cu căsuÈ›e de-o parte È™i de alta, iar È™oseaua se opreÈ™te în mare. - Pare o idee bună, glumi Paula. Doamne, parcă ar fi capătul lumii. Se gândi că nu mai văzuse niciodată o coastă atât de sumbră într-un fund de provincie. Coborâseră câteva serpentine periculoase È™i mai jos se întindea un golf mare, înconjurat de stânci aspre. Nici urmă de viață. Marler opri lângă o casă întunecoasă de cărămidă, cu două etaje, mică È™i insignifiantă. Celelalte două maÈ™ini trecură de ea È™i traseră pe dreapta ceva mai departe, pe È™osea, în timp ce Marler se dădea jos din maÈ™ină. Parcurse în pas vioi drumul până la uÈ™a de la intrare care se deschise imediat. Archie stătea în pragul uÈ™ii. - Cele două maÈ™ini care te-au urmărit... - Cei mai siguri oameni din lume. Unul dintre ei e È™eful meu. - Tweed, zise Archie. Și Bob Newman. Și doamna e Paula Grey? Marler se uită la el mirat. Niciodată nu-i destăinuise gazdei sale numele acestea. Faptul că Archie È™tia prea multe ÃŽl enerva. Se gândi repede. - Da, ai dreptate. - Invită-i înăuntru, zise Archie. Marler fu din nou mirat, dar nu-È™i arătă reacÈ›ia. Se întoarse în È™osea, le făcu semn cu mâna È™i era pe punctul de a face prezentările, când Archie închise uÈ™a, o încuie È™i îi conduse într-o cămăruță neîngrijită, cu fotolii roase È™i teancuri de cărÈ›i aruncate pe podea. - Vă rog, luaÈ›i loc, domniÈ™oară Grey, Tweed, domnule Newman. - Știa cine sunteÈ›i, zise Marler repede, observând o anumită expresie pe figura lui Tweed. - Am nevoie de protecÈ›ie, explică Archie. Deci, cu cât È™tiÈ›i mai mulÈ›i de mine, cu atât mai bine. Fac niÈ™te cafea pe sobă. DoreÈ™te cineva? Refuzară cu toÈ›ii politicos. Paula ÃŽl studia pe Archie fascinată. Mic È™i slab, avea o față palidă È™i-È™i purta mustăcioara neagră cu ostentaÈ›ie, ceea ce-i aducea aminte de fotografiile în care ÃŽl văzuse pe Hitler, dar asemănarea se oprea aici. ÃŽn colÈ›ul gurii îi atârna o È›igară stinsă, fumată pe jumătate, despre care ea bănui că rămânea acolo tot timpul cât era treaz. Avea ochi plăcuÈ›i È™i È™ireÈ›i, iar miÈ™cările îi erau rapide È™i nervoase. ÃŽi trecu prin cap că era o persoană pe care o recunoÈ™teai cu uÈ™urință, lucru care o surprinse. Avea o claie de păr cărunt È™i ciufulit. Vorbea foarte repede, dar cuvintele erau clare. Se aÈ™eză pe un scăunel de lemn, cu cana de cafea în mână. ÃŽncepând din acel moment, fu deosebit de calm È™i orice urmă de nervozitate dispăru. - O să trec direct la subiect... I se adresă lui Tweed, dar, politicos, o includea din când în când È™i pe Paula în conversaÈ›ie. Mă refer la un om despre care veÈ›i fi auzit. Domnul Leopold Brazii, aÈ™a-zisul milionar. AÈ›i auzit de oamenii de È™tiință dispăruÈ›i, cei mai buni în domeniul lor? - Da, zise Tweed. - Dispar peste noapte - împreună cu soÈ›iile - dar, cel mai adesea, se È™tie cu câteva luni înainte că vor dispărea. Prietenilor È™i vecinilor li se dă întotdeauna un motiv plauzibil. E vorba despre o operaÈ›iune foarte bine organizată. ÃŽn mod direct, sau indirect, toÈ›i sunt implicaÈ›i în comunicaÈ›ii... È™i, în special... cu... ÃŽn aÈ™a-numita autostradă informaÈ›ională, un fel de Internet. - Da, zise Tweed. - Brazii îi angajează pentru salarii fantastice. Și-a pus la punct undeva un laborator de înaltă tehnologie, dotat cu echipament avansat. - Chiar È™tii asta? întrebă Tweed, aplecându-se în față. - Am È™i eu un informator. Nu pot să vă spun mai multe deocamdată. Tweed păstră tăcerea, nu făcu nici un efort în a-È™i presa gazda să-i dea mai multe informaÈ›ii. Paula observase că Newman se purta de parcă Archie ar fi fost un străin, cineva pe care nu-l mai întâlnise niciodată. Era acea supapă de siguranță care funcÈ›iona între un agent È™i un informator. Cu siguranță că Archie îi È›inuse pe Marler È™i pe Newman în compartimente diferite. Era, într-adevăr, intrigată de gazda lor. Bine îmbrăcat într-un elegant costum albastru, Archie purta mănuÈ™i chirurgicale. Ea încercă să nu se uite la ele È™i își roti privirea prin încăpere. Praful nu mai fusese È™ters de luni întregi. Archie păru că-i citeÈ™te gândurile. - Vă intrigă mănuÈ™ile pe care le port, îi zise el. Purtându-le tot timpul, nu las amprente. Oamenii care mă caută sunt foarte pricepuÈ›i. De asemenea, aÈ›i observat că totul e plin de praf, iar camera arată de parcă n-a mai fost locuită de luni de zile. Este exact impresia pe care vreau s-o las, în caz că intră cineva aici. - EÈ™ti foarte meticulos. - Secretul supravieÈ›uirii. - Dar vecinii? insistă ea. Dacă le pune cineva întrebări? - Vor spune că locul e gol de luni de zile, că e o casă de vacanță. ÃŽntr-un sătuc ca ăsta, localnicilor nu le plac străinii. Se uită la Marler. PuteÈ›i să-mi oferiÈ›i protecÈ›ie? - Nu avem oameni ca să aibă grijă de tine oriunde mergi, noaptea È™i ziua. Ce fel de protecÈ›ie? - Doar pentru următoarele câteva ore. Am nevoie de cineva care să meargă cu mine până la Heathrow, dar până mâine mai e mult. - Portbagajul maÈ™inii mele, sugeră Newman. N-o să fie prea confortabil, dar poÈ›i să stai peste noapte la Ursul Negru din Wareham. Stă È™i Marler acolo. - Confort? Þigara din colÈ›ul gurii i se clătină când chicoti. Confortul e un lucru de care pot să mă lipsesc. Am dormit adesea în condiÈ›ii foarte proaste... mai ales pe continent. Se întunecă. Fruntea îi fu brăzdată de o cută. Paula observase că se lăsa seara. ÃŽn încăpere nu era nici o lumină, È™i Archie devenea o siluetă în semiîntuneric. Se ridică în picioare. - Ne întâlnim pe plajă. MergeÈ›i drept prin sat. Vă ajung din urmă. Trebuie să strâng pe-aici. Cana trebuie spălată. Mai sunt È™i alte lucruri de pus la punct. Vin în câteva minute. - Pot să te ajut să strângi? întrebă Paula în timp ce toată lumea se ridica. - SunteÈ›i foarte drăguță, dar lucrez mai repede de unul singur. - AÈ™ fi prea indiscretă dacă v-aÈ™ întreba de cine vă temeÈ›i? încercă Paula să-l tragă de limbă. - PlecaÈ›i acum. Ca să vă răspund la întrebare, Năluca e liberă. A ucis pe cine nu trebuia la Devastoke Cottage... Conduseră încet până la țărm, pe o È™osea îngustă, cu câmpuri aride întinzându-se de-o parte È™i de alta. Cu toate că nu era decât amurg, luna era sus, È™i Paula se cutremură. SfârÈ™itul lumii. Opriră într-o zonă netedă, situată deasupra mării, care servea, probabil, ca parcare în sezonul estival, iar Tweed opri motorul. Paula se dădu jos din maÈ™ină, încheindu-È™i ultimul nasture de la hanorac. Golful era pustiu, străjuit în ambele părÈ›i de stânci înalte. Un vânt aspru bătea dinspre marea care semăna cu un haos de valuri învolburate. Paula își întoarse privirile spre Kimmeridge È™i văzu luminiÈ›e. Newman era deja ocupat, își deschisese portbagajul. Ea se duse la el, iar Marler rămase în picioare, privind. Newman scosese păturile de călătorie din spate È™i le aranja în portbagaj, ca un pat provizoriu. - O să poată să respire bine? se interesă Paula. - E destul aer aici, o asigură Newman. O să claxonez din când în când de câte două ori, ÃŽl informă pe Tweed care venise lângă ei. AÈ™teptaÈ›i-mă. O să am grijă ca Archie să se simtă bine. PoÈ›i să-i faci rost de o cameră la Ursul Negru? ÃŽl întrebă pe Marler. - E simplu. Probabil c-o să vrea să rămână în cameră. O să las vorbă că e foarte obosit, ca să-i trimită masa sus. Să veniÈ›i mâine dimineață de la Priory, ca să-l duceÈ›i la Heathrow. - Mă întreb unde-o È™terge? zise Paula. - Să nu-l întrebi, o avertiză Tweed. N-am mai întâlnit de mult un personaj atât de remarcabil. E straniu cum de È™tie tot ce se întâmplă. Marler, tu ÃŽl escortezi pe Newman înapoi în Wareham. - Tu unde te duci? - Merg cu Paula până la Sterndale Manor. - Locul e deja o ruină, îi aminti Newman. - Da, dar îmi place să observ eu însumi locul crimei. Probabil că mi se trage din zilele când eram director la Scotland Yard. - Și cel mai tânăr director de la criminalistică din istoria instituÈ›iei, ciripi Paula. Ce te-aÈ™tepÈ›i să găsim acolo? ÃŽl întrebă când Tweed ridică din umeri la remarca ei. - Pe un vechi prieten. Cine dracu' e ăsta care vine? Marler își scoase Walther-ul din toc È™i-l È›inu lângă el. Pe drum, călare pe o bicicletă, venea spre ei o siluetă ca o sperietoare. Paula se uită cu neîncredere la bărbatul care sări de pe bicicletă. Purta o pălărie veche È™i boÈ›ită, o pereche de ochelari aÈ™ezaÈ›i într-o parte pe marginea nasului, un pardesiu ponosit, pătat cu ulei. Þigara din colÈ›ul gurii fuse cea care îi spuse că e Archie. - Trebuie să scap de bicicletă, zise stăruitor Archie. O s-o arunc de pe stânca aceea în mare. A început refluxul. - Scap eu de ea, zise Paula hotărâtă. - MulÈ›umesc. AveÈ›i grijă cum mergeÈ›i. Archie își scoase pălăria È™i pardesiul, afișând acelaÈ™i costum albastru pe dedesubt. Dintr-un coÈ™ de la spatele bicicletei scoase o geantă de călătorie È™i se duse după Newman, să se bage în portbagaj. La lumina lunii, Paula împinse bicicleta pe panta din stânga ei. Ajunse într-un loc unde stâncile erau mai înalte, apucă bicicleta de È™a, o îndreptă cu roata din față spre mare È™i îi dădu un brânci zdravăn. Bicicleta era încă în aer, când un val uriaÈ™ se izbi de stâncă, împroÈ™că stropi fini până sus în aer, È™i bicicleta dispăru. Se grăbi să se întoarcă, în timp ce Tweed îi instruia pe Newman È™i pe Marler. - După ce mă întorc cu Paula, luăm cina la Priory. Să nu uitaÈ›i de întâlnirea de la unsprezece cu Ben. Bob, tu È™tii drumul până la Bowling Green? O să fie întuneric. - E lună. DistracÈ›ie plăcută cu misteriosul tău prieten de la conac... Lăsând Corfe-ul în urmă, Tweed acceleră pe dealul plin de serpentine abrupte, încetini când trecu prin Kingston, apoi continuă să urce. Avea în cap harta regiunii Dorset È™i o luă pe un drum asfaltat care ducea spre Sterndale Manor. ÃŽn depărtare se vedeau lămpi puternice cu arc, strălucind pe dărâmături. PoliÈ›iÈ™ti în uniformă se învârteau prin zonă È™i, în spatele unui mic camion, un excavator ridica ceva din resturile dezastrului. Tweed încetini când un poliÈ›ist se postă pe carosabil cu o mână ridicată. - AÈ™adar, ăsta e prietenul tău, zise Paula. ÃŽn spatele poliÈ›istului apăruse Buchanan. Se apropie de maÈ™ină È™i Tweed se pregăti pentru o ceartă. ÃŽn schimb, Buchanan se uită la amândoi È™i zâmbi cinic. - Ca de obicei, punctuali până la secundă. Acum, că tot sunteÈ›i aici, puteÈ›i foarte bine să vedeÈ›i. - Ce să vedem? întrebă Tweed, ieÈ™ind din maÈ™ină împreună cu Paula. - Excavatorul. Ce are în cupă. Seiful bătrânului general. Problema e că, din cauza căldurii, uÈ™a a explodat È™i tot ce era înăuntru trebuie să fie acum cenușă... Un vânt puternic mătura valea direct dinspre mare. Priviră cum seiful e coborât pe pământ. Imediat, un detaÈ™ament condus de un sergent ridică în jurul lui paravane înalte de prelată, cărora le puse È™i un acoperiÈ™, formând un cort, pentru a proteja seiful de vânt. - Sunt bine organizaÈ›i, È™opti Paula. - Buchanan e întotdeauna bine organizat, replică Tweed. Tocmai termină de vorbit, când inspectorul-È™ef le făcu semn, iar ei îl urmară în cortul de prelată când un poliÈ›ist deschise o clapă, pe care o închise apoi în urma lor. Buchanan își puse o pereche de mănuÈ™i de azbest È™i ridică cu grijă uÈ™a deschisă. ÃŽnăuntru nu era decât cenușă neagră. Nimic nu scăpase. - O să le trimitem experÈ›ilor, zise Buchanan, dar nu prea cred c-o să descoperim ce-a fost în acest seif. - AÈ™ putea să te-ajut, îi sugeră Tweed. Oamenii mei lucrează cu o tehnologie foarte avansată pentru a detecta ce a fost scris pe hârtii din care nu a mai rămas decât cenuÈ™a. Au avut multe succese. - Adevărat? Buchanan se gândea la asta, când sergentul Warden intră în cort. Să zicem că îți dau o mostră. Dacă o strici? ÃŽn schimb, ce-ar fi să ne explici È™i nouă tehnica asta? - De acord. Buchanan se folosi cu grijă de o linguriță pentru a scoate cenușă, o puse în punga pentru mostre pe care i-o întinse Warden È™i o sigilă. Warden îi dădu o pungă mai mare în care Buchanan o puse pe cea mică, apoi o sigilă È™i pe aceasta. I-o înmână lui Tweed. - E mai sigură la mine în geantă, sugeră Paula. - Ia-o, atunci. Tweed È™i Paula ieÈ™iră din cort însoÈ›iÈ›i de Buchanan È™i priviră ruinele. Unul din coÈ™uri rezistase È™i fusese înconjurat cu sârmă ghimpată. Buchanan arătă spre el. - E instabil. Va trebui să-l dăm jos. - Ne uităm la pagini întregi de istorie, spuse Paula. GeneraÈ›ii, unele poate certate cu altele. SfârÈ™itul unei epoci. - Muncă de profesioniÈ™ti, ÃŽl informă Buchanan pe Tweed. Știm acum că nu s-a folosit numai benzină, ci È™i bombe cu termit1. Câtă cruzime! - Păstrăm legătura, spuse Tweed, oricare ar fi rezultatul experimentelor noastre. S-ar putea să dureze câteva zile. 1 Amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid al unui metal, întrebuinÈ›at în sudură, în metalurgie etc. (n.tr.) - Asta e tot? întrebă Buchanan pe un ton surprins. Poate descoperiÈ›i voi ceva... Tweed veni din South Street È™i intră în scuarul în stil georgian, de unde o alee scurtă ducea chiar la Priory, când una dintre maÈ™inile parcate își aprinse farurile de două ori. Tweed opri. Paula își scoase Browning-ul automat È™i îi atinse mâneca lui Tweed cu mâna stângă. - Fii atent. Nu mai e nimeni prin preajmă. Și locul ăsta e întunecat. Ceea ce era adevărat. Iluminatul slab era asigurat de niÈ™te felinare suspendate pe console. O siluetă subÈ›ire ieÈ™i din maÈ™ina pe care Tweed o recunoscu ca fiind un Rover. ÃŽl recunoscu pe Keith Kent, îmbrăcat cu jacheta lui de velur È™i cu pantaloni largi, gri, călcaÈ›i la dungă. Apăru la geamul pe care Tweed ÃŽl lăsase jos È™i o salută pe Paula cu o miÈ™care a capului. - Hai să-È›i spun un cuvânt în urechea ta ca o scoică, îi spuse el lui Tweed. - Să trec eu la volan È™i să duc maÈ™ina la Priory? sugeră Paula, uÈ™urată că e Kent. - Nu e nevoie, draga mea, o asigură Kent. Zâmbi. Spre deosebire de Franklin, el zâmbea foarte rar È™i când o făcea dădea impresia că, într-adevăr, îi plăcea acel cineva căruia îi zâmbise. Sunt sigur că È™tii cel puÈ›in cât È™tie È™i Tweed din ce se întâmplă. - O să ieÈ™im din maÈ™ină È™i-o să hoinărim puÈ›in prin scuarul ăsta împreună cu tine, decise Tweed. - Bună idee. Prefer să fim toÈ›i trei, noi între noi. Am sunat la Priory de la o cabină de pe South Sreet. Mi s-a spus că nu te-ai întors, aÈ™a că am aÈ™teptat aici. L-am văzut pe Bob Newman întorcându-se în Mercedes-ul lui vechi, È™i puÈ›in după aceea, s-a întors tipul ăla, Franklin, cu fata, Eve Warner, È™i cu Philip Cardon în spate. Se plimbau pe pietrele de pavaj ale scuarului pustiu, înconjuraÈ›i de o liniÈ™te stranie. Tweed ÃŽl aÈ™teptă pe Kent să vorbească. - InvestigaÈ›iile pe care m-ai rugat să le fac despre Leopold Brazii. AÈ™ putea să încep din Londra... are o casă în centrul comercial, darinstinctele îmi spun să mă sui în avion È™i să mă duc fie la Paris, fie la Geneva. - Geneva, zise Tweed. - Mai vrei È™i alte informaÈ›ii pe care le-aÈ™ putea culege despre Brazii? Adică, în afară de locurile de unde îi vin banii. - Orice informaÈ›ie, oricât de mică, ne-ar fi de folos. Ai undă verde. Kent se opri sub un felinar È™i își lăsă capul într-o parte, o particularitate pe care Paula o observase la el atunci când se concentra asupra fiecărui cuvânt. - Undă verde, repetă Kent. Asta s-ar putea să fie un fel scump în meniu. - CheltuieÈ™te oricât ai nevoie, îi spuse Tweed când își reluară plimbarea. Apropo, ai auzit de un anume Marchat? - Nu, zise Kent prompt. „PuÈ›in prea prompt", gândi Paula. Și el era prima persoană care nu întrebase cum se scrie. - Ar fi trebuit să aud de personajul ăsta? se interesă el. - AÈ™ fi fost surprins dacă ai fi auzit. Ar trebui să-È›i spun că Franklin conduce un mic lanÈ› de agenÈ›ii de detectivi printre care È™i una la Geneva. Firma se numeÈ™te Lumini. Þi-am spus, ca să nu vă împiedicaÈ›i unul de celălalt. Probabil că o să facă È™i el cercetări despre Brazii, deÈ™i încă nu l-am rugat s-o facă. - O să È™tie că È™i eu investighez aceeaÈ™i È›intă? - Nu, spuse Tweed. Dacă ar È™ti, ar ieÈ™i o harababură... el o să facă cercetările într-un mod diferit față de tine. El nu are cunoÈ™tinÈ›ele tale financiare. - Deci, eu È™tiu de el, dar el nu va È™ti de mine? sublinie Kent. - Te-ai prins. - Franklin mi s-a părut un tip extrem de competent, zise Kent în timp ce continuau să se învârtă încet în scuar. - A făcut parte din Serviciul de InformaÈ›ii al Armatei. - Bună pregătire ca să conduci agenÈ›ii de detectivi. Deci, dacă, din întâmplare, dau peste el, sunt acolo cu afaceri personale? „Tipic pentru Kent, se gândea Paula. Să pună la punct toate detaliile." ÃŽn trecut, dovedise că poÈ›i avea extrem de multă încredere în el. - E cea mai bună acoperire, încuviință Tweed. - L-aÈ›i găsit pe omuleÈ›ul acela ciudat, pe Archie, de care v-am pomenit la Bradfields? - Da. A fost o vizită scurtă. Am aflat că Archie se pregăteÈ™te să iasă din È›ară. Nu mă întreba încotro se duce... nu e tipul care să spună prea multe. - Ãsta-i Archie. Niciodată la el nu È™tie stânga ce face dreapta. Mie chiar îmi place, are curaj. - ÃŽl mai foloseÈ™ti din când în când în diverse scopuri... sau n-ar trebui să întreb? se interesă Tweed. - N-am mai spus la nimeni, dar își câștigă È™i el existenÈ›a, aÈ™a mi-a spus, vânzând È™tiri interesante despre oameni importanÈ›i ziarelor din toată lumea. Nu e vorba de scandaluri sexuale sau de alte mizerii de genul acesta. Date financiare... o companie mare care e în dificultate È™i despre care nimeni nu È™tie încă nimic. Poate să vadă neregulile de pe un raport financiar la fel de repede ca È™i mine. - Cum ai ajuns să-l cunoÈ™ti? Kent se opri, își aplecă din nou capul într-o parte, se uită mai întâi la Tweed, apoi la Paula. - El a ajuns să mă cunoască pe mine. Un prieten din Paris n-a putut să mă ajute cu ceva, dar mi-a zis că Archie mă va contacta. Pentru un preÈ›. Mă bărbieream în camera mea de la Georges Cinq din Paris, când mi-a bătut la ușă. Știa ce voiam să aflu. Onorariul a fost rezonabil. Bani gheață, evident. Sunt sigur că nu este un adept al plății impozitelor. - Atunci, È™tii cum să iei legătura cu el, la Paris? - O, Doamne, asta nu! chicoti Kent. Nu cu Archie. Când o să ajung acolo, o să ies să mă plimb pe rue St-Honore È™i, dintr-odată, o să apară el tacticos lângă mine. E straniu. M-am întrebat dacă n-are cumva un amic la aeroportul Charles de Gaulle care să aibă acces la declaraÈ›iile vamale ale pasagerilor. E doar o presupunere. Mie chiar îmi place, ÃŽl admir. Acum, am prins ideea, aÈ™a că mai bine mă evapor. Fac È™i eu figura cu Omul Invizibil... ca Archie. - Þinem legătura. - Dacă nu eÈ™ti la cabinet când o să sun, ceea ce înseamnă că nici Paula n-o să fie, pot să-i las mesajul Monicăi? - Spune-i orice. Kent, ai grijă. Năluca e liberă. - AÈ™a e, să-mi adun curajul... Kent se strecură la volanul Rover-ului său È™i fu afară din scuar înainte ca Tweed È™i Paula să intre pe aleea spre Priory. -Pot să stau puÈ›in de vorbă cu dumneavoastră, domnule? Cred că e ceva confidenÈ›ial. Proprietarul se aplecă peste tejgheaua de la recepÈ›ie, ca È™i cum l-ar fi aÈ™teptat pe Tweed să apară. Paula, plină de tact, urcă repede scările spre camera ei. O clipă mai târziu, apăru Eve în hol, cu un pahar de vodcă în mână; Se schimbase într-o rochie verde pe gât care îi scotea în evidență for mele, strânsă la mijloc cu o curea aurie. - Hai, Tweed! strigă ea. Noi suntem pe cale să ne udăm feÈ›ele jos, în temniÈ›a subterană. Vrei să-È›i aduc ceva de băut? - Nu chiar acum, mulÈ›umesc. Vin È™i eu imediat. Proprietarul aÈ™teptă până ce rămaseră singuri È™i se aplecă mai aproape de Tweed. - Cea care a sunat, o doamnă, mi-a atras atenÈ›ia că nu trebuie să notez acest mesaj, ci să vi-l transmit oral când veÈ›i fi singur. - Cred că acum sunt singur. - Numele celei care a sunat e Monica. A spus că destinaÈ›ia e Geneva. A repetat numele. Geneva. 13 Tweed urcase scările, gândindu-se că nu făcea gălăgie, când uÈ™a de la dormitorul Paulei se deschise. Purta un halat de baie È™i îi făcu semn să intre, apoi închise uÈ™a. - E în regulă. Sunt decentă. Tocmai fac un duÈ™ È™i mi-am lăsat hainele în baie. Ai mai aflat ceva? - Monica a raportat că Brazii a zburat la Geneva. - Geneva. Ai ghicit bine. Cum ai reuÈ™it, când È™tiai că Brazii are reÈ™edinÈ›e la Paris È™i la Zurich, dar nimeni n-a pomenit de Geneva? - ÃŽn parte, tocmai din acest motiv. ÃŽncep să-l cunosc pe domnul Brazii. E foarte secretos. AÈ™a că probabil își ascunde adevăratul cartier general. Plus faptul că Geneva e un loc atât de internaÈ›ional. Și încă un element pe care ÃŽl cunoÈ™ti È™i tu. - AÈ™a, chinuieÈ™te-mă. Ce element? - Fotografia lui Marchat, despre care ne-a vorbit Buchanan. Era înfășurată într-un exemplar al ziarului Journal de Geneve. - Ar fi trebuit să-mi aduc aminte de asta. Și, în paranteză fie spus, o să-mi pun costumul gri... - Arăți bine în el. Eve este pusă la patru ace, să ne dea gata. Am văzut-o jos. - ÃŽl poate da gata pe Philip. Ceea ce voiam eu să spun e că acest costum gri e călduros. Dacă îmi mai pun un hanorac pe deasupra o să-mi fie bine, indiferent cât de arctic e afară, pentru întâlnirea noastră cu barmanul Ben de la Bowling Green, după cină. - N-aveam de gând să te iau È™i pe tine. Poate fi periculos. - De aceea È™i insist să vin. O să ciocănesc eu la uÈ™a ta când sunt gata. Cinci minute? - Bine. Eu doar mă spăl repede. Trebuie să mă gândesc la multe. ÃŽn special la o remarcă pe care ne-a făcut-o azi cineva. - Și pe care n-o să mi-o spui. - Nu încă. - O să-l rogi pe Franklin să-l verifice pe Brazii, aÈ™a cum face Keith? - Da, m-am hotărât când am primit mesajul Monicăi. - Arunci o adevărată plasă în jurul domnului Leopold Brazii. - Ca să prinzi peÈ™ti mari ai nevoie de o plasă mare... Pe aeroportul Cointrin din Geneva, un avion alb ateriza pe o pistă depărtată de cele principale. O limuzină cu geamuri fumurii veni până la aeronavă în întuneric. Brazii, însoÈ›it de Carson Craig, îmbrăcat într-un costum scump, coborî scara È™i se urcă în spatele limuzinei. Evitând vama È™i controlul paÈ™apoartelor, limuzina părăsi aeroportul È™i trecu pe lângă birourile unor faimoase companii internaÈ›ionale. Merse cu viteză moderată pe o scurtă distanță È™i, după ce intră pe È™oseaua principală, prinse viteză. Un detectiv în haine civile îi telefona de la aeroport lui Arthur Beck, È™eful PoliÈ›iei Federale, la biroul lui din Kochergasse, din Berna. - Aici inspectorul Carnet, domnule. Vorbesc de la o cabină telefonică din Cointrin. Subiectul a sosit È™i a fost întâmpinat de o limuzină de îndată ce avionul particular a aterizat. - Și acum l-ai pierdut? sugeră calm Beck. - Nu, domnule. Două maÈ™ini neînmatriculate È™i un motociclist urmăresc limuzina. A luat-o către est, spre Ouchy È™i Montreux. - Þine-mă la curent, ÃŽl însărcină Beck. Dar, ca È™i până acum, sună-mă întotdeauna pe linia mea personală... La subsolul hotelului Priory, în încăperea mare cu ziduri de piatră, unde se servea cina, Eve, în capătul unei mese lungi, perora. Tweed îi observă, peste umărul Paulei, demonstraÈ›ia de bravură în timp ce coborau spirala scărilor cu dale de piatră. - Mergem la petrecere, îi spuse Tweed chelnerului-È™ef. - Bine aÈ›i venit la bairam, strigă Eve, agitând un pahar care, observă Tweed, fusese umplut din nou. ÃŽn cealaltă mână, Eve avea o È›igară. Am avut o zi super, continuă ea, zâmbindu-i lui Tweed È™i nebăgând-o în seamă pe Paula. Bill e un È™ofer excelent... Făcu o pauză È™i îi dărui un zâmbet asemănător bărbatului din dreapta ei,la fel de bun ca È™i Philip. Eve era încadrată de Bill Franklin într-o parte È™i de Philip în cealaltă. Tweed o luă pe Paula de braÈ› pentru a-i arăta drumul. - Paula poate să stea lângă Bill, strigă Eve, ca È™i când ea ar fi trebuit să asculte, la urma urmei. Tweed, locul tău e lângă Philip... - PlăteÈ™ti tu? întrebă Tweed, încă în picioare alături de Paula, întrebarea o descumpăni pe Eve. Tweed o dirijă pe Paula lângă Philip, apoi ocoli masa È™i se aÈ™eză lângă Franklin; Eve continuă să bea din votcă. Newman ocupa scaunul din capătul celălalt al mesei. - Nu v-aÈ›i aÈ™ezat unde trebuie, zise Eve cu vehemență. - Sigur că nu, zâmbi Tweed. Dar, vezi tu, eu plătesc. Acum chiar că te-ai liniÈ™tit, o necăji el. - A, bine. StaÈ›i unde vreÈ›i. Zâmbi îmbufnată. Bănuiesc că n-ai de gând să ne spui ce-ai făcut pe unde ai fost cu Paula, spuse ea sugestiv. - Nu, răspunse Tweed amabil. De fapt, n-am să vă dau nici măcar un indiciu. O văzu pe Paula încruntându-se È™i pe punctul de a spune ceva. ÃŽi atinse piciorul pe sub masă, cu sensul de lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. - Sună de parcă chiar v-aÈ›i fi petrecut cel mai mult timp împreună, remarcă Eve, hotărâtă să continue subiectul. - Termină, zise Philip. Eve păru surprinsă. Se întoarse către el. ÃŽl fixă cu privirea, È›inându-È™i capul sus. - Ce-ai spus? - Am spus să termini, repetă Philip. Și ia-o mai moale cu votca. Eve reacÈ›ionă golindu-È™i paharul, chemând pe cineva să i-l umple din nou È™i aprinzându-È™i o nouă È›igară de la cea pe care tocmai o fumase. Franklin interveni cu un zâmbet larg. - Și noi am avut o după-amiază încărcată. Am luat-o pe Eve È™i am făcut înconjurul regiunii Purbeck. ÃŽn final, am ajuns în Worth Matravers care, bănuiesc că È™tiÈ›i, e cocoÈ›at sus de tot. Am intrat într-un băruleÈ› care avea o priveliÈ™te dramatică asupra mării. Mi-a părut bine că nu sunt pe mare... parcă era un cazan. - Simpatic locÈ™or, hanul ăla, interveni Eve. N-aveau votcă. - Asta n-a contat. Franklin râse plin de bună dispoziÈ›ie. Te-ai consolat bând coniac. Această doamnă, le spuse el tuturor, are capul ca o stâncă. Bănuiesc c-ar putea să mă bage sub masă... „Dumnezeule, se gândi Paula. Votcă, coniac, È™i iarăși votcă." Urmă o cină tihnită, în timpul căreia Eve îi acordă cea mai multă atenÈ›ie lui Franklin. Pe Philip nu părea să-l afecteze, se întoarse spre Paula È™i conversă cu ea È™i cu Tweed. Atmosfera deveni jovială È™i glumeață, în timp ce Tweed făcea două lucruri în liniÈ™te. ÃŽÈ™i verifica ceasul în poală... trebuia să plece la timp ca să se întâlnească cu barmanul, Ben, la Bowling Green. De asemenea, o observa pe Eve. Hotărî că aÈ™a e firea ei, că ea simte că trebuie să fie întotdeauna în centrul atenÈ›iei. Bănui că totul se datorează unui complex de inferioritate bine ascuns. Și totuÈ™i, erau momente când era încântătoare, când se întorcea să vorbească cu Philip în timp ce își bea cafeaua. Sau o făcea pentru că nu-i plăcea ca el să-i acorde prea multă atenÈ›ie Paulei. - Sper că nu vă supăraÈ›i, zise el, semnând nota de plată, dar eu, Philip È™i Paula mergem să ne întâlnim cu cineva. Nu cred că stăm mai mult de o oră. Bill, mai poÈ›i să-i È›ii încă o dată companie lui Eve? - Va fi plăcerea mea, ÃŽl asigură Franklin È™i zâmbi fericit. - Pot să vin È™i eu? insistă Eve. De-abia am putut să schimb câteva cuvinte cu Philip toată seara. - îmi pare rău. Chiar îmi pare rău, îi spuse Tweed, dare vorba de o problemă privind o asigurare confidenÈ›ială care se dovedeÈ™te a fi foarte urgentă. - Atunci e în regulă. Eve îi zâmbi. O să-l aÈ™tept pe Philip până vine. Se întoarse spre Philip. Să nu întârzii prea mult, dragul meu. Eu mă duc cu Bill în hol, ca să ne îmbătăm. - Eu deja sunt beat, spuse Franklin în timp ce se ridicau, daro să È›in pasul cu Eve. Este în joc reputaÈ›ia mea... Tweed își luă haina È™i ÃŽl urmă pe Newman pe coridor de la parterul hotelului Priory care ducea spre ieÈ™ire. Paula mergea în spatele lui, iar Newman se opri să vorbească cu proprietarul care studia niÈ™te hârtii cu cifre în spatele tejghelei de la recepÈ›ie. - IeÈ™im să ne plimbăm, îi explică Newman proprietarului. După :na excelentă, avem nevoie de o plimbare, daro să mergem pe drumul e edec, pe partea cealaltă a râului Frome... - E noroi acolo È™i alunecos, îi avertiză proprietarul, aruncându-È™i o privire la pantofii lor. - AÈ™a am bănuit È™i eu, continuă Newman. AveÈ›i cumva, din întâmplare, cizme de cauciuc, de rezervă? - Am o grămadă. Vizitatorii le lasă aici, le uită. Vă aduc câteva. - Sunt È™i pentru mine? strigă Paula. - Cred că putem să găsim... ÃŽn câteva minute erau cu toÈ›ii echipaÈ›i cu cizme de cauciuc. Newman ceru o pereche în plus, puÈ›in mai mici decât ale lui. - Ne întâlnim cu un prieten, spuse el. O să ne lăsăm pantofii în maÈ™ină... aÈ™a n-o să aducem noroi pe covoarele dumneavoastră când o să ne întoarcem... Newman îi conduse până la Ursul Negru de unde ÃŽl luară pe Marler. Perechea în plus îi venea bine. - Archie s-a dus să se culce, iar Butler îi supraveghează camera, raportă Marler în timp ce Newman îi ducea înapoi pe drumul pe care veniseră. - Dacă nu mergem pe drumul de edec, de ce-am mai luat cizmele de cauciuc? întrebă Paula. Și ce e în sacoÈ™a aceea de pânză pe care o cari cu tine? - O să vezi când o să ne suim pe Zidurile de Est, îi spuse Newman. Și, deschise sacoÈ™a de pânză, toÈ›i ar trebui să avem câte o lanternă puternică, aÈ™a că poftiÈ›i. ÃŽntotdeauna le am cu mine, în spatele maÈ™inii. - SacoÈ™a aceea nu e o pernă foarte confortabilă, comentă Marler. Presupun că suntem toÈ›i înarmaÈ›i. Eu mi-am adus un Walther. Dumnezeu È™tie pe cine o să întâlnim la ora asta È™i pe vremea asta. Poate dăm peste Nălucă. - Nu mai face glume de genul ăsta, protestă Paula. E destul de sinistru pe-aici, noaptea. La ora aceea, Wareham-ul era mort. Nu se mai vedea nici un suflet, în timp ce Newman îi conduse înapoi în scuar È™i, pe un drum întortocheat, trecură de biserica ale cărei turle se conturau lângă hotelul Priory. Tweed i-o arătă cu degetul Paulei, lângă care mergea. - Are sute de ani vechime. Hotelul a fost o mănăstire de măicuÈ›e. Wareham-ul e îmbibat de istorie. - Ce sunt Zidurile de Est de care ai pomenit? ÃŽl întrebă Paula pe Newman. - Se pare că sunt zidurile pe care le-au construit saxonii, ca să se apere de invadatorii danezi. Se întind în partea estică a oraÈ™ului. Mai sunt È™i Zidurile de Vest È™i Zidurile de Nord. La un moment dat se unesc, aÈ™a că poÈ›i face un tur pe ele ca să ai o panoramă a Wareham-ului. - Și Zidurile de Sud? întrebă Paula. - Nu există Zidurile de Sud. Râul Frome constituia o barieră în calea invadatorilor, aÈ™a că nu era nevoie de ziduri È™i aici. - E foarte întunecat È™i foarte tăcut, comentă ea. - O să fie È™i mai întunecat, È™i mai tăcut. Am ajuns... Newman mersese cu paÈ™i mari, aprinzând din când în când lanterna, ceea ce făcu È™i acum. Dincolo de stradă, Paula văzu o potecă noroioasă È™i abruptă care urca pe o movilă înaltă, acoperită cu iarbă. - Nu văd nici un zid, spuse ea când începură ascensiunea alunecoasă. - Ar trebui să fie sub noi, îi spuse Tweed. De fapt, aÈ™a-zisele ziduri seamănă mai mult cu un baraj care încercuieÈ™te trei sferturi din oraÈ™. Sub ei, în partea stângă, se găsea un drum pustiu. ÃŽn dreapta, se întindeau loturi jalnice de pământ în spatele câtorva case. Paula arătă spre drum. - N-ar fi mai uÈ™or dacă am merge pe drum? Pare să meargă paralel cu porÈ›iunea noastră plină de noroi. - E mai periculos, îi strigă peste umăr Marler, care mergea în spatele lui Newman. E mai uÈ™or pentru cineva care ar sta acolo È™i ne-ar aÈ™tepta, întotdeauna să fii la înălÈ›ime. Paula observă că Marler își scosese Walther-ul din toc È™i ÃŽl È›inea pe lângă el. Când își scoase È™i ea Browning-ul, Tweed îi zise încet: - întrevederea noastră cu Ben va fi, probabil, lipsită de evenimente. - Faimoasele cuvinte de final... Continuară să meargă pe o potecă îngustă care cobora ici, colo de pe o movilă pe un drumeag sau pe un drum, apoi se cățăra din nou pe altă potecă nesigură. La lumina lunii, Paula văzu că după periferia Wareham-ului câmpurile de pretutindeni erau sub apă. ÃŽÈ™i continuară drumul, târșâindu-È™i picioarele sub un cer presărat cu stele. Paula își încheie hanoracul până la gât. Era un frig amarnic, chiar fără să bată vântul. Deodată, Newman ridică o mână, făcându-le semn să se oprească. - Am ajuns. Cărarea coteÈ™te la stânga È™i devine Zidul de Nord. Și iată Bowling Green. îndreptă fasciculul lanternei într-o vâlcea ierboasă care se deschidea în stânga lor. Nu era nimeni acolo; Marler preluă comanda È™i coti într-un unghi drept. Newman roti fasciculul de lumină în toată vâlceaua. - Nici urmă de Ben sau de câine. Probabil că e undeva mai încolo, pe cărare. - Ia uitaÈ›i-vă câtă apă, remarcă Paula. Parcă ar fi un râu care È™i-a ieÈ™it din matcă. - Chiar aÈ™a s-a È™i întâmplat, zise Tweed. Wareham-ul e înconjurat de două râuri. Cel de la intrarea în Wareham, peste care am trecut noi, se numeÈ™te Piddle1... sau, dacă vrei să fii mai politicos, Trent. - RămâneÈ›i pe loc! ordonă Marler. Inima Paulei începu să zvâcnească la tonul pe care ÃŽl folosise Marler. Marler se cocoÈ›ase pe o porÈ›iune a potecii care străjuia vâlceaua din locul în care cotea spre vest. Fixase puternicul fascicul al lanternei sale într-o mocirlă de lângă poteca de unde Trent-ul se revărsase, inundând o zonă imensă. - O, Doamne, zise Philip, care mersese în urma Paulei È™i a lui Tweed, asigurându-le spatele. E Ben. Probabil c-a alunecat. - A alunecat pe naiba, zise Newman mânios, È™i n-am chef de glume. 1 ÃŽn limbajul copiilor, piddle înseamnă „a face pipi" (n.tr.) - Nu mai e nimeni pe-aici, nu-i aÈ™a? întrebă Tweed încet, dându-È™i seama de cel mai important aspect al problemei. - La ora asta, nu, răspunse Newman. Þinu fasciculul nemiÈ™cat È™i, în lumină, Paula văzu o parte din silueta unui om ieÈ™ind deasupra apei noroioase. Era în apă până la mijloc, cu o mână înÈ›epenită în sus, ca È™i cum ar fi cerut ajutor. Capul îi atârna pe spate într-un unghi grotesc. Folosindu-se de propria lanternă È™i de fasciculul lui Newman pentru a-È™i lumina calea, Marler își dădu drumul pe un mal abrupt, ajunse până la marginea zonei inundate, își înfundă cu grijă un picior în noroi până la jumătatea cizmei de cauciuc, până ce dădu de ceva tare. Paula își È›inu răsuflarea când Marler presă uÈ™or artera carotidă a siluetei cu unul din degetele mâinii de pe care își scosese în prealabil mănuÈ™a. ÃŽÈ™i trase apoi piciorul pe uscat, lângă celălalt, È™i se întoarse sus, pe pantă. - Ei? zise Tweed. - E Ben. Are gâtul rupt. - Și câinele? întrebă Paula. - A, l-a aruncat în mlaÈ™tină de îndată ce l-a ucis pe Ben. Nu i-ar fi plăcut să-l lase alergând pe-aici È™i să atragă atenÈ›ia asupra locului ăstuia prea repede. Deci, asta e, cam aÈ™a stăm. - Cum stăm? întrebă Paula năucă. - Năluca. Din nou, zise Marler. A doua zi de dimineață, toată lumea - cu excepÈ›ia unei singure persoane - se întoarse la Londra de la hotelul Priory. Pe Tweed ÃŽl băgase în criză descoperirea cadavrului din Bowling Green. - Trebuie să plecăm repede din Dorset, își informase el echipa, într-o scurtă È™edință È›inută în camera lui. - De ce atâta grabă? întrebase Paula. - Pentru că asta e cea de-a patra crimă È™i, într-un fel sau altul, unii dintre noi au fost martori la aceste crime. Nu mai putem risca să rămânem aici până se apucă Buchanan să pună tot felul de întrebări tendenÈ›ioase. De asemenea, intenÈ›ionez să accelerez puÈ›in lucrurile în Park Crescent... Pete Nield era singurul care fusese lăsat la faÈ›a locului, cu ordinul de a fi cu ochii în patru È™i de a raporta orice miÈ™care. La ora zece dimineaÈ›a, Tweed era în cabinetul său împreună cu Paula, Newman È™i Marler. Newman îi spunea lui Tweed cum se descurcase cu Franklin È™i cu Eve. - M-am văzut cu fiecare în parte. I-am explicat lui Franklin că ai primit un mesaj urgent care te cheamă înapoi la Londra È™i am lăsat-o aÈ™a. - Cum a reacÈ›ionat? - Că lui îi convine să se întoarcă la Londra, ca să verifice cum mai merg anumite investigaÈ›ii... - Și Eve? - Și ea a zis că va fi fericită să plece. Se pare că imediat după ce noi am plecat să ne întâlnim cu Ben, stomacul i-a dat de lucru. S-a retras imediat în apartamentul ei, gândindu-se că nu i-a priit ceva din ce a mâncat. - Mai degrabă prea multă votcă È™i coniac, zise Paula caustică. Sună telefonul. Monica răspunse, apoi îi făcu semn lui Tweed. - Arthur Beck, din ElveÈ›ia. Spune că ar vrea să vorbească cu tine urgent... - Necazuri, Arthur? întrebă Tweed. - Am încercat să dau de tine ieri-noapte. Cam pe la unsprezece, ora voastră, cineva mi-a spus că Monica tocmai plecase. Brazii a aterizat ieri-noapte pe aeroportul Cointrin din Geneva. L-a aÈ™teptat o limuzină. Unul dintre oamenii mei care supravegheau aeroportul l-a văzut plecând cu ticălosul ăla violent, Carson Craig. Limuzina a fost urmărită de două maÈ™ini fără numere de înmatriculare È™i de un motociclist. A luat-o spre est, către Ouchy È™i Montreux... - Curios. Am auzit că are birouri la Paris È™i la Zurich, dar nu... - Lasă-mă să termin. ÃŽn Ouchy, ambele maÈ™ini neînmatriculate l-au pierdut, dartipul de pe motocicletă a fost mai isteÈ›. I-a văzut pe Brazii È™i pe Craig schimbând, în Ouchy, limuzina cu una identică... chiar cu acelaÈ™i număr ca aceea care a plecat din Geneva. A urmărit-o până la Berna È™i până aici. Brazii are un cartier general la nici o sută de metri de locul unde stau eu acum, în propriul meu cartier general, la sediul central al poliÈ›iei. - Șmecher tip, comentă Tweed. - Cred c-o s-o ia din loc în curând. Știi că avem un aeroport micuÈ› la Belp, în afara oraÈ™ului. Ei bine, avionul care l-a adus la Geneva a aterizat aici. Iar pilotul a completat un plan de zbor, ia ghici pentru unde? - Eu nu ghicesc niciodată. - Tu ghiceÈ™ti întotdeauna. Planul arată că aparatul trebuie să zboare la Geneva în această seară. Am È™i eu observatori la aeroportul din Belp. - Seamănă cu o lăcustă dată naibii, acest domn Brazii. - Trebuie să închid. Þinem legătura... chiar dacă o să plătesc cu slujba... Tweed oftă, puse receptorul în furcă È™i le spuse celorlalÈ›i pe scurt ce vorbise cu Beck. - Ce credeÈ›i? întrebă el. - Că Geneva continuă să uimească, spuse Newman. - Sunt cam neîncrezătoare după ceea ce ne-ai spus, zise Paula rar, în timp ce își ridica privirea de pe blocnotes. Dacă aÈ™ fi în locul lui Beck, aÈ™ trimite pe cineva la aeroportul ăsta din Belp care să-l recunoască sigur cel puÈ›in pe Brazii... È™i, dacă e posibil, È™i pe Craig. Să fie sigur că cei doi bărbaÈ›i care se suie în avionul acela sunt chiar cei care se bănuieÈ™te că sunt. - Cred că tocmai ai avut un moment de revelaÈ›ie. Tweed rămase pe gînduri o clipă, apoi se uită la Monica. EÈ™ti drăguță să-l suni din nou pe Beck È™i să-i dai ideea Paulei? Spune-i că vine de la Paula - È™tiu că o respectă - È™i că eu sunt total de acord cu această sugestie. De-abia termină de vorbit, că telefonul sună din nou. Monica răspunse, se încruntă È™i ÃŽl privi pe Tweed. - Bill Franklin aÈ™teaptă jos. Spune că vrea să te vadă puÈ›in, dacă ai timp. - Atunci o să ne facem timp pentru Bill. Sună-l pe Beck după ce pleacă el... ÃŽntr-o vilă mică de piatră de pe Kochergasse, în Berna, nu departe de sediul central al PoliÈ›iei Federale, Brazii stătea în spatele unui imens birou Ludovic al XV-lea. ÃŽn camera cu pereÈ›ii acoperiÈ›i cu tapiserii vechi, mai era doar un singur personaj, José, un bărbat înalt, slab, îmbrăcat într-un costum elegant, de culoare gri. Stătea într-un colÈ›, în spatele unui birou mult mai mic. - Ei, José, izbucni vesel Brazii, nu zici că i-am prostit azi-noapte? Ideea ta de a schimba limuzinele a fost sclipitoare. - Din câte am auzit despre Tweed, aÈ™ zice că e periculos să te arăți prea încrezător. - Eu vorbeam despre Beck, nu despre Tweed, zise Brazii tăios. - Comentariul meu rămâne în picioare. Brazii se uită fix la confidentul său în care avea cea mai multă încredere. Apropiindu-se de patruzeci de ani, José era originar din Guyana Franceză, o fostă colonie a Hexagonului în America de Sud, acum un département al FranÈ›ei. José avusese o copilărie săracă, dar muncise din greu È™i economisise bani pentru un bilet dus până în Statele Unite. Aici vânduse ziare pe stradă, spălase pe jos în restaurante È™i locuise într-o cameră sărăcăcioasă, în timp ce noaptea învăța ca să devină contabil. ÃŽÈ™i luase examenele cu note maxime È™i ajunsese să lucreze într-una din marile companii din America conduse de Brazii, pe postul de contabil începător. Brazii intrase în cabinetul în care era intervievat José È™i preluase el însuÈ™i interviul. Fusese impresionat de inteligenÈ›a lui José, de etica lui È™i ÃŽl numise adjunctul său, post pe care José ÃŽl ocupa de când Brazii se mutase în Europa. Avea pielea de culoarea cafelei. Bine ras, se îmbrăca întotdeauna impecabil È™i era singurul om care nu ezita să nu fie de acord cu È™eful lui. Calitate pe care Brazii o admira. - Acum, că ai o clipă liberă, începu José, pot să-È›i spun de un telefon pe care l-am primit din Anglia la prima oră, azi-dimineață. Era informatorul pe care tu l-ai poreclit Receptorul. - InformaÈ›ii interesante? - Receptorul mi-a dat câteva nume ale oamenilor de bază din echipa lui Tweed. Robert Newman, Paula Grey È™i - ceea ce era de confirmat -William Franklin. - Asta-i tot? ÃŽn vocea lui Brazii se simÈ›i o undă de nervozitate. Cât mai repede posibil trebuie să am numele tuturor membrilor de bază ai echipei lui Tweed. Asta mi-a adus aminte că trebuie să dau un telefon în Anglia. Pe când intra în birou, Paula se gândi cât de elegant arată Franklin. Purta o scurtă bleumarin, lungă până la coapse, È™i o pereche de pantaloni largi, asortaÈ›i, croiÈ›i impecabil. ÃŽÈ™i scoase scurta È™i descoperi un sacou bleumarin cu nasturi aurii, o cămașă cu dungi albastre È™i o cravată gri-pal. - 'NeaÈ›a la toată lumea, îi salută el pe cei de față. Afară e atât de frig, încât poÈ›i să îngheÈ›i un eschimos. MulÈ›umesc, răspunse el invitaÈ›iei lui Tweed de a lua loc. - O ceaÈ™că de cafea? sugeră Monica. Fără zahăr È™i cu un pic de lapte. - AveÈ›i È™i îngeri în personal, spuse el, zâmbind din nou È™i privind-o pe Paula. Da, te rog, Monica. - Unde e Eve acum? întrebă Tweed. - Cred că Philip a lăsat-o la apartamentul ei din South Ken. Nu departe de apartamentul tău, îi spuse lui Newman. - înÈ›eleg că i s-a făcut rău la puÈ›in timp după ce am plecat noi, continuă repede Tweed. - AÈ™a e. A mâncat cam mult È™i la scurt timp după ce voi aÈ›i plecat a zis că se simte rău. Zicea că are niÈ™te pastile la ea în apartament care-i aranjează stomacul, È™i dusă a fost. AÈ™a că am rămas de unul singur. Mi-am aprins o È›igară È™i după câteva minute am ieÈ™it în scuar, să iau o gură de aer. Mi se părea că e cam liniÈ™te È™i peste ce-am dat? Peste un motociclist care rula cu viteză maximă pe South Street înspre North Street. Cred că-avea vreo nouăzeci la oră. - La cât timp după ce am plecat noi se întâmpla asta? ÃŽl presă Tweed. - Cel mult zece minute. - Și cât timp, întrebă Tweed, uitându-se la Newman, crezi că ne-a luat ca să ajungem în Bowling Green? - Maximum douăzeci È™i cinci de minute. M-am uitat la ceas când am plecat È™i l-am verificat din nou după ce am găsit ce-am găsit. - Și ce-aÈ›i găsit? întrebă Franklin după ce îi mulÈ›umi Monicăi pentru ceaÈ™ca de cafea pe care i-o întindea. Sau e secret de stat? Tweed scutură din cap. - îmi pare rău! Franklin ridică o mână în semn de scuză. Bănuiesc că n-ar fi trebuit să întreb. De asemenea, n-ar trebui să vă reÈ›in, aÈ™a că o să trec direct la motivul pentru care sunt aici. Când eram în Dorset, ai zis că s-ar putea să vrei să te foloseÈ™ti de mine. O misiune importantă tocmai a aterizat pe biroul meu. E o chestiune plictisitoare È™i aÈ™ da-o imediat cuiva din personalul meu... asta în cazul în care vrei să mă ocup de vreo investigaÈ›ie. - Vreau. Doar de una mică. Tweed zâmbi răutăcios. E vorba de un om pe nume Leopold Brazii. - înÈ›eleg. Franklin îi întoarse sec zâmbetul. O nimica toată. Ce vrei să È™tii despre acel domn, de unde propui să încep? - Vreau să È™tiu tot ce poÈ›i să scoÈ›i la iveală. ÃŽn special, toate locurile de unde operează. ÃŽncepi cu Geneva. Ai spus că ai o agenÈ›ie acolo. - Geneva, sosesc. Franklin înghiÈ›i restul de cafea, se ridică È™i își puse scurta, aruncându-i o privire Paulei. Tweed, dacă va trebui să trimiÈ›i pe cineva acolo, ca să ia legătura cu mine, aÈ™ fi foarte fericit dacă ar fi Paula. - Și Paula ar fi foarte fericită să vină, zise Paula. Franklin îi salută scurt pe toÈ›i. Apoi se uită la Marler care stătea rezemat de un perete, fumând o È›igară lungă È™i care nu spusese nimic. - Nu cred că È™tiu cum te cheamă. - Nu, nu È™tii, replică Marler. - Alt secret de stat, îi spuse Franklin lui Tweed; zâmbi È™i ieÈ™i din încăpere. - Nu pierde prea mult timp, remarcă Paula. - Și tu ÃŽl găseÈ™ti interesant, nu-i aÈ™a? o tachină Tweed. - Da. E curtenitor, inteligent È™i are simÈ›ul umorului. Și îi plac femeile. - Ce poÈ›i să vrei mai mult? - De ce erai atât de interesat să-l cronometrezi pe motociclistul pe care Bill l-a auzit imediat după ce am plecat noi de la Priory ca să mergem să ne întâlnim cu Ben? întrebă ea, schimbând subiectul. - Pentru că am impresia că ar fi putut fi Năluca ducându-se la Bowling Green, ca să-l omoare pe Ben înainte ca noi să ajungem acolo. - Cum Dumnezeu ar fi putut cineva să È™tie ora È™i locul unde urma să ne întâlnim noi cu el? - Ai uitat, îi spuse Tweed. Când am făcut aranjamentele, Ben a ridicat vocea de câteva ori, iar la bar erau doi străini care aÈ™teptau, cei care au bătut cu moneda în tejghea. Ei ar fi putut să spună altcuiva care, apoi, a dat instrucÈ›iuni Nălucii. Cred c-ar fi trebuit să îmi dau seama de primejdie. - Nu te poÈ›i gândi la absolut totul. Și mă întreb cum se descurcă Philip cu Eve? Philip se întorsese din Wareham în Land Rover-ul lui, având-o pe Eve în spate, în Porsche-ul ei. De fiecare dată când putea, ÃŽl depășea, pentru a fi ea prima. Apoi, Philip aÈ™tepta până ce avea È™oseaua liberă în față È™i ° depășea el, făcându-i cu mâna, aÈ™a cum îi făcuse È™i ea. Continuaseră această cursă până intraseră în traficul londonez. Philip fu surprins de cât de aproape era apartamentul ei de cel al lui Rob Newman. Eve locuia într-o casă mare din cărămidă roÈ™ie, care fusese împărÈ›ită în apartamente È™i părea costisitoare. Ajunsă în apartamentul ei de la etajul întâi, Eve își aruncă, neglijentă, haina pe marginea unei canapele lungi. - Dulapul cu băuturi e chestia aceea de-acolo, ÃŽl informă ea. Pune-mi o votcă mare până mă duc la baie. Deschise dulapul , scoase un pahar în care turnă o cantitate modestă de votcă... modestă pentru Eve. Apoi se duse la fereastra arcuită È™i se uită jos, în South Ken. La ora aceea a dimineÈ›ii era liniÈ™tită. La micul dejun luat la Priory, Eve ajunsese foarte târziu, apoi mâncase două ochiuri cu È™uncă È™i roÈ™ii. ÃŽi explicase de ce întârziase, între două îmbucături. - N-am dormit aproape toată noaptea. Am stat în pat È™i am citit... Ceea ce, pe moment, lui Philip i se păru ciudat. ÃŽnainte să se ducă la culcare, se plimbase pe afară, în jurul apartamentului ei, dar nu era lumină în nici una din camere. Se uita în jos È™i se gândea la toate astea, când ea intră în cameră. ÃŽi dădu paharul. - Asta numeÈ™ti tu o votcă mare? Pentru numele lui Dumnezeu! - Nu e puÈ›in prea devreme...? - Nu, nu e, i-o întoarse ea, umplându-È™i paharul. Tu nu bei? PoÈ›i să-È›i torni un suc de portocale foarte tare. Se lăsă pe o canapea lungă È™i-È™i dezmorÈ›i picioarele. El se aÈ™eză în celălalt capăt È™i o privi bându-È™i votca din două înghiÈ›ituri. Se întinse È™i o luă de mână. - Nu încă. Nici nu ne cunoaÈ™tem, dragul meu. Sări în picioare È™i se aÈ™eză într-un fotoliu din apropiere, etalându-È™i zâmbetul cald. Se aplecă în față. Nici despre munca ta nu È™tiu nimic. - Lucrez în asigurări, îi răspunse Philip, pus dintr-odată în gardă. - Ce fel de asigurări? Cine sunt oamenii de bază? ÃŽn branÈ™a ta, Tweed e È™eful? E simpatic. Cu cine mai lucrează, în afară de tine? Mă interesează. - Tu nu-mi spui nimic despre munca ta, îi aminti el. Doar că e confidenÈ›ială... - Și a ta e confidenÈ›ială? întrebă ea repede. - Nu, dar mă plictisesc să vorbesc despre munca mea. Þi-am mai spus că lucrez în asigurări. ÃŽÈ™i privi ceasul. Acum, că te-am văzut în siguranță acasă, trebuie să ajung la serviciu. Deranjat de schimbările ei de atitudine, nu-È™i dorea decât să iasă de-acolo. Ea făcu un pas mare din fotoliu, ÃŽl luă în braÈ›e, ÃŽl sărută puternic pe gură, apoi îi dădu drumul din îmbrățiÈ™are. - Sună-mă diseară, Philip. ÃŽnainte de È™ase. S-ar putea să plec în străinătate pentru o treabă. - Unde? - Dumnezeu È™tie È™i cu È™eful meu. Eu o să È™tiu când o să-mi spună. - O să-È›i dau eu un telefon... Tweed se plimba în jurul biroului, dus pe gânduri, în timp ce se juca cu piesele mozaicului pe care încerca să-l asambleze. - ÃŽl înconjuri pe Leopold Brazii într-o cortină de fier, comentă Paula. Primul a plecat la Geneva Keith Kent. Acum, Bill Franklin se îndreaptă spre aceeaÈ™i metropolă elveÈ›iană, ca să-È™i pună în miÈ™care detectivii. - Va fi nevoie de o cortină de fier ca să anihileze ceea ce pune la cale Brazii. - EÈ™ti sigur că pune ceva la cale? - Eu mă iau după ce mi-a spus Beck. Altfel, la ce atâta agitaÈ›ie ca să scape de oricine l-ar urmări... a schimbat maÈ™ina la Ouchy, a ajuns la Berna, a trimis avionul la aeroportul Belp? Ridică perdele de fum ca să ascundă ceva. ÃŽntrebarea e ce anume. Apropo, Bob, ai venit aici la puÈ›in timp după ce l-ai dus pe Archie la Heathrow. Cum se simÈ›ea? - L-am luat de la Ursul Negru. Newman își compuse o figură resemnată. Părea că este miezul nopÈ›ii... era dis-de-dimineață. Archie era proaspăt ras È™i vioi ca o veveriță. Am ajuns la Heathrow la timp ca să prindă avionul. - Ai verificat unde se duce? Discret? - Nu joci astfel de jocuri cu Archie... el spera să poată avea încredere în tine. Când am ajuns în aglomeraÈ›ie, mi-a spus să-l aÈ™tept la standul de ziare. L-am văzut îndreptându-se spre casa de bilete a Swissair È™i m-am gândit că e ultima oară când ÃŽl văd. Apoi voiam să vin încoace. - Și s-a întâmplat ceva? întrebă Tweed. - Ceva neaÈ™teptat. Archie s-a întors la mine. Mi-a arătat biletul..: tichetul È™i buletinul de bord. Ia ghiceÈ™te unde se ducea? Cred c-a ajuns acum câteva ore. - Spune-mi, zise Tweed nerăbdător. - Geneva. 15 După ce Newman raportă destinaÈ›ia lui Archie, în cabinet urmară câteva minute de tăcere. Tweed È™edea în scaunul său, privind fix o hartă a Europei pe care Paula o pusese pe perete la cererea lui. Tweed înfipsese bolduri colorate în anumite oraÈ™e mari de pe hartă. Paris, Zurich, Berna, Geneva, Ouchy È™i Montreux. Paula avea impresia că el nu se uita la hartă, că gândurile îi erau departe. Brusc, își îndreptă spatele. - Monica, sună-l pe Butler acasă, spune-i să-È™i facă bagajele pentru vreme rece È™i după aceea să vină aici. Când sună Pete Nield din Dorset, spune-i să ajungă aici în timp-record. Dacă nu sună într-o oră, caută-l până dai de el la Ursul Negru. - Și noi? întrebă Paula. - Să fiÈ›i gata să zburaÈ›i spre Europa în orice moment, toÈ›i. Cu echipament pentru vreme rece. - De ce vreme rece? se interesă Marler, tot rezemat de perete. - Pentru că, atunci când m-am întors aici, am verificat în ziar temperaturile din ElveÈ›ia. Sunt cu mult sub zero È™i a nins zdravăn. Și, în concordanță cu ultimul factor, luaÈ›i È™i încălțăminte pentru zăpadă È™i pentru gheață. - Aventurile din ziua de azi, zise Paula. Plecăm în vacanță. - Nu încă, zise Tweed, darvreau ca toată lumea să fie gata de plecare. Se ridică în picioare. Și acum am întâlniri cu doi oameni È™i trebuie să le respect... Tăcu când sună telefonul. Monica răspunse, păru surprinsă, deÈ™i a-È™i exterioriza emoÈ›iile era un lucru rar pentru ea. Acoperi receptorul cu mâna. - Tweed, n-o să crezi, dar la telefon e Leopold Brazii. Nu vreun ajutor de-al lui... marele om în persoană. Vrea să vorbească cu tine. - Notează mesajul pe care vreau să i-l repeÈ›i cuvânt cu cuvânt. Domnul Tweed e plecat toată ziua... Monica stenografie la repezeală exact ce-i spuse Tweed în continuare. Știu că domnul Newman i-a transmis cererea dumneavoastră de a-l întâlni, dar în acest moment e extrem de ocupat. Acesta e mesajul. ÃŽncepi conversaÈ›ia prin a-i spune că legătura e proastă È™i că te muÈ›i la un alt telefon. Apoi faci o pauză È™i începi să vorbeÈ™ti când ridic È™i eu, ca să aud ce zice... Tweed ridică receptorul când Monica îi făcu semn din cap È™i ascultă foarte concentrat. După ce termină de transmis mesajul, Brazii vorbi din nou: - AÈ›i putea fi atât de drăguță să-i spuneÈ›i domnului Tweed când ÃŽl vedeÈ›i că trebuie să-l văd urgent, înainte să aibă loc o catastrofă. Am un avion cu reacÈ›ie la dispoziÈ›ie care poate să-l ia de pe Heathrow È™i să-l ducă pe orice aeroport din Europa pe care ÃŽl alege dumnealui. AÈ™ prefera să vină singur. Eu voi fi singur. Vă mulÈ›umesc foarte mult... Tweed puse receptorul jos odată cu Monica. Le repetă È™i celorlalÈ›i ce spusese Brazii, apoi se uită la Newman. - L-am întâlnit o dată, cu mult timp în urmă, È™i n-am discutat decât foarte puÈ›in cu el. Ascultându-l la telefon, mi-a lăsat impresia unui om plin de È™arm, dar È™i a unuia cu o mare autoritate, totuÈ™i fără urme de aroganță. Are o voce cu un timbru puternic, daram simÈ›it o urmă de cruzime. Care a fost impresia ta când l-ai întâlnit la Grenville Grange? - Exact aceeaÈ™i ca È™i a ta. - Interesant. Mă bucur că mi-am luat precauÈ›iunile pe care Monica le va pune imediat în aplicare. - Trebuie să dau o fugă până acasă, zise Marler. - Atunci, ai face bine să pleci acum. - Doar n-ai de gând să te întâlneÈ™ti cu el în condiÈ›iile astea, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i aÈ™a? protestă Newman. Să treci graniÈ›a în avionul lui înseamnă că te va avea în palma mâinii sale dure. - Vom vedea... - Trebuie să ai pe cineva în spate, insistă Newman. - Vom vedea, repetă Tweed, ridicându-se È™i punându-È™i paltonul. Acum trebuie să mă grăbesc... - Nu ne-ai spus cu cine o să te vezi, zise Paula îngrijorată. - ÃŽmi pare rău, mă gândeam la altceva. Prima dată mă duc s-o văd pe domniÈ™oara Maggie Mayfield. Am rezervat o cameră la Brown's Hotel, ca să putem avea liniÈ™te. - Cine naiba e? - Nepoata generalului Sterndale È™i singura rudă rămasă în viață. Trebuia să stea cu el în noaptea când a ars conacul, dar era foarte răcită È™i nu s-a mai dus. - Și cea de-a doua întâlnire? continuă Paula. - Cu profesorul Grogarty, pe Harley Street. Numele ăsta spune cuiva ceva? - Cel mai mare om de È™tiință în mai multe domenii care mai trăieÈ™te, spuse Newman. - Asta îmi aduce aminte de ceva, îi zise Tweed Monicăi. Voi avea nevoie de lista celor douăzeci de oameni de È™tiință pe care ai făcut-o, în care apare specialitatea fiecăruia dintre ei. Monica îi înmână un dosar. Tweed își aruncă o privire prin încăpere în timp ce își punea dosarul sub braÈ›. Când mă întorc, s-ar putea să avem o idee mai bună despre ceea ce se întâmplă. Grogarty e excentric, dar e un geniu... ÃŽn cabinetul său din Berna, Brazii puse receptorul jos, după încercarea de a vorbi cu Tweed, È™i privi în gol. ReacÈ›ia sa semăna, în mod ciudat, cu o atitudine de-a lui Tweed. José păstră tăcerea câteva minute, înainte de a începe să vorbească. - Nu era disponibil, domnule? - Nu sunt sigur, dar cred că Tweed mi-a ascultat fiecare cuvânt. L-am simÈ›it în timp ce asistenta lui mă îndopa cu minciuni, îmi zicea că e plecat. - Un bărbat foarte evaziv, Tweed al nostru, remarcă José. - Asta mă face să-mi doresc È™i mai mult să-l întâlnesc din nou... de data asta pentru o conversaÈ›ie cu adevărat profundă. Bănuiesc că el È™tie. - Și noi între timp aÈ™teptăm? - N-aÈ™teptăm! tună Brazii, ridicându-se în spatele biroului È™i fixându-È™i asistentul. Mergem înainte cu proiectul nostru, care nu va fi gata înainte de câteva zile. Vreau să-l suni pe Konrad È™i să-i spui că totul merge mai departe, conform planului. Konrad e numele de cod cam ciudat al unui rus, Karov, adevăratul om al puterii. Tweed dădu mâna cu Maggie Mayfield în camera rezervată la Brown's. O femeie modestă, de vreo patruzeci de ani, durdulie, dar cu o față cu trăsături de o inteligență izbitoare È™i cu ochi È™ireÈ›i È™i căprui. ÃŽi zâmbi lui Tweed. - îmi pare rău că v-am făcut să aÈ™teptaÈ›i, începu Tweed. - întotdeauna ajung la întâlniri cu zece minute mai devreme. Zâmbi răutăcioasă. Sunt cunoscută ca apărând în momentele cele mai proaste. Acum, ce pot face pentru dumneavoastră? Se aÈ™ezară È™i ea turnă cafea în ceÈ™ti pentru amândoi. Tweed își scosese paltonul È™i acum stăteau È™i se priveau peste o măsuță lunguiață È™i antică. - După tragedia de la Sterndale Manor, am fost de față când poliÈ›ia a scos seiful acela mare despre care mi-aÈ›i spus. ConÈ›inutul a fost făcut cenușă, dar oamenii mei lucrează cu o tehnologie care să scoată la iveală ce scria pe hârtiile acelea. - Prostii. O să dea de prostii. - De ce sunteÈ›i aÈ™a de sigură? - Pentru că, atunci când i-am telefonat unchiului meu, ca să-i spun că nu pot veni la el, l-am întrebat dacă obligaÈ›iunile la purtător au fost returnate. Mi-a spus că erau oferite ca împrumut unui om remarcabil, pentru finanÈ›area unui proiect care să facă din Europa un loc mai sigur. - V-a dat numele acestui aÈ™a-zis om remarcabil? - Nu. A refuzat categoric. Spunea că e afacerea lui, dar mi-a spus că obligaÈ›iunile vor fi înapoi în seif până la sfârÈ™itul lunii. Și-acum suntem aproape de sfârÈ™itul lui februarie. - Când aÈ›i avut această convorbire telefonică cu generalul? - Acum două zile. Mă refac după răceală, dar, după cum puteÈ›i probabil, să vă daÈ›i seama, încă nu m-am însănătoÈ™it. - Deci vă îndoiÈ›i sincer că obligaÈ›iunile erau în seif când a avut loc incendiul? - Sunt absolut sigură de acest lucru. ÃŽl cunosc - ÃŽl cunoÈ™team - bine. Ca să mă liniÈ™tească, a spus sfârÈ™itul lunii, când, probabil, se referea la sfârÈ™itul lui martie. - AÈ›i văzut vreodată dacă obligaÈ›iunile erau È›inute în seif? - Da, după cum v-am spus la telefon, o dată l-a deschis în prezenÈ›a mea. ÃŽmi pot aminti exact cuvintele lui: „Vrei să vezi trei sute de milioane de lire, grosul capitalului băncii?" Apoi a deschis seiful care era plin cu dosare. A deschis unul È™i mi-a arătat una dintre obligaÈ›iuni. Am ameÈ›it când am văzut cât poate să valoreze una singură. Erau emise de o mare companie petrolieră... am uitat care anume. Asta, bineînÈ›eles, era înainte de a le fi împrumutat acestui personaj necunoscut. - Vă amintiÈ›i culoarea dosarelor? - Da. Erau tipul vechi, cu arc... cu compartimente diferite. Culoarea era un verde È™ters. Am avut sentimentul că stau acolo, în seiful acela, de ani de zile. - Și totuÈ™i, mai credeÈ›i că această sumă imensă nu era tot capitalul băncii? - Nu, generalul a făcut un efort È™i mi-a explicat că toate sucursalele au propriile lor fonduri È™i investiÈ›ii, mai mult decât suficient pentru a le menÈ›ine. - Și l-aÈ›i crezut? întrebă Tweed încet. - O, da. Zâmbi slab. Unchiul meu a fost un om cinstit. Nu ar fi privat niciodată sucursalele de propriile lor fonduri. SimÈ›ea că are datoria de a garanta siguranÈ›a sucursalelor pe care le foloseau deponenÈ›ii. - Dacă aÈ›i fi putut accepta invitaÈ›ia lui de a sta la conac în noaptea aceea, greÈ™esc oare dacă mă gândesc că singurele lui rude ar fi fost toate acolo? Și că erau singurele trei persoane care È™tiau că împrumutase obligaÈ›iunile cuiva? - Da, aveÈ›i dreptate. Richard, fiul lui, È™tia È™i el despre obligaÈ›iuni È™i nu era de acord cu ceea ce făcuse tatăl lui. Mai luă o gură de cafea È™i ÃŽl fixă pe Tweed în timp ce punea ceaÈ™ca jos. Vă gândiÈ›i, dacă aÈ™ fi fost È™i eu acolo, n-ar mai fi rămas nimeni care să È™tie d spre obligaÈ›iunile acelea, nu-i aÈ™a? - Ei bine, da. Tweed o admira pentru curajul ei. Deci, cine mai È™tia că trebuia să veniÈ›i la conac? - Doar Marchat, care făcea pe majordomul, pe bucătarul È™i pe menajera... È™i ce mai vreÈ›i dumneavoastră. Un omuleÈ› drăguÈ› È™i foarte liniÈ™tit. - Ar fi putut să vorbească cu cineva despre vizita dumneavoastră... È™i despre faptul că ce a mai rămas din familie va fi la conac în noaptea aceea? - Nu văd de ce n-ar fi făcut-o. Marchat obiÈ™nuia să treacă seara pe la un bar, un bar din Wareham. N-avea nici un motiv să facă din vizita mea un secret. Nu mă îndoiesc că, după câteva pahare, devenea chiar vorbăreÈ›. - DomniÈ™oară Mayfield, cred că ar fi bine să vă avertizez că o persoană de la Scotland Yard, inspectorul-È™ef Roy Buchanan, se pregăteÈ™te să vă interogheze, mai devreme sau mai târziu. SpuneÈ›i-i tot ce mi-aÈ›i spus È™i mie... cu excepÈ›ia porÈ›iunii despre Marchat. Și subliniaÈ›i faptul că banca va rămâne solvabilă, că sucursalele sunt în regulă. Odată ce o informaÈ›ie ca aceea - despre obligaÈ›iuni - începe să se răspândească, ar putea produce panică. - ÃŽi voi spune. M-a căutat deja la telefon acasă È™i mi-a spus că i-ar plăcea să mă vadă cât mai curând. - Vă mulÈ›umesc pentru timpul dumneavoastră, spuse Tweed È™i o ajută să-È™i îmbrace paltonul. Mi-aÈ›i fost de mare ajutor. Ea se întoarse È™i se uită fix la el. ÃŽi tremurară buzele, apoi gura i se strânse È™i își luă o mină foarte hotărâtă. - Am auzit zvonuri, domnule Tweed. Am citit articole în ziare. Unchiul meu a fost ucis? - Da. Nu există nici o îndoială în această privință. ÃŽmi pare rău că v-o spun atât de direct, dar am impresia că sunteÈ›i genul de femeie care preferă francheÈ›ea. - AÈ™a e. Vă mulÈ›umesc pentru sinceritate. Ezită. Există vreo È™ansă ca persoana sau persoanele responsabile să fie aduse vreodată în faÈ›a justiÈ›iei? - Mă ocup de asta personal. Dacă voi dovedi vreodată cine a făcut-o, voi avea grijă să plătească cu vârf È™i îndesat. Și să nu repetaÈ›i ceea ce tocmai v-am spus. - N-o voi face. ÃŽncă o dată, mulÈ›umesc, spuse ea, întinzându-i o mână. - O ultimă întrebare. AveÈ›i cumva idee ce naÈ›ionalitate are domnul Marchat? - Da. E elveÈ›ian. Muncesc din greu, elveÈ›ienii ăștia... ÃŽn taxiul care ÃŽl ducea la profesorul Grogarty, Tweed încerca să-È™i facă puÈ›ină ordine în gânduri. ÃŽi plăcea Maggie Mayfield. Era tipul de femeie cu care credea că s-ar căsători, dacă È™i ea ar vrea. Dar, bineînÈ›eles, soÈ›ia lui, care ÃŽl părăsise brusc cu mult timp în urmă, ca să trăiască cu un magnat grec, care se ocupa cu vapoarele, era încă soÈ›ia lui. El nu-È™i bătuse niciodată capul cu un divorÈ›. Era un subiect pe care oamenii lui nu-l aduceau niciodată în discuÈ›ie. Singura persoană cu care vorbise ocazional era Paula. „EÈ™ti un idiot numai dacă te gândeÈ™ti la asta", își spuse. Se gândi la Philip, îndrăgostit de Eve. Maggie Mayfield ar fi o alegere mai bună, dar nu avea nici o intenÈ›ie să se amestece. Philip trebuie să decidă singur, la bine È™i la rău. Marchat. Nu putea să-È™i scoată numele ăsta din cap. ÃŽncă credea că Marchat putea fi cheia care să rezolve misterul. Doar dacă l-ar găsi pe Marchat. Și dacă Marchat era încă în viață... - Salut, Tweed! ÃŽl întâmpină profesorul Grogarty cu vocea lui stridentă. Ia-È›i un scaun, dacă găseÈ™ti vreunul liber. Vrei un scotch? Eu îmi permit câte unul pe zi, după ora unsprezece dimineaÈ›a. Nici un minut mai devreme... Tweed își scoase paltonul, aruncă o privire prin cameră, care aparÈ›inuse cândva unui specialist. Fotolii pretutindeni, cu învelitorile tocite È™i decolorate, pline cu teancuri de cărÈ›i È™i dosare cu hârtii. Dădu la o parte un teanc de ziare È™i le aÈ™eză cu grijă pe podea. pun pariu că te întrebi cum găsesc eu câte ceva pe-aici, bo îbăni Grogarty. Ei bine, pun mâna pe o anumită foaie unde am o statistică È™i ajung la ceea ce caut într-o clipită. Noroc! îmi pare rău că nu bei cu mine un scotch... Tweed È™edea în fotoliu È™i își studia gazda. Nu înceta să fie fascinat de extraordinara sa personalitate, de înfățiÈ™area sa. Grogarty era un bărbat voinic, înalt de un metru optzeci, cu umeri largi, puÈ›in cocoÈ™at. Avea un cap mare, o chică dezordonată de păr cărunt, sprâncene groase È™i pungi sub ochii de un albastru intens, un nas proeminent, acvilin pe care atârna, într-un unghi înclinat, un pince-nez, aÈ™a încât un ochi te fixa prin lentilă, în timp ce celălalt clipea pe deasupra celei de-a doua lentile. Sub gura mare făcuse gușă - întotdeauna vii la mine când ai o problemă, Twe d, È™i cred că de-aceea ai venit È™i azi. De ce nu-mi faci È™i mie o dată o surpriză, să treci pe-aici la un pahar de vorbă È™i unul de scotch? Perfect, despre ce este vorba? Cu mâna liberă, împinse cărÈ›ile de pe un fotoliu, È™i se aÈ™eză È™i el. - Acum dosarele tale s-au dus dracului, ÃŽl tachină Tweed. - Nu s-au dus. Grogarty se afundă în fotoliu cu spatele drept. Pe covor sunt douăsprezece cărÈ›i È™i-o văd de-aici pe fiecare în parte. Sunt gata, domnule! - Sunt sigur că ai auzit că douăzeci de savanÈ›i eminenÈ›i au dispărut. DeÈ™i, lucru ciudat, È™tirea n-a ajuns la ziare... nici chiar în Statele Unite, ceea ce e ceva. - Ai dreptate, am auzit. E sinistru. L-am sunat pe Joe Katz, astrofi-zicianul din Carolina de Sud. Mi-a răspuns un străin care mi-a spus că domnul Katz a plecat în străinătate. Și ăsta e un om de vârf. Katz a inventat un sistem prin care un satelit aflat la peste trei sute de kilometri, pe orbită, se poate ghida după constelaÈ›ii. - E pe lista celor care lipsesc, cu o notă despre ciudata sa specialitate. Grogarty luă dosarul pe care i-l înmâna Tweed, ÃŽl deschise, își aranjă pince-nez-ul, astfel încât ambii ochi să se folosească de lentile, È™i parcurse lista în câteva secunde. ÃŽi dădu lui Tweed dosarul înapoi. Viteza cu care reuÈ™ea să reÈ›ină fiecare amănunt al unei foi acoperite cu litere bătute la maÈ™ină nu înceta să-l uimească pe Tweed. Grogarty mai luă o înghiÈ›itură. - CauÈ›i o caracteristică, ceva care ar face din aceÈ™ti È™aisprezece bărbaÈ›i È™i patru femei o echipă, aÈ™a cred eu. - Te-ai prins imediat. M-am uitat la lista asta ore întregi, e ceva acolo, dar să fiu al naibii dacă È™tiu ce e, îi destăinui Tweed. - E ceva, sunt de acord. Grogarty se uită la tavanul plin de mucegai, ca È™i cum răspunsul s-ar fi aflat acolo. E vorba de comunicaÈ›ii. Sigur că da. Globale. Mondiale. Sistemul de care am devenit mult prea periculos de dependenÈ›i. Internetul. Marea autostradă informaÈ›ională, o frază stupidă, inventată de ziariÈ™ti ignoranÈ›i, darlista asta e mai mult decât atât. - Atunci ce e? ÃŽl îmboldi Tweed. - Lasă-mă puÈ›in, amice. Grogarty continua să fixeze tavanul. ReuÈ™i oarecum să mai ia o înghiÈ›itură de scotch, cu capul lăsat pe spate. Un om de pe lista aceea e jucătorul principal al jocului. Numai de-aÈ™ putea să-mi dau seama care dintre numele acelea declanÈ™ează ceva în subconÈ™tientul meu. Tweed tăcu. Se uită prin camera mare din care se vedea Harley Street. Mobila împinsă la perete consta din piese vechi È™i originale. Tablourile de pe pereÈ›i erau nepreÈ›uite. Unul era semnat de Gauguin. Grogarty era un om bogat. Nimeni n-ar fi crezut asta după felul cum se îmbrăca. Purta o vestă veche, tricotată, de culoare gri, cu ochiuri duse la tiv, cu doi nasturi lipsă È™i cu un al treilea care se pregătea să-È™i urmeze amicii pierduÈ›i. CămaÈ™a în carouri era deschisă la gât, iar gulerul era È™ifonat. Pantalonii cafenii nu mai văzuseră un fier de călcat de ani de zile. - E ciudat că Irina Krivitsky e pe listă; e cea mai mare autoritate mondială în materie de laseri È™i aplicaÈ›iile lor în controlul sateliÈ›ilor, zise Grogarty dintr-odată. O să mă scuzi dacă vorbesc cu tine în timp ce gândesc. Tweed se uită amuzat la Grogarty. Știa că adoptă această ciudată tehnică mentală când lucra la o problemă dificilă. O parte a creierului lua parte la discuÈ›ie, în timp ce cealaltă se concentra cu furie asupra problemei cu care se lupta. - PoÈ›i să vorbeÈ™ti È™i tu cu mine, îi aminti gazda lui Tweed. N-o să mă distragă. Dimpotrivă. - Ce e ciudat în legătură cu Irina Krivitsky? întrebă Tweed. - Ultima oară când am auzit de ea - pe drumuri foarte ocolite -lucra într-unul dintre laboratoarele secrete ruseÈ™ti, dincolo de munÈ›ii Urali, în Siberia... Grogarty se opri. Clătină din cap È™i pince-nez-ul se aÈ™eză din nou într-o rână pe podul nasului său. Părea să nu fi observat, dădea doar din cap ca pentru sine. Ceva se lega. - Continuă, zise Tweed. - Aceste laboratoare ascunse - îngropate sub tundră - nu pot fi localizate de sateliÈ›ii americani. Sunt atât de strict păzite, de parcă ar fi pe vremea lui Stalin. AÈ™a că de ce s-o fi lăsat să plece ca să lucreze în afara Rusiei? - Dacă este în afara Rusiei, sublinie Tweed. - O, trebuie să fie. Câteva dintre numele de pe lista ta n-ar accepta niciodată să treacă frontiera în Rusia È™i să muncească singuri acolo. - Poate au fost răpiÈ›i, sugeră Tweed. - O, dar n-au fost răpiÈ›i. Reynolds, un american, a vorbit cu mine chiar înainte să dispară. La telefon. Mi-a spus că a primit o ofertă pe care n-o poate refuza, că o să plece de la compania unde lucra în California È™i-o s-o ia È™i pe nevastă-sa cu el. Mi-a zis că e oarecum secret, dar Ed n-a putut niciodată să È›ină un secret. - Mie mi se pare cam È™tiinÈ›ifico-fantastic... ÃŽncepu Tweed. - Nu! Nu e. ȘtiinÈ›a avansează cu paÈ™i de uriaÈ™. Asta mă îngrijorează. Avântul ăsta e nebunie curată. Numai Dumnezeu È™tie unde o să ne oprim. - O să aflăm la timpul potrivit... Nu mai apucă să-È™i termine propoziÈ›ia. Grogarty păru dintr-odată că se trezeÈ™te, ca È™i cum ar fi ieÈ™it din transă. - Ed Reynolds! aproape urlă el. Ed Reynolds... el e jucătorul principal. Specialitatea lui e sabotajul întregii reÈ›ele de comunicaÈ›ii. - Sabotajul? Nervii lui Tweed erau deja încordaÈ›i, dar din alt motiv. Cuvântul ÃŽl făcu să se aÈ™eze pe marginea fotoliului. Gazda lui părea emoÈ›ionată. - Vreau să spun că lucrează cu o tehnologie care ar putea sabota comunicaÈ›iile mondiale È™i ar arunca lumea în haos. Obiectivul lui era găsirea unor mijloace care să contracareze orice tehnologie de acest gen. Ca un doctor care lucrează la un vaccin care să protejeze oamenii de o anumită boală. Acum înÈ›elegi ce vreau să spun? - Da, darare vreo legătură cu ceilalÈ›i savanÈ›i? - Sigur că are. Dacă adevăratul secret al cercetărilor care au loc undeva este sabotajul. - Asta e? - Asta e, încuviință Grogarty, ridicându-se. Mi-a părut bine să te văd, Tweed. Mai bine te-ai grăbi... chestia asta e la nivel global. S-ar putea să ducă la o schimbare totală a balanÈ›ei puterii mondiale. 16 Philip se pregătea să plece din apartamentul lui Eve, cu părere de rău, când închise uÈ™a de la intrare È™i se întoarse în sufragerie. - Ce repede te-ai întors de la birou, zise Eve înÈ›epată. El se uită la ea, aÈ™ezată într-un fotoliu, cu picioarele-i frumoase puse unul peste altul. Purta o pereche de pantaloni albastru-închis È™i un pulover albastru-pal. Mâinile i se odihneau pe braÈ›ele fotoliului, în timp ce el venea spre ea. Văzu un bărbat trecut de treizeci de ani, cu părul negru, bine ras È™i cu ochi gânditori. Philip era din nou năpădit de o tulburare interioară... se simÈ›ea enorm de atras de această femeie plină de viață, dar amintirea soÈ›iei moarte ÃŽl umplea de durere. Nu era sigur de sentimentele lui. - Bine, am numărul tău... ÃŽncepu el, ca s-o lase să înÈ›eleagă că o va suna în seara aceea. - Am È™i eu numărul dumneavoastră, domnule Philip Cardon, îi replică ea, vrând să spună ceva cu totul diferit, când sări din fotoliu È™i ÃŽl sărută pe obraz. El continua să se apropie de ea, când, brusc, Eve își ridică mâinile È™i-i făcu semn să se îndepărteze. Rămase în picioare, cu mâinile la piept. - Am putea eventual să plecăm în vacanță într-un loc cu adevărat fascinant. ÃŽn Bermude. Când o să am timp. - O idee excelentă, zise Philip. - Am spus eventual. - Dacă va trebui să pleci în străinătate, cât o să stai? întrebă el. - Habar n-am. Stând în faÈ›a unei oglinzi de perete, își folosi ambele mâini ca să-È™i aranjeze părul de un negru intens, lipindu-l de cap, apoi se întoarse È™i-l privi drept în față. N-am nici cea mai vagă idee, daro să te sun. Când o să pot, adăugă ea. Care e numărul tău de la birou? S-ar putea să nu fiu în stare să te sun decât în timpul zilei. - Nu pot să È›i-l dau. Fac gălăgie È™efii dacă primim telefoane personale la birou. - UrâcioÈ™ii din asigurări. Atunci, va trebui să stai în fiecare seară în casa aceea a ta goală din Hampshire È™i să te holbezi la telefon. Remarca ÃŽl duru, simpla referire la casa goală, dar faÈ›a lui Philip nu trăda nici o urmă a reacÈ›iei sale. O privi cum ia o È›igară aprinsă dintr-o scrumieră È™i își aprinde cu ea una nouă. Se trezi că-i admiră silueta zveltă. - Ce faci, mă analizezi? ÃŽl întrebă ea. Ar trebui să È™tii deja cum arăt. Philip, trebuie să fac un duÈ™. - Tocmai plecam... închise uÈ™a de la intrare după el, coborî încet scările, cu emoÈ›iile răscolite haotic. Eve avea obiceiul de a-l ridica È™i apoi de a-l coborî. Știa că anumite femei foloseau această tactică cu bărbaÈ›ii, dar Eve era expertă. Tweed intră în cabinetul lui, unde o găsi doar pe Monica È™i pe Newman. Newman tocmai ridica receptorul. - Alo, Archie. Da, Bob la telefon. Cum te descurci? - Am veÈ™ti, Bob. Vorbesc din Geneva. Un oraÈ™ amăgitor. Unii oameni încearcă să mă urmărească. Cred că m-am descotorosit de ei. Știrile... se pare că Brazii face o listă cu toÈ›i oamenii lui Tweed. Până acum È™tie de tine È™i de Paula Grey... l-a trecut È™i pe Franklin ca posibil membru. - EÈ™ti sigur de asta? - Am totală încredere în informatorul meu. Și nici măcar n-o face pentru bani, ceea ce e un atu în plus. Trebuie să închid. Sper că ajutorul e pe drum... Newman se ridică È™i îi dădu lui Tweed, care își scosese paltonul, scaunul din spatele biroului. ÃŽi repetă ceea ce-i spusese Archie. - Crezi că a pus ochii pe oamenii mei... Brazii? întrebă încet Tweed. - Seamănă cu o listă neagră, admise Newman bine dispus. Tweed se ridică din nou în picioare È™i începu să se plimbe prin cabinet, în timp ce număra pe degete. - Tu, Paula... poate È™i Franklin, care nu e în echipa noastră. AbsenÈ›ii sunt foarte importanÈ›i. Marler, Butler È™i Nield. - Nu te înÈ›eleg, zise Newman. - Dorset. Există doar trei oameni care ar fi putut să transmită lista asta. Franklin în persoană, Eve Warner È™i Keith Kent. - De ce s-ar fi pus Franklin pe listă? - Pentru siguranță. Știu că nu prea È›ine. - Eu sunt încă pe jumătate adormit după ce m-am trezit cu noaptea-n cap, recunoscu Newman, dar tot nu înÈ›eleg cum i-ai scos pe cei trei ca posibili informatori ai lui Brazii. - Ia gândeÈ™te-te! Dorset. Marler a rămas sub acoperire tot timpul. Nici unul dintre cei trei suspecÈ›i nu l-a văzut, iar când Marler a fost în birou È™i Franklin l-a văzut, n-a vrut să-i spună lui Franklin cum ÃŽl cheamă. Nici Butler, nici Nield n-au apărut. - E cam sinistru, comentă Monica. - A, È™i ce-a fost chestia aceea cu care a încheiat Archie, cu „sper că ajutorul e pe drum"? întrebă Tweed. - Archie a sunat înainte de a veni Bob, îi explică Monica. ÃŽmi spusesei despre el, È™i mi-a zis că are nevoie urgentă de întăriri. Paula s-a oferit să se ducă. A plecat într-o fugă la Heathrow, ca să prindă avionul pentru Geneva. Monica văzu expresia de pe faÈ›a lui Tweed. O încânta ideea... - Ai lăsat-o să plece! De una singură! explodă Tweed. Se duce în gura lupului È™i neînarmată. Nu-i aÈ™a? Plec de la serviciu pentru câteva ore È™i tu laÈ™i să se întâmple o asemenea nebunie! Tweed era într-unul din rarele lui momente de furie. Monica era îngrozită. ÃŽn atâția ani de când lucra cu el, nu-l auzise niciodată vorbindu-i astfel. Tweed măsura încăperea cu paÈ™i mari. - N-am... putut... să... o... opresc, rosti ea sacadat. Newman, calm ca de obicei, își aprinse o È›igară. ÃŽl privi pe Tweed cum dă ocol biroului È™i se prăvăleÈ™te în scaunul lui. PreÈ› de o clipă Tweed nu spuse nimic, apoi ÃŽl fixă pe Newman. - îmi dai È™i mie o È›igară? - La ce oră e următoarea cursă? - Peste două ore, cită Monica din memorie. - Ei bine, în cazul ăsta... Fu întrerupt de Philip care intră în cabinet îmbrăcat într-un palton gros, cu guler de blană, pe care È™i-l scoase imediat. - Mi-am lăsat jos valiza cu haine pentru pol. - Monica, rezervă-i lui Philip un loc pentru cursa următoare spre Geneva, zise Tweed, cu aerul că a luat o hotărâre clară. Dă-i toate datele pe care ni le-a furnizat Archie. Inclusiv cele despre traficantul de arme. Philip, s-ar putea ca Paula să dea de mai multe necazuri decât poate să facă față un om. Și faptul că e femeie n-are nici o legătură cu asta... Leopold Brazii stătea la fereastra spaÈ›iosului său cabinet, în vila sa din Berna. Intimitatea îi era protejată de draperii masive. ÃŽn spatele lui stătea Carson Craig, îmbrăcat într-un costum gri care-l costase o mie de lire sterline. - E timpul să plec la aeroportul Belp, îi aminti el È™efului său. Þi-am pregătit dublura ca să se urce în avion cu mine. O să aterizăm pe Cointrin, în Geneva, cât ai zice peÈ™te. - Craig, ai zis „dublura" mea. Brazii se întoarse È™i se uită la el. Unor È™efi le-ar displăcea ideea de a avea pe cineva care să arate la fel ca ei. - îmi pare rău. FaÈ›a brutală a lui Craig se crispă într-o expresie prin care, speră el, să-È™i ceară scuze. Nu arată chiar la fel ca tine. Brazii se amuză. Nu-i păsa cât de tare îi semăna aÈ™a-zisa dublură, dar îi plăcea să-l deruteze pe favoritul său, căruia îi lipsea simÈ›ul umorului. - Eu nu mi-aÈ™ face prea multe griji în privinÈ›a asta, Craig, daracum vorbesc serios. Ia-o încet la Geneva. - Avem motive să credem că problemele vin de la Londra, zise Craig încăpățânat. Observatorul nostru de la Heathrow a raportat că unul dintre lacheii lui Tweed - femeia, Paula Grey - a luat avionul spre Geneva. Receptorul i-a dat o descriere bună a ei. Am de gând să-i termin pe scandalagiii lui Tweed înainte s-apuce să facă vreo miÈ™care. - AÈ™a cum ai făcut la Sterndale Manor? Tonul lui Brazii se înăspri. Nu È›i-a spus nimeni să-i omori pe toÈ›i din casa aceea. Ordinul meu a fost să răvășeÈ™ti seiful, să-l faci să arate ca după o spargere. - N-am putut să intrăm în casă, insistă Craig. Am folosit planul meu. - Am zis s-o iei încet la Geneva. Asta-i tot. Craig ieÈ™i din cameră È™i se întâlni cu Gustav, omul lui de încredere, care aÈ™tepta în anticameră. Gustav era un bărbat gras, cu o înfățiÈ™are răutăcioasă, accentuată de o gură aspră, cu buze subÈ›iri. - Iar m-a luat cu fraze de tipul să fim cuminÈ›i la Geneva, mormăi Craig în timp ce coborau la parter, pe o scară largă, de marmură. Þi-ai luat sculele? întrebă el, aruncând o privire spre sacul de prelată pe care ÃŽl căra Gustav. - Am luat tot, È™efu'. Geaca de piele neagră, pantalonii È™i casca. Motocicletele ne-aÈ™teaptă la Geneva, cu restul echipei. - Bine. O să vadă ei pe dracu'! Se apropie cam mult de laborator. - Tacă-È›i fleanca, mârâi Craig. Telefonul lui Arthur Beck, din clădirea PoliÈ›iei Federale, pentru Tweed ajunse o oră mai târziu. - Tweed, cred c-ar trebui să È™tii că avionul a plecat de pe Belp cu trei oameni la bord acum câteva minute. Omul meu a raportat că Craig era sigur unul dintre pasageri. Un altul aducea puÈ›in cu Brazii, dar nu era el. - De unde È™tie? întrebă Tweed. - Limbajul corpului. El observă cum se miÈ™că oamenii. - Și unde a zburat avionul? - La Geneva. Ar trebui să ajungă acolo imediat. O să fie tărăboi, un tărăboi îngrozitor, aÈ™a zic eu - dacă Craig e cu ei. Deocamdată asta e tot... ÃŽn Park Crescent, Tweed puse jos receptorul È™i se uită la Newman È™i la Marler cu o expresie gravă. Le spuse È™i lor ce-i zisese Beck. - E ca È™i cum Paula s-ar fi băgat drept în gura lupului, spuse el rece. - Atunci e bine că l-ai trimis pe Philip, îi spuse Newman. Și nu mai fi aÈ™a de îngrijorat. Philip își va fi lăsat emoÈ›iile acasă. Și o place pe Paula. - Dacă aÈ™ fi È™tiut mai devreme, v-aÈ™ fi trimis pe amândoi să-l susÈ›ineÈ›i pe Philip, darvreau să discut cu voi despre întrevederea mea cu profesorul Grogarty. Ce credeÈ›i c-a vrut să-mi spună profesorul, în felul lui încurcat? - Cred, zise Marler, că, dacă se poate aranja ceva sigur, ar trebui să te întâlneÈ™ti acum cu Leopold Brazii, cât mai curând cu putință. Repet, dacă se poate aranja în aÈ™a fel, încât să-È›i fie garantată securitatea. De către noi. - Ce propui? - Cel puÈ›in patru dintre noi, deghizaÈ›i, să fim în vecinătatea locului de întâlnire, care nu trebuie să fie o speluncă. Când zic patru, mă refer la Bob, la mine, la Butler È™i la Nield. - Pe Pete Nield ÃŽl aÈ™teptăm să se întoarcă din Dorset în orice moment, îi spuse Tweed. Am trecut cu vederea un singur lucru: am uitat să-i pun lui Eve Warner o codiță. - Nu-È›i face griji, replică Newman bine dispus. Știu că ai fost prins până peste cap, aÈ™a că ieri-noapte i-am dat un telefon scurt lui Philip, în apartamentul lui de la Priory, È™i i-am cerut adresa lui Eve. LocuieÈ™te într-un apartament chiar lângă mine. Foarte elegant. De-aceea a ajuns Marler mai târziu. - Treci la subiect, Bob. - Marler a urmărit-o când a ieÈ™it din apartamentul ei, după ce-a plecat Philip de-acolo. A urmărit-o până la Heathrow unde s-a suit într-un avion. Cu destinaÈ›ia Geneva. „MulÈ›umesc lui Dumnezeu că mi-am adus haine de iarnă", se gândi Paula. Avionul zbura la joasă altitudine deasupra ElveÈ›iei. Era întuneric, dar cerul era plin de stele, iar luna strălucea puternic. Treceau peste munÈ›ii Jura acoperiÈ›i de zăpadă, iar ceea ce se vedea undeva, jos, era un mic lac de gheață solidă. La fel ca alte curse, avionul urmă ruta est-sud-vest, peste lacul Geneva. Ateriză uÈ™or pe aeroport, È™i americanul de lângă ea, cu care discutase, se ridică. Ea călătorise la clasa business È™i își puse repede paltonul căptuÈ™it cu blană pe care i-l aduse stewardesa din locul de unde fusese atârnat în timpul zborului. - ȘtiÈ›i, îmi amintesc aeroportul ăsta de când era destul de mic, zise americanul care o ajunsese din urmă pe coridorul nesfârÈ™it pe care mergeau. Acum e al naibii de mare... È™i devine tot mai mare. - Mi-l amintesc È™i eu în zilele acelea, îi spuse Paula. Era comod È™i nu trebuia să mergi deloc pe jos. - Văd că sunteÈ›i singură, doamnă. AÈ›i vrea să luaÈ›i cina cu mine în seara aceasta? Fără nici o obligaÈ›ie. Vorbesc serios. - SunteÈ›i foarte drăguÈ›, dar am o întâlnire astă-seară. - Atunci, distracÈ›ie plăcută. ÃŽmi pare bine că v-am cunoscut... El iuÈ›i pasul, iar Paula răsuflă uÈ™urată. Americanul era un bărbat drăguÈ›, era plăcut să realizeze că era încă o femeie atrăgătoare, dar nu avea timp de pierdut. De la Cointrin, luă un taxi până la Hotel des Bergues, reÈ›inu o cameră È™i îi dădu bacÈ™iÈ™ hamalului după ce îi cărase bagajul greu până sus. Camera spaÈ›ioasă avea vedere spre Rhone, È™i în depărtare sclipeau, cu intermitență, lumini de neon. Luminile se reflectau de apă ca niÈ™te unde distorsionate. Formă numărul din Park Crescent È™i îi răspunse Monica. - Paula. Sunt la Hotel des Bergues, camera numărul... - Am notat, zise Monica. Paula puse receptorul jos, despachetă repede È™i se întoarse în hol, îmbrăcată din nou cu haina de blană. - FiÈ›i atentă, domniÈ™oară, o avertiză portarul când se pregătea să iasă în stradă. Parc-ar fi patinoar acolo... Afară se opri, testă aderenÈ›a ghetelor îmblănite È™i văzu că e bună. Purta o pereche de ghete a căror talpă specială avea mici crampoane. După ce stătuse câteva minute la căldură, în hotel, aerul rece de afară o lovi, aÈ™a că își trase gluga de la haină pe cap. ÃŽn avion verificase adresa traficantului de arme È™i descoperi că strada îi e cunoscută; era strada care mergea în paralel cu Rhone-ul, apoi traversa fluviul. O luă pe jos peste puntea care traversa fluviul în zigzag. Un vânt aspru îi îngheță obrajii neprotejaÈ›i; era un vânt ce venea tocmai de la gheÈ›arul îndepărtat al Rhone-ului È™i cobora până la Geneva, în lac. DeÈ™i purta mănuÈ™i groase, fiind nevoită să se È›ină de bară pentru a-È™i păstra echilibrul, simÈ›i frigul trecând prin mănuÈ™i. Erau multe grade sub zero. După ce ieÈ™i de pe pod, mai merse puÈ›in, o luă pe strada care făcea la dreapta È™i verifică numerele. DestinaÈ›ia ei se dovedi a fi un magazin pe frontispiciul căruia scria Antiquateren. Numele lui Rico Sava nu apărea nicăieri. ÃŽn timp ce trecea podul, verificase de mai multe ori, ca să se asigure că nu era urmărită. Iar strada pe care se găsea era goală. Deci, se părea că magazinul e locul unde trebuia să ajungă. Peste ferestrele întunecate era un grilaj. UÈ™a veche È™i masivă avea o ferestruică cu gratii. Apăsă pe butonul soneriei de lângă ușă È™i apăsă de mai multe ori când văzu că nu-i răspunde nimeni. „Doamne, s-o fi dus acasă, se gândi ea Dar eu am nevoie de un pistol." Se auzi un zăngănit È™i ferestruica se deschise. Nu se vedea cine e în spatele ei. - Rico Sava? întrebă ea. - Oui. - VorbiÈ›i engleza? întrebă; deÈ™i vorbea franceza fluent, se gândi că Sava ar putea fi mai convins de identitatea ei. Un prieten, Marler. Marler, repetă ea, m-a trimis aici. Mi-a spus că aÈ›i putea să mă aprovizionaÈ›i cu ceva special. - Vorbesc engleza. SunteÈ›i singură? SpuneÈ›i că sunteÈ›i. Acum închideÈ›i ochii. învăluită de mister, făcu ce i se spuse, È™i o lumină orbitoare se revărsă pe deasupra uÈ™ii. Era atât de puternică, încât își dădu seama de ea chiar cu ochii închiÈ™i. Auzi mai multe încuietori descuindu-se, zăvoare trase, apoi uÈ™a se deschise. Rămase cu ochii închiÈ™i. - PuteÈ›i să deschideÈ›i ochii acum. Lumina dispăruse. Ea clipi È™i rămase cu privirea pironită pe o mică siluetă care se întrezărea în întuneric. Sava îi spuse să intre, îi atrase atenÈ›ia asupra unei trepte care cobora, apoi închise uÈ™a È™i aprinse o lumină normală. Rico Sava era scund, avea un început de burtă, era îmbrăcat în pantaloni de catifea cord, o vestă neagră neîncheiată, lăsând să se vadă o cămașă albă impecabilă, deschisă la gât. Paula ÃŽl găsea trecut de È™aizeci de ani, cu un cap în formă de nap terminat la capătul subÈ›ire cu bărbia. pielea închisă la culoare era brăzdată de riduri, dar ochii erau luminoÈ™i È™i activi. - DescrieÈ›i-l pe Marler, spuse el cu mâinile în È™old. Paula ÃŽl descrise, scoțându-i în evidență accentul pretenÈ›ios È™i felul apatic de a fi. - ImitaÈ›i-i vocea, îi sugeră vesel Sava. Paula îi imită vocea, exagerând modul tărăgănat în care vorbea Marler. Sava dădu din cap satisfăcut. - SunteÈ›i precaut, comentă Paula. - ÃŽn meseria mea trebuie să fiu. Deci, spuneÈ›i-mi cum pot să vă ajut, spuse el cu un zâmbet care îi lumină figura posacă. - Vreau un Browning automat 32, în perfectă stare de funcÈ›ionare. Și încărcător de rezervă. AveÈ›i aÈ™a ceva? - Da, cred că aÈ™ putea să vă ajut. Sava se duse repede spre o bibliotecă pe un perete ce nu se vedea prin vitrinele magazinului. O deschise după ce, în prealabil, o descuiase, luă o altă cheie din inelul de chei pe care ÃŽl avea în mână È™i o introduse într-o broască pe care nici Paula, cu tot spiritul ei de observaÈ›ie, n-o văzuse. ÃŽntreaga bibliotecă, din podea È™i până în tavan, se roti ca o ușă imensă, descoperind un alt compartiment în spatele ei. Pe unul dintre rafturi, aranjată cu grijă, se găsea o colecÈ›ie apreciabilă de arme. Sava se întoarse È™i îi întinse un Browning. ÃŽn stare perfectă, aÈ™a aÈ›i spus. Ãsta a căzut dintr-un camion care se ducea spre o armurărie a poliÈ›iei. Chicoti. E o glumă englezească, nu-i aÈ™a? - AÈ™a e, răspunse Paula, zâmbind. Se asigură că arma nu e încărcată È™i îi verifică mecanismul. Sava îi dădu un încărcător. ÃŽl introduse în pistol, ÃŽl împinse cu podul palmei, apoi apucă arma cu ambele mâini, o ridică pentru a-i testa greutatea È™i pentru a o simÈ›i în timp ce se uita prin cătare. O adăposti în căuÈ™ul palmelor, aÈ™a cum făcea cu propria armă, în Park Crescent. - Superbă, spuse ea. Pur È™i simplu, superbă! Cât face... cu încărcătorul de rezervă? - Pentru dumneavoastră, trei mii de franci. Inclusiv încărcătorul. - Și pentru altcineva? ÃŽl tachină ea. - Trei mii È™i jumătate, spuse el serios, iar ea ÃŽl crezu. Pentru că sunteÈ›i prietenă cu Marler, îi explică el. ÃŽl plăti cu bancnote de o mie È™i strecură arma în tocul de la È™old. ÃŽn mod normal, își ducea arma într-un buzunar special din geanta de umăr, dar degetele îi erau atât de reci, cum de altfel È™i anticipase că se va întâmpla, încât È™tia că va putea să scoată arma mai repede din toc. Când se întoarse să vorbească cu Sava, acesta închisese È™i încuiase deja falsa bibliotecă. Era un om foarte grijuliu. - Vă mulÈ›umesc pentru ajutor. - TransmiteÈ›i-i salutări domnului Marler din partea mea când ÃŽl mai vedeÈ›i. - O să-i transmit... È™i îi voi spune de generoasa dumneavoastră reducere. - N-a fost nimic. își desfăcu mâinile, apoi se încruntă. Paula aÈ™teptă, gândindu-se că, poate, el se întreabă dacă să mai spună ceva. - N-aÈ™ îndrăzni să vă întreb de ce sunteÈ›i aici, începu Sava, dar sper că nu mergeÈ›i undeva, aproape de OraÈ™ul Vechi astă seară. - AÈ™ putea să vă întreb ce e cu acest avertisment? - Sigur că puteÈ›i să mă întrebaÈ›i. Prin zonă patrulează o bandă de ucigaÈ™i, pe care noi am poreclit-o Bombardierele de Piele. Sunt bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, călare pe motociclete, iar noaptea trecută au dat peste o femeie care traversa una dintre vechile străzi. Au luat-o de jos È™i au azvârlit-o la spatele uneia dintre motociclete È™i duÈ™i au fost. - îngrozitor. MulÈ›umesc pentru avertisment... Paula se grăbi să se întoarcă la Hotel des Bergues, luă masa de seară la restaurantul Pavilion, aflat la capătul holului. SimÈ›i că seara aceea e o mare necunoscută È™i se simÈ›i mai vioaie după o masă uÈ™oară. După ce plecă din restaurant, chemă un taxi È™i îi ceru È™oferului s-o ducă la Les Armures. Șoferul dădu din cap, în semn că È™tie unde e È™i trecu peste Pont du Rhone, podul mare de peste fluviu. Din acel moment, lăsară în spate luminile orbitoare ale metropolei internaÈ›ionale Geneva, È™i începură să urce în întunericul OraÈ™ului Vechi, aflat undeva mai sus. DeÈ™i avea cauciucuri pentru zăpadă, taximetristul înainta cu grijă. Ascensiunea devenea tot mai anevoioasă, curbele mai periculoase, È™i pe ambele părÈ›i ale străzii înguste, pavate cu piatră cubică, Paula privea la clădirile vechi de piatră care îi dădeau impresia unui cartier părăsit. MaÈ™ina derapă de trei ori, dar È™oferul reuÈ™i s-o menÈ›ină pe carosabil. Urcară tot mai sus, până când, spre uÈ™urarea Paulei, își făcu apariÈ›ia catedrala construită pe o culme, un edificiu amenințător în lumina lunii. Șoferul trase pe dreapta, pe o platformă fantomatică de piatră, È™i o privi peste umăr. - Restaurantul e acolo. Nu pot să ajung mai aproape, zise el în franceză. Paula îi plăti È™i rămase pe pavajul amăgitor, acoperit cu gheață. Taxiul dispăru. Urmă o tăcere pe care aproape că o auzea cum o împresoară. Nu mai era nimeni prin preajmă. Se uită la ceas. Limbile fosforescente arătau ora opt seara. Ajunsese intenÈ›ionat cu o oră mai devreme față de primul reper pe care ÃŽl dăduse Archie. Voia să verifice zona. Avionul lui Philip ateriză la Geneva, iar acesta se duse imediat la un telefon È™i o sună pe Monica. - Sunt Philip. Sun de pe aeroportul Cointrin. Acum am ajuns. Vreo veste de la Paula? - Da. Stă la Hotel des Bergues, camera numărul... - MulÈ›umesc. Trebuie să închid. - Pune receptorul în furcă È™i eÈ™ti concediat. Auzi Vocea lui Tweed, morocănoasă. - La dracu' cu chestiile astea, izbucni Philip. Am ajuns târziu. Avionul a fost È›inut pe Heathrow. Ceva cu întreÈ›inerea motoarelor. Pentru numele lui Dumnezeu, aici e ora opt... - InformaÈ›ii care o să-È›i trebuiască. Vocea lui Tweed era acum calmă. Cam acum o oră am vorbit cu Beck. Carson Craig a plecat spre Geneva, cu avionul. Beck m-a informat despre o bandă de motocicliÈ™ti care goneÈ™te prin oraÈ™. Au ucis o femeie È™i au luat-o cu ei. PoliÈ›ia n-a putut să-i localizeze. - Am notat. Acum închid... - Noroc, îi ură Tweed, dar Philip nu mai auzi; pusese receptorul în furcă. Trebuia să alerge ca un disperat ca să ajungă la Les Armures la nouă. Dar, mai întâi, trebuia să se ocupe de niÈ™te chestiuni vitale. Fugi ca să iasă din aglomeraÈ›ie, luă un taxi È™i ceru să fie dus la Hotel des Bergues. La hotel, își luă repede o cameră È™i își lăsă bagajul să-l ducă un hamal sus. Se opri doar ca să întrebe dacă prietena lui, Paula Grey, era în hotel. - Nu, domnule. A ieÈ™it... - MulÈ›umesc. Philip ieÈ™i în fugă È™i fu cât pe ce să cadă pe gheață, deÈ™i avea ghete speciale cu crampoane, ca să nu alunece. Se urcă apoi în taxiul care îll aÈ™tepta È™i îi dădu È™oferului adresa traficantului de arme al lui Marler. Ajuns la destinaÈ›ie, îi dădu È™oferului o sumă care depășea cu mult costul călătoriei. - AÈ™teaptă-mă È™i vei avea un bacÈ™iÈ™ gras. Să nu pleci, pentru Dumnezeu. Am întâlnire cu prietena mea È™i am întârziat. - O să fiu aici. Șoferul avea simÈ›ul umorului. Mottoul meu e să nu faci niciodată o femeie să te-aÈ™tepte... Philip vorbise în franceză, pe care constata că È™i-o aminteÈ™te cu uÈ™urință. Aproape își ieÈ™i din fire când Rico Sava ÃŽl supuse aceleiaÈ™i proceduri pe care o adoptase È™i cu Paula, luându-i secole să deschidă ferestruica, apoi uÈ™a. Cerându-i o descriere a lui Marler. - Am nevoie de un Walther automat 7.65 mm, cel cu opt focuri. - S-ar putea să aveÈ›i nevoie de mai mult decât atât. - Ce vreÈ›i să spuneÈ›i? întrebă Philip, controlându-È™i îngrijorarea care creÈ™tea tot mai mult. - A fost pe-aici o doamnă foarte drăguță. A achiziÈ›ionat un Browning automat... - Chiar aÈ™a? - Am avertizat-o să nu se ducă în OraÈ™ul Vechi, darcred că nu va È›ine cont de avertismentul meu. Dacă sunteÈ›i aici ca s-o protejaÈ›i, o să aveÈ›i nevoie de mai mult decât de-atât, repetă Sava. - Bănuind c-aÈ™ fi aici ca să fac ce? - E o bandă de ticăloÈ™i pe motociclete... - Am auzit de ei... - După ce a plecat doamna, a trecut pe-aici unul cu o față de criminal È™i a cheltuit o avere. Am auzit când È™i-a oprit motocicleta undeva, mai jos, pe stradă. - Și ce-i cu asta? - Acum eu calc regula de aur. Sava părea că regretă. Să nu dau informaÈ›ii unui client despre un altul, dar dumneavoastră veniÈ›i din partea lui Marler. Și mie nu mi-a plăcut omul ăla. - A cheltuit o avere, ziceÈ›i. Ce-a cumpărat? - Multe petarde. Și grenade de armată. Mortale. Douăsprezece pistoale, multă muniÈ›ie. Asta m-a zăpăcit. ÃŽl luă pe Philip, traversară magazinul, intrară într-o altă încăpere, unde îi arătă o lampă imensă ca un reflector. Nu era grea sau incomodă. Sava i-o dădu lui Philip care fu surprins cât de puÈ›in cântărea. Sava îi arătă cât de uÈ™or se aprindea. Motociclete, îi aminti Sava. Ce vreÈ›i? Vă pot pune reflectorul într-un sac de pânză cu o bandă, ca să-l agățaÈ›i pe umăr. - Dar grenadele È™i petardele? - Au fiecare buzunarele lor separate în interiorul sacului. - Cât costă? Nu uitaÈ›i de Walther cu încărcătoarele de rezervă. - Scump, mai ales reflectorul. Cincisprezece mii de franci. - ÃŽmpachetaÈ›i-le repede. PuneÈ›i totul în sac, în afară de Walther. Repede, vă rog... MulÈ›umind lui Dumnezeu că Tweed insista întotdeauna ca oamenii importanÈ›i din echipa lui să aibă la ei mulÈ›i bani, în bancnote mari de franci elveÈ›ieni È™i de mărci germane, Philip numără cincisprezece hârtii. - IertaÈ›i-mă, îi zise Sava când ieÈ™ea, sunteÈ›i un om curajos... Cu sacul pe umăr, Philip se sui în taxiul care ÃŽl aÈ™tepta È™i îi spuse È™oferului să meargă la Les Armures. - îmi pare rău, domnule, zise È™oferul după ce demară, dar nu vă pot duce mai departe de catedrală. ÃŽn OraÈ™ul Vechi e tărăboi mare. PoliÈ›iÈ™tii nu s-au prins... stau la periferia Genevei È™i-i verifică pe toÈ›i cei care intră în oraÈ™, daroamenii pe care îi caută ei sunt deja aici. - Bine, atunci, la catedrală. Philip se uită la ceas. Nouă fără zece. ÃŽi luase prea mult totul. Avu o senzaÈ›ie îngrozitoare că o să întârzie. 18 ÃŽn timp ce taxiul ei dispărea în întuneric, Paula urcă cele câteva trepte spre platforma de piatră veche, acoperită È™i deschisă în trei părÈ›i. Trecu pe lângă două tunuri vechi, coborî treptele prin partea opusă, iar un chelner îi deschise uÈ™a de la Les Armures. - Bună seara, madame. SunteÈ›i singură? - N-o să mai fiu. Mă întâlnesc cu prietenul meu aici mai târziu. - DoriÈ›i să beÈ›i ceva de la bar cât aÈ™teptaÈ›i? - Nu, mulÈ›umesc. Vreau o masă liniÈ™tită, într-un colÈ›. „Asta ar vrea È™i Archie", se gândi ea. Mergând în faÈ›a ei, chelnerul îi arătă o masă mică, pentru două persoane, în unghiul făcut de doi pereÈ›i într-un colÈ›. Paula se uită înapoi, spre intrare, È™i observă că nu se vede din locul acela. - E perfect. S-ar putea să mai întârzie. - Nu e nici o problemă, madame. Masa e a dumneavoastră... Când chelnerul plecă, Paula aruncă o privire prin restaurant. Locul era aÈ™a cum È™i-l amintea de când cinase o dată aici cu Tweed, foarte vechi, cu o arcadă prin care treceai într-o altă cavernă. Atmosfera era veselă. Majoritatea meselor erau ocupate, È™i nu se-auzea decât o hărmălaie de voci, râsete È™i clinchet de pahare. FeÈ›ele de masă păreau nou-nouÈ›e, iar chelnerii fugeau încoace È™i-ncolo. Archie nu era în cavernă, dar ea ajunsese mult prea devreme. Se întoarse la ușă. Chelnerul ei apăru imediat. - Nu cumva madame iese din nou? - Lui madame îi place aerul curat... - Aer curat! Afară e ca la Polul Nord. Și trebuie să vă previn că pe pavaj e gheață. - Știu. Zâmbi. O să fiu atentă... După căldura minunată din restaurant, aerul o izbi aproape dureros. Ar fi trebuit să-mi scot haina cât am stat în Les Armures", gândi ea. Urcă treptele până pe platforma cea ciudată care era foarte mare È™i înaltă. ÃŽn spatele tunurilor se găsea un zid solid de piatră, mult în spate față de străzile înguste care ÃŽl înconjurau. Coborî în strada principală unde o lăsase taxiul È™i aproape căzu. „Ia fii atentă, fata mea", își zise. „Asta e strada principală care coboară abrupt de la catedrală", își aminti ea. Singura sursă de lumină erau câteva felinare ataÈ™ate unor console care ieÈ™eau din zidurile străzii. Ciuli urechile. LiniÈ™tea aceea totală o deranja. Merse în josul străzii pavate cu piatră cubică, pășind cu grijă. Pe ambele părÈ›i se găseau clădiri vechi cu magazine la parter, în cea mai mare parte anticariate È™i galerii de antichități È™i tablouri. Se opri în faÈ›a unuia È™i se uită la singurul tablou înrămat, un peisaj cu o cascadă. Nici un preÈ›. începu să exploreze străzile laterale È™i aleile din dreapta ei, care coborau foarte abrupt. Locul era tot pustiu. La fel fusese È™i atunci când se întorsese cu Tweed în centrul Genevei, ca È™i cum aici n-ar locui nimeni. Atmosfera era misterioasă, acesta era cuvântul ei preferat pentru o astfel de ambianță. Se întoarse mai târziu È™i exploră o stradă opusă platformei. Când se uită la ceas, văzu că e aproape ora nouă. Umblase mai mult decât își dăduse seama. S-ar putea ca Archie să fi venit. Urcă scările spre platformă, pentru a se întoarce la Les Armures, pe unde nu erau acoperite cu gheață, când apăru primul motociclist, urcând dealul cu zgomot È™i cu farul strălucind orbitor. Se lipi de zidul din spate, își scoase mănuÈ™a, È™i-o băgă sub braÈ›ul stâng È™i scoase Browning-ul automat. Farul motocicletei o lumină scurt, iar motociclistul îmbrăcat în haine de piele neagră încetini È™i aruncă ceva spre ea. Paula observă, pentru puÈ›in timp, obiectul în formă de ananas în lumina farului, cum descrie un arc de cerc în aer, aterizează în celălalt capăt al platformei È™i explodează cu un bubuit asurzitor. „O petardă", își zise. Bărbatul era un È›intaÈ™ prost. Motocicleta trecu prin dreptul ei È™i atunci văzu o mică armată de faruri urcând în viteză pe drum, îndreptându-se spre ea. Nu mai avea timp să alerge până la Les Armures. Și nu avea nici o garanÈ›ie că bărbaÈ›ii care veneau spre ea erau È›intaÈ™i la fel de proÈ™ti. Cel de-al doilea motociclist o prinse în lumina farului È™i ridică o mână. Paula își scosese deja o pereche de ochelari de soare din geantă È™i È™i-i pusese la ochi, pentru a neutraliza lumina orbitoare a farurilor. Ridică Browning-ul È™i apăsă pe trăgaci. Motociclistul îngheță în È™a, rămânând în mână cu ceea ce voia să arunce spre ea. Motocicleta îi scăpă de sub control, iar, în cădere, grenada explodă cu un bubuit diferit. Clădirile de pe ambele părÈ›i fură împroÈ™cate cu schije, dar ea bănui că mare parte din încărcătura mortală a grenadei lovise trupul inert care zăcea în stradă. Apăru un alt motociclist, urmat de alÈ›ii. ÃŽn acel moment, un puternic fascicul de lumină izbucni de pe ultima stradă laterală din partea stângă pe care o explorase ea mai devreme. Paula era strălucitoare ca o stea pe scena unui musical. Totul se transformase într-un coÈ™mar nenorocit. Rămase lipită cu umerii de zidul din spatele ei. N-avea unde să fugă. Aruncase o privire spre Les Armures È™i văzuse un chelner coborând grilajul peste uÈ™a de la intrare. Scrâșnind din dinÈ›i, avu o idee... să doboare cât de mulÈ›i putea. Nervii îi erau mai reci decât gheaÈ›a de pe È™osele. ÃŽl È›inti pe următorul motociclist care se apropia, care avea un braÈ› ridicat, È›inând ceva în mână. ÃŽi È›inti farul. Brusc, acesta se stinse. Motocicleta alunecă pe gheață È™i-l proiectă pe bărbat, ca pe o bombă, într-un zid, în timp ce motocicleta se rostogoli, căzu la pământ, cu roÈ›ile încă învârtindu-i-se. Lumina puternică de reflector, de pe strada laterală, care rămăsese pe ea, era cea care o îngrijora cel mai mult pe Paula. O siluetă neclară apăru în dreapta ei pe platformă. Brusc, Paula schimbă È›inta Browning-ului. - Sunt Philip, răcni o voce. Sosirea lui îi distrase atenÈ›ia pentru câteva secunde importante. Un alt motociclist apăru È™i aruncă ceva care ateriză la picioarele ei. ,o grenadă. Philip plonjă în față, o luă de pe jos È™i o aruncă spre reflector. Ea auzi explozia, auzi sunetul schijelor izbindu-se de clădirile din apropiere. Ar fi ucis-o. Dar, în locul ei, muri reflectorul. Lumina dispăru, confundându-se cu întunericul. Paulei i se păru că aude un È›ipăt din aceeaÈ™i direcÈ›ie. Se apropia un alt motociclist. - ÃŽl iau eu, zise Philip. Le dau puÈ›in din propriul lor medicament... Băgă mâna în sac, înÈ™facă o grenadă, îi scoase cuiul, numără È™i o aruncă. Grenada nimeri în poala motociclistului care se apropia È™i explodă cu un zgomot puternic. Detunătura ÃŽl ridică în aer de pe motocicletă, apoi bărbatul căzu în stradă, un cadavru mototolit, ciuruit de schije. Motocicleta se rostogoli de câteva ori în mijlocul străzii înguste. - Asta o să-i reÈ›ină pe ceilalÈ›i, zise Philip. Scoase repede reflectorul lui din sac, ÃŽl aÈ™eză între cele două tunuri È™i ÃŽl aprinse. Fasciculul puternic lumină o bună parte din stradă. Paula ÃŽl văzu pe motociclistul din frunte ducându-È™i mâna la ochelari, oprind motocicleta atât de brusc, încât cel care venea în spatele lui intră direct în el. Strada semăna cu o învălmășeală de metal distrus. ÃŽn depărtare, la extremitatea fasciculului, văzură mai mulÈ›i motocicliÈ™ti oprind, apoi îtorcând È™i dispărând în întuneric. - E timpul să mergem, zise Philip. - E timpul să verificăm dacă Archie e înăuntru, la Les Armures... Chelnerul care îi rezervase Paulei masa o recunoscu, ridică grilajul È™i deschise uÈ™a. ÃŽn timp ce traversau platforma, Paula băgase un încărcător slin în Browning. ÃŽn restaurant era o liniÈ™te de mormânt. ClienÈ›ii păreau figurine de ceară. Când intrară ei, nimeni nu mânca. Philip spuse repede: - O bandă a încercat să omoare pe cineva. Nu È™tim pe cine, continuă el în franceză. Miza pe faptul că nimeni nu avusese curajul să se uite pe geam. - A sosit invitatul meu? întrebă Paula pe un ton vioi. - E acolo, răspunse chelnerul. ÃŽnghiÈ›i în sec. Vă simÈ›iÈ›i bine? - Perfect. ÃŽi întinse o bancnotă. Dar, după asta, ne-a pierit pofta de mâncare. O să-l luăm doar pe prietenul nostru... Archie stătea la masa din colÈ›, cu un kir royale È™i un pahar de apă în față. ÃŽn colÈ›ul gurii avea o È›igară stinsă, pe jumătate fumată. Paula se aplecă spre el È™i-i È™opti: - E timpul să mergem. O să comand cina la mine, la hotel. - Bine. E tot ce spuse Archie. MulÈ›i È™i-ar fi pierdut timpul întrebând „Ce s-a întâmplat? Cred c-a fost înfiorător afară..." sau alte chestii de genul ăsta. Nu È™i Archie. El se ridică, își scoase È›igara din gură, o puse în buzunar, cu mâinile protejate de mănuÈ™i chirurgicale. Chelnerul îi aduse paltonul, Archie È™i-l puse È™i își înfășură faÈ›a într-un fular, încât mica lui mustață nu se mai vedea. Totul în câteva secunde. Paula își dădu seama că își ascunde înfățiÈ™area obiÈ™nuită. - Pe aleea asta, zise Paula când ieÈ™iră. Ajungem la podeÈ›ul de peste Rhone. PoliÈ›ia poate să pice în orice moment... Cu Paula în frunte, Archie după ea È™i Philip asigurând spatele, își continuară coborârea alunecând tot mai mult pe pavajul acoperit cu gheață. De când ajunsese Paula prima oară sus, gheaÈ›a căpătase un luciu diabolic. Paula continuă să se miÈ™te, tremurând la fiecare val de frig care îi intra prin haine. La trecerea podeÈ›ului peste Rhone, fură nevoiÈ›i să se È›ină de balustradă ca să-È™i păstreze echilibrul. Când ajunseră la hotel, auziră È›ipătul nesfârÈ™it al sirenelor de poliÈ›ie. Cu girofarurile în funcÈ›iune, maÈ™inile treceau una după alta podul peste Rhone din dreapta lor, îndreptându-se spre OraÈ™ul Vechi. Intrară în hotel È™i urcară în camera ei, care, de fapt, era un apartament, cu sufragerie, dormitor È™i baie. Paulei îi îngheÈ›aseră mâinile; își scoase haina de blană È™i o aruncă pe un scaun. - Vin È™i eu în câteva minute, zise ea È™i fugi în dormitor, lăsând uÈ™a pe jumătate deschisă. Apoi izbucni în plâns. Philip o auzi, îi spuse lui Archie să stea jos È™i să se simtă ca acasă, înpinse uÈ™a de la dormitor până la perete, apoi intră È™i o închise după el. Paula stătea chircită într-un fotoliu, tremurând, scuturată de un plâns nervos pe care nu-l mai putea controla. Intră în baie, găsi un pahar, ÃŽl umplu cu apă, luă o bucată de flanel, o È›inu sub jetul de apă caldă, o puse pe un prosop, apoi se întoarse la Paula care se uită la el printre degetele cu care își acoperise faÈ›a. - FoloseÈ™te flanelul ăsta cald, îi zise el ferm. După aceea, È™terge-te cu prosopul. Apoi bea ceva. - Ce-i asta? Mi-ar prinde bine un coniac. - Ba nu. Băuturile spirtoase sunt ultimul lucru de care ai nevoie într-o stare de È™oc întârziat. Hai. - MulÈ›umesc, Philip. EÈ™ti drăguÈ›. își acoperi faÈ›a cu flanelul, se È™terse cu prosopul, apoi începu să bea apa cu înghiÈ›ituri mari. - Nu aÈ™a de repede, îi spuse el. Soarbe câte puÈ›in. - AÈ™a o să fac... Bău toată apa, trase aer în piept, se ridică È™i se duse la oglinda de perete. - Arăt ca dracu'. - Arăți bine. Nu glumesc. - Ce face Archie? întrebă ea. - Fumează o È›igară. - Ce face?! Credeam că nu fumează. - Nu fumează. A aprins o È›igară, a tras de vreo două ori din ea, apoi a pus-o în scrumieră. Cred c-o s-o stingă când o să se ardă pe jumătate È™i-o să È™i-o înfigă în colÈ›ul gurii. - Philip, e ridicol... începu să râdă, un râs piÈ›igăiat din care nu se mai putea opri. Philip se duse la ea È™i o plesni tare peste față. Ea clipi, se uită la el, dar se opri din râs. - Erai isterică, îi spuse el încet. - E prima oară când un bărbat îmi face aÈ™a ceva fără ca eu să ripostez. Philip, nu È›i-am mulÈ›umit... mi-ai salvat viaÈ›a. - Suntem o echipă. Ea se apropie de el È™i își îngropă faÈ›a la pieptul lui. El o luă în braÈ›e È™i o strânse în timp ce ea plângea liniÈ™tit. ÃŽn cele din urmă, ea se desfăcu cu blândeÈ›e din îmbrățiÈ™are È™i își È™terse uÈ™or ochii cu o batistă. Când vorbi din nou, timbrul vocii revenise la normal: - Cum te împaci cu Eve? Sau poate n-ar trebui să întreb. - Nu văd de ce să n-o faci. Sunt complet dezorientat. Dădu din mâini deznădăjduit. Nu pot să mi-o scot din cap, dar mă doare amintirea lui Jean. Asta ar putea să-mi afecteze judecata. - N-am mai întâlnit pe nimeni ca ea. - Nici eu. Poate să intimideze, È™i lucrul ăsta mă îngrijorează. SimÈ›i că atmosfera devenea extrem de încărcată din punct de vedere emoÈ›ional È™i schimbă subiectul. Cred c-ar trebui să-l sunăm pe Tweed È™i să-i spunem ce s-a întâmplat în seara asta. - Nu înainte să fac un duÈ™ È™i să mănânc o cină bună. ÃŽmi chiorăie maÈ›ele. Apropo, s-au făcut copii după fotografia lui Marchat, am luat È™i eu una cu mine. Crezi c-ar trebui să i-o arătăm lui Archie? - Mă îndoiesc c-a auzit de el, daram putea încerca... după cină. Du-te È™i fă un duÈ™ care să te relaxeze. - Nu o să dureze mai mult de zece minute. Comandă tu cina în cameră, bine? Știi ce-mi place. - O să dureze douăzeci de minute, după care poÈ›i să te duci să faci duÈ™ È™i să te schimbi în altceva. O să-È›i ridice moralul. - Philip, È™tii al naibii de multe despre femei... 19 - E Beck la telefon, te sună din Berna, ÃŽl informă Monica pe Tweed care tocmai se aÈ™eza din nou în scaunul lui pivotant. Pare într-o pasă proastă. - Tocmai de asta am nevoie. Tweed le aruncă o privire lui Newman È™i lui Marler care se întorseseră din oraÈ™, unde luaseră cina împreună, daraÈ™ face mai bine să răspund... - Tweed? Vocea lui Beck era aproape dură. E vreun om de-al tău la mine în ogradă... ÃŽn Geneva, ca să fiu mai exact? - De ce? întrebă Tweed, mascându-È™i îngrijorarea. Nu obiÈ™nuiesc să dau raportul tuturor unde îmi sunt oamenii. - Pentru că în faÈ›a restaurantului Les Armures din OraÈ™ul Vechi a avut loc un măcel. Þinta a fost o femeie. - Atunci, spune-mi ce s-a întâmplat. Nu mai bate câmpii. Tweed È›inea receptorul strâns. Expresia feÈ›ei îi era gravă. - A atacat-o o bandă de motocicliÈ™ti. Terorizează zona de vreo două zile. Nu am decât primele rapoarte, dar se spune că au fost recuperate È™ase cadavre. - Ce s-a întâmplat cu È›inta? Fă-mi o prezentare completă, te rog. - Ai o voce îngrijorată. Se pare că femeia a scăpat nevătămată; a dispărut. A fost ajutată de un bărbat. S-au tras focuri de armă, au explodat grenade, mai È™tiu È™i eu? - De unde È™tii toate astea? întrebă Tweed, pentru a devia discuÈ›ia. - De la sursa obiÈ™nuită. O doamnă băgăreață care locuieÈ™te în apropiere a privit masacrul prin perdea. Tweed, eu plec la Geneva de îndată ce termin de vorbit cu tine. O să iau la întrebări personalul de la Les Armures, căruia i s-a spus să stea acolo până ajung eu. - Bună idee. Arthur, spui că banda asta terorizează OraÈ™ul Vechi de două zile. Cum naiba ai permis ca situaÈ›ia asta să se întindă atâta? AÈ™a cum sperase, întrebarea lui provocatoare ÃŽl înfurie pe Beck. - Din cauza unui idiot de inspector din Geneva care se ocupă de chestiunea asta È™i care È™i-a băgat în capul lui sec să-È™i È›ină oamenii în afara oraÈ™ului, ca să supravegheze toate intrările în Geneva. Ar fi trebuit să-i pună să patruleze chiar prin OraÈ™ul Vechi... nici măcar nu i-a trecut prin cap că ăștia s-ar putea să se fi ascuns acolo. De-aceea. - O greÈ™eală prostească. - Să nu crezi că n-am observat că nu mi-ai răspuns la întrebarea dacă ai oameni în oraÈ™! La celălalt capăt, telefonul fu trântit, iar legătura se întrerupse. Tweed n-ar fi crezut că Beck ÃŽl poate trata astfel. Se lăsă pe spate, oftă uÈ™urat È™i le relată celorlalÈ›i ce se întâmplase. - Cel puÈ›in, se pare că Paula a scăpat, spuse el. Sunt sigur că bărbatul de care a pomenit e Philip. Locul de întâlnire cu Archie era Les Armures. - Vrei s-o sun pe Paula la Hotel des Bergues? întrebă Monica. - Cred c-ar fi mai cu tact să vedem dacă mă sună ea astă-seară. Se pare că ea È™i Philip au fost nevoiÈ›i să facă față unui război în toată regula. S-o lăsăm vreo două ore. Apropo, cât aÈ›i fost voi plecaÈ›i a venit sus Fred, de la subsol. A descoperit ce era pe rămășiÈ›ele carbonizate din seiful generalului Sterndale. - Ce era pe ele? ÃŽl îmboldi Monica. - Numere de telefon. Și rămășiÈ›e dintr-un material dens, verde-pal. Maggie Mayfield... v-am spus că m-am întâlnit mai devreme cu ea, azi, la Brown's. Azi a fost? Sigur c-a fost azi. Ultimele câteva ore mi s-au părut cât o săptămână. Mi-a spus că generalul i-a arătat adevăratele obligaÈ›iuni, pe care el le È›inea în dosare de un verde È™ters, de tip vechi, cu arc. Fred spunea că resturile acelea aveau urme de dosare de culoare verde-pal, cu arc. - Și numerele de telefon? se interesă Marler. - Cu siguranță, rămășiÈ›e ale unor vechi cărÈ›i de telefon... puse în dosare ca să fie pline, ca È™i cum obligaÈ›iunile ar fi fost încă acolo. ÃŽn mod clar obligaÈ›iunile la purtător nu mai erau în seif. - Trei sute de miliarde de biÈ™tari. Newman trase o fluierătură. Nici nu-i aÈ™a de mult, cum se spune prin cercurile cultivate. - Dar ar contribui mult la finanÈ›area proiectului la care lucrează Brazii, oricare ar fi acela, le atrase atenÈ›ia Tweed. Dacă el este omul căruia i-a împrumutat Sterndale obligaÈ›iunile. Se ridică în picioare. Mi-am adus aminte. Când m-a sunat mai devreme, Beck mi-a spus că Craig o să ajungă la Geneva în seara asta. - E chiar persoana potrivită să conducă un masacru, comentă Newman. Sună telefonul. ÃŽn timp ce Monica ridica receptorul, Tweed se încruntă. - Ceva îmi spune că va fi o noapte lungă. AÈ™a o să fiu È™i eu mulÈ›umit că Butler È™i Nield sunt nerăbdători să coboare. - Keith Kent la telefon, strigă Monica. - Ai dat de ceva, Keith? întrebă Tweed repede. - Sun de la un telefon public de pe aeroportul din Geneva, aÈ™a că pot vorbi. Vocea rafinată a lui Kent făcu o pauză. Cred că am aflat de unde scoate bani. Am sunat pe cineva din Zurich care È™tie ce se întâmplă acolo. O bancă particulară, Zurcher Kredit, aproape a dat faliment. Un mare număr de obligaÈ›iuni a dispărut. Ia ghici cine era consultant al acestei bănci, un fel de director neexecutiv? Leopold Brazii. Ceea ce s-a întâmplat cu preÈ™edintele o să te intrige. - Dă-i drumul. Intrigă-mă. - PreÈ™edintele Băncii Zurcher Kredit a fost ucis. Cineva a intrat în vila lui în timp ce soÈ›ia lui era plecată È™i i-a rupt gâtul. - I-a rupt gâtul? Tweed observă că atât Newman, cât È™i Marler se holbau la el. Există vreun suspect? - Beck, continuă Kent cu felul lui repezit de a vorbi, crede că trebuie să fi fost cineva priceput să negocieze intrarea în vilă. PreÈ™edintele avea un sistem de securitate teribil, care a fost găsit intact. - De unde È™tii? - De la un prieten al unui prieten care ÃŽl cunoaÈ™te pe Beck. AceeaÈ™i poveste ca la Sterndale... deÈ™i acolo nimeni nu s-a deranjat să ceară voie să intre în casă. O să încep imediat investigaÈ›iile la o altă bancă particulară. O să-È›i raportez concluziile la care o să ajung. - Keith, în Geneva acÈ›ionează o bandă de motocicliÈ™ti È™i... - Știu. O liotă de scandalagii. NiÈ™te puÈ™ti teribili care fac pe grozavii băgând frica în doamnele în vârstă. - Sunt mai mult decât atâta. ÃŽn seara asta s-a tras cu arma în OraÈ™ul Vechi. Șase cadavre. ToÈ›i motocicliÈ™ti. Sunt ceva mai mult decât niÈ™te puÈ™ti teribili. - I-auzi... Pe moment, Kent făcu o pauză. Geneva nu pare prea sigură. MulÈ›umesc pentru avertisment. Plec la Berna mâine-dimineață. După ce mi-ai spus tu, mâine-dimineață devreme. Mai vorbim... Tweed puse receptorul jos È™i le spuse Monicăi È™i celor doi bărbaÈ›i ce auzise. - Acum avem o legătură directă între Brazii È™i obligaÈ›iunile care lipsesc, comentă Newman. - AÈ™a s-ar părea, replică Tweed. - Nu i-ai spus lui Kent despre Nălucă, zise Marler, lungind cuvintele. - Mi-a scăpat. Tweed luă un plic de pe birou, scoase două fotografii, îi dădu una lui Newman È™i pe cealaltă lui Marler. Acestea sunt copii ale fotografiei lui Marchat pe care am adus-o din Dorset. Asta aÈ™a, în cazul în care ÃŽl găsim. Monica mi-a spus că È™i Paula a luat o copie înainte să plece la Geneva. UÈ™a cabinetului se deschise È™i intră tacticos Howard, pomposul lor director. Un bărbat înalt, bine făcut, bătând spre È™aizeci de ani, impecabil îmbrăcat, ca întotdeauna. Era îmbrăcat într-un costum albastru, elegant, cu o dungă albă, unul dintre costumele Chester Barrie cumpărat de la Harrods. Avea o față roză, era bine ras È™i afiÈ™a o atitudine de lord. - Bună seara la toată lumea, începu el cu vocea lui de profesor de È™coală, nimic nou pe frontul de vest? Era o glumă. Nimeni nu zâmbi. Tweed se ridică, se duse la fereastră, trase perdeaua È™i rămase cu privirea pierdută în noapte. - Se poate spune È™i-aÈ™a, răspunse el. - Cred că nu vă mai È›ineÈ›i după domnul Leopold Brazii. Primmi-nistrul a fost foarte supărat că am început să facem investigaÈ›ii cu privire la persoana lui. ÃŽl aÈ™teaptă în curând pe Brazii în Downing Street, ca să bea ceva împreună. - Ce frumos din partea prim-ministrului, răspunse Tweed. Howard se aÈ™eză, își trecu un picior peste braÈ›ul fotoliului È™i își aranjă cuta perfectă de la pantaloni. - Echipamentul computerizat pe care l-am instalat la etajul de deasupra voastră merge ca un vis. Reginald e foarte bun. - Reginald? întrebă Marler. - El e vrăjitor în comunicaÈ›ii; el e È™eful care o să ne ducă în secolul douăzeci È™i unu. O să puteÈ›i arunca la gunoi vechiul vostru sistem cu cartele, Tweed. - O să-l las să funcÈ›ioneze în continuare, ripostă Tweed, cu spatele la cameră È™i la Howard. - De ce Dumnezeu să-l mai laÈ™i să meargă? - Pentru că È™tiu că orice sistem de stocare a informaÈ›iilor vitale operat de computere poate fi penetrat. Tweed se întoarse È™i își privi È™eful în față. Spart, ăsta e jargonul care se foloseÈ™te. - Voiam să vă propun.... Howard se opri, se uită la Newman È™i la Marler care ÃŽl fixau cu figuri inexpresive, ca È™i cum el nici n-ar fi fost acolo. Voiam să vă propun, începu din nou Howard, mai puÈ›in încrezător, să folosim È™i noi un computer, pentru a păstra numele tuturor informatorilor noÈ™tri... - Nu, zise Newman. - Nu, zise Marler. - Nu cred, domnilor, că dumneavoastră hotărâți ca... - AceÈ™ti domni hotărăsc... Tweed înconjură biroul, se aÈ™eză în scaunul lui È™i se uită înverÈ™unat la Howard în timp ce continuă: AceÈ™ti domni hotărăsc dacă spun cuiva - chiar È™i mie - numele informatorilor lor secreÈ›i. Nu-È›i dai seama că sunt vieÈ›i în joc...vieÈ›ile informatorilor noÈ™tri? - Ei bine... Howard se ridică, își băgă un deget în gulerul cămășii, ca È™i cum l-ar fi deranjat. Ei bine, dacă È›ii atât de mult la asta, putem să amânăm includerea lor... - Pentru totdeauna! rosti scurt Tweed. - Da, înÈ›eleg. La urma urmei, e responsabilitatea voastră. - Tot timpul a fost responsabilitatea noastră, replică Tweed, refuzând să-l ajute câtuÈ™i de puÈ›in sau să se mai ostenească să fie politicos cu Howard. - AÈ™ aprecia dacă m-ai È›ine la curent. Când poÈ›i, bine-nÈ›eles... Cu această notă defensivă, Howard se retrase din birou. ÃŽnchise uÈ™a după el foarte încet. - Asta l-a condus la ușă, ciripi Monica, fără să-È™i ascundă încântarea. - Habar n-are despre ce e vorba, mormăi Tweed. Biroul e la următorul etaj, chiar lângă scări. ÃŽn încăperea aceea mare e suficientă aparatură ca să conduci Pentagonul. Reginald, un veteran, are câteva calculatoare, laptopuri, trei oameni, cabluri care leagă aparatura aceea la telefon, monitoarele alea verzi È™i oribile. Probabil c-a costat o avere. Howard spera să facă din dosarele noastre exponatul principal al noului său departament de jucării. Acum, că am ucis această idee, Dumnezeu È™tie cu ce-o să se mai joace ca să-È™i justifice existenÈ›a. - Am un prieten, Abe Wilson, care își ia de lucru acasă, zise Newman. Are È™i el o groază de deÈ™euri din astea. Nevastă-sa mi-a spus că noaptea, după ce termină treaba, se duce în sufragerie È™i se uită la televizor. După aceea adoarme imediat. M-a întrebat pe furiÈ™ dacă n-aÈ™ vrea s-o scot în oraÈ™, la cină. - Frumoasă? întrebă Marler. - Foarte. I-am refuzat invitaÈ›ia cât am putut de tacticos. Abe ar înnebuni. - Bob, se amestecă Tweed, ce părere ai despre cum se împacă Philip cu Eve? - Amărâtul ăsta nu È™tie dacă-i albă sau e neagră. Ea se joacă cu el ca È™i cu o marionetă, darcând e vorba de lucru, devine vechiul Philip pe care-l È™tim noi. - Mă întreb unde este Eve Warner în acest moment? se întrebă Tweed. Coborând din avionul care o adusese la Geneva, Eve se miÈ™că repede după ce trecu pe la controlul paÈ™apoartelor È™i pe la vamă. Se duse direct la biroul de închiriat maÈ™ini, se legitimă È™i semnă actele pentru Renault-ul pe care ÃŽl închiriase prin telefon din Heathrow, apoi plăti fetei de la ghiÈ™eu. Rămase în apropiere fumând încă o È›igară, aruncând priviri fugare celor câtorva pasageri care se grăbeau spre ieÈ™ire. La sfârÈ™itul lui februarie, aeroportul era mai liniÈ™tit decât în timpul sezonului. Se uita după cineva care ar fi putut s-o urmărească. Eve avea o memorie fotografică atunci când era vorba de feÈ›e, chiar È™i când le vedea doar pentru câteva fracÈ›iuni de secundă. Nu văzu pe nimeni care să-i trezească suspiciuni. Se întoarse repede la ghiÈ™eu È™i-i spuse fetei cu care încheiase afacerea că e gata de plecare. însoÈ›ită până la Renault-ul care o aÈ™tepta, Eve luă cheile de la fată È™i se uită la ea. - E roÈ™u, rosti ea tăios È™i lovind capota cu mâna înmănuÈ™ată. Am subliniat că doresc o culoare care să nu bată la ochi. - îmi pare rău, madame, dar la telefon aÈ›i fost foarte insistentă când aÈ›i spus că vreÈ›i un Renault. Acesta este singurul care a mai rămas. - Bănuiesc că va trebui să mă descurc cu ăsta. MulÈ›umesc pentru osteneală. își scoase haina din păr de cămilă È™i o aruncă în spate. ÃŽÈ™i ascunsese părul negru sub o eÈ™arfă È™i purta o pereche de ochelari negri. N-o puteai recunoaÈ™te decât după mers. IeÈ™i din oraÈ™ È™i intră pe autostrada care se îndrepta spre nord-est. Păstrând limita maximă de viteză, depăși toate maÈ™inile care îi ieÈ™iră în cale. Șoferul unui camion claxonă după ea când ÃŽl depăși în linie dreaptă. Ea îi făcu cu mâna peste umăr. O oră mai târziu, opri la un mic hotel aflat la intrarea într-un oraÈ™. Mâncă repede È™i își permise un pahar de votcă, apoi, nervoasă, se dădu cu parfum pentru a masca orice miros de alcool, oricât de slab. PoliÈ›iÈ™tii elveÈ›ieni erau niÈ™te ticăloÈ™i dacă te prindeau băut la volan. înainte să plece de la hotel, găsi un telefon È™i formă un număr din memorie. Când auzi vocea celui care îi răspunse, i se lungi faÈ›a. Canalia aceea. - Sunt Eve Warner È™i vorbesc din Geneva. Mă sui imediat în maÈ™ină È™i ajung la voi astă-seară. Transmite mesajul... Trânti receptorul, ieÈ™i È™i își continuă drumul spre nord-est, pe o autostradă principală. Trecuse mai devreme pe lângă munÈ›ii Jura, cu zăpada strălucind în lumina lunii, trecuse prin sate frumoase, cu turnuri de biserici ca niÈ™te ace. Nu văzuse nimic din toate astea. Decorurile magnifice n-o interesau. Conducea aprinzându-È™i È›igară de la È›igară È™i continuând să depășească maÈ™ini. Nu suporta să aibă altă maÈ™ină în față. Se simÈ›ea foarte bine lăsând maÈ™inile în spatele ei, arătându-le celorlalÈ›i ce È™ofer minunat e ea. Ajunse la destinaÈ›ie devreme. ÃŽi plăcea să-i surprindă pe oameni. în cabinetul său din Berna, furia lui Brazii devenea tot mai amenințătoare. Se învârtea prin încăpere cu paÈ™i mari, cu mâinile la spate, È™i tuna. Igor, câinele-lup, ÃŽl privi, apoi se uită la cel căruia îi era destinată furia lui Brazii. înalt È™i zvelt, câinele avea un cap mic, iar urechile îi erau ridicate, simÈ›ind starea de spirit a stăpânului său. Craig, care se întorsese de la Geneva cu avionul, aterizase la Belp, apoi venise la vila de pe Kocher-gasse cu maÈ™ina care ÃŽl aÈ™teptase la aeroport; acum se holba la câine, care avea gura deschisă È™i dinÈ›ii dezveliÈ›i. Craig îi raportase lui Brazii groaznicul fiasco din OraÈ™ul Vechi al Genevei... deÈ™i avusese grijă să nu folosească cuvântul „fiasco". Brazii fusese nevoit să-È™i supună adjunctul unui interogatoriu sever pentru a scoate adevărul de la el. - EÈ™ti cel mai mare idiot din lume! urlă Brazii. Cadavre lăsate în stradă - oamenii tăi - chiar acum, când n-avem nevoie de publicitate nefavorabilă, ca să nu mai vorbesc de morÈ›ii de care eÈ™ti răspunzător. Þi-am spus, sau nu È›i-am spus, după masacrul de la Sterndale Manor, că nu trebuie să te dai în spectacol? - Au avut mulÈ›i oameni care ne aÈ™teptau, minÈ›i Craig. - Am eu surse independente, care pot verifica această afirmaÈ›ie. Poate crezi cumva că eÈ™ti È™eful Cooperativei Crima? Am trăit o astfel de experiență în Statele Unite, de aceea am părăsit acea È›ară violentă. Tu trebuie să sperii oamenii, să-i intimidezi, nu să-i omori, răcni Brazii. - Ei au tras primii, minÈ›i Craig din nou. - Care „ei"? întrebă Brazii. - Oamenii lui Tweed, bănuiesc... - BănuieÈ™ti! Acum minÈ›i. Eu ÃŽl cunosc un pic pe Tweed, l-am întâlnit o dată foarte puÈ›in. Nu e genul de om care să opereze în acest fel... - Nu puteÈ›i fi sigur de asta... - Să nu îndrăzneÈ™ti să mă întrerupi! Sunt sigur de acest lucru. ÃŽn curând va trebui să mă întâlnesc cu Tweed, dacă va mai fi de acord să ne vedem după nenorocirea asta... Brazii slăbi lesa. Câinele începu să se ducă spre Craig, care se dădu înapoi. Și încă ceva, continuă Brazii pe acelaÈ™i ton. ÃŽncepând din acest moment, cu ajutorul unor anumiÈ›i bancheri elveÈ›ieni care îmi sunt prieteni, Arthur Beck e scos din joc. Stătea aproape nemiÈ™cat, cu mâinile în È™old. ÃŽn caz că te-a lăsat memoria, Beck este È™eful PoliÈ›iei Federale, care are cartierul general la o aruncătură de băț de locul unde stau eu acum. Dacă cumva găseÈ™te cea mai mică legătură între mine È™i ceea ce s-a întâmplat la Geneva, o să mi se suie în cap... chiar acum, când proiectul pe care ÃŽl coordonez e pe cale de a fi lansat. - Dacă aÈ™ È™ti despre ce proiect e vorba... ÃŽncepu Craig imprudent. - Nu È™tii È™i nici nu vei È™ti. Nu înainte de ora zero. AÈ™ aprecia enorm dacă ai dispărea din faÈ›a mea, dacă ai ieÈ™i din camera asta. O să-È›i fac instructajul mâine dimineață. IeÈ™i! Pentru numele lui Dumnezeu... Ajungând la vilă, Eve fu primită de José, apoi urcă în fugă scara în spirală care ducea la cabinetul lui Brazii, urmată îndeaproape de José. Prin uÈ™a grea a cabinetului, Eve auzi vocea lui Brazii È™i bănui că urlă la Craig. „Trebuie să văd asta", gândi ea. ÃŽl detesta pe Craig care o ignora mai tot timpul. Puse mâna pe clanță, când José o înhăță din spate. - Nu poÈ›i să intri acolo... - Ba pot. Am informaÈ›ii... - Trebuie să aÈ™tepÈ›i. Eve ÃŽl dispreÈ›uia pe José cel cu pielea fină È™i se luptă să scape din mâinile lui. Ridică un picior È™i-l lovi în fluierul piciorului. ÃŽl auzi mârâind, dar nu-i dădu drumul. - Dă-mi drumul, scârnăvie columbiană... - Sunt din Guyana Franceză, zise José calm. Continuă s-o È›ină È™i-i prinse mâinile la spate. Ea nu-È™i dăduse seama că e atât de puternic. ÃŽl înjură, dar el o È›inea strâns È™i nu se osteni să-i răspundă la insultă. Atunci, se deschise uÈ™a. Craig, aprins la față, închise uÈ™a după el. Se uită la ea. - Se pare c-ai avut parte de o ciomăgeală bună, i-o întoarse ea cu un zâmbet perfid. Craig plecă. José îi dădu drumul lui Eve. Ea își luă haina È™i eÈ™arfa, deschise uÈ™a È™i intră în cabinet urmată de José, care se aÈ™eză la locul lui, în spatele mesei din colÈ›. - Nu te aÈ™teptam aÈ™a de repede, spuse Brazii care se calmase. - Sunt un È™ofer bun, spuse ea È™i se aÈ™eză la biroul lui Brazii. N-a... Arătă spre José, fără să se uite la el. N-a uitat să-È›i dea numele oamenilor de bază din echipa lui Tweed, pe care i-am descoperit eu? Bob Newman, Paula Grey... È™i, probabil, William Franklin? - José nu uită niciodată. Mi-a dat numele. - Mai am unul ca să-l punem pe listă. Philip Cardon. - Iar asculÈ›i pe la uÈ™i? 20 în apartamentul Paulei de la Hotel des Bergues, cei trei tocmai terminaseră o cină excelentă pe care le-o aduseseră niÈ™te chelneri pe două mese cu rotile, puse apoi una lângă alta. - Calcanul a fost minunat, spuse Paula. Mă simt ca o femeie nouă. - Mâncarea a fost superbă, zise Archie. MulÈ›umesc foarte mult. Scoase din buzunar jumătatea de È›igară È™i È™i-o puse în colÈ›ul gurii. Philip se întrebase dacă va lua masa cu chiÈ™tocul la locul lui obiÈ™nuit. - HaideÈ›i să ne aÈ™ezăm pe canapeaua aceea lungă, ca să ne bem cafeaua, sugeră Paula. AÈ™teptă până ce se aÈ™ezară toÈ›i, apoi scoase fotografia lui Marchat din geantă. I-o întinse lui Archie. - Bănuiesc că habar n-ai cine e acest personaj. Archie studie fotografia, È›inând-o sub o lampă de pe măsuÈ›a pentru cafea. Se holbă la ea aproape un minut. „Nu È™tie, se gândi Paula. Bună încercare." Archie îi înapoie fotografia. - E un personaj important? întrebă el. - Ar putea fi important. - înÈ›eleg. Archie își luă ceaÈ™ca È™i sorbi din cafea, cu È›igara în gură, fără să verse nici o picătură. Puse ceaÈ™ca la loc cu grijă. Paula observase deja că toate miÈ™cările lui Archie erau cumpănite. Luă un È™erveÈ›el È™i se È™terse la gură. - S-a întâmplat ceva? întrebă Philip. - Omul din fotografie e în pericol? întrebă Archie, la rândul lui. - Ar putea fi în foarte mare pericol. Trebuia să moară în incendiul de la Sterndale Manor, din Dorset... aÈ™a cum s-a întâmplat cu generalul Sterndale È™i cu fiul său, Richard. Ca È™i cu singura rudă rămasă, care trebuia să fie acolo, dar care nu s-a simÈ›it bine È™i n-a mai ajuns. - înÈ›eleg, zise din nou Archie. - Nu te grăbi, ÃŽl liniÈ™ti Paula. GândeÈ™te-te bine. Vorbesc serios. - Anton Marchat, zise Archie dintr-odată. ElveÈ›ian. LocuieÈ™te cu soÈ›ia lui în Valais. Paula împietri pentru o clipă. Nu se aÈ™teptase la un răspuns afirmativ. - ÃŽn vale? repetă ea. Care vale? - ÃŽn cantonul Valais. Mult la est față de locul unde stăm noi acum. - Ce prostie din partea mea, spuse Paula, supărată pe ea. Eu È™tiu franceză, dar noi vorbeam engleză. Marchat a dispărut din Anglia. Știm că a luat avionul spre Geneva, dar asta e tot. - O regiune aspră, Valais-ul, medită Archie. Oamenii sunt rezistenÈ›i. Trebuie să fie rezistenÈ›i ca să poată trăi acolo... mai ales acuma, iarna. E cel mai rău, iarna. - Crezi că s-a întors acolo? ÃŽl presă Paula. - Era speriat? - Eu aÈ™ spune că-i era o frică de moarte, îi spuse Philip. Un asasin a încercat să-l omoare, dar a ucis pe altcineva în locul lui. - Atunci, dacă a venit la Geneva.... Archie făcu o pauză, gândindu-se. ÃŽÈ™i îndreptă spatele È™i chiÈ™tocul i se clătină. Dacă a venit la Geneva, repetă Archie, e mai mult decât probabil că a luat unul dintre expresele internaÈ›ionale din gara Cornavin. Apoi o să coboare în Valais, o să se ducă acasă È™i-o să stea acolo. - Nu-i È™tii adresa? întrebă Philip într-o doară. - Se duce cineva să-i facă o vizită, să-l protejeze? - Mă duc eu, zise Philip. - Mergem noi, spuse Paula. - Știu ce s-a întâmplat lângă Les Armures, zise Archie rar. Unul dintre chelneri s-a ghemuit în spatele unei mese de unde putea să vadă ce se întâmplă afară. A spus că nu erau decât o femeie È™i un bărbat. GândiÈ›i-vă la cei doi lichidând o bandă de criminali. Se uită mai întâi la Paula, apoi la Philip. Cred că aÈ›i fost într-o situaÈ›ie cumplită când v-a atacat banda de motocicliÈ™ti. - Să spunem c-am avut o seară foarte agitată, replică Philip precaut. Răspunsul păru suficient pentru Archie. Luă un carneÈ›el cu însemnele hotelului, de pe masă, rupse o foaie, ÃŽl întoarse È™i începu să scrie pe spatele lui cu un creion pe care ÃŽl găsise lângă carneÈ›el. Paula observă că scrie foarte uÈ™or. Nu apăsa, aÈ™a că nimic din ceea ce scria nu se putea imprima pe carton. Rămase cu foaia în mână după ce aruncă pe masă carneÈ›elul. - Sion, spuse el. - Unde? întrebă Paula. - Sion. - E chiar în mijlocul Valais-ului, îi spuse Philip. Expresele internaÈ›ionale care pleacă din Geneva spre Milano au doar trei opriri în Valais. La Martigny, la Sion È™i la Brig. - Vremea o să fie oribilă, îi avertiză Archie, È›inând încă în mână foaia de hârtie. Zăpadă din plin, multă gheață. E o regiune aspră, Valais-ul. Anton Marchat locuieÈ™te într-o casă veche, aproape de ieÈ™irea din oraÈ™. Casa e construită sub o stâncă imensă, un deal aspru È™i râpos, ca un munte mai mic, în vârful căruia e cocoÈ›at un castel... sau o catedrală? Dealul se vede de îndată ce trenul se apropie de Sion. Iată adresa. I-o dădu Paulei care i-o arătă lui Philip. Archie rămase cu aceeaÈ™i mină gânditoare, strângându-È™i È›igara între dinÈ›i. Dacă vă duceÈ›i acolo, aÈ›i face bine să fiÈ›i înarmaÈ›i... Ochii îi luciră când se uită la Paula, daratunci, cei doi oameni din față de la Les Armures aveau arme. Asta e important. Dacă vă duceÈ›i. Dacă ÃŽl vedeÈ›i pe Anton Marchat sau pe soÈ›ia lui, trebuie să amintiÈ›i numele meu. Altfel, vă puteÈ›i trezi cu uÈ™a trântită în nas. Philip luă foaia de hârtie, o împături È™i o puse într-un compartiment secret al portofelului său. Archie se ridică È™i se uită în jur după palton. - Doar nu ieÈ™i în seara asta? întrebă Paula îngrijorată. Am găsit aici o canapea - aceea de-acolo - care se poate desface ca un pat. AÈ™a poÈ›i să rămâi aici în seara asta, iar în registrul hotelului n-o să apară nimic care să confirme c-ai fost aici. - Acum, trebuie să plec, dar mulÈ›umesc pentru invitaÈ›ie. Paula îi aduse paltonul din dormitor È™i ÃŽl ajută să È™i-l pună. Munca mea nu se termină niciodată. Trebuie să prind un tren de noapte. - Unde te duci? se interesă Philip. Sau n-ar trebui să întreb? - Va fi mare agitaÈ›ie într-un anumit oraÈ™ mâine. Trebuie să fiu acolo, ca să văd ce se întâmplă. Poate c-ar trebui să fiÈ›i È™i voi acolo. - Unde? insistă Philip. - La Berna. Monica răspunse la telefon È™i păru luată prin surprindere. ToÈ›i cei care se aflau în birou observară acest lucru... niciodată n-o văzuseră pierzându-È™i cumpătul. - AgenÈ›ia de Asigurări General È™i Cumbria, zise ea. - Bună seara. ÃŽmi cer scuze pentru acest telefon, la această oră înaintată. La telefon e Carson Craig, continuă vocea curtenitoare. Domnul Brazii m-a rugat să văd dacă pot aranja o întâlnire între Domnia Sa È™i domnul Tweed. Când îi convine domnului Tweed. - Vă rog să rămâneÈ›i la telefon. Nu sunt sigură dacă aÈ›i format bine... - Vă rog să nu credeÈ›i că sunt nepoliticos, dar eu È™tiu că am format bine. Rămân la telefon. Nu e nici o grabă. Monica acoperi receptorul cu mâna È™i îi transmise lui Tweed mesajul lui Craig. Se uită la Newman È™i la Marler. - Credeam că e un necioplit. Pare un om foarte cultivat. - Vorbesc eu cu el, spuse Tweed spre surprinderea tuturor. ÃŽi făcu semn Monicăi să-i dea telefonul ei lui Newman, ca să asculte È™i el. - Bună seara, domnule Craig. Tweed la telefon. Nu cred c-am avut plăcerea să fac cunoÈ™tință cu dumneavoastră, spuse el mieros. - Asta aÈ™a e, darlumea e mică, domnule Tweed, aÈ™a se zice. Sper să putem remedia această situaÈ›ie într-o zi. Domnul Brazii a plecat la Bonn, ca să se întâlnească cu cancelarul german. Bănuiesc că È™i el lucrează până târziu, darmâine-dimineață, la prima oră, domnul Brazii va fi înapoi. - îmi permiteÈ›i să vă întreb de unde vorbiÈ›i? - BineânÈ›eles. Mii de scuze. Mă aflu în cabinetul domnului Brazii din vila sa de pe Kochergasse, în Berna. Domnul Brazii a revăzut oferta precedentă de a vă întâlni È™i crede că, poate, dumneavoastră nu doriÈ›i s-o acceptaÈ›i È™i să călătoriÈ›i cu avionul pe care se pregătise să vi-l pună la dispoziÈ›ie. Dacă preferaÈ›i să ajungeÈ›i la rendez-vous cu mijloace proprii, domnul Brazii va fi foarte încântat de idee. - AÈ™a am să fac, zise Tweed. Și ce fel de rendez-vous sugeraÈ›i dumneavoastră? - Credem c-ar fi mai înÈ›elept dacă ne-aÈ›i spune dumneavoastră unde vă puteÈ›i întâlni cu Domnia Sa. Oriunde va fi, domnul Brazii va fi acolo. - La Zurich. - Desigur... Fusese o mică pauză înainte ca Craig să fie de acord. AÈ›i putea să-mi spuneÈ›i sigur locul È™i timpul? - La hotelul Schweizerhof... Tweed tăcu o clipă È™i-l văzu pe Newman ridicând degetul mare în semn de aprobare. Este vizavi de gara mare, în Bahnhofplatz. ȘtiÈ›i unde e, domnule Craig? - BineînÈ›eles că È™tiu la ce vă referiÈ›i, deÈ™i n-am fost niciodată în acel hotel. V-aÈ›i gândit la o anumită oră? - Da. Mâine-seară, la ora È™apte. Ora ElveÈ›iei. ÃŽl voi aÈ™tepta pe domnul Brazii în hol. - Domnule Tweed, nu numai că domnul Brazii va fi foarte mulÈ›umit, dar, mai ales, uÈ™urat. Nu cred că voi fi È™i eu cu Domnia Sa, dar sper să ne întâlnim o dată la un pahar sau chiar să luăm cina împreună, la ora È™i în locul care vă convin dumneavoastră. - Vă mulÈ›umesc pentru telefon. Noapte bună, domnule Craig... - Ãsta a fost Craig? ÃŽl întrebă Tweed pe Newman după ce puse receptorul jos. - Da. Categoric. Newman era uluit. Doctorul Jekyll È™i domnul Hyde. L-am întâlnit pe Hyde cel rău în Dorset, iar tu tocmai ai vorbit cu agreabilul domn Jekyll. E incredibil. N-am întâlnit în viaÈ›a mea o personalitate atât de duală. - îmi spune È™i mie cineva despre ce e vorba? întrebă Marler. - L-ai văzut - È™i l-ai auzit - în timpul încăierării de la Ursul Negru. Newman se învârtise cu scaunul ca să i se adreseze lui Marler care stătea în picioare, rezemat de un perete. Cum l-ai fi descris? - Un bătăuÈ™ grosolan È™i cu gura mare. - ÃŽn nici un caz tipul de om pe care să-l inviÈ›i la clubul tău, comentă Monica, imitând vocea afectată a lui Howard. - Ceva în genul ăsta, încuviință Marler. Și? - Ei bine, acum, la telefon, continuă Newman, a fost omul de afaceri rafinat È™i cultivat. Curtenitor È™i plin de respect față de Tweed. - De ce ai ales Zurich-ul? vru Monica să È™tie. - Deoarece, îi răspunse Newman, cred că Tweed È™i-a amintit cât de bine cunoaÈ™tem noi zona. - Tweed e È™i el aici, spuse Tweed. Trebuie să acÈ›ionăm. Probabil că vom fi aici toată noaptea. Monica, ia bilete pentru primul zbor de mâine spre Zurich. Pentru mine, pentru Newman, Marler, Butler È™i Nield. Apoi rezervă-ne camere la hotelul Schweizerhof... mie È™i lui Newman. Pentru Marler, Butler È™i Nield rezervă camere la hotelul Gotthard. - Care e chiar în spatele hotelului Schweizerhof, spuse Monica. - Exact. Iar eu mai bine mi-aÈ™ reface valiza din dulapul de colo cu haine groase. - Pot s-o fac eu, sări Monica. - Ba nu. Tu apucă-te È™i fă rezervările pentru biletele de avion È™i pentru camerele de hotel. Acesta era evenimentul pe care ÃŽl aÈ™teptam. Răbdarea lui Brazii a ajuns la limită. Ceea ce înseamnă că, oricare ar fi proiectul planificat, e pe cale de a fi pus în acÈ›iune. Vă amintiÈ›i că, într-un telefon anterior pe care mi l-a dat, a folosit cuvântul „catastrofă"? Balonul a început să urce... 21 Eve își pilea unghiile, în timp ce Craig vorbea cu Tweed. ÃŽl ascultă pe Craig È™i zâmbi dispreÈ›uitoare, ca pentru sine. După ce el termină convorbirea, ea încercă să-l ia peste picior. La urma urmei, Craig avea probleme cu Brazii, aÈ™a că acesta era momentul prielnic ca să-l lovească. - Cât de slugarnici putem fi? începu ea. Te-ai cam linguÈ™it pe lângă Tweed. - Putem fi atât de slugarnici cât trebuie... când trebuie, îi răspunse amabil Craig. Eve stătea picior peste picior, vizibile până unde permitea crăpătura fustei. Craig se uită la ele aprinzându-È™i o È›igară. „Mă întreb dacă aÈ™ putea să-l agăț È™i după aceea să-i dau papucii cu tam-tam", se gândi ea. - Păi, trebuia să-È›i faci treaba. ÃŽi zâmbi. Și, de fapt, ai făcut-o chiar bine. PeÈ™tele a muÈ™cat momeala? - Tweed se întâlneÈ™te cu È™efu' mâine, aici, dacă asta voiai să È™tii. - O să câștigi medalii în loc de urlete. - Cel puÈ›in, eu nu atrag oameni puternici în capcană, remarcă el. - Ce-ai spus? Eve era furioasă. ÃŽÈ™i îndreptă spatele, foarte bățoasă. Insinuezi c-aÈ™ fi o prostituată de lux? Eu am o înÈ›elegere foarte clară cu Brazii: nu ajung în pat cu nici unul dintre bărbaÈ›ii pe care îmi cere să pun ochii. - Știu asta, zise el liniÈ™tit, dar îți sare È›andăra cât ai zice peÈ™te. Eu nici măcar nu pot să zic peÈ™te. - Ha, ha! Ce glumă bună. Dacă tu spui bancuri proaste pe care nici un comic care se respectă n-ar visa să le spună. Ascultă, Carson, am putea fi prieteni, în loc să ne ciondănim tot timpul. Nici lui Leopold nu-i place chestia asta. Și apropo, animalul ăla de-acolo n-ar trebui să fie aici. A fost în Anglia când È™efu' a vizitat Grenville Grange. Șase luni de carantină, zice regula britanică. - Șeful a avut grijă. L-a scos pe Igor pe furiÈ™ din avion, pe aeroportul internaÈ›ional Bournemouth, È™i l-a È›inut în limuzina lui. Cât a stat la vilă, Igor nici măcar n-a văzut vreun alt animal. - A încălcat legea, insistă Eve, darasta-i treaba lui, zise ea repede. Dacă mă pârăști, o să-i spun că ai inventat. - Tu ai face-o. Cred că tu È™i cu mine am putea să ieÈ™im È™i noi, să bem câteva pahare cu votcă, să bârfim, cum se zice, cine o zice-c - Poate, zise ea. Unde are loc întâlnirea cu Tweed? - Asta e o informaÈ›ie secretă. - Am auzit că ziceai ceva de un hotel. Care? încercă ea să-l tragă de limbă. - E tot secret. Se ridică. Să nu dai vina pe mine È™i să începi să urli. Ordinele È™efului. Eu sunt plătit să fac ce-mi spune el. - Dar nu eÈ™ti plătit la fel ca mine. - N-am de unde să È™tiu. José împarte pâinea. - Eu n-am încredere în José, spuse ea È™i se uită la Craig cu ochii mijiÈ›i. El mergea spre ea. Ea se aÈ™tepta ca el să-i pună o mână pe picior. ÃŽn momentul în care ar fi făcut-o, ar fi primit un întreg pahar de votcă în față, paharul ei, È™i pe frumosul lui costum. Craig trecu pe lângă ea È™i se duse să mângâie câinele. Igor stătea într-un colÈ›, cu limba scoasă È™i cu o figură visătoare. Cinase de curând. Se ridică È™i mârâi când Craig se apropie. - Fii atent. Eve își dădu votca pe gât, se ridică È™i se îndreptă spre ușă. Se uită la Craig peste umăr. Eu merg să mă culc. Singură, zise ea dulce. în dormitorul ei de la Hotel des Bergues, Paula nu putea să adoarmă. Aprinse veioza È™i se uită la ceasul ei de călătorie. Două dimineaÈ›a. Excelent. Ridică receptorul È™i chemă serviciul de cameră, comandă două cafele, deÈ™i era sigură că Philip se culcase imediat. ÃŽÈ™i puse halatul, îi legă cordonul È™i deschise încet uÈ™a de la sufragerie. Philip nu dormea. Tolănit pe canapea, cu veioza aprinsă, Philip citea un volum broÈ™at. Când intră Paula, el puse cartea jos, își puse halatul peste pijama È™i își coborî picioarele pe podea. - Și tu? zise el. - Cam aÈ™a ceva. A fost o seară foarte agitată. Am comandat cafea, chiar È™i pentru tine, asta în cazul în care ai fi fost treaz... deÈ™i nu mă aÈ™teptam. Chelnerul ciocăni la ușă, aduse, pe o măsuță cu rotile, cafea È™i fursecuri È™i, după ce plecă cu un bacÈ™iÈ™ generos, Paula turnă în ceÈ™ti pentru amândoi. Telefonul sună tocmai când se pregătea È™i ea să-È™i bea cafeaua. - Vă caută un bărbat la telefon, domniÈ™oară Grey. N-a vrut să-È™i spună numele, dar a insistat că aÈ›i vrea să vorbiÈ›i cu el. - Vorbesc... - Paula, la telefon e invitatul de la cină. ÃŽmi pare foarte rău că te sun la ora asta, dar am ajuns la destinaÈ›ie. Am verificat împreună cu un prieten... Tăcu. Paula își dădu seama că se referea la un informator. Mi-a dat un singur cuvânt. E un nume de fată. Ariane... A spus că e foarte important. Noapte bună... Paula îi spuse lui Philip: - Un nume de fată. Ariane. ÃŽÈ›i spune ceva? - Absolut nimic. Probabil că Archie a crezut că e foarte important dacă te-a sunat la ora asta. Am impresia că are un informator într-o poziÈ›ie cu adevărat importantă. - Chiar a spus că e foarte important. La naiba, sunt trează de-a binelea, È™i tu la fel. ÃŽl sun pe Tweed... S-ar putea să fie încă treaz. Tweed se întoarse în cabinet, È™tergându-se pe cap cu un prosop, apoi se pieptănă într-o oglindă pe care i-o împrumutase Monica. Se uită la Newman È™i la Marler. - Mă simt gata pentru încă douăzeci È™i patru de ore. E uimitor cât de mult te poate împrospăta o baie. Vă recomand acest remediu. Tăcu, se duse la birou, când telefonul sună din nou. Monica răspunse. - René Lasalle, din Paris. Pare urgent. - Fă-mi legătura. Bună dimineaÈ›a, René. Deci È™i tu arzi lumânarea la ambele capete... - Tweed, trebuie să È™tii È™i tu asta. De abia am aflat-o È™i eu. Brazii È™i-a trimis o echipă la Cayenne... Guyana Franceză. Eu am aflat È™i mi-am trimis propria echipă, dotată cu camere speciale. Tu È™tii despre Ariane, sistemul nostru de lansare a rachetelor pe care ÃŽl avem în Guyana. Ariane. Brazii își trimisese deja propriul satelit cu avionul pentru a-l lansa pe orbită cu ajutorul lui Ariane. Știi că noi facem bani închiriind sistemul oricui dispune de fonduri pentru a se folosi de Ariane ca să lansese un satelit în spaÈ›iu. - Știu. - Ei bine, s-a întâmplat ceva complicat. Echipa lui Brazii a spus că verifică satelitul, au ridicat un paravan din pânză, dar echipa mea a zburat cu elicopterul pe-acolo tocmai la momentul potrivit È™i a făcut câteva fotografii. Satelitul a fost înlocuit cu un altul, diferit, iar noi am primit pozele din Guyana. AÈ™a-ziÈ™ilor experÈ›i de primă mână pe care îi am eu, acestea nu le spun nimic, deÈ™i au fotografii chiar È™i cu interiorul satelitului. - Ciudat, spuse Tweed. - Știu că tu ÃŽl cunoÈ™ti pe savantul ăla È›icnit care a dat de capăt unor probleme pe care nimeni nu le putuse veni de hac. Mi-am permis să-È›i trimit copii ale fotografiilor. Curierul vine cu un avion mic chiar acum, va ateriza la Heathrow. - Când să le-aÈ™tept? - Cam într-o oră sau două. La Park Crescent. Am sunat la Heathrow È™i am aranjat ca să-l aÈ™tepte o maÈ™ină. - ÃŽl sun pe profesorul Grogarty acum. - Nu te mai È›in. Am fost din nou chemat la Elysée È™i am fost muÈ™truluit de preÈ™edinte în persoană. AmeninÈ›at cu o destituire subită dacă oamenii mei se mai învârt în jurul lui Brazii. Asta e... Tweed închise telefonul È™i le spuse lui Newman, Marler È™i Monicăi ce aflase de la Lasalle. - Ce naiba vrea să facă omul ăsta? întrebă Monica. - S-ar putea să È™tim mai multe dacă Grogarty poate să scoată ceva din pozele acelea. A inventat un microscop cu care poate citi cifruri tridimensionale minuscule. Monica, încearcă să-l prinzi pe Grogarty la telefon. Lucrează toată noaptea. Telefonul sună din nou, înainte ca Monica să înceapă să formeze numărul profesorului. Răspunse, ascultă È™i strigă încet: - E Paula la telefon, pentru tine... Tweed înÈ™facă receptorul. Trase adânc aer în piept, ca să-È™i ascundă îngrijorarea. - Mă bucur să mai aud de tine. M-am gândit mult la tine. - MulÈ›umesc, zise Paula repede. Vorbesc de la Hotel des Bergues, ÃŽl avertiză ea. Din dormitorul meu. Tocmai am primit un telefon de la prietenul nostru care aprinde È›igările, dar nu fumează. Știi la cine mă refer? -Da. Tweed avu grijă È™i nu pomeni numele lui Archie. - A obÈ›inut informaÈ›ia dintr-o sursă foarte sigură. E ciudată. Nu conÈ›ine decât un cuvânt. Un nume de fată. Ariane... - Știu cine e, È™tiu ce vrea să spună. - Slavă cerului. E È™i Philip aici, încearcă să doarmă pe canapeaua din sufragerie. Nu putem să dormim. Suntem prea agitaÈ›i. - EÈ™ti teafără? Am auzit de OraÈ™ul Vechi. Beck m-a sunat ca turbat. Nu-È›i face griji. Tu cum te simÈ›i? - Bine. Chiar bine. Și Philip se simte bine. Se pare că rivalii noÈ™tri È™tiu dinainte ce miÈ™cări o să facem. - Sunt bine organizaÈ›i È™i au o groază de bani la dispoziÈ›ie. Asta le prinde bine. Tweed asculta atent fiecare cuvânt pe care ÃŽl spunea ea, încercând să detecteze vreun semn de tensiune sau de stres. Vocea Paulei era limpede È™i clară. - Un anumit om important, pe care Newman l-a întâlnit în Dorset, are o bază la Berna? întrebă Paula. - Da. De ce? - Ne ducem È™i noi mâine acolo. - Pe Kochergasse, zise Tweed grăbit. Vă duceÈ›i amândoi? Bun. Vreau să încercaÈ›i amândoi să veniÈ›i să vă întâlniÈ›i cu mine la Schweizerhof, mâine, mai spre seară. Am mai stat acolo. Mai È›ii minte? - Sunt sigură că ne vom vedea mâine. Sigur ne vom vedea. N-ar trebui să încerci să dormi puÈ›in? - AcelaÈ™i lucru aÈ™ putea să-È›i spun È™i eu. Trebuie să mai dau un telefon. Ai grijă, ai mare grijă... ÃŽi făcu semn cu capul Monicăi care formă numărul profesorului È™i spuse că Tweed vrea să vorbească cu el. - Tweed! Deci È™i tu eÈ™ti o bufniță, ca mine. Grogarty scoase un chicotit răguÈ™it. Eu lucrez cel mai bine la ore matinale. Iar ai vreo problemă. BineînÈ›eles! Altfel nu m-ai fi sunat. Tweed simÈ›i un chef nebun să-l întrebe dacă pince-nez-ul nu e cumva strâmb, dar se abÈ›inu. - Da, am o problemă. Una foarte ciudată. ÃŽi povesti despre telefonul de la Paris, fără să pomenească numele lui Lasalle, încheind că un curier era pe drum È™i aducea fotografiile satelitului care fusese substituit, în secret, celui iniÈ›ial. - Pare uimitor, comentă Grogarty. Și tu vrei părerea mea astăzi? - Nu, zise Tweed, ieri. - Atunci, de ce nu reÈ›ii curierul, te uiÈ›i È™i tu la poze, apoi le trimiÈ›i direct la mine cu acelaÈ™i curier? - Mâine, la prima oră plec în străinătate. Cum se crapă de ziuă. - Atunci ai face mai bine să-l trimiÈ›i pe curierul ăla aici cât poÈ›i de repede. Și încă ceva, Tweed, mi-ar prinde bine dacă i-aÈ™ cunoaÈ™te orbita... zonele de pe Pământ pe care le va survola. Tweed puse jos receptorul È™i înjură cu voce tare, dar nu pătimaÈ™, ceea ce nu i se întâmpla foarte des. - Nu vrea să coopereze? întrebă Monica. - Mi se pune la dispoziÈ›ie cu trup È™i suflet, daracum vrea să-i È™tie È™i orbita... ce părÈ›i ale planetei va traversa. Iată o problemă pentru tine. - UÈ™oară. Monica începu să formeze un număr din memorie. Cu puÈ›in noroc, o să am È™i răspunsul. Cord Dillon, director adjunct la CIA, È™i un vechi prieten de-al tău. Lucrează până târziu È™i, oricum, cartierele generale din Langley sunt pe ora Washingtonului, aÈ™a că sunt cu cinci ore în urma noastră... - Ce m-aÈ™ face fără ea? ÃŽl întrebă Tweed pe Newman în timp ce se ridica. - Ai claca, i-o trânti Newman. - Eu mă duc sus. Poate vii È™i tu peste un minut. Mergem să-l vedem pe Reginald È™i toată aparatura lui. Am È™i eu o cheie de la camera aceea. Tweed găsi deschisă uÈ™a de la centrul de comunicaÈ›ii, cum fusese denumit, È™i pe Reginald înăuntru, împreună cu doi dintre oamenii săi. Newman intră în camera spaÈ›ioasă, urmat de Tweed È™i Marler. - PoftiÈ›i înăuntru, domnule Tweed, zise Reginald care era aÈ™ezat în faÈ›a celei mai mari maÈ™inării din toată încăperea. - Sunt înăuntru. - Voiam să spun că sunt încântat de faptul că sunteÈ›i, în sfârÈ™it, interesat de munca noastră, că aÈ›i fost convertit la tehnica modernă. - N-am fost. Cei trei vizitatori își plimbau agale privirea prin camera în care se găseau computere mai mici È™i mai mari pe mese de metal lipite de pereÈ›i. Lumina verde a monitoarelor era înnebunitoare, pe unele ecrane se găseau încă texte, rând după rând. Reginald avea peste douăzeci de ani, era slab È™i purta ochelari cu lentile groase, iar faÈ›a îi era aproape cadaverică. Făcu un semn spre maÈ™inăria cea mare în faÈ›a căreia stătea, cu degetele aÈ™ezate deasupra tastaturii. - Acesta e computerul principal, de aceea e mai mare, deÈ™i tendinÈ›a actuală e ca toate calculatoarele să fie din ce în ce mai mici. Computerul principal în faÈ›a căruia stau eu e legat la sistemul telefonic, ca È™i celelalte. Securitatea noastră e totală È™i sigură. - Ba nu e, zise Tweed. L-am întrebat de curând pe directorul băncii în care îmi È›in economiile dacă-mi poate garanta că nimeni nu poate să-mi penetreze contul. L-am pus în încurcătură, apoi a recunoscut că acest lucru e posibil, contul meu fusese spart de mai multe ori. De obicei, lucraÈ›i aÈ™a de târziu? - A, nu, darde când a venit Monty, suntem nerăbdători să-i facem toate legăturile. - Monty? întrebă Tweed. - AÈ™a am botezat computerul principal. - Vă lăsăm să vă continuaÈ›i munca... - Monty! spuse Tweed dezgustat în timp ce coborau scările spre cabinetul lui. Mă întreb ce-o să le facă luminile acelea ochilor lor. Când intrară în cabinet, Monica tocmai punea receptorul jos, cu o figură mulÈ›umită. - Cord a scos aÈ™ii din mânecă. La ei acolo, la Langley, sunt furioÈ™i că Parisul nu i-a informat că lansează un nou satelit. - Parisul? întrebă Tweed. E satelitul lui Brazii. - E clar că a ascuns faptul că el e proprietarul È™i a lansat mai departe ideea cum că e vorba de un nou satelit francez. Bănuiesc că ceea ce l-a ajutat au fost bunele relaÈ›ii pe care le are cu preÈ™edintele de la Elysée. Cord mi-a spus că au auzit că Ariane lansează Potlogarul Unu È™i că i-au urmărit traiectoria. - Potlogar Unu? - AÈ™a l-au botezat cei din Langley. Mie mi se pare un nume chiar bun. - Un nume bun pentru Leopold Brazii, zise Marler. - Domnul Brazii s-a întors, îi zise José lui Eve. Vrea să te vadă în bibliotecă. - N-am mâncat de dimineață. Trebuie să mănânc. - Tu ai dormit. Domnul Brazii nu a dormit deloc. Și când doarme, nu-i trebuie decât patru ore. Are multă energie, are o personalitate foarte dinamică. - N-ar trebui să aÈ™tepÈ›i să fie È™i el de față ca să-l linguÈ™eÈ™ti? rosti Eve pe un ton batjocoritor. Dacă îmi spui mie lucrurile astea, n-o să câștigi nici o medalie. Expresia de pe figura tuciurie a lui José nu se schimbă. Nu se schimba aproape niciodată. ÃŽi spuse lui Eve că domnul Brazii o aÈ™teaptă în bibliotecă. Ea coborî la primul etaj, nu se osteni să bată la uÈ™a bibliotecii È™i intră. Igor, care era întins lângă scaunul în care stătea Brazii la biroul lui, se ridică È™i mârâi. - Igor ar prefera să baÈ›i la ușă, spuse Brazii blând. El o consideră o chestiune de maniere. - A, înÈ›eleg. Eve clătină din cap. Vrei să ies din nou, să bat respectuoasă la uÈ™a ta È™i să aÈ™tept până îmi spui să intru? - Nu fi impertinentă. Stai jos. Brazii era îmbrăcat într-un costum gri, foarte elegant, cu o cravată asortată pe care È™i-o cumpărase pe Bond Street. Radia o aură de putere È™i de succes. Pe birou se găsea un plic gros. Se amuza privind-o pe Eve care încerca să nu se uite la plic. De îndată ce Eve se aÈ™eză cu faÈ›a la el, începu din nou să vorbească cu vocea lui profundă: - Astăzi, mai târziu, o să mă întâlnesc cu Tweed. Lucrezi pentru mine pentru flerul tău de a cântări bărbaÈ›ii, de a le descoperi punctele slabe, de a face ce vrei cu ei. Ce fel de om e Tweed? Ai putea să-l faci să-È›i mănânce din palmă? - E o enigmă. - Ei, hai. PoÈ›i mai mult de-atâta. Mi-ai spus că ai luat cina cu el într-o seară, la hotelul Priory. Cina e un moment foarte bun ca să-È›i dai seama ce fel de om este cel cu care o iei. Eve se încruntă, străduindu-se să nu se uite la plicul cel gros care era singurul obiect de pe biroul lui Brazii. Ca de obicei, încerca să găsească răspunsul care l-ar fi mulÈ›umit pe È™eful ei. Brazii aÈ™teptă È™i păru că-i citeÈ™te gândurile. - Nu vreau să-mi spui ce crezi tu că mi-ar plăcea să aud. Vreau o apreciere onestă. Tu trebuie să fii perspicace când bărbaÈ›ii sunt preocupaÈ›i. - E cel mai dificil om de analizat din câți am întâlnit. ÃŽÈ™i schimbă des felul de a fi. Uneori e foarte amabil, chiar glumeÈ›. Alteori, nu-È›i poÈ›i da seama la ce se gândeÈ™te doar uitându-te la el. - E insignifiant? sugeră Brazii. - Nu, nici pomeneală. AÈ™ spune că e precaut, vrea să fie sigur de un anumit lucru, înainte de a face vreo miÈ™care. Nici o femeie nu l-ar putea prinde. Dacă li s-ar părea c-au făcut-o, ar avea o surpriză foarte neplăcută. ÃŽl plac femeile, dar e foarte judicios în ceea ce le priveÈ™te pe cele cu care are de-a face. - Zi mai departe. E mai bine. Mult mai bine. - Ia-o pe Paula Grey. AÈ™ putea să spun că ea e cineva în care are încredere. - Bine. Ce fel de femeie e Paula Grey? - Frumoasă, spuse Eve fără tragere de inimă. E È™ireată, probabil foarte devotată lui Tweed. Cred că au o relaÈ›ie foarte specială, bazată pe respect reciproc. Uneori credeam că e îndrăgostită de el. - Dar el de ea? - Dacă da, n-o arată niciodată. Sau, cel puÈ›in, eu n-am putut să-mi dau seama de asta. - Crezi c-au avut vreodată momente de intimitate? - Sunt sigură că nu. E o relaÈ›ie permanentă, dar fără aÈ™a ceva, sunt sigură. O femeie realizează astfel de lucruri. - Hai să ne întoarcem la Tweed: dacă ar fi să facă față unui duÈ™man pe care el ÃŽl consideră foarte periculos, cum ar reacÈ›iona. Până acum, am imaginea unui om foarte inteligent, atent, cu multă stăpînire de sine È™i foarte tăcut. Cum ar reacÈ›iona? repetă el. - Ar fi nemilos. Ar lua decizii foarte repede È™i s-ar miÈ™ca asemeni fulgerului. - Interesant. Te-ai descurcat bine. Acum poÈ›i să iei plicul ăsta de pe birou, te-ai cam chinuit să nu te uiÈ›i la el. E salariul tău, plus o primă generoasă. - MulÈ›umesc. Plicul dispăru în geanta ei ca într-o scamatorie. Ardea de nerăbdare să-l deschidă, simÈ›ise bancnotele foÈ™nind înăuntru, dar È™tia că ar fi fost o greÈ™eală să-l deschidă în faÈ›a lui Brazii. Ar fi vădit lăcomie. Habar n-avea că atunci, la început, când Brazii o angajase, simÈ›ise că lăcomia e una dintre trăsăturile de bază ale caracterului ei. Acum, că-È™i primise plicul, se hotărî să pună întrebarea care o preocupase atât de mult: - După ce am făcut cunoÈ™tință cu preÈ™edintele Băncii Zurcher Kredit, m-am dus acasă la el cu un bărbat cu care mi-ai spus să mă întâlnesc în staÈ›ie, la ceas. Mi-ai spus să-l prezint ca pe domnul Danziger Brown; ÃŽl convinsesem pe preÈ™edinte că acest domn are o idee despre cum ar putea banca să obÈ›ină un profit imens. I l-am prezentat preÈ™edintelui pe acest om după ce s-a lăsat întunericul È™i am plecat, aÈ™a cum aveam instrucÈ›iunile. Mai târziu, am citit în ziare că preÈ™edintele a fost omorât. - I l-am prezentat preÈ™edintelui pe omul care l-a ucis? - Descrie-l pe domnul Danziger Brown. - N-am putut să-mi dau seama dacă era înalt sau de înălÈ›ime medie, părea foarte gras. Nasturii de la palton stăteau să plesnească. Mergea încovoiat, ca È™i cum ar fi fost rotund în umeri. N-am văzut ce culoare avea părul lui... purta o È™apcă neagră. Nu i-am văzut faÈ›a. Era o seară răcoroasă È™i avea aproape toată faÈ›a acoperită cu un fular. - Era un consultant financiar. Cel care l-a ucis pe preÈ™edinte trebuie să fi intrat după ce a plecat el. - La fel s-a întâmplat È™i când m-am împrietenit, la îndemnul tău, cu bancherul acela din Geneva. Și el a fost ucis în noaptea în care l-am dus pe alt bărbat să se întâlnească cu el. - O coincidență, zise Brazii afabil. - Aha. Ezită. Ai auzit de unul căruia i se spune Năluca? - Cum? - Năluca. - Nu. E pilot de curse? Brazii minÈ›ea, dar nimic pe faÈ›a lui nu-l trăda. Doar din acest punct de vedere îi semăna lui Tweed. După ce Eve părăsi încăperea, Brazii ÃŽl mângâie pe Igor È™i începu să vorbească încet cu câinele: - Tweed pare a fi o persoană foarte promițătoare. Dacă l-aÈ™ putea convinge, am fi doi parteneri imbatabili... 22 ÃŽn toiul nopÈ›ii, în apartamentul ei de la Hotel des Bergues, Paula avu o discuÈ›ie cu Philip È™i, pe moment, nici unul nu fu dispus să renunÈ›e. - Eu spun că ar trebui să luăm un tren la prima oră spre Berna, zise Paula. - Eu nu sunt de acord cu mijlocul de transport, replică Philip. O să închiriem o maÈ™ină cu care o să mergem până acolo. - Drumurile o să fie ca dracu', spuse Paula cu vehemență. - Conduc eu. Sper că nu-mi pui la îndoială această abilitate, nu-i aÈ™a? - Bine-nÈ›eles că nu! Nu mai fi aÈ™a de sensibil. Și trenul ne duce acolo. Trenurile elveÈ›iene întotdeauna... - Mai târziu va trebui să ajungem la Zurich, în caz c-ai uitat. - N-am uitat! Paula începu să măsoare camera în lung È™i-n lat, cu paÈ™i mari, ca Tweed. Tu ai uitat că există trenuri expres de la Berna la Zurich. - Știu asta... - Atunci de ce eÈ™ti atât de încăpățânat? - Nu sunt încăpățânat. Privesc doar lucrurile în perspectivă, se răsti Philip. Putem să mergem cu maÈ™ina din Berna până la Zurich È™i să fim acolo la ora pe care a propus-o Tweed. - Cred că trenul e mai sigur... - Ba nu. Dacă bătăuÈ™ii lui Craig au aflat că stăm aici, pot lua acelaÈ™i tren ca È™i noi. - De unde naiba să afle că stăm aici? întrebă ea. Făcu o pauză. Sau s-ar putea să afle? - Da, făcând pe detectivii, cerând la recepÈ›ie să se uite în registru. Crezi că Craig nu s-a gândit la asta, nu È™i-a înzestrat mai de mult oamenii cu legitimaÈ›ii false de poliÈ›iÈ™ti? Paula rămase nemiÈ™cată, apoi își încrucișă braÈ›ele la piept. Philip turnă cafea în ceÈ™ti pentru amândoi. - MulÈ›umesc, zise Paula automat. Philip, cred că ai dreptate. O să închiriem o maÈ™ină. Mă întreb ce naiba înseamnă Ariane? Se pare că Tweed È™tie. ÃŽn Park Crescent, curierul francez sosise cu fotografiile din Guyana Franceză. Tweed ÃŽl rugă să aÈ™tepte jos, scoase din plic un teanc de poze mari, lucioase, È™i le împrăștie pe birou. Marler, Newman È™i Monica veniră lângă el. - Nu-mi spun nimic, zise Tweed după ce le examină cu o lupă. ÃŽi dădu lupa lui Newman, care studie repede fotografiile. - O grămadă de nimic. Să sperăm că Grogarty e mai deÈ™tept decât noi. - Monica, pune-le într-un plic cu adresa profesorului, du-te jos la curier, care, după câte mi-am dat seama, când am vorbit cu el, È™tie engleză. Pune-l pe Butler sau pe Nield să-l ducă pe curier cu maÈ™ina la Grogarty, pe Harley Street È™i spune-i curierului să aÈ™tepte dacă profesorul vrea să-l trimită repede înapoi. - Am pregătit plicul... După ce Monica se întoarse È™i le spuse că Butler ÃŽl duce pe curier cu maÈ™ina la profesor, Marler vorbi: - Am hotărât să plec la Geneva... nu la Zurich. Am acolo pe cineva căruia aÈ™ vrea să-i fac o vizită. O să avem nevoie de un depozit întreg de arme. Se gândea la Rico Sava, traficantul de arme. După aceea o să iau un expres până la Zurich È™i-o să ajung la timp, chiar înainte de întâlnirea cu Brazii... - Monica, te rog schimbă-i biletul lui Marler cu unul pentru Geneva. Pentru unul din primele zboruri; cel mai devreme posibil, îi ceru Tweed. De-abia puse Monica receptorul jos, după convorbirea cu aeroportul Heathrow, că telefonul sună din nou. Monica ridică din sprâncene a uimire. - Ai zis tu c-o să fie o noapte lungă, îi spuse ea lui Tweed. E Keith Kent, sună de departe, îi zise după ce răspunse. - Cum mai merge treaba, Keith? începu Tweed. - Probabil voi obÈ›ine informaÈ›ia despre banca din Geneva mâine... nu, azi. Unde pot lua legătura cu tine? - Rămâi la telefon... Tweed îi strigă Monicăi: Care e numărul de la Schweizerhof, din Zurich? Ea i-l dădu imediat. Tweed ÃŽl repetă pentru Kent. - Zurich? Kent chicoti. ÃŽmi verifici informaÈ›ia despre Zurcher Kredit? glumi el. - Sigur. ÃŽntotdeauna îți verific informaÈ›iile, glumi È™i Tweed. Acum È™tii unde să dai de mine. ÃŽncepând cu ora cinci după-amiaza, ora ElveÈ›iei. - Mai vorbim... - Keith Kent e la Geneva, le spuse Tweed celorlalÈ›i după ce puse receptorul jos. Se pare că Geneva e un loc foarte popular. Nici nu termină de vorbit, că se auzi din nou telefonul. - Bill Franklin la telefon, ÃŽl informă Monica pe Tweed. - Nu mai doarme nimeni în zilele noastre, ÃŽl salută Tweed pe Franklin. - Eu chiar mă întreb dacă tu ai dormit vreodată, replică Franklin cu un chicotit. RezistenÈ›a ta n-a încetat niciodată să mă uimească. - Nici tu nu te descurci prea rău. Ce s-a întâmplat? - Speram să te prind. Telefonul meu e sigur. Franklin făcu o pauză. Al tău cum e? - Las-o baltă, Bill. Știi că am secretizor. - Bravo È›ie! Că n-ai uitat să apeÈ™i pe buton, ÃŽl tachină Franklin. Adoptă un ton de afaceri. Oamenii mei de la agenÈ›ie au fost foarte ocupaÈ›i. Domnul Brazii se află momentan la vila sa din Berna. Pe Kochergasse. Aproape vizavi de hotelul Bellevue Palace. Ieri-seară a venit aici o femeie cu un Renault. Unul roÈ™u. - Descri-o. - E cam greu. Avea un batic pe cap È™i un altul care îi acoperea faÈ›a de la bărbie până la nas. Din garajul subteran unde È™i-a parcat maÈ™ina, a mers foarte încet. Garajul e chiar sub capătul estic al hotelului Bellevue Palace. Omul meu crede că are în jur de cincizeci, poate È™aizeci de ani. După mers. - Asta dacă nu e foarte deÈ™teaptă, spuse Tweed. - Ce vrei să spui cu asta? - Nimic. Un gând răzleÈ›. Mai e ceva? - Da. Carson Craig, adjunctul lui Brazii, a venit înaintea femeii. A intrat în vilă cu un individ tare urât, un bărbat înalt È™i slab. O să-È›i spun mai multe când o să È™tiu mai multe. - Notează numărul ăsta... Tweed îi dădu numărul de la hotelul Schweizerhof din Zurich. O să fiu acolo mâine-seară. - Iar pleci la plimbare. Carevasăzică, lansezi o ofensivă mare? - Nu neapărat. Þine-mă la curent cu ce se mai întâmplă. - Nu închide, zise Franklin repede. ÃŽncă ceva. Omul meu, care supraveghează vila lui Brazii, a spus că imediat după ce Craig È™i ceilalÈ›i au venit, pe Kochergasse a apărut o bandă de zece motocicliÈ™ti. Și-au lăsat motocicletele în garaj È™i au intrat în vilă. Erau îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, cu cască pe cap. ÃŽn Geneva, noaptea trecută, a fost o bătaie în OraÈ™ul Vechi între niÈ™te motocicliÈ™ti similari È™i altcineva... nu È™tiu cine. Localnicii, speriaÈ›i de moarte, i-au poreclit Bombardierele de Piele. Se pare că acum È™i-au făcut apariÈ›ia È™i la Berna. - Foarte interesant. MulÈ›umesc, Bill... ÃŽn timp ce Tweed le relată celorlalÈ›i ce-i spusese Franklin, Marler, rezemat de un perete, răsucea între degete o È›igară lungă, fără s-o aprindă. Era încruntat. - Ultima È™tire primită de la Franklin mi-a dat o idee, zise el încet. Vei avea nevoie de protecÈ›ie, Tweed, când ajungi la Zurich. - Da, aÈ™a e, spuse È™i Newman cu vehemență. Eu tot cred că s-ar putea să fie o cursă. - Eu nu sunt de acord cu tine, replică Tweed. Acum È™tiu cam ce fel de om e Brazii. ÃŽn ciuda ticăloÈ™iilor de care s-ar putea să fie responsabil, cred că are propriul său cod de onoare, mai ciudat, într-adevăr. Acum, cred c-o să moțăi vreo jumătate de oră. Asta dacă cumva nu sună telefonul să ne-aducă aminte că e È™i el pe-aici. își scosese haina de la costum È™i cravata, își lărgise gulerul de la cămașă, când intră Pete Nield. - Deranjez? întrebă el, uitându-se la Tweed. - Nu. Ce e? - N-am avut ocazia să-È›i spun ce-am descoperit cât am stat de unul singur în Dorset. Buchanan a luat-o razna. Și-a băgat în cap că personajul-cheie al celor patru crime e dispărutul Marchat È™i întoarce Dorset-ul cu fundul în sus ca să-l găsească. - MulÈ›umesc pentru informaÈ›ie. ÃŽi urez succes. Tweed continuă: Marchat e undeva prin ElveÈ›ia. Apoi închise ochii È™i adormi. Când plecară din Geneva, la primele ore ale dimineÈ›ii, ningea. Philip conducea un Audi închiriat, pe care ÃŽl luase de la aeroport. Paula, lângă el, își zicea în gând „ți-am spus eu", dar se abÈ›inea să spună tare ceva. Luna pălea, făcând loc unei noi zile, întâmpinată de o luminozitate stranie, creată de fulgii uÈ™ori care cădeau. ÃŽn stânga, Paula privea în depărtare conturul înalt È™i alb al munÈ›ilor Jura, satele vechi cu acoperiÈ™urile caselor ascunse sub zăpadă. - Peisajul e superb, remarcă ea. Apropo, aÈ™a, ca fapt divers, crezi că suntem urmăriÈ›i? - Până acum, urmăritorii n-au dat nici un semn de viață. - Cam la ce oră crezi că ajungem la Berna? - Chiar la timp ca să ne luăm micul dejun la Bellevue Palace. Mă întreb la ce s-a gândit Archie când a menÈ›ionat Berna. - Probabil că urmăreÈ™te o altă piesă care să se potrivească în mozaicul pe care ÃŽl construieÈ™te Tweed. - Mă mai întreb unde e acum Năluca. - Hai, nu-mi strica ziua. Uite cât e de frumoasă. Ceea ce era foarte adevărat. Paulei, un È™ofer experimentat, îi plăcea foarte mult să meargă cu maÈ™ina condusă de cineva care să È™tie, într-adevăr, să stăpânească volanul, iar pe Philip ÃŽl considera un È™ofer excelent. Chiar când se gândea la asta, maÈ™ina derapă. Philip lăsă maÈ™ina liberă, apoi remedie situaÈ›ia, chiar înainte să intre în bariera laterală. - GheaÈ›a se formează din cauza zăpezii ăsteia uÈ™oare, zise el. - Ai făcut tot ce trebuia să faci, replică ea. A fost o miÈ™care foarte inteligentă să-l întrebi pe recepÈ›ioner, înainte să plecăm, care e cel mai bun drum spre Basel. - Ei bine, dacă se interesează cineva unde am plecat, o să piardă ceva timp căutându-ne. - Cred că asta a fost È™i intenÈ›ia ta. Știi, am impresia că această călătorie la Berna se va desfășura fără incidente. - Faimoasele cuvinte de final...? Tweed se trezi, își dezmorÈ›i mâinile, se ridică, își încheie cămaÈ™a, își puse haina È™i își aranjă cravata, într-o oglindă pe care i-o È›inea Monica. Se simÈ›ea la fel de proaspăt ca după un somn bun. - Ai dormit adânc, îi spuse Monica. Treizeci de minute. Cord Dillon a sunat de la cartierul general al CIA din Langley, dar n-ai miÈ™cat o pleoapă. - Ce-a spus? - Din câte pot spune ei - informaÈ›ia a fost verificată de două ori -Potlogar Unu, satelitul lui Brazii, descrie o orbită care include Asia, Europa, Londra, Atlanticul, Washington-ul, San Diego È™i Pacificul. Spunea că orbita pare să varieze spasmodic, ceea ce e lipsit de sens. E furios È™i din cauză că orbita principală pare să treacă peste Pentagon. Ne va spune mai multe mai târziu. - Curios. Tweed se duse până la o masă dintr-un colÈ› pe care se găsea un glob pământesc È™i urmări cu degetul orbita pe care i-o explicase atât de detaliat Cord. Sună telefonul în timp ce el studia globul. - Profesorul Grogarty, strigă Monica. - S-a miÈ™cat repede. Sau poate are vreo nelămurire. - Tweed? Grogarty începu cu acelaÈ™i chicotit răguÈ™it. I-am dat de cap, cu ajutorul microscopului pe care l-am inventat eu. Dificilă problemă, de data asta. Fotografiile arată că satelitul tău e o centrală telefonică mobilă. Foarte ingenios. Mii de numere, dar eu am recunoscut unul. - Care? - Cel strict secret de la Pentagon... cel care e legat, după câte È™tiu eu, la computerele lor. - Știi tu numărul ăsta? întrebă Tweed sceptic. - Sigur că-l È™tiu, omule. ÃŽmi pun tot timpul întrebări, aÈ™a că trebuie să le È™tiu numărul ca să-i sun când găsesc răspunsurile. Chicoti iar. Am mai dat de unul... al vostru. Care e orbita nenorocitului ăstuia? Tweed i-o spuse, adăugând faptul că Potlogar Unu pare să-È™i varieze cursul. - Asta e Irina Krivitsky. Þi-aduci aminte că È›i-am spus că unul dintre numele de pe lista pe care mi-ai arătat-o e o rusoaică de vârf? E specializată în controlul È™i manevrarea sateliÈ›ilor cu ajutorul laserului. Ei bine, satelitul tău are un mecanism cu laser în el, darundeva, la sol, pe Pământ, trebuie să fie È™i o staÈ›ie cu un alt sistem laser care să-l activeze pe cel din interiorul satelitului. N-am mai văzut atâtea trucuri la un loc. - Ar fi nevoie de o echipă care să-l producă? - Categoric. Echipa aceea pe care ar forma-o savanÈ›ii care lipsesc, cei de pe lista ta. Ei l-ar putea face. Și e o chestie foarte avansată, bebeluÈ™ul ăsta care se învârte deasupra capetelor noastre. Þi-am trimis curierul înapoi, cu fotografiile. - Nici nu È™tiu cum să-È›i mulÈ›umesc... - Ba È™tii. Trimite-mi o sticlă de Château d'Yquem. Tweed puse receptorul jos, se gândi o clipă, apoi îi puse Monicăi o întrebare: - Bănuiesc că numărul meu personal de telefon nu e legat la porcăria aceea de la etaj? Monica păru încurcată. Se ridică È™i îi făcu semn lui Tweed să se uite în spatele biroului ei, în partea de jos a peretelui. - Aveam de gând să-È›i spun, dar am fost foarte ocupaÈ›i. Nu, adevărul e că n-am È™tiut cum să-È›i spun. Am crezut c-o să dai vina pe mine. - De ce să dau vina pe tine? - Cât timp ai fost plecat în Dorset, a venit aici Howard cu niÈ™te oameni È™i a spus că instalează un cablu prin care îți conectează telefonul la maÈ™inăria aceea aiurită pe care o au sus. Eu am protestat, dar Howard nu m-a luat în seamă. - Chiar aÈ™a? Ei bine, eu nu dau vina pe tine, asta e clar. Howard a ales un moment când eu nu eram aici ca să mă tragă pe sfoară. Știe că numărul meu - cel personal - e cel mai sigur din clădire. Tweed examina cablul gri È™i gros care aproape se confunda cu plinta gri de bordură È™i dispărea printr-o gaură bine ascunsă în holul de afară. Howard se face tot mai viclean pe măsură ce îmbătrâneÈ™te, darn-avem timp de pierdut cu asta... Le spuse È™i celorlalÈ›i, pe scurt, ce-i raportase Grogarty. - Pe mine mă depășeÈ™te, zise Monica. Nu È›i-a explicat mai clar? - Nici nu i-am cerut s-o facă, È™i asta în mod intenÈ›ionat. AÈ™ fi stat aici toată ziua... Se opri când Monica răspunse la telefon, apoi se strâmbă. - E tot Grogarty. - Salut, din nou, zise Tweed. Fii scurt, te rog. Trebuie să prind avionul. - Tu întotdeauna trebuie să prinzi avionul. Voiam doar să-È›i aduc aminte că unul dintre cei de pe listă - Ed Reynolds, din California - e expert în sabotarea comunicaÈ›iilor. Mă auzi? - Da. Zi mai departe... - SavanÈ›ii mult prea deÈ™tepÈ›i au inventat un sistem mondial de comunicaÈ›ii. Au centralizat comunicaÈ›iile. Eu cred că satelitul tău, care se plimbă pe cer pe deasupra capetelor noastre, ar putea fi un foarte eficient instrument de sabotare a comunicaÈ›iilor mondiale. ÃŽntrebarea care se pune este de ce ar vrea cineva să facă aÈ™a ceva? Și când o să se întâmple? Bon voyage... Din nou, Tweed făcu un rezumat concis pentru ceilalÈ›i a celor spuse de Grogarty. Marler dădu din cap, apoi se uită la ceas. - Acum trebuie să plec, să nu pierd avionul. O să am o discuÈ›ie cu prietenosul meu traficant de arme din Geneva. Salută scurt, își puse o haină groasă foarte elegantă, cu guler de astrahan, își luă valiza È™i plecă. - Ceea ce avem noi de făcut, spuse Tweed după ce plecă Marler, este să localizăm staÈ›ia de la sol care controlează satelitul. - Și cum o s-o facem? întrebă Newman. - Habar n-am. Ajungând în Geneva, Marler urmă acelaÈ™i drum ca È™i Paula. Luă un taxi È™i ceru să fie lăsat în față la Hotel des Bergues. Dar, spre deosebire de Paula, el nu intră în hotel. Cu valiza în mână, traversă Rhone-ul umflat, pe podeÈ›. Se opri de câteva ori, puse valiza jos, ca È™i cum ar fi fost grea, È™i o trecu dintr-o mână într-alta. ÃŽn timp ce făcea acest lucru, se uită în spate. PodeÈ›ul era gol. Pentru binele lui Rico Sava, era important să nu fie urmărit. Ar fi trebuit să fie deja lumină, dar februarie se terminase È™i începuse martie. Cea mai proastă perioadă a anului în ceea ce priveÈ™te vremea rea. OraÈ™ul se trezea sub nori negri care acopereau cerul. Lumina semăna cu un amurg urât, È™i Marler trebuia să fie atent pe unde merge. PodeÈ›ul era o fâșie solidă de gheață. După ce ieÈ™i de pe podeÈ›, Marler se furișă pe strada unde locuia Sava È™i unde își avea afacerea lui ilegală. Era aproape întuneric, deÈ™i iluminatul pe străzi era încă în funcÈ›iune. Trecu de uÈ™a grea a magazinului lui Sava. Instinctul îi spunea că cineva ÃŽl supraveghează. „Și încă nu sunt înarmat", se gândi el. Merse pe jos o bună bucată de drum, apoi se întoarse brusc. Nu văzu pe nimeni. „Devii paranoic", își spuse. Se întoarse la uÈ™a cea grea È™i închise ochii după ce apăsă pe butonul soneriei, amintindu-È™i de lumina orbitoare. Lumina se aprinse. Urmă aÈ™teptarea obiÈ™nuită. Apoi ferestruica se deschise. - Am închis, se auzi vocea lui Sava în franceză. - Nu È™i pentru mine. Sunt Marler. Marler, repetă el. Lumina orbitoare fu stinsă È™i Marler păși agale în întuneric. Sava închise uÈ™a, o încuie la loc, aprinse o lumină, luă mâna pe care i-o întindea Marler È™i o prinse între mâinile sale. - EÈ™ti întotdeauna cel mai bine-venit. Nu doar pentru afacerile pe care mi le-aduci, ci pentru tine. De ce nu vii È™i tu o dată doar în vizită, să bei ceva cu mine? - O să vin. ÃŽntr-o bună zi. Ce bei? - Un coniac vechi È™i bun. - O să bem odată unul. Când o să am timp. Sau, poate, chiar două? zise Marler, zâmbind. - Două, băute încet... aÈ™a o să avem timp să vorbim. Acum, ce-È›i dau? Marler începu să-È™i turuie lista, o listă lungă. Pentru prima oară de când ÃŽl È™tia, Sava se uită la el uimit. - Ai de gând să faci curat în ElveÈ›ia, să declanÈ™ezi un nou război? - Partea adversă va declanÈ™a războiul, noi o să-l terminăm. - Dar ai nevoie de ceva ca să cari toată încărcătura asta. Marler își trânti valiza pe o masă, o deschise, scoase doi saci de voiaj mari, cu curele de pus pe umăr, care stătuseră turtiÈ›i pe hainele lui impecabil aranjate. ÃŽi dădu sacii de pânză lui Sava, care îi luă È™i începu să îndese în ei ceea ce îi comandase Marler. Apoi îi puse deoparte cu grijă. - Doi prieteni de-ai tăi au trecut ieri pe-aici, zise Sava, zâmbind. - Știu. Jucându-se din nou cu È›igara între degete, fără s-o aprindă, Marler observă că Sava nu amintise că unul din ei fusese o femeie. Un om foarte discret. Sava puse pe masă o scrumieră de tablă. - PoÈ›i să fumezi. Chiar te rog. Nu mai durează mult. Fiecare obiect era învelit cu grijă în polietilenă, aranjat în aÈ™a fel, încât să nu se miÈ™te nimic. Ceea ce era foarte important, È›inând cont de unele articole pe care le comandase. - Parcă È›in minte că la capătul străzii e o staÈ›ie de taxiuri, își aminti Marler. Lângă braserie. - AÈ™a e. O să te cam rupă astea. - Câte-un sac pe fiecare umăr, valiza pot s-o duc în mână. Dă-mi Walther-ul È™i un toc de pistol pentru È™old. ÃŽl vreau acolo unde ajung cel mai repede la el. - EÈ™ti un om înÈ›elept. Marler își desfăcu paltonul È™i haina de la costum, își puse tocul la È™old, verifică scurt starea Walther-ului, îi băgă un încărcător pe care i-l întinse Sava, apoi puse pistolul în toc. Sava îi spuse cam cât ar face totul, cu o reducere generoasă, È™i Marler scoase un plic umflat din buzunarul de la piept al jachetei È™i începu să numere bancnote de o mie de franci. - Ai grijă de tine, îi spuse Sava, ajutându-l să-È™i îmbrace paltonul. Marler își ridică cei doi saci de călătorie fiecare pe câte un umăr, apoi își luă valiza în timp ce Sava se duse la ușă È™i începu să demonteze fortăreaÈ›a. - Ai È™i tu grijă, îi spuse Marler. N-o să uit de cele două coniacuri mari. Era o remarcă pe care È™i-o va aminti mai târziu cu amărăciune. Bărbatul care se ascundea sub arcada întunecoasă de pe partea cealaltă a străzii rămase în umbră până ce dispăru Marler. Apoi traversă strada È™i se opri în faÈ›a uÈ™ii grele băgate într-un alcov. Se uită în susul È™i în josul străzii. ÃŽn depărtare, câteva siluete vagi se duceau la muncă, târându-È™i picioarele. Pe peretele din dreapta al alcovului, undeva mai sus, bărbatul trase de o cutiuță de metal care fusese prinsă de perete cu ventuze. După ce o scoase, trase la o parte carcasa care îi acoperea partea superioară, È›inu cutia aproape de ureche, apăsă un buton care activă mecanismul de ascultare. Am închis... Nu È™i pentru mine. Sunt Marler. Marler... Cuvintele se auzeau încet, dar clar. Bărbatul puse cutia în buzunarul de la palton, trase adânc aer în piept, apoi apăsă pe sonerie. Se aprinse o lumină orbitoare. Urmă o lungă aÈ™teptare. Bărbatul era obiÈ™nuit să aÈ™tepte. Apoi se deschise ferestruica. - Cine e? Am închis. - M-a trimis Marler înapoi. Marler mai are nevoie de ceva, spuse vocea în franceză, limba care fusese folosită în înregistrare. Lumina cea orbitoare se stinse. Urmă o altă aÈ™teptare, până ce fură descuiate toate yalele È™i date la o parte toate grilajele. UÈ™a se deschise spre interior È™i vizitatorul păși cu grijă înăuntru. Sava închise uÈ™a È™i aprinse lumina. Vizitatorul lui părea să fie de înălÈ›ime mijlocie, adus de umeri. Părea gras, nasturii de la palton stăteau gata să plesnească. Partea de jos a feÈ›ei era acoperită cu un batic, iar fruntea era bine ascunsă sub o pălărie. Rămase nemiÈ™cat. - Ei bine? întrebă Sava, cu o urmă de nesiguranță în voce. Credeam că i-am dat tot. - Un Smith & Wesson 38. - Mai vrea unul? întrebă Sava. -Da. - Ciudat. Sava ezită. N-a mai uitat nimic până acum. - O armă ca aceea de-acolo. Vizitatorul arătă cu degetul. Din partea lui Sava fu un reflex să se uite în spate, deÈ™i mintea îi spunea că nu e nici o armă de văzut acolo. Când se întoarse, vizitatorul se miÈ™că repede. Gâtul lui Sava fu înconjurat de un braÈ› puternic. Celălalt se lăsă pe umărul stâng al victimei, imobilizându-l. BraÈ›ul vizitatorului făcu o anumită miÈ™care. Sava îi căzu în braÈ›e, cu gâtul rupt. Bărbatul ÃŽl puse pe podea cu faÈ›a în sus; în câteva secunde, Sava nu mai era decât un cadavru. Oricine avea să-l găsească avea să-i observe gâtul întors într-un unghi grotesc È™i ochii larg deschiÈ™i, fără să mai vadă vreodată. Vizitatorul își scoase mănuÈ™ile groase de È™ofat, dând la iveală mâini ascunse în mănuÈ™i chirurgicale. Umblă repede la încuietorile de la ușă, o întredeschise È™i se uită afară. Nu era nimeni prin preajmă. ÃŽÈ™i puse mănuÈ™ile de È™ofat, trase uÈ™a care aproape se trânti în spatele lui È™i o luă încet în josul străzii. Nu voia să treacă prea mult timp până ce cadavrul va fi descoperit. La urma urmei, avea dreptul să se bucure de onorariul lui. 24 - Te întreb È™i eu, Craig, de ce ai vrut descrierea Paulei Grey, a lui Bob Newman È™i Philip Cardon pe care È›i le-am dat... ca să nu mai vorbim de Bill Franklin? întrebă Eve. Se aflau în propria ei cameră din vila din Berna; ÃŽl întâlnise pe Craig pe scări È™i, cu o invitaÈ›ie făcută cu ajutorul unuia dintre zâmbetele ei, ÃŽl poftise la ea în cameră. Craig, care înÈ›elesese taman pe dos - aÈ™a cum intenÈ›ionase È™i ea - intrase în camera ei ca un miel la tăiere. Acum, ea nu făcea altceva decât să tune È™i să fulgere. Craig era complet debusolat. Ca o simplă femeie să-i vorbească aÈ™a, pur È™i simplu, îi depășea înÈ›elegerea. Se uită la ea È™i încercă s-o liniÈ™tească verbal: - Ce dracu' vrea să însemne tonul ăsta cu care mi te-adresezi? - Nu mi-ai răspuns la întrebare, scârnăvie! urlă ea, stând în picioare, cu mâinile în È™old. - Dracu' să mă ia dacă-È›i răspund. - O să te ia, tună ea. Te-am auzit ieri-noapte vorbind la telefon în biroul tău, dându-i cuiva descrierile alea. ÃŽnainte să te grăbeÈ™ti să prinzi avionul de pe aeroportul Belp. Domnul Brazii È™tie cui i-ai telefonat? Că ai dat telefonul ăla? Agresivitatea lui Craig se topi ca o bucată de gheață sub un soare puternic. Era îngrozit È™i expresia de pe faÈ›a lui ÃŽl trăda. Eve înÈ›elese È™i È™tiu că ÃŽl adusese acolo unde dorise ea. Fără portiță de scăpare. - A fost un telefon confidenÈ›ial, spuse el pe un ton aproape plângăreÈ›. Am o mulÈ›ime de treburi de făcut È™i È™efu' îmi lasă mână liberă... - Deci Brazii nu È™tie de telefonul ăla, rosti ea printre dinÈ›i, cu un aer triumfător. Pe cine dracu' ai sunat? ÃŽn sinea lui, Craig se temea. Nu bănuise cât de È™ireată putea fi această femeie. Cu siguranță că ascultase la ușă È™i o deschisese încet, la puÈ›in timp după ce el făcuse apelul acela pe linia lui personală. ÃŽi era imposibil să spună pe cine sunase. își È™terse palmele transpirate pe pantaloni È™i îi zâmbi mieros lui Eve. Ea aÈ™teptă, cu o figură urâtă È™i cu mâinile încă în È™old. Savura situaÈ›ia... să-l vadă pe individul ăsta, care n-o băgase niciodată în seamă, târându-se la picioarele ei. Acum ea controla situaÈ›ia. - Sunt sigur că ai gusturi scumpe, începu el. Poate o mică primă personală, aÈ™a, doar între noi, È›i-ar prinde bine. - Nu-mi place cuvântul „mică". El își scoase portofelul, scoase două bancnote de câte o mie de franci È™i i le întinse. - Pune-le pe masă, ordonă ea. El le puse pe masă, urând-o pentru umilirea prin care ÃŽl obliga să treacă, tratându-l ca pe un servitor. Uitându-se la bani, ea își îndoi degetul arătător È™i-i făcu un semn. Craig începu să vină spre ea. - Rămâi unde eÈ™ti! îi urlă ea. Chiar atât de prost eÈ™ti? N-ai înÈ›eles că eu îți făceam semn să scoÈ›i din nou portofelul? - Nu È›i-ajunge? - Nici pe-o măsea. EÈ™ti plin de bani. Craig își È›inu respiraÈ›ia, își scoase din nou portofelul, mai scoase trei mii de franci È™i-i puse pe masă. Cinci mii cu totul. Șantaj la nivel înalt. Eve vorbi din nou: - Lasă-i acolo È™i ieÈ™i dracului de-aici... Ștergându-È™i fruntea asudată, Craig se grăbi să ajungă în biroul lui. De-abia închise uÈ™a, când telefonul începu să sune. ÃŽnjură scârbos, se aÈ™eză la masa lui de lucru È™i ridică receptorul. - Craig la telefon. Cine e? întrebă el răutăcios. - Cineva de la care aÈ™teptai un telefon, zise o voce stridentă în engleză. - Te superi dacă aÈ™tepÈ›i puÈ›in, te rog, să asigur uÈ™a... Tonul i se schimbase într-unul plin de amabilitatea unui om de afaceri. Sări în picioare, fugi la ușă, o încuie È™i o verifică. Ar fi trebuit s-o facă data trecută, înainte s-o deschidă Eve È™i să tragă cu urechea, ticăloasa. - Da, sunt aici, zise el, reluând conversaÈ›ia. - E linia ta personală? - Da, nu-È›i face griji... - Eu nu-mi fac niciodată griji, eu verific de două ori, continuă vocea cea stridentă. Treaba e aranjată. Domnul Rico Sava nu mai e cu noi. - înÈ›eleg. - AÈ™a că te rog să faci transferul necesar de fonduri în contul meu. Eu prefer o plată promptă. Legătura se întrerupse È™i Craig începu din nou să transpire. Era ceva în vocea aceea stridentă care ÃŽl tulbura. Habar n-avea cine era Năluca È™i-l apuca durerea de cap de fiecare dată când trebuia să-l plătească. Craig controla un număr mare de fonduri... multe dintre ele servindu-i să-È™i plătească banda de motocicliÈ™ti, darJose făcea câte o revizie contabilă la intervale regulate, verificând cheltuielile la ordinele lui Brazii. De asemenea, Craig nu È™tia nici cum să ia legătura cu Năluca. Știa doar că el - sau unul dintre oamenii lui - va primi mai târziu, în cursul dimineÈ›ii, un alt telefon prin care i se va da un număr de telefon la care Năluca putea fi contactată. Numărul respectiv era întotdeauna un robot care îi dădea un alt număr de telefon. Craig se duse la un dulăpior, își turnă un pahar mare cu scotch, ÃŽl bău pe jumătate È™i se aÈ™eză la masa de lucru. Se gândea de mult timp că Brazii foloseÈ™te metode prea blânde. ÃŽn liniÈ™te, Craig încerca să schimbe acest lucru. Cu câteva luni în urmă, luase legătura cu un amic care avea legături în lumea interlopă. Dorise un asasin cu adevărat dur. Pentru orice eventualitate. ÃŽn cele din urmă, i se dăduse un nume, Năluca, È™i un număr la care putea lua legătura cu el. Năluca îi dăduse telefon o săptămână mai târziu È™i îi spusese cât l-ar costa o treabă completă. Acesta fusese începutul legăturii secrete dintre Craig È™i asasin. Cineva bătu insistent la ușă. Craig deblocă uÈ™a, apoi o deschise; în faÈ›a ei stătea Jose. - Domnul Brazii vrea să te vadă de urgență... - Craig, în după-amiaza asta o să mă întâlnesc cu domnul Tweed, la hotelul Schweizerhof din Zurich. Asta în caz că vrei să dai de mine. Jose mă va duce acolo cu maÈ™ina. Plecăm imediat, ca să pot face o vizită unui prieten din Zurich înainte să mă întâlnesc cu Tweed. - Ai nevoie de protecÈ›ie, fu prima reacÈ›ie a lui Craig. - Nu. Fără protecÈ›ie. Am încredere în Tweed. L-am mai întâlnit o dată, nu pentru mult timp, la o petrecere în Londra. - Ai nevoie de protecÈ›ie, repetă Craig. O pregătesc imediat... Tăcu brusc È™i se trase înapoi. Brazii izbise în birou cu pumnul strâns. - Am spus fără protecÈ›ie. EÈ™ti surd? Acum poÈ›i să pleci. Philip ajunse la Berna la puÈ›in timp după ce se oprise ninsoarea, dar deja oraÈ™ul era îngropat în zăpadă. Paula arătă cu degetul o clădire. - Ia uite! ÞurÈ›urii care atârnă de jgheaburi seamănă cu barele unui gard. Mi-e frig È™i mi-e foame. - Ei, am ajuns pe Kochergasse È™i uite Bellevue Palace. Mergem să parcăm în garajul subteran È™i o să comandăm micul dejun. - Bine. ÃŽmi chiorăie maÈ›ele... Se întoarseră pe jos la hotel È™i intrară în hol. Prima persoană pe care o văzură fu Archie care È™edea la o masă, lângă fereastră, cu o tavă cu cafea în față. - Nu-mi vine să cred, zise Paula, ducându-se spre el. Cum se face că dăm de tine aici? - Pentru că, le È™opti Archie, de unde stau acum pot să observ vila lui Brazii. Chestia aceea veche de piatră, aÈ™ezată mai în spate față de stradă. - Atunci o să ne luăm È™i noi micul dejun aici, zise Philip. Asta dacă n-ai nimic împotrivă. - FiÈ›i invitaÈ›ii mei, spuse Archie, cu È›igara lui stinsă agățată în colÈ›ul gurii. Chemă chelnerul. Ce vreÈ›i? Făcură comanda, timp în care ochii lui Archie nu se dezlipiră de pe vila pe care le-o arătase. Paula se aÈ™eză lângă el. Deja încep să se miÈ™te, comentă Archie. Cred că aceea care iese e limuzina lui Brazii, iar la volan e José. Da, iată-l pe Brazii în persoană ieÈ™ind. Ce bine arată! Probabil că merge să se întâlnească cu o persoană importantă. Paula schimbă o privire cu Philip, dar nu spuse nimic. Interesant, continuă Archie în timp ce limuzina se îndepărta de vilă. Pleacă fără bătăuÈ™ii pe care-i asigură întotdeauna Craig. -Trebuie să aibă încredere completă în cel cu care a plecat să se întâlnească, oricine ar fi el. Paula își păstră aceeaÈ™i figură inexpresivă, dar de această dată nu se mai uită la Philip. Archie continua să supravegheze locul în timp ce vorbea: Cred că Brazii e nervos. Am reuÈ™it să-i văd faÈ›a preÈ› de o clipă. Avea privirea unui om care speră că va reuÈ™i într-o aventură, dar se teme că va da greÈ™. - Cum poÈ›i să spui atâtea... când omul n-a făcut altceva decât să treacă? întrebă Philip. - Pentru că mi-am pierdut multe ore aÈ™teptându-l pe domnul Brazii să apară, prin multe părÈ›i ale lumii. L-am studiat cu atenÈ›ie. O personalitate extrem de impresionantă. Nu-i de mirare că-l simpatizează preÈ™edinÈ›ii È™i prim-miniÈ™trii din toată lumea. - Șunca È™i ouăle astea sunt foarte bune, zise Paula, concentrându-se asupra celei mai importante activități. - Și cafeaua e bună, comentă Philip. Ce e? Figura relaxată a lui Archie se tensionase. Se aplecă în față. - Ah! Acum se întâmplă ceva foarte interesant. ÃŽntr-adevăr, foarte interesant. - Ce e? întrebă Philip, care stătea cu spatele spre vilă. - A mai oprit o maÈ™ină mare în faÈ›a vilei. Un Volvo. Dacă nu mă înÈ™el, e condusă de un ticălos cu totul special. Un anume domn urât, pe nume Gustav. Omul de încredere al lui Craig. - Þine-mă la curent, zise Philip. Nu voia să se întoarcă, pentru a nu atrage atenÈ›ia asupra lor. - Devine È™i mai interesant, continuă Archie. A apărut È™i Domnia Sa. Nimeni altul decât marele om în persoană. Domnul Carson Craig cu un sac de voiaj care de aici pare greu. - Arată ca un mare om de afaceri, în costumul ăla, zise Paula. Și când zic mare, zic mare. Este ciudat... nu e cum l-a descris Newman că era îmbrăcat când s-au bătut la Grenville Grange. - Iată-l È™i pe blândul Gustav, È™i el cu o geantă grea. Probabil arme. - Mai coboară doi duri, observă Paula. Arată de parcă s-ar duce să facă afaceri. Se suie în spatele Volvo-ului. Gustav conduce, Craig lângă el. Pleacă... Philip văzu Volvo-ul trecând pe lângă hotel, urmând aceeaÈ™i direcÈ›ie ca È™i limuzina lui Brazii. Archie se gândea. - ȘtiÈ›i, informatorul meu mi-a spus foarte puÈ›ine despre Craig. Se ocupă cu securitatea, atunci când Brazii o aprobă, darCraig are impresia că el È™tie cel mai bine cum să se ocupe de slujba asta È™i se È™tie că s-a ocupat în felul său brutal È™i indiferent. Eu cred că Brazii n-a vrut nici o escortă pentru călătoria asta, dar Craig își urmează din nou instinctele primitive. - Nu-mi place ce se întâmplă, zise Philip, aruncându-i o privire Paulei. Nu-mi place chiar deloc. Cred c-ar trebui s-o luăm din loc spre destinaÈ›ia noastră. - AÈ™a cred È™i eu, încuviință Paula. Philip plăti pentru micul lor dejun È™i pentru cafeaua lui Archie. Se ridică È™i spuse încet, în timp ce-È™i punea paltonul: - Archie, ai grijă de tine. Lupii au ieÈ™it după pradă. - Vreau să vă amintesc ceva amândurora, replică Archie, ignorând avertismentul. Nu uitaÈ›i de Anton Marchat, în Valais... De la fereastra ei, de unde vedea toată Kochergasse, Eve ÃŽl urmărise pe Brazii plecând. Mai târziu, fu foarte surprinsă să-i vadă pe Craig È™i pe încă alÈ›i trei bărbaÈ›i, inclusiv pe nesuferitul de Gustav, plecând într-un Volvo pe acelaÈ™i drum. De ce Craig nu mergea cu maÈ™ina în spatele limuzinei, ca protecÈ›ie pentru Brazii, aÈ™a cum era procedura normală? Craig punea ceva la cale pe ascuns, făcându-È™i jocul din nou, aÈ™a cum È™tia ea că È™i-l făcuse de multe ori, fără ca Brazii să È™tie? își frecă mâinile. Avea să aÈ™tepte să vadă dacă nu va auzi vreun zvon în legătură cu ceea ce se întâmpla. Ar mai putea să smulgă încă cinci mii de franci de la detestabilul Craig. Apoi împietri. DeÈ™i din stradă nu putea fi văzută din cauza perdelelor groase, aproape că se dădu un pas înapoi, apoi rămase nemiÈ™cată. MiÈ™carea putea să-i trădeze prezenÈ›a. Aproape că nu-i venea să creadă. Philip È™i Paula Grey ieÈ™iseră din Bellevue Palace. Auzi pe cineva intrând în cameră È™i aruncă o privire peste umăr. Marco, unul dintre oamenii de gardă, descuia un sertar. Scoase repede de-acolo-un cuÈ›it lung È™i-l vârî într-o teacă ataÈ™ată curelei de la pantaloni. - Marco! strigă ea panicată. Vino aici, repede. Nu miÈ™ca perdelele... -Ce e? Marco era deja lângă ea. Eve îi arătă cu degetul pe Philip È™i pe Paula care mergeau spre garajul subteran. - ÃŽi vezi pe cei doi? UrmăreÈ™te-i. Sunt duÈ™mani ai domnului Brazii... - Am plecat. Paula mergea lângă Philip, aproape de rampa care cobora în garaj, unde era parcată maÈ™ina lor, când alunecă. Philip o prinse de braÈ› È™i, în următoarea clipă, ea îngheță. Rămase nemiÈ™cată la adăpostul peretelui È™i dădu din cap. Pe trotuarul de vizavi mergea, cu paÈ™i mari, un bărbat înalt, îmbrăcat ca un rus, cu o haină È™i o căciulă de blană. Philip se holbă la ea, deschise gura să spună ceva, dar Paula i-o luă înainte: - E Bill Franklin. ÃŽi recunosc mersul. Ce face la Berna? Ce-ar fi să aflăm È™i noi? - A intrat într-o farmacie. E coadă la ghiÈ™eu. Dau o fugă până jos să mă asigur că maÈ™ina e în stare bună. - Berna seamănă cu un furnicar, protestă ea. Philip o luase deja la fugă în josul rampei È™i nu o auzi. Paula rămase, tremurând de nerăbdare, fiind sigură că Franklin va ieÈ™i din farmacie înainte ca Philip să se întoarcă. Se liniÈ™ti când Philip reapăru după câteva minute, suind rampa în fugă. Prefăcându-se că studiază meniul de la Bistro, restaurantul hotelului Bellevue Palace, ca să ia o gustare, Marco ÃŽl văzu pe Philip dispărând È™i se încruntă. Mai mult ca sigur că se ducea să vorbească cu îngrijitorul garajului, ca să afle unde plecase Brazii. Marco, slab ca un țâr È™i alb la față ca un mort, era întotdeauna suspicios, interpretând cum era mai rău acÈ›iunile celor pe care îi urmărea. Suspiciunile îi fură confirmate când ÃŽl văzu pe Philip apărând pe rampă două minute mai târziu. Evident, È›inta ÃŽl mituise pe îngrijitor, ca să-i spună destinaÈ›ia lui Brazii. Dacă îngrijitorul È™i-ar fi È›inut gura, ar fi stat mai mult în garaj. Ar fi fost o discuÈ›ie mai lungă. - E tot în farmacie, raportă Paula. - Hai să trecem strada cât mai putem. Vin tramvaiele care coboară de pe podul de peste Aare. Tocmai traversaseră, când de peste pod apăru un tramvai mic È™i verde. Franklin ieÈ™i din farmacie, se uită în jur, aÈ™teptă până ce în intersecÈ›ia unde se întâlneau mai multe străduÈ›e nu mai trecu nici o maÈ™ină, apoi traversă cu paÈ™i mari spre Munstergasse, o stradă liniÈ™tită, pavată cu piatră cubică, ce cobora spre mastodontul de piatră al Munster-ului, un edificiu în formă de turn, cu o turlă înaltă care domina Berna. Pe partea pe care mergea el, trotuarul era străjuit de arcade. Philip È™i Paula ÃŽl urmară încet, oprindu-se scurt să se uite în vitrine. Erau magazine de patiserie, mici ateliere de pictură, anticariate È™i o cofetărie. Sub picioarele lor, pavajul era alunecos È™i înÈ™elător, acoperit cu o gheață lucioasă. Temperatura era sub zero grade. ÃŽn spatele lor, Marco, îmbrăcat într-o haină de piele maro, deschisă ca să poată ajunge repede la cuÈ›it, îi urmărea târându-È™i picioarele. Trecură cu toÈ›ii pe lângă câteva alei vechi È™i înguste prin care se continua trotuarul de unde dispăruse brusc Franklin. - Unde naiba s-a dus? se întrebă Philip. - Mergi È™i-o să aflăm, insistă Paula. Ajunseră la o altă alee, atât de îngustă, încât nu intrau doi oameni unul lângă celălalt. ÃŽncercând să străpungă întunericul cu privirea, văzură silueta înveÈ™mântată în blană părând că merge în interiorul unui zid. Intrară repede pe alee, È›inându-se de pereÈ›i, ca să nu alunece. Aleea deveni brusc foarte întunecoasă. Paula se uită în sus, la spaÈ›iul dintre acoperiÈ™urile vechilor clădiri care se sprijineau unele de altele, lăsând între ele doar un spaÈ›iu ceva mai mare decât o crăpătură. Cerul nu se mai vedea, ascuns de nori deÈ™i È™i negri ca smoala, care începuseră să cearnă fulgi mari de zăpadă. - Aici a intrat, zise Paula, chiar înainte să ajungă într-un loc unde cotea aleea, ascunzând strada în care ieÈ™ea È™i care mergea paralel cu Munstergasse. ÃŽn interiorul unui mic alcov, două trepte roase în mijloc de generaÈ›ii întregi de paÈ™i, coborau spre o ușă închisă. Pe plăcuÈ›a de lângă ușă se putea citi Emil Voigt - Sachwalter. Deasupra uÈ™ii nu era nici o fereastră. - S-a dus să vadă un avocat, zise Paula. Cred că eu ar trebui să ies în strada următoare, în caz că o ia pe-acolo când iese. Tu întoarce-te în Munstergasse. Ne întâlnim la intrarea în garaj după ce unul din noi află unde se duce. - Bună idee. Paula tocmai dispăruse după cotitura pe care o făcea aleea, când Philip se întoarse s-o ia în partea cealaltă È™i, prin zăpada care cădea, văzu o siluetă subÈ›ire, îmbrăcată într-o haină de piele maro, apropiindu-se de el. - Tu eÈ™ti spion, strigă Marco într-o germană foarte guturală. Ai încercat să afli unde s-a dus domnul Brazii. EÈ™ti duÈ™manul lui! Și mai violent, Marco își smulse cuÈ›itul din teacă È™i se năpusti asupra lui Philip. Era sigur că acÈ›iunea lui îi va aduce laude din partea lui Craig, poate chiar o promovare. Căutând să ajungă la Walther-ul lui, Philip făcu câțiva paÈ™i rapizi în spate, simÈ›i cum îi fug picioarele pe gheaÈ›a subÈ›ire, se răsturnă pe spate, ferindu-È™i capul printr-o ridicare bruscă a umerilor. Marco își ridică cuÈ›itul pentru a-l înfige în corpul întins jos, înaintă doi paÈ™i, alunecă pe aceeaÈ™i porÈ›iune de gheață È™i se izbi de zid în cădere. Apăru Paula. ÃŽl auzise pe Marco urlându-È™i amenințările. Marco începuse să se târască de-a buÈ™ilea, când Paula își scoase Browning-ul È™i-l izbi cu mânerul în cap. Marco se prăbuÈ™i È™i rămase nemiÈ™cat, fără să mai încerce să se ridice. Zăpada care cădea se asorta cu faÈ›a lui albă, ca de mort. - Cred c-ar trebui să uităm de Franklin, zise repede Philip, ridicându-se È™i sprijinindu-se de perete. E timpul să plecăm la Zurich. Franklin o să aibă o surpriză când o să iasă. Și mulÈ›umesc... pentru că mi-ai salvat viaÈ›a... 25 Eve era foarte agitată pentru că era închisă în vilă. Brazii dăduse ordin clar ca ea să nu părăsească clădirea. Nu mai fusese la Berna È™i ardea de nerăbdare să iasă È™i să arunce o privire prin magazine. ÃŽn plus, cei cinci mii de franci pe care îi scosese de la Craig îi ardeau geanta. Când Eve avea bani, îi cheltuia. Și avea È™i niÈ™te veÈ™ti interesante să-i spună lui Brazii - că-i localizase pe Paula Grey È™i pe Philip pe Kochergasse. Tocmai se gândea la asta, când sună telefonul. Fugi la el, curioasă să afle ce se întâmplă. - Tu eÈ™ti, Eve? Bine. Brazii la telefon, vorbesc de la o staÈ›ie de benzină. Nu, la naiba! E un service. Americanii nu sunt în stare să vorbească corect engleză ca să-È™i salveze viaÈ›a. - Cu ce pot să te-ajut? - Suie-te în maÈ™ină cu tot cu valiză. Du-te urgent la Zurich. Am sunat în prealabil È™i È›i-am rezervat o cameră la Baur-en-Viile. E pe Bahnhofstrasse, lângă... - Știu unde e. Am mai fost la Zurich. - Atunci, te rog s-o iei din loc. Mă grăbesc. Rămâi în camera de la Baur-en-Viile de îndată ce ajungi. Ne vedem acolo... Brazii închise. Stai în camera ta de hotel... „Ar vrea el", gândi Eve, grăbindu-se spre dormitorul ei ca să-È™i facă valiza. „Bahnhofstrasse, sosesc!" Toate magazinele acelea minunate... - Mă întreb dacă l-am omorât pe nenorocitul ăla, acolo, pe alee. reflectă Paula cu voce tare. Cu Philip la volan, mergeau pe o autostradă principală, după ce părăsiseră Berna cu o jumătate de oră mai devreme. Ningea constant, È™i depășiseră câteva pluguri de zăpadă care menÈ›ineau È™oseaua accesibilă. Philip se uită la Paula È™i spuse cu fermitate: - Nu, nu l-ai ucis. M-am oprit înainte s-o iau după tine È™i i-am verificat pulsul la carotidă. Era normal. Și dacă l-ai fi omorât? Era el... sau eram eu... fii sigură că m-ar fi dat gata cu cuÈ›itul ăla lung. Atunci, cum te-ai fi simÈ›it... dacă nu te-ai fi miÈ™cat destul de repede? GândeÈ™te-te la asta. Fu rândul Paulei să se uite la Philip, care își întorsese faÈ›a È™i se concentra asupra drumului. ÃŽn acel moment, nu mai era în plasa lui Eve, o femeie rea, după părerea Paulei. DeÈ™i nu avea nici o îndoială că durerea pentru fosta lui soÈ›ie, Jean, era încă puternică în sufletul lui, era complet stăpân pe sentimentele È™i gândurile sale. Paula își aminti ce-i spusese Tweed. - ÃŽn cele din urmă, Philip va trebui să-È™i rezolve problema singur. Nici unul dintre noi n-a avut o experiență atât de îngrozitoare, aÈ™a că nici unul dintre noi n-are de unde să È™tie cum trebuie să fie... Tweed zbură la Zurich împreună cu Newman, care stătea în avion lângă el. Le ordonase, lui Butler È™i lui Nield, aflaÈ›i la bordul aceluiaÈ™i avion, să călătorească separat, ca È™i cum n-ar avea nimic de-a face cu el. - Problema e, îi explică el lui Newman, în timp ce se aflau în aer, că, după câte spune Archie, Brazii are o listă incompletă a echipei noastre. Știe de Paula, de tine, de Bill Franklin, ca posibil membru, darnu È™tie de Philip, de Butler sau de Nield, aÈ™a că e bine s-o lăsăm aÈ™a. Și nici despre Marler nu È™tie. - Singurii care ar fi putut să-l informeze despre È™ederea noastră în Dorset sunt Eve, Kent sau însuÈ™i Franklin. - Nu, Franklin nu, sublinie Tweed. Nu cred c-ar fi putut să se pună pe listă, nici măcar ca posibil membru. Sunt doar curios de ce e Brazii atât de nerăbdător să facă o listă. - Mie mi se pare o listă neagră, zise calm Newman. Ceva după care să se ia domnul Craig. Sau poate Năluca. - Mă întreb pe unde-o fi Năluca, se gândi Tweed, în timp ce avionul începuse să coboare spre aeroportul Kloten din Zurich. Keith Kent își conducea cu viteză Audi-ul închiriat pe autostrada de la Geneva spre Zurich, cu fereastra deschisă... era un fanatic al aerului curat. Bine înfășurat într-un fular care ÃŽl proteja de frig, fluiera pentru sine o melodie, în timp ce depășea camioane imense. Asculta o casetă cu Sade, cântăreaÈ›a de muzică pop. Aceasta avea o voce dulce, ispititoare, care se potrivea foarte bine cu starea lui optimistă. Câștiga din nou bani, ceea ce îi crea întotdeauna un sentiment cât se poate de satisfăcător. Poate o să-È™i cumpere un costum din acelea foarte scumpe, made în Germany, de pe Bahnhofstrasse. Germanii deveniseră croitori superbi. Kent plecase din Geneva devreme È™i se îndrepta spre Banca Zurcher Kredit din Talstrasse, stradă care era paralelă cu Bahnhofstrasse. Foarte convenabil. Depășea un Mercedes sport, când își aruncă o privire pe lateral. La volanul celeilalte maÈ™ini, singură, se afla o blondă superbă. El îi zâmbi È™i-i făcu cu mâna. Ea îi zâmbi la rândul ei... Kent era un bărbat arătos È™i atrăgător pentru sexul opus. „Păcat că nu suntem în Zurich, prinÈ™i în trafic, se gândi el. AÈ™ fi putut s-o conving să ia cina cu mine." Cu un dezvoltat simÈ› de observaÈ›ie, îi văzuse mâna stângă de pe volan pe care nu purta nici un inel. Kent era întotdeauna foarte atent să nu se încurce cu femei măritate. Nu era atât o chestiune de etică... dar când era un soÈ› la mijloc, totul putea să devină extrem de încurcat. Ajunse la Zurich la ora prânzului, micÈ™oră viteza când intră pe Talstrasse, unde nu era prea mare aglomeraÈ›ie, rămase cu privirea fixată într-un anumit punct, încetini È™i mai mult, rămânând în continuare cu privirea fixată în acelaÈ™i loc. ÃŽn față la Banca Zurcher Kredit se oprise un Mercedes negru, lung, cu geamurile lângă un aparat de taxare de culoarea chihlimbarului. Kent opri lângă un aparat liber, rămase nemiÈ™cat pe locul lui, cu faÈ›a în mâini. O siluetă înaltă, impunătoare, ieÈ™i din limuzină, se opri È™i își îndreptă spatele într-o manieră desăvârÈ™ită, apoi se îndreptă spre bancă, fu salutat de un bărbat îmbrăcat într-un costum negru È™i cei doi bărbaÈ›i intrară în clădire. Mintea lui Kent lucră cu rapiditate. Nu era nici o îndoială. Bărbatul care intrase în bancă era Leopold Brazii. Ultimul om din lume pe care s-ar fi aÈ™teptat să-l vadă întorcându-se la banca asta. Având grijă să nu apară vreun supraveghetor de parcare, Kent se gândi la evenimente anterioare, petrecute pe vremea când se aflase că obligaÈ›iunile la purtător, presupuse ca fiind capitalul total al băncii, dispăruseră. Uciderea preÈ™edintelui băncii. Nu, ăsta nu era un lucru asupra căruia să insiÈ™ti. Când se scurseseră informaÈ›iile despre obligaÈ›iunile dispărute, Zurich-ul fusese zdruncinat din temelii. OraÈ™ul fusese în pragul unei panici generale, ajungându-se la discuÈ›ii despre un consorÈ›iu format din toate băncile mari pentru salvarea băncii Zurcher, urmate de constatarea că sucursalele sale deÈ›ineau fonduri mai mult decât suficiente pentru a păstra banca solvabilă. Brazii fusese consultant al acestei bănci, director neexecutiv. DeÈ™i felul în care obÈ›inuse ultima poziÈ›ie ÃŽl depășea pe Kent... legea elveÈ›iană era foarte strictă È™i spunea că numai cetățenii elveÈ›ieni, născuÈ›i în ElveÈ›ia, puteau fi directori de bancă, de orice fel. „Va trebui să-mi amân vizita, cât timp Brazii e înăuntru", își zise Kent. Un taxi opri în faÈ›a maÈ™inii lui Kent È™i o doamnă foarte bătrână se dădu jos încet. Șoferul apăru prin faÈ›a vehiculului, cărând o valiză imensă cu ambele mâini. Pasagera sa îi dădu niÈ™te bani. Șoferul se uită la bani, făcu un gest dispreÈ›uitor, se sui la volan È™i plecă. Doamna cea în vârstă se uită în jur cu o expresie tulburată. Kent sări din maÈ™ină È™i-i vorbi în germană: - Vă îngrijorează ceva? - Valiza mea. E foarte grea. I-am spus È™oferului că stau la etajul al treilea al acestei clădiri. Cum o să-mi duc valiza până la apartamentul meu? - Etajul al treilea? Simplu. VeniÈ›i după mine, aÈ™a încet cum mergeÈ›i dumneavoastră. Nu trebuie să vă grăbiÈ›i... Ridică valiza care i se păru plină cu blocuri de ciment. Zvelt cum era, Kent urcă scările în fugă, trăgând după el valiza închisă la culoare, fără să se oprească. Stătu apoi minute întregi până ce apăru È™i bătrâna doamnă cu o cheie în mână. Descuie o ușă È™i Kent intră după ea cu imensa valiză. ÃŽi dădu drumul pe un divan, unde îi arătase ea. ÃŽn apartament mirosea a mucegai, iar mobila veche È™i demodată ÃŽl umplea până la refuz. Bătrâna doamnă se cufundă într-un fotoliu È™i se uită la el fără nici o urmă de căldură. - Acum mai bine-ai pleca, zise ea. - Am plecat. E totul bine? - Du-te. Acum... Coborî în fugă scările mohorâte de piatră, întrebându-se dacă nu cumva primise o amendă pentru că parcase fără să pună bani în aparatul de taxat. Strada era goală - cu excepÈ›ia limuzinei parcate în faÈ›a băncii. Șoferul, un bărbat tuciuriu, È™tergea parbrizul. Ceea ce ÃŽl impresionase pe Kent era faptul că, în loc să-l aÈ™tepte pe È™ofer să-i deschidă uÈ™a de la maÈ™ină, procedura normală pentru cei care se considerau ca făcând parte din elită, Brazii ieÈ™ise singur din maÈ™ină. Reîntorcându-se în maÈ™ina lui, Kent își îndoi mâna cu care dusese valiza. Nici o durere. Kent nu era numai puternic, ci È™i în formă. Demară È™i merse prin oraÈ™ pe un drum ocolit, cu sens unic. ÃŽn cele din urmă, parcă în garajul subteran de la Globus, marele magazin universal aflat pe Bahnhofstrasse, aproape de capăt. SimÈ›ind nevoia să-È™i dezmorÈ›ească picioarele după călătoria de la Geneva, merse pe jos spre Bahnhofplatz, marele scuar din faÈ›a staÈ›iei principale. Coborî cu scara rulantă în Shopville, ÃŽl traversă È™i luă o altă scară ca să urce în gara mare. își cumpără un pahar de carton cu cafea de la o tarabă È™i o luă ca s-o bea afară. Aici era un trafic permanent, maÈ™ini multe, plus tramvaiele mari È™i albastre ale Zurich-ului care huruiau în toate direcÈ›iile. Dincolo de scuar era hotelul Schweizerhof. ÃŽÈ™i bea cafeaua când brusc se opri È™i rămase cu ochii holbaÈ›i. Un taxi se opri în faÈ›a hotelului Schweizerhof. Din el coborâră Tweed È™i Newman. Ceea ce ÃŽl aÈ™tepta pe Tweed la sosirea în hotel nu era nicidecum pacea È™i liniÈ™tea pe care le anticipase înainte de întâlnirea cu Brazii. De-abia intră în hol împreună cu Newman, că un bărbat înalt, îmbrăcat într-un costum închis, cu părul grizonant, ochi verzi, o mustață căruntă È™i o expresie morocănoasă, sări dintr-un fotoliu È™i veni spre ei. Arthur Beck, de la PoliÈ›ia Federală. - Tweed, trebuie să vorbesc cu tine acum. Și cu tine, Newman. Am rezervat o cameră unde o să avem liniÈ™te. Pe aici. - Sper că tu plăteÈ™ti camera, zise Tweed zeflemitor. - PoliÈ›ia nu plăteÈ™te nimic, i-o întoarse Beck când intrau în lift, apoi apăsă pe un buton. - Ar fi trebuit să ne trecem în registru, remarcă Tweed. - RecepÈ›ionerul vă È™tie bine. - La naiba! zise Newman scurt, iritat de maniera nepoliticoasă a lui Beck. N-am mâncat de prânz È™i mi-e foame. - Asta va trebui să aÈ™tepte. Beck avea o cheie în mână. După ce ieÈ™i din lift, se duse la o ușă, o descuie È™i-i aÈ™teptă pe ceilalÈ›i să intre. - PuteÈ›i să staÈ›i jos. Ar fi mai bine. - Oricum, aveam de gând să m-aÈ™ez, zise Tweed după ce-È™i scoase paltonul È™i se lăsă într-un fotoliu. Se uită la Newman. Simte-te ca acasă. Ce drăguÈ› din partea lui Arthur să aranjeze atâta confort pentru noi. Beck luă un scaun de sub o masă, ÃŽl puse în faÈ›a lui Tweed È™i a lui Newman, care ocupase È™i el un fotoliu. ÃŽl încălecă cu picioarele lui lungi, își odihni coatele pe spătarul lui, se uită la ei È™i nu spuse nimic. Tweed È™i Newman, care È™tiau tactica poliÈ›iei, se abÈ›inură să spună vreun cuvânt. ÃŽn cele din urmă, Beck vorbi, uitându-se fix la Tweed: - Aveai câțiva oameni azi-dimineață la Berna? - După câte È™tiu eu, nu, răspunse sincer Tweed. De ce? - CunoÈ™ti un criminal pe nume Marco? Se descurcă bine cu cuÈ›itul. - Nu. - Am primit un telefon anonim, de la un bărbat, la sediul meu central din Berna. M-a informat că venea pe o alee care cobora din Munstergasse È™i a dat peste un bărbat întins în zăpadă. Bărbatul a vrut să scoată un cuÈ›it, aÈ™a că cel care mi-a telefonat l-a lovit în cap. Victima era Marco. Vă trezeÈ™te vreo amintire? - S-a trezit vreuna din amintirile tale? ÃŽl întrebă Tweed pe Newman. - AscultaÈ›i, zise Beck nervos, Marco n-are nimic. I-au dat drumul imediat după ce l-am dus noi la urgență, darnu-mi place violenÈ›a chiar în pragul meu. - Atunci, mută-È›i pragul, glumi Newman. - SituaÈ›ia de față nu mă face să râd, ÃŽl repezi Beck. ElveÈ›ia ar trebui să fie o È›ară liniÈ™tită. Noaptea trecută, la Geneva, s-au tras focuri de armă, avem morÈ›i. Sunt È™ase cadavre la morgă. Plus încă o crimă ciudată de care tocmai am aflat... tot în Geneva. - Ce e ciudat la crima asta? întrebă Tweed. - Este vorba de un traficant de arme dezgustător. Un bărbat pe nume Rico Sava. Tăcu. Avea gâtul rupt. - Năluca? întrebă Tweed încet. - Are toate caracteristicile lui. Cu ăsta sunt È™apte cadavre. Și-acum tipul ăsta, Marco, din Berna. Zâmbi. Și cu asta, basta. - Basta, ce? întrebă Newman. - V-am pus pe amândoi la curent, m-am acoperit. ÃŽn caz că vreo persoană influentă - vreun prieten de-al lui Brazii - mă întreabă de voi. ÃŽntregul fel de a fi al lui Beck se schimbase. Se ridică, întoarse scaunul È™i se aÈ™eză normal pe el. Mai e ceva despre ce ar trebui să È™tiÈ›i È™i voi. Nu pot dovedi că lucrează pentru Leopold Brazii, dar È™tiu că aÈ™a e. - Cine? întrebă Tweed încet. - O armată întreagă de duri, care s-au deghizat în schiori, veniÈ›i la Geneva din FranÈ›a. S-au împărÈ›it în grupuri È™i s-au suit în mai multe trenuri care o luau spre est, îndreptându-se spre Valais. Dumnezeu È™tie ce caută acolo, în zona aceea. Sezonul e aproape pe sfârÈ™ite... pantele sunt periculoase È™i există pericolul avalanÈ™elor. TotuÈ™i, au plecat într-acolo, ca o mică invazie. Beck se ridică È™i întinse mâna. Le strânse călduros pe cele întinse de Tweed È™i de Newman. De ce nu mergeÈ›i să luaÈ›i un prânz pe cinste? Cel puÈ›in, în Zurich e liniÈ™te. Apropo, în următoarele zile mă găsiÈ›i la sediul central al poliÈ›iei din Zurich. ȘtiÈ›i unde e... aproape de hotelul ăsta, trece râul Limmat prin faÈ›a lui. Tăcu. AveÈ›i grijă. Acum È™tim că Năluca s-a întors. 26 Tweed È™i Newman terminaseră un prânz excelent în confortabila atmosferă a sălii de mese situate la primul etaj al hotelului Schweizerhof. Ca întotdeauna, de fiecare dată când vizita oraÈ™ul, Tweed se răsfățase È™i comandase escalop Zurichoise. - Hai să mergem să ne plimbăm, sugeră Newman. O plimbare liniÈ™tită va fi bine-venită după prima parte a întâlnirii cu Beck. - Are È™i el problemele lui, replică Tweed în timp ce intrau pe o stradă laterală față de Bahnhofplatz. Ceea ce nu ne ajută pe noi. De fiecare dată, când am mai fost aici, a fost în stare să ne ofere tot sprijinul său. Va trebui să ne descurcăm singuri. Treceau pe lângă o ușă laterală care ducea în Hummer Bar, unul dintre restaurantele din hotelul Gotthard. Newman se opri. - AÈ™ putea să intru să văd dacă au venit Marler, Butler È™i Nield. - Știm că Butler È™i Nield au ajuns, spuse Tweed, continuând să meargă. Au venit cu avionul nostru. Marler trebuie să vină de la Geneva. - Știu. Nu uitasem de Butler È™i de Nield, darn-am vrea să umble haihui È™i să cerceteze oraÈ™ul înainte să ne întâlnim noi cu Brazii. Cel puÈ›in, tu nu vrei aÈ™a ceva. - Nu, nu vreau... Ninsoarea se oprise în timp ce mâncau de prânz; o luară pe o altă stradă care ieÈ™ea în Bahnhofstrasse È™i pe care nu circulau maÈ™ini, din cauza tramvaielor. Pe când intrau din nou în Bahnhofplatz, Newman se opri È™i-l apucă pe Tweed de braÈ›. - Uite. Paula È™i Philip tocmai au ajuns pe jos... intră în Schweizerhof. Și apropo, ai procedat bine menÈ›ionând numele hotelului la telefon, când ai vorbit din Londra cu Paula la Hotel des Bergues? Linia trecea prin centrala hotelului. - Sunt mai multe Schweizerhof-uri în ElveÈ›ia, îi aminti Tweed. De exemplu, în Berna e unul mare. Și n-am zis Zurich... Paula È™tia despre ce vorbesc. Ce mai e acum? Newman ÃŽl înÈ™făcase din nou de braÈ›. Rămaseră nemiÈ™caÈ›i în timp ce Newman privi uimit spre capătul celălalt al scuarului, în faÈ›a staÈ›iei principale. - Volvo-ul ăla mare. Pe locul pasagerului, în față, stă Craig. Și mai sunt trei È™mecheri în maÈ™ină. ÃŽncă mai crezi că nu ai nevoie de protecÈ›ie? Stăteau aproape de marginea trotuarului, Newman în față. Volvo-ul continua să se învârtă încet în jurul scuarului È™i trecu la fel de încet prin faÈ›a intrării hotelului Schweizerhof. Craig stătea acum lângă trotuar. MaÈ™ina aproape opri în dreptul lui Newman. Craig rânji È™i deschise uÈ™a brusc, ca să-l dărâme pe Newman. Newman apucă mânerul È™i împinse uÈ™a înapoi cu toată puterea. Văzu faÈ›a lui Craig crispându-se într-o expresie de durere. UÈ™a îi izbise umărul. ÃŽl fixă pe Newman cu ură, apoi maÈ™ina plecă mai departe. - Nu-mi pasă ce spui, zise Newman, preluând controlul, dar eu mă duc înapoi la Gotthard, să schimb câteva cuvinte cu oamenii noÈ™tri. înainte ca Tweed să protesteze, Newman dispăruse. Când Tweed intră în hol, Philip È™i Paula se semnaseră în registru, iar un hamal le dusese bagajele la lift È™i dispăruse. UÈ™urat s-o vadă, Tweed o sărută pe Paula pe obraz. - Noi am mâncat de prânz. Adică Bob È™i cu mine. - Nu v-aÈ›i desfăcut valizele mai întâi? întrebă Paula. - Ei bine, nu, recunoscu Tweed. Ni le-a dus sus un hamal, iar noi ne-am dus direct în sala de mese. - Ar fi trebuit să mergeÈ›i mai întâi în cameră, ÃŽl mustră ea. Cel puÈ›in, să vă deschideÈ›i valizele, să vă scoateÈ›i hainele È™i să le puneÈ›i pe umeraÈ™e. Totul o să fie È™ifonat. - Pe asta insista întotdeauna Jean, își aminti Philip. Tweed, trebuie să vorbesc cu tine. E urgent. - Mi-e foame, zise Paula. - Du-te È™i mănâncă, vin È™i eu mai târziu, îi spuse Philip când intrau în lift. Tweed ÃŽl însoÈ›i pe Philip la el în cameră în timp ce Paula o luase în cealaltă direcÈ›ie a coridorului, spre camera ei. AjunÈ™i în dormitorul de unde se vedea Bahnhofplatz, Philip începu să despacheteze repede, în timp ce vorbea cu Tweed, care se aÈ™ezase într-un fotoliu. - Ne-am întâlnit cu Archie la Berna... ÃŽncepu el, apoi ÃŽl informă pe Tweed despre tot ce se întâmplase acolo. După ce termină de povestit experienÈ›a lor cu Bill Franklin È™i cu individul de pe alee, se întoarse spre Tweed. N-am scos totul, pentru că plec în curând, singur. - Chiar aÈ™a? Pot să întreb de ce È™i unde? întrebă Tweed cu o urmă de duritate în voce. - Ultimele cuvinte ale lui Archie au fost că n-ar trebui să-l scăpăm din vedere pe Anton Marchat, care se pare că locuieÈ™te în Valais. La Sion. Archie mi-a dat adresa lui Marchat. Am auzit la radio, când veneam încoace, că toate trecătorile de la munte sunt încă închise. AÈ™a că o să dau înapoi maÈ™ina închiriată È™i-o să iau un tren până la Geneva. - De ce Geneva? PoÈ›i să prinzi un expres care merge într-acolo din staÈ›ia Lausanne. - Nu, din Geneva, zise Philip încăpățânat. Acolo o să pot lua expresul chiar din staÈ›ia de plecare... astfel, o să văd cine se mai suie în el. Dacă sunt urmărit, vreau să È™tiu cine umblă după mine... ca să pot să mă ocup de ei mai târziu. Nu vreau să-i spui Paulei până nu plec. O să încerce să vină cu mine. Philip privi hainele pe care le pusese pe umeraÈ™e, clipi, se duse la fereastră È™i se uită afară, cu spatele la Tweed È™i cu mâinile în buzunarele de la pantaloni. Tweed își dădu seama că e supărat. Amintiri. Se gândea la vremurile când călătorea împreună cu Jean. Philip își suflă gălăgios nasul. Tweed era în încurcătură. Instinctul îi spunea să-i ordone lui Philip să rămână în Zurich, unde dispunea de compania È™i de protecÈ›ia prietenilor săi. Dacă ar fi făcut asta, Philip s-ar fi gândit imediat că Tweed ÃŽl cocoloÈ™ea, că n-avea încă încredere în el să-l lase să plece singur din cauza instabilității sale emoÈ›ionale. „Trebuie să-l las să se ducă", se gândi el. - Philip, zise el când omul lui se întoarse de la fereastră cu buzele strânse. Am primit o informaÈ›ie de la Beck, È™eful PoliÈ›iei Federale, de care cred c-ar trebui să afli È™i tu... îi explică ce-i spusese Beck, lui È™i lui Newman, despre afluxul de falÈ™i turiÈ™ti din Geneva. Despre cum aceÈ™tia se suiseră în expresurile care mergeau spre est, cu destinaÈ›ia finală Milano, dar trecând È™i prin Valais. - Asta era, exclamă Philip, încă o referință la Valais. Până acum, Archie s-a dovedit un informator de încredere. Marler nu l-ar folosi dacă n-ar fi unul de primă mână. - Da, încuviință Tweed. Mai bine È›i-aÈ™ da toate datele pe care le avem È™i noi. îi aminti succint opinia profesorului Grogarty asupra listei de savanÈ›i dispăruÈ›i; teoria sa referitoare la ceea ce ar putea fi folosită o asemenea echipă de astfel de savanÈ›i de primă mână; despre telefoanele lui Lasalle de la Paris, satelitul lansat de Ariane din Guyana Franceză, fotografiile satelitului înainte de lansare, pe care le examinase Grogarty, concluziile lui. - Tot nu pot să-mi imaginez ce importanță poate avea Valais-ul, gândi Tweed cu voce tare. E o zonă sălbatică, pustie, nu e nimic acolo. - Sau, poate, zise Philip, gândindu-mă la ceea ce mi-ai spus tu, acolo se află staÈ›ia de control de la sol al satelitului ăstuia care se pare că îngrijorează atâta lume. Când intră în hotelul Gotthard È™i întrebă de Marler, lui Newman i se dădu numărul unei camere. UÈ™a fu deschisă cu precauÈ›ie de robustul Butler, deÈ™i Newman bătuse cu semnalul cunoscut. Ajuns înăuntru, Newman înÈ›elese precauÈ›ia. - Bine aÈ›i venit în depozitul de arme, zise Marler, care arăta atât de bine, de parcă ar fi fost fardat. Patul dublu fusese acoperit cu o pânză pe care era împrăștiat conÈ›inutul celor doi saci mari. Newman rămase cu ochii holbaÈ›i. - Te pregăteÈ™ti să începi un mic război? întrebă el. - AceeaÈ™i întrebare mi-a pus È™i Rico Sava, spuse Marler, zâmbind. Expresia lui Newman deveni impenetrabilă. ÃŽÈ™i dădu seama că Marler nu aflase vestea morÈ›ii lui Rico Sava de mâinile Nălucii. Iar Marler ÃŽl plăcuse pe Sava. „VeÈ™tile proaste pot aÈ™tepta", hotărî el. Aranjat pe pânză, se găsea un bogat sortiment de pistoale cu gaze lacrimogene, cu multe capsule de rezervă, un Smith & Wesson .38, revolver special cu muniÈ›ie, cinci Walther-e 7.65 automate, cu o rezervă serioasă de încărcătoare, un mare număr de grenade, atât petarde, cât È™i din cele obiÈ™nuite, o cantitate generoasă de bombe cu fum, un Browning .32 automat pentru Paula, câteva binocluri mici de mare putere È™i o puÈ™că Armalite, arma favorită a lui Marler. - Cum naiba ai cărat toate astea aici, în siguranță? Dacă ai fi fost oprit de o patrulă rutieră? Bănuiesc c-ai venit cu maÈ™ina! - Da. Și patrula ar fi văzut asta. Marler ridică cei doi saci care aveau fermoarul tras. Din ambii saci, pe la unul din capete ieÈ™ea muchia unei patine. Mă îndoiesc că m-ar mai fi întrebat ceva dacă ar fi văzut astea, zise Marler. Și dacă ar fi făcut-o, le-aÈ™ fi spus că e echipamentul pentru o petrecere care are loc sus, la munte. - DeÈ™teaptă miÈ™care. Când o să-È›i povestesc ce s-a întâmplat când mă plimbam cu Tweed în acest oraÈ™ al păcii, nu de mult, cred c-o să te foloseÈ™ti de pistoalele alea cu gaze... Câteva minute mai târziu, Newman era echipat cu un Smith & Wesson într-un toc de È™old pe care i-l fixase Marler. ÃŽn interiorul masivei haine de velur mai ascunsese un pistol cu gaze lacrimogene, aÈ™a cum făcuseră È™i ceilalÈ›i. Marler îi mai dădu un mic sac de pânză în care se mai găseau alte arme. - Mă întorc la Schweizerhof, anunță el. Și, Marler, cred c-ar fi bine dacă l-ai lua pe Butler È™i v-aÈ›i învârti prin Bahnhofplatz, ca să asiguraÈ›i spatele. Se întoarse către Nield care stătea într-un fotoliu È™i fuma o È›igară, fără să spună nimic. Pete, tu stai aici, ca rezervă. Dacă vrei să mai arunci o privire prin Bahnhofplatz din când în când, asta tu hotărăști... Eve, după instrucÈ›iunile lui Brazii, sosise la hotelul Baur-en-Ville. situat lângă Parade-Platz, cam la jumătatea drumului spre Bahnhofplatz, înainte să ajungă la Zurichsee, lacul Zurich. Luxosul hotel îi plăcu. După ce își desfăcu valiza, bău câteva pahare cu votcă din sticla pe care o comandase prin serviciul la cameră È™i se simÈ›i plictisită. ÃŽn ciuda instrucÈ›iunilor lui Brazii, ieÈ™i pe Bahnhofstrasse, ascunzându-È™i părul negru sub un È™al. Cu perechea de ochelari fumurii È™i cu È™alul era complet transformată. ÃŽÈ™i pierdu timpul holbându-se în vitrinele magazinelor, la bijuterii, ceasuri sau haine scumpe. ÃŽn cele din urmă, își cumpără o haină È™i o fustă asortate, aurii. Costul celor două îi mâncă aproape toÈ›i cei cinci mii de franci pe care îi scosese de la Craig. Cu geanta de cumpărături pe umăr, o luă încet spre Bahnhofplatz. „Trebuie să mai fac rost de niÈ™te bani de la cineva", se gândea ea. Generosul salariu cu care o plătise Brazii dispăruse în câteva zile pe haine È™i pe cosmetice. Se plimba încet, când aproape se opri, dar se forță să meargă în continuare cu un pas calm. Newman tocmai ieÈ™ise din hotelul Gotthard cu un mic sac de voiaj. „Deci, am noroc", își zise. „La naiba cu domnul Brazii È™i cu rutina lui de stat în hotel. ÃŽmi miroase a bani..." ÃŽl urmări pe Newman până ce acesta coti în Bahnhofplatz È™i ÃŽl văzu intrând în Schweizerhof. ÃŽn capătul celălalt al scuarului, stând chiar în staÈ›ie, Keith Kent mesteca un sendviÈ™, apoi se opri È™i se pregătea să ia o altă îmbucătură. ÃŽl văzu pe Newman apărând, mergând repede È™i dispărând în Schweizerhof, darceea ce îi atrase atenÈ›ia fu o femeie cu un batic pe cap care părea că se plimbă, până ajunse la colÈ›, unde se opri ca să se uite după Newman care intra în hotel. Keith Kent se antrenase să fie un observator de elită. Era ceva în miÈ™cările acelei femei care îi spuneau că ÃŽl urmăreÈ™te pe Newman. Aceasta rămase în colÈ›, își aranjă baticul, când o rafală mai puternică de vânt o ajunse È™i îi smulse baticul din cap; femeia făcu o miÈ™care rapidă È™i reuÈ™i să-l prindă. Dar, preÈ› de câteva clipe, capul îi fu complet descoperit. Kent se uită la părul ei negru, aranjat să stea lipit de cap, ca un coif. „Ceva se întâmplă aici", își zise pentru sine. Newman vorbi cu recepÈ›ionerul din hol. - DomniÈ™oara Grey e în sala de mese, i se spuse. Domnul Tweed e încă sus. A urcat cu un prieten. - Domnul Cardon cumva? - Da, domnule. - Am uitat numerele de la camerele lor... RecepÈ›ionerul le căută È™i i le dădu pe amândouă. La etajul al doilea, Newman încercă mai întâi la camera lui Tweed È™i apăsă pe butonul de la sonerie. Dacă văzu că nu i se răspunde, se întoarse la camera lui Philip. Tweed întredeschise uÈ™a, apoi o deschise larg. - Ce fac ceilalÈ›i? întrebă el. Au ajuns toÈ›i? Ce ai în sacul ăla pe care nu ÃŽl aveai când ne-am despărÈ›it? - Philip pleacă undeva? întrebă Newman. Puse această întrebare pentru că Philip era îmbrăcat ca să iasă È™i tocmai își luase valiza. Tweed îi făcu semn lui Newman să stea jos. - Da, zise el. Philip se duce la Geneva cu trenul È™i de acolo cu un expres până la Sion, în Valais. Crede c-ar trebui să-i facă o vizită lui Anton Marchat, de vreme ce Archie a cerut atât de insistent ca Marchat să fie contactat. - De către tine? întrebă Newman. - Da. De ce nu? întrebă, la rândul lui, agresiv Philip. - O simplă întrebare, la care mi-ai răspuns. EÈ™ti înarmat? Din câte am auzit, Valais-ul e un loc foarte singuratic. - Am un Walther, mulÈ›umesc. - Mai ia unul, cu muniÈ›ie de rezervă. Newman își deschise sacul. Tăcu până ce Philip luă ceea ce îi oferea el. Dacă dai de necaz, petardele îți pot fi de mare ajutor. Scoase câteva pe care Marler le mai înfășurase într-un strat de polietilenă. Philip își desfăcu valiza, ascunse, cu grijă, petardele printre haine, închise valiza È™i se uită la Newman. - ÃŽÈ›i sunt recunoscător, Bob. - PoÈ›i, în vreun fel, să iei legătura cu noi? ÃŽl întrebă Newman. - Da. Tweed o înÈ™tiinÈ›ează pe Monica de orice loc unde s-ar putea afla. ÃŽi lasă un număr de telefon. Tot ce am de făcut e s-o sun pe Monica pentru a obÈ›ine numărul. - Atunci eÈ™ti organizat. Noroc. - Și vouă... Tweed aÈ™teptă până când Philip ieÈ™i din cameră înainte să-i spună lui Newman: - Să ne-ajute Dumnezeu să-l mai vedem. 27 Keith Kent se hotărâse că e timpul să viziteze din nou Banca Zurcher Kredit. Era sigur că Brazii plecase de la bancă cu mult timp în urmă. ÃŽn orice caz, putea verifica dacă limuzina ÃŽl mai aÈ™teaptă. ÃŽn Zurich, cu greu puteai să conduci de la A la B pe drum drept. Insidiosul sistem de sensuri unice era o garanÈ›ie sigură că acest lucru nu se va întâmpla. Mai târziu, când conducea din nou pe Talstrasse, văzu că limuzina nu mai era. ÃŽÈ™i parcă maÈ™ina È™i nu mai uită să pună monede în aparatul de taxat. N-ai acelaÈ™i noroc de două ori... nu È™i acolo unde îngrijitorii sunt atenÈ›i. Intră în bancă, mergând agale, È™i îi studie pe casierii din spatele ghiÈ™eelor protejate de bare. ÃŽÈ™i lăsase intenÈ›ionat paltonul în maÈ™ină È™i purta genul de costum scump pe care băncile elveÈ›iene ÃŽl asociau cu clienÈ›ii de încredere. Alese o fată cu o figură adormită de la ultimul ghiÈ™eu. Tocmai își reÈ›inuse un căscat. Zâmbind, se rezemă de tejghea È™i se uită admirativ la ea înainte să vorbească: - Numele meu e Benton. ÃŽn curând va trebui să transfer o sumă mare de bani în contul principal al domnului Leopold Brazii. A insistat că trebuie să fie în contul său principal. - Acesta e la Sion, ÃŽl informă fata. - ÃŽn Valais. Kent îi zâmbi din nou cu drăgălășenie. Vă sunt extrem de îndatorat. AÈ™a va fi È™i domnul Brazii... Kent plecă repede, înainte ca ea să aibă timp să spună È™i altui casier ce o întrebase el. ReuÈ™ise s-o facă să vorbească prin modul său facil de a sparge toate regulile secretului profesional. „Și acum, își spuse, unde e Newman, trebuie să fie prin apropiere È™i Tweed. AÈ™a că înapoi la Globus, lăsăm maÈ™ina È™i-o luăm pe jos spre Schweizerhof..." Kent aproape ajunsese în capăt la Bahnhofstrasse, în locul unde intra în Bahnhofplatz, când își aruncă o privire pe partea cealaltă a străzii. Stând într-un colÈ› de unde putea vedea intrarea de la Schweizerhof se afla fata cu părul negru pe care o văzuse urmărindu-l pe Newman mai devreme. Nu-i vedea părul, dar îi recunoscu baticul È™i haina din păr de cămilă, impecabil croită. Kent era tipul de om care lua o decizie foarte repede. AÈ™teptă să treacă un tramvai, traversă strada È™i se opri în faÈ›a ei, zâmbind. - Bună. Singurică? Eu sunt Tom Benton. - Sau Tom motanul, îi replică ea imediat, măsurându-l din cap până în picioare. - Deci, suntem amândoi englezi, amândoi singuri într-un oraÈ™ străin. Știu cel mai bun loc din oraÈ™ unde putem lua cina. E în Altstadt. Cum È›i se spune? - Sharon Stone. Și ÃŽl aÈ™tept pe prietenul meu. De-abia termină de vorbit, când, de nicăieri apăru Bill Franklin. Bill zâmbi. - Ei, ei, dacă asta nu e Eve Warner. Cam departe de Dorset! Se uită la Kent È™i era pe punctul de a-l recunoaÈ™te, când Kent vorbi repede: - Bună, Bill. Tocmai mă prezentam doamnei ca Tom Benton, o invitam la cină, dar se lasă greu. - Þi-am spus că trebuie să vină prietenul meu, replică Eve imediat. ÃŽl luă pe Franklin de braÈ›. Credeam că nu mai vii. Hai să mergem la lac. - Ia stai puÈ›in. Un moment, răspunse Franklin, rămânând pe loc. Ce înseamnă asta, Eve? Nici măcar nu È™tiam că eÈ™ti în Zurich. - Mi-ai fost de mare ajutor! i-o trânti ea È™i o luă în jos pe Bahnhofstrasse, ca o furtună. - Ciudată doamnă, comentă Franklin, întinzându-i mâna lui Kent. Ce faci aici, în oraÈ™ul aurului, Keith? ÃŽl întrebă el după ce-È™i strânseră mâinile. - Afaceri. ConfidenÈ›iale. - Mut ca-ntotdeauna. Franklin zâmbi din nou. Ei bine, È›inând cont că mi-ai preluat anumite sarcini în trecut, chestia asta trebuie să inspire încredere. Acum trebuie să trec pe la Schweizerhof, ca să-i fac o vizită unui prieten comun. - Prietenul are È™i un nume? întrebă întâmplător Kent. Pentru că acolo mă duc È™i eu. Franklin tăcu, apoi își dădu capul pe spate È™i izbucni-în râs. ÃŽÈ™i scoase o batistă cu care-È™i È™terse ochii. - Hai să mergem împreună. Tu rămâi în hol până vorbesc cu recepÈ›ionerul. S-ar putea să ne distrăm. Și ce coincidență... să mă întâlnesc È™i cu Eve Warner, È™i cu tine. - Eu am noroc la coincidenÈ›e. Scot o groază de bani din ele... Eve trăgea furioasă dintr-o È›igară în timp ce cobora pe Bahnhof-strasse spre Baur-en-Ville. Era lividă. Oricât de mult ar fi încercat să nu se mai gândească, era sigură că, mai devreme sau mai târziu, Franklin îi va telefona lui Tweed la Londra È™i îi va semnala prezenÈ›a ei la Zurich. „Și am fost atât de atentă când am ieÈ™it", își aminti ea. Apoi îi veni un gând care o făcu să se oprească din drum câteva secunde. ÃŽl văzuse pe Newman intrând în Schweizerhof. Nu era posibil -acolo, un pic - ca Tweed să se afle în acelaÈ™i hotel? înjură în gând È™i continuă să meargă. Se mai întoarse de două ori, dar Franklin È™i bărbatul care se prezentase Tom Benton nu se mai vedeau. Când ajunse în camera ei de hotel, își aruncă haina È™i baticul pe un scaun. Haina alunecă pe podea, dar o lăsă acolo. Prima grijă fu sticla de votcă. ÃŽÈ™i turnă un pahar mare, își scoase pantofii, dând din picioare, È™i-i aruncă pe covor, se întinse pe o canapea È™i bău jumătate de pahar. Apoi observă că È›igara pe care o pusese într-o scrumieră căzuse pe podea. înjurând din nou, o ridică È™i își aprinse cu ea altă È›igară. Pe covor rămăsese urma unei arsuri, dar nu-i păsa. Costa o avere să stai într-un loc ca acesta, era sigură de asta, darBrazii plătea totul. AÈ™ezându-se din nou pe canapea, bău restul de votcă È™i, în timp ce fuma, reflecta. - Cum pot să scot niÈ™te bani din ceea ce s-a întâmplat? Mi-ar plăcea să dau lovitura, gândi cu voce tare. Franklin stătea la recepÈ›ie, È›inând receptorul pe care i-l întinsese recepÈ›ionerul. - Bill Franklin, sunt jos, în hol. Pot să vin sus, Tweed? Trase aer în piept. Oh, mai e cineva care aÈ™teaptă să te vadă. Keith Kent. Ne-am întâlnit pe stradă. - Atunci mai bine aÈ›i veni amândoi sus, zise Tweed imediat. Să vă spună recepÈ›ionerul numărul camerei. Tot timpul le uit... ÃŽn camera lui, Tweed puse telefonul jos È™i se întoarse spre Newman. Chicoti. Bob, m-au prins. Franklin vine sus. Cu Keith Kent. S-au întâlnit întâmplător pe stradă. - Are vreo importanță? - Nu cred că are vreo importanță. S-ar putea să ajute. Acum È™tiu că sunt în competiÈ›ie unul cu celălalt. Și nimic nu e mai bun decât puÈ›ină rivalitate ca să-i impulsioneze pe amândoi. - Nici nu È™tiam că se cunosc, zise Paula, care se întorsese de la masa de prânz. - Nici eu nu È™tiam, recunoscu Tweed, darpot să-mi dau seama cum s-a întâmplat. Keith Kent are o mare reputaÈ›ie de a da de urma banilor. Probabil că agenÈ›ia de detectivi a lui Franklin a fost solicitată de un client să dea de urma unei mari sume. Bill s-a gândit imediat la Kent, care are cunoÈ™tinÈ›e pe care el nu le posedă. Să vedem ce-o să ne spună ei. Se ridică. Și iată-i... Paula È™i Newman îi cunoÈ™teau pe cei doi, aÈ™a că nu se pierdu timp când Tweed le spuse vizitatorilor săi să ia loc. ÃŽl invită pe Kent să vorbească primul, È™tiind cât e de concis. - Leopold Brazii È™i-a mutat contul principal la sucursala Zurcher Kredit din Sion. ÃŽn Valais. Tweed, care tocmai îi spusese Paulei că Philip a plecat singur în Valais, o văzu strângând din buze. Mai devreme l-am văzut È™i pe Brazii vizitând Banca Zurcher Kredit de aici, de pe Talstrasse, continuă Kent. E doar o bănuială, dar eu cred că transferă restul fondurilor sale din Zurich la Sion. Ceea ce e foarte ciudat... Sion e un loc al nimănui. Cam asta e. - E mai mult decât suficient, zise Tweed aspru. Bill, ai cuvântul. - Eu am fost la Berna azi-dimineață. E un avocat acolo, Voigt, care a lucrat pentru Brazii. A rupt orice contact cu el când Brazii a încercat să-i spună cum să-È™i conducă afacerile, darVoigt are surse dintre cele mai curioase peste tot în Europa. Mi-a spus că Brazii își aduce toate trupele din FranÈ›a È™i Germania. Unde? La Sion, Valais. - înÈ›eleg, zise Tweed, fără să se uite la Paula. - Am avut o experiență stranie când am plecat de la cabinetul lui Voigt, continuă Franklin. LocuieÈ™te pe o alee îngustă care iese în Munstergasse. Când am ieÈ™it, un bărbat slab, cu faÈ›a albă, era întins în zăpadă. De îndată ce m-a văzut, a băgat mâna după un cuÈ›it lung. N-am mai aÈ™teptat să mă atace È™i i-am dat un picior în cap. Se pare că asta i-a retezat orice entuziasm să se mai bată. De ce voia să mă atace, habar n-am. - Mai avem ceva să-i spunem lui Tweed, îi aminti Kent. - Da. Franklin își puse mâinile sub cap. Veneam încoace, când l-am văzut pe Keith vorbind cu cineva pe care nu m-aÈ™ fi aÈ™teptat să o văd aici nici într-o mie de ani. Eve Warner. Brusc se făcu tăcere. Tweed se uită la Paula care ridică degetul mare. Newman ridică din umeri înainte să vorbească: - Doamna chiar se plimbă. - Și doamna È™tie că eÈ™ti aici, ÃŽl informă Kent. Că stai în acest hotel. ÃŽi explică cum o văzuse de două ori, prima dată când ÃŽl urmărise pe Newman de la hotelul Gotthard. - InformaÈ›iile pe care ni le-aÈ›i dat amândoi sunt de nepreÈ›uit, le spuse Tweed vizitatorilor. Pot să vă sugerez să mai săpaÈ›i? - N-o să ne pierdem timpul verificându-ne unul pe celălalt, zise Franklin cu un zâmbet larg. - Amândoi aveÈ›i talente diferite, contacte diferite, spuse Tweed, ridicându-se. Această afacere e atât de serioasă, încât am nevoie de toate datele pe care le puteÈ›i obÈ›ine. Vă mulÈ›umesc pentru ceea ce aÈ›i făcut până acum, încheie el, conducându-i la ușă. Imediat ce ei plecară, Paula explodă. ÃŽn timp ce Tweed se aÈ™eza ca să poată medita la ceea ce auzise, Paula se ridică, holbându-se la Tweed. - Uite ce-ai făcut! îi zise ea cu amărăciune. El, Philip, a fost trimis în gura lupului. De unul singur. Sau poate ăsta e felul tău de a-l lăsa să-È›i arate că se poate descurca. AÈ™a e? - Philip poate face față... ÃŽncepu Tweed încet. - O, chiar poate? Paula ÃŽl privi de sus. Când Bill Franklin tocmai ne-a spus că avocatul ăla, Voigt, i-a zis că Brazii È™i-a rechemat toate trupele din FranÈ›a È™i din Germania - că hoarda asta se îndreaptă spre Sion. Sion! Unde se duce È™i Philip, ca să-l vadă pe Marchat. - Stai jos, te rog. Taci un moment. Era ceva în înfățiÈ™area lui Tweed care o făcu pe Paula să facă precum i se cerea. Tweed nu spuse nimic o vreme, privind-o cum se calmează. - ÃŽÈ›i înÈ›eleg reacÈ›ia, spuse el, dar, repet, Philip va face față. Acordă-i mai multă încredere. - Bine că, cel puÈ›in, nu È™tie că Eve e în oraÈ™, cedă Paula. - Paula are dreptate, remarcă Newman. Problema e, Paula, că nu îndrăznesc să sugerez să plecăm toÈ›i deodată la Sion. Tweed are o întâlnire vitală cu Leopold Brazii aici, în această seară. Tweed È™i cu mine ne-am întâlnit deja cu Craig È™i cu încă trei indivizi într-o maÈ™ină. Noi toÈ›i - inclusiv Marler, Butler È™i Nield - trebuie să fim aici în caz de nevoie, până se termină întâlnirea. - Avem adresa lui Anton Marchat din Sion? întrebă Paula pe un ton normal. - Da. De la Philip. Avem È™i copii ale fotografiei lui Marchat. Tweed deschise o geantă diplomat, scoase un portofel, îi dădu Paulei o foaie de hârtie È™i alte patru similare lui Newman. Apoi scoase cinci fotografii, îi dădu una Paulei È™i patru lui Newman. - Nu scrie numele lui Marchat pe ele, comentă Paula. - Nici cea originală pe care a scris Archie adresa nu-l are. Archie e foarte precaut, replică Tweed. - BineînÈ›eles. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta. Acum, m-am hotărât. Paula se ridică, părând foarte hotărâtă. Apreciez faptul că grosul echipei trebuie să rămână aici până pleacă Brazii, dar eu iau primul expres spre Geneva. De-acolo o să pot lua alt expres spre Valais. - Ar trebui să aÈ™tepÈ›i, îi spuse Tweed. S-ar putea să fiu în stare să-l conving pe Brazii să abandoneze proiectul la care lucrează, oricare ar fi el. Atunci, am înlătura pericolul. - Eu tot vreau să iau expresul spre Geneva, zise Paula, îndreptându-se spre ușă. - Am spus să aÈ™tepÈ›i, îi ordonă Tweed. - ÃŽn cazul ăsta, ai demisia mea în acest moment. Puse mâna pe clanță când Tweed îi răspunse pe acelaÈ™i ton: - Demisia ta nu e acceptată. Newman sări de pe fotoliu È™i o însoÈ›i pe Paula în camera ei. Când ajunseră înăuntru, Paula se întoarse spre el. - Trebuie să-mi fac bagajul. - Știu, zise Newman È™i zâmbi. I-am mai dat lui Philip niÈ™te armament în plus. AÈ™ vrea să fii È™i tu echipată la fel. Nu trebuie să-l dai înapoi. O să-È›i bat în ușă cu semnalul obiÈ™nuit. - E cam depășit semnalul ăsta al tău. Ar trebui să inventezi altul nou, comentă Paula cu un zâmbet. Newman se întoarse repede; Paula tocmai termina de împachetat. Dintr-un mic sac de pânză scoase o cutie de carton legată cu o fundă albastră pe care scria Dumbo. I-o întinse Paulei. - Ce Dumnezeu e asta, Bob? - Un cadou pentru nepotul pe care nu-l ai. De fapt, înăuntru vei găsi un pistol cu gaze lacrimogene, capsule de rezervă, bombe cu gaz... È™i fii atentă cu astea. Sunt petarde. Ai mai umblat cu ele. - Nu e nevoie să-l trimiÈ›i pe Marler È™i pe ceilalÈ›i după mine, glumi ea. Newman aÈ™teptă până ce ea ascunse „cadourile" pe care i le dăduse. Paula își puse paltonul È™i mănuÈ™ile È™i îi zâmbi. - Să vă iau valiza, doamnă? spuse el. - Þi-aÈ™ fi recunoscătoare, hamal. Poate primeÈ™ti un bacÈ™iÈ™. Ajungând la gara principală, Newman se uită pe panoul de plecări, văzu că e un expres care pleacă spre Geneva peste cinci minute. ÃŽi spuse Paulei să-È™i găsească un compartiment È™i se grăbi să-i cumpere un bilet de clasa întâi. Paula stătea aplecată pe fereastră când apăru È™i el fugind pe peron. ÃŽi dădu biletul È™i Paula se aplecă mai mult pe fereastră È™i-l sărută pe obraz. - Ãsta e bacÈ™iÈ™ul tău. Expresul se puse în miÈ™care È™i Paula îi făcu cu mâna de la fereastră. Newman rămase pe peron, uitându-se după tren, până ce ultimul vagon dispăru într-o curbă. 28 Newman dădea ultimele instrucÈ›iuni în camera lui Marler de la Gotthard când sună telefonul. Se bosumflă din cauza întreruperii, se uită la Butler È™i la Nield în timp ce Marler răspunse la telefon. - Cine e? întrebă el răstit. - Domnule Marler, îmi pare rău că vă deranjez, începu operatorul, dar am o femeie pe linie care doreÈ™te să vorbească cu domnul Robert Newman, dacă e acolo. - Ce v-a făcut să mă sunaÈ›i pe mine? întrebă Marler. - Când a venit domnul Newman, l-am întrebat dacă ÃŽl pot ajuta cu ceva. Am stat la recepÈ›ie câteva minute până s-a întors colegul să mă schimbe. L-am recunoscut pe domnul Newman din fotografiile pe care le-am văzut în ziare mai de mult. Nu eu i-am spus celei care a sunat că e aici. I-am spus doar că o să mă interesez. - Dar cine e la telefon? întrebă Marler brusc. - O domniÈ™oară, Eve Warner... - Un moment. Revin imediat. N-o să-È›i vină să crezi, îi spuse lui Newman. La telefon, aÈ™teptând să vorbească cu tine, e Eve Warner. - De unde dracu' È™tie că sunt aici? Newman se gândi o clipă. Ei bine, văd că È™tie... È™i mai bine aÈ™ afla cum de È™tie asta. - De unde vorbeÈ™ti? fură primele cuvinte ale lui Newman. - Dintr-o cabină telefonică de pe Bahnhofstrasse. - Ce te-a făcut să crezi c-ai putea să mă găseÈ™ti aici? Răspunde la întrebare sau îți închid telefonul. - Nu fi È™i tu aÈ™a, se răsfăță ea. O să fiu cinstită. Te-am văzut azi, piai devreme, când ieÈ™eai din Gotthard. Am informaÈ›ii care-È›i trebuie urgent. - Cât? întrebă Newman cinic. - Nu e frumos. Nu e deloc frumos. Nu fac asta pentru bani. De data asta. - Atunci de ce-ai sunat? Ce informaÈ›ii? - ViaÈ›a lui Tweed e în pericol. L-am auzit pe Craig spunând că împânzeÈ™te Bahnhofstrasse È™i scuarul cu acelaÈ™i nume cu trupele lui, pregătite pentru întâlnirea dintre Brazii È™i Tweed la Schweizerhof. - Craig a spus că È›inta e Tweed? - Păi... O pauză. De fapt, nu. Cred că se gândeÈ™te să te omoare pe tine. - MulÈ›umesc pentru informaÈ›ii. - S-ar putea să mai sun dacă o să mai aflu ceva. Vezi, încheie ea, vezi că m-ai judecat greÈ™it? Nu toată lumea umblă numai după bani... Newman puse receptorul jos È™i le raportă celorlalÈ›i ce i se spusese. Marler își aprinse o È›igară lungă È™i trase un fum. - Nu înÈ›eleg ce urmăreÈ™te. Din câte mi-ai spus tu despre ea, Bob, e omul profitului. Tot timpul. - Și încă mai cred asta. Se poate ca asta să fie lovitura de deschidere. Bătu din palme. Nu ne putem permite să ne pierdem vremea cu ea. Acum, vă sunt clare fiecăruia poziÈ›iile pe care le va ocupa în Bahnhofplatz cât timp va È›ine întâlnirea asta nebunească între Tweed È™i Brazii? - Mie mi-e clar, zise Butler, È™i o să am pregătite câteva bombe fumigene. - Și mie mi-e clar, zise Nield. O să am È™i eu câteva bombe fumigene. De ce folosim bombele astea... dacă suntem nevoiÈ›i? - Pentru că, dacă vor fi împuÈ™cături, cu cadavre pe stradă, È™eful poliÈ›iei, Arthur Beck, va avea mult de furcă. Deci, suntem gata. își verifică ceasul. - Nu mai e mult, remarcă Marler. Ora zero se apropie... Ève ieÈ™i din cabina telefonică foarte furioasă... furioasă pe Newman Auzi! Să insinueze că nu era interesată decât de bani! Era jignitor TotuÈ™i, important era faptul că reuÈ™ise să ia legătura cu el. Era atât de supărată, încât nu-l observă pe bărbatul care o urmărea din pragul unei uÈ™i. Probabil că l-ar fi observat. Gustav, cel care o urmărise de la hotel, È™tia să fie o adevărată umbră. O femeie atrăgătoare aruncă o privire spre locul unde acesta stătea, dar își întoarse repede privirea când ÃŽl văzu. Gustav se încruntă. Știa de ce își întorsese privirea. FaÈ›a lui nu era un tablou prea frumos de privit. Nasul lui lung fusese spart într-o bătaie È™i acum era coroiat. Gura cu buze subÈ›iri îi dădea un aspect dur. Ajunsese să nu-i mai placă femeile, cu excepÈ›ia unui singur scop. „Ce punea la cale Ève?" se întrebă el. Ceva necurat... altfel de ce-ar fi ieÈ™it să dea telefon cuiva dintr-o cabină telefonică, doar putea folosi telefonul din camera ei? ÃŽi va da raportul lui Brazii când va avea ocazia. Lui Craig nu-i va spune nimic... ăsta o să primească toate laudele, probabil o să-i spună că el i-a ordonat lui Gustav s-o supravegheze pe Eve. Când Eve ajunse aproape de Baur-en-Viile, văzu limuzina cu geamurile de culoarea chihlimbarului trăgând lângă bordură. Se opri È™i se prefăcu că se uită într-o vitrină. Cu colÈ›ul ochiului ÃŽl văzu pe Brazii ieÈ™ind din partea din spate, deschizându-È™i singur uÈ™a. Brazii intră în fugă în hotel, uitându-se la ceas. Eve aÈ™teptă până ce José luă limuzina ca s-o parcheze È™i intră, grăbită, în hotel, apoi urcă în camera ei. Din fericire, camera ei era la acelaÈ™i etaj ca È™i apartamentul lui Brazii. Ajunsă în camera ei, încuie uÈ™a, deschise un dulap de perete, se lăsă în genunchi È™i își căută pantofii împrăștiaÈ›i pe jos. Scoase stetoscopul pe care ÃŽl cumpărase dintr-un magazin din Zurich È™i ÃŽl îndesă în geanta de umăr. Se întoarse pe coridor È™i se duse încet la uÈ™a de la camera de zi a lui Brazii. ÃŽÈ™i pregătise deja o scuză în timp ce deschidea uÈ™a È™i arunca o privire în încăpere. Nimeni. ÃŽnchise uÈ™a după ce intră, fugi uÈ™or pe covorul gros, deschise un dulăpior, scoase o sticlă cu votcă, își turnă într-un pahar È™i o lăsă pe o masă din apropierea celor două uÈ™i glisante, prin care se ajungea în camera de È™edinÈ›e în mijlocul căreia trona o masă lungă. își lipi urechea de una din uÈ™i, iar materialul era atât de subÈ›ire, încât auzi voci. Scoase stetoscopul, îi fixă membrana pe ușă È™i își băgă cele două capete în urechi. Dacă ar fi auzit pe cineva venind, ar fi vârât stetoscopul în geantă È™i ar fi spus că venise să-È™i ia un pahar de votcă. Cu ajutorul stetoscopului auzi clar. - Deci ai ajuns bine de la Sion, Luigi. Cum merg treburile pe acolo? întrebă Brazii cu vocea lui bubuitoare. - StaÈ›ia e gata de funcÈ›ionare. Am testat contactul laser cu satelitul È™i a fost un succes colosal. O voce pedantă, neplăcută. Accent italian. - Fii mai precis. Ce s-a întâmplat exact când au făcut experimentul? - Am folosit echipamentul care se găsea în camera din vechea casă, de pe coasta muntelui. Laserul era orientat pe numărul de telefon din acea cameră, care era inclusă în circuitul satelitului. A fost colosal! - Dar ce s-a întâmplat exact când te-ai întors în cameră după ce ai trimis semnalul pentru numărul respectiv? - Tot echipamentul era distrus. Capra legată era moartă... zgomotul acela înfiorător o omorâse. - Deci funcÈ›ionează. Lasă-mă să mă gândesc... Eve își băgă stetoscopul înapoi în geantă. Bău repede jumătate din paharul cu votcă, dar păstră paharul când ieÈ™i din cameră, în cazul în care pe hol ar fi fost cineva, cineva ca Craig. Când ajunse în camera ei, se tolăni pe canapea. „Ce dracu' a fost toată chestia asta?" se întrebă. Nici măcar nu È™tia unde se află Sion-ul. Apoi îi veni o idee. Sări de pe canapea È™i nu uită să ascundă stetoscopul înainte să iasă din cameră. Tocmai deschisese uÈ™a încet, când auzi voci pe coridor. ÃŽmpietri. - Cum se comportă savanÈ›ii, Luigi? E absolut vital ca nici unul dintre ei să nu părăsească laboratorul. Dacă scapă vreunul... - Nu va scăpa nici unul, domnule Brazii. Auzi o ușă închizându-se. Zăngăni cheia în broască de parcă atunci ar fi deschis uÈ™a, ieÈ™i È™i o încuie. Un bărbat gras, scund, îmbrăcat într-un costum gri de primă calitate venea către ea. Avea o față rotofeie, buze senzuale È™i o mustață neagră care i se potrivea cu părul des. Se uită la ea cu un interes neruÈ™inat când trecură unul pe lângă celălalt, apoi se opri, se întoarse È™i rămase în dreptul ei. - Numele meu e Luigi, frumoasă doamnă. - Numele meu e să fiu a naibii dacă È™tiu cine eÈ™ti... ÃŽl lăsă cu o expresie dezagreabilă pe figură È™i coborî în hol. Dădu o tură ca să se convingă că nici unul dintre durii lui Craig nu era prin preajmă. Apoi se duse la recepÈ›ioner. - Un prieten mi-a sugerat că ar fi foarte interesant să vizitez Sion-ul. Nici măcar nu È™tiu unde e. - ÃŽn Valais, madame. Să vă arăt pe hartă. Ea studie harta, în timp ce acesta continuă să-i vorbească: Nu v-aÈ™ recomanda Sion-ul în această perioadă a anului. - De ce nu? - Sion-ul se află în cantonul Valais. Foarte cunoscut printre entuziaÈ™tii sporturilor de iarnă în timpul sezonului, dar sezonul e aproape pe sfârÈ™ite. Vremea s-a cam înrăutățit pe-acolo. Ni s-au raportat mai multe avalanÈ™e. Dacă vă gândeaÈ›i la o plimbare prin munÈ›i, eu nu v-aÈ™ recomanda-o. - MulÈ›umesc. Eve se întoarse în camera ei È™i încuie uÈ™a. ÃŽÈ™i aprinse o È›igară, își îndoi o mână la piept È™i își sprijini cu ea cotul celeilalte. Se plimbă încet dintr-o parte într-alta a camerei. Era curios faptul ca Brazii, atât de conÈ™tiincios când venea vorba de securitate, să vorbească despre savanÈ›i È™i despre laborator în public. Apoi își aminti că pe lungul coridor nu era nimeni, în afara bărbatului aceluia gras, Luigi. Fără îndoială că Brazii verificase holul înainte să înceapă să vorbească. își aduse aminte de ciudata conversaÈ›ie la care trăsese cu urechea. ÃŽÈ™i amintea fiecare cuvânt, deÈ™i nu reuÈ™ea să înÈ›eleagă ce voiau să însemne. Newman È™i Tweed ar fi înÈ›eles, era sigură, ceea ce se vorbise acolo. Se pare că aceasta era o informaÈ›ie pe care ei ar trebui s-o aibă. Tweed aÈ™tepta în holul de la Schweizerhof când Brazii ajunse la hotel, coborî din limuzină È™i intră, cu un aer energic, în hotel. ÃŽi întinse o mână lui Tweed, pe care acesta i-o strânse. - Am o cameră sus, unde putem vorbi, spuse Tweed È™i o luă înainte spre lift. Brazii purta un costum albastru cu dungi subÈ›iri, o cămașă albă È™i, foarte neobiÈ™nuit pentru el, o cravată È›ipătoare, în culori exotice. Deborda de energie È™i refuză invitaÈ›ia lui Tweed de a bea ceva. - Fără alcool când discut afaceri. Tweed pregătise două fotolii în cele două capete ale unei mese lungi de sticlă. Se aÈ™ezară față în față, ca doi adversari într-un duel. Tweed nu spuse nimic; își scoase doar ochelarii È™i începu să-i È™teargă cu o batistă. - Am venit să vă propun să fiÈ›i partenerul meu într-un mare proiect istoric, îi spuse Brazii. Un plan care să schimbe întregul echilibru al puterilor mondiale. - Pare destul de ambiÈ›ios. - Vestul a intrat într-un declin serios, va rămâne aproape fără apărare, își taie fondurile pentru armament aproape în fiecare zi. ÃŽn Marea Britanie, ca È™i în alte țări, oamenii sunt demoralizaÈ›i, nu mai au nici un orizont. Se lasă în voia sorÈ›ii, domnule Tweed. Peste tot în lume legea È™i ordinea sunt încălcate. Criminalii controlează străzile. Avem nevoie de disciplina pe care o aveam odată, stabilitatea, sensul unui scop. Ne prăbuÈ™im într-o decadență morală, care nu face altceva decât să îmbolnăvească societatea actuală din ce în ce mai mult. Sau nu sunteÈ›i de acord cu mine? - Până acum, tot ce aÈ›i spus e perfect adevărat, replică Tweed, punându-È™i ochelarii. Ce soluÈ›ie propuneÈ›i? - Avem nevoie de o conducere puternică È™i fără milă. Singurul lucru care i-ar trezi pe oameni este întoarcerea fricii. Când Rusia sovietică era puternică exista frică. Vestul era plin de energie, s-au pus bazele NATO. Popoarele erau în alertă, tot timpul cu garda sus. Numai renaÈ™terea Rusiei ca mare putere va insufla sentimentul de frică de care e nevoie pentru a-i da Vestului sensul unui scop. Bătălia pentru supravieÈ›uire. SunteÈ›i de acord, domnule Tweed? - ContinuaÈ›i, vă rog. - America e un abator. PreÈ™edintele ei e un nebun indolent. Nu L-am cunoscut. Există părerea larg răspândită că Rusia nu mai contează Nu mai contează! Ridică tonul. Au un vast arsenal de rachete intercontinentale... care pot ajunge la Londra, la Chicago, în toată lumea. ÃŽn fiecare lună se lansează de la baza secretă din Murmansk, portul lor degajat de gheÈ›uri, un nou submarin nuclear, dintre cele silenÈ›ioase È™i nedetectabile. ÃŽn spatele Uralilor au fabrici subterane care produc tehnică nucleară, nouă È™i avansată, de război. Un diplomat american care s-a aventurat până acolo a fost expulzat de curând ca spion. De ce? Dacă nu e nimic de spionat? Rusia e un uriaÈ™ care doarme È™i care în curând se va trezi. - Se zice că economia Rusiei e la pământ, comentă Tweed. - Dacă e atât de adevărat, cum de-È™i permit să producă armamentul pe care l-am enumerat? întrebă Brazii. - Asta e o enigmă, admise Tweed. - Nu e decât o enormă perdea de fum care să orbească Vestul. ÃŽn spatele preÈ™edintelui lor, care își dă atâtea aere, Ivan Marov trage sforile, ÃŽl manipulează pe actualul preÈ™edinte ca pe o marionetă. Pentru a da Vestului impresia că Rusia e terminată, în timp ce el - Marov - repune pe picioare, împreună cu generalii È™i cu MOVAK-ul, puterea Rusiei. AÈ›i auzit de Marov? - Numele mi se pare cunoscut. - Nu sunteÈ›i omul cu care aÈ™ juca pocher, domnule Tweed. Sunt sigur că È™tiÈ›i foarte multe despre Marov. E un georgian care È™i-a schimbat numele. L-am cunoscut. Seamănă cu Stalin... mai ales când vrea să fie plin de È™arm. Pentru moment se ascunde foarte grijuliu în spatele scenei. Americanii nu È™tiu de existenÈ›a lui, zise Brazii cu dispreÈ›. - Dumneavoastră aÈ›i stat o vreme în America, remarcă Tweed. - M-am născut în Marea Britanie, dar am plecat în America de tânăr. Am devenit È™eful executiv al unui imens consorÈ›iu. Mi-am dat repede seama că ar trebui împărÈ›it în È™ase unități independente. Cu o organizaÈ›ie atât de vastă, oamenii din vârf n-aveau nici cea mai mică idee de ceea ce se întâmplă mai jos. Am muncit zi È™i noapte ca să înfăptuiesc ceea ce È™tiam că trebuie făcut. ȘtiÈ›i ce s-a întâmplat? - SpuneÈ›i-mi. - CeilalÈ›i membri din conducere È™i-au unit forÈ›ele ca să mă determine să demisionez. De ce? Pentru că aceÈ™ti „saci cu bani" care controlau imensul dinozaur aveau salarii enorme, plus dreptul de a avea o mare parte din afacerile care se încheiau È™i care îi transformau în milionari. Yankei ignoranÈ›i. M-am întors în Anglia. - AÈ›i menÈ›ionat o organizaÈ›ie, MOVAK. - E invenÈ›ia lui Marov. O unitate secretă care să înlocuiască KGB-ul, iremediabil corupt. Sunt sigur că va împuÈ™ca toÈ›i ofiÈ›erii KGB când va veni momentul să preia puterea. - Ascult în continuare, zise Tweed. - AÈ™a că Vestul are nevoie de un È™oc teribil, care să-l oblige să devină din nou puternic. Șocul acela va fi ridicarea bruscă a Rusiei ca putere mondială. GraniÈ›a, ca È™i toate controalele vamale dintre Rusia È™i Bielo-rusia au fost desfiinÈ›ate. Asta înseamnă, foarte simplu, că Rusia a înghiÈ›it Bielorusia. Următorul obiectiv e Ucraina. - Și dumneavoastră sprijiniÈ›i oameni ca Marov să-È™i ducă la bun sfârÈ™it obiectivul unei noi Rusii atotputernice? întrebă Tweed. - Vă pot spune ceea ce vreau să fac doar dacă sunteÈ›i de acord să îmi fiÈ›i partener total. Noi doi am putea face o combinaÈ›ie invincibilă. Acum trebuie să vă hotărâți. Ora e târzie. - De ce eu? - V-am studiat palmaresul. SunteÈ›i incoruptibil, foarte hotărât, vă È›ineÈ›i de cuvânt. Pentru prima oară, Brazii zâmbi. SunteÈ›i o pasăre rară. - MulÈ›umesc pentru compliment. Tweed se ridică È™i începu, calm, să străbată camera de la un capăt la celălalt. Brazii ÃŽl privi È™i avu grijă să nu mai spună nimic. Cu mintea lucrându-i cu repeziciune, Tweed se gândi la lucrurile pe care le spusese Brazii. Cu unele dintre ele se simÈ›ea obligat să fie de acord. Vestul se lăsa dus în voia valurilor, ca o navă fără cârmaci, spre o mare în furtună. ÃŽn cele din urmă, Brazii vorbi: - Pot să afirm că gândiÈ›i totul aÈ™a cum gândesc È™i eu. Știu că nu veÈ›i nega acest lucru. Vestul are nevoie de un È™oc de magnitudinea unui cutremur. Tweed ridică din umeri. Se întoarse È™i-l privi pe Brazii în față, întâlnindu-i ochii albaÈ™tri, ca de gheață. „Un om cu adevărat remarcabil, uimitor", gândi el. După tiparul generalului de Gaulle, al lui Winston Churchill È™i al lui Konrad Adenauer. Zâmbi. - Domnule Brazii. Trebuie să vă refuz oferta. - Cu părere de rău? întrebă Brazii în timp ce se ridica. - Trebuie să vă refuz oferta. - M-am temut că veÈ›i lua această decizie. Acum voi pleca. Brazii plecă, închizând uÈ™or uÈ™a în urma lui. Lui Tweed camera i se păru brusc goală, ca È™i cum o remarcabilă forță ar fi fost absorbită în neant. Newman, îmbrăcat într-un fulgarin de tipul celor militare, cu revere largi, cu o pălărie cu boruri mari È™i cu un batic care îi acoperea jumătate de față, se plimba prin Bahnhofplatz, când începură să cadă fulgi rari È™i mici. Pe ultimele trepte de la intrarea în gara principală, stătea un bărbat care purta tot un fulgarin È™i o pălărie. Avea înfățiÈ™area unui călător care tocmai coborâse dintr-un tren È™i aÈ™tepta să se oprească ninsoarea. Newman se opri lângă el, în aparență pentru a-È™i aprinde o È›igară. - Ei, Marler, ai făcut rost de haine pentru Butler È™i pentru Nield? - Da. Ei aÈ™teaptă chiar după colÈ›, în Bahnhofstrasse. Hainele sunt reproduceri identice perfecte. - Bun. Mă întreb dacă o să avem nevoie de ele. Volvo-ul a apărut? - Până acum, nu. Dacă apare, o să le semnalizez, lui Butler È™i lui Nield. Sunt sigur că È™arada va funcÈ›iona. - Să sperăm, dacă va fi nevoie. Mă întorc ca să fiu aproape de intrarea de la Schweizerhof. Cel puÈ›in, suntem pregătiÈ›i pentru ei... 29 După ce plecă din camera lui Tweed, Brazii evită să ia liftul. Fugi în jos pe scări, ajunse în hol, ÃŽl traversă È™i se duse la barul situat mai izolat. AÈ™a cum sperase, în această perioadă a anului barul era gol, cu excepÈ›ia barmanului È™i a unui client. Craig. - Vreau un Cointreau, îi zise Brazii barmanului. Puse o bancnotă mare pe tejghea. Nu vreau restul, dar eu È™i cu prietenul meu avem ceva confidenÈ›ial de discutat. Te deranjează dacă aÈ™tepÈ›i în hol? Vezi de-acolo dacă mai vine vreun client. Barmanul se chinui să nu verse paharul de Cointreau. Ochii îi erau pe bancnotă. - Vă mulÈ›umesc mult, domnule. Sunt afară dacă aveÈ›i nevoie de mine. - Ei, zise Craig de îndată ce rămaseră singuri, a fost de acord să ni se alăture? - Nu, din păcate. A refuzat. - Atunci ÃŽl aÈ™teaptă toporul. Craig purta un palton gros È™i o eÈ™arfă de mătase albă. Cu greu își ascundea satisfacÈ›ia. - Craig, zise Brazii încet. Dacă lui Tweed i se întâmplă ceva, o să am grijă să nu-i supravieÈ›uieÈ™ti mai mult de o oră. După felul cum te porÈ›i cu oamenii tăi, va fi o plăcere pentru oricare dintre ei să-mi îndeplinească ordinul. - Bine. Craig tremura. ÃŽÈ™i bău restul de scotch repede. Am prins ideea, daroamenii lui? O să-È›i stea în drum. PoÈ›i să fii sigur de asta. - Mă tem că ai dreptate. - Deci îmi dai mână liberă să-i elimin toată echipa de pe faÈ›a planetei? - Da. Brazii tăcu. Bănuiesc că e singurul lucru inteligent pe care pot să-l fac. - Corect. Rămâi să aÈ™tepÈ›i limuzina. Craig scoase un telefon mobil din buzunar, formă un număr È™i vorbi scurt: - Craig la telefon. Vino È™i ia-mă. Avem treabă. PregăteÈ™te maÈ™ina cu oameni... Stând în colÈ›ul unde Bahnhofstrasse intră în scuar, Newman își scutură zăpada de pe fulgarin. Nu încetase să se uite după Marler, care rămăsese pe scările de la gară. Apoi ÃŽl văzu întinzându-È™i braÈ›ele, ca È™i cum s-ar fi plictisit. Apăru Volvo-ul care începu să dea ocol scuarului. Craig, care stătea la intrarea în hotel, făcu câțiva paÈ™i pe stradă, în sens opus față de unde se afla Newman. Volvo-ul, cu trei bărbaÈ›i înăuntru, È™oferul în față È™i un altul în spate, se opri, iar Craig deschise uÈ™a din spate È™i se strecură pe locul liber. Newman își scoase baticul È™i pălăria, le băgă în haină È™i aÈ™teptă pe marginea trotuarului. Craig ÃŽl văzu imediat È™i îi spuse ceva È™oferului. Volvo-ul porni încet spre locul unde stătea Newman. ÃŽn acelaÈ™i moment, apărură doi bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, cu căști pe cap, îndreptându-se spre maÈ™ina care se apropia. Unul din ei bătu în geamul din spate. Craig, derutat, îi spuse È™oferului să oprească. Era convins că, fără să primească ordin, două dintre Bombardierele de Piele sosiseră. Coborî geamul în timp ce Newman se apropie de el. - Nu e o seară prea plăcută, Craig, îi strigă Newman. - Nu pentru tine. Tu eÈ™ti primul, mârâi Craig. Se aplecă la podeaua maÈ™inii È™i apucă o puÈ™că de vânătoare. Unul din cei doi bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în haine de piele, Butler, scoase un pistol cu gaze lacrimogene È™i trase în interiorul vehiculului. ÃŽn acelaÈ™i moment, Nield, îmbrăcat la fel, trase cu pistolul lui, peste umărul lui Butler, în locurile din față ale maÈ™inii. Sufocându-se, È™oferul intră în panică È™i apăsă pe accelerator, în timp ce unul dintre tramvaiele albastre din Zurich, cu o constituÈ›ie de tanc, întorcea ca s-o ia în jos pe Bahnhofstrasse. Craig întrezări, printre lacrimile care-i curgeau È™uvoi, silueta uriașă. Apucă mânerul de la ușă, o deschise larg, se aruncă pe carosabil, rostogolindu-se, astfel încât Umerii să primească È™ocul, aÈ™a cum fac paraÈ™utiÈ™tii la aterizare. Volvo-ul își continuă cursa doar câteva secunde. Câteva secunde prea lungi. Intră în masivul tramvai. ForÈ›a impactului strivi literalmente maÈ™ina. Cei trei bărbaÈ›i dinăuntru dispărură în masa de metal diformă. Pasagerii tramvaiului erau speriaÈ›i, dar nu È™i răniÈ›i. Craig se clătină pe picioare, ameÈ›it. ÃŽÈ™i reveni, fugi în direcÈ›ia opusă È™i dispăru. Pe carosabil zăcea arma pe care urma s-o folosească Craig. Newman le făcu semn din cap, lui Butler È™i lui Nield. AceÈ™tia fugiră prin scuar È™i cotiră pe strada laterală È™i liniÈ™tită pe care se plimbase Tweed mai devreme. își scoaseră hainele de piele È™i le înfundară, împreună cu căștile, într-o cutie de gunoi. ÃŽmbrăcaÈ›i acum în costume, dispărură în Gotthard, prin uÈ™a care ducea în barul Hummer. Newman era deja în holul de la Schweizerhof È™i se ducea spre lifturi. - E un accident groaznic afară, îi spuse recepÈ›ionerului care se îndrepta spre uÈ™a de la intrare. NiÈ™te nerozi beÈ›i au intrat într-un tramvai... cel puÈ›in, asta mi s-a spus. Se duse direct în camera lui Tweed. Brazii, care era încă la bar, ÃŽl auzise. ÃŽÈ™i È›uguie buzele. Dacă Craig era amestecat în toată povestea asta, devenea o responsabilitate. Asta dacă mai era încă în viață. - Am văzut, zise Tweed când Newman ajunse în camera lui. Deci războiul a început cu adevărat. - Craig avea o puÈ™că de vânătoare... - Știu. Am văzut È™i asta. Zăcea pe carosabil. Am refuzat oferta lui Brazii de a lucra cu el... ÃŽn parteneriat. Nu pot fi decât douăzeci de minute de când Brazii a ieÈ™it din această cameră, iar ei au încercat deja să te ucidă. Probabil că însuÈ™i Brazii a dat acest ordin. Nu e numai crud, e È™i brutal. Vocea lui Tweed era mai aspră decât o auzise Newman vreodată. - Ce parteneriat? întrebă el. Tweed se aÈ™eză È™i îi povesti tot ce îi spusese Brazii. - E ciudat, comentă Newman, care se aÈ™ezase într-un alt fotoliu. Nu pot să nu recunosc că sunt de acord cu unele lucruri pe care le gândeÈ™te. Doar cu unele dintre ele. - Și eu la fel, încuviință Tweed, darn-a menÈ›ionat un alt aspect al situaÈ›iei mondiale - deÈ™i sunt sigur că-l avea în cap. Dacă Rusia devine din nou o putere, va fi o barieră împotriva Chinei, care devine din ce în ce mai agresivă pe zi ce trece. Testele de la Lop Nor au fost încununate de succes, testele în care au lansat rachete intercontinentale cu o rază mai mare de opt mii de kilometri. Asta înseamnă că aceste rachete pot ajunge la Londra... sau pe coasta vestică a Statelor Unite. Brazii are logica de partea lui, poate gândi la nivel global, ceea ce puÈ›ini din slabii noÈ™tri politicieni pot face. Ceea ce mi se pare respingător sunt metodele lui. Ar putea să argumenteze că acesta e singurul fel de a duce la bun sfârÈ™it o modificare necesară în echilibrul de putere al lumii. - Noi ce facem acum? - ÃŽl eliminăm pe Brazii È™i toate lucrările lui... Craig se întoarse pe Bahnhofstrasse luând-o pe străzi laterale È™i ieÈ™ind într-un loc aproape opus intrării în Baur-en-Viile. Intrând în holul de la recepÈ›ie, o văzu pe Eve venind spre el. - Craig, voiam să... - Las-o baltă. Craig continuă să meargă, aruncând o privire asupra tuturor vizitatorilor care stăteau È™i pălăvrăgeau la o cană cu ceai. Se duse la un bărbat slab, cu o față ca de mort È™i cu un bandaj care îi acoperea ceafa. - Marco, vino sus cu mine. O să avem o È™edință în sala de consiliu a lui Brazii... cu Luigi. MiÈ™că-te! „încântător bărbat", își zise Eve după ce el o insultase. Apoi ascultă cu atenÈ›ie. Peste toate mormăielile stinse ale oaspeÈ›ilor hotelului răspândiÈ›i prin tot holul, auzi fiecare cuvânt pe care i-l spuse Craig lui Marco. Eve avea auzul ascuÈ›it, dar Craig, încă furios, ridicase vocea mai mult decât intenÈ›ionase. ÃŽl urmări dispărând în lift, aÈ™teptă, apoi urcă È™i ea în unul liber. Tocmai cotise pe lungul coridor care ducea spre camera ei, când se opri È™i se dădu înapoi câțiva paÈ™i. José intra în camera de zi a lui Brazii. Probabil că Craig È™i acoliÈ›ii lui se duseseră deja în camera de consiliu. Se duse înapoi în camera ei, dar lăsă uÈ™a întredeschisă. ÃŽncă mai È›inea în mână paharul cu votcă pe care tocmai ÃŽl comandase de la bar când ÃŽl întâlnise pe Craig care venea de pe stradă. Luă o înghiÈ›itură, stând în picioare aproape de ușă. Câteva minute mai târziu, auzi o ușă închizându-se. Când se uită afară, ÃŽl văzu pe José mergând în direcÈ›ia opusă. Se hotărî să mai riÈ™te o dată. Luându-È™i stetoscopul din dulap, ÃŽl vârî în geantă, ieÈ™i din cameră È™i se întoarse în camera de zi a lui Brazii. Deschise încet uÈ™a, cu paharul de votcă pe jumătate băut în cealaltă mână. Camera era goală. Merse în vârful picioarelor până la uÈ™ile glisante, închise, de la camera de consiliu, își puse paharul pe un pervaz, scoase stetoscopul È™i ascultă. Craig vorbea pe un ton amenințător: - Repet, numai pe Tweed să nu-l răniÈ›i. Dumnezeu È™tie de ce, darsunt instrucÈ›iunile personale ale lui Brazii. - Ai mai spus asta o dată, protestă vocea lui Marco. - Tacă-È›i fleanca! AscultaÈ›i. O mai spun o dată, ca să vă intre în capetele alea seci. AsculÈ›i, Luigi? - Cu amândouă urechile. - Nu faceÈ›i pe glumeÈ›ii cu mine. AscultaÈ›i aici, fir-aÈ›i voi să fiÈ›i! Fiecare membru al echipei lui Tweed este o È›intă de lichidat. Aici intră Paula Grey, Robert Newman, Philip Cardon È™i, posibil, Bill Franklin. ÃŽl lăsăm pe Franklin în pace până ce avem confirmarea adevăratului său statut. - Scuză-mă, zise Luigi, darei È™tiu de Sion? - Ajung È™i la asta. Am spus să ascultaÈ›i. Mai sunt doi membri în banda lui Tweed, a căror identitate nu se cunoaÈ™te pe moment. Au apărut în Bahnhofplatz târziu, pe la prânz, îmbrăcaÈ›i în costume de motocicliÈ™ti din piele neagră. Și ei vor fi omorâți, când o să aflăm cine sunt. Până acum e ceva neclar? - Ei È™tiu de Sion? întrebă Luigi îngrijorat. - Sunt sigur că nu. Chiar dacă È™tiu, n-o să ajungă niciodată acolo. Nu ies din Zurich vii. Și cum garantăm noi asta? Punând un grup la aeroportul Kloten, un altul la Hauptbahnhof, în caz că încearcă să plece cu trenul. Vor fi împuÈ™caÈ›i. Și să vă asiguraÈ›i că sunt morÈ›i. - Și dacă pleacă cu maÈ™ina din Zurich? insistă Luigi. - ÃŽn cazul acestei întâmplări neprevăzute, există echipe de motocicliÈ™ti pregătite pe toate È™oselele. Zurich-ul va fi sigilat. Craig tăcu. Și ca rezervă finală, tu ai echipe de motocicliÈ™ti la Sion, Luigi? - O echipă de elită aÈ™teaptă acolo... Eve își strecură stetoscopul în geantă. Avu grijă să nu-È™i uite paharul cu băutură când se furișă afară din cameră È™i se întoarse în dormitorul ei. ÃŽncuie uÈ™a È™i rămase sprijinită de ea, respirând greu de emoÈ›ie. „AÈ™a, acum e mai mult decât suficient, își zise ea. Iar cei trei adjuncÈ›i de vârf ai lui Craig sunt Marco, expertul în aruncarea cuÈ›itului, Luigi, care se pare că e È™eful a ceea ce este la Sion, È™i Gustav, care face poc cu pistolul. Mă întreb de ce nu era È™i el acolo." Gustav intră în barul de la Schweizerhof È™i ÃŽl găsi pe Brazii uitându-se la ceas, cu o figură plictisită. Brazii își ridică privirea, ÃŽl văzu pe Gustav È™i se încruntă. „Chiar È™i bărbaÈ›ii se tem de faÈ›a mea, se gândi Gustav. Chiar È™i bărbaÈ›ii puternici." Se duse imediat la Brazii, cerându-È™i scuze la nesfârÈ™it că nu ajunsese mai devreme. - José È™i-a scrântit glezna dreaptă È™i e cam complicat pentru el să conducă. Limuzina vă aÈ™teaptă afară. - Atunci, să plecăm imediat. Și nu-mi deschide uÈ™a. Nu-mi place agitaÈ›ia. O oră mai târziu, operatorul sună în camera lui Newman. - La telefon e un domn. N-a vrut să-È™i spună numele. A spus că-l cunoaÈ™teÈ›i foarte bine È™i că l-aÈ›i întâlnit ultima oară într-un loc numit Kimmeridge. L-am pus să-mi spună numele ăsta pe litere. Sper că l-am pronunÈ›at corect. - Da. FaceÈ›i-mi legătura. - Domnul Newman? Numai două cuvinte fură rostite la telefon, dar Newman recunoscu vocea lui Archie. - Da, la telefon. ÃŽmi pare bine să vă aud. - Domnule Newman, È™tiu unde sunteÈ›i. Vorbesc dintr-o cabină telefonică din apropiere. Pot să trec să vă văd? - BineînÈ›eles, domnule Sullivan. RecepÈ›ionerul vă va spune numărul camerei mele. Archie închise. Era atât de deÈ™tept ca să-È™i dea seama că se va prezenta la recepÈ›ie ca domnul Sullivan. Newman fu sigur că Tweed ar fi vrut să-l cunoască, dar se duse în prealabil la el în cameră, ca să se convingă de acest lucru. Tweed rămase surprins să audă că Archie e în Zurich, dar fu întru totul de acord să-l vadă împreună cu Newman. - ÃŽn camera asta, zic eu, continuă el. E mai mare. AÈ™a că mai bine l-ai anunÈ›a pe recepÈ›ioner. Newman ÃŽl întâlni pe Archie la lift È™i nu spuse nimic până când ajunseră în camera lui Tweed. Tweed ÃŽl întâmpină cu căldură, îi indică un fotoliu confortabil È™i ÃŽl întrebă dacă nu vrea ceva de băut. - Doar apă, vă rog. Archie purta o haină groasă de blană pe care È™i-o scoase, o pălărie cu boruri È™i, ca de obicei, avea în colÈ›ul gurii chiÈ™tocul unei È›igări stinse, pe jumătate fumate. - Pot să vă întreb de unde È™tiaÈ›i că Bob e aici? întrebă Tweed amabil. - Simplu. I-am telefonat Monicăi la Park Crescent. M-a verificat foarte conÈ™tiincioasă, apoi mi-a dat numărul acestui hotel. Domnilor, sunteÈ›i în foarte mare pericol. - Ce fel de pericol? întrebă Tweed. - Dumneavoastră trebuie să fiÈ›i cruÈ›at. Brazii a ordonat să nu fiÈ›i rănit în nici un fel. Archie tăcu È™i își întoarse privirea spre Newman. Informatorul meu mi-a spus că Craig, cu consimțământul lui Brazii, le-a ordonat bandiÈ›ilor lui să-i elimine toÈ›i oamenii lui Tweed, inclusiv pe tine. Se uită din nou la Tweed. Au nume. Paula Grey, Robert Newman, Philip Cardon. Știu, de asemenea, că mai sunt doi oameni, dar încă nu au numele lor. - înÈ›eleg. Tweed se ridică È™i își înfundă mâinile în buzunare, ca să nu se vadă că-È™i strânge È™i-È™i desface pumnii pentru a-È™i recăpăta stăpânirea de sine. Era într-o stare de furie cum de mult nu mai trăise. Ideea de a fi lăsat în viață, în timp ce echipa lui era spulberată, ÃŽl umplea de venin. Făcu turul camerei de câteva ori, apoi se aÈ™eză lângă Archie. - Cuvântul „a elimina" l-aÈ›i folosit dumneavoastră, sau È™tiÈ›i sigur că e cuvântul folosit de Craig? - Se pare că Craig a folosit exact acest cuvânt, replică Archie È™i sorbi o gură de apă din paharul pe care i-l dăduse Newman. - înÈ›eleg, zise din nou Tweed. - Pericolul e grav, continuă Archie. Informatorul mi-a spus că vor fi echipe de ucigaÈ™i care aÈ™teaptă la aeroport, la gara principală de peste drum, È™i altele care supraveghează drumurile È™i È™oselele ce ies din Zurich. - Ne-au încolÈ›it cam strâns, remarcă Newman. Archie zâmbi, un zâmbet cald. - Acum trebuie să plec. - Cât îți datorez pentru cheltuielile È™i onorariul tău? întrebă Newman. - Două mii de franci pentru cheltuieli. De data asta, nu vreau onorariu. Marler e întotdeauna foarte generos cu mine. Și de data asta, È›inând cont de informaÈ›iile grave pe care le-am adus, sunt bucuros să vă fac un serviciu. Newman își scoase portofelul, numără patru bancnote de o mie de franci È™i le puse pe o masă din faÈ›a lui Archie. Archie ridică două dintre ele È™i le lăsă pe celelalte. - Nu mă face să mă simt prost. Ar trebui să plec acum. - Hotelul s-ar putea să fie supravegheat, ÃŽl avertiză Tweed. Se ridică, se duse la fereastră È™i își dădu seama că draperiile fuseseră trase. O să fie frig afară, ÃŽl avertiză pentru a doua oară. - Era întuneric È™i când am intrat prin bistrou, restaurantul acela mic, deschis pentru public, cu uÈ™a care dă în stradă. Pe acolo am intrat, explică Archie. O să mă întorc tot pe-acolo, o să comand o ceaÈ™că de cafea È™i o să aÈ™tept până o să plece vreun grup de fete. O să plec cu ele, întrebându-le în germană cum se ajunge la lac. Când am venit, am intrat în bistrou, aÈ™a cum am mai spus, apoi în hol prin uÈ™a care dă în hotel. Oricine ar supraveghea hotelul a văzut un bărbat care a intrat în cafenea È™i ÃŽl va vedea pe acelaÈ™i bărbat ieÈ™ind cu câteva fete. Sunt cât se poate de precaut. - Vă mulÈ›umesc pentru ajutor, spuse Tweed, ridicându-se È™i însoÈ›indu-l până la ușă. Trebuie să aveÈ›i grijă de dumneavoastră. Animalele sălbatice au ieÈ™it după pradă. - MulÈ›umesc. Și nu uitaÈ›i de Marchat, la Sion. Newman ÃŽl conduse pe Archie până în holul hotelului, dar fără să iasă din lift, iar când se întoarse ÃŽl găsi pe Tweed plimbându-se din nou prin cameră. - Se pare că suntem prinÈ™i în cursă, comentă Newman. - AÈ™a s-ar părea, replică Tweed. 30 ÃŽn aceeaÈ™i zi, ceva mai devreme, Philip prinsese un expres din Zurich spre Geneva. Ar fi vrut să treacă pe la vagonul restaurant, dar își dădu seama că nu-È™i poate lăsa valiza în compartimentul de clasa întâi. Trenul era liniÈ™tit, È™i, pe toată durata acestei călătorii care tăia ElveÈ›ia în diagonală, avu compartimentul doar pentru el. ÃŽncepu să ningă tare la puÈ›in timp după ce trenul ieÈ™i din Zurich. Privind căderea oblică a perdelei albe, aproape adormi. Se ridică, deschise fereastra È™i lăsă aerul de gheață să invadeze compartimentul preÈ› de câteva momente, apoi o închise la loc. După o oprire scurtă la Berna, expresul își continuă drumul È™i ninsoarea încetă. Mai târziu, când cerul se însenină È™i ieÈ™i soarele, avu o vedere panoramică în est. Era vizibil capătul vestic al masivului lanÈ› Bernese Oberland care străjuia intrarea în Valais. „Nu arată prea ospitalier", își zise. Ajunse la Geneva, luă un taxi până la Hotel des Bergues È™i ceru o cameră cu vedere spre Rhone. Luă cina mai devreme È™i când ajunse în cameră deja se întunecase. Rămase la fereastră, uitându-se la Rhóne-ul pe care treceau sloiuri mici de gheață. ÃŽÈ™i aminti schimbul de focuri la care luase parte împreună cu Paula în OraÈ™ul Vechi. Doamne, femeia asta avea curaj! Acum regretă că nu venise cu el. Tăcerea din cameră începu să-l calce pe nervi. Deschise radioul pentru puÈ›ină muzică. De la moartea soÈ›iei sale, nu mai fusese în stare să suporte tăcerea dintr-o încăpere de unul singur. ÃŽÈ™i potrivi ceasul de călătorie să sune devreme, făcu un duÈ™, se îmbrăcă în pijama È™i se vârî în pat. Citi câteva pagini dintr-o carte, stinse veioza È™i, brusc, se simÈ›i încordat. Se gândea la Jean. Stătuse în acest hotel cu răposata lui soÈ›ie È™i la sosire fusese atent să nu i se dea aceeaÈ™i cameră. Rămase nemiÈ™cat, întins pe spate. Camera aceasta avea un pat dublu. Camera în care stătuse cu Jean avusese È™i aceea un pat dublu. Devenise un automatism pentru Philip să aleagă partea dreaptă a patului, cum te uitai de la picioare. Jean dormise întotdeauna în cealaltă parte. ÃŽi veni în minte Eve. Realiză brusc că atunci când era singur se gândea adesea la Jean... de fapt, o făcea în fiecare zi, darla Eve se gândea rar, în ciuda perioadei de timp pe care o petrecuse împreună cu ea. Numai când era cu ea ÃŽl È›inea sub vraja ei. Știa că ea se apropia de el din ce în ce mai mult de fiecare dată când se întâlneau. Știa acum È™i că nu era pe aceeaÈ™i lungime de undă cu ea. înainte să adoarmă, se întoarse pe partea cealaltă. Pe una din feÈ›e, perna era umedă. Alarma de la ceas ÃŽl trezi brusc. Visase că era cu Jean, plimbându-se pe o stradă într-un oraÈ™ ciudat È™i flecărind ca două coÈ›ofene. ÃŽntotdeauna când aveau ceva de vorbit, o lungeau cât puteau de mult. Se spălă, se rase È™i se îmbrăcă repede. ÃŽÈ™i duse paltonul È™i valiza jos, în restaurantul Pavillion. ÃŽn hol, un bărbat gras, cu o mustață stufoasă, citea un ziar. PreÈ› de o clipă, privirile li se întâlniră. Philip se uitase în mersul trenurilor de cu seară, în timp ce-È™i lua cina. Ajunse în gara Cornavin cu câteva minute înainte ca expresul să plece. Când trenul intră încet în gară, Philip era în spatele unui stâlp de unde ÃŽl putea vedea în toată lungimea lui. Pe plăcuÈ›ele de metal de pe vagoane erau înscrise destinaÈ›iile, cu staÈ›ia finală Milano. Nu mai era nimeni prin preajmă, cu excepÈ›ia a doi lucrători, în uniformă, ai căilor ferate. Se uita È™i el la minutarul ceasului de pe peron. Trenurile elveÈ›iene plecau întotdeauna exact la timp. Fugi spre expresul în care se pare că nu se mai suise nimeni È™i se urcă într-un vagon de clasa întâi. UÈ™ile automate se închiseră în spatele lui È™i lungul expres internaÈ›ional părăsi gara Cornavin. Singura porÈ›iune a trenului pe care Philip nu putuse s-o vadă era vagonul din față, din cauza unei cotituri pe care o făcea peronul. Nu-l surprinse faptul că era singurul pasager. La ora aceasta matinală, la începutul lunii martie, anticipase puÈ›ini călători. ÃŽn vagon, se aÈ™eză într-un loc pentru două persoane, cu faÈ›a la locomotivă È™i alte două locuri similare. Alesese partea stângă a trenului, pentru că pe partea cealaltă urma să fie lacul Geneva. Nu voia să-i revină amintirile călătoriei pe care o făcuse cu Jean, când priviseră amândoi panorama lacului È™i a munÈ›ilor FranÈ›ei de pe malul îndepărtat. Starea emoÈ›ională a lui Philip se schimbase. Era într-o dispoziÈ›ie sufletească cât se poate de sumbră. „Dumnezeu să-l ajute pe cel care-mi va sta în drum", își zise. UÈ™a dintre vagoane se deschise È™i un bărbat păși agale spre el. Un bărbat gras, cu o mustață stufoasă È™i o față rumenă È™i sinceră. Bărbatul care stătuse în holul de la Hotel des Bergues cu o seară în urmă. - Pot să mă aÈ™ez aici, în faÈ›a dumneavoastră, domnule? întrebă grasul. Vorbi în engleză; își È›inea paltonul pe braÈ› È™i era îmbrăcat cu un costum albastru È™i o cravată de un galben pal care parcă despica o cămașă albă, impecabilă. Rămase în picioare, aÈ™teptând răspunsul lui Philip. La exterior, Philip era amabil... chiar zâmbi. Făcu un gest către locul din față. - Vă rog luaÈ›i loc. ÃŽn interior era tensionat È™i rece ca gheaÈ›a. Dacă ăsta era începutul necazurilor, aÈ™a să fie. ÃŽl va lăsa pe cel nou-venit inconÈ™tient. - SunteÈ›i foarte amabil, zise grasul, aÈ™ezându-se. Până acum, se pare că noi suntem singurii doi pasageri din tren. Nu-mi place să călătoresc singur. Cartea mea de vizită, domnule. Philip luă micul dreptunghi de carton. Când citi avu un È™oc. Leon Vincenau. Inspector. PoliÈ›ia Geneva. - MulÈ›umesc, spuse el repede. Zâmbi din nou È™i îi returnă grasului cartea de vizită. Vincenau dădu din mână. - Vă rog s-o păstraÈ›i. S-ar putea să vreÈ›i să luaÈ›i legătura cu mine. - De ce aÈ™ vrea să iau legătura cu dumneavoastră? întrebă Philip în timp ce băga cartea de vizită în portofel. Era È™i un număr de telefon pe ea. - Deoarece călătoriÈ›i singur. Pentru că lumea - chiar È™i ElveÈ›ia -s-a transformat într-o grădină zoologică periculoasă. Acum vreo două zile parcă, am strâns È™ase cadavre de pe stradă, după un schimb de focuri la Geneva. - Atunci, am făcut bine c-am plecat din Geneva. Dacă îmi permiteÈ›i să întreb, e o călătorie de afaceri sau de plăcere? - Nu sunt niciodată sigur. Un detectiv e de serviciu douăzeci È™i patru de ore pe zi. - CălătoriÈ›i departe? întrebă Philip. „Să-l ia naiba dacă are chef de glumă, se gândi el. Eu voi fi cel care pune întrebări." - Capăt de linie. La Milano. Un oraÈ™ teribil. Dacă vrei să treci strada, răspunzi de viaÈ›a ta. EÈ™ti pe verde È™i se face roÈ™u când eÈ™ti pe la trei sferturi de drum. O adevărată armată de motorizate se năpusteÈ™te spre tine. Dacă nu te grăbeÈ™ti, dau peste tine. Dădu din mână. Þări diferite, maniere diferite. Vă deranjează dacă fumez o È›igară? - FumaÈ›i. Cred c-o să termin È™i eu una din cele câteva È›igări pe care le fumez într-o zi... Grasul scoase o cutie cu trabucuri, luă unul, îi reteză cu grijă capătul pe care ÃŽl puse în scrumieră, apoi scăpără un chibrit ca să aprindă trabucul, plimbând bățul înainte È™i înapoi. ÃŽn următoarea oră, Philip, pe care peisajul de afară ÃŽl intriga din ce în ce mai mult, speriindu-l aproape, nu zise nimic. Vincenau, învăluit în fumul trabucului pe care ÃŽl fuma încet, nu zise nici el nimic. Philip bănuia că e vechea tehnică a poliÈ›iei... folosirea tăcerii pentru a-l face pe suspect să înceapă să spună ceva. După ce ieÈ™i din Montreaux, expresul intră în vastul È™i nesfârÈ™itul defileu care era Valais-ul. Philip privea pe geam la o lume îngheÈ›ată. Pe ambele părÈ›i, zona era împrejmuită de È™iruri de munÈ›i înalÈ›i, colÈ›uroÈ™i È™i mohorâți. MunÈ›ii, ale căror vârfuri se înălÈ›au atât de mult deasupra expresului, încât uneori nu se mai vedeau, erau acoperiÈ›i cu zăpadă. La intervale regulate, văi misterioase cu intrările străjuite de stânci imense dispăreau ascunse de pereÈ›i muntoÈ™i. Din când în când, în perete se deschidea o spărtură îngustă, sinistră, o crevasă care adăpostea o cascadă din fibre solide de gheață. Văzu aflorimente imense de rocă peste care, la un moment dat, se revărsase apă. Acum, apa îngheÈ›ase în stalactite ca niÈ™te pumnale, mai lungi de treizeci de metri. Erau atât de multe, încât se formau adevărate palisade de gheață. Trecură prin Martigny, un orășel înghesuit sub o rocă uriașă care atârna amenințătoare deasupra lui, strălucind ca o oglindă imensă când o rază scurtă de soare străpunse pătura neagră È™i joasă de nori. Nu se vedea nici un semn de viață, iar străzile erau îngropate adânc sub zăpadă. Philip se gândi că nu mai văzuse niciodată o asemenea pustietate, ca È™i cum această parte de lume se întorsese la sălbăticia erei glaciare. Știa că Vincenau îi urmărea reacÈ›iile, ascuns de fum, È™i nu-È™i exterioriză emoÈ›iile. Calea ferată trecea prin mijlocul acestei văi care nu era acum decât o întindere mohorâtă de zăpadă. Ici-colo mai apărea È™i câte o urmă de viață. Din coÈ™ul unei case de piatră cocoÈ›ate pe o margine de stâncă, se ridica o dâră de fum ca să se piardă în norii de deasupra lor. Putea să fie mai rău în Siberia? Vincenau scutură scrumul din trabuc, pe care ÃŽl folosi apoi ca indicator. - VedeÈ›i lucrul acela ca un È™arpe care urcă pe la jumătatea muntelui? E un trenuleÈ›. Philip privi cu neîncredere cele două vagoane minuscule ce păreau să atârne pe faÈ›a muntelui, în timp ce se târau mai sus È™i mai sus. - Unde se duce? întrebă el. - Se opreÈ™te chiar aproape de gheÈ›ar. Sunt acolo câteva sate care trebuie servite. ÃŽn martie, e singurul lor mijloc de comunicaÈ›ie cu lumea exterioară. Trenul trebuie să aibă un mic plug pentru zăpadă ataÈ™at în față. - E perfect dacă îți place viaÈ›a liniÈ™tită, comentă Philip. - Oamenii care supravieÈ›uiesc aici sunt un soi dur, voinic. Problema e că toÈ›i tinerii au plecat, atraÈ™i de luminile oraÈ™ului. Sunt sate sus, în munÈ›ii ăștia, care sunt pustii, casele abandonate. Case vechi, de lemn, cu acoperiÈ™ de È™indrilă. ÃŽn afară de turism È™i de viile care apar mai târziu, când se face frumos, Valais-ul e pe moarte. Vincenau vorbise mult È™i, încă o dată, Philip avu senzaÈ›ia că însoÈ›itorul său, conducând conversaÈ›ia în franceză, îi studia reacÈ›iile. Se uită la ceas, se ridică È™i își luă valiza din plasa pentru bagaje. - Vă daÈ›i jos la Sion? întrebă Vincenau. - Da. - UitaÈ›i-vă pe geam. Treceau mai încet pe lângă o gară mică. Pe peron se afla un grup de ceea ce păreau a fi tineri refugiaÈ›i, aÈ™teptând un tren care să oprească. Unii aveau în mâini schiuri rupte. O fată era în cârje È™i avea piciorul drept înfășurat în bandaje. ToÈ›i arătau extrem de nefericiÈ›i. Vincenau oftă. - Au căutat-o cu lumânarea. - Făcând ce? întrebă Philip. - Mergând la schi, când au fost avertizaÈ›i că vremea e în schimbare È™i că pârtiile sunt înÈ™elătoare. Expresul încetini È™i mai mult È™i Philip văzu pe geam un aerodrom. Era destul de aproape de calea ferată, iar un plug stătea nemiÈ™cat la capătul unei piste ce tocmai fusese curățată. - E chiar la ieÈ™irea din Sion, zise Vincenau. Probabil că aÈ™teaptă un elicopter să aterizeze. - Păi, mai bine m-aÈ™ duce la ieÈ™ire. Trenurile astea nu stau prea mult în staÈ›ii. - Un minut, la Sion, zise Vincenau. Se ridică de pe scaun, ca să dea mâna cu Philip, după ce-È™i stinse trabucul. Stătu aproape de Philip, care observă că nasul cărnos al detectivului era străbătut de viniÈ™oare roÈ™ii. Cu siguranță, detectivului elveÈ›ian îi plăcea vinul. - Nu vă duceÈ›i în munÈ›i, spuse Vincenau foarte insistent. - MulÈ›umesc pentru companie. Sper ca în Milano condiÈ›iile să fie mai bune. Philip stătea chiar lângă uÈ™a de ieÈ™ire când trenul se opri È™i uÈ™ile se deschiseră automat. Fu singurul pasager care coborî pe peron. AÈ™teptă, nu văzu nici un funcÈ›ionar al gării, nu văzu pe nimeni. Expresul o luă din loc, È™i Philip se uită după el cum dispare rapid. Se simÈ›i ca È™i cum ar fi pierdut È™i ultima legătură cu civilizaÈ›ia. Vincenau nu mergea până la Milano. Se dădu jos la prima staÈ›ie, Brig. Se duse în grabă la un telefon È™i formă numărul personal al lui Beck de la cartierul general al poliÈ›iei din Zurich. - Beck la telefon. - Aici inspectorul Vincenau, domnule. Vorbesc din Brig, în Valais. L-am însoÈ›it pe Philip Cardon, într-un expres de la Geneva. Nu mi-a spus cum ÃŽl cheamă, dar se potrivea cu una din descrierile pe care mi le-aÈ›i dat. O să o repet... Repetă descrierea, în timp ce Beck, în biroul său cu vedere spre Limmat, asculta cu atenÈ›ie. Vorbi numai după ce Vincenau termină. - Da. E Philip Cardon. Unde se ducea? - S-a dat jos din tren la Sion. - Cine mai era cu el? - Nimeni. Era singur. De asta sunt sigur. - Singur! O, Doamne... După ce termină de vorbit cu Vincenau È™i după ce se înÈ›eleseseră să ia următorul expres spre Geneva, Beck, care nu dormise toată noaptea, puse receptorul jos È™i rămase pe gânduri. VeÈ™tile ÃŽl îngroziseră. Beck era omul deciziilor rapide. Sună la Schweizerhof, ceru să vorbească cu Tweed È™i îi spuse că vine la el. ÃŽn camera lui, Tweed îi spuse È™i lui Newman ce-i zisese Beck. Nici el nu dormise. Þinuse o întrunire cu Newman, Marler, Butler È™i Nield, pe problema părăsirii Zurich-ului în viață. - Am un plan, sugerase Marler. Luăm un tren. Preferabil, un expres matinal, înainte ca navetiÈ™tii să invadeze gara. Eu voi conduce o echipă de protecÈ›ie... deghizaÈ›i în uniforme de funcÈ›ionari ai gării. - Cum o să pui mâna pe ele... ÃŽncepu Newman, dar fu întrerupt de Tweed: - Nu e bine. Vor fi È™i pasageri prin preajmă, iar dacă se ajunge la focuri de armă, ne putem trezi cu cadavre. Orice plan era sugerat, până la urmă se ajungea la obiecÈ›iile lui Tweed că vieÈ›i inocente vor fi în pericol. Pentru prima oară în viaÈ›a lui, Tweed era făcut mat. Erau încă toÈ›i în camera lui Tweed când Beck ciocăni la ușă, intră cu haina de blană plină de zăpadă, pe braÈ›. Tipic pentru el, trecu direct la subiect: - Tocmai am aflat că Philip Cardon a ajuns la Sion. Explică pe scurt circumstanÈ›ele care, la ordinele lui, ÃŽl duseseră pe inspectorul Vincenau la Hotel des Bergues. - Acolo au stat Philip Cardon È™i Paula Grey în noaptea masacrului de la Geneva. Nu È™tiu ce instinct m-a sfătuit să È›in hotelul sub observaÈ›ie. - Păi, cel puÈ›in, Philip a ajuns acolo bine, zise Tweed. - Ce dracu' e cu tine? explodă Beck. Un singur om împotriva trupelor pe care Brazii le-a adus din FranÈ›a È™i Germania! - Se va descurca... - AÈ™a speri. Nu era un răspuns care să-l facă pe Tweed să se simtă mai bine. Apoi îi explică lui Beck că erau prinÈ™i în Zurich ca într-o capcană... È™i de ce. Beck ascultă, apoi se aÈ™eză, încruntându-se. - Cu asta nu mai sunt de acord, anunță el grav. Mai aÈ™teptaÈ›i aici două ore. LuaÈ›i un mic dejun uÈ™or. După care mergeÈ›i la gara principală È™i luaÈ›i primul expres. - La ce te gândeÈ™ti? se interesă Tweed. - O mulÈ›ime de poliÈ›iÈ™ti în uniformă, plus oameni în civil, vor verifica identitatea fiecărei persoane în afara È™i din Hauptbahnhof. Vor fi percheziÈ›ionaÈ›i să nu aibă arme. Pentru că, din ce mi-ai spus tu, toÈ›i oamenii lui Brazii vor fi înarmaÈ›i. O să aranjez cu mai multe secÈ›ii de poliÈ›ie să pregătească celule pentru ei. Zâmbi cu răutate. Domnul Brazii nu mai trage sfori cu bancherii aceia care făceau presiuni asupra mea. - De ce nu? întrebă Tweed. - Pentru că Brazii le-a promis profituri imense pentru anumite fonduri cu care l-au împrumutat. Acum, aceÈ™ti bărbaÈ›i, aÈ™a-zis inteligenÈ›i, cred c-au fost traÈ™i pe sfoară. Ei È™tiu că Brazii a transferat fonduri imense la Banca Zurcher Kredit din Sion. Fără îndoială, pentru a plăti armata de mercenari pe care a strâns-o acolo. Mercenarii sunt scumpi. Și chiar dacă ei nu s-ar fi răzgândit, eu tot aÈ™ fi dat drumul acestei operaÈ›iuni de curățenie. - EÈ™ti un prieten bun, îi spuse Tweed. - Sunt un poliÈ›ist bun. Acum trebuie să mă întorc repede la cartierul general pentru a organiza operaÈ›iunea. O voi supraveghea personal. ÃŽn camera lui de zi de la Baur-en-Viile, Brazii îi dădea instrucÈ›iuni secrete lui Gustav, unul dintre cei câțiva oameni în care avea încredere. - Sunt sigur că se scurg informaÈ›ii din interiorul organizaÈ›iei noastre. Vreau ca informatorul să fie identificat È™i eliminat. Ai aparatura aceea de ascultare È™i înregistrare pe care poÈ›i s-o ascunzi oriunde. FoloseÈ™te-o. - Pentru început, aÈ™ vrea să instalez una în biroul lui José. - José? Chiar crezi asta? - Cel puÈ›in, putem să verificăm. De asemenea, mai am un suspect în minte. Pot folosi È™i aici un aparat de ascultare. Am permisiunea de a verifica pe cine vreau? - Bănuiesc că e singurul mod de a fi sigur. Cine e cel de-al doilea suspect? - ÃŽn această fază, n-aÈ™ vrea să-l deconspir. Brazii se uită la el, mângâie câinele, pe Igor, care stătea în picioare lângă fotoliul lui, ca È™i cum ar fi încercat să simtă È™i cea mai mică nemulÈ›umire a stăpânului său. ÃŽÈ™i arătă colÈ›ii, liniÈ™tindu-se pe măsură ce stăpânul lui ÃŽl mângâia. Se auzi un ciocănit în ușă È™i Brazii strigă: - Intră. Apăru Marco îmbrăcat în palton, È›inând în mână o lesă de câine. - E timpul să mergi să faci o plimbare, Igor, zise Brazii. ÃŽi auzise pe unii posesori de câini spunând „plimbărică", dar el detesta cuvântul acesta È™i tot ce implica el. Pentru Brazii, Igor era un câine de pază, un câine de atac, dacă era necesar. Igor începu să se agite când văzu lesa, se liniÈ™ti când i se puse la gât È™i ieÈ™i din cameră smucindu-se când Marco închise uÈ™a. - E un animal aprig, remarcă Gustav. Simte când sunteÈ›i supărat. - E doar un câine, zise Brazii tăios. Cum propui să închei această verificare secretă dacă descoperi vreun informator? - Voi aduce caseta direct la dumneavoastră. Apoi veÈ›i putea asculta chiar dumneavoastră, la casetofonul personal, ce s-a spus acolo. - Fă-o. ÃŽl studie pe bărbatul cu nasul coroiat, în timp ce acesta se ridica să plece. Gustav era, probabil, omul cel mai de încredere dintre toÈ›i cei pe care îi angajase. Chiar È™i decât Craig, care avea tendinÈ›a de a o face lată. ÃŽn acel moment, Craig intră în cameră chiar când Gustav, fără să se uite la el, pleca. Craig, ca de obicei, nu se ostenise să bată înainte să i se spună că poate să intre. ÃŽÈ™i înfundă trupul mătăhălos într-un fotoliu sculptat, care scârțâi sub greutatea lui. - Totul e aranjat, È™efu', raportă Craig. Și nimeni n-a ieÈ™it din Schweizerhof. E supravegheat douăzeci È™i patru de ore din douăzeci È™i patru. - Deci, i-am prins. Eu plec din Zùrich. José È™i Gustav rămân deocamdată aici, ca să vadă cum evoluează situaÈ›ia. Mai poate rămâne o singură persoană care să-l asiste pe José. - Cine? - N-are importanță. Avionul meu a venit de la Belp la Kloten. Tu vii cu mine. - Și Eve? întrebă Craig. - Rămâne È™i ea aici. I-am spus. - Unde mergem? - La Sion, bineînÈ›eles. 31 - PoliÈ›ia. Bărbatul în haine civile își întinse insigna în faÈ›a individului cu înfățiÈ™are dură care se prefăcea că citeÈ™te ziarul în Hauptbahn-hof. Actele vă rog, îi ceru detectivul. Durul se întunecă la față, apoi își vârî mâna în balonzaid. Mâna unui alt bărbat din spatele lui i-o apucă, i-o scoase uÈ™or, apoi băgă cealaltă mână la buzunarul de la piept È™i scoase un Luger 7,65 mm din tocul de umăr. Du-l la dubă, ordonă primul detectiv. Se auzi un clic când cel de-al doilea detectiv închise o cătușă la încheietura durului, iar pe cealaltă la încheietura lui È™i ÃŽl luă de acolo. Toate astea se întâmplau în gara principală. Detectivii lucrau câte doi È™i îi verificau chiar È™i pe membrii în uniformă ai personalului gării. ÃŽntr-o oră, È™eful detectivilor îi raportă lui Beck la telefon: - La Hauptbahnhof, totul e în regulă. Mai rămânem, în caz că apar alte probleme... La sediul central al poliÈ›iei, Beck își puse paltonul, coborî scările în fugă È™i se duse, vioi, ocolind gheaÈ›a, la Schweizerhof. Tweed nu dormise nici el toată noaptea. ÃŽl trimisese pe Marler, Butler È™i Nield înapoi la Gotthard să-È™i facă bagajele È™i să fie gata de plecare la gară, imediat ce le-ar fi telefonat el. Sosiseră la el în cameră separat È™i plecaseră la intervale de timp, pentru a induce în eroare pe oricine ar fi supravegheat hotelul. Până acum Tweed È™tia că identitatea lor era complet necunoscută bandei lui Craig. Newman vorbea cu Tweed când Beck bătu la ușă. Paltonul È™i-l È›inea din nou pe braÈ›, din nou plin de zăpadă. - Tot mai ninge? se interesă Tweed, aruncând o privire la palton. - Și prognoza zice că nu se va opri. Am venit ca să-mi mai dezmorÈ›esc picioarele È™i să vă spun că gara e curată. Am arestat unsprezece oameni, toÈ›i înarmaÈ›i cu diverse tunuri. Unde vă duceÈ›i? - La Geneva. - Pleacă un expres peste o oră. De câte bilete ai nevoie? - De cinci, la clasa întâi. De ce? - Þi le iau eu È™i È›i le las într-un plic sigilat la recepÈ›ionerul de noapte, jos. Þii legătura cu mine, da? Eu o să fiu în Zurich, la sediul central al poliÈ›iei. - O să-È›i dau raportul dacă È™i când o să pot, de asta fii sigur. Beck se opri la ușă È™i zâmbi fără umor. - încă o informaÈ›ie mică pe care È›i-ar plăcea s-o È™tii. Brazii È™i-a chemat avionul de la Kloten la Belp. Pilotul a completat un plan de zbor pentru decolare chiar înainte să se facă lumină. Ghici cu ce destinaÈ›ie. - Sion. - DaÈ›i-i omului banii... După ce Beck plecă, Newman începu din nou să vorbească. La fel ca Tweed, nu-È™i exterioriza nici un pic nervozitatea. - Sunt surprins că Beck nu mi-a pus nici o întrebare despre maÈ™ina care s-a izbit de tramvai. - Se gândeÈ™te probabil că suntem destul de tensionaÈ›i. Au curățat locul foarte repede. De la fereastra mea, am văzut maÈ™ini ale poliÈ›iei sosind împreună cu o macara uriașă. Au fost foarte atenÈ›i când au agățat cârligul macaralei de ceea ce mai rămăsese din maÈ™ină. Apoi au luat-o de acolo, probabil ca s-o examineze. - Nu-i invidiez pentru ce-au făcut... ÃŽnăuntru erau trei cadavre, remarcă Newman. - Sperau, probabil, să găsească plăcuÈ›ele de înmatriculare, dar n-aÈ™ zice c-au avut mari È™anse. - Mai era È™i puÈ™ca de vânătoare pe care voia Craig s-o folosească. Are amprentele lui Craig pe ea. Craig n-avea mănuÈ™i. - Iar va fi o mare dezamăgire. Am văzut un fraier de pieton ridicând arma È™i uitându-se bine la ea până să apară un poliÈ›ist în uniformă È™i să i-o ia. Orice urmă de-a lui Craig a fost desfiinÈ›ată. - Păcat. Asta ÃŽl lasă pe Craig neincriminat. Ãsta e mai mult decât un bătăuÈ™ de închiriat. E amoral È™i îi place ceea ce face, sunt sigur de asta. Mi-ar plăcea să mai dau ochii cu el. - Poate c-o să mai dai, aÈ™a că ai grijă, ÃŽl avertiză Tweed. Se uită la ceas. Va trebui să plecăm în curând, ca să prindem expresul acela. Cel mult încă o jumătate de oră. Va fi întuneric o vreme, aÈ™a că să sperăm că are vagon restaurant. Brazii tocmai terminase un mic dejun matinal pe care i-l aduseseră cei de la serviciul la cameră, când se auzi un ciocănit în ușă. Strigă: - Intră... Gustav apăru în pragul uÈ™ii cu o cutie mică în mână. - Ce-i aceea? - Ideea mea deja a dat roade. Pot să pun caseta asta în casetofonul dumneavoastră ca s-o ascultăm? ÃŽn sinea lui, Brazii se încorda. Sperase ca Gustav să se înÈ™ele în bănuielile lui că în interiorul organizaÈ›iei exista un informator, un trădător. ÃŽntotdeauna își alesese oamenii cu grijă, verificându-i personal. Aprobă cu o înclinare a capului È™i ascultă, în timp ce Gustav porni micul aparat. „Știi cine e?" Vocea lui Jose. „Da. Mai ai informaÈ›ii pentru mine?" O altă voce, vorbind tot în engleză, cu un accent gutural pe care Brazii ÃŽl bănui a fi fals. „Brazii, împreună cu trei dintre oamenii lui de bază, Craig, Luigi È™i Marco, pleacă cu avionul de pe Kloten în dimineaÈ›a asta, cu destinaÈ›ia Sion."Din nou inconfundabila voce a lui Jose, vorbind în È™oaptă. „MulÈ›umesc. Tot aÈ™ mai vrea să te plătesc în vreun fel." Cealaltă voce. „Nu. Nu vreau nici o plată. Brazii e un om rău È™i violent. Te È›in la curent cu ce se mai întâmplă." încă o dată Jose. Gustav derulă banda È™i se uită la È™eful lui aÈ™ezat la birou, cu privirea pierdută pe fereastră unde, printr-o despicătură din draperii, vedea cum ninge. - Să mai pun o dată caseta? sugeră Gustav. ÃŽntotdeauna l-am bănuit pe José. Prea calm. - Nu! Nu mai vreau să aud lucrul ăla nenorocit încă o dată. Cum ai reuÈ™it? Gustav îi arătă un reportofon miniatural. La bază avea prinse patru ventuze. - N-am făcut decât să-l plasez sub biroul lui, ca să-i înregistrez convorbirile telefonice. - Foarte ingenios. Vocea lui Brazii exprima dezamăgire. O să-l chem pe José la mine după ce pleci tu. O să-l iau cu mine, cu avionul. Mai are rost să rămâi È™i tu aici? - Elicopterul care urma să mă ducă la Sion mai e la Kloten? - Da. - Vă rog aranjaÈ›i să mă aÈ™tepte. Mai e un suspect pe care vreau să-l verific. - Numele? - AÈ™ prefera să nu-l menÈ›ionez încă. La urma urmei, aÈ™ putea să mă înÈ™el. - Cum doreÈ™ti. Lui Gustav, reflectă el când adjunctul lui părăsi încăperea, îi plăcea să fie secretos, ceea ce, probabil, îi justifica caracterul demn de încredere. „Mă rog la Dumnezeu să nu mai fie vreun peÈ™te putred", se gândi el, în timp ce se forÈ›a să apese pe butonul interfonului ca să-l cheme pe José. Urmă o altă ciocănitură la ușă È™i își impuse să nu-È™i arate sentimentele când intră José, darera Marco care ÃŽl aducea pe Igor. Câinele făcu un salt înainte È™i se întinse pe podea, lângă Brazii. - I-am dat să mănânce, explică Marco. Adoarme imediat. - MulÈ›umesc, Marco. AÈ™tept pe altcineva... Neatent, încă influenÈ›at de ceea ce auzise pe bandă, Brazii luă o È›igară din cutia de aur de pe birou. Fuma rar È™i numai în momente de tensiune. Strigă la cel care bătuse la ușă, È™i intră José. Acesta se apropie repede de birou, luă o brichetă de onix de pe el È™i-o întinse ca să aprindă È›igara. Brazii se văzu nevoit să facă uz de toată stăpânirea de sine ca să nu-i zboare bricheta din mână. ÃŽl lăsă să-i aprindă È›igara È™i se lăsă pe spate în fotoliu. - José, m-aÈ™teaptă limuzina la Sion? - Da, domnule. Am trimis un alt È™ofer cu ea, aÈ™a cum mi-aÈ›i spus dumneavoastră. - Am decis că nu mă simt confortabil decât cu tine la volan. AÈ™a că vii cu mine la Sion, cu avionul. - Va fi plăcerea mea, domnule. - Asta e tot. Igor se ridicase când José îi aprinsese È›igara lui Brazii È™i mârâise încet. „E fantastic, gândi Brazii, cum câinele mi-a simÈ›it È™i cea mai ascunsă ură pentru José." Mângâie câinele. - Igor, în curând va trebui să-È›i câștigi cina. Să vedem dacă nu È›i-ai uitat antrenamentul. ÃŽn camera lui, Tweed își verifică din nou ceasul, apoi se uită la Newman care È™edea destul de relaxat într-un fotoliu. Lângă el se găseau valiza È™i un sac de pânză care se putea pune pe umăr. - încă zece minute È™i-ar trebui să plecăm la gară, remarcă Tweed. - Ar fi bine să n-ajungem acolo prea devreme, fu de acord Newman. Știu că Beck a făcut curat în Hauptbahnhof, dar nu se È™tie niciodată... ar fi putut să-i scape vreunul. Și avem biletele, adăugă el, scoțând plicul pe care ÃŽl luase de la recepÈ›ie. Sună telefonul. Tweed își strânse buzele È™i ridică receptorul. - Da? Cine e la telefon? - Omul din Kimmeridge, zise Archie. - Mai aveÈ›i noutăți? - Da. Prietenul nostru foarte important È™i membrii de vârf ai echipei sale pleacă în dimineaÈ›a asta. Vor călători cu avionul de pe Kloten până în Valais. - Vă mulÈ›umesc. Plecăm È™i noi de-aici în curând. Apreciez foarte mult faptul că mă È›ineÈ›i la curent cu ultimele È™tiri. ÃŽi spuse È™i lui Newman ce-i comunicase Archie. Newman ridică din umeri. - Știam deja lucrul ăsta. Ni l-a spus Beck. - Dar asta arată cât de bine manevrează Archie informaÈ›iile de ultimă oră. E o figură. De-abia termină de vorbit, când sună telefonul. Tweed își È›uguie buzele. Să răspundă? Trebuia să plece imediat. Ridică receptorul. - Monica la telefon. MulÈ›umesc cerului că te-am prins. Vorbea repede, È™i Tweed ghici o mare neliniÈ™te sub aparentul calm al Monicăi. - Ce s-a întâmplat? întrebă el. Dac-ai putea să fii concisă. - Howard a intrat în panică, È™i-a ieÈ™it din minÈ›i. E nevoie de cineva aici care să preia controlul. - Ce a cauzat panica? întrebă Tweed, uitându-se din nou la ceas. - Zvonurile care vin dintr-o sursă de È™tiri internaÈ›ională... zvonurile cum că o lovitură majoră e iminentă la Moscova. - De unde vin zvonurile? Primi răspunsul pe care se-aÈ™tepta cel mai puÈ›in să-l primească. - Asta-i ciudățenia. Eu sunt sigură că sunt răspândite în mod intenÈ›ionat de vreo organizaÈ›ie centrală. Care nu e departe de Rusia. E undeva în Europa. Howard se vede cu prim-ministrul aproape la fiecare oră, băgându-l È™i pe el în priză cu panica lui. Treaba este foarte serioasă. - Tu sugerezi, zise Tweed aspru, că situaÈ›ia e atât de gravă încât ar trebui să mă întorc imediat la Londra? - Se-nvârt pe-aici ca niÈ™te bezmetici. Atmosfera se înrăutățeÈ™te din ce în ce mai mult. Da, eu cred c-ar trebui să te întorci. Howard habar n-are că eu am dat telefonul ăsta. - Unde e Howard acum? Pot să vorbesc cu el doar o clipă? - Mi-e teamă că nu. E în Downing Street, aÈ™teptând să-l mai întărâte È™i mai mult pe primul-ministru. - Monica, îți dai seama că tu vorbeÈ™ti acum de pe poziÈ›ia mea. Mai e un lucru care nu e important, dar care pe mine mă interesează. Cu siguranță, tu ai verificat aceste zvonuri cu atenÈ›ie. De unde au plecat? - E greu de spus. Monica tăcu, apoi continuă repede: De la Zurich. După ce îi spuse Monicăi că îi va telefona când va avea timp să ia o hotărâre, Tweed îi spuse lui Newman ce-i zisese ea. - S-ar putea ca toate astea să vină dintr-o fabrică de zvonuri? ÃŽl întrebă pe Newman. Tu, ca È™i corespondent străin, ai avut multe experienÈ›e de genul ăsta. - Da, s-ar putea È™i încă foarte uÈ™or. Tot ce ai nevoie e o organizaÈ›ie de elită, un personal numeros È™i un creier ca cel al lui Brazii care să planifice totul. Apoi aranjezi să telefonezi persoanei potrivite de la posturile de radio cheie, de la televiziune È™i de la ziare. Cronometrezi totul cu grijă, în aÈ™a fel, încât să se dea mai multe telefoane în acelaÈ™i timp - la Londra, Paris, Bonn, Madrid, Stockholm È™i Washington. ÃŽn cel mai scurt timp o să înceapă să se verifice unii pe alÈ›ii È™i-o să descopere aceleaÈ™i zvonuri peste tot. - Asta e prima fază a planului lui Brazii. Uneori, medita Tweed cu voce tare, cred că Brazii urăște America mai mult decât Rusia... asta pentru că l-au destituit din funcÈ›ia de director în State. Americanii se sperie uÈ™or... imaginează-È›i panica de la Washington dacă Rusia ar redeveni agresivă peste noapte. - Ce-ai de gând să faci în legătură cu Howard? - Mă gândesc să-È›i încredinÈ›ez È›ie comanda echipei pe care o trimitem la Sion. Asta înseamnă că trebuie să mă întorc la Londra până nu mai strică Howard ceva. - Atunci, eu sunt gata de plecare. Newman se ridică. O să caut staÈ›ia de la sol care controlează satelitul acela, Potlogar Unu. - Asta trebuie să fie arma de bază a lui Brazii cu care să semene haos. Știi, Bob, dacă nu aÈ™ detesta metodele violente ale lui Brazii, l-aÈ™ simpatiza pe ascuns pentru ceea ce încearcă să facă... să trezească Occidentul. - E un ticălos care se foloseÈ™te de ticăloÈ™i. Newman se uită la Tweed în timp ce-È™i punea pe umăr sacul de pânză. Voiam să te întreb un lucru. Nici lui Bill Franklin È™i nici lui Keith Kent nu le-ai spus niciodată de existenÈ›a Nălucii. - Probabil, mi-a scăpat... - Oh, fii serios! - Ei bine, am o puternică senzaÈ›ie că noi am întâlnit deja Năluca. 32 Pe peronul gării Sion, Philip privi expresul care ÃŽl ducea pe inspectorul Leon Vincenau dispărând È™i i se făcu sete. Explora gara cea singuratică È™i, spre norocul lui, descoperi un restaurant. Intră È™i comandă o cafea în franceză fetei plăcute de la bar. SimÈ›i brusc o oboseală È™i o nevoie disperată să vorbească cu cineva în Valais-ul ăsta mohorât. ÃŽn afară de el, locul era pustiu. ÃŽi zâmbi chelneriÈ›ei. Ea începu imediat să vorbească: - Sper că n-aveÈ›i de gând să vă suiÈ›i pe munte. Vremea se închide È™i deja a avut loc o tragedie. - Ce tragedie? întrebă Philip. - Doi englezi È™i o americancă s-au dus să schieze pe o pantă. Au fost avertizaÈ›i că e periculos. Au murit toÈ›i într-o avalanșă, ieri. - îmi pare rău să aud aÈ™a ceva... chiar dacă au fost avertizaÈ›i. - E ceva misterios la mijloc, aÈ™a am auzit. Americanca avea un glonÈ› în spate. PoliÈ›ia a transportat cadavrele la Geneva. - Un glonÈ› în spate? Adică a împuÈ™cat-o cineva? Unde s-a întâmplat tragedia? - Vă aduc o hartă. Se vedea că e fericită să vorbească cu cineva; plecă în grabă È™i se întoarse cu o hartă pe care o despături È™i o întinse pe masă. Puse degetul pe o zonă nordică a munÈ›ilor care se ridicau în spatele Sion-ului. - S-a întâmplat lângă Col du Lemac, pe Kellerhorn. Acesta e numele muntelui È™i înseamnă Muntele MistreÈ›ului Sălbatic... pentru că vârful seamănă cu capul unui mistreÈ› sălbatic. Ca să ajungi acolo, trebuie să mergi cu maÈ™ina pe drumul ăsta periculos... Arătă pe hartă un drum care, însemnat pe hârtia aceea, nu era mai mult decât un fir îngust, galben. Aici s-a construit noua staÈ›ie meteorologică. S-a muncit la ea de ceva vreme. - O staÈ›ie meteo? O întreprindere de stat? întrebă Philip cu indiferență. - A, nu! A construit-o un bărbat foarte bogat. ÃŽl preocupă datele meteo, vrea să facă prognoza mai precisă. A fost construită repede, înainte să înceapă să ningă. Trebuie să-l fi costat o avere. A adus muncitori din afară È™i au muncit în trei schimburi, toată ziua È™i toată noaptea. - Cum puteau să muncească noaptea? - E deÈ™tept. A ridicat lămpi uriaÈ™e cu arc electric, aÈ™a că oamenii puteau munci cu uÈ™urință È™i noaptea. Pe cei mai mulÈ›i dintre muncitori i-a adus din Balcani. Acuma s-au întors acasă cu buzunarele pline de bani. - Și staÈ›ia asta meteo e aproape de Kellerhorn? - E construită pe Kellerhorn, aproape de vârf. O apără bine de vandali. ForÈ›ele lui de securitate patrulează zona zi È™i noapte. - Locul unde s-a petrecut tragedia pe care tocmai mi-ai descris-o era aproape de staÈ›ia asta? - Da. Am auzit că poliÈ›ia i-a făcut o vizită È™efului securității, dar nici el, nici vreuna dintre gărzile lui nu i-au văzut pe schiori. - Dacă eÈ™ti aÈ™a de drăguță, arată-mi, te rog, pe hartă unde se află această staÈ›ie meteo. ChelneriÈ›a desenă o mică cruce sub cuvântul Kellerhorn. Se uită la Philip. - Se pare că vă interesează. PuteÈ›i păstra harta. Mai am una. - MulÈ›umesc. Fata împături harta È™i Philip o luă È™i o băgă în buzunar. Bănuiesc că n-ai de unde să È™tii cum ÃŽl cheamă pe cel care a construit staÈ›ia. Probabil, e foarte cunoscut pe-aici. - Nimeni nu È™tie cum ÃŽl cheamă. Vine cu un avion particular care aterizează pe aerodromul de la ieÈ™irea din Sion. La avion ÃŽl aÈ™teaptă o maÈ™ină mare, cu geamuri fumurii, ca să nu vezi înăuntru, È™i cu ea se duce sus, la vilă. - La vilă? Și asta e în apropiere de staÈ›ia meteo? - A, nu. E în munÈ›i, de cealaltă parte a văii. A construit-o în timp ce lucrau la staÈ›ia meteo. Vila a fost gata prima. E foarte departe, È™i are vedere spre gheÈ›ar. V-o pot arăta pe hartă. Philip scoase din nou harta, o desfăcu È™i o întinse pe masă. Degetul chelneriÈ›ei urmări un alt fir galben care reprezenta un drum cu zigzaguri dese, ca È™i drumul spre staÈ›ia meteo. Fata marcă poziÈ›ia vilei È™i a gheÈ›arului de sub ea. Zona se numea Col de Roc. - VreÈ›i să vedeÈ›i vila? Va trebui să închiriaÈ›i o maÈ™ină dotată cu lanÈ›uri. Drumul e la fel de periculos ca È™i cel spre staÈ›ie, darnu vă duceÈ›i acum. - De ce? - Pentru că am auzit că acest foarte important om trebuie să sosească pe aerodrom. Mi-a spus un prieten care ÃŽl cunoaÈ™te pe controlor. E întotdeauna escortat de motocicliÈ™ti. - Știi cumva de unde pot închiria o maÈ™ină cu lanÈ›uri? întrebă Philip. AÈ™ putea să merg să văd vila după ce pleacă el. - StaÈ›i o clipă. Am un ghid al străzilor din Sion... Dispăru din nou în fugă, dornică să-i facă pe plac acestui bărbat pe care ÃŽl simpatizase de la început. Era atât de politicos È™i Valais-ul ÃŽl interesa atât de mult! Se întoarse cu ghidul È™i îi arătă o cruce pe care o marcase deja. Firma asta vă va închiria maÈ™ina de care aveÈ›i nevoie. N-o să aveÈ›i nici o problemă. Au plecat toÈ›i turiÈ™tii. Din cauza vremii... iar cei câțiva care se poate să fi rămas au auzit despre tragedie. - Și despre glonÈ›ul din spatele americancei? - A, nu! Asta e secret. PoliÈ›ia ne-a spus să nu pomenim despre glonÈ› nimănui care vizitează Sion-ul. Chiar n-ar fi trebuit să vă spun, dar m-am luat cu vorba. - ÃŽÈ›i promit să nu vorbesc absolut nimic despre glonÈ›. Ia te uită, am băut trei cafele cât am stat de vorbă. Cât îți datorez? Ea îi spuse cât face. ÃŽi zise că poate să păstreze È™i ghidul străzilor din Sion. Când Philip vru să-i dea un bacÈ™iÈ™ generos, ea se încruntă. - E prea mult. Și m-aÈ›i întrebat despre numele persoanei importante. V-am spus că nu-l È™tiu, dartocmai mi-am amintit numele unui personaj foarte nepopular care a supravegheat construcÈ›ia vilei È™i a staÈ›iei. - De ce era nepopular? - Era un bărbat masiv, lipsit complet de maniere. Un englez... iertaÈ›i-mă că spun asta. SunteÈ›i englez, desigur. M-am gândit eu. Englezii sunt, de obicei, politicoÈ™i, dar omul ăsta era tare bădăran. Le vorbea oamenilor de parcă ar fi fost sclavi. - Cum ÃŽl chema? - Craig. Philip ieÈ™i din restaurant năucit. ÃŽÈ™i aminti un lucru pe care i-l spusese Newman cândva, din experienÈ›a sa de corespondent de presă. „Philip, când te afli într-un oraÈ™ nou È™i vrei să afli ceva, nu pune întrebări importante. Amestecă-te, pur È™i simplu, cu localnicii... ÃŽntr-un bar, într-o cafenea. Fă-i să vorbească. Sunt mulÈ›i oameni singuri pe lumea asta care le spun străinilor tot felul de lucruri. Fii un ascultător bun. Dacă o asculÈ›i pe o femeie care te place, vei fi surprins de câte-È›i poate spune uneori..." ÃŽi părea bine că-È™i scosese paltonul căptuÈ™it cu blană înainte să se aÈ™eze la masă, în restaurant. Pe peron ÃŽl lovi aerul glacial. Se deschise o ușă È™i chelneriÈ›a fugi spre el. - V-aÈ›i uitat mănuÈ™ile. PuneÈ›i-le, neapărat! Se lasă ceaÈ›a. Altfel, o să vă alegeÈ›i cu degerături. - MulÈ›umesc. EÈ™ti foarte drăguță. Fata fugi înapoi, în restaurant. Philip își dădu seama că-i îngheață mâinile. Se simÈ›i din nou uluit când se uită spre oraÈ™. O ceață albă È™i deasă se lăsase peste Valais. Sion-ul se învăluise în nemiÈ™care. ÃŽn dreapta lui, aÈ™ezat deasupra ceÈ›ii, stătea ceva care semăna cu un vârf de munte. CocoÈ›at, probabil, la peste È™aizeci de metri mai sus, se vedea ceva care arăta ca un vechi castel. Cât stătu el să privească, vălul de ceață se ridică È™i acoperi vârful, lăsând la vedere doar clădirea ca un castel, plutind parcă în aer. Cu valiza în mână, se îndreptă spre ieÈ™ire unde aproape se opri, apoi își continuă drumul. Apăruseră trei motocicliÈ™ti îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, cu vizoarele căștilor coborâte, care se îndreptau spre el provocatori. - Vrei o fată? strigă unul dintre ei în franceză. Vino cu noi, atunci. O să te-ncălzească ea. - Mi-e teamă că nu înÈ›eleg ce spuneÈ›i, răspunse Philip în germană. Cei trei mocofani se dădură la o parte È™i-l lăsară să treacă pe lângă ei. AcelaÈ™i bărbat strigă în franceză în urma lui: - FriÈ› împuÈ›it! Philip nu luă în seamă insulta È™i ieÈ™i din gară. ÃŽncepea să se vadă că Sion-ul colcăia de gărzile lui Craig. CeaÈ›a se învolbura prin oraÈ™, când apăru È™i el cu valiza în mână, căutând un hotel. O simÈ›i mângâindu-i obrajii, ca degetele de gheață ale unei fantome, o senzaÈ›ie pe care o găsi deosebit de neplăcută. Ici-colo, prin locurile unde se subÈ›ia, Philip văzu clădirile. Această parte a Sion-ului, care se dovedi mai târziu a reprezenta cea mai mare parte din oraÈ™, nu era aÈ™a cum se aÈ™teptase el să fie. Locul caselor vechi era luat de blocuri moderne de beton pentru birouri, faÈ›ade de magazine, toate moderne È™i plictisitoare. IeÈ™ise din gară direct în Avenue de la Gare È™i văzu repede hotelul Touring, o construcÈ›ie de beton alb. Nu mai ezită. Hotelul era aproape de gară, iar ceaÈ›a se îndesea din ce în ce mai mult. ÃŽn timp ce recepÈ›ionerul îi lua datele din paÈ™aport, își aruncă privirea în barul cu tejghea circulară de lemn, cu tavan de lemn, cu scaune de lemn la bar, cu scaune È™i mese de lemn. „Au mult lemn în ElveÈ›ia", se gândi el. Odată ajuns în camera lui, își despachetă valiza parÈ›ial, lăsând lenjeria, ca să nu se vadă micul arsenal. Scoase È™i două pene de cauciuc pe care le împinse sub ușă, o È™mecherie pe care o învățase de la Marler. „Hotelurile au întotdeauna oameni care au cheile originale", îi amintise Marler. Philip își pusese paltonul pe umeraÈ™, dar își scoase È™i jacheta groasă, tip sport. Cei de la hotel erau de părere că oaspeÈ›ilor trebuie să le fie cald, iar în cameră era aproape sufocant. Ar fi vrut să coboare È™i să mai mănânce un mic dejun, dar ÃŽl răpuse brusc un val de oboseală; plătea acum o noapte neliniÈ™tită la Hotel des Bergues È™i constanta alertă în care se afla de când se luminase de ziuă... inclusiv faptul că nu se putuse relaxa deloc în prezenÈ›a inspectorului Vincenau. ÃŽÈ™i aruncă bocancii din picioare, se trânti pe pat È™i începu să studieze harta zonei pe care i-o dăduse chelneriÈ›a. Clipind, se forță să se uite mai bine la cele două drumuri. ÃŽncepu să vorbească încet, de unul singur. „Nu e nici o problemă atâta timp cât È™tii că faci ce trebuie, se gândi el. Drumul spre Col du Lemac È™i Kellerhorn, unde se află aÈ™a-zisa staÈ›ie meteo, e o adevărată nenorocire. Prea multe zigzaguri... ceea ce înseamnă curbe ale dracului de strânse, probabil străjuite într-o parte de pasul spre eternitate." Căscă, trase de câteva ori aer, adânc, în piept È™i își mută atenÈ›ia la drumul care ducea la vila pe care È™i-o construise Brazii. „Nici ăsta n-arată mai bine. Dacă chelneriÈ›a n-a greÈ™it când a marcat crucea asta, vila atârnă chiar deasupra gheÈ›arului. Și mare parte din drumul până acolo e construit tot deasupra gheÈ›arului. Excelent..." Căscă din nou, își scoase Walther-ul din toc, ca să nu-l incomodeze, È™i-l vârî sub pernă. Apoi adormi repede, cu harta desfăcută pe el. Când Paula se sui în expresul de Geneva, în Zurich, alese un compartiment gol de la coada trenului. De acolo, putea să vadă orice călător care s-ar fi suit în tren după ea. Nu mai apăru nici unul până când trenul plecă din gară. Știind că expresul nu mai oprea nicăieri până la Berna, cam după o oră se ridică È™i băgă un ac mic în partea valizei de pe plasa pentru bagaje. Astfel, avea să-È™i dea seama, la întoarcere, dacă se atinsese cineva de valiză. Apoi o luă încet de-a lungul trenului, aruncând câte o privire în fiecare compartiment. Trenul era aproape gol. Cam pe la jumătatea trenului, se uită într-un compartiment È™i aproape se opri, dar își forță picioarele să continue să meargă. Aparent dormind într-un colÈ› al compartimentului în care nu mai era nimeni altcineva, se afla Keith Kent. Pe locul de lângă el se odihnea o valiză, aproape de el, atingându-l... ca È™i cum ar fi simÈ›it nevoia să fie sigur că nimeni n-o va examina în timp ce el doarme. Trecând pe lângă alte compartimente, văzu că mai sunt È™i alÈ›i călători în tren. Un palton împăturit pe un loc, genÈ›i în plasele pentru bagaje, cărÈ›i lăsate pe locuri. I-ar fi plăcut să vadă ce citesc, dar riscul ca posesorul cărÈ›ii să se întoarcă era prea mare. Ajunse la vagonul restaurant È™i se opri. Văzu prin geamul uÈ™ii că era aproape plin. Chelnerii serveau masa. Se hotărî să se întoarcă în compartimentul ei - ar fi fost prea bătător la ochi să traverseze vagonul restaurant. Ajunsă în compartiment, se aÈ™eză pe locul ei È™i își reaminti să se uite pe geam la fiecare din cele câteva opriri ale trenului până la Geneva. PrezenÈ›a lui Kent în tren o nedumerea. Ca el să n-o vadă, trebuia să se dea jos din tren ultima, în cazul în care mergea È™i el până la Geneva... după ce-l va fi văzut de la fereastra ei că a coborât. Sosind, în cele din urmă, la Cornavin, ÃŽl privi pe Kent dându-se jos din tren, cu o valiză în mână. ÃŽÈ™i puse repede paltonul È™i mănuÈ™ile È™i se grăbi să coboare È™i ea, cu propria valiză în mână. ÃŽn faÈ›a gării, îi spuse unui È™ofer de taxi s-o ducă la un mic hotel de lângă Cornavin, unde mai stătuse o dată. Nu se gândi nici o clipă că Philip putea petrece aceeaÈ™i noapte la Hotel des Bergues. După cină, împrumută un mers al trenurilor de la recepÈ›ie È™i se uită la expresul de Milano de a doua zi, de dimineață, care oprea la Sion. Nu realiză nici de această dată că alesese următorul expres după cel în care planificase Philip să se suie. Se dezbrăcă, făcu un duÈ™ È™i se afundă în pat unde adormi de îndată. DimineaÈ›a se trezi brusc È™i își aminti visul pe care ÃŽl avusese. Năluca, o siluetă neclară, o urmărea. Ea fugea, el aproape o prinsese, când se trezi. Mîncă un mic dejun englezesc1, fără să uite sfatul lui Newman. „Când eÈ™ti în misiune, mănânci într-o fugă. Mănâncă oriunde ai ocazia... pentru că nu È™tii niciodată unde È™i când va mai fi o altă masă..." 1 Mic dejun substanÈ›ial, constând în ouă, È™uncă, pâine prăjită È™i cereale, (n.tr.) Se întoarse la Cornavin cu taxiul când expresul intră în gară È™i se sui în el. Tocmai se făcea comodă în compartimetul gol de clasa întâi, când cineva alerga pe lângă tren, ca să urce. Keith Kent. Când, mai târziu, expresul intră în Valais, Paula avu aceeaÈ™i reacÈ›ie ca È™i Philip. Se uită pe geam cu o senzaÈ›ie din ce în ce mai acută de fascinaÈ›ie È™i groază. Se simÈ›ea ca È™i cum ar fi intrat într-un iad alb. Văzu munÈ›ii acoperiÈ›i cu zăpadă ivindu-se lângă tren când trecu prin Martigny, văile, cascadele îngheÈ›ate, câmpia îngropată în zăpadă, străjuită de munÈ›i mari în ambele părÈ›i È™i lipsită de viață. „Va trebui să-mi mai cumpăr câteva pulovere la Sion", se gândi ea. își adusese cu ea un trenci îmblănit, cu glugă, pe care È™i-o putea trage pe cap, dar când deschise pentru o clipă fereastra, compartimentul bine încălzit se răci ca gheaÈ›a în câteva secunde. Trânti geamul, închizându-l la loc. Se uita pe fereastră È™i încerca să pună la punct un plan de a-l localiza pe Philip. Acum era sigură că el luase un expres mai de dimineață. La datorie, Philip se scula foarte de dimineață. Apoi îi veni o idee. Era preocupată de cum se va da jos din tren la Sion, în cazul în care cobora È™i Kent. Oprirea nu era decât de un minut. La difuzorul din compartiment, vocea unui bărbat o anunță că se apropiau de Sion. Se ridică, văzu pe fereastră aerodromul, apoi totul fu înghiÈ›it de o ceață albă, deasă ca bumbacul. „Încântător, gândi ea. Tocmai de ce aveam nevoie. Nu cred..." Când uÈ™a automată se deschise, la capătul vagonului, Paula coborî pe peron È™i se opri. Mult mai încolo, Kent coborâse deja È™i se grăbea spre ieÈ™ire. „Asta înseamnă să ai un pic de noroc, își zise ea. Acum, am nevoie de o listă cu hotelurile din locul ăsta." Văzu restaurantul, intră, se aÈ™eză după ce-È™i scoase paltonul È™i-i comandă o cafea aceleiaÈ™i chelneriÈ›e care ÃŽl servise pe Philip mai devreme. - AveÈ›i cumva, vă rog, o listă a hotelurilor din Sion? întrebă ea. - Vă pot da o broÈ™ură. ChelneriÈ›a dispăru în fugă, se întoarse cu o broÈ™ură, i-o dădu Paulei È™i plecă. ÃŽi prefera pe bărbaÈ›i ca clienÈ›i, mai ales dacă erau singuri. După părerea ei, femeile puteau fi drăguÈ›e, dar puteau fi È™i foarte incomode. Paula studie broÈ™ura în timp ce-È™i bău cafeaua. ConÈ›inea un ghid al străzilor, o hartă a împrejurimilor, o listă cu hotelurile, însemnate fiecare cu câte o literă care era reprodusă pe hartă. Numără hotelurile. „O, Doamne, gândi ea. Douăzeci È™i două. AÈ™a că termină-È›i cafeaua È™i să mergem. Fir-ar să fie de ceață." IeÈ™i din gară cu valiza în mână È™i găsi un hotel nu departe de gară. Avea deja un scenariu în cap când intră È™i îi spuse recepÈ›ionerului: - ÃŽl caut pe un prieten, Philip Cardon. Se află într-unul din hotelurile din Sion, dar nu È™tiu care. Problema e că mama lui e foarte grav bolnavă la Londra È™i trebuie să-i spun È™i lui. Stă cumva aici? Philip Cardon. Să vă spun pe litere? - Mă tem că aici nu stă nimeni cu acest nume. Se târî mai departe prin ceaÈ›a care îi îngheÈ›a faÈ›a, deÈ™i își trăsese gluga mult pe ochi. Găsi Sion-ul posomorât, iar clădirile plictisitoare. Poate din cauză că nu se mai vedea nimeni prin preajmă, iar ceaÈ›a crea o atmosferă apăsătoare. Intră într-un hotel mai mic. La recepÈ›ie stătea un bărbat. Purta o vestă ponosită, deschisă peste burtă, È™i o cămașă neîncheiată la gât, care avea nevoie să fie dusă la spălătorie. Avea părul gras, la fel È™i pielea. Paula își recită povestea. - Nu mă prosti pe mine. Se uită pofticios la ea. Þi-ai pierdut prietenul, nu-i aÈ™a? Să-È›i zic dacă-i aici? Registrele hotelurilor sunt confidenÈ›iale, aÈ™a că asta e. Cu o figură imobilă, Paula scoase o bancnotă de zece franci din poÈ™etă È™i o È›inu între degete. Ochii lui mici străluciră. Paulei îi trecu prin minte c-o să-È™i lingă buzele. El întinse o mână, înÈ™facă bancnota È™i o făcu să dispară într-o clipită. - ÃŽn regulă. Nu-i aici. ÃŽÈ›i arăt registrul... - Să nu-i cheltui pe toÈ›i deodată, i-o trânti ea È™i ieÈ™i. Tot cu valiza în mână, se plimbă alene în josul străzii, când auzi o motocicletă apropiindu-se. Bărbatul de pe motocicletă, îmbrăcat în haine de piele neagră, opri lângă ea. - Tocmai ai venit? o întrebă el în franceză cu o voce dogită. Cu afaceri sau în vacanță? - Tocmai plecam. El mai zise ceva, dar ea nu-l mai auzi È™i acesta dispăru pe motocicleta lui în ceață. „Locul ăsta începe să mă scoată din sărite", se gândi ea când văzu un magazin de haine. Intră È™i nu-i trebui mult ca să-È™i cumpere două pulovere pe gât, unul alb È™i unul albastru pal. „În curând o să le port pe amândouă în acelaÈ™i timp", își zise. Apoi plecă mai departe, verificând hotel după hotel. Deodată văzu unul pe care uitase să-l însemne pe hartă. Hotelul Touring. Trase adânc aer în piept, intră È™i se duse la recepÈ›ie. - Paula! Se întoarse. Philip tocmai coborâse în hol. Fugi spre ea. Ea dădu drumul valizei È™i pungii în care avea puloverele. Philip o luă în braÈ›e. - Doamne, cât mă bucur că te văd! - PoÈ›i s-o spui È™i pentru mine. Asta e al zecelea hotel, își ascunse capul la pieptul lui È™i izbucni în lacrimi. Philip îi duse valiza Paulei sus, în camera ei, după ce se semnă în registru. Se pregătea s-o lase singură, când ea ÃŽl opri. - Nu pleca. Nu-mi ia decât câteva minute să despachetez, aÈ™a că aÈ™ază-te acolo. - EÈ™ti frântă de oboseală, ai nevoie de odihnă. - Am nevoie de un coniac tare la bar... El o privi fix. Vocea Paulei se schimbase, redevenise puternică, normală. O privi neîncrezător, în timp ce ea despacheta repede. Se opri după ce-È™i aranjă toate hainele. - Da, zise ea, È™tiu unde să le-ascund. - Ce să ascunzi? - Echipamentul de călătorie oarecum mortal; m-a aprovizionat Marler. - înÈ›eleg. Pe-al meu l-am ascuns sub lenjerie, în valiza pe care am lăsat-o deschisă È™i la vedere. Oricine va răscoli prin camera mea va căuta o ascunzătoare obscură. - Bună idee. Bănuiesc că n-ai avut timp să descoperi ceva interesant. - Vei fi surprinsă. - Atunci, surprinde-mă. Philip îi spuse ce aflase de la chelneriÈ›a din restaurantul gării. ÃŽn timp ce el vorbea, ea își scoase micul arsenal È™i puse totul în punga pe care i-o dăduseră la magazinul de haine. Apoi puse ambele pulovere groase, cu grijă, la loc È™i aÈ™eză punga pe un scăunel, lângă pat. Se miÈ™ca repede, dar eficient, însă totul îi luă câteva minute până ce se declară satisfăcută. Cam atunci termină È™i Philip de povestit. Paula se rezemă de pat È™i își încrucișă mâinile pe piept. - Deci ideea ta e să aÈ™teptăm până când se ridică ceaÈ›a, înainte să explorăm Col du Lemac, Kellerhorn-ul È™i această extrem de suspectă staÈ›ie meteo? - Da. Putem să închiriem un vehicul cu lanÈ›uri dintr-un loc pe unde-am trecut eu înainte să vin aici. - Mergem acum acolo. Ea își îmbrăcă paltonul peste hanorac. Pe dedesubt mai avea o bluză È™i sub bluză două veste, plus pantaloni. Arată-mi harta È™i ruta. Philip scoase harta, o întinse pe pat È™i îi arătă ruta, urmărind-o cu degetul. Ea se aplecă peste hartă, memoră detaliile, apoi se ridică. - Hai s-o luăm din loc, Philip. - Ar fi mai bine dac-am închiria vehiculul mai târziu. - ÃŽn cazul ăsta, nu putem să plecăm acum spre Kellerhorn. - De ce nu? CeaÈ›a... - CeaÈ›a ne-ar acoperi plecarea din Sion. Cine È™i-ar închipui că ne aventurăm pe Kellerhorn pe o vreme ca asta? Dacă Brazii - pentru că, din câte mi-ai spus, sunt sigură că e Brazii - ajunge aici cu avionul mai târziu, azi, acÈ›iunea ar putea începe destul de devreme. - S-ar putea să ai dreptate, spuse el, ridicându-se È™i punându-È™i paltonul È™i fularul pe care È™i le luase când plecase din cameră ca să iasă la o plimbare. - S-ar putea să nu am dreptate. Nu e decât un singur mod de a afla. - Ce È›i-ai băgat în geantă? - Ouă de paÈ™ti... ÃŽn caz că ne întâlnim cu persoane mai puÈ›in prietenoase. - Ce faci cu coniacul? - Nu se bea când conduci. Nu-mi mai trebuie. Și îmi pare rău că m-am făcut de râs la sosire. - A fost o reacÈ›ie normală. Ceea ce mă uimeÈ™te este metamorfoza ta de când am ajuns în cameră. - Bateria de rezervă. Mă întreb cum se descurcă Tweed È™i ceilalÈ›i în Zurich, medita ea cu voce tare când ieÈ™eau din cameră. Fără să ia în seamă protestele lui Newman, Tweed ieÈ™i singur din Schweizerhof în toiul nopÈ›ii. Nu mai ningea È™i, în drum spre sediul central al poliÈ›iei după o lungă conversaÈ›ie telefonică cu Beck, privi prin scuar. Newman se dusese la toaletă È™i nu auzise telefonul. Era o noapte aspră, dar aerul ÃŽl răcori. ÃŽntr-un colÈ›, văzu un bărbat care stătea, fără să facă nimic, È™i care îi aruncă o privire. Tweed îi făcu cu mâna. Din reflex, bărbatul își ridică È™i el mâna pe jumătate ca să-i răspundă la salut, apoi o coborî repede. „Nebunii naibii, își spuse Tweed. Amatori." Beck ÃŽl aÈ™tepta în camera lui, cu draperiile trase peste fereastra de unde se vedea râul Limmat. Tweed își scoase paltonul, în timp ce Beck termina de vorbit la telefon. - A mers, spuse el după ce aÈ™eză receptorul în furcă. Prietenul meu, inspectorul Vincenau, se miÈ™că cu viteza fulgerului. A instalat deja trupe paramilitare pe aeroportul din Geneva. Oamenii erau îmbrăcaÈ›i în salopetele tehnicienilor de întreÈ›inere când s-au apropiat de cel de-al doilea avion pe care ÃŽl foloseÈ™te Brazii, cel cu numele lui lipit pe tot fuzelajul. Avionul alb aÈ™teaptă la Kloten. - Am avut noroc că tu È™tiai de cel de-al doilea avion care aÈ™tepta la Geneva, comentă Tweed. Acum e È™i el la Kloten? - Da, cred că Brazii ÃŽl lăsase la Geneva, să aÈ™tepte, în cazul în care ar fi avut nevoie să fugă cu el. - Există vreo È™ansă ca Brazii să audă despre ceea ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea avion al său? - Nici o È™ansă. Vincenau se pricepe de minune la operaÈ›iunile de acoperire. Echipajul avionului a fost arestat È™i dus într-un loc secret de unde nu poate lua legătura cu nimeni. - AÈ™ face bine să-l sun pe Jim Corcoran, È™eful securității de la Heathrow, ca să-l pun în temă. Pot să folosesc telefonul tău? - Ãla-i cel mai sigur... Beck zâmbi amuzat, privindu-l pe Tweed cum formează numărul lui Corcoran din memorie. AÈ™a cum sperase È™i Tweed, Corcoran era în biroul său. Alt om care lucra peste noapte. Tweed vorbi repede: - O să-l ai ascuns È™i pregătit pentru mai târziu? încheie el. Corcoran ÃŽl asigură că o să se ocupe personal de această chestiune. Tweed puse receptorul jos, iar Beck deschise interfonul, ca să-l cheme la el pe un anumit Joinvin. - E foarte inteligent. Dacă È›i-l dau ca escortă, n-o să te vadă nimeni la Kloten. ÃŽi prezentă un bărbat înalt, bine făcut, care arăta de parcă ar fi fost majordom la o familie simandicoasă. Joinvin È™tie deja ce are de făcut. Am vorbit cu el după telefonul tău... aÈ™a cifrat cum a fost, te-am înÈ›eles. - Atunci, ce mai aÈ™tept? întrebă Tweed, ridicându-se. - Bon voyage, spuse Beck. Trei ore mai târziu, un bărbat pe nume Tweed, cu ochelari cu ramă de baga la ochi È™i cu faÈ›a acoperită aproape în întregime de un fular, sosi la Kloten. MaÈ™ina de poliÈ›ie în care călătorea era escortată de motocicliÈ™ti È™i circula cu sirena urlând È™i cu girofarul în funcÈ›iune. Nici o altă sosire n-ar fi putut fi mai publică. însoÈ›it de un Joinvin îmbrăcat în uniformă de poliÈ›ie, bărbatul merse direct la poarta de plecare, fără să mai treacă pe la controlul paÈ™apoartelor È™i pe la vamă. Joinvin stătu cu el în timp ce ceilalÈ›i pasageri ai primului zbor spre Londra se uitau la ei plini de curiozitate. Vreun VIP, fără îndoială. Joinvin ÃŽl însoÈ›i până la scara avionului, când fu chemată clasa de afaceri. Biletul lui fusese cumpărat cu mult mai devreme de un bărbat în haine civile. Când intră în aeroport, un bărbat slab È™i alb la față observă spectacolul, apoi se duse în grabă la un telefon. - Tweed tocmai se suie în avionul de Londra, îi raportă el lui Brazii. Sunt nervoÈ™i ca niÈ™te pisoi... are o escortă de poliÈ›iÈ™ti. Tot tacâmul. - MulÈ›umesc. ÃŽn camera lui de la Baur-en-Viile, Brazii se lăsă pe spate È™i le zâmbi, lui Luigi È™i lui Jose. - VeÈ™ti bune. Tweed se întoarce la Londra. AÈ™a că ducă-se învârtindu-se din ograda mea o dată pentru totdeauna. ÃŽÈ™i ridică privirea când intră Eve, fără să bată, ca de obicei. N-ai somn? - Se întâmplă prea multe. Ce se întâmplă? întrebă ea obraznică, trântindu-se într-un fotoliu din faÈ›a biroului lui. - Tweed a plecat. S-a suit de curând în primul avion spre Heathrow. A spus la revedere Zurich-ului È™i ElveÈ›iei. - Și ceilalÈ›i? întrebă ea în mod subtil. Newman, Paula Grey È™i Philip Cardon? Ca să nu mai spun de cei doi pe care nu i-aÈ›i identificat. - Nu suntem siguri, îi replică Jose. Trupele noastre din gara principală au fost ridicate de oamenii lui Beck. A fost o razie, căutau droguri. O situaÈ›ie cât se poate de nefericită. I-au luat pe-ai noÈ™tri, pentru că i-au găsit înarmaÈ›i. - Ghinion, comentă Eve fără entuziasm. - Eve, i se adresă Brazii, te las pe tine È™efă aici până mă întorc eu. Mă întorc la Zurich pentru o scurtă vizită. Când plecăm, poÈ›i să vii cu mine. - Unde să plecăm? - O să afli după ce o să mă hotărăsc, darm-am hotărât să plec puÈ›in mai târziu. Mai întâi, vreau să iau micul dejun. - Eu de cine mă ocup? întrebă ea. - EÈ™ti agresivă. - Ba nu sunt. Dar, dacă sunt È™efă, vreau să È™tiu cine sunt oamenii mei. Mi s-a părut o întrebare limpede, continuă ea în maniera ei obiÈ™nuită, plină de forță. - Karl, Gunnar È™i Francois. Vreau să supraveghezi atât Schweizer-hof-ul, cât È™i Gotthard-ul. - Acum, când s-ar putea să nu mai fie nimeni în ele? - Vreau să fiu sigur pe pariurile mele. - Călătorie plăcută în Xanadu1. IeÈ™i din cameră ca un vârtej, dar închise uÈ™a încet după ea È™i se întoarse în camera ei. - Razie după droguri! Aiurea! zise ea tare în spatele uÈ™ii închise. își aprinse o È›igară, își turnă un pahar mare cu votcă È™i se aÈ™eză ca să se gândească. Apoi ÃŽl sună pe Brazii pe firul intern. - Eve la telefon. Ce faci cu Igor? - O să vină cu mine. - Voiam să verific. „Ei bine, ăsta e un punct câștigat, hotărî ea. Nu trebuie să mai am grijă È™i de câinele ăla blestemat." Rămase din nou pe gânduri. Philip Un loc idilic, exotic sau luxos (n.tr.). Cardon, împreună cu care petrecuse câtva timp, nu ocupa nici un loc printre gândurile ei. Deci Brazii se întoarce la Zurich... asta înseamnă că Bob Newman n-o să fie cu mult în urma lui. Philip conducea prin ceață, cu Paula pe scaunul din dreapta. Avea cu el un sac de pânză care se putea pune pe umăr. Paula îi indica drumul cu harta pe genunchi, dându-i instrucÈ›iuni când să vireze. - De ce nu te-ai dus să-l vezi pe Anton Marchat când ai ajuns? ÃŽl chestionă ea. Archie spunea că e foarte important, È™i tu aveai adresa. - L-am lăsat deoparte intenÈ›ionat. O să încercăm să-l găsim mai târziu... după ce se întunecă. Sunt prea mulÈ›i motocicliÈ™ti care dau târcoale... dau târcoale... - Genevezii le spun Bombardierele de Piele, remarcă ea. - Bine. Sunt prea multe Bombardiere de Piele pe È™osea. După ce se întunecă, o să avem mai multe È™anse să nu mai dăm de ei. Trebuie să-l protejăm pe Marchat cât de mult putem. Lăsară Sion-ul în urmă È™i începură ascensiunea sinuoasă spre Kellerhorn. Brusc, ieÈ™iră din ceață, lăsând-o sub ei ca un văl alb, ca o mare pe care plutea, ciudată, construcÈ›ia care semăna cu un castel. Apoi începură cu adevărat să urce, iar drumul deveni atât de îngust, încât cu greu ar fi trecut două maÈ™ini, în siguranță, una pe lângă cealaltă. RoÈ›ile maÈ™inii făceau față ferm porÈ›iunilor de gheață de pe È™osea, spre uÈ™urarea nerostită a lui Philip. ÃŽn partea lui, un abis abrupt cobora până în valea îndepărtată. ÃŽn partea Paulei, peretele muntelui urca abrupt pe verticală. Paula era atât de aproape de el, încât simÈ›ea că o sufocă, dar își aminti că era mai bine decât să se uite în jos, în abis, fără nici o barieră care să-i menÈ›ină pe drumul ăsta diabolic. Un risc în plus era felul cum se unduia È™oseaua după curbele periculoase. Philip aÈ™tepta tot timpul să întâlnească ceva coborând pe drum, dar până acum nu dăduse de nimic. Panta devenea din ce în ce mai înclinată. ÃŽÈ™i concentra întreaga atenÈ›ie la condus. Paula nu mai trebuia să-l ghideze È™i se uită peste el la valea care se vedea în depărtare. IeÈ™ise soarele, ceaÈ›a se dizolvase, iar minusculul Sion semăna cu o hartă rutieră. Erau foarte sus acum, È™i Philip trebuia să rotească volanul, ca să treacă de fiecare curbă strânsă. După ce apăruse soarele, putea È™i el să urmărească suprafaÈ›a drumului. Zăpada se topea, scoțând la vedere gheaÈ›a pe care o ascundea sub ea. Ajunse la o grotă mare, în peretele de stâncă, È™i intră în ea. - MulÈ›umesc lui Dumnezeu, zise Paula. E timpul să ne odihnim. De ce să nu trec eu la volan? - încă nu. I-am prins gustul. Hai să ne dăm jos. Am chef de una dintre rarele mele È›igări. - PoÈ›i să-mi dai È™i mie una, zise ea, ieÈ™ind din maÈ™ină È™i dezmorÈ›indu-È™i picioarele. - Tu nu fumezi. - Doar ocazional. Am fumat când am fost la pension, ca să È›in pasul cu celelalte fete. Luă È›igara pe care i-o oferi el, se înclină, ca el să i-o poată aprinde, trase cu grijă un fum È™i își desfăcu braÈ›ele. Ce priveliÈ™te spectaculoasă... Tăcu. Unde te duci? - Mă uit doar, îi strigă el peste umăr. - Ai lăsat motorul mergând. - Vrei să rămânem în pană aici, sus? Philip se dusese în fundul marii grote, unde găsi o deschizătură îngustă în stâncă. Trecu prin ea È™i descoperi o vale strâmtă È™erpuind prin munte. Cascada din interiorul grotei era îngheÈ›ată È™i strălucea în lumina soarelui. La intervale dese, din gheață ieÈ™eau roci de pe care se topea zăpada. Philip arătă cu degetul în sus. - Iată vârful Kellerhorn-ului. Și iată aÈ™a-zisa staÈ›ie meteo. Paula rămase fascinată È™i privi peste râpă. Nu departe, deasupra locului unde se aflau ei, se înghesuiau unele în altele câteva clădiri din beton alb, cu un etaj. O pădure de antene se ridica pe acoperiÈ™ul plat al uneia dintre clădiri, care înconjura o structură conică, asemeni unui turn, redută ce se ridica în mijlocul lor. Philip scosese binoclul de mare putere pe care i-l dăduse Marler È™i studia clădirile, când, deodată, înÈ›epeni. Apăsă binoclul mai tare pe ochi. - Vezi ce se întâmplă cu turnul acela? întrebă el. Se ridică, iar din el iese un fel de tijă. Tija e flexibilă, se învârte È™i se înclină în diverse unghiuri. - O văd. Ce poate fi? - Tija revine la poziÈ›ia iniÈ›ială, verticală, îi relată Philip. Acum dispare la loc în turn. Dacă asta e o staÈ›ie meteo, mătuÈ™a mea e un hering. - Nu È™tiam că ai ca mătușă un hering, comentă Paula, ca să mai atenueze tensiunea. Philip puse binoclul înapoi în buzunar. ÃŽÈ™i ridică privirea deasupra râpei. - Știi ceva? Cu încălțăminte adecvată, ai putea să te caÈ›eri în râpa aceea È™i să te apropii de clădiri fără să te vadă nimeni. - Cred că am fost reperaÈ›i de un paznic de sus. - Eu n-am văzut nimic. Probabil, e imaginaÈ›ia ta. Se strecură repede înapoi în grotă, după Paula. Ea se întoarse la maÈ™ină È™i se sui pe locul pasagerului. De îndată ce Philip trecu la volan, îi spuse: - Eu tot mai cred că ne-a văzut un paznic. - Imagin... - Dacă mai zici imaginaÈ›ie, îți ard una. - Nu când conduc. Zâmbi. Mergem mai sus. Bagă mâna în buzunarul meu dinspre tine... o să găseÈ™ti un aparat de fotografiat, unul micuÈ›. Când o să avem o imagine mai bună a locului, fă poze. Aparatul lucrează repede. Faci o poză, apeÈ™i pe butonul de sus... È™i gata. Mecanismul derulează filmul automat, aÈ™a că în următoarea clipă poÈ›i să faci alta. FoloseÈ™te tot filmul. - O să fac tot posibilul. Paulei i se păru că Philip conduce mai repede. Nu era periculos, dar, după ce văzuse obiectivul, el se aprinsese. Drumul avea turnante fără vizibilitate, iar Philip conducea suficient de repede ca s-o facă pe Paula să se agaÈ›e de mânerul din dreapta ei. Urcau, È™i urcau, È™i urcau. „Nici un semn că Philip ar trece printr-o criză emoÈ›ională", se gândea ea. Tweed È™tia ce face. începuse să se întrebe când o să ajungă în vârf, când Philip ocoli un alt afloriment, încetini È™i trase maÈ™ina pe un mic platou, unde opri la adăpostul unei creste ca un tanc, desprinse din munte. StaÈ›ia meteo era la mai puÈ›in de jumătate de kilometru depărtare. Paula se uita prin dispozitivul de vizare al aparatului È™i făcea poză după poză. Philip își scoase din nou binoclul, ÃŽl focaliză pe clădiri È™i ÃŽl ridică uÈ™or până ce avu în obiectiv enormul vârf. - După cum È›i-am spus, poÈ›i să-È›i dai seama de ce i se spune Kellerhorn, îi spuse Paula care făcea poze în continuare. - Sigur că-mi dau seama. Vârful avea forma unui gigantic cap de mistreÈ›. Arăta incredibil de sinistru, acoperit cu un strat de gheață È™i zăpadă care se topea. Ceea ce ÃŽl interesa pe Philip era panta oblică ce cobora abrupt de pe vârf spre staÈ›ia meteo. Bolovani enormi È™i roci argiloase străpungeau zăpada, ca niÈ™te boturi de rechini. Panta nu prezenta deloc siguranță. Văzu È™i râpa pe care o observaseră sub grota din stâncă urcând în continuarea pantei. - Uită-te la casele acelea vechi È™i ciudate din interiorul perimetrului, comentă Paula. Parc-ar fi un sat vechi. Philip focaliză imaginea pe case. Construite, de mult, din lemn, casele aveau toate obloanele închise. AcoperiÈ™urile de È™indrilă păreau reînnoite. „Foarte curios", gândi el. - Gardul ăla de sârmă care înconjoară tot calabalâcul ăsta are, probabil, peste trei metri, spuse el, examinându-l prin binoclu. Deasupra are un fir de alarmă prevăzut la intervale cu senzori. Ai crede că păzesc Fort Knox. - Nu mai am film, ÃŽl informă Paula. Să sperăm că mai avem timp. - Nu se vede nici un paznic, îi spuse el. - Asta mă îngrijorează. ÃŽncepură să coboare. Soarele dispăruse, mascat de o armată de nori negri ce se strângeau cu rapiditate dispre vest. Paula deschisese fermoarul genÈ›ii. Se apropiau de grota aceea mare din stâncă, unde se opriseră când urcaseră spre vârf. Curba pe care trebuia s-o ia Philip până să ajungă acolo era una dintre cele mai sălbatice È™i mai înspăimântătoare de pe tot drumul acela de munte. Philip văzu gheață È™i încetini cât putu de mult. Sub ei, Sionul, toată câmpia, totul dispăruse. Continuă să meargă cu viteză redusă, maÈ™ina târându-se ca un melc spre grotă. - Fii atent! strigă Paula. Cu ambele mâini pe volan, Philip nu putea să reacÈ›ioneze. Aruncă o privire în stânga lui È™i văzu trei Bombardiere de Piele în grotă. Unul avea un pistol-mitralieră în mână, pe care ÃŽl ridică pregătindu-se să tragă. Paula aruncă grenada pe care o scosese din geantă. Grenada ateriză aproape la picioarele celor trei. Urmă o explozie înfiorătoare. ToÈ›i cei trei bărbaÈ›i se răsuciră în aer, se izbiră de peretele de stâncă È™i rămaseră nemiÈ™caÈ›i, întinÈ™i pe jos. Philip își dădu seama că transpira. Se uită la Paula înainte să se dea jos. - Ai bănuit ceva. - Da. Nu se vedea nici un paznic. Când am fost aici mai devreme, tu ai spus că râpa poate fi escaladată. AÈ™a că m-am gândit la posibilitatea coborârii ei... iar ăsta e un loc ideal pentru o ambuscadă. - Trebuie să scap de cadavrele alea. Vor fi o dovadă moartă când vor fi descoperite. Și nu mă joc cu cuvintele. - N-am chef de glumă. Poate mai trăiesc... - Mă îndoiesc. ÃŽn grota aceea închisă - cu pereÈ›i stâncoÈ™i - schijele de grenadă sunt ucigătoare. - Te rog să verifici. - Bine. Verifică frânele, o lăsă pe Paula singură È™i intră în grotă. Le verifică pulsurile celor trei bărbaÈ›i. La doi dintre ei, carotida era imobilă. Cel de-al treilea mai avea un puls slab. Dacă È™i-ar reveni, ar povesti ce s-a întâmplat. Apucă primul cadavru de picioare, ÃŽl trase până în spatele maÈ™inii, la marginea prăpastiei, È™i se uită în jos. Un abis fără fund, care cobora, probabil, sute de metri. Rostogoli cadavrul în abis. Acesta se învârti în aer È™i dispăru. Se întoarse să ia al doilea cadavru, de care se descotorosi la fel ca de primul. Paula se uita în altă parte. Apoi ÃŽl luă È™i pe bărbatul care mai respira, ÃŽl târî până la marginea prăpastiei È™i îi dădu drumul să cadă. - AÈ™a cum am crezut, minÈ›i el când se urcă la volan. ToÈ›i erau morÈ›i. - Atunci ai făcut ce trebuia să faci. Nu se mai auzi nici un cuvânt pe tot drumul până în Sion. Avionul Lear, cu fuzelajul acoperit aproape în întregime de numele lui Brazii scris cu majuscule, survola FranÈ›a È™i urma în curând să treacă marea înainte să aterizeze pe Heathrow. Tweed își petrecu mare parte din timp pălăvrăgind cu pilotul È™i cu copilotul, în cabina lor. Descoperise că amândoi zburaseră cândva cu Swiss Air Force. Operatorul radio se învârti în scaun ca să vorbească cu Tweed pentru a cincea oară. Vorbi în engleză din respect pentru gazda lui. - Se formează o adevărată furtună de rapoarte. Se petrece ceva ciudat la Moscova. Se zvoneÈ™te că preÈ™edintele a demisionat din motive de sănătate. Se zvoneÈ™te că un anumit general Marov aduce divizii armate în oraÈ™. Se zvoneÈ™te că frontierele Rusiei au fost închise. - Seamănă destul de mult cu ceea ce mă aÈ™teptam, replică Tweed. - Avem un mesaj personal de la È™eful poliÈ›iei, Arthur Beck, pentru dumneavoastră. Nu l-am înÈ›eles prima oară È™i i-am rugat să-l mai repete o dată. Beck spune că originea zvonurilor e la Zurich. - Iarăși e aÈ™a cum m-am aÈ™teptat. MulÈ›umesc. Avionul cobora cu repeziciune. Pilotul se întoarse către Tweed. - Vom ateriza în scurt timp, domnule. - Vă sunt foarte recunoscător. ȘtiÈ›i că acest avion È™i echipajul său trebuie să fie la dispoziÈ›ia mea după ce aterizăm? - Da, domnule. SperaÈ›i să zburaÈ›i din nou în curând? - Cât se poate de curând. Acum mă voi întoarce la locul meu. Cel care se cufundă în fotoliul luxos È™i își legă centura de siguranță era un Tweed foarte satisfăcut. Avea să sosească la Londra cu trei ore înainte de primul zbor planificat. Beck era furios. Stătea în cabinetul său, holbându-se la foile de hârtie pe care le scosese din teleimprimator, cu rapoarte ale agenÈ›iilor internaÈ›ionale de È™tiri. Moscova... Moscova... Moscova... ÃŽÈ™i ridică privirea È™i se uită la Joinvin, care tocmai intrase în încăpere. Flutură maldărul de hârtii. - Știm că toate astea vin din zvonurile pe care Brazii le răspândeÈ™te de aici... din Zurich. Ai aflat de unde? - Nu, domnule. MaÈ™inile radar sunt pe teren È™i încearcă să detecteze sursa transmisiilor radio, dar avem o problemă. - Știu că avem o problemă. Detectarea sursei. - Ceea ce voiam să spun, domnule, e faptul că se pare că Brazii foloseÈ™te un fel de vehicule care ne bruiază maÈ™inile radar. - FoloseÈ™te È™i echipament de bruiere! Hai să recunoaÈ™tem... omul ăsta e un geniu în organizare. Cum îi dăm de cap? - Am găsit o maÈ™ină despre care È™tim că foloseÈ™te aparatură de bruiere, lângă lacul de la marginea Bahnhofstrasse. Problema e că nu avem autorizaÈ›ie să controlăm un vehicul particular. Eu am o idee. - Care? - O să fac o listă cu oamenii care s-au plâns că radiourile lor au fost interferate. O să le iau numele din cartea de telefon. - Dă-i drumul. Știi, Joinvin, o să mă mai gândesc dacă o să te promovez sau nu. - Asta e tot ce faceÈ›i, spuse Joinvin într-o dispoziÈ›ie bună. Vă gândiÈ›i la asta. Interfonul bâzâi, Beck răspunse, ascultă, apoi apăsă un buton ca să-l închidă. Se uită la Joinvin. - Strălucită ideea aceea a ta. Uit-o. Transmisiile radio au încetat. Omul ăsta se joacă cu mine... e întotdeauna cu un pas înainte în jocul ăsta. Acum am aflat, de la È™eful securității de pe Kloten, că pilotul avionului personal al lui Brazii a completat un nou plan de zbor... pleacă la Sion în dimineaÈ›a asta, mai târziu. ÃŽntotdeauna cu un pas înaintea mea, repetă el. - Nu întotdeauna, îi aminti Joinvin. El nu È™tie că Tweed e deja la Londra. Eve, îmbrăcată complet, intră în cabinetul lui José, lividă la față. ÃŽntotdeauna se înÈ›elesese bine cu José, care acum ridică privirea, zâmbi, apoi se încruntă. - Ce s-a întâmplat? - N-am putut să dorm, aÈ™a că m-am dus să mă plimb. Ce se întâmplă? O iau pe o stradă laterală din Bahnhofstrasse È™i doi tineri americani mă întreabă de o adresă. Apoi încearcă să mă atace. - Doar n-au... - Nu. L-am izbit pe unul din mocofani cu călcâiul în fluierul piciorului. A urlat È™i mi-a dat drumul. M-am întors È™i i-am ars celuilalt un genunchi în burtă. Au È™ters-o al naibii de repede, darsimt că am nevoie de protecÈ›ie. - Nu o armă. José descuie un sertar, scoase un tub cu o duză în vârf È™i i-l întinse. - Asta e fixativ, zise ea, citind ce scrie pe tub. Dacă aÈ™ fi È™tiut, aÈ™ fi putut să-mi cumpăr È™i eu unul de la magazin. - Nu, n-ai fi putut. Și nu apăsa pe buton. Tubul acesta conÈ›ine gaz Mace. Ce scrie acolo e un camuflaj. Gazul ăsta e ilegal. - Pot să omor pe cineva cu el? - Nu, darpoÈ›i să-l paralizezi pentru o vreme. Þine-l la tine în geantă tot timpul. - MulÈ›umesc, José. Știi că eu sunt È™efă cât timp sunteÈ›i voi la Sion? Mă întreb dacă printre cei de care mă voi ocupa se numără È™i Gustav, care, de asemenea, rămâne în Zurich. - Eu n-aÈ™ încerca să-i dau ordine lui Gustav. E un om urât... È™i nu numai când te uiÈ›i la el. - Am să iau sfatul tău în considerare. Ezită. Am ieÈ™it să mă plimb cam acum o oră. Am văzut mulÈ›i bărbaÈ›i care lucrează pentru Brazii, intrând într-o clădire de pe Bahnhofstrasse. Se grăbeau. Ce făceau acolo la ora asta, noaptea? - N-ar trebui să-È›i spun, ezită José. O să-È›i spun, totuÈ™i. Se ocupau cu ceea ce Brazii numeÈ™te schimb radio, contactau oameni din toată lumea. Nu È™tiu de ce. - Pare o nebunie. Mai bine m-aÈ™ întoarce în pat È™i-aÈ™ încerca să dorm puÈ›in. MulÈ›umesc încă o dată pentru tub. Newman È™i echipa lui erau în expresul de noapte spre Geneva. Se îmbarcaseră separat în trenul aproape gol. Newman stătea singur în colÈ›ul unui compartiment de clasa întâi. Știa că Marler patrulează pe coridor din când în când, făcând de pază. Newman părea că doarme, dar se trezi imediat ce Marler intră în compartiment. - Totul e liniÈ™tit, raportă el. Ce facem când ajungem în gara Cornavin? - Mâncăm la bufet - la mese separate. Apoi ne urcăm în expresul de Milano. Sunt numai câteva opriri până la Sion. - Și când ajungem acolo? - Verificăm toate hotelurile până dăm de Paula È™i de Philip. Nu-mi place că sunt singuri în zona aceea. O să fie plin de ticăloÈ™ii lui Brazii. - Și după ce-i găsim pe Paula È™i pe Philip... presupunând că-i găsim? întrebă Marler. - încercăm să localizăm staÈ›ia de la sol care controlează satelitul ce înconjoară pământul pe deasupra capetelor noastre. După ce o s-o găsim - pentru că o vom găsi, spuse Newman categoric - vom distruge lucrul ăsta blestemat. - S-ar putea să întâmpinăm o mică opoziÈ›ie care nu va fi de acord cu asta. - Atunci, vom distruge opoziÈ›ia. Newman se uită pe geam. Ajungem la Cornavin peste un minut. Monica își ridică ochii umflaÈ›i de pe biroul ei È™i rămase uimită când Tweed intră în cabinet. - Asta e magie, zise ea. Am primit un mesaj de la Beck prin care mă anunță că iei primul avion din Zurich. Ai ajuns cu trei ore mai devreme... - Uneori, e nevoie de puÈ›ină magie... ÃŽi prinde pe oameni pe picior greÈ™it. Cei de față se exclud, nota bene. ÃŽÈ™i scoase fularul È™i paltonul È™i dădu drumul genÈ›ii lângă birou. Unde e Howard? - Tocmai s-a întors din Downing Street. - De câte ori a fost la Sfânta Sfintelor? - De trei ori în ultimele douăzeci È™i patru de ore. - Prea multe vizite. Nu face altceva decât să-l alerteze pe primul-ministru. Va trebui să mă duc eu însumi pe nemaipomenita Downing Street, să-i calmez. - AÈ›i auzit de zvonurile astea? Vin din toată lumea... inclusiv din Tokyo. - Da. Tweed nu era dispus să treacă lucrurile cu vederea. ÃŽÈ™i ridică privirea de la birou când intră Howard, ca o vijelie. Þi-ai pierdut timpul la palavre cu primul-ministru? Howard, de obicei îmbrăcat imaculat, arăta acum de parcă È™i-ar fi bătut joc un croitor de el. Haina costumului său elegant era È™ifonată, dunga de la pantaloni era încă acolo, dar asta era tot. Cravata stătea strâmb È™i se deschisese la nasturii de la guler ai cămășii. Tweed, în schimb, parcă era coborât dintr-o revistă de modă. - Slavă Domnului că te-ai întors... Nu mă aÈ™teptam să te văd aÈ™a... de curând, zise Howard aproape bâlbâit. Nu È™tii ce se întâmplă. - De fapt, È™tiu. - ÃŽn Downing Street e ca la nebuni. Washington-ul a căpiat. Parisul se învârte în jurul cozii... - Calmează-te, zise Tweed încet. Și, te rog, stai jos. Parc-ai fi un dansator de tangou îndopat cu cocaină. Howard se prăbuÈ™i în cel mai mare fotoliu din încăpere, lăsându-È™i mâinile să atârne peste braÈ›ele acestuia, È™i se holbă la Tweed cu o privire sticloasă, continuând să vorbească: - E la nivel global. E peste tot. Lumea a înnebunit. - AÈ™a că hai să nu înnebunim È™i noi cu ea, zise Tweed cu aceeaÈ™i voce calmă. EÈ™ti terminat, extenuat. Mă duc să-l văd pe primul-ministru, să-l lămuresc cum stau lucrurile. - Să fii atent. - Ba nu, n-o să fiu. O să fiu grosolan... grosolan ca instrumentul acela notoriu de care vorbeÈ™te poliÈ›ia când e ucis cineva. - Ah, dragul meu, o să torni gaz pe foc. - Exact. O să iau È™i o canistră cu benzină cu mine. - Ce fac ceilalÈ›i? întrebă Howard pe un ton degajat. - Credeam că n-o să mai întrebi. Sunt oamenii tăi. Newman era cât pe-aci să fie ucis, dar acum e bine. Paula È™i Philip au fost antrenaÈ›i într-un schimb de focuri în Geneva. Rezultatul a fost È™ase cadavre... din fericire, nu È™i ale lor. TicăloÈ™ii implicaÈ›i în ambele cazuri îi aparÈ›in lui Leopold Brazii. - Brazii? repetă Howard cu o voce uluită. - Da, Brazii... seamănă cu Brazilia, dar nu e vorba de È›ară. Bărbatul drăguÈ› pentru care Casa Albă, Downing Street-ul È™i Elysee-ul organizează dineuri cu È™ampanie ca să-l distreze. Acel Brazii. - EÈ™ti încredinÈ›at de lucrul ăsta? se smiorcăi Howard. - Nu, nu sunt încredinÈ›at, sunt sigur. O È™tiu chiar din gura lupului. Lupul, în cazul de față, fiind Brazii. Ia-È›i patul pliant în cabinet, aruncă câteva pături pe el, bagă-te È™i tu acolo È™i culcă-te. O să vină Monica să te acopere. - Nu e nevoie. Howard făcu un efort ca să se ridice. Fac cum zici tu. Cum stau lucrurile pe frontul din Europa? - Nu cred că vrei să È™tii. Cineva are - È™i va avea grijă - de ele. E timpul de culcare, Howard... Monica se uită la Tweed de îndată ce rămaseră singuri. - Să-l acopăr, auzi! - Am crezut că asta o să te dea gata, îi spuse Tweed răutăcios. Acum încearcă să-l prinzi la telefon pe secretarul personal al prim-ministrului. VorbeÈ™te cu el. Spune-i c-o să ajung în Downing Street în treizeci de minute de acum, ca să vorbesc cu prim-ministrul. Dacă protestează în vreun fel, nu mă mai duc. Acum sau niciodată. - E cam dur, zise ea, întinzându-se după telefon. - Mă simt destul de dur. ÃŽn cabinetul său din Geneva, unde se întorsese mai devreme din Zurich, Bill Franklin ridică receptorul. Era Lebrun, omul lui care supraveghea gara Cornavin. - Da, ce e? întrebă Franklin amabil. - Expresul de Zurich a sosit acum cinci minute. Unul dintre pasagerii care au coborât era Robert Newman. S-a dus la bufet È™i acum își ia micul dejun. Alt punct care m-a intrigat: alÈ›i trei bărbaÈ›i au coborât din expres È™i au intrat în bufet unul câte unul, pe rând. E devreme È™i, în mod normal, la ora asta sunt foarte puÈ›ini clienÈ›i în bufet. Eu cred că s-ar putea să fie împreună. - Ce fel de oameni sunt ceilalÈ›i trei? - Nu mi-ar plăcea să am de-a face cu nici unul din ei, replică Lebrun. Sunt foarte sigur că aÈ™teaptă să urce în expresul de Milano nu peste mult timp. Cam în jumătate de oră. - Lebrun, ce te face să crezi asta? Mi se pare că te cam hazardezi cu presupunerile. - Nu chiar aÈ™a de mult. M-am plimbat È™i eu prin bufet, È™i Newman studia un mers al trenurilor... deschis la pagina cu trenurile spre Milano. - Te-a lăsat să vezi la ce se uita? întrebă Franklin sceptic. - Păi, eu nu m-am oprit decât o clipă la masa lui. - O clipă pe care Newman a observat-o. IntenÈ›ionat te-a lăsat să vezi pagina la care se uita el. Eu trebuie s-o iau din loc. Ia-mi două bilete pentru Milano... unul pentru clasa întâi, altul pentru clasa a doua. AÈ™tepÈ›i pe peron È™i-mi dai biletele când ajung acolo. Urc eu însumi în expresul de Milano. Ai face bine să te duci chiar acum la agenÈ›ia de bilete... Franklin rămase pe gânduri câteva momente după ce convorbirea luă sfârÈ™it. Milano? Se îndoia. Tocmai descoperise că Leopold Brazii are o vilă în munÈ›i, undeva pe lângă Sion. „AÈ™ face bine să mă duc să văd ce se întâmplă în partea aceea de lume", își zise, ridicându-se È™i scoțând, dintr-un dulap, o valiză gata făcută. Lui Newman nu-i păsă câtuÈ™i de puÈ›in cine altcineva se mai suia în expres. Putea să afle trimițându-l pe Marler într-o patrulare de-a lungul trenului de îndată ce va fi plecat din Geneva. AÈ™adar, în timp ce oamenii lui intrau în alte compartimente, el nu-l văzu pe Bill Franklin care, cu o valiză în mână È™i îmbrăcat într-un trenci, se suia în tren undeva, aproape de capăt, darFranklin ÃŽl văzu dispărând într-un vagon de la mijloc. Cu cinsprezece secunde înainte ca trenul să părăsească gara Cornavin, un alt pasager se urcă într-unul din ultimele vagoane. Cu o bască neagră pe cap È™i ochelari cu lentile simple, își alese un loc într-un colÈ› È™i își lăsă geanta pe locul de lângă el, în compartimentul de altfel gol. Archie era de nerecunoscut. RenunÈ›ase până È™i la chiÈ™tocul de È›igară, fumat pe jumătate. Mult mai devreme, în timpul nopÈ›ii, stătuse în Zurich, în Hauptbahnhof, când armata de detectivi ai lui Beck invadase gara. Detectivul care îi verificase identitatea nu văzuse nici un motiv să fie suspicios față de omuleÈ›ul blajin. Archie își dăduse imediat seama de ce câteva personaje dubioase sunt arestate. Se grăbise să se întoarcă la micul său hotel din apropiere, folosit în cea mai mare parte de comis-voiajori, își achitase nota de plată, își luase geanta È™i se întorsese la gara principală. Acolo își reluase pânda. Archie putea să aÈ™tepte la nesfârÈ™it, fără să-È™i piardă răbdarea sau să obosească. ÃŽn cele din urmă, insistenÈ›a îi fusese răsplătită când ÃŽl văzuse pe Newman luând primul expres spre Geneva. Atunci luase È™i el acelaÈ™i tren È™i dormise tot drumul, trezindu-se la puÈ›in timp înainte de a junge în Cornavin. Acum luase alt tren. „Anton Marchat, se gândi el, stând în colÈ›ul său. Sunt sigur că uită de Marchat. O să mă duc eu să-l văd, când trenul ajunge la Sion..." Marler nu începuse încă să patruleze prin expres ca să vadă cine mai e în el, când Newman, singur în compartiment, auzi uÈ™a deschizându-se. ÃŽÈ™i strecură mâna dreaptă în haină, apucă Smith & Wesson-ul È™i se uită în sus. - Nu e cazul să te alarmezi, Bob. Bill Franklin zâmbea când intră în compartiment È™i închise uÈ™a. ÃŽÈ™i aruncă bagajul pe un loc È™i se aÈ™eză în faÈ›a lui Newman. ÃŽÈ™i împături cu grijă trenciul È™i-l puse peste bagaj. - Sper că nu te deranjez. Te-aprinzi repede cu arma. Deranjat pe moment de faptul că Franklin își dăduse seama de ce făcea, Newman își aminti că tovarășul său de călătorie fusese în armată. - Nu se È™tie niciodată, răspunse el. - Nu se È™tie niciodată, încuviință Franklin. Te deranjează dacă îmi aprind un trabuc? - Dă-i drumul. Credeam că ai simÈ›it mirosul de fum, tocmai mi-am stins È›igara. - L-am simÈ›it, daraÈ™a e frumos, să ceri voie, spuse Franklin, zâmbind. Newman auzise că Franklin dădea gata femeile. Putea acum să înÈ›eleagă motivul succeselor sale amoroase. Franklin avea un fel degajat de a fi, era curtenitor È™i zâmbea mult. - Cum de-ai È™tiut că sunt în trenul ăsta? întrebă el dintr-odată. - Am o bună echipă de detectivi. Am avut un om care supraveghea aeroportul, unul la Annemasse, o gară liniÈ™tită la frontiera sudică a Genevei cu FranÈ›a. Chiar în locul pe unde Brazii putea să-È™i aducă mercenarii... È™i pe-acolo i-a adus. Și un al treilea om care supraveghea Cornavin. El te-a localizat. - AÈ™a că te-ai decis să vii È™i tu la o plimbare? se interesă Newman, urmărind îndeaproape reacÈ›ia lui Franklin. - Nu. Am decis că ai nevoie de toate întăririle pe care le poÈ›i primi. Nu cred că È™tii ce te-aÈ™teaptă în Valais. - Ce mă aÈ™teaptă? - Cel puÈ›in patruzeci dintre criminalii profesioniÈ™ti ai lui Brazii au trecut prin Geneva È™i s-au suit într-un tren spre est. Se opri ca să reteze capătul trabucului, apoi trecu un chibrit înainte È™i înapoi ca să-l aprindă, spre marea lui satisfacÈ›ie. Și, cu siguranță, ne-au scăpat câțiva. - Deci ai venit să mă sprijini? Franklin își luă valiza È™i o puse pe locul de lângă Newman. O descuie, îi deschise capacul, dând la iveală o jachetă îndoită cu grijă. Aruncă o privire pe coridor, apoi ridică jacheta. Pe o pereche de pijamale stătea cuibărit un pistol-mitralieră, un Heckler & Koch MP5 de 9 mm. - Tu nu crezi în lucrurile făcute pe jumătate, comentă Newman, în timp ce Franklin puse repede jacheta înapoi È™i închise valiza. Trase adânc din trabuc. - Nu, nu cred în lucrurile făcute pe jumătate. Trebuie să È™tii că bebeluÈ™ul ăsta trage È™ase sute cincizeci de cartuÈ™e pe minut. Am o mulÈ›ime de încărcătoare de rezervă. - Eu aÈ™ zice că eÈ™ti pesimist, zise Newman, zâmbind. - Eu aÈ™ zice că sunt realist. Ne apropiem de un mare câmp de luptă. Știi că Brazii are o vilă sus, la Col de Roc, de unde se vede gheÈ›arul? Chiar deasupra Sion-ului. - Nu, nu È™tiam. - A proiectat-o singur. E echipată cu un transmițător radio de mare putere. Da, Bob, asta ne-aÈ™teaptă. Un mare câmp de luptă. 35 Tweed se întoarse în Park Crescent la două ore după ce plecase la Downing Street. Intră în cabinetul său, își scoase paltonul È™i ÃŽl aÈ™eză pe un umeraÈ™ după ce își puse mănuÈ™ile pe birou. Monica ÃŽl privi cu o nerăbdare crescândă, sigură că el se chinuia. Apoi îi văzu expresia melancolică È™i își dădu seama că se gândea la ceva. Se aÈ™eză la biroul lui, cu aceeaÈ™i înfățiÈ™are preocupată. - Vrei niÈ™te cafea? îndrăzni ea. - Da, te rog. Tăcu. După ce îți povestesc ce s-a întâmplat. - Primul-ministru e încă buimăcit, bănui ea. - Nu, acum nu mai e. Am vorbit cu el cât de sincer am putut, È™i m-a ascultat. Când am terminat, se calmase. Acum poate chiar să ia o hotărâre. - Și a luat? - Da. A fost de acord cu câteva propuneri pe care le-am făcut. ÃŽn primul rând, a alertat ForÈ›a de ReacÈ›ie Rapidă ca să fie gata, să zboare în Europa. Apoi i-a telefonat cancelarului german È™i i-a spus să aibă aerodromurile pregătite, ca să-i primească pe oamenii ăștia când aterizează. - I-a spus... I-a spus cancelarului german? - Parcă aÈ™a am zis. De fapt, cancelarul chiar s-a bucurat că cineva ia o hotărâre. De asemenea, i-am sugerat prim-ministrului să refuze orice telefon de la Casa Albă, i-am propus ca preÈ™edintele să fie informat că primul-ministru nu e disponibil È™i că toate telefoanele să fie preluate de secretarul său personal. - ÃŽn ce scop? - Să împiedic ca nebunia de la Washington să se răspândească. La Casa Albă e cea mai mare panică din câte s-au văzut. ÃŽn esență, am potolit spiritele. - N-ai pus gaz pe foc, aÈ™a cum i-ai spus lui Howard? - Asta a fost doar ca să-i închid gura. Cum se mai descurcă Reginald cu calculatoarele lui jucărie? - E sus, cu echipa. Sunt înnebuniÈ›i. - AÈ™a ar trebui să fie. Dau o fugă până sus È™i îi liniÈ™tesc. Dacă e gata cafeaua până mă întorc, o să-È›i fiu foarte recunoscător... Tweed o luă în sus, pe scări. UÈ™a de la camera computerelor era deschisă È™i luminile pâlpâiau. Intră să-l caute pe Reginald, tipul cu părul lung care se întrecea cu munca, pe care ÃŽl găsi cu ochii fixaÈ›i în computerul principal. CeilalÈ›i doi asistenÈ›i ai săi păreau la fel de hipnotizaÈ›i de echipamentul lor. - AÈ›i ajuns undeva? întrebă Tweed. - Eu aÈ™ zice că da. Ochii bulbucaÈ›i ai lui Reginald străluciră când se întoarse să se uite la Tweed. Problema e că nu putem face față cantității de date pe care o primim. - Date? Prostiile cu care aÈ›i fost îndopaÈ›i? Până acum nu s-a întâmplat nimic important. - GreÈ™iÈ›i, domnule. UitaÈ›i-vă pe ecran. Se raportează miÈ™cări vaste de trupe care converg spre Moscova din toate direcÈ›iile. - SateliÈ›ii confirmă acest lucru? Ei ar trebui să vadă aceste miÈ™cări. - Păi, până acum nu le-au confirmat. - Asta nu te intrigă? întrebă Tweed binevoitor. - ComunicaÈ›iile moderne sunt o treabă complicată, spuse Reginald, vrând să-È™i dea importanță. - Nu mi-ai răspuns la întrebare. - Primim rapoarte din toată lumea... - Eu am întrebat dacă sateliÈ›ii confirmă aceste rapoarte. - Păi, Washington-ul s-ar putea să È›ină pentru ei ceea ce primesc din sursa aceea. - De ce-ar face-o? întrebă Tweed. - Habar n-am. - Atunci, o să-È›i spun eu. Pentru că sateliÈ›ii n-au reperat ceea ce spun rapoartele acelea alarmante. Nu le-au reperat, pentru că ele nu au loc. Nu încă. - Asta ce vrea să însemne, domnule? - Voi vedeÈ›i-vă de treabă. ÃŽn curând s-ar putea să fiÈ›i copleÈ™iÈ›i de veÈ™ti cutremurătoare. înainte ca Reginald să-l întrebe ce voia să spună, Tweed plecă È™i se întoarse în cabinetul său. Monica îi turnă cafea dintr-un ibric mare È™i adăugă lapte. Tweed se aÈ™eză È™i bău o ceaÈ™că plină, fără s-o lase de la gură. Monica i-o umplu din nou. - O să trag un pui de somn în fotoliul ăsta, spuse Tweed după ce bău È™i cea de-a doua ceaÈ™că. De-abia închise ochii, că sună telefonul. ÃŽi È›inu închiÈ™i până ce Monica răspunse. - Iartă-mă, e Beck la telefon... - Salut, Arthur. Am ajuns în timp-record. Echipajul tău aerian e superb. Stau È™i mă aÈ™teaptă la Heathrow pentru când o să vreau să decolez din nou. - Bine. ÃŽÈ›i mai dau veÈ™ti. Brazii È™i-a amânat plecarea cu avionul de pe Kloten. Se joacă de-a È™oarecele cu pisica. - Ceea ce el nu È™tie e că eu sunt pisica È™i el e È™oarecele. Dacă mai suni È™i eu nu sunt aici, vorbeÈ™te cu Monica. Ea va È™ti cum să ia legătura cu mine. Cum e vremea la Zurich? - O întrebare tipic englezească. Ninge, nu prea tare. Ãsta a fost motivul pilotului lui Brazii pentru care È™i-a schimbat planul de zbor. - Dar ar fi putut să decoleze? - Șeful securității de pe Kloten mi-a spus c-ar fi putut s-o facă în siguranță. - Asta înseamnă că Brazii lucrează la un orar. MulÈ›umesc că mă È›ii la curent. Și aÈ™ aprecia dacă ai continua s-o faci... - Deci, ce mai aÈ™tepÈ›i? întrebă Monica după ce ascultă toată convorbirea È™i puse receptorul ei jos. - Marea lovitură a lui Brazii. Problema e că nu È™tiu ce formă va lua această lovitură, daro să È™tim când o să se întâmple. Tweed închise din nou ochii È™i, după ce-È™i lărgi cravata È™i își desfăcu gulerul, adormi. ÃŽn Zurich, Brazii ÃŽl chemase pe Craig în camera lui de zi. Igor, aÈ™ezat lângă el, se ridică È™i rânji, arătându-È™i dinÈ›ii când vizitatorul intră în cameră... - Stai jos, Craig. ToÈ›i cei care vin cu avionul sunt gata de plecare? - Da, de câteva ore. - E timpul să mergem. Brazii se uită la ceas. Zborul va fi scurt, aÈ™a că o să ajung la vilă la timp. Vreau să iei legătura cu controlorul de zbor de la aeroportul din Sion, ca să aibă pista pregătită pentru aterizare. - MaÈ™inile ne aÈ™teaptă să ne ducă direct pe Kloten, raportă Craig, plin de sine. - Sper din tot sufletul să fie gata. - Cine o să aibă grijă de Igor în avion? întrebă Craig, aruncându-i dulăului o privire lipsită de entuziasm. Jose? - Nu. Tu o să ai grijă de el. ÃŽi place să-È™i odihnească labele din față pe genunchii cuiva când zboară cu avionul. Genunchii tăi îi vor servi de minune. - Ai spus c-o să ajungi la vilă la timp. La timp pentru ce? - Ca să trimit primul semnal laboratorului de peste vale. - Un semnal pentru ce? continuă Craig să bombăne. - O să afli când o să-l trimit, nu-i aÈ™a? Brazii zâmbi larg. Acum, gata, du-te la ceilalÈ›i È™i plecaÈ›i împreună la aeroport. Și trimite-o pe Eve, am o vorbă cu ea. - Probabil că doarme. - Atunci, scoal-o. Eve era încă trează; bea È™i fuma, când Craig bătu cu putere la uÈ™a ei. - Nu poÈ›i să baÈ›i mai încet? întrebă ea după ce deschise È™i văzu cine e la ușă. - Nu. Șeful vrea să te vadă. Chiar în clipa asta. AÈ™a că ia-o la picior. - Știi, Craig, ai cel mai încântător fel de a te exprima. Remarca ei rămase fără răspuns. Craig tropăia deja pe coridor, ca să le spună celorlalÈ›i că pleacă. Eve se uită în oglindă să vadă cum arată, își netezi, cu o perie, părul negru È™i ÃŽl dădu pe spate. Apoi merse încet pe coridor, intră în camera lui Brazii fără să bată, închise uÈ™a, se duse direct la scaunul din faÈ›a biroului, se aÈ™eză È™i își încrucișă picioarele frumoase. N-o grăbea nimeni. - Categoric, È™tii să te miÈ™ti, zise Brazii sarcastic. - Unde e cățeluÈ™ul? - Craig o să-l ducă imediat la aeroport. Tu te înÈ›elegi destul de bine cu Robert Newman, aÈ™a e? - Da, sigur, minÈ›i ea. De ce? Vrei să mă dau bine pe lângă el? - Mă întreb de ce se dau bărbaÈ›ii în vânt după tine aÈ™a de uÈ™or. - BărbaÈ›ii sunt împinÈ™i de dorință spre femeile frumoase. ÃŽn cazul meu, probabil e personalitatea mea irezistibilă, spuse ea cinică. - Dacă zici tu. Brazii se uită din nou la ceas. ÃŽntr-o clipă trebuie să plec. - De ce m-ai întrebat de Newman? - Ajung È™i la asta. La momentul potrivit, o să mă întorc la Zurich. NiÈ™te afaceri neterminate pe care trebuie să le duc la bun sfârÈ™it. E posibil ca Newman să vină după mine aici. Dacă mai e în viață. ÃŽn acest caz, vei putea să-È›i practici magia neagră pe el. AÈ™ vrea să È™tiu unde e Tweed. Ai putea să te ocupi de asta, nu-i aÈ™a? - N-ar trebui să fie imposibil. M-am descurcat È™i cu bancherii aceia cu care mi-ai cerut să fac cunoÈ™tință. Se aplecă în față. Cei care au fost uciÈ™i de o creatură necunoscută. La urma urmei... Se lăsă înapoi pe spate. Philip Cardon salivează după mine la ora asta. - Rămâne È™i Gustav aici, să-È›i ridice moralul, zise Brazii, ridicându-se È™i îmbrăcându-È™i paltonul albastru-închis care stătuse împăturit pe un scaun de lângă el. O să-È›i È›ină companie. - Mă pot lipsi de-o aÈ™a companie. - E un tip chiar simpatic... când ajungi să-l cunoÈ™ti, zise Brazii, zâmbind È™i luându-È™i valiza de jos. - N-am nici o intenÈ›ie să ajung să-l cunosc. Omul ăsta, zise ea printre dinÈ›i, e o jigodie. Drum bun. - Fii sigură că o să fie cât se poate de bun. - Cred că Sion-ul arată mai bine în ceață, zise Paula în timp ce se depărtau de parcarea de lângă hotelul Touring, unde Philip lăsase maÈ™ina. Ar putea fi orice orășel modern. O, Doamne, iar vin. Două Bombardiere de Piele își făcuseră apariÈ›ia pe motociclete È™i veneau încet spre ei. Nu mai era nimeni prin preajmă. Philip își strecură mâna în geaca de piele maro È™i apucă Walther-ul. - Mergi, nu te opri. Nu te uita la ei. Suntem doi îndrăgostiÈ›i în vacanță. O cuprinse cu mâna stângă peste mijloc, se opri È™i o sărută pe obraz. După ce începură din nou să meargă, unul din motocicliÈ™ti le strigă ceva murdar în franceză. - Atâta îi duce mintea, comentă Philip. Mergi, nu te opri. MotocicliÈ™tii trecură de ei È™i o luară în jos pe stradă, îndreptându-se spre gară. Paula rezistă tentaÈ›iei de a se uita în urmă. - Mi-e foame, spuse ea. Bănuiesc că e prea devreme pentru masa de prânz. - Nu È™i la restaurantul pe lângă care am trecut în capătul străzii. AÈ™a că o să stăm È™i noi la masă, ca să ne tihnească mâncarea. Dacă vei fi foarte politicoasă cu mine, o să-È›i iau, pentru început, coniacul pe care l-ai vrut la hotel înainte să plecăm pe munte. - Parcă a fost acum un veac. Da, domnule, cred că v-aÈ™ fi foarte recunoscătoare pentru un coniac. AÈ™a e destul de politicos? - Merge... Comandară felul preferat de mâncare al lui Tweed, escalop Zurichoise, o masă substanÈ›ială, È™i mâncară câte două porÈ›ii. Restaurantul era mic È™i curat, cu feÈ›e de masă albe È™i apretate, iar ei erau singurii clienÈ›i. ÃŽn timpul mesei, încercară să stabilească ce aveau să facă în continuare. - Am putea să explorăm Col de Roc, unde își are Brazii vila, pe muntele de cealaltă parte a văii, sugeră Paula. - Am putea, dar ne-am cam forÈ›a norocul. - Cum adică? Eu cred că e o idee bună. Acum am prins gustul condusului pe drumurile de munte. - Ne-am forÈ›a norocul, insistă Philip. Pe hartă, drumul spre vila lui arată cel puÈ›in la fel de înfiorător ca È™i cel spre Kellerhorn. - Mai ai È™i alte obiecÈ›ii? întrebă ea, iritată. Problema era, È™i Philip o È™tia, că, după ce savura o masă bună, Paula se aprindea din nou, plină de energie, È™i o apuca dorul de ducă. Nu-i plăcea s-o dezumfle prea tare. - Eu nu am obiecÈ›ii, eu mă îngrijorez. MulÈ›umită acÈ›iunii tale prompte, am scăpat cu viață la grotă. Sunt sigur că vila lui Brazii va fi la fel de bine păzită. - Deci, vom proceda cu grijă, spuse ea È™i zâmbi. - Bine, mă predau. Zâmbi larg È™i își ridică ambele mâini în aer. Paula se încruntă È™i se aplecă peste masă. - ÃŽn luarea acestei hotărâri, ai È™i tu un cuvânt la fel de important de spus, Philip. Mi se pare că am cam sărit calul. Ce am face dacă am rămâne în Sion? - Am aÈ™tepta să se întunece È™i ne-am duce să-l vedem pe Marchat. Ai observat partea veche a oraÈ™ului? Adunată sub stânca aceea imensă, în vârful căreia se află o clădire veche? - Nu, n-am văzut-o. - Acolo sunt casele vechi. Adevăratul Sion. Eu le-am văzut. Sunt construite din lemn, cu obloane la ferestre È™i acoperiÈ™uri de È™indrilă. Exact ca È™i casele din jurul falsei staÈ›ii meteo. - Chiar crezi că nu e o staÈ›ie adevărată? - Sunt sigur că nu e o staÈ›ie adevărată. PoÈ›i să ai oameni de pază în jurul unei staÈ›ii meteo, dar nu È™i indivizi dotaÈ›i cu pistoale-mitralieră care să alerge după vizitatorii nepoftiÈ›i ca să-i omoare. Asta e staÈ›ia de la sol. - Am putea să mergem cu maÈ™ina până sus, pe Col de Roc, să ne întoarcem la timp È™i să-l vizităm È™i pe Marchat, încercă ea. - Bine. Hai să facem cum zici tu. Dar, înainte de toate, eu mai vreau o cafea. Philip n-o mai spuse, dar după părerea lui era o încercare periculoasă. ÃŽn afară de faptul că se vor trezi coborând un diabolic drum de munte după lăsarea întunericului. Nu putea să scape de o premoniÈ›ie: explorarea zonei Col de Roc va fi un dezastru. - Mă duc până la toaletă, îi spuse Newman lui Franklin. ÃŽl văzuse pe Marler trecând pe lângă compartimentul lor, aruncând o privire înăuntru È™i trecând mai departe, spre locomotivă. ÃŽn mai puÈ›in de jumătate de oră trebuia să ajungă la Sion. ÃŽl găsi pe Marler stând singur într-un compartiment de clasa întâi È™i fumând o È›igară lungă. - Era Bill Franklin, nu-i aÈ™a? întrebă Marler înainte ca Newman să poată spune ceva. ÃŽmi aduc aminte de el din cabinetul lui Tweed, când n-am vrut să-i spun cum mă cheamă. - Era Bill Franklin, aprobă Newman, aÈ™ezându-se în faÈ›a lui Marler. ÃŽi explică pe scurt cum ajunsese Franklin să fie în tren È™i că avea cu el un pistol-mitralieră, Heckler & Koch. - Chiar aÈ™a? remarcă Marler. Cu el poate curăța un întreg detaÈ™ament de Bombardiere de Piele dintr-o singură rafală. - Unde sunt Butler È™i Nield? - M-am gândit la un plan pentru când o să ajungem în Sion... o să È›i-l explic... După ce termină de explicat planul, aruncă o privire pe fereastră È™i văzu un aerodrom cu o pistă curățată complet de zăpadă. - AÈ™ face bine să mă întorc. Spune-le lui Butler È™i lui Nield ce au de făcut. Repede. Ai văzut aerodromul? Bun. Trebuie să plec... intrăm în Sion. 36 Avionul fără nici un însemn pe fuzelaj era acum în aer; plecase din Zurich cu câtva timp în urmă. Brazii stătea în confortabilul său fotoliu pivotant, cu privirea fixată pe ecranul luminos de deasupra intrării cabinei echipajului. DistanÈ›a pe care o parcurseseră până acum, distanÈ›a pe care o mai aveau de făcut până la Sion, timpul prezent, timpul aproximativ până la sosirea pe aerodromul din Sion, totul era afiÈ™at în cifre exacte. Brazii se uita destul de des la ecran È™i, din când în când, se învârtea în fotoliu, ca să se uite la locul din spate. Acolo stătea Craig, cu Igor întins lângă el È™i odihnindu-È™i labele din față pe genunchii lui. Pe Brazii ÃŽl amuză disconfortul evident al lui Craig. Dulăul îi văzu privirea, făcu o miÈ™care să vină spre el, dar Brazii ridică un deget de avertisment. Igor se liniÈ™ti. - Un singur lucru mă neliniÈ™teÈ™te, îi spuse Brazii lui Craig. Nu ne-am ocupat încă de Anton Marchat. Este veriga slabă. - Nu mai este. Am făcut anumite aranjamente. Anton Marchat n-o să se mai afle mult timp printre cei vii. - EÈ™ti cu adevărat foarte eficient. - îmi fac meseria. Am, inclusiv, grijă de acest pudel. - Nu te-aÈ™ sfătui să-l tratezi ca pe un pudel. - Una în nas cu È›eava unei arme È™i-ar alerga mâncând pământul È™i scheunând. - Dacă ai mai fi viu, ca să-l auzi scheunând. Oricine te-ar auzi ar crede că nu-È›i place Igor. - Nu-mi place. Brazii se întoarse din nou, ca să se uite la ecranul luminos. ÃŽn spatele lui, Craig rânjea de unul singur. Brazii nu È™tia totul. ÃŽnainte de plecarea din Zurich, Craig vorbise la telefon cu Năluca. Brazii ar fi fost furios dacă ar fi È™tiut ce făcuse. Brazii nu avea încredere în ajutorul de închiriat. - Craig la telefon, se prezentase el când dăduse telefon. - Mai ai vreun comision pentru mine? întrebase vocea cea piÈ›igăiată. - Două È›inte de data asta. Primul, un bărbat pe nume Anton Marchat. Marchat, repetase el. LocuieÈ™te, probabil, în Sion, dar nu sunt sigur. - LocuieÈ™te sigur în Sion. Consideră treaba ca È™i făcută. Și cea de-a doua È›intă? - Un bărbat pe nume Archie. Nu-i cunosc al doilea nume, dardin sursa mea de zvonuri, am auzit că e o pacoste periculoasă. Mai multe nu pot să-È›i spun. - Nici n-am nevoie să-mi spui mai multe. ÃŽl È™tiu pe Archie. - Da? Craig nu fusese în stare să nu-È™i trădeze emoÈ›ia din glas. - Și pe asta consider-o făcută. - Mă bazez pe tine. - Trebuie să-mi menÈ›in reputaÈ›ia, replicase calm vocea piÈ›igăiată. - Asta aÈ™a e. Mă grăbesc... - Nu te grăbi prea tare. Ca de obicei, aÈ™tept ca onorariul să-mi fie plătit în bani gheață, în contul meu. Nu vei uita, nu-i aÈ™a, domnule Craig? Dacă uiÈ›i, să È™tii că sunt cunoscut că fac uneori treaba È™i gratis... când clienÈ›ii mei omit să-È™i plătească datoriile, concluzionă Năluca. La bordul avionului, Craig refăcuse satisfăcut conversaÈ›ia în minte. Doar că de data asta nu mai transpiră, aÈ™a cum o făcuse la ultimul comentariu al Nălucii. Keith Kent, îmbrăcat într-un costum scump, intră în Banca Zurcher Kredit din Sion. Călătorise în acelaÈ™i tren cu Newman È™i coborâse aproape în ultimul moment. AÈ™a cum procedase È™i la Zurich, Kent își plimbă privirea de-a lungul ghiÈ™eelor din spatele gratiilor, cântărindu-i pe cei trei casieri. Unul dintre ei avea o înfățiÈ™are pompoasă, tipul care se dezumfla repede. Kent se duse la el. - Trebuie să depun o sumă de bani în contul curent al domnului Leopold Brazii. Aceasta e sucursala în care se află contul? - Nu dezvăluim niciodată informaÈ›ii referitoare la clienÈ›ii noÈ™tri, ÃŽl informă casierul plin de sine. - Nu, bineînÈ›eles că nu. Nu am banii la mine, dar pot să fac rost de ei într-o oră. - înÈ›eleg, domnule, replică casierul, fără să înÈ›eleagă nimic. - Domnul Brazii m-a rugat în mod special să fac plata în contul lui curent. TranzacÈ›ia e urgentă. - înÈ›eleg, domnule. - Eu nu cred că înÈ›elegi, spuse Kent într-o manieră cât se poate de agresivă. Pot să È™tiu numele dumitale? - Pentru ce vă trebuie numele meu? Domnule, adăugă puÈ›in mai târziu. - Ca să-i raportez domnului Brazii lipsa de cooperare de care m-am izbit. - întotdeauna dorim să cooperăm cu clienÈ›ii noÈ™tri, spuse casierul, de data aceasta începând să dea semne de nervozitate. - Dar dumneata nu cooperezi deloc. Nu-È›i face griji, continuă el în franceză. Știu să te descriu. - Mă puneÈ›i într-o situaÈ›ie foarte dificilă, domnule. - N-ai idee de cât de dificilă o să devină. Vorbesc de un transfer de un milion de franci elveÈ›ieni. - ÃŽn contul domnului Brazii? Casierul părea foarte preocupat. - Am spus în contul său principal. - Da, desigur, aÈ™a aÈ›i spus, domnule. Un milion de franci, cred că asta e suma pe care aÈ›i menÈ›ionat-o. - AÈ™a e. - Pot să vă spun că aÈ™teptăm cu nerăbdare revenirea dumneavoastră cu transferul? Casierul zâmbea. - E vorba de contul principal. ÃŽmi pierd răbdarea repede. Kent se întoarse, ca È™i cum ar fi vrut să părăsească banca definitiv. Casierul aproape că intră în panică È™i ÃŽl strigă printre gratii: - Domnule! Domnule! Contul principal al persoanei pe care aÈ›i numit-o este în această bancă. AÈ›i vrea să-mi spuneÈ›i numele dumneavoastră? - Când mă întorc. Există o dată-limită când această afacere trebuie încheiată. Kent ieÈ™i din bancă È™i își ridică gulerul hainei, strângându-l în jurul gâtului. Acum avea informaÈ›ia de care avea nevoie. Căuta un loc unde să mănânce, când apăru Newman cu o valiză în mână È™i un sac de pânză pe umăr. ÃŽn Park Crescent sună telefonul. Tweed fie dormea, fie nu era pregătit să fie deranjat. Răspunse Monica. - Beck la telefon, Monica. Pot să vorbesc cu Tweed? - Nu e în cabinet. Nu È™tiu unde a plecat. Pot să vă ajut? - Da. E urgent. I-am urmărit avionul lui Brazii spre Sion, pe radar. Spune-i lui Tweed că Brazii va ateriza în cel mult cincisprezece minute. Este o cale foarte periculoasă... prea mulÈ›i munÈ›i. - Poate o să nimerească È™i el într-unul, zise Monica bine dispusă. - EÈ™ti plină de idei constructive, dareu tare mă tem că dracul are grijă de adepÈ›ii lui. - Atunci, probabil că vorbim despre aceeaÈ™i persoană. O să-l anunÈ› pe Tweed de îndată ce iese la suprafață. Forma tolănită în fotoliul din spatele biroului deschise un ochi È™i clipi spre ea. - Tweed a ieÈ™it la suprafață. Oricum, pentru o clipă. Despre ce-a fost vorba? Monica îi spuse, repetând cuvând cu cuvânt ce-i zisese Beck. - Atunci nu mai avem mult, spuse Tweed. Tweed îi făcu cu ochiul din nou, apoi îi închise pe amândoi È™i adormi pentru a doua oară. ÃŽntrucât Newman era un bun organizator, ÃŽl trimisese din vreme pe Marler la o agenÈ›ie de voiaj, cât mai erau în Zurich, ca să facă rost de toate broÈ™urile existente despre Sion. ÃŽn timpul scurtei conversaÈ›ii pe care o avusese cu Marler în tren, Newman îi dăduse ordine foarte detaliate, cu ajutorul ghidului străzilor din Sion È™i cu lista hotelurilor. Marler transmisese ordinele subordonaÈ›ilor săi. AÈ™a că, în momentul în care trenul opri la Sion, Marler, Butler È™i Nield ÃŽl părăsiră în grabă, dar nu la timp ca să-l vadă pe Keith Kent, care coborâse scările în viteză È™i se îndrepta spre oraÈ™. După ce se întorsese în compartiment, Newman îi spusese lui Franklin că avea treburi urgente de rezolvat. Franklin, soldatul de altădată, înÈ›elesese imediat. - Ascultă, îi spusese el lui Newman care își strângea bagajul, ce-ar fi să ne întâlnim diseară, să bem ceva? Eu stau la Hotel de la Matze. E imediat cum ieÈ™i de pe Rue de Lausanne. - ÃŽÈ›i dau un telefon în prealabil, replicase Newman, înainte să iasă din compartiment. Newman hotărâse să stea la hotelul Elite, pentru că se afla chiar la ieÈ™irea de pe Avenue de la Gare È™i simÈ›ea instinctiv nevoia să stea aproape de gară. Butler È™i Nield stăteau într-un hotel mic din apropiere, în timp ce Marler, care se descurca de unul singur, primise instrucÈ›iuni să stea la cel mai înalt hotel, să-È™i ia o cameră la ultimul etaj... cu vedere spre vest, astfel încât să vadă zona aerodromului. Prima lui grijă era să-i raporteze lui Newman orice avion care ateriza acolo. Fiecare È™tia unde stăteau ceilalÈ›i. Părăsind trenul înaintea lui Franklin, Newman coborî scările în goană. Ca È™i Franklin, care venea imediat în spatele lui, nici el nu-l văzu pe ultimul pasager care se dădu jos de undeva, de la coada expresului. Oricum, nu avea È™anse să-l recunoască. Deghizarea lui Archie era foarte eficientă. - Ce naiba faci în fundul ăsta de lume? întrebă Newman. ReuÈ™i să-È™i ascundă uimirea de a-l întâlni pe Keith Kent ieÈ™ind de pe o stradă laterală în Avenue de la Gare. - Mi se pare că eÈ™ti un pic agresiv, replică Kent cu un zâmbet. - Nu mi-ai răspuns la întrebare, rosti Newman pe un ton aspru. - Mai fac rost de niÈ™te informaÈ›ii pe care Tweed le va aprecia foarte mult, zise Kent, refuzând să se lase intimidat de neobiÈ™nuita atitudine a lui Newman. - Păi, atunci poate nu te deranjează să-mi spui È™i mie despre ce e vorba. - De vreme ce suntem de aceeaÈ™i parte a baricadei - asta în caz c-ai uitat - am vrut să fiu sigur de locul în care se află acum contul principal al lui Brazii. Știi, È™i-l tot plimbă. Sau, adăugă el maliÈ›ios, poate nu È™tiai. - Nu, nu È™tiam, zise Newman mai liniÈ™tit. Newman nu făcuse altceva decât să-i testeze nervii lui Kent, să vadă cum face față violentului său atac verbal. Știa de la Tweed că pe Kent ÃŽl interesează armele, că de obicei se antrenează pe un poligon de tragere. Era un trăgător de mâna întâi... nu atât de bun ca Marler, pe Marler nu-l întrecea nimeni. Dar, în situaÈ›ia actuală, nu era imposibil să fie prins într-un schimb de focuri È™i să-l aibă pe Kent de partea lui. Ajunse la concluzia că nu mai are de ce să-È™i facă griji. - Ei bine, acuma È™tii. Kent zâmbi, adaptându-se modului brusc în care își schimba Newman dispoziÈ›ia. Dacă iei legătura cu Tweed, poÈ›i să-i spui că Brazii are contul principal aici, în Sion. La Banca Zurcher Kredit. Unde stai? Nu cred că eÈ™ti într-o călătorie de o zi. - La Elite. - Cunosc locul. ÃŽn cazul în care mai aflu ceva, pot să te contactez. Noroc la vânătoare... Newman se plimba în sus, pe Avenue de la Gare, preocupat de amintirea unei remarci pe care o făcuse Tweed la Schweizerhof. Am o puternică senzaÈ›ie că noi am întâlnit deja Năluca È™i o cunoaÈ™tem. Acum descoperise că atât Keith Kent, cât È™i Bill Franklin sunt în Sion. Nu È™i-l putea închipui pe nici unul în rolul de asasin profesionist. Ce motive ar avea? Apoi își aminti că Bill Franklin cheltuieÈ™te o avere ca să-È™i facă multele prietene fericite. Iar Kent avea gusturi foarte extravagante. Pentru unul care dădea de urma banilor, era ciudat cum îi treceau banii prin mâini, ca apa. Auzi o maÈ™ină care venea în jos, pe drumul ce ducea la gară È™i își ridică privirea. La volan era Philip, iar lângă el, Paula făcea semne disperate cu mâna. MaÈ™ina opri chiar lângă bordură, Paula sări jos È™i o luă la fugă spre el. 37 Aeronava Lear pierdea rapid din înălÈ›ime. Era o zi superbă, cu un soare strălucitor, È™i, de la fereastra lui, Brazii își văzu staÈ›ia de la sol undeva, sub Kellerhorn. Zâmbi satisfăcut. Atâtea cercetări, atâtea luni ca să obÈ›ină capital prin orice mijloace pentru a o construi. Acum era pe punctul de a reuÈ™i. Cu puÈ›in timp înainte de a pleca din Zurich, îi telefonase lui Ivan Marov la Moscova È™i îi confirmase orarul vital la care lucrau amândoi. Din fericire, Marov vorbea o engleză perfectă, deÈ™i accentul american se simÈ›ea. Pe vremuri, Marov fusese un ataÈ™at, nebăgat în seamă, la Ambasada Sovietică din Washington. Brazii se învârti în fotoliul său. ÃŽn cele din urmă, Craig reuÈ™ise să-i prindă hamul lui Igor, înainte de aterizare. Lui Igor nu-i plăcea hamul È™i numai comenzile tăioase ale lui Brazii ÃŽl ajutaseră pe Craig să ducă la bun sfârÈ™it această sarcină nedorită. - Excelent! îi spuse lui Craig. ÃŽn curând o să facem din tine un bun dresor de câini. - Nu È™i al acestui animal, mârâi Craig. Continuând să-È™i învârtă fotoliul, Brazii se distra pe socoteala grasului Luigi, care mâncase prea multe paste făinoase. La decolarea de pe Kloten, abia reuÈ™ise să-È™i prindă centura la ultima gaură, spre deosebire de Marco cel slab È™i alb la față, care È™i-o încheiase È™i se aÈ™ezase confortabil în locul lui. - Suntem gata de aterizare, domnule, ÃŽl anunță pilotul prin difuzor. Brazii își întoarse din nou fotoliul, ca să se poată uita pe geam. De la acea înălÈ›ime, putea să vadă foarte bine lungul bloc alb, vila sa, È™i gheÈ›arul de sub ea, în cealaltă parte a văii. Se uită la ceas, având mai multă încredere în ora pe care o arăta el decât cea afiÈ™ată pe ecranul luminos. Da, mai avea ceva timp până la trimiterea primului semnal către staÈ›ia de la sol. Probabil mai mult de o oră... dacă punea la socoteală È™i diabolicul drum pe care trebuia să-l străbată prin munÈ›i. Aruncă o privire spre locul unde stătea José, în celălalt capăt al intervalului central. Bărbatul cu pielea fină adormise repede. Expresia lui Brazii deveni fioroasă... ÃŽÈ™i aminti de trădarea lui, de înregistrarea adusă de Gustav, pe care o ascultase, înregistrarea care dovedea fără nici o urmă de îndoială că José dăduse cuiva informaÈ›ii despre el. Deja È™tia cum va rezolva această problemă, chiar înainte de a ajunge la vilă. De la fereastra înaltă a camerei sale de hotel, Marler urmări avionul aterizând, prin binoclul său de mare putere. O limuzină cu geamuri fumurii aÈ™tepta aproape de locul unde se opri aeronava. ÃŽl văzu pe José alergând la maÈ™ină ca să i-o aducă lui Brazii, aÈ™ezându-se la volan. Se decise să mai aÈ™tepte înainte să-i dea raportul lui Newman, la hotelul Elite. Cinci minute mai târziu, după ce încercă să pornească limuzina, José se dădu jos È™i își desfăcu braÈ›ele într-un gest de frustrare. Apărură câțiva bărbaÈ›i în salopete È™i începură să se agite în jurul motorului. Marler puse mâna pe telefon. - Castorul Negru a aterizat. Se pare că plecarea e puÈ›in întârziată, limuzina nu porneÈ™te. Mecanicii se uită la motor. - ÃŽn cazul ăsta, mai câștigi È™i tu timp. Suie-te în maÈ™ina ta È™i aÈ™teaptă dincolo de Rhóne, la punctul stabilit. - Am plecat. Avenue de la Gare se animase frenetic după ce Newman se întâlnise cu Paula È™i Philip. Newman îi întrebase de unde își procuraseră vehiculul. Se urcaseră toÈ›i trei în maÈ™ină È™i se opriseră la Elite, ca să ia numărul de telefon de la salonul auto. Imediat ce ajunseseră la Elite, Newman îi telefonase lui Marler, îi dăduse numărul È™i îi spusese să sune el la compania aceea È™i să-i trimită o maÈ™ină cu lanÈ›uri pe roÈ›i, să spună că, în cazul în care comanda îi era onorată într-un sfert de oră, va plăti cu banii jos. Vehiculul sosise la hotelul unde stătea Marler în zece minute. Marler plătise, adăugând È™i un bacÈ™iÈ™ generos, apoi îi confirmase lui Newman că maÈ™ina sosise. ÃŽntre timp, Newman îi luase pe Paula È™i pe Philip în apartamentul lui È™i îi ascultase, fără să-i întrerupă, zece minute, timp în care aceÈ™tia îi povestiseră aventurile prin care trecuseră când vizitaseră staÈ›ia de la sol de pe Kellerhorn. Se uita când la unul, când la celălalt cum își iau vorba din gură ca să-l pună la curent. Philip insistase ca Paula să explice ce se întâmplase când fuseseră la un pas de a fi uciÈ™i la grota din stâncă, pe drumul de întoarcere. ÃŽn timp ce ei vorbeau, Newman își arunca din când în când câte o privire pe harta pe care Paula o întinsese pe pat. - Sunt cu adevărat uluit, spuse el când ei terminară, uluit de ceea ce aÈ›i făcut. M-am gândit că asta va fi marea noastră problemă - să localizăm staÈ›ia de la sol - È™i voi aÈ›i găsit-o cât eu eram pe drum. - Nu puteam doar să ne învârtim pe-aici È™i să ne plictisim, zise Paula, ca o englezoaică adevărată, privindu-È™i unghiile. - Arăți bine, zise Newman, aruncându-i o privire. - A fost un exerciÈ›iu bun. Excitant uneori, dar nu vreau să-mi pierd vremea meditând la partea aceea. - Deci, ce facem în continuare? întrebă Philip. - Sunt sigur că Brazii, după ce aterizează, o să meargă cu maÈ™ina sus, la vilă. Se pare că acela e punctul de control. Sunt uimit că l-aÈ›i descoperit È™i pe acela. - Ei bine, sublinie Philip, totul a plecat de la chelneriÈ›a aceea din restaurantul gării unde m-am oprit să beau o cafea. - Da, zise Newman, dar tu i-ai vorbit È™i - ceea ce e È™i mai important - ai lăsat-o pe ea să-È›i vorbească. Acum, când sosesc Butler È™i Nield, voi schiÈ›a planul de acÈ›iune pentru mâine. Cel puÈ›in, zâmbi el trist, sper să fie, până la urmă, un plan de acÈ›iune. - De ce nu atacăm staÈ›ia de la sol astăzi? sugeră Paula. - Pentru că, explică Newman, faptul că voi doi aÈ›i ajuns până acolo înseamnă că duÈ™manul va fi în alertă. Mâine dimineață vor fi mai relaxaÈ›i. Atunci o să-i lovim cu tot ce avem. - Ce face Marler acum? întrebă Philip. - O să urmărească limuzina lui Brazii - când o s-o facă să meargă -până sus, la vilă. Marler e tipul de om care poate provoca o mulÈ›ime de stricăciuni. - N-ar trebui să aibă niÈ™te întăriri? întrebă Philip. - Nu. FuncÈ›ionează mult mai eficient de unul singur. Apropo, în expresul cu care am venit era È™i Bill Franklin. Mi-a făcut o scurtă vizită în compartiment. - E o companie foarte plăcută, spuse Paula. - încă ceva, continuă Newman, Keith Kent e È™i el în oraÈ™. L-am întâlnit întâmplător chiar înainte să veniÈ›i voi. Interesant, nu-i aÈ™a? - Dacă rămânem în Sion în seara asta, zise Philip cu o voce hotărâtă, Paula È™i cu mine putem să-l vizităm pe evazivul Anton Marchat. După ce se întunecă. - Bună idee, încuviință Newman. - La ce te-ai referit când ai spus interesant? întrebă Paula. După ce ai menÈ›ionat că Bill Franklin È™i Kent sunt aici? - Ei bine, m-am gândit că, atunci când bietul Ben, barmanul de la Ursul Negru, a fost ucis, atât Franklin, cât È™i Kent erau în zonă. După modul în care a murit Ben, È™tim că a fost mâna Nălucii. Eve, simÈ›indu-se abandonată în camera ei de la Baur-en-Viile, hotărî să se ducă să-l vadă pe Gustav. Acum era timpul să arate dacă era sau nu È™efa tuturor celorlalÈ›i oameni ai lui Brazii care rămăseseră aici. Ajunse într-un loc unde coridorul făcea o cotitură È™i auzi o ușă închizându-se. Trase cu ochiul după colÈ› È™i ÃŽl văzu pe Gustav, îmbrăcat cu mult mai elegant decât de obicei, îndepărtându-se tiptil, până ce dispăru după colÈ›ul care ducea la scări. „Mă mir!" își zise. Știa că Gustav are o anumită pasiune pentru doamnele stranii pe care le puteai întâlni pe stradă, în diverse zone ale Zurich-ului. Puse mâna pe clanță, încercând uÈ™a. O găsi deschisă. „Grăbit să plece la ale lui", se gândi ea cu dispreÈ›. Deschise uÈ™a È™i fu izbită de un miros greu de ulei de păr ieftin. Acesta îi confirma suspiciunile. Deci n-avea să se întoarcă prea repede. Aruncă o privire prin dezordinea din cameră, era pe punctul de a ieÈ™i, când văzu o legătură de chei, aproape pierdută prin faldurile unei perne de pe o canapea. „Și-a uitat cheile!" Era o È™ansă prea bună ca s-o rateze. Luă cheile È™i verifică să nu fie cumva cheile de la maÈ™ină printre ele. Nici o cheie de maÈ™ină. Nimic care să-l facă să se întoarcă pe neaÈ™teptate. Se duse la un dulap de oÈ›el, în care se păstrează dosarele, pe care ÃŽl observase mai devreme È™i pe care Gustav ÃŽl È›inea întotdeauna încuiat. Cât ai clipi, găsi cheia principală cu care deschise toate sertarele. Sertarul de sus era plin cu dosare, hârtii cu facturi, note de plată. Deschise al doilea sertar. Fiecare dosar de aici avea înscris pe cotor ce conÈ›ine. ÃŽncepu să răsfoiască printre ele È™i se opri pe unul pe care scria SavanÈ›i. Cuvântul îi aminti ceva. Un articol din Herald Tribune. Câteva rânduri, ascunse undeva, pe o pagină din interior. Cu titlul Misterul savanÈ›ilor dispăruÈ›i. ÃŽncepu să studieze paginile din interiorul dolofanului dosar. Fiecare era rezervată câte unui savant. O mulÈ›ime de date personale, genul de date pe care fusese nevoită să le studieze È™i ea, înainte să ajungă să-l cunoască pe unul dintre bancherii recomandaÈ›i de Brazii. ED REYNOLDS Vârstă: 45. Stare civilă: Căsătorit, numele soÈ›iei, Samantha. Copii: Fără. Slăbiciuni: Samantha, o alcoolică. NaÈ›ionalitate: American. Salariu: 400 000 $. Adresa (acasă)... CunoÈ™tinÈ›e: Sabotajul comunicaÈ›iilor. Sabotaj? Cuvântul o făcu pe Eve să se oprească. Dacă era plătit cu atâția bani, trebuia să fie unul dintre cei mai buni. ÃŽÈ™i scoase carneÈ›elul pe care ÃŽl avea întotdeauna cu ea, în geantă, È™i mâzgăli datele despre Reynolds. Verifică apoi È™i alte foi. Irina Krivitsky. Specialitatea ei era controlul laser al sateliÈ›ilor, orice-ar fi însemnat asta. Continuă să noteze, aproape ilizibil, mai multe detalii. Examină apoi È™i alte foi, mai notă câteva nume, care, oricum, nu-i spuneau nimic. „Ai face bine să ieÈ™i dracului de aici, își zise. Ai destule informaÈ›ii, È™i Gustav s-ar putea să se întoarcă mai devreme." Avu grijă să lase dosarele aÈ™a cum le găsise. Apoi închise dulapul È™i puse legătura de chei acolo de unde o luase. Deschise uÈ™a È™i auzi paÈ™i apropiindu-se. ÃŽngheță de groază. Dacă ar fi închis uÈ™a, zgomotul s-ar fi auzit. Un chelner cu o tavă cu mâncare în mână trecu pe lângă uÈ™a întredeschisă a camerei lui Gustav, fără măcar să se uite într-acolo. Eve se întoarse în camera ei. ÃŽncuie uÈ™a, desfăcu un compartiment secret din geanta ei È™i scoase de acolo o tăietură de ziar îndoită, care începuse să se îngălbenească. ÃŽÈ™i turnă un pahar cu votcă, își aprinse o È›igară, se tolăni pe canapea È™i citi din nou tăietura de ziar pe care o scosese din coÈ™ul de hârtii al lui Brazii, în cabinetul său din Berna. Trăsese cu urechea la ce vorbea el È™i se strecurase în cabinet după ce el plecase de-acolo. Bucata de ziar fusese mototolită înainte să fie aruncată la coÈ™. Textul care urma titlului scris cu litere mici era scurt. Circulă zvonuri ciudate, cum ar fi acelea că savanÈ›i de marcă își abandonează slujbele pentru întreprinderi particulare. Pentru plăți mai mari, se angajează la unele organizaÈ›ii internaÈ›ionale din străinătate. Printre cei menÈ›ionaÈ›i se află strălucitul Ed Reynolds, Irina Krivitsky (din Rusia)... Pe listă mai erau È™i alte nume, fiecare cu foaia lui în dosarul pe care ÃŽl examinase Eve. ÃŽmpături cu grijă tăietura din ziar È™i o puse la loc, în buzunarul secret. - ÃŽntoarce-te la Zurich, domnule Bob Newman, zise ea cu voce tare. După ce limuzina fu reparată pe aerodrom, Brazii ÃŽl luă pe José pe neaÈ™teptate. - O să conduc eu. Simt nevoia de acÈ›iune, după ce am stat închis în avionul ăla. - SunteÈ›i sigur, domnule? - Pune-l pe Igor în spate, apoi treci pe locul pasagerului, în față. - Mi se pare că nu-mi fac meseria, domnule. - Fă aÈ™a cum îți spun eu. Hai să-i dăm drumul. Brazii se uită din nou la ceas. Vom ajunge la vilă la timp, în ciuda întârzierii, aÈ™a că n-am de gând să gonesc până sus, dacă asta te stresează. - Nu sunt stresat, domnule. José spunea adevărul. Brazii era un È™ofer excelent. O dată, în America, participase la un raliu auto pe Coasta de Vest. Câștigase È™i fusese proclamat Campionul Anului. - Igor o să fie chiar fericit de unul singur în spate, continuă Brazii când ieÈ™i de pe aerodrom. ÃŽi place să se uite pe geam. Apropo, cred că e timpul să ne gândim să-È›i dăm mai mulÈ›i bani. O să discutăm problema asta după ce ajungem la vilă... Brazii urca pe un drum abrupt care semăna mult cu cel pe care ÃŽl parcurseseră Philip È™i Paula în călătoria lor spre Kellerhorn. Pe partea lui Brazii, peretele de stâncă se ridica vertical la zeci de metri deasupra lor. Pe partea lui José se deschidea un abis nesfârÈ™it, iar È™oseaua nu era protejată de nici o barieră. Drumul cotea È™i se învârtea, pe măsură ce urca mai sus È™i mai sus, iar suprafaÈ›a îi era acoperită cu zăpadă bine bătătorită. Brazii o observă È™i, într-un fel, se simÈ›i uÈ™urat... È™tia că sub zăpadă e gheață. - Un elicopter, observă José. Nu e unul dintre aparatele meteo ale elveÈ›ienilor. - Nu, José. Probabil l-ai văzut pe aerodrom; a mai rămas unul acolo, m cel de sus e Marco. Va ajunge înaintea noastră la vilă, ca să se asigure că totul e pregătit. - Nu mi-aÈ›i spus de asta, replică José. - Nu-È›i spun totul, zise Brazii È™i chicoti. - Acum stă în aer. Mă întreb de ce? - ÃŽn mod evident, ne urmăreÈ™te cum urcăm pe munte. La bordul elicopterului, Marco, aÈ™ezat lângă pilot, nu-l urmărea pe Brazii cum urcă muntele. Ceea ce-i atrăsese atenÈ›ia fusese o maÈ™ină care urca după Brazii, la câțiva zeci de metri în spate. Jos, în maÈ™ină, Marler văzu È™i el elicopterul oprit în aer È™i își dădu imediat seama de ce nu-È™i continuă drumul. - Ei bine, zise el cu voce tare, am fost reperat. Asta înseamnă că o să fiu aÈ™teptat de un comitet de primire. Cred că mă descurc cu un astfel de comitet. De îndată ce elicopterul dispăru, Marler încetini È™i puse frână după ce ieÈ™i din curbă. Desfăcu fermoarul sacului de pânză care se odihnea pe scaunul de lângă el, scoase câteva obiecte È™i le vârî în buzunarele hainei trei sferturi, căptuÈ™ite cu blană. Apoi își continuă drumul dificil în susul muntelui, întorcând tot timpul de volan, ca să mai ia o curbă. - José, zise Brazii după ce ajunseră undeva, destul de sus, cred că suntem urmăriÈ›i. Era o minciună. Brazii habar n-avea că Marler vine după el. José se uită în spate È™i negă, cu o miÈ™care a capului. - Cred că vă înÈ™elaÈ›i. M-am uitat tot timpul în oglinda laterală È™i nu am văzut nimic. - Spune-i instinct, zise Brazii voios. Știi bifurcaÈ›ia aceea la care trebuie să ajungem în curând... cea care duce direct pe un platou? - Mi-o amintesc bine. E o priveliÈ™te foarte bună de acolo. - Da, cel puÈ›in, pentru o anumită distanță. Cred că o să facem o oprire acolo. Avem timp. Acolo o să poÈ›i să verifici dacă mă înÈ™el. Mă înÈ™el eu des? întrebă el plin de vervă. - Nu, aproape întotdeauna aveÈ›i dreptate. - Nu cred că-mi plac frazele de genul „aproape întotdeauna", dar o să trec cu vederea. José se uită la È™eful lui. Brazii părea să fie într-o dispoziÈ›ie cât se poate de umoristică. Hotărî că trebuie să fie din cauză că urma să ajungă în curând la vilă, unde ceva - habar n-avea ce-ar putea fi - avea să se întâmple. Ajunseră la bifurcaÈ›ie, o crestătură destul de adâncă în peretele de stâncă. De-acolo, Brazii ieÈ™i de pe drumul de munte È™i intră pe un drumeag abrupt, cu doar câțiva centimetri mai larg decât maÈ™ina. Drumeagul urca până la un platou arid, acoperit cu zăpadă. Brazii traversă platoul È™i făcu o întoarcere în U, cam la cincizeci de metri de locul unde se termina râpa pe care urcase. Se uită la José. - Acum, du-te È™i stai pe ieÈ™itura aceea de stâncă È™i uită-te înapoi, cât de mult poÈ›i. Rămâi acolo, până te chem înapoi. Dacă vezi o altă maÈ™ină, ridici mâna dreaptă È™i fugi până unde începe râpa. Te iau eu de-acolo. Apoi o să coborâm până aproape de È™osea È™i o să aÈ™teptăm. Acolo e locul ideal pentru o ambuscadă. Avem un pistol-mitralieră în spate, pe podea, sub pătura de călătorie. - Iau eu arma cu mine, sugeră José. I-aÈ™ putea omorî pe cei din maÈ™ină. - Nu, n-ai putea să-i omori. Dacă ei ajung în dreptul ieÈ™iturii pe care stai, n-o să-i mai vezi. Fă aÈ™a cum îți spun eu, José. Brazii aÈ™teptă până când José se îndepărtă de maÈ™ină înainte să-i dea lui Igor o comandă scurtă, de un singur cuvânt. Dulăul sări pe locul din față, pe care stătuse José mai devreme. ÃŽncepu să se agite când Brazii deschise torpedoul, scoase de acolo o mănușă neagră È™i È™i-o puse pe mâna dreaptă. ÃŽl antrenase pe Igor la o È™coală de dresaj din Germania. ÃŽi spusese patronului È™colii că există un joc pe care lui îi plăcea să-l joace... apoi îi dăduse detalii. Stătea, apoi își punea mănuÈ™a ca să-l întărâte pe Igor -folosise manechine din papier mâche1 de mărimea unui om. José ajunsese chiar la marginea aflorimentului sau a proeminenÈ›ei de stâncă ce acoperea porÈ›iunea de È™osea de sub el. Se uită, preÈ› de o clipă, în fundul nevăzut al prăpastiei care se prăvălea mai mult de trei sute de 1 Pastă de hârtie turnată (n.tr.). metri în jos, apoi își îndreptă atenÈ›ia spre porÈ›iunea de È™osea pe care putea s-o vadă. în maÈ™ină, Brazii arătă spre José cu unul dintre degetele mâinii sale înmănuÈ™ate È™i se aplecă să deschidă uÈ™a de la locul pasagerului. ÃŽn mintea sa se derula înregistrarea telefonului trădător al lui José, pe care i-o pusese Gustav. Un informator, un trădător... Igor ieÈ™i din maÈ™ină. Se îndrepta cu viteză crescândă spre locul unde stătea José, fără să facă vreun zgomot prin zăpadă. Apropiindu-se de bărbatul care stătea cu spatele la maÈ™ină, Igor făcu un salt în aer, lovi puternic spatele descoperit, apoi ateriză pe burtă pe platou, aÈ™a cum era antrenat să facă după ce lovea o È›intă. José, cocoÈ›at pe margine, își pierdu echilibrul, ridică mâinile când plonja în spaÈ›iu, trecând pe lângă drumul de munte doar la câțiva centimetri; corpul i se rostogoli în aer, iar urletul lui de groază își găsi ecou în eternitate. Apoi, Valais-ul își regăsi liniÈ™tea; o liniÈ™te de rău augur. 38 Igor stătu lângă stăpânul său, pe scaunul din față, restul drumului care mai era de făcut până la vilă. Știa că își interpretase „șmecheria" bine. Brazii conduse ultimii metri de urcuÈ™ È™i ieÈ™i pe un platou larg. ÃŽn imediata apropiere, în spatele unui mare post de observaÈ›ie din beton care păzea împrejurimile, se ridica vila albă, aproape de marginea platoului. Imediat sub ea se întindea gheÈ›arul, care se topea acum din cauza soarelui ce strălucea slab deasupra lui. - De ce nu e nimeni în postul de observaÈ›ie? se întrebă Brazii cu voce tare. Oamenii ăștia trebuie zgâlțâiÈ›i un pic. Elicopterul care ÃŽl adusese pe Marco se odihnea pe patinele sale în interiorul unui perimetru încercuit cu un gard de sârmă înalt de trei metri È™i jumătate. Gardul protector era destul de aproape de vilă. Pe acoperiÈ™ul orizontal era o adevărată pădure de antene. Brazii intră pe poarta pe care i-o deschise Marco, opri È™i coborî din limuzină, urmat de Igor. Urcă în fugă scările spre larga terasă din faÈ›a vilei. ÃŽn aerul proaspăt de munte, se simÈ›i mai bine decât oricând. Marco deschise uÈ™a grea de la intrare, căptuÈ™ită în interior cu oÈ›el. - Marco, unde dracu' sunt toÈ›i? Nu era nimeni în postul de observaÈ›ie. - Când am ajuns, am aflat că aici nu se află decât menajera, Elvira. Gărzile au înÈ›eles greÈ™it mesajul pe care l-aÈ›i trimis când eram în avion. - Au înÈ›eles greÈ™it! Am spus să meargă o parte din gărzi la laborator, să întărească paza. - Știu, domnule, încuviință Marco pe un ton calm, dar probabil că mesajul a fost deformat. Au crezut că dumneavoastră aÈ›i spus ca toate gărzile să meargă la Kellerhorn. - Dacă ar fi avut vreun pic de bun-simÈ›, È™i-ar fi dat seama că eu n-aÈ™ trimite niciodată un astfel de mesaj. Asta înseamnă că numai tu eÈ™ti aici... ÃŽn afară de Elvira? - Da, domnule, mă tem că aÈ™a este. - Știi, comentă Brazii, uitându-se în spate, ar fi trebuit să ridicăm gardul ăsta mai încolo, mai departe de vilă. Acum nu se mai poate face nimic. - E o mică problemă, ÃŽl informă Marco, urmându-l într-o sală cu pardoseală de marmură. Mai bine s-o aflaÈ›i acum. - Bine, dă-i drumul. Trebuie să mă duc la transmițător ca să trimit primul semnal în următoarele treizeci de minute. Nu, în mai puÈ›in de treizeci de minute, spuse el, uitându-se la ceas. Satelitul va fi pe orbită deasupra Germaniei. - AÈ›i fost urmărit pe munte, spuse Marco repede, aÈ™teptându-se la o răbufnire. - EÈ™ti sigur? întrebă Brazii liniÈ™tit. - Da, o maÈ™ină cu un singur om. - Un singur om? Dumnezeule, Marco, dar asta n-ar trebui să fie o problemă pentru tine. - O, nici n-o să fie, zise Marco sigur pe sine, darm-am gândit c-ar fi bine să È™tiÈ›i È™i dumneavoastră. S-ar putea să auziÈ›i zgomote pe-afară. - Scapă de el, asta e tot. Asigură-te că n-o să mai coboare muntele cu maÈ™ina. Sunt o mulÈ›ime de locuri unde poÈ›i ascunde un cadavru cu uÈ™urință. GheÈ›arul, de exemplu. - M-am gândit È™i eu la asta. - Trebuie să mă duc la transmițător! Se opri când o femeie scundă È™i foarte grasă, cu o față negricioasă, apăru în holul de la intrare. Femeia făcu o plecăciune. - îmi pare bine să vă văd, domnule. Ce-aÈ›i dori să mâncaÈ›i? - Trebuie să mă duc la transmițător. Se duse repede la una dintre cele câteva uÈ™i de pe hol, scoase niÈ™te chei, alese două dintre ele È™i deschise o ușă grea, cu două yale, dublată cu oÈ›el, când se trezi cu Marco după el. - Acum ce mai e? - Vă deranjează dacă Elvira îi dă pilotului elicopterului să mănânce înainte să luaÈ›i dumneavoastră masa? - Să-l îndoape până nu mai poate. Descuie uÈ™a È™i intră într-o cameră imensă, cu o fereastră mare din geam blindat. O priveliÈ™te superbă cu îndepărtatul vârf Kellerhorn se vedea de pe fereastră... È™i sub vârf, clădirile de unde Luigi urma să trimită primul semnal către satelit. De aici vedea È™i mulÈ›imea de case în care stăteau savanÈ›ii împreună cu soÈ›iile sau cu prietenele lor. „Primul semnal va semăna panică în lume, își zise el, darnu va fi nimic în comparaÈ›ie cu ce se va întâmpla după cel de-al doilea semnal, pe care ÃŽl voi trimite mâine sau poimâine." Brazii nu se simÈ›ise niciodată mai încrezător decât acum, aÈ™ezat în scaunul lui moale de secretariat, în faÈ›a transmițătorului, își puse căștile, își scoase ceasul, ca să poată cronometra totul perfect, È™i își È›inu mâinile suspendate în aer, deasupra clapelor. Când plecase de pe aerodrom cu José, ÃŽl văzuse în oglinda retrovizoare pe grasul Luigi urcându-se în celălalt elicopter, cu care urma să ajungă pe Kellerhorn. Sistemul condus de Luigi va funcÈ›iona perfect. De îndată ce avea să primească semnalul trimis de el, Luigi va pune în funcÈ›iune turnul mobil ca să dea de urma satelitului, ÃŽl va bloca pe poziÈ›ie cu pilonul direcÈ›ional flexibil, apoi va apăsa pe buton. Când limba mare a ceasului ajunse în poziÈ›ia corectă, începu să transmită mesajul. Tot iadul era pe punctul de a se dezlănÈ›ui. - Ce È›i-a spus profesorul Grogarty când i-ai dat telefon? întrebă Monica. Tweed zâmbi încruntat. Se trezise mai devreme, se dusese la baie, făcuse un duÈ™ È™i își pusese haine curate. Când se întorsese, îi ceruse Monicăi să încerce să ia legătura cu Grogarty. - Studiază din nou fotografiile acelea... cele pe care i le-ai trimis prin curier a doua oară. Fotografiile făcute în secret în Guyana Franceză, chiar înainte de lansarea satelitului, când era cu toate mățăraiele afară. - Acum, că a mai meditat la ele, a început să-È™i facă griji? - Ai pus punctul pe i, spuse Tweed. E convins pe deplin că este vorba de un sistem extrem de sofisticat, proiectat pentru sabotarea comunicaÈ›iilor mondiale. ÃŽncă n-a stabilit în întregime cum a fost făcut, darinsistă că undeva există o staÈ›ie la sol care controlează întregul sistem. - Dac-ar suna Newman, zise Monica pe un ton meditativ. - O va face la timpul potrivit. Ce-i asta...? Când se întorsese de la baie, lăsase uÈ™a deschisă, ca să se mai aerisească. Dintr-odată, un sunet îngrozitor de pătrunzător umplu încăperea. Și mai rău, era însoÈ›it de lumini care străluceau orbitor cu intermitență. Tweed își dădu seama că fenomenul venea de la etajul superior È™i de jos. Monica își acoperi urechile cu mâinile, cu o expresie de agonie pe figură. Tweed sări în sus, fugi la biroul Paulei unde È™tia că È›ine ea pungi de polietilenă în care are dopuri pentru urechi. Le folosea atunci când se afla aproape de locul unde ateriza un elicopter mare. Luă una dintre pungi, o rupse, văzu ochelarii fumurii ai Paulei È™i îi luă È™i pe aceia. Se duse repede la Monica È™i îi puse o pereche de ochelari negri la ochi. Când ea își deschise ochii, Tweed arătă cu degetul spre dopuri, apoi spre propriile-i urechi. Monica își înfundă urechile, la fel făcând È™i Tweed. ÃŽÈ™i luă perechea lui de ochelari fumurii dintr-un sertar, È™i-i puse la ochi È™i ieÈ™i în fugă pe palier. Se uită în jos, pe scări È™i ÃŽl văzu pe Howard, abia trezit din somn, poticnindu-se pe hol. - Howard! răcni el. Intră în cabinet, închide uÈ™a È™i stai acolo. MiÈ™că-te naibii odată... Șocat de violenÈ›a ordinelor, Howard se supuse È™i dispăru în cabinetul său, trântind uÈ™a. - George! strigă Tweed, cu toată puterea, la fostul soldat care stătea de pază la uÈ™a de la intrare. Fugi în sala de aÈ™teptare. ÃŽnchide uÈ™a È™i stai acolo până vin eu jos. George, cu o față uimită, intră în sala de aÈ™teptare, clătinându-se, È™i închise uÈ™a. Tweed trase adânc aer în piept È™i își potrivi dopurile în urechi. Sunetul acela sfredelitor, de mulÈ›i decibeli îi răsuna în cap. Făcu un efort să urce scările în fugă. UÈ™a de la camera comunicaÈ›iilor era deschisă. Iar se lucrase până târziu. Se lucrase. îngrozit, Tweed intră în încăperea spaÈ›ioasă. Monitoarele computerelor o luaseră razna. Nu mai erau verzi, afiÈ™au cu o rapiditate fulgerătoare o varietate incredibilă de culori strălucitoare È™i orbitoare. Culorile păreau că dispar o fracÈ›iune de secundă, ca apoi să erupă din nou din monitoare. Sunetul violent emis de monitoare varia în intesitate, izbucniri asurzitoare pe care le auzea clar, în ciuda dopurilor din urechi, darceea ce-l îngrozi cel mai tare fu starea celor trei oameni care lucraseră aici. Reginald era căzut pe spate în scaunul lui, cu capul atârnându-i într-o parte. Tweed îi verifică pulsul. Nimic. își impuse să lupte cu sentimentul de confuzie care ameninÈ›a să pună stăpânire pe el. CeilalÈ›i doi zăceau în dezordine pe podea, lângă scaunele lor. Le verifică È™i lor pulsul: nimic. Se uită prin cameră, căutând cablul principal. Asumându-È™i un mare risc, își încleÈ™tă mâna pe el È™i ÃŽl smulse din mufă. Monitoarele muriră repede, lăsând locul unor ecrane fără viață. Zgomotul diabolic muri treptat, crescând È™i scăzând în intensitate. Tweed își scoase dopurile din urechi È™i fu izbit de liniÈ™tea profundă din jurul lui, își dădu jos ochelarii fumurii. IeÈ™i din cameră, fugi la parter È™i deschise uÈ™a cabinetului său. Monica, foarte È™ocată, tocmai își scosese un dop. Când ÃŽl văzu pe Tweed fără ochelari, îi dădu È™i ea jos. - Ce s-a întâmplat? murmură ea. - îmi închipui că telefonul nu funcÈ›ionează. Tweed ridică receptorul È™i fu surprins să audă tonul normal. ÃŽi întinse receptorul Monicăi. - Cheamă urgent o ambulanță. Trei oameni inconÈ™tienÈ›i, este posibil să fie morÈ›i. IeÈ™i din cabinet în timp ce Monica începu să formeze numărul de telefon, înnebunită. Nu prea spera să se mai poată face ceva pentru ei, nici chiar de către paramedici, dar în medicină nu se È™tie niciodată. Coborî în goană la parter È™i deschise uÈ™a sălii de aÈ™teptare. - Ce-a fost asta, domnule? întrebă George. ÃŽnceputul celui de-al Treilea Război Mondial? - Nu chiar atât de rău. PoÈ›i să te întorci la pupitrul tău. Tweed fugi la cabinetul lui Howard È™i deschise uÈ™a. Șeful său se uita pe fereastră. Se întoarse cu o expresie uimită. - Ce se întâmplă? È™opti el. - Brazii a început. Asta a fost doar prima fază. Trebuie să-l oprim înainte s-o lanseze pe a doua. Pari descompus. Du-te acasă È™i te culcă. Preiau eu conducerea... Plecă, înainte ca Howard să poată replica, dar ÃŽl simÈ›i că nu va protesta. Se întoarse în fugă la etaj, deschise uÈ™a încăperii în care lucra schimbul de noapte. Din fericire, aici nu erau computere, sau vreun alt subansamblu de acest fel. Patru oameni se uitară la el, de parcă atunci ar fi ieÈ™it dintr-un vis. Faptul că uÈ™a lor fusese închisă îi salvase de la o experiență asurzitoare. - Ce-a fost asta, domnule? întrebă cel mai în vârstă dintre ei. Am deschis uÈ™a È™i apoi am închis-o la loc. - AÈ›i făcut un lucru al naibii de bun. SunteÈ›i teferi... toÈ›i? - Da, domnule. - Atunci, continuaÈ›i cu ceea ce vă ocupaÈ›i înainte să înceapă toată povestea asta. N-o să se mai întâmple. Am redus la tăcere echipamentul din camera computerelor. Nu vă duceÈ›i acolo. ÃŽn drum spre cabinetul său, în fugă pe scări, Tweed ÃŽl strigă pe paznic: - George, paramedicii trebuie să sosească în orice moment. Arată-le unde e camera computerelor, apoi întoarce-te la postul tău. Spune-le unde mă găsesc. Se întoarse în cabinetul său È™i închise uÈ™a. Monica vorbea la telefon, îi făcu semne disperate să ridice È™i el telefonul. - Vin paramedicii. Vorbesc cu un tip de la MoD. Manders. E groaznic de speriat. - Bună, Manders. Tweed la telefon. - S-a întâmplat o catastrofă. Toate computerele noastre sunt la pământ. Operatorii sunt morÈ›i. Am avut lumini violente, intermitente È™i... - Știu despre ce e vorba, ÃŽl întrerupse Tweed. Noi am pățit la fel. Știu ce e. - Știi?! - Da. Tweed fu autoritar. AÈ™a că las-o în seama mea. - GCHQ e scoasă din funcÈ›iune. Acolo sunt mai multe cadavre. Un membru al personalului mi-a telefonat din afara clădirii. - Am spus că È™tiu ce e. Repet, las-o în seama mea. Trebuie să închid. La revedere. GCHQ. Asta era staÈ›ia-cheie de comunicaÈ›ii din Cheltenham. Oamenii de-acolo ascultau semnale È™i conversaÈ›ii telefonice din toată lumea. Până È™i americanii apreciau munca celor de-aici. - Am uitat ceva. Tweed sări în sus, fugi la ușă È™i o deschise la timp ca să vadă jos echipa de paramedici condusă de George, urcând la etaj. ÃŽl opri pe primul paramedic. - Trebuie să È™tiÈ›i ceva. Pe podea e un cablu scos din priză. AÈ™a că aveÈ›i grijă. - MulÈ›umim, domnule. Paramedicul le strigă peste umăr celorlalÈ›i, care o luaseră repede în sus, pe scări, apoi dispărură în camera computerelor. Tweed se întoarse în cabinetul său È™i închise uÈ™a. Se uită la Monica. - Ar fi bine dacă l-ai prinde la telefon pe Cord Dillon, la Langley. Tweed È™tia că directorul adjunct al CIA lucra tot timpul È™i că rareori nu era în cabinetul său. Monica se întinse după telefon, când acesta începu să sune. Monica ridică receptorul, ascultă, spuse: - E aici... ...È™i se uită fix la Tweed. - Cord Dillon ... la telefon. - Bună, Cord, tocmai voiam să te contactez, reuÈ™i Tweed să-i spună. - Tweed, la Washington e o panică totală. Casa Albă a înnebunit cu totul. Toate computerele noastre au fost sabotate... avem mulÈ›i morÈ›i în clădire, adăugă Dillon calm. - Am fost È™i noi supuÈ™i aceluiaÈ™i atac. E Brazii. Leopold Brazii. Te-am avertizat să nu ai încredere în el. Aceasta este faza întâi a unei operaÈ›iuni globale care depinde de Potlogar Unu. - Faza întâi, ai zis. Vrei să spui că anticipezi o a doua fază în curând? întrebă Dillon cu aceeaÈ™i voce lipsită de expresie. - Nu o anticipez, Cord. O aÈ™tept. Nu-È›i face griji. Știu ce se întâmplă. Oamenii mei sunt în Europa È™i îi vânează dispozitivul principal. - Spune-le să-l ucidă pe ticălos. - Cred că s-ar putea să aibă aceeaÈ™i idee. Totul e sub control. - Pentagonul e imobilizat. Sunt multe cadavre acolo. Eu trebuie să mă duc să mă întâlnesc cu preÈ™edintele. Pe actualul preÈ™edinte nu-l È™tii. Predecesorul său te admira. Deci, ce să-i spun? Tweed spune că situaÈ›ia e sub control? Să nu vă faceÈ›i griji? O să zică: cine naiba e Tweed? - Atunci, pune tu o vorbă bună pentru mine, sugeră Tweed amabil. - Bănuiesc că atâta pot să fac. ÃŽÈ›i rămân dator câteva servicii. Să mă mai suni. Tweed sugeră cât de bine-venită ar fi o cafea în timp ce punea receptorul jos. Monica se duse repede într-un colÈ› unde se găsea filtrul. Tweed bău două ceÈ™ti una după alta. Atunci sună din nou telefonul. Monica răspunse, apoi faÈ›a i se lumină ca È™i cum ar fi vorbit cu un iubit de mult pierdut. De-abia reuÈ™i să-l strige pe Tweed: - Bob Newman la telefon... - îmi pare bine să te-aud, Bob, spuse Tweed. De unde suni? - De la o cabină telefonică de pe stradă. Dintr-un loc numit Sion, în Valais. Am localizat staÈ›ia de la sol... de fapt, Paula È™i Philip, care au ajuns mai devreme, au dat de urma ei. Au avut parte de ceva acÈ›iune. - Sunt teferi amândoi? - ÃŽn cea mai perfectă formă. Paula e plină de vervă. Să-È›i dau detalii. Tweed ascultă. Newman era în stare, mai bine decât oricine, să comprime o situaÈ›ie complexă în cât mai puÈ›ine cuvinte cu putință. Tweed bănui că totul se datora practicii È™i experienÈ›ei sale de corespondent de presă. - Deci, concluzionă Newman, cel mai devreme pentru lansarea unui atac la staÈ›ia de la sol e ziua de mâine. Treaba e ca È™i făcută. Dacă vrei să iei legătura cu mine, sunt la hotelul Elite. Numărul de telefon... - PoÈ›i să laÈ™i pe cineva acolo cu care să pot vorbi în absenÈ›a ta? - Nu. Tonul lui Newman fu dur. Am nevoie de toată echipa pentru treaba pe care o avem de făcut. - Am înÈ›eles. Tweed trase adânc aer în piept. Bob, e esenÈ›ial ca staÈ›ia de la sol să fie distrusă, chiar dacă asta înseamnă să fiÈ›i pregătiÈ›i pentru ce-i mai rău. - Mesajul e clar... Monica, auzind totul, ÃŽl fixă îngrozită pe Tweed cum pune receptorul jos. ÃŽÈ™i muÈ™că buza, apoi spuse: - Niciodată, de când lucrez cu tine, nu te-am auzit dând un asemenea ordin. - Ce crezi că jucăm... scrabble? izbucni Tweed. - îmi pare rău. - Atunci, fă-mi legătura cu prim-ministrul. Nu, ÃŽl sun chiar eu. ÃŽl ignoră pe secretarul personal care răspunse la telefon È™i care încercă să scoată de la el motivul pentru care voia să-l vadă pe primul-ministru. Am spus că vreau să vorbesc cu prim-ministrul. Dă-mi-l la telefon sau îți pui slujba în joc. - Poftim, domnule? - Am spus că-È›i pui slujba în joc, mormăi Tweed. - ÃŽntr-un minut. ÃŽn mai puÈ›in de un minut, primul-ministru fu pe fir. - Tweed aici, domnule prim-ministru... Da, È™tiu ce s-a întâmplat. ÃŽn cincisprezece minute sunt în Downing Street. Sper să mă primiÈ›i de îndată ce ajung acolo. ÃŽnchise telefonul înainte să mai primească vreun răspuns. Se ridică de la birou È™i își puse paltonul. - Să chem pe cineva să te ducă cu maÈ™ina până acolo? întrebă Monica. - Sunt perfect capabil să merg singur cu maÈ™ina. Și-o să fiu mai rapid. Tweed se întoarse două ore mai târziu È™i intră în cabinet cu un pas vioi. ÃŽÈ™i agăță paltonul în cuier È™i se aÈ™eză la birou. - Mai vrei puÈ›ină cafea? întrebă Monica într-o doară. - Monica, puÈ›ină cafea ar fi excelentă. Și cred că circumstanÈ›ele cer două ceÈ™ti, te rog. - Cum te-ai înÈ›eles cu prim-ministrul? întrebă ea în timp ce-i turna cafeaua în ceaÈ™că. - Ceea ce s-a întâmplat l-a zguduit până în temelii. AÈ™a cum m-aÈ™teptam, era exact în acea dispoziÈ›ie în care să mă asculte fără să mă întrerupă sau să mă contrazică. Cafeaua e foarte bună. MulÈ›umesc. - A luat vreo hotărâre? - ÃŽntre noi fie vorba, eu am fost cel care a luat hotărâri pentru el... riscul de a părea dictatorial. ForÈ›a de ReacÈ›ie Rapidă va fi desfășurată pe aerodromurile strategice din Germania. Primele avioane decolează astă-seară. - Deci cancelarul german a rămas pe poziÈ›ie? - La început, nu, spuse Tweed îndârjit. După ultima mea vizită în Downing Street, È™i-a consultat cabinetul din Bonn. Sufletele slabe È™i-au exprimat îngrijorarea. Voiau să consulte NATO. I-am spus prim-ministrului să sune Bonn-ul din nou. - Ce s-a întâmplat? - ÃŽn timp ce vorbea prim-ministrul, ascultam È™i eu la un alt telefon. Practic, l-am supravegheat pe prim-ministru de aproape, dictându-i conversaÈ›ia prin note pe care i le scriam repede pe un carneÈ›el È™i i le împingeam sub nas. ComunicaÈ›iile principale din Germania au fost distruse, È™i există multe cadavre. Cred că ăsta a fost factorul care l-a convins pe cancelar. A fost de acord să primească ForÈ›a de ReacÈ›ie Rapidă... a mers până-ntr-acolo, încât i-a mulÈ›umit prim-ministrului pentru cooperare. Când am plecat din Downing Street, prim-ministrul arăta extenuat. - Nu mă surprinde... dacă l-ai supravegheat de aproape, comentă Monica pe un ton acru. - Acum, încearcă să-l prinzi pe Newman la numărul acela pe care mi l-a dat. ÃŽn timp ce Monica încerca să obÈ›ină legătura, Tweed stătea cu mâinile în poală. Apoi, fără să-È™i găsească astâmpăr, se ridică È™i își turnă o a treia ceaÈ™că de cafea din filtru. Băuse deja jumătate, când Monica îi făcu semne. - Bob? Se opri. Operator, legătura e foarte proastă. AÈ™teptă... fie ca operatorul să-i răspundă, fie să audă acel sunet de închidere al unui alt telefon. Nu auzi nimic. Suntem singuri, continuă el. Te-am sunat numai ca să-È›i spun că o să vin cu avionul la Sion cât de curând. Cu bunăvoinÈ›a domnului Brazii, deÈ™i el nu È™tie că i-am împrumutat unul din avioane. Cel care are Brazii, scris mare, pe tot fuzelajul. - Nu-È›i pot recomanda aÈ™a ceva. Zona e periculoasă, ÃŽl avertiză Newman. - Þi-am cerut eu să-mi recomanzi ceva? Trebuie să-È›i aduc aminte că eu mă ocup de această operaÈ›iune? Eu doar îți spun, ca nu cumva să dobori vreun avion cu numele lui Brazii pe el. - O să încerc să evit să se întâmple aÈ™a ceva, spuse Newman, care își recăpătase simÈ›ul umorului. Nici nu puse bine receptorul jos, că Tweed o rugă din nou ceva pe Monica: - Te rog, sună-l pe Jill Corcoran, È™eful securității de la Heathrow. Spune-i să anunÈ›e echipajul aeronavei că voi zbura în curând la Sion. Spune-i lui Jim că o să-i dau de È™tire doar cu o oră înainte ca avionul să fie în aer - È™i eu la bordul lui. - N-o să-i placă. N-are prea mult timp. - Tu spune-i aÈ™a. Până acum probabil că a auzit veÈ™tile că Brazii loveÈ™te în comunicaÈ›iile mondiale. Asta o să-l facă să-È™i dea toată silinÈ›a. - Altceva? întrebă Monica. ÃŽnainte să dau telefonul ăsta? - Da, în caz că uit. Mai târziu, sună-l pe Arthur Beck la Zurich È™i spune-i ce o să fac, darasta după ce m-am suit în avion. - Nici lui nu cred c-o să-i placă. - Nu fac treaba asta ca să ajung celebru. O fac ca să-l distrug pe Brazii. 39 Marler, care urmărise limuzina lui Brazii sus, pe munte, frână când ajunse pe platou, văzu gardul, vila, acoperiÈ™ul ei împodobit cu antene, limuzina goală parcată la baza unui È™ir de trepte. Era complet descoperit, nu avea unde să se ascundă È™i habar n-avea de câți paznici dispunea Brazii. Văzu un drumeag îngust coborând de la capătul platoului, lăsă frâna È™i intră pe drumeag... aici nu mai putea fi văzut din vilă. Coborî pe drumul acela, când se opri brusc. Drumeagul se termina... ÃŽntr-o margine abruptă ce cobora în gheÈ›ar. „Ar fi trebuit să-mi aduc puÈ™ca Armalite", se gândi el. IeÈ™i din maÈ™ină È™i se apropie prudent de margine. Peisajul care se desfășura sub el era una dintre cele mai spectaculoase priveliÈ™ti pe care le văzuse vreodată. Marea transparentă de gheață sclipea în lumina soarelui, refractând culori diferite. Se încruntă, clipi, închise ochii, apoi îi deschise din nou. Da, nu se înÈ™elase... gheÈ›arul se miÈ™ca. Foarte încet, ca un animal incredibil, vânându-È™i prada. GheaÈ›a se desfăcu, scoțând la iveală crevase parcă fără fund. Totul îi aminti de un cimitir al dinozaurilor... pentru că gheÈ›arul era la fel de străvechi ca È™i animalele preistorice care nu mai hoinăreau pe pământ. Era ceva sinistru, predestinat, în miÈ™carea lui aproape imperceptibilă, implacabilă. Hipnotizat, reuÈ™i să-È™i dezlipească ochii de pe acest fenomen al naturii celei puternice. Cu sacul de pânză pe umăr, începu să urce pe marginea drumeagului. ÃŽn dreapta lui, o pantă troienită cobora pieziÈ™ din vârful platoului. Trebuia să găsească o cale să se apropie de vilă, fără să fie văzut. Se hotărâse deja că trebuie să distrugă antenele de pe vilă, pe care el le considera cheia comunicaÈ›iilor lui Brazii cu lumea exterioară. ÃŽn vilă nu era, probabil, nici un telefon... nici chiar inginerii elveÈ›ieni nu se înghesuiau să monteze fire telefonice în creierul munÈ›ilor, iar radiotelefoanele puteau fi interceptate. Se opri brusc. Apăruse o siluetă. Marler era aproape de primul semn de vegetaÈ›ie pe care ÃŽl văzuse. Un copac fosilizat, fără nici o frunză, întortocheat È™i noduros, cu trunchiul gros aplecat într-o parte, cu cele câteva crengi îndreptate spre cer ca într-o rugă. Se duse până în faÈ›a trunchiului, apoi se uită în sus. Marco, cu soarele în față, purta ochelari negri, È™i își înfofolise trupul slab într-o haină de blană. Marler se holbă la el. Ceva îi pâlpâi undeva, în memorie. Reeperbahn, celebrul cartier din Hamburg. Ajunsese într-o seară acolo. ÃŽn faÈ›a unui club, văzuse imaginea unui aruncător de cuÈ›ite. Plătise intrarea È™i se alăturase publicului dinăuntru. Aruncătorul de cuÈ›ite distra publicul aruncând cuÈ›ite în siluete umane pictate pe cearÈ™afuri. Fiecare cuÈ›it se înfipsese în pieptul siluetei... iar siluetele în care arunca apăreau fără nici un avertisment È™i din toate direcÈ›iile. Aruncătorul de cuÈ›ite era Marco, omul care acum stătea È™i se uita la el. FaÈ›a cea albă rânji, un rânjet aducător de moarte. Marco își desfăcu haina, sub care se vedea o centură ce îi înconjura mijlocul, având în ea cel puÈ›in o duzină de cuÈ›ite cu lamă lată. ÃŽÈ™i ridică mâinile, le făcu pâlnie È™i strigă în franceză: - N-ar fi trebuit să vii, prietene. Fă-È›i rugăciunile. ÃŽntr-o clipă scoase un cuÈ›it, ÃŽl ridică deasupra capului È™i ÃŽl azvârli în aerul îngheÈ›at. Marler, rămas în faÈ›a copacului, se feri. Auzi o È™uierătură È™i se uită spre copac. Dacă ar fi rămas acolo, cuÈ›itul s-ar fi înfipt chiar în pieptul lui. Marler recunoscu că Marco avea avantajul tactic... era mai sus. Trebuia să facă ceva. Era mult prea departe ca să tragă cu Walther-ul. Marler se strecură în spatele copacului, nemaifiind o È›intă uÈ™oară. AÈ™a cum sperase, Marco începu să coboare, apropiindu-se într-o parte, ca să poată vedea în spatele copacului. Nu era încă suficient de aproape pentru Walther. Trebuia să-l încurajeze pe Marco să-È™i folosească toată colecÈ›ia de cuÈ›ite. Se uită repede pe după copac È™i se trase înapoi aproape instantaneu. Imediat urmă o È™uierătură. CuÈ›itul era vârât în trunchi, în locul unde fusese capul lui Marler. Marler bănui că Marco se va aÈ™tepta ca el să apară în partea cealaltă a copacului. Scoase capul în aceeaÈ™i parte. încercând să-È™i menÈ›ină echilibrul pe pantă, Marco fu nevoit să arunce în altă direcÈ›ie. Cel de-al treilea cuÈ›it se înfipse în locul în care își scosese Marler capul. Mult prea aproape ca Marler să se simtă în siguranță. Apoi se făcu liniÈ™te. Marler era sigur că Marco încerca o tactică nouă. Băgă mâna în sacul de pânză È™i scoase primul obiect pe care ÃŽl apucă. Riscase, scoțându-È™i mănuÈ™a. Marco avea mănuÈ™i în ambele mâini. Marler ieÈ™i din ascunzătoare È™i fugi pe marginea drumeagului. Avusese dreptate. Aruncătorul de cuÈ›ite coborâse în fugă panta, ca să-l poată È›inti din spatele copacului. Luat prin surprindere de miÈ™carea bruscă a inamicului său, Marco, aproape de marginea pantei, ridică o mână în care avea alt cuÈ›it. Marler aruncă petarda. Aceasta ateriză la picioarele lui Marco. Marco nu mai aruncă niciodată cuÈ›itul. Ridică mâinile în sus, scăpă cuÈ›itul, clătinându-se pe picioare. Marler ÃŽl privi răsucindu-se în aer È™i prăvălindu-se spre gheÈ›ar. Căderea nu fu de la mare înălÈ›ime, È™i Marco, fără să-È™i piardă de tot cunoÈ™tinÈ›a, încercă să se ridice în picioare pe gheață. ÃŽÈ™i pierdu echilibrul pentru a doua oară. Marler ÃŽl privi pe aruncătorul de cuÈ›ite alunecând într-o crevasă È™i dispărând. GheaÈ›a începu să se închidă deasupra lui. Urcând panta în grabă, Marler se uită în sus È™i își dădu seama că, de la vilă, se văzuse ultimul duel mortal. N-avea ce face. Trebuia să se miÈ™te repede. Din vilă, Brazii observase încercarea lui Marco de a se descotorosi de intrus, văzuse sfârÈ™itul înfiorător al lui Marco... dispariÈ›ia lui în crevasă. ÃŽn camera transmițătorului, Brazii se duse repede la ușă, o deschise È™i strigă: - Elvira, avem un intrus. Marco e mort. Intrusul se apropie de vilă. Ocupă-te tu de el. - Eu nu ies din vilă. E gata masa. - Ai fost antrenată să foloseÈ™ti un pistol-mitralieră, urlă Brazii. - AÈ›i spus că Marco e mort. Omul care e în stare să-l omoare pe Marco e bun. Eu nu ies din vilă, spuse grăsana încăpățânată. E gata masa. - Atunci, pune nenorocirea aceea pe sobă È™i È›ine-o caldă, È›ipă Brazii la ea. Trebuia să ia legătura cu Luigi ca să-i trimită, cu elicopterul, câțiva paznici de pe Kellerhorn. Avea un pilot, un localnic pe care ÃŽl angajase deoarece cunoÈ™tea zona. Se întoarse în fugă în camera transmițătorului, închise uÈ™a È™i compuse în minte mesajul pe care urma să-l trimită. - Marco e mort, repeta Elvira ca o litanie, întorcându-se la bucătărie cu mersul ei legănat. Cu riscul de a mai apărea È™i alÈ›i paznici, Marler urcă panta în fugă, apoi se opri. Nici un semn de nicăieri. Cât se poate de ciudat. O luă din nou la fugă până când ajunse la câțiva metri de gard. Băgă din nou mâna în sac È™i scoase de acolo ceva protejat cu foarte mare grijă. Tot drumul, în maÈ™ină, se temuse să nu dea peste vreo porÈ›iune stâncoasă care să zguduie vehiculul. Avusese noroc, drumul fusese liniÈ™tit în întregime. Acum era foarte fericit să scape de ceea ce È›inea în mâna înmănuÈ™ată. Se opri o clipă, aproximând distanÈ›a. Gardul nu fusese construit prea departe de vilă. ÃŽÈ™i ridică braÈ›ul drept, ÃŽl duse în spate, peste umăr È™i aruncă batonul de dinamită cu toată puterea. Dinamita zbură prin aer, ateriză exact în locul în care fusese trimisă È™i explodă cu zgomot în mijlocul reÈ›elei de antene. Totul fu distrus, fragmente de metal zburau prin aer, bucăți mari se rostogoleau unele peste altele. AcoperiÈ™ul vilei era acum acoperit de grămezi de bucăți metalice distruse, distorsionate, deformate. Marler se întoarse È™i fugi la maÈ™ină. AÈ™ezat în faÈ›a transmițătorului, Brazii fu zguduit de impactul exploziei, începură să cadă bucăți din tavan, dar acoperiÈ™ul rămase întreg. Fusese construit din beton armat ca să reziste la greutatea zăpezii È™i a gheÈ›ii din timpul iernii. Strângând din buze, Brazii, cu căștile pe urechi, încercă să trimită mesajul. Nimic. Transmițătorul era mort. Acum nu mai avea nici un mijloc de comunicare cu Luigi. ÃŽnjurând, se duse la bucătăria care servea È™i ca sală de mese. Masa era pusă È™i, când intră el, Elvira aducea un platou aburind cu paste făinoase È™i carne tocată. Femeia se uită la el. Brazii se aÈ™eză la masă È™i se uită la pilotul care citea o revistă într-un colÈ› al încăperii. - Ai destul carburant? întrebă el. - Rezervorul este plin, răspunse pilotul. Până aici a fost un zbor scurt. - Atunci, după ce mănânc, poÈ›i să mă duci până la clădirile de pe Kellerhorn? - Sigur, foarte simplu, darar fi mai sigur dacă am ateriza acolo înainte să se întunece. - MâncaÈ›i! ordonă Elvira. Stomacul trebuie hrănit. Am auzit un bubuit, spuse ea calmă. - Nu-È›i face griji din pricina bubuitului. - Marco e mort, spuse ea. - Pentru numele lui Dumnezeu, n-o mai spune încă o dată, strigă Brazii, trântindu-È™i tacâmurile pe masă. Marler coborî muntele mai fericit decât ÃŽl urcase. Era mai mult decât fericit că scăpase de dinamită. Și își făcuse treaba. Ceea ce însemna că Brazii nu mai putea să-È™i cheme mercenarii È™i nu avea nici o È™ansă să se întâlnească cu ei în timpul coborârii. Era încă nedumerit de faptul că nu mai apăruseră È™i alÈ›i paznici, dar Marler nu-È™i pierdea niciodată timpul È™i nu-È™i irosea energia cu mistere pe care nu le putea rezolva. Acum trebuia să ajungă în Sion înainte să se înnopteze, deÈ™i valea de sub prăpastie era înghiÈ›ită de ceață. Ajunse jos oftând uÈ™urat È™i intră în Sion. ÃŽÈ™i parcă maÈ™ina È™i parcurse restul drumului până la hotelul Elite pe jos, ca să-i dea raportul lui Newman asupra zilei sale de muncă. - Excelente veÈ™ti, comentă Newman în camera lui. Marler dăduse raportul, ascultat È™i de Paula, È™i de Philip. - FiÈ›i atenÈ›i, îi avertiză Marler, sunt sigur că Brazii e acum pe Kellerhorn. Chiar când am ajuns în vale am auzit - apoi am văzut - un elicopter zburând dinspre vilă spre Kellerhorn. Când am ajuns acolo, în faÈ›a vilei, pe heliport era un elicopter. - Presupunem, deci, că Brazii a preluat controlul staÈ›iei de la sol. Gata să pornească ceva mai îngrozitor. Să ne rugăm să fie acolo când o să atacăm noi mâine. - A fost destul de îngrozitor până acum, interveni Paula. Am ascultat la radio. Toate programele normale ale BBC din World Service au fost suspendate. Transmit în continuare È™tiri despre sisteme de comunicaÈ›ii distruse în toată lumea. Ca să nu mai vorbim despre oamenii care au fost uciÈ™i. ÃŽn câteva cazuri, chiar oameni de afaceri care aveau în casă computere legate la marile sisteme informaÈ›ionale. - Plus, adăugă Philip, cele mai alarmante zvonuri vin de la Moscova. OraÈ™ul e încercuit de trupe care înaintează... divizii de È™oc. Se presupune că un anume general Ivan Marov a dat o proclamaÈ›ie prin care a închis frontierele Rusiei de la Vladivostok, în Pacific, până la Bielorusia, în vest. Neoficial, preÈ™edintele e bolnav, a fost dus la o clinică. - Tactici de teroare pentru descurajarea Occidentului, comentă Newman. Dar, de fapt, totul se reduce la un duel între doi oameni... Tweed împotriva lui Brazii. - AveÈ›i un plan de distrugere a staÈ›iei de la sol? întrebă Marler. Dacă aveÈ›i, ar trebui să È™tiu È™i eu detalii. - BineînÈ›eles că avem un plan, ÃŽl asigură Newman, un plan pus la punct în detaliu, pe baza unor observaÈ›ii făcute de Philip când a fost pe Kellerhorn cu Paula. Au muncit la el împreună. Eu l-am aprobat. O să-È›i dau detalii după ce pleacă Paula cu Philip. - Bob, spuse Paula autoritară, când ai dormit tu ultima oară? - Nu-mi aduc aminte. - Mă gândeam eu că nu-È›i aduci aminte. Imediat după ce plecăm noi, trage un pui de somn. PoÈ›i să-i spui planul lui Marler după ce te scoli. Marler poate să stea de pază cât eÈ™ti tu în comă, ceea ce - după faÈ›a ta -cred că se va întâmpla cum pui capul pe pernă. - Unde sunt Butler È™i Nield? întrebă Marler. - Umblă pe străzi, răspunse Newman. ÃŽmbrăcaÈ›i amândoi în costume din piele neagră, cu căști, călare pe motociclete Fireblade, ca niÈ™te Bombardiere de Piele. Caută semne ale opoziÈ›iei. Butler stă cu ochii È™i pe aerodrom. - ÃŽl puteam împuÈ™ca, îi reproșă Marler. - Ne-am gândit la asta. Și Pete, È™i Harry au cruci roÈ™ii vopsite pe căști, în față È™i în spate. - Unde se duc Paula È™i Philip? insistă Marler, căruia îi plăcea întotdeauna să aibă o imagine completă. Paula își scosese Browning-ul de 32 mm È™i ÃŽl verifica. Philip își examina Walther-ul, scoțându-i încărcătorul È™i împingându-l la loc, înainte să-l pună în tocul de la È™old. - Se duc să încerce să găsească un bărbat pe nume Anton Marchat, îi spuse Newman. - Ultima oară a fost văzut la Devastoke Cottage, în Dorset, își aminti Marler. - Când ÃŽl găsiÈ›i, continuă Newman, întrebaÈ›i-l dacă È™tie ceva despre Kellerhorn, despre staÈ›ia de la sol. - O să facem tot ce putem, zise Philip, ridicându-se È™i luând-o È™i pe Paula. Mergem pe jos până acolo. Străzile din Sion erau pustii È™i tăcute după căderea întunericului. Philip, care studiase planul străzilor, făcea pe ghidul pentru amândoi. Paula își dădu seama că se îndreaptă spre stânca enormă cu clădirea cea veche construită în vârful ei, care domina oraÈ™ul. - Cum te înÈ›elegi cu Eve, Philip? întrebă Paula. Sau nu vrei încă să vorbeÈ™ti despre asta? N-ai văzut-o cam de multiÈ™or. - Am hotărât că nu e potrivită pentru mine. E o mincinoasă desăvârÈ™ită. Mi-am dat seama de lucrul ăsta chiar È™i atunci când mă simÈ›eam bine lângă ea. O parte a creierului meu pare să funcÈ›ioneze, în ciuda durerii provocate de moartea lui Jean. Știu acum că sentimentele mele pentru Eve sunt o pasiune oarbă È™i periculoasă. - Deci, vrei să scapi de ea? - Se poate spune È™i-aÈ™a. Philip râse trist. Cred că femeile sunt mai realiste decât bărbaÈ›ii când e vorba de alte femei. Și mai nemiloase în aprecierile pe care le fac. Asta în cazul în care au ceva minte în cap, iar tu eÈ™ti dotată din plin cu aÈ™a ceva. - Știu că nu m-am exprimat prea drăguÈ›. Se opri. Philip, suntem urmăriÈ›i. - Știu. O luară după un colÈ›. Repede! Stai în uÈ™a aceea. Și să nu te miÈ™ti! Să nu scoÈ›i o vorbă... Se înghesuiră amândoi sub o poartă asemănătoare unui alcov. Philip își scoase Walther-ul. Paula avea deja Browning-ul în mână. AÈ™teptară, încercând să prindă orice zgomot de paÈ™i care se apropie. Paulei i se păru totul ciudat. Strada laterală pe care se aflau era neagră ca smoala. Cel mai apropiat felinar era departe de ei. LiniÈ™tea copleÈ™itoare o apăsa ca o pătură grea. Continuară să aÈ™tepte fără să miÈ™te nici un muÈ™chi... două figurine de ceară. După cinci minute, Philip îi spuse Paulei în È™oaptă să rămână pe loc. Păși încet pe stradă È™i se uită după colÈ›. Nimeni. Nimic. Nici un sunet. Se întoarse la Paula. - Nu cred c-a fost imaginaÈ›ia noastră, dar, oricine a fost, a plecat. Hai să mergem. S-ar putea să avem o revelaÈ›ie... când o să stăm de vorbă cu domnul Marchat, cel atât de evaziv. 40 - Știi, spuse Philip când se apropiau de marea stâncă, ar trebui să-l recunoaÈ™tem, fără probleme, pe Marchat. - Are o figură foarte neobiÈ™nuită, încuviință Paula. Studiaseră amândoi fotografiile lui Anton Marchat în camera lui Newman, înainte să vină Marler. Complet ras, pielea era netedă, fără nici un rid. Pe faÈ›a rotundă, ochii erau partea cea mai fascinantă. ApăraÈ›i de pleoape grele, te fixau din fotografie cu o privire plină de secrete. O față blajină, fără cea mai mică urmă de zâmbet, cu o notă de fermitate la nivelul obrajilor. Părul fusese pieptănat lins È™i arăta de parcă ar fi fost pictat pe cap. - Ce-i asta? È™opti Paula, apucându-l pe Philip de braÈ›. Locul în care se aflau, ascunÈ™i sub stânca masivă care se încovoia deasupra lor, îndemna la È™oapte. AÈ™a cum o făcuse tot timpul, la intervale regulate, Philip se uită brusc în spate È™i își vârî mâna în sacul de pe umăr. - Să nu te sperii, rosti el printre dinÈ›i. Se întoarse È™i aruncă obiectul pe care ÃŽl È›inea în mână spre locul unde văzuse o umbră încovoiată. Petarda ateriză È™i umbra dispăru în spatele unui zid. Urmă explozia. LiniÈ™tea cea stranie fu spartă de oribila bubuitură. Philip rămase nemiÈ™cat cu Walther-ul în mână. - Ai înnebunit? È™opti Paula. Puteai să ucizi un trecător. - Sunt sigur că am văzut umbra unui bărbat care ne urmărea. Acum n-o să mai È›ină morÈ›iÈ™ s-o facă. Nu uita că Newman crede că Năluca e în Sion. Nu vreau să-l conducem noi la Marchat. - Bănuiesc că È™tii ce faci. - Bine-nÈ›eles că È™tiu ce fac. Suntem aproape de strada pe care locuieÈ™te Marchat... Când plecaseră de la hotel, norii acoperiseră luna, iar acum Paula se obiÈ™nuise cu întunericul. Se uită înainte. ÃŽn faÈ›a lor se ivise o colonie mică de case vechi, È™i Paula își dădu seama cum arătase odată Sion-ul. Ghemuite sub stânca impozantă de deasupra lor, casele construite din lemn erau aproape băgate unele în altele, aveau cel mult două etaje È™i acoperiÈ™uri înclinate, de È™indrilă. Una dintre ele era cocoÈ›ată pe o bucată de stâncă È™i ajungeai la ea pe câteva scări de lemn. Toate ferestrele aveau obloane È™i toate obloanele erau închise. Ici, colo, printre obloane, mai scăpa câte o rază de lumină, dar Paula era sigură că unele case erau goale. Constituiau o lume - un secol - foarte îndepărtată de modernul Sion. - Care e? È™opti Paula. - Sunt numerotate. Philip lumină scurt cu o lanternă-stilou un pătrat de lemn în care era cioplit, destul de vizibil, numărul casei. - Marchat locuieÈ™te la numărul 14. Aceea trebuie să fie, retrasă mai în spate, băgată între alte două case. Aprinse È™i stinse repede lanterna. - Asta e. Trage aer în piept. Spune o rugăciune mică. Suntem departe de Devastoke Cottage. Paulei i se strânse inima când nu văzu nici o lumină în locul unde se întâlneau obloanele. Philip ridică ciocănelul de lemn care semăna cu capul unui animal, ciocăni încet de câteva ori È™i aÈ™teptă. Li se părea că aÈ™teaptă de o veÈ™nicie, iar Paula, ridicându-È™i privirea, ar fi putut să jure că stânca imensă de deasupra lor se apleca încet din ce în ce mai mult. Apoi se auzi sunetul unei chei învârtindu-se într-o broască È™i uÈ™a grea de lemn se deschise câțiva centimetri. Pe dinăuntru, un lanÈ› cu verigi uriaÈ™e È›inea uÈ™a, ca să nu poată intra nimeni. Se auzi vocea unei femei vorbind în franceză: - Cine e? - Am venit tocmai din Dorset, Anglia, ca să-l vedem pe domnul Marchat, spuse Paula, crezând că are mai multe È™anse să convingă o altă femeie să-i deschidă uÈ™a în toiul nopÈ›ii. - Cred că aÈ›i greÈ™it adresa. Nu e nimeni aici cu acest nume. - Eu sunt Paula Grey. Sunt cu un prieten, domnul Philip Cardon. Suntem englezi. Prietenul meu a văzut cum a ars Sterndale Manor împreună cu bătrânul general È™i cu fiul său, Richard. SoÈ›ul dumneavoastră a scăpat de la moarte doar pentru că se afla într-un bar din Wareham. Urmă o pauză. N-o puteau vedea pe femeie, pentru că înăuntru nu era nici o lumină. Paula simÈ›i că mai era cineva lângă femeie. - Toate astea nu-mi spun nimic, rosti femeia, în cele din urmă. „O, Dumnezeule, se gândi Paula. Am greÈ™it presupunând că e soÈ›ia lui?" Continuă: - Omul responsabil pentru incendiul de la conac e Leopold Brazii. Are È™i el o casă lângă Sterndale Manor. Se numeÈ™te Grenville Grange. Din nou liniÈ™te. Paula era disperată. Am venit să-l avertizăm pe domnul Marchat că omul care l-a omorât pe Partridge, crezând că-l ucide pe domnul Marchat, e în Sion. I se spune Năluca. - Lasă-i să intre, Karin, se auzi vocea unui bărbat. Paula răsuflă uÈ™urată când Karin scoase lanÈ›ul cel uriaÈ™, deschise uÈ™a È™i le spuse să intre. Pășiră încet în întuneric, pipăind cu picioarele trepte invizibile, dar nu era nici o treaptă. UÈ™a fu închisă, se aprinse o lumină, un felinar suspendat cu un lanÈ› în mijlocul micii încăperi. Karin încuie uÈ™a È™i puse lanÈ›ul. Philip clipi, orbit de lumină. ÃŽntr-un fotoliu-leagăn stătea un bărbat mic, cu faÈ›a asemănătoare celei din fotografia pe care o studiaseră. Era îmbrăcat cu o jachetă verde, pantaloni groÈ™i, maro-închis È™i o cămașă albă, curată, deschisă È™i descoperind un gât puternic. Se uită la ei cu ochii mijiÈ›i, apoi îi deschise larg. Avea o voce caldă. - Vă rog luaÈ›i loc. Scaunele acelea două sunt foarte confortabile. Karin, adu-le oaspeÈ›ilor noÈ™tri niÈ™te vin, te rog. Vinurile din Valais sunt foarte bune, îi spuse Paulei. - Poate că doriÈ›i să vedeÈ›i vreo dovadă a identității noastre, spuse Philip, scoțându-È™i legitimaÈ›ia de la SIS. Marchat dădu legitimaÈ›ia deoparte. Zâmbi încet. - Am auzit tot ce-aÈ›i spus. InformaÈ›iile dumneavoastră sunt mai convingătoare decât orice legitimaÈ›ie... lucrurile astea pot fi uÈ™or falsificate. Cu ani în urmă, am scos bani buni pe legitimaÈ›ii falsificate... făcute de mine. Philip ar mai fi aÈ™teptat, dar Paula începuse să vorbească, aÈ™a că el își roti privirea prin cameră. Totul era făcut din lemn. O masă pregătită pentru micul dejun. Karin era o soÈ›ie foarte meticuloasă. Scaunele solide aveau încrustaÈ›ii în lemn. Podeaua, acoperită ici È™i colo cu covoraÈ™e frumos colorate, era din scânduri de lemn. Se simÈ›i de parcă ar fi fost transportat înapoi în timp, pe la începutul secolului, darcamera era confortabilă... ÃŽn mijlocul încăperii trona o sobă veche din care se revărsa o căldură plăcută; fumul ieÈ™ea printr-un burlan vertical, care dispărea printr-o gaură în tavanul de lemn. - Nu cred c-aÈ›i auzit, dar în lume e dezastru... ÃŽncepu Paula. - Mă scuzaÈ›i că vă întrerup, dar am auzit. Marchat arătă spre un radio de lemn, de tipul celor foarte la modă prin anii treizeci. O întrerupere a comunicaÈ›iilor. E mâna lui Brazii? - E opera lui Brazii, confirmă Paula, darce e mai rău de-abia urmează... dacă nu reuÈ™im să distrugem staÈ›ia de la sol pe care È™i-a construit-o pe Kellerhorn. ȘtiÈ›i ceva despre ceea ce el numeÈ™te staÈ›ie meteo? - Am văzut-o. Dar, mai întâi, beau în sănătatea dumneavoastră. Ridică un pahar, demodat, de vin. Paula ÃŽl ridică pe al ei, la fel Philip È™i Karin care, după ce servise băuturile, se aÈ™ezase lângă soÈ›ul ei. Karin e soÈ›ia mea de mulÈ›i ani, spuse Marchat, punându-È™i paharul jos. L-am întâlnit pe generalul Sterndale întâmplător, mi-a zis că par a fi un bun muncitor È™i mi-a oferit o slujbă la conacul său. Mă plătea foarte bine, cu bani gheață. O să ne prindă bine la bătrâneÈ›e. Iar staÈ›ia meteo e ceva mult mai sinistru. Brazii are savanÈ›i renumiÈ›i din toată lumea, care lucrează pentru el. ÃŽl plăteÈ™te pe fiecare cu câte o avere. - Sunt aici de bună voie? întrebă Philip, continuând să vorbească în franceză. - A, da. Câștigă mai mulÈ›i bani într-o lună decât ar câștiga într-un an în țările de unde i-a adus Brazii. A fost deÈ™tept. Le-a spus că le va aranja locuinÈ›e luxoase, pentru ei È™i pentru soÈ›iile sau prietenele lor, ca ........ să se simtă bine. Clădirile principale sunt înconjurate de un gard; acolo a fost un sat abandonat... - Abandonat? întrebă Paula. - O, da. Sus, în munÈ›i, mai sunt câteva astfel de locuri. Tinerii nu sunt dispuÈ™i să îndure o viață grea, ca aceasta. Părăsesc Valais-ul È™i se duc în Montreux sau Geneva, unde găsesc slujbe bine plătite. Valais-ul e pe moarte. - îmi pare rău, v-am întrerupt, spuse Paula. - Da, complexul a fost construit de arhitecÈ›i italieni care au transformat casele acelea, în aparență nefolosite, în adevărate palate în miniatură. Din când în când, soÈ›iile sunt invitate, împreună cu soÈ›ii lor, la o cină într-una din camerele private ale unuia dintre marile hoteluri de pe lacul Geneva. - Ceea ce ne preocupă, interveni Philip, este cum să distrugem această falsă staÈ›ie meteo, de unde își foloseÈ™te Brazii sistemul de anihilare a comunicaÈ›iilor mondiale. Când am fost acolo azi-dimineață împreună cu Paula, am observat că panta de deasupra clădirilor pare cam instabilă. - E foarte instabilă. ÃŽntr-o bună zi, dacă e deranjată, o să vină la vale. Acela va fi sfârÈ™itul planului diabolic al lui Brazii. ArhitecÈ›ii italieni pe care i-a angajat i-au spus că e perfect sigură. Voiau să proiecteze ei locul. ÃŽn final, Brazii le-a venit de hac. - Cum adică? întrebă Paula. - Proiectul este terminat, Brazii îi suie într-un autobuz cu aer condiÈ›ionat ca să-i ducă la gară. Le dă câteva sticle de vin bun. Autobuzul pleacă. Pe la jumătatea drumului ÃŽl lasă frânele È™i ajunge în fundul unei prăpăstii. Nimeni nu poate să spună nimic despre ce au construit ei. - Pot să vă întreb de unde È™tiÈ›i aceste lucruri? se interesă Paula. - Pentru că, pe vremea aceea, locuiam aici. Chiar imediat după aÈ™a-zisul accident al autobuzului, l-am întâlnit pe generalul Sterndale È™i am plecat în Anglia. ÃŽnainte îmi luam un rucsac în spinare, cu un sac de dormit È™i mâncare, È™i-o luam la picior pe munte. - UrcaÈ›i muntele pe jos? Paula era uimită. Nu putu să nu se uite la picioarele subÈ›iri ale lui Marchat care i se vedeau prin pantaloni. - Mergeam încet. M-am împrietenit cu unul dintre muncitori, un bărbat din Slovenia care vorbea franceza. El mi-a spus ce se întâmplă acolo. M-am dus sus, îmbrăcat ca un muncitor, È™i paznicii nu m-au observat. Erau prea mulÈ›i muncitori. - Cred că v-am răpit prea mult timp, spuse Paula. InformaÈ›iile pe care ni le-aÈ›i dat sunt foarte preÈ›ioase. - FolosiÈ›i-le să-l distrugeÈ›i pe acest om, mârâi Marchat. - Vă mulÈ›umim pentru vin. Paula se întoarse către Karin, care, zveltă È™i calmă, îi ascultase. ÃŽntr-adevăr, a fost foarte bun. - Eu l-am făcut, recunoscu Karin È™i se îmbujoră de plăcere. Marchat întinse o mână noduroasă, apucă afectuos încheietura mâinii soÈ›iei sale È™i o strânse. - încă ceva înainte să plecăm, îi avertiză Philip, ridicându-se. Sub nici o formă, nu lăsaÈ›i pe nimeni străin în casă... orice v-ar spune. ÞineÈ›i uÈ™a închisă. ÃŽi susÈ›inu privirea lui Marchat. Știm că Năluca e în oraÈ™... ÃŽntorÈ™i în camera de la Élite, Newman le ascultă raportul vizitei la Anton È™i Karin Marchat. - Se pare că sunt un cuplu drăguÈ›, spuse el când terminară. Și, fără să-È™i dea seama, Marchat a confirmat că planul nostru va funcÈ›iona. Să vină dimineaÈ›a mai repede. - Bob, zise Philip pe un ton serios È™i aplecându-se în față în scaunul său, cred că ar trebui să le asigurăm paza. Butler - sau Nield - ar fi ideal. - Nu pot să fac asta. Cu părere de rău, replică Newman ferm. Și aÈ™a o să fim puÈ›ini când o să atacăm. Am nevoie de toÈ›i oamenii. ÃŽmi pare rău, dar asta e. Prioritatea numărul unu e distrugerea acelei staÈ›ii de la sol. - Pe mine mă îngrijorează siguranÈ›a lor, insistă Philip. - Eu sunt de acord cu el, interveni Paula. - Atunci, va trebui să vă calmaÈ›i amândoi, le spuse Newman dur. Acum e timpul să luăm hotărâri importante. Tocmai am luat una. Se opri È™i sări de pe scaun la auzul unui semnal ciudat, ciocănit în ușă. DeÈ™i ÃŽl recunoscuse, descuie uÈ™a cu Smith & Wesson-ul în mână; întredeschise uÈ™a câțiva centimetri, apoi o deschise larg. Intrară Butler È™i Nield, cu căștile în mână, îmbrăcaÈ›i din cap până în picioare în costume din piele neagră. Paula observă crucile roÈ™ii pictate pe căștile lor. - Cafea? le oferi Newman în timp ce încuia uÈ™a. E caldă, a fost adusă pentru Philip È™i Paula acum zece minute; chiar mai devreme. - Pentru mine, tare È™i neagră ca păcatul, zise Butler. N-am dat de nici un păcătos pe stradă. De nici un Bombardier de Piele. - Și nici doamnele de noapte, din nefericire, spuse Nield, pe un ton glumeÈ›. - RuÈ™ine, ÃŽl tachină Paula. Newman, serios, aÈ™teptă până ce Butler È™i Nield își băură cafeaua, iar Paula le umplu din nou ceÈ™tile. După câteva minute petrecute în camera caldă, amândoi bărbaÈ›ii arătau mai vioi. - După ce vă beÈ›i cafeaua - È™i nu vă grăbiÈ›i - credeÈ›i că mai faceÈ›i față unei alte patrulări prin Sion? De data asta, pe jos. VerificaÈ›i toate barurile sau alte locuri pe unde se mai poate bea, inclusiv hotelurile. - Exact ceea ce-mi doream, glumi Nield, o plimbare pe afară, la È™tiu È™i eu câte grade sub zero. ExerciÈ›iul va fi bine-venit. - Ce căutăm? întrebă Butler, care întotdeauna voia să fie mai concis. - Pe Bill Franklin È™i pe Keith Kent. Sunt È™i ei pe undeva, prin Sion. AÈ™ vrea să È™tiu sigur unde anume. Nu vă apropiaÈ›i de nici unul din ei; când îi găsiÈ›i, îmi daÈ›i telefon È™i îmi spuneÈ›i locul. Un nume, un loc È™i atât. - Ar fi bine s-o pornim la drum, spuse Butler hotărât. - întotdeauna mi-a plăcut la nebunie, spuse Nield sec, entuziasmul lui Harry. Eh, bine. Dacă e să înghețăm, atunci să înghețăm. - Să vă întoarceÈ›i într-o oră, le ordonă Newman care îi conduse până la ușă. Trebuie să dormiÈ›i, pentru mâine... - Nu înÈ›eleg ce speri să rezolvi cu asta, spuse Paula după ce rămaseră singuri. - Dacă au puÈ›in noroc È™i ÃŽl localizează pe unul din ei, sau mult noroc È™i dau de amândoi, ÃŽl sun pe Beck la Zurich. ÃŽl întreb dacă poate lua legătura cu È™eful poliÈ›iei locale, ca să ceară supravegherea acestor doi oameni de către poliÈ›iÈ™ti în haine civile. Newman se uită la Paula. Mai mult de-atât nu pot să fac. - Dar cum vrei să-i recunoască pe Franklin sau pe Kent? întrebă Paula. - Probabil eÈ™ti obosită. Atât Butler, cât È™i Nield sunt profesioniÈ™ti. Le-am dat două nume. Aleg un hotel. Intră cu o poveste scornită, că-È™i caută doi prieteni cu numele astea. Dacă una din È›inte e în bar, vor cere să le fie arătată, apoi vor spune că trebuie să meargă la toaletă, se strecoară afară È™i mă sună. Asta e numai una dintre variantele pe care le-aÈ™ folosi dacă i-aÈ™ urmări eu. - Probabil sunt obosită, încuviință Paula. Newman dădu drumul la radio, mai comandă cafea È™i sandviciuri prin serviciul la cameră. ÃŽn timp ce mânca È™i bea, ascultă ultimele rapoarte despre întreruperea comunicaÈ›iilor în altă parte a lumii. Philip È™i Paula, aÈ™ezaÈ›i pe canapea, discutau încet între ei. Exact după o oră, Butler È™i Nield se întoarseră. - Cum a mers? întrebă Newman. - N-a mers, spuse Nield. Nu cred că există vreun bar în Sion pe care să nu-l fi vizitat, plus un mare număr de hoteluri. Nici urmă de Franklin, nici urmă de Kent. - AÈ›i făcut tot ce-aÈ›i putut, spuse Newman. ScoteÈ›i-vă echipamentul ăsta È™i faceÈ›i-vă comozi când vă întoarceÈ›i. O să mai comand mâncare È™i cafea pentru voi. - Cred că eu mă duc să mă culc, spuse Paula, ridicându-se când plecară cei doi bărbaÈ›i. Sunt frântă de oboseală. Ne vedem mâine dimineață. Se duse în camera ei, făcu un efort È™i intră sub duÈ™, apoi se aruncă în pat, stinse lumina È™i începu să se gândească. Era supărată că Butler È™i Nield nu putuseră să dea de urma nici unuia din cei doi. Se gândea la familia Marchat È™i se îngrijora din ce în ce mai mult. „Dacă ar fi Tweed aici", fu ultimul ei gând înainte să adoarmă. 41 Tweed se uită la ceas, luând în considerare ora ElveÈ›iei. Paramedicii plecaseră, luându-È™i trista încărcătură. Șeful echipei de paramedici se opri în trecere pe la Tweed. - îmi pare rău, domnule. Nici o veste bună. ToÈ›i cei trei oameni din camera calculatoarelor sunt morÈ›i. - M-am gândit eu că sunt morÈ›i, spuse Tweed încet. - Nu pot să înÈ›eleg ce s-a întâmplat cu ei. Ne va spune autopsia. - Pot să vă spun eu. Un È™oc. Cauzat de presiunea unor sunete È™i a unor imagini insuportabile. Organismele lor nu au făcut față acestei presiuni. Nu aÈ›i auzit È™tirile la radio? - Sunt prea ocupat ca să mai ascult È™i È™tiri. - O să auziÈ›i. Nu vă mai reÈ›in. Vă mulÈ›umesc că aÈ›i venit atât de repede. De îndată ce rămase singur cu Monica, îi spuse: încearcă È™i prinde-l pe Newman la telefon. Þine-mi pumnii să mai fie la Elite. - E Bob la telefon, strigă ea triumfătoare câteva minute mai târziu. - Tweed. O să formulez fraza cu multă atenÈ›ie, spuse el, È™tiind că discuÈ›ia lor trece prin centrala hotelului. ÃŽÈ›i aduci aminte cu ce te antrenai împreună cu Philip când aÈ›i fost ultima oară la Send? -Da. - Când e ora zero pentru petrecere? - Mâine dimineață, în zori. Cel puÈ›in, atunci plecăm noi de aici. - Aduc unul cu mine în avion. Cu multe chestii din acelea care se bagă în el. - Cadoul acesta ar fi perfect pentru petrecere, zise Newman cu regret, daro să ajungi prea târziu. - Ba nu. Să mă aÈ™tepte o maÈ™ină la aerodrom. - O să ajungi prea târziu, insistă Newman. - Nu È™i dacă zbor în noaptea asta. - Nu poÈ›i să faci aÈ™a ceva, protestă Newman. Aerodromul e mic. Doar aterizările de zi sunt sigure. - Atunci, o să-l informez pe Beck. O să facă el aranjamente. Trebuie să facă asta pentru mine. - Trebuie să te sfătuiesc să nu faci o asemenea nebunie, spuse Newman foarte hotărât. - Iar eu trebuie să-È›i aduc aminte cine se ocupă de această operaÈ›iune. Eu sunt È™eful. AÈ™a că te rog frumos să ai mijlocul de transport gata să ia cadoul. Bănuiesc că asta poÈ›i să faci, nu? - AÈ™ putea... - Deci o vei face. Beck o să-È›i spună când ajung. Somn uÈ™or. ÃŽnchise telefonul, înainte ca Newman să poată protesta. Monica își împreună mâinile în poală È™i spuse: - Nu i-a prea plăcut ideea unei aterizări nocturne pe aerodromul din Sion, nu-i aÈ™a? - Newman e, uneori, prea precaut, replică Tweed cu blândeÈ›e. - Și are dreptate, spuse ea. - AÈ™ vrea ca avionul care mă aÈ™teaptă să decoleze de pe Heathrow pe la ora trei. AÈ™ ajunge la Sion pe la patru È™i jumătate sau la cinci È™i jumătate, ora locală. - O să fie întuneric ca-n iad, strigă Monica disperată. - UiÈ›i ceva. Zbor cu piloÈ›i elveÈ›ieni. ÃŽÈ™i cunosc spaÈ›iul aerian mai bine decât orice alt pilot. Mă va ajuta È™i luna. - Poate n-o să te-ajute. Luna e adesea ascunsă de nori. - N-o să fie ascunsă de nori. Eu sunt norocos. Acum ai multe de făcut. ÃŽncepu să numere pe degete. ÃŽn primul rând, sună-l pe Jim Corcoran la Heathrow È™i spune-i că vreau să zbor la Sion. Roagă-l să anunÈ›e echipajul. Cadoul pentru Newman e jos, am dat ordin să fie adus de la Send. E într-un jeep, împachetat cu grijă, păzit de George È™i de oamenii care l-au adus. Să fie trimis la Heathrow, pentru a fi urcat în avion. Numai oamenii care l-au adus au voie să umble cu el. - Sper că nu e o bombă atomică, spuse Monica, jumătate în glumă, jumătate în serios. - BineînÈ›eles că nu e o bombă atomică. DeÈ™i poate avea un efect similar. Verifică dacă echipajul e de acord să decolăm la ora trei. Avertizează-l pe Corcoran că la bordul avioului trebuie pusă o încărcătură delicată, că e pe drum spre aeroport, spune-i să avertizeze la rândul lui echipajul că această încărcătură e perfect sigură, că e vorba de arme care nu sunt încărcate. - Asta e tot? - Nicidecum. Pune-l pe Corcoran să te anunÈ›e când avionul e în aer, după care, sună-l tu pe Beck. Spune-i că eu sunt în avion È™i că o să aterizez la Sion la timpul stabilit. Roagă-l să înÈ™tiinÈ›eze aerodromul să fie gata, ca să primească avionul după ce pilotul ia legătura cu turnul de control. ÃŽn primul rând, nu-l suna pe Beck decât după ce decolez, zici c-ai uitat. - Beck o să explodeze. - Poate, dar o să facă tot ce-i stă în putință. - Mie nu-mi sună a bine. - Nimic nu e sigur în lumea asta. La un moment dat, ne aflăm toÈ›i pe marginea unei prăpăstii. Tweed plecă în toiul nopÈ›ii din Park Crescent È™i se duse acasă la profesorul Grogarty, în Harley Street. ÃŽi telefonase mai devreme lui Grogarty ca să vadă dacă îi poate face o scurtă vizită. Răspunsul lui Grogarty fusese tipic. - Bine-nÈ›eles. Unde credeai că sunt la ora asta? Credeai că dorm? Sunt sigur că È™tii deja că eu - ca È™i tine - lucrez cel mai bine când restul lumii doarme... Grogarty îi deschise lui Tweed, având, încă o dată, pince-nez-ul aÈ™ezat într-o rână pe nas. „Of, Doamne, își zise Tweed, iar n-o să È™tiu la care ochi să mă uit." - Hai să-È›i dau un coniac, spuse Grogarty jovial, conducându-È™i oaspetele la un fotoliu confortabil. Da, È™tiu că bei foarte rar, dar unul mic... Nu-mi place să beau de unul singur. - Dacă insiÈ™ti. - Insist, domnule! Tweed se uită prin camera mare, bine pusă la punct, în timp ce Grogarty turna de băut. Pe un bufet clasic văzu un microscop ciudat, foarte turtit È™i cu o mulÈ›ime de lentile. Grogarty îi surprinse privirea. - Da, cu ăsta am examinat fotografiile acelea din Guyana Franceză. Eu l-am proiectat. Mare parte din echipamentul cu care lucrez e născocit de mine... nu obÈ›in niciodată ceea ce am nevoie de la fabricanÈ›i. Oamenii ăștia îmi tot spun că ce vreau eu e, teoretic, imposibil. - Și asta te ambiÈ›ionează... să le dovedeÈ™ti că n-au dreptate. - Exact. ÃŽn sănătatea dumneavoastră, domnule. Ia zi, ce pot să fac pentru tine de data asta? - De data asta, n-o să stau prea mult, dacă tot a venit vorba. La ora trei trebuie să plec undeva cu avionul. - Tu întotdeauna pleci cu avionul undeva. La trei? Nu È™tiam că sunt zboruri la ora asta. - Am inventat eu unul. - Ai vrea tu. Grogarty, un bărbat înalt, rămăsese în picioare È™i își È›inea umerii încovoiaÈ›i. Tweed se holbă la el într-un mod ciudat, atât de ciudat, încât gazda sa reacÈ›ionă. - Am un coÈ™ pe nas? - Scuză-mă, mă gândeam la ceva. N-are importanță. Acum... Tweed îi descrise foarte concis - dar cu multă însufleÈ›ire - ceea ce se întâmplase în camera calculatoarelor din Park Crescent. SfârÈ™i prin a-i spune gazdei sale că cei trei operatori au murit. Asta e ceea ce s-a întâmplat, dar voiam È™i părerea ta. E logică toată povestea asta? - Cât se poate de logică. Grogarty se aÈ™ezase într-un fotoliu, în faÈ›a lui Tweed. ÃŽn zilele noastre, imaginile TV - È™i sunetul - transmise prin sateliÈ›ii care se învârt în jurul Pământului sunt o pacoste pentru noi, un adevărat blestem. SavanÈ›ii au devenit discipoli ai diavolului. Nu le pasă ce se întâmplă, atâta timp cât își pot face un renume inventând tot felul de maÈ™inării infernale. Telefoane mobile... ca să nu mai avem nici un fel de intimitate, calculatoarele personale care pot fi operate de acasă etcetera etcetera, darcare este rezultatul acestui aÈ™a-zis progres È™tiinÈ›ific? DistanÈ›ele s-au micÈ™orat atât de mult, încât toată lumea a devenit vecină cu toată lumea. Presiunea a crescut asupra minÈ›ii omeneÈ™ti... care, È™i-aÈ™a, îndură atâtea. Eu sunt om de È™tiință, dar È™tiu că lumea asta ar fi un loc mai sigur dacă majoritatea oamenilor"de È™tiință de primă mână ar fi împuÈ™caÈ›i. - Venind de la tine, acesta e un gând foarte original, remarcă Tweed. - Un gând pe care cred că l-am avut dintotdeauna. Problema cea mare e asta... savanÈ›ii sunt atât de dornici să ajungă celebri în domeniul lor de activitate, încât nu stau niciodată să se gândească înainte la consecinÈ›ele a ceea ce intenÈ›ionează să inventeze. Sunt, pur È™i simplu, amorali. - Un gând profund. - încă ceva: mulÈ›i dintre ei au impresia că sunt regii Pământului. Că vor schimba viitorul. Eu sunt de modă veche, cred că guvernele sunt cele care trebuie să ne scoată din pericol. - Ai pleda în favoarea controlului È™tiinÈ›ei? îi sugeră Tweed. - Am È™i făcut-o, domnule! De multe ori. La seminarii secrete, cărora nu li s-a făcut nici un pic de reclamă. Am spus mai devreme că toată lumea a devenit vecină cu toată lumea. Unde în viaÈ›a privată, apar cel mai adesea problemele? Peste gard... la vecin. Acum, savanÈ›ii ăștia afurisiÈ›i creează o lume în care naÈ›iunile se vor arunca una la gâtul celeilalte. Bănuiesc că omul care se află în spatele celor întâmplate în Park Crescent - È™i peste tot, în lume - are intenÈ›ia să distrugă toată È™tiinÈ›a modernă. ÃŽn special, comunicaÈ›iile, cele care apropie atât de mult pe toată lumea. Beau în cinstea lui. Grogarty își ridică paharul, bău câteva înghiÈ›ituri de coniac È™i-i zâmbi oaspetelui său. - Nu pari È™ocat. - Nu sunt È™ocat. - Deci, aÈ™a cum am explicat - doar pe scurt - ceea ce se întâmplă acum e perfect posibil, dacă luăm în considerare progresul ucigaÈ™ al È™tiinÈ›ei. Și am foarte mare grijă când folosesc cuvântul ăsta. La nivel mental, ei distrug civilizaÈ›ia noastră, ne reduc la simplul rol de servitori ai unor maÈ™ini infernale. Și mai cred că tu eÈ™ti hotărât să te opui acestei amenințări teribile. - Fac È™i eu ce pot, spuse Tweed, ridicându-se să plece. - Atunci, treaba e ca È™i făcută. Brazii se simÈ›i uÈ™urat când elicopterul ateriza în interiorul perimetrului îngrădit, unde se afla complexul de pe Kellerhorn. Convocă imediat o întrevedere cu Luigi în cabinetul aranjat preÈ›ios al subordonatului său. PereÈ›ii erau decoraÈ›i cu tapiserii ciudate È™i cu postere vechi. Scaunele, aranjate în jurul unei mese rotunde din sticlă solidă, erau rigide, moderne È™i deloc confortabile. Craig intrase în încăpere, își fâțâia trupul mătăhălos într-o parte È™i-ntr-alta, încercând să-È™i găsească o poziÈ›ie confortabilă. Renunță È™i se aplecă peste masă, rezemându-È™i coatele groase de sticlă. - Felicitări, Luigi, fu prima remarcă a lui Brazii. Ai făcut o treabă splendidă. Se uită la Craig. Ai ascultat È™tirile? - Am stat cu urechea lipită de radio. Haos peste tot. AÈ™a cum ne-am aÈ™teptat. Ce urmează? - Voi trimite eu însumi al doilea semnal mâine, cel care va zdrobi complet moralul Occidentului. Asta va permite altor evenimente să aibă loc, în alte locuri. După care vom evacua această aÈ™ezare... după ce vom distruge echipamentul. - Ce facem cu savanÈ›ii noÈ™tri plictisitori È™i soÈ›iile lor morocănoase? vru Craig să È™tie. - Asta e treaba ta. După ce trimit semnalul, întrerupi sistemul de aer condiÈ›ionat care alimentează casele în care locuiesc È™i muncesc. - Să-l întrerup? Craig ridică o sprânceană groasă. Cabanele alea vechi au fost construite etanÈ™, astea au fost ordinele tale, aÈ™a încât nici un strop din aerul de afară să nu ajungă înăuntru. Le tai aerul condiÈ›ionat È™i în jumătate de oră sunt morÈ›i. - Asta e ideea, spuse Brazii încet. Ca să zic o vorbă mare, morÈ›ii nu spun poveÈ™ti. - AÈ™a e, fu de acord Craig. Mâine, să-mi spui doar când s-o fac. - Oamenii de È™tiință sunt blestemul umanității, gândi Brazii cu voce tare. Ne duc din ce în ce mai repede spre un viitor la care eu nu doresc să mă gândesc. Cu echipa condusă de Ed Reynold am organizat distrugerea sistemului mondial de comunicaÈ›ii pe care l-au creat ei. Și au fost fericiÈ›i s-o facă... pentru bani È™i ca să-È™i demonstreze lor înÈ™iÈ™i că se poate face aÈ™a ceva. Aici, în acest fost sat părăsit, am strâns elita mondială a savanÈ›ilor. ÃŽi eliminăm È™i dăm È™tiinÈ›a înapoi cu câțiva am buni. Zâmbi răutăcios. Se poate spune că sunt un binefăcător al umanității... deÈ™i asta e numai o parte a unui plan global mai mare. - Unde e José? întrebă Luigi. - L-am lăsat la vilă. Trebuia să mai rămână cineva acolo cu Elvira. Acesta e un aspect care mă priveÈ™te pe mine. - Să începem să ne strângem lucrurile, gata de plecare? întrebă Luigi. - Sigur. Luigi, tu du oamenii la Milano. Imediat ce aÈ›i ajuns în Italia, să se împrăștie pe la casele lor... sau prin hoteluri. Fiecare pe cont propriu. LuaÈ›i mai multe trenuri, ca să plecaÈ›i în număr mic. AÈ™a n-o să atrageÈ›i atenÈ›ia asupra voastră. - Și eu? întrebă Craig. - Tu iei expresul de Geneva. Stai la un hotel de lux câteva zile. Relaxează-te... ai fost foarte stresat în ultimul timp. După o săptămână, întoarce-te la Grenville Grange; eu o să te aÈ™tept acolo. Dorset-ul o să fie o adevărată uÈ™urare după atâția munÈ›i. - PoÈ›i s-o mai spui o dată, zise Craig, aproape emoÈ›ionat. - N-am intenÈ›ia să mă repet. Brazii zâmbi sec. Eu o să mă întorc la Zurich ca să-mi golesc cabinetul È™i să distrug toate hârtiile. - Și Gustav? întrebă Luigi. Și Eve? - Pe ei i-am lăsat la Zurich. Când o să ajung acolo, o să le dau instrucÈ›iuni. - Parcă asta ar fi tot, comentă Craig. S-a-ntâmplat ceva ciudat azi, mai devreme. Trei oameni de-ai noÈ™tri au dispărut. Ultima oară au fost văzuÈ›i coborând într-o râpă. Nu se È™tie de ce. - Poate au căzut într-o prăpastie, spuse Brazii. 42 Avionul în care se aflau Tweed È™i preÈ›ioasa încărcătură survola FranÈ›a. Tweed stătea relaxat în scaunul său, amintindu-È™i ultima discuÈ›ie pe care o avusese cu Cord Dillon de la CIA, care îi telefonase chiar când pleca de la Park Crescent. - Submarinul acela suspect pe care m-ai rugat să-l urmăresc, cel despre care credeai că trimisese un semnal unui conac din Dorset - a sosit la Murmansk, singurul port degajat de gheÈ›uri pe care ruÈ™ii ÃŽl au în vest la ora actuală. - Deci era un submarin rusesc, replicase Tweed. - Sigur că era rusesc. Ultimul tip de submarin nuclear silenÈ›ios. Cele care te îngrijorează pe tine. Se miÈ™că precum o torpilă. - De unde l-ai urmărit? întrebase Tweed. - De la baza noastră aeriană de lângă Keflavik, în Islanda. Crezând că nu e observat, a navigat destul de mult la suprafață, îi raportase Dillon. AÈ™a că avem poze cu el. - Când ai spus că a trimis semnale unui conac din Dorset, ÃŽl corectase Tweed, el primea semnale pe care, cred eu, le confirma. Philip Cardon, unul dintre cei mai buni oameni ai mei, s-a întâmplat să fie chiar acolo, pe coastă, sus pe faleză È™i a văzut luminile care pâlpâiau dinspre Grenville Grange. E conacul lui Brazii. Probabil că unul din oamenii lui aÈ™tepta înăuntru ca să ia legătura cu submarinul, la o oră stabilită. - Brazii, din nou, spusese Dillon aspru. - Da. Urmărirea submarinului e un lucru foarte important. Avem, astfel, o legătură directă între Brazii È™i generalul Marov. Am auzit că acum Marov controlează întregul aparat militar. - General? întrebase Dillon. - Da. A fost foarte discret din punctul ăsta de vedere. MulÈ›umesc pentru telefon... trebuie să închid. Tweed sfârÈ™ise discuÈ›ia. La bordul avionului, Tweed se minuna din nou de rolul pe care ÃŽl juca norocul în viaÈ›a unui om. Philip avusese, pur È™i simplu, noroc să se afle pe faleză cu Eve Warner când avusese loc schimbul de semnale. Philip îi spusese lui Tweed, accentuând că s-ar fi putut să i se pară. Când rămăsese singur, Tweed nu luase în considerare îndoielile lui Philip, amintindu-È™i alte dăți când Philip avusese dreptate. ÃŽn timp ce avionul străbătea noaptea luminată de lună, Tweed își întoarse gândurile la situaÈ›ia din Sion. ÃŽn mintea lui, încercă să se pună în locul lui Brazii. ÃŽi veni o idee care putea fi cheia viitorului asalt, dar nu È™tia dacă să intervină sau nu în planurile lui Newman. - Aterizăm în curând, domnule. Tweed reveni în prezent È™i observă prezenÈ›a copilotului în apropierea lui. ÃŽi mulÈ›umi. ÃŽncă ceva, continuă copilotul, ca să ne menÈ›inem pe ruta corectă pentru aterizare, va trebui să trecem foarte aproape de vârfurile masivului Bernese Oberland. Să nu vă speriaÈ›i de ce veÈ›i vedea pe fereastră. - Ar fi trebuit să-mi aduc aparatul de fotografiat, glumi Tweed. ÃŽn mai puÈ›in de un minut, copilotul se întoarse È™i îi întinse lui Tweed un aparat mic cu bliÈ›. ÃŽi arătă cum funcÈ›ionează. Tweed ascultă răbdător, deÈ™i modelul îi era cunoscut. Copilotul se întoarse repede în cabina echipajului. Avionul începu să se încline È™i să coboare descriind o curbă. Pe geam Tweed văzu piscurile înzăpezite, care păreau doar la câțiva centimetri de fuzelaj. Văzu un vârf crestat care i se păru că seamănă cu un cuÈ›it uriaÈ™. Duse aparatul la ochi È™i făcu câteva fotografii. Apoi apăru Valais-ul, partea netedă a Valais-ului, atât de aproape, încât pilotul se văzu nevoit să coboare într-un unghi foarte înclinat. ÃŽn afară de lună, pilotul văzu È™i o porÈ›iune luminată care îi indica drumul corect pe aerodrom. Tweed își aminti de filmele despre război, pe care le văzuse la televizor. Acesta era momentul tensionat... ÃŽnainte ca roÈ›ile să atingă, în siguranță, pământul. Se uită pe geam, încercând să prindă cât mai mult din peisajul de afară. Erau aproape jos. Nici urmă de pistă. Pilotul elveÈ›ian ateriza atât de încet, de parcă roÈ›ile ar fi sărutat betonul. De îndată ce avionul se opri, uÈ™a de ieÈ™ire se deschise È™i Tweed fu însoÈ›it la scara mobilă care fusese adusă până la aparat. Newman ÃŽl aÈ™tepta jos, cu mâinile în È™old. - Avem unde să ascundem avionul ăsta, ca să nu existe riscul de a-l vedea Brazii? ÃŽl întrebă Tweed pe Newman care ÃŽl conduse într-un bufet. - Ia nu mai face atâta pe È™eful. Newman își puse mâinile pe umerii lui Tweed... era atât de fericit să-l vadă. Ne-am gândit È™i la asta. Nield È™i Butler sunt deja la bord, scot încărcătura de arme. Și, înainte să întrebi tu, avem cu ce să-l transportăm de aici imediat. - Bun, spuse Tweed, plimbându-se dintr-o parte într-alta a bufetului bine încălzit, ca să-È™i dezmorÈ›ească picioarele. - Și, continuă Newman cu un zâmbet, avionul va fi apoi parcat într-un mic hangar, ale cărui uÈ™i vor fi închise È™i încuiate. Totul a fost gândit - È™i aranjat - de Beck, care È›ine tot timpul legătura cu controlorul aerodromului. Acum stai jos È™i bea-È›i cafeaua. - Tu nu trebuie să pleci? - Iar o iei de la început. ÃŽncă două ore va mai fi întuneric. Cafeaua de aici e bună, nu-i aÈ™a? - Aproape la fel de bună ca cea a Monicăi, spuse Tweed care se aÈ™ezase la o masă împreună cu Newman. E cât se poate de bine-venită. Ce mai face Paula? - Ultima oară când am văzut-o urla la mine. Voia să vină să te întâmpine. Practic, a trebuit să-i trag o mamă de bătaie ca s-o fac să stea în pat. Are nevoie de somn. E bine. - Și Philip, È™i ceilalÈ›i? - Toată lumea e bine. Inclusiv Marler, care n-a dormit atâta de când ÃŽl È™tiu. A avut o zi foarte obositoare. Nu mă întreba de ce. - Bob... Tweed se opri, complet stăpân pe sine. Am o idee È™i vreau să-mi spui ce părere ai despre ea. ÃŽnainte însă, subliniez că tu eÈ™ti la comanda acestei operaÈ›iuni. Dacă nu-È›i place ideea mea, care nu e decât o sugestie, o arunci la coÈ™ul de gunoi. - Dă-i drumul. - Am încercat să mă pun în situaÈ›ia lui Brazii, fără să uit ce s-a întâmplat. Cred că e în al doisprezecelea cer. Realizarea lui îi conferă o stare aproape extatică. Sunt sigur că, pentru viitorul apropiat, a pus la cale ceva mult mai grav. Poate chiar pentru azi. Bob, nu cred că se aÈ™teaptă la un atac împotriva staÈ›iei de la sol în starea în care e el acum. - Ce observaÈ›ie uluitoare, spuse Newman gânditor. - AÈ™a stând lucrurile, continuă Tweed, nu-È™i va pune armata de mercenari în stare de alarmă. Deci, noi avem nevoie de un singur lucru... un atac masiv de cinci minute care să pice din senin, după care, fugim. - Dumnezeule, cred c-ai lovit în plin. - E doar o sugestie, ÃŽl avertiză Tweed. - Dar e una care-mi place. ÃŽmi place mult de tot. Newman se ridică, își puse paltonul È™i mănuÈ™a stângă. Cu mâna dreaptă dădu noroc cu Tweed. A meritat să vii aici, chiar È™i numai pentru ideea asta. Trebuie să mă duc înapoi È™i să finalizez planul de bătaie. AÈ™tepÈ›i aici? Bine. După uÈ™a aceea, e o baie mică, toaletă È™i chiuvetă. De când am anunÈ›at că vii, s-a făcut lună. Și înainte mie mi s-a părut în regulă. Ne mai vedem... Paula se trezi... avusese un coÈ™mar. Năluca, un cocoÈ™at fără față, o strângea de gât pe Karin Marchat cu mâinile lui imense care apăsau mai tare È™i mai tare. Paula ÃŽl lovi în cap, pe la spate cu mânerul Browning-ului ei, dar părea să nu aibă nici un efect. Karin începuse să bolborosească oribil. Paula ÃŽl lovi din nou, cu toată puterea, încă o dată È™i încă o dată. Apoi se trezi. - De ce dracu' nu l-am împuÈ™cat? spuse ea tare. - Ce-a fost asta? Newman o scutura încet ca s-o trezească. După ce o avertiză, aprinse veioza de la capul patului. Ea se holbă la el È™i oftă uÈ™urată. - Nu-È›i face griji din pricina mea. Am avut un coÈ™mar. - Atunci, bine că te-am trezit. - Nu m-ai trezit tu, ÃŽl repezi ea. Eu singură m-am trezit. Se ridică în capul oaselor, în pat, È™i își puse halatul. E timpul să mergem? - Nu, scuză-mă că È›i-am deranjat somnul. A intervenit o schimbare în plan. Trebuie să-i anunÈ› pe toÈ›i. Mai târziu n-o să mai fie timp... trebuie să pornim devreme. Am fost nevoit să scol pe toată lumea. Și tu n-aveai uÈ™a încuiată. - îmi pare rău. Am fost foarte obosită. La tine în cameră? - E prea repede de-acum în cinci minute? - Nu dacă mă dau jos din pat acum... Paula putea să se îmbrace foarte repede. După ce își spălă faÈ›a cu apă rece, își puse jambiere, două bluze de piele, două pulovere, haina îmblănită, își luă poÈ™eta de umăr în care avea Browning-ul È™i se duse în camera lui Newman. Deschise uÈ™a, intră È™i văzu că toată lumea era acolo. - Te-am trezit ultima, explică Newman, să te mai las să dormi puÈ›in. Paula se uită în cameră. Butler È™i Nield, complet echipaÈ›i, È™edeau în fotolii. Marler își adoptase poziÈ›ia obiÈ™nuită, se rezemase de un perete È™i fuma o È›igară lungă. - Nu ne-am văzut de mult, spuse ea, uitându-se la Marler. - Am dormit somnul drepÈ›ilor. - Să mă înveÈ›i È™i pe mine cum se doarme, cândva, când ai timp. Se aÈ™eză. Unde e Philip? - Pe el l-am sculat primul, îi spuse Newman. S-a dus să facă o scurtă vizită familiei Marchat. Trebuie să-i întrebe ceva extrem de important, care mi-a trecut mie prin minte. - Mă duc cu el, spuse ea, sărind în sus. - Stai jos! îi ordonă Newman. A plecat mai de mult. O să se întoarcă în curând. - Nu-mi place chestia asta, îi spuse ea lui Newman pe un ton tăios. Ar putea să ducă Năluca la ei. - Chiar atât de puÈ›ină încredere ai în Philip? întrebă Newman ironic. - îmi pare rău, încă nu m-am trezit de tot. Imediat o să fiu compos mentis1. Văzu expresia de pe faÈ›a lui Newman. Bine, dă-i drumul. O să înregistrez orice ai fi replanificat tu. 1 Stăpân pe facultățile mentale (în latină, în text) (n.tr.). Newman explică tehnica noului plan. Paula ascultă cu atenÈ›ie. După ce el termină, Paula întrebă: - Care e arma cea nouă? - Harry, spuse Newman, întorcându-se spre Butler, arată-i Paulei arma pe care ne-a adus-o Tweed. - Tweed e aici? aproape că strigă Paula, apoi coborî vocea. Păi, Bob, unde e? - AÈ™teaptă la aerodrom. Stă acolo ca să preia el telefoanele lui Beck. - AÈ™ vrea să văd È™i eu arma asta care pare atât de importantă pentru noul plan. Sunt de acord că e sclipitor. - Nu e planul meu, o informă Newman. Tweed s-a gândit la el în avion, când venea încoace. Harry, arată-i È™i ei. Butler se duse în spatele unei canapele, ridică ceva È™i apăru cu un lansator de rachete, pe care ÃŽl sprijini pe umăr. Paula se uită la gura È›evii largă, pe care Harry o È›inea îndreptată direct spre ea. Se gândi că seamănă cu un tun în miniatură. - Nu te speria, îi strigă Harry, nu e încărcat. - MulÈ›umesc lui Dumnezeu pentru asta, spuse ea È™i zâmbi. - Iată cu ce-l încărcăm È™i ce aruncă la mare distanță. Se aplecă din nou în spatele canapelei, lăsă lansatorul pe podea È™i apăru cu un obuz sinistru. Face o gălăgie teribilă, continuă Harry. Newman o să-l folosească. Noi, restul, o să fim pentru protecÈ›ie. Tweed a adus obuze de rezervă. - Cineva trebuie s-o facă, spuse Newman. Dacă nu, am încurcat-o cu toÈ›ii. - Eu cred c-o să meargă, spuse Paula, care era întotdeauna optimistă. Se auzi un ciocănit cifrat la ușă. Newman o descuie, se uită afară, ÃŽl lăsă înăuntru pe Philip care își scoase haina de blană de îndată ce intră în cameră. ÃŽn cameră era foarte cald acum. - Tot nu ninge încă, raportă el, dare un frig de-È›i îngheață sufletul. ÃŽn schimb, luna luminează puternic. - Cum te-ai descurcat? întrebă îngrijorat Newman. - Când mi-au recunoscut vocea, au vrut să mă lase înăuntru, dar le-am spus să nu scoată lanÈ›ul. Nu se culcaseră, erau încă îmbrăcaÈ›i complet. Bănuiesc că ceea ce le-am spus eu È™i Paula le-a dat mult de vorbit. - Treci la subiect, ÃŽl îndemnă Newman. - E bine. Anton mi-a spus că nu mai sunt săteni pe Kellerhorn. Acum câțiva ani, a avut loc o alunecare de teren È™i chiar bătrânii au fugit È™i nu s-au mai întors niciodată. Tinerii au plecat după o viață mai bună, aÈ™a cum ne-a explicat Marchat. - Nu prea pricep, spuse Paula. - Bob era îngrijorat, explică Philip. ÃŽngrijorat că, dacă ar mai fi sate populate pe munte, s-ar putea întâmpla o catastrofă. ElveÈ›ieni inocenÈ›i. Newman spuse hotărât: - O să-i explic noul plan lui Philip. Noroc că avem jeep-ul ăla. - De unde naiba aÈ›i făcut rost de un jeep la ora asta? întrebă Paula. - Mai devreme, Butler È™i Nield s-au dus la garajul care închiriază maÈ™ini È™i s-au sprijinit în sonerie. Proprietarul locuieÈ™te deasupra magazinului, îi spuse Newman. N-a fost prea încântat, cred eu, până ce Nield nu i-a arătat un pumn de bancnote elveÈ›iene. După aceea ar fi putut cumpăra toată marfa din magazin. Ne-a dat trei maÈ™ini. Un jeep e de rezervă... ÃŽn cazul în care unul din celelalte este scos din acÈ›iune. - Eu nu mă mai întorc în pat, se hotărî Paula, acum, că m-am sculat È™i m-am îmbrăcat, aÈ™a rămân. Oricum, nici nu È™tiu dacă aÈ™ mai apuca să dorm ceva până la răsăritul soarelui. își scoase haina. - Stau È™i eu cu tine, se oferi voluntar Philip, după ce termină Bob cu mine. Mai avem de mâncare È™i pot să mă duc până jos să-l conving pe omul de noapte să mai facă niÈ™te cafea... dacă trebuie, îi arăt È™i Walther-ul. - Sper că glumeÈ™ti, spuse Paula. Sigur că glumeÈ™ti. - Stau È™i eu, zise Marler. Cine are chef de un pocher? Cu condiÈ›ia să jucăm pe bani mulÈ›i... 43 Un asalt de cinci minute. ÃŽntr-una dintre maÈ™inile care plecaseră la prima oră, Paula se trezi repetându-È™i în minte aceste cuvinte. AÈ™a cum se întâmplase È™i când ajunseseră Paula È™i Philip prima oară în oraÈ™, o ceață deasă coborâse peste Sion. Li se lipea dezgustător pe față, înăbuÈ™ea orice sunet... parcă ieÈ™eau dintr-un oraÈ™ fantomă. Philip È™i Paula deschideau drumul, în maÈ™ina lor. Newman fusese de acord, de vreme ce ei cunoÈ™teau drumul. După ei, călare pe motociclete Fireblade, veneau Butler È™i Nield, îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, cu căști pe cap. Urma să treacă ei în fruntea convoiului când începeau să urce. - Trebuie să-i zăpăcim puÈ›in dacă ne văd venind, decisese Newman. ÃŽn caz că suntem reperaÈ›i prea repede, două Bombardiere de Piele vor crea confuzie în rândurile opoziÈ›iei. ÃŽn spatele motocicliÈ™tilor, Newman conducea jeep-ul în care avea lansatorul de rachete È™i obuzele de rezervă. Alesese jeep-ul pentru că era uÈ™or să sară din el. Asigurând spatele, Marler venea singur în cea de-a treia maÈ™ină. La fel ca Philip, Butler È™i Nield, avea È™i el un sac de pânză cu o bandă de pus pe umăr. Conduceau toÈ›i cu faza mică, dar nu mai întâlniră nici o altă maÈ™ină, nici un alt suflet pe stradă. Lăsară Sion-ul în urmă È™i, când apăru drumul de pe munte, se opriră. Butler È™i Nield trecură în avangardă, iar Newman trecu în spatele lor. - O să fie ceață, comentă Philip. - E tocmai ce ne trebuie ca să ne acoperim plecarea, ÃŽl asigură Paula. - Nu conduci tu, îi aminti el. - Trec la volan oricând, ripostă ea. - Mai stau eu pe-aici o vreme. IeÈ™iră brusc deasupra păturii de ceață È™i Paula fu surprinsă să constate cât de sus urcaseră. Deasupra lor, pe cerul azuriu nu se vedea nici un nor. Se uită în urmă È™i se gândi că uriaÈ™a stâncă de lângă locuinÈ›a lui Marchat, plutind parcă deasupra ceÈ›ii, semăna cu o stampă japoneză. - înaintăm bine, rosti Philip, luând o altă curbă îngrozitoare. Zăpada e bătătorită, aÈ™a că putem să mergem mai repede. - Newman parcă zboară. Problema e că îi are pe Butler È™i pe Nield în față. Pune-i pe ăștia doi pe motociclete È™i-or să încerce să depășească viteza sunetului. Se trezi pe neaÈ™teptate cu un sentiment straniu... treceau pe lângă grota din stâncă, unde paraseră ambuscada celor trei bărbaÈ›i. „Nu te gândi la asta, își zise. Concentrează-te asupra pericolelor din față." ÃŽn urma lor, Marler fluiera o melodie încet. AÈ™teptase È™i el jos când Newman preluase comanda, cu cei doi motocicliÈ™ti în față. Era impresionat de felul cum lua Newman curbele, È›inând cont că nu avea experienÈ›a pe care o căpătase el când urcase la vilă cu o zi în urmă. Butler È™i Nield se avântaseră în sus, pe munte, încurajaÈ›i de carosabilul tare, urmaÈ›i îndeaproape de Newman. StaÈ›ia de la sol trebuia lovită înainte să se trezească paznicii. Se bazau pe peretele muntos care amortiza zgomotul făcut de convoiul lor năvalnic. - Mamă, exclamă Philip, da' se duc! - Uită-te È™i la noi, îi răspunse Paula. încetase să se mai uite în jos, în prăpastie. Voia să fie dură ca o stâncă, din punct de vedere nervos - dură ca stânca peretelui pe lângă care treceau atât de aproape - la începerea bătăliei decisive. ÃŽÈ™i scoase Browning-ul È™i-i verifică starea de funcÈ›ionare. -Ea doua oară când faci lucrul ăsta, glumi Philip. - îmi găsesc È™i eu ceva de lucru. - Știu. ÃŽn ceea ce mă priveÈ™te, de-abia aÈ™tept să ajungem acolo È™i să terminăm odată cu toată povestea asta. - E valabil È™i pentru mine. Bob mă îngrijorează. - De ce? întrebă Philip uÈ™or surprins. Poate să-È™i ducă singur de grijă. - Știu È™i eu asta, dar, când vor vedea ce vrea să lovească, ÃŽl vor face È›inta principală... duÈ™manii. - De aceea am fost È™i noi incluÈ™i în plan... ca să-i putem asigura spatele. Ne-a arătat, mai È›ii minte? Cu cele două cutiuÈ›e, sarea È™i piperul, noi È™i duÈ™manii. - Pe faÈ›a de masă totul părea în regulă. Teorie. - Totul va merge conform planului, insistă Philip. - Faimoasele cuvinte de final. - Fii È™i tu optimistă, ca mine, îi spuse Philip. - Păcat că nu poÈ›i să te vezi. Arăți la fel de sumbru ca unul din munÈ›ii ăștia. - Sunt atent la condus. Ceea ce mi se pare o idee foarte sănătoasă, nu crezi? ÃŽn această situaÈ›ie... Curba care urmă era foarte periculoasă È™i începea să urce foarte abrupt. IntenÈ›ionat o È›inea de vorbă, ca să nu-i dea timp să se gândească la ce îi aÈ™tepta. La un moment dat, apropiindu-se de platoul pe care era situată staÈ›ia de la sol, provocă chiar o mică ceartă. - Conduci foarte bine, Philip îi spuse ea. - Faimoasele cuvinte de final! glumi el. - Aproape am ajuns, nu-i aÈ™a? - Suntem foarte aproape. Mai bine È›i-ai mai verifica o dată Brow-ning-ul, o înÈ›epă el. - Știu de ce spui asta. Dar, dacă suntem foarte aproape, cred că o să-È›i urmez sfatul, chiar dacă m-ai luat peste picior. își scoase Browning-ul din poÈ™eta de umăr, ÃŽl puse pe genunchi cu È›eava îndreptată departe de Philip, simÈ›ind tensiunea crescând în ea când marele cap de mistreÈ› al Kellerhorn-ului apăru la orizont. Brazii se afla în clădirea principală a staÈ›iei de la sol È™i avu o presimÈ›ire legată de ceea ce îi aÈ™tepta. Dormise puÈ›in... ÃŽi plăcea să se mândrească cu nelimitata lui energie. - Eu sunt întotdeauna primul în picioare... ÃŽnainte să se trezească ceilalÈ›i, le spusese multora. De aceea sunt înaintea restului lumii. ÃŽn timp ce alÈ›ii dorm liniÈ™tiÈ›i, eu muncesc. Mai erau încă două ore până când hotărâse să trimită cel de-al doilea semnal, cel major. ÃŽÈ™i luase micul dejun singur È™i acum se uita pe fereastra mare din sticlă armată, de unde vedea împrejurimile È™i înălÈ›imile înconjurătoare. SpaÈ›ioasa încăpere servea de sediu central, sufragerie È™i dormitor. Printr-o ușă se ajungea într-o cameră mai mare de unde se controla turnul mobil de deasupra, sofisticatul sistem radar cu ajutorul căruia se putea intra în legătură cu satelitul. Muncise aproape toată noaptea, È™i se luminase de mult când se hotărî să tragă draperiile... se holbă neîncrezător la convoiul de autovehicule care înainta spre staÈ›ie. PreÈ› de câteva minute preÈ›ioase fu derutat de motocicliÈ™ti, luându-i drept Bombardiere de Piele, apoi declanșă alarma. De ce naiba nu pusese o pază serioasă în jurul perimetrului pe timpul nopÈ›ii? își blestemă această scăpare. Apăsă pe butonul interfonului È™i urlă în el: - Craig! Suntem atacaÈ›i... Butler È™i Nield, departe unul de celălalt, ca să nu fie o È›intă uÈ™oară, luară ultimul colÈ› È™i se îndreptară spre staÈ›ia de la sol. Newman înainta cu jeep-ul chiar la mijlocul distanÈ›ei dintre ei doi È™i continua să se apropie de staÈ›ie. - Se duce prea aproape, zise Paula. - E hotărât ca primul obuz să aterizeze acolo unde trebuie, îi spuse Philip. Urmând ordinele lui Newman, Philip făcu o întoarcere în U, cu botul spre drumul pe care veniseră, gata pentru o retragere rapidă. Marler își aduse maÈ™ina aproape de a lor, făcu È™i el o întoarcere în U, puse frâna È™i lăsă motorul să meargă. Philip lăsă È™i el motorul mergând, înainte să se dea jos după Paula. Paula alerga deja pe zăpada bine bătătorită, cu Browning-ul în mână, gata să tragă în orice moment. ÃŽÈ™i ridică automatul când lângă porÈ›i apărură în fugă paznici, răspândindu-se È™i venind spre ei. BărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în haine de piele neagră, ca Butler È™i Nield, siluete sinistre pe albul zăpezii. Deasupra lor, departe, pe fundalul staÈ›iei, se ridica uriaÈ™ul vârf al masivului Kellerhorn, iar sub el, ajungând chiar în spatele staÈ›iei, cobora o pantă înzăpezită, străpunsă, la intervale regulate, de stânci. De data asta, Marler își adusese puÈ™ca Armalite. Stătea în câmp deschis, mult în stânga lui Newman, aproape de Nield, cu arma sub braÈ›. Un Bombardier de Piele, cu un pistol-mitralieră în mână, apăru în fugă È™i se pregăti să tragă. Marler ÃŽl luă în cătare, apăsă pe trăgaci È™i își văzu È›inta prăvălindu-se la pământ È™i rămânând nemiÈ™cată. Aceasta fu prima împuÈ™cătură. Se declanșă un adevărat război... trăgeau paznicii care se revărsau prin porÈ›ile deschise, încercând să se apropie de Newman. Butler È™i Nield își băgară amândoi mâinile în sacii lor de pânză, scoaseră grenade È™i le aruncară în paznicii cei mai apropiaÈ›i. Apoi aruncară altele È™i altele. Paznicii cădeau ca popicele, nu apucau să ajungă prea aproape de atacatorii lor, ca să-È™i folosească armele. Craig ieÈ™i în fugă pe poartă, cu un pistol-mitralieră în mână, ferindu-se È™i croindu-È™i drum prin ploaia de gloanÈ›e. Þinta lui era Newman care, nemiÈ™cat ca o statuie, ochea cu grijă un punct de pe pantă, undeva la mijlocul distanÈ›ei dintre vârf È™i staÈ›ie. Craig reuÈ™ise, cumva, să scape de gloanÈ›ele care zburau prin zăpadă È™i se pregătea să tragă. Ridică pistolul-mitralieră. - Newman, nu mai ai timp să-È›i spui rugăciunile. EÈ™ti terminat. Pentru totdeauna... ÃŽn ciuda zgomotului, Newman îi auzi clar vocea plină de ură. Pentru o fracÈ›iune de secundă revăzu bătaia de la Ursul Negru, în Wareham, când ÃŽl umilise pe Craig; probabil, Craig se gândea la acelaÈ™i lucru. Toată lumea părea ocupată, respingând valul de paznici care continuau să apară. FaÈ›a mare a lui Craig se lăți într-un rânjet veninos, își È›inea degetul încordat pe trăgaci. Se mai auziră câteva împuÈ™cături într-o liniÈ™te scurtă... se schimbau încărcătoarele. Una È™i încă una. Craig se clătină pe picioare, cu o figură pe care uimirea era nedisimulată. Se apropie, poticnindu-se, de Newman. Alte câteva gloanÈ›e ÃŽl loviră. Scăpă pistolul-mitralieră, ridică mâinile È™i se prăbuÈ™i. Alte gloanÈ›e intrară în corpul lui întins la pământ. Marler se uită spre Newman È™i o văzu pe Paula È›inând strâns Browning-ul în ambele mâini È™i descărcându-È™i toate cele opt gloanÈ›e în Craig. Pe faÈ›a ei nu se putea citi nimic. Băgă un încărcător nou È™i își căută o altă È›intă. Þinând lansatorul de rachete apăsat pe umăr, Newman apăsă pe trăgaci. Obuzul vâjâi în aer È™i descrise un arc mare de cerc. Ateriză exact unde sperase Newman. Explodă pe panta cea instabilă la care se referise Marchat. Bucăți mari de zăpadă È™i de stâncă zburară prin aer. Apoi împuÈ™căturile fură acoperite de un zgomot cumplit, ca bubuitul unei cascade gigantice. Panta începea s-o ia la vale. - Evacuarea! urlă Newman cu toată puterea. Paula observă că paletele elicei aparatului de pe heliportul din incinta perimetrului începură să se miÈ™te, învârtindu-se din ce în ce mai repede. Brazii ieÈ™i în fugă din clădire È™i se urcă în elicopter, lângă pilot. Paletele nu se mai vedeau... se transformaseră într-o pată învolburată. Aparatul începu să se ridice. - Brazii scapă, îi strigă Paula lui Newman. - Evacuarea! tună Newman din nou. Alergară toÈ›i la maÈ™ini. ÃŽn fugă, Philip aruncă o grenadă sub jeep. Acesta explodă, rezervorul de benzină se sparse, jeep-ul izbucni în flăcări. N-avea rost să le lase gărzilor ceva cu care puteau să-i urmărească. Butler È™i Nield își distruseseră mai devreme motocicletele, când se dăduseră jos de pe ele È™i, cu patul pistolului, le scosese din funcÈ›iune o parte esenÈ›ială. Newman urcă la volanul uneia din maÈ™ini. Paula observă că Butler se clatină pe picioare, ÃŽl ajută să se suie în spatele maÈ™inii lui Newman, apoi urcă È™i ea. Newman demară imediat. Marler preluase volanul celeilalte maÈ™ini. Philip trecu în față, lângă el, È™i în spate se sui Nield. ÃŽl urmară pe Newman care începuse deja să coboare, conducând ca un nebun. Un bubuit amenințător, ca un tunet, o făcu pe Paula să se uite în urmă. Spectacolul era copleÈ™itor. Muntele se prăbuÈ™ea în valuri de zăpadă È™i stânci care se zdrobeau de gardul ce înconjura staÈ›ia, se revărsau asurzitoare peste clădiri, înghiÈ›ind căsuÈ›ele de lemn în care stăteau savanÈ›ii. Paula n-avea de unde să È™tie că Craig le închisese mai devreme aerul condiÈ›ionat. StaÈ›ia dispăru, casele de lemn fură spulberate, distruse de valul a cărui viteză creÈ™tea din ce în ce mai mult. Newman aruncă o privire scurtă în oglinda retrovizoare È™i spectacolul din spate ÃŽl îngrozi. - Am reuÈ™it! strigă Paula. - Acum trebuie să supravieÈ›uim, îi avertiză Newman. Nu poÈ›i să te iei la întrecere cu o avalanșă. Newman își aminti cuvintele instructorului de schi de la St Moritz. Acestea nu-l făcură să se simtă mai bine când începu coborârea pe drumul acela înspăimântător. Știa că nu putea să coboare cu aceeaÈ™i viteză cu care urcase. Observase că avalanÈ™a se împărÈ›ise în două mari fluvii de zăpadă È™i roci care înghiÈ›eau totul în calea lor. Primul, cel mai mare, virase È™i ieÈ™ise de pe drum. Cel de-al doilea, mai mic, însă nu mai puÈ›in periculos, ÃŽl îngrijora pe Newman. Se îndrepta chiar spre marginea platoului È™i, într-un anumit punct, urma să se năpustească peste È™osea. La următoarea curbă ÃŽl văzu pe Marler în spatele lui, păstrând distanÈ›a pe care o considera ca fiind necesară. Newman își dădu seama că, în spate, Paula vorbea cu Butler, cu gura lipită de urechea acestuia, apoi începu să-i desfacă geaca de piele. De-abia atunci realiză că Butler era rănit. își înfrâna dorinÈ›a de a merge mai repede. Nu putea să strige ca s-o întrebe pe Paula cât era de rănit Butler. Urletul implacabil al avalanÈ™ei era asurzitor. La o curbă, încetini câteva secunde È™i se uită în spate. Paula își scosese trusa de prim ajutor din poÈ™eta ei de umăr. „Mergi, continuă să mergi, își spuse. PoÈ›i să te È™i rogi puÈ›in." Paula îi deschisese geaca lui Butler, găurită în locul pe unde intrase glonÈ›ul. CămaÈ™a îi era pătată cu sânge. Paula avea o sarcină delicată... trebuia să taie o bucată din cămașă în timp ce maÈ™ina se legăna dintr-o parte într-alta. ReuÈ™i È™i fu surprinsă - È™i uÈ™urată - să descopere că Butler mai avea pe dedesubt doar o vestă de lână, îmbibată cu sânge. ÃŽi spuse să stea cât se poate de nemiÈ™cat, apoi tăie È™i o bucată din vestă. Văzu glonÈ›ul înfipt în carne. - O să te doară, ÃŽl avertiză ea, urlându-i în ureche. Trebuie să am grijă să nu se infecteze. Acum... ÃŽi trată rana. Butler rămase nemiÈ™cat. - Doare? întrebă ea. - Numai când râd. „Dumnezeule, gândi ea, domnul Harry Butler e un dur." ÃŽi puse niÈ™te feÈ™e, ÃŽl bandajă È™i îi aranjă hainele. Când își ridică privirea, se cutremură. Mâinile lui Newman se încleÈ™taseră instinctiv pe volan. Deasupra drumului îngust pe care coborau, atârna o stâncă uriașă. Peste ea, se revărsa o cascadă nesfârÈ™ită de roci imense, zăpadă È™i argilă. ÃŽn acel moment, se prăvăli cu totul în prăpastia care se deschidea în partea stângă a drumului. „E imaginaÈ›ia mea?" se întrebă Newman. Stânca păru să se încline încet sub greutatea celui de-al doilea val care se năpusti asupra ei. Cascada cobora încă cincizeci de metri sub ei, ca o perdea perfect întinsă. Newman văzu porÈ›iuni de gheață în stratul de zăpadă care acoperea È™oseaua. Rezistă încă o dată unui impuls aproape copleÈ™itor de a mări viteza periculos de mult. Ochii nu i se mai dezlipiră de stânca uriașă de care se apropiau din ce în ce mai mult. Zgomotul asurzitor crescu în intensitate. Cel puÈ›in, dintr-un anumit punct de vedere, Paula se simÈ›ea uÈ™urată. Se ocupase de rana lui Butler. Acum era, oricum, imposibil ca Harry să audă ce spunea ea. Stătea transfigurată, cu privirea pierdută la cascada de bolovani de care se apropiau. Butler îi dădu un ghiont. Paula se uită la el. Harry zâmbea È™i ridică degetul mare ca s-o asigure că era bine. Ea se forță să zâmbească, ÃŽl strânse de braÈ›, apoi se uită din nou în față. Aducându-È™i aminte că Marler, în spatele lui, trebuia È™i el să treacă pe sub cascadă, Newman apăsă încet pe accelerator. SimÈ›i vehiculul derapând È™i îndreptându-se spre prăpastie, ÃŽl lăsă să-È™i urmeze cursul, apoi întoarse încet de volan. La câțiva centimetri de marginea drumului, maÈ™ina răspunse la comenzi È™i se întoarse pe făgaÈ™ul normal. Acum treceau pe sub cascadă. Zgomotul aproape le sparse timpanele. Trecură. Paula se uită repede în spate. ÃŽi văzu faÈ›a lui Marler È™i parcă niciodată nu fusese atât de încruntată. El îi făcu semn din cap, trecu pe sub cascadă È™i îi zâmbi. Paula continuă să privească în urmă È™i văzu stânca cedând... o bucată mare de stâncă ateriză pe È™osea, urmată de un torent de stânci, zăpadă È™i argilă care blocară drumul. Oftă uÈ™urată È™i se aÈ™eză înapoi pe locul ei. Zgomotul înfiorător începea să se audă mai încet. Butler se aplecă spre ea. - La fix, nu? ÃŽn dreapta, Newman văzu elicopterul cu care fugea Brazii coborând spre aerodromul din Sion. Se întrebă ce făcea Tweed, cum avea să reacÈ›ioneze. 44 Tweed trecuse prin una dintre cele mai agonizante experienÈ›e din întreaga lui carieră. Stătea în faÈ›a bufetului, într-un frig aspru, asistând la evenimentele dezastruoase de pe Kellerhorn, privindu-le printr-un binoclu. „Cel puÈ›in, dacă aÈ™ fi fost sus, cu ei", își repeta el la nesfârÈ™it. Nu putuse să recunoască pe nimeni, dar văzuse muntele prăbuÈ™indu-se È™i avalanÈ™a pe care o provocase. ÃŽÈ™i dădu seama că lansatorul de rachete al lui Newman provocase totul. Se felicită pentru ideea de a fi adus arma, dar începu să se teamă pentru oamenii lui. Veghea lui fusese întreruptă doar de telefoanele lui Beck. - Cum merge treaba, Tweed? - StaÈ›ia de la sol a fost distrusă. O avalanșă imensă. - Una naturală, bineînÈ›eles, replicase Beck imediat. Avem avalanÈ™e tot timpul în perioada asta a anului. ÃŽn Valais au fost deja câteva mai mici. - Asta de aici e un monstru. - înÈ›eleg. Tweed, pilotul lui Brazii a comunicat prin radio un plan de zbor, un plan de zbor pentru avionul care o să plece în curând spre Zurich. - Mai bine ÃŽl las să plece. - AÈ™a să È™i faci, ÃŽl îndemnase Beck. O să-i urmărim toate miÈ™cările, douăzeci È™i patru de ore din douăzeci È™i patru... Acesta fusese cel de-al treilea telefon. Apoi Tweed ieÈ™ise din nou afară, cu binoclul. Chiar È™i fără binoclu, vedea un imens nor, ca de praf, ridicându-se de pe Kellerhorn. Apoi văzu elicopterul. Se hotărî să stea ascuns când va ateriza. Brazii fugea de acolo, lăsându-i pe oamenii lui să înfrunte furtuna. „Și ce furtună", se gândi Tweed, apoi văzu maÈ™inile coborând pe drumul de munte. Cu teamă, reglă binoclul pe cele două maÈ™ini. Avu impresia că-l vede pe Newman la volanul primei maÈ™ini È™i pe Marler conducând-o pe cea de-a doua, imediat în spatele lui. Apoi, îngrozit, văzu avalanÈ™a care se revărsa în prăpastie È™i cele două vehicule apropiindu-se de ea. Þinu binoclul nemiÈ™cat, aproape lipit de ochi. Număra câți oameni sunt în maÈ™ini. Șase. Oftă uÈ™urat. Avu impresia că o vede pe Paula în spatele primei maÈ™ini. Apoi uÈ™urarea i se transformă într-o neliniÈ™te aproape cronică. Se apropiau de cascada aceea îngrozitoare. SimÈ›i o dorință irezistibilă de a nu se mai uita, dar continuă să privească prin binoclu. ÃŽi văzu trecând pe sub cascadă, văzu apoi stânca prăbuÈ™indu-se, își dădu seama că dacă s-ar fi întâmplat cu câteva secunde mai devreme ar fi azvârlit ambele maÈ™ini în prăpastie. - Iisuse! spuse el cu voce tare. PuÈ›ini oameni ÃŽl auziseră pe Tweed înjurând. Nu-l auzise însă nimeni folosind un limbaj profanator. Lăsă binoclul jos. BraÈ›ele È™i încheieturile ÃŽl dureau din cauza încordării. Elicopterul se apropie. Oamenii lui erau acum în siguranță. Mai aveau doar de coborât ce mai rămăsese din drumul de munte. Era timpul să se ascundă. Intră în bufet, unde era de serviciu o elveÈ›iancă drăguță. - Mi-ar prinde bine niÈ™te cafea, spuse el. Foarte tare. Te rog. - PăreÈ›i extenuat, spuse ea în franceză, limba în care i se adresase el. Să pun È™i o picătură de coniac în cafea? - Da, cred că ai face tare bine. După aceea, o să mă duc să stau în camera pregătită pentru mine. O să aterizeze un elicopter. Nu È™tii că sunt aici. - Dar nu sunteÈ›i aici, spuse ea È™i îi zâmbi fermecător, întinzându-i ceaÈ™ca de cafea È™i farfurioara. Ajuns în cameră, Tweed încuie uÈ™a, se lăsă pe canapea È™i sorbi din cafea. I se întâmpla rar să bea alcool, dar acum îi simÈ›i căldura reconfortantă, răspândindu-se din stomac în tot corpul. Se ridică, trase perdelele, ca să nu se vadă nimic din afară, È™i se aÈ™eză din nou pe canapea. Câteva minute mai târziu, auzi elicopterul aterizând. „Bine că nu am o armă, se gândea el. AÈ™ ieÈ™i È™i l-aÈ™ împuÈ™ca pe porc." Mai luă câteva guri din cafeaua cu coniac È™i se întrebă de ce îi era atât de cald. Era încă îmbrăcat cu paltonul. Și-l scoase È™i se aÈ™eză din nou. De afară se auzi vuietul unui motor de avion. „Lui Brazii nu-i place să piardă timp, își zise el. Bănuiesc că de-aceea a ajuns unde e. Ei, n-o să mai stea mult acolo sus, în vârful piramidei; am È™i eu ceva de spus la capitolul ăsta." Telefonul din cameră sună. Acoperi receptorul cu mâna ca să atenueze zgomotul. - Tweed? Din nou Beck. - La telefon. Elicopterul în care era Brazii a aterizat. Aud că a pornit motoarele avionului. - O să fie urmărit pe radar până ajunge în Zurich. Am trimis oameni la Kloten, ca să-l urmărească oriunde s-ar duce în oraÈ™ul ăsta. - Ai de gând să-l arestezi? - Pentru ce? N-am nici o probă. - BineînÈ›eles. Voiam doar să fiu sigur. - De fapt, eu te-am sunat să-È›i spun că inspectorul Leon Vincenau ajunge în scurt timp acolo, cu un expres care vine de la Geneva. E de înălÈ›ime medie È™i gras. O să-È›i arate o legitimaÈ›ie. I-am dat instrucÈ›iuni să stea la dispoziÈ›ia ta. Crede că a călătorit de curând cu unul dintre oamenii tăi de la Geneva, într-un expres de dimineață. - Cu Philip Cardon. - Mai vorbim. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru tot ce faci... Tweed puse receptorul jos, surprins că Beck îi mulÈ›umise. Apoi se gândi că Beck ÃŽl considera pe Brazii duÈ™man... dar, datorită poziÈ›iei sale oficiale, Beck n-ar fi reuÈ™it niciodată să facă ceea ce realizaseră oamenii lui Tweed. Auzind motoarele avionului ambalându-se, Tweed riscă È™i trase puÈ›in perdeaua într-o parte È™i se uită afară prin crăpătură. Aparatul alb se afla chiar la marginea pistei È™i se pregătea de decolare. Igor urcă scara încântat È™i dispăru înăuntru, urmat de Brazii. Urmă o pauză, probabil până ce Brazii se aÈ™eză, apoi scara mobilă fu îndepărtată. Zgomotul motoarelor se amplifică la maximum, avionul parcurse pista în viteză, se ridică È™i se îndreptă spre cerul albastru È™i senin. Tweed ÃŽl urmări cu privirea cum zboară spre vârfurile muntoase È™i i se păru că o face la o altitudine periculos de joasă. Continuă să se uite după avion... sperând vag că o să se izbească de unul dintre vârfurile acelea înspăimântătoare. Trecu de ele È™i nu se mai văzu. - Ei bine, cel puÈ›in È™tiu unde te duci, prietene. Mai târziu, Tweed auzi cele două maÈ™ini apropiindu-se È™i ieÈ™i să-È™i întâmpine oamenii. Un omuleÈ› corpolent, îmbrăcat într-un costum albastru, alergă spre el. - Domnul Tweed? Sunt inspectorul Leon Vincenau, din Geneva. Am primit ordin de la È™eful meu, Arthur Beck, să stau la dispoziÈ›ia dumneavoastră. - MulÈ›umesc. ScuzaÈ›i-mă, au venit oamenii mei. Paula coborî din maÈ™ina ei, fugi spre Tweed È™i ÃŽl luă în braÈ›e. El o îmbrățișă. - Doamne, cât mă bucur că te văd! spuse ea, dându-se înapoi. Harry Butler are un glonÈ› în umăr. L-am tratat È™i l-am pansat cum am putut mai bine... - Mă iertaÈ›i. Vincenau o auzise. AveÈ›i un om rănit? Cu un glonÈ› în el? Atunci trebuie să-l ducem repede la spitalul din Sion. Aranjez eu totul. Trebuie să dau un telefon. - Du-mă la Harry. Tweed făcu ochii mari. Uite, încearcă să coboare singur. Paula alergă la maÈ™ina din care Butler se străduia să se dea jos. Newman, care ieÈ™ise din maÈ™ină numai după ce-i spusese să rămână pe loc, se întoarse È™i el È™i fugi într-acolo. Paula ajunse prima, urmată îndeaproape de Tweed È™i de Newman. - Nebun prost, ÃŽl admonestă ea pe Harry. - AÈ™a am fost, aÈ™a voi fi, spuse el, zâmbind strâmb. Tweed ÃŽl luă de un braÈ›, Paula ÃŽl apucă de celălalt È™i ÃŽl duseră spre bufet. Butler le tot spunea că nu era nevoie să-l ajute, dar ei nu-l băgară în seamă. După ce ÃŽl aÈ™ezară pe o canapea într-una din camere, Butler făcu o grimasă, apoi se uită la ei. - Atâta agitaÈ›ie de pomană. Toată lumea o să creadă că am fost împuÈ™cat. Vincenau închise telefonul È™i îi spuse lui Tweed că ambulanÈ›a era pe drum. Paula îi anunță că se duce cu Harry. Tweed ÃŽl sună pe Beck È™i îi comunică ce se întâmplase. Beck ceru să vorbească cu Vincenau după ce aveau să termine de discutat. - O să-È›i dau numele spitalului din Sion la care va fi dus. O să-l sun pe administratorul-È™ef, să-i spun că, dacă Butler poate să se suie în avion după tratament, o să trimit o ambulanță la Kloten, care să-l ducă de urgență la o clinică de aici. Dă-mi-l pe Leon, dacă eÈ™ti drăguÈ›... ÃŽn timp ce aÈ™teptau ambulanÈ›a, Tweed studie feÈ›ele oamenilor săi. La toÈ›i văzu semne de încordare... mai puÈ›in la Marler care se rezemase de un perete È™i fuma o È›igară lungă. Marler era indestructibil. Văzu, mulÈ›umit, că Butler adormise. - Care e următoarea miÈ™care? întrebă Newman, cu faÈ›a trasă de oboseală. - Rămânem aici să vă odihniÈ›i, răspunse Tweed hotărât. - Brazii a plecat... - Știu. Lasă-l în pace. Cel puÈ›in, pentru moment. Beck o să-l urmărească. ÃŽn prezent, Brazii e în drum spre Zurich. - Poate să-l aresteze? - Nu. Și eu l-am întrebat pe Beck acelaÈ™i lucru. N-are nici o probă. - Nici o probă! repetă Newman. AÈ™ezat pe un scaun, rememora ceea ce văzuse pe câmpul de bătaie, în munÈ›i. Oameni zăcând în zăpadă, fără viață sau doar arătând astfel. Unii întinÈ™i în poziÈ›ii patetice, de parcă ar fi dormit. Mercenari, fără îndoială, oameni care trăiau de pe urma armelor, dar zăceau toÈ›i acolo, pentru totdeauna, fără îndoială, din cauza unui om pe nume Brazii, care, probabil, acum savura o cafea în scaunul lui confortabil, la bordul luxosului său avion. Sosi ambulanÈ›a, È™i Paula ÃŽl însoÈ›i pe Butler, care încă protesta, la spitalul din Sion. Newman băuse deja câteva cafele tari È™i se simÈ›ea mult mai omeneÈ™te. începu să-i dea lui Tweed un raport concis asupra celor întâmplate. Tweed ÃŽl asculta È™i se uita la el, încercând să descopere semne de oboseală. La un moment dat, se întoarse intenÈ›ionat spre Nield, ca să-l roage să intre în detalii. Nield înÈ›elese imediat că Tweed credea că Newman vorbise destul, aÈ™a că termină el povestea. După ce termină, își netezi mustaÈ›a elegantă, trecându-È™i degetul mic peste ea. - Deci staÈ›ia de la sol e distrusă complet? întrebă Tweed. - Complet scoasă din funcÈ›iune, spuse Marler, intervenind pentru prima oară în discuÈ›ie. Strivită sub atâtea tone de rocă, încât nu cred că elveÈ›ienii o să se ostenească vreodată s-o dezgroape. - Și cabanele pe care le ocupau savanÈ›ii? - La fel. Din aceleaÈ™i motive. - Asta nu te deranjează? Gândul la toÈ›i acei savanÈ›i de elită care au pierit împreună cu soÈ›iile lor? - Nu prea, răspunse Marler. La urma urmelor, ei au creat sistemul care a cauzat haosul ăsta mondial... È™i È™tiau ce fac. Sunt sigur că au fost plătiÈ›i regeÈ™te ca să lucreze pentru Brazii. Lumea ar putea fi un loc mai liniÈ™tit fără ei. - Un interesant punct de vedere, medita Tweed. - Mă bucur că mai stăm prin Sion, spuse Newman, ridicându-se È™i punându-È™i paltonul. - Unde te duci? întrebă Tweed pe un ton răstit. - La hotelul Élite, să dorm puÈ›in. A fost propunerea ta. Trebuie să fiu în formă la noapte. Cred c-ar trebui să stăm toÈ›i la Elite. Acolo o să stai È™i tu într-o cameră decentă, Tweed. Arăți un pic cam dezumflat, dacă nu te superi s-o spun. - Ba mă supăr! Tweed bătu în retragere. Eu am stat È™i mi-am tocit fundul, iar voi eraÈ›i pe Kellerhorn. - îngrijorându-te de moarte cât te-ai uitat prin binoclul ăla de lângă tine. Și, vorbind de somn... când ai dormit ultima oară? FaÈ›a lui Tweed deveni inexpresivă. ÃŽÈ™i dădu seama că nici el nu poate să răspundă la această întrebare. M-am gândit eu că nu È™tii, spuse Newman, citindu-i răspunsul pe față. ÃŽÈ›i recomand o masă bună de îndată ce ne întoarcem... dacă mai reziÈ™ti. După care, direct în pat, domnule Tweed. - Și aveam ciudata idee că eu conduc toată expediÈ›ia asta, zise Tweed pe un ton lamentabil. - ToÈ›i ne facem iluzii, comentă Marler impasibil. - Mai vrea cineva să facă comentarii pe marginea sănătății mele? întrebă Tweed, uitându-se în jur. - Da, zise Philip, care până atunci tăcuse. Arăți groaznic. - Parc-ai fi Paula, îi replică Tweed. - Eu mă duc la Elite, spuse Newman complet restabilit. ÃŽl iau pe Philip È™i pe Nield cu mine. Marler te poate aduce mai târziu, după ce te mai odihneÈ™ti aici puÈ›in. Chiar că arăți groaznic! - Bob! strigă Tweed când Philip, care își pusese paltonul, deschise uÈ™a È™i dispăru. Newman se opri în pragul uÈ™ii deschise. De ce ai spus mai devreme, continuă Tweed, că trebuie să fii în formă la noapte. - Pentru că Năluca e în Sion. Vreau să-l omor înainte să mai omoare el pe altcineva... Tweed clipi, încercând să-È™i È›ină ochii deschiÈ™i. Se ridică È™i fugi la ușă. - Bob, strigă el. Eu È™tiu cine e Năluca. Cuvintele lui se pierdură; Philip, la volan, porni motorul, iar Newman se afundă în scaunul de lângă el. 45 ÃŽntunericul se lăsase peste Sion când Philip, trezit de ceasul deÈ™teptător, își impuse să se scoale, se duse la baie, împleticindu-se pe picioare, deschise robinetul de apă rece È™i își băgă faÈ›a, mâinile È™i braÈ›ele sub jetul de apă. Camera i se păru tăcută în timp ce se îmbrăcă, repede, pentru frigul de afară. Nu-i plăcea liniÈ™tea când era singur... ÃŽi aducea aminte de Jean. Se decise că n-are rost să dea drumul la radio... prietenul lui în astfel de momente. IeÈ™i din cameră, coborî la parter È™i se pomeni afară, în noaptea siberiană. Se ducea la familia Marchat... simÈ›ea că, cel puÈ›in, atâta putea să facă, să le spună ce s-a întâmplat. La urma urmei, informaÈ›iile pe care i le dăduseră ei ajutaseră la succesul operaÈ›iunii de pe Kellerhorn. Noaptea i se păru mai răcoroasă decât cea în care fusese la familia Marchat împreună cu Paula. Din când în când, se oprea brusc È™i se uita în spate, încercând să pătrundă cu privirea tunelul întunecos al străzii pe care mergea, temându-se să nu conducă Năluca la alte două posibile victime. Nu văzu nimic, nu auzi nimic. Tăcerea grea a unei nopÈ›i fără vânt i se părea apăsătoare. Luna era ascunsă după nori. Zgomotul paÈ™ilor săi era înghiÈ›it de zăpada bătătorită È™i tare ca piatra; în cele din urmă, dădu colÈ›ul de unde ajungea la colonia de case vechi. ÃŽÈ™i È›inea Walther-ul în mână, o precauÈ›iune pe care È™i-o luase de când ieÈ™ise din Elite È™i pornise la drum. Ca È™i data trecută, nu se vedea nici o lumină la vechea casă unde locuiau cei doi Marchat, casa lor situată mai în spate È™i încadrată de alte două case. Nici măcar prin crăpăturile obloanelor nu se strecura vreo rază de lumină. Uitându-se pentru ultima oară în urmă, Philip merse pe lângă zidul altei case până la uÈ™a grea de la intrare a familiei Marchat. Acolo se opri. UÈ™a era întredeschisă. Fără lanÈ›. Ochii lui Philip se obiÈ™nuiseră deja cu întunericul. Frigul îi pătrunsese de mult pe sub palton, dar acum ÃŽl simÈ›ea până în oase. Doar că nu mai era frigul, ci groaza. Deschise uÈ™a încet, de frică să nu scârțâie. UÈ™a se deschise fără nici un zgomot. Karin Marchat avea grijă să ungă bine balamalele. Păși înăuntru, cu o lanternă în mână, È™i ciuli urechile, încercând să prindă suflul respiraÈ›iei altei fiinÈ›e. Nici un alt sunet, doar cel al respiraÈ›iei sale înăbuÈ™ite. Chircindu-se la pământ, pentru a nu fi o È›intă prea mare, aprinse lanterna. Fasciculul de lumină ÃŽl descoperi pe Anton Marchat, întins lângă balansoarul lui preferat, cu gâtul răsucit într-un unghi grotesc, cu ochii pierduÈ›i, fixând eternitatea. Philip înjură murdar, deÈ™i n-o făcea aproape niciodată. ÃŽnaintă în cameră. UÈ™a care, bănuia el, dădea în bucătărie era deschisă. ÃŽntuneric total. Se apropie cu grijă, văzu că nu are de ce să se împiedice È™i stinse lanterna care ÃŽl transforma într-o È›intă perfectă. Ajunse la uÈ™a deschisă È™i își încordă din nou atenÈ›ia, pentru a auzi dacă mai e cineva în casa aceea. Nu auzi nimic. Rămase în pragul uÈ™ii È™i aprinse lanterna. Aproape că o scăpă din mână. Partea de sus a corpului lui Karin era prăbuÈ™ită pe bufet; capul, scufundat, în chiuveta plină cu apă, era răsucit într-o poziÈ›ie ciudată, făcând ca unghiul în care era rupt gâtul să pară È™i mai grotesc. Ca È™i cum ar fi asistat la crimă, Philip văzu ce se întâmplase. Karin fugise în bucătărie, urlând, urmărită de Nălucă după ce ÃŽl omorâse deja pe Anton. Urletul ei ÃŽl deranjase; dăduse drumul la ambele robinete, chiuveta se umpluse repede, apoi îi vârâse capul sub apă, ca s-o facă să tacă. Probabil că era înecată pe jumătate când își terminase treaba ticăloasă È™i îi rupsese gâtul. Toată pardoseala de gresie era acoperită de apă. Philip părăsi acea casă a morÈ›ii È™i se întoarse în fugă la Elite, ca să-i povestească lui Newman. Newman se trezise dintr-un somn adânc, se spălase, se îmbrăcase, se pieptănase, când sună telefonul. - Da, cine e? - Sunt sigur că-mi recunoÈ™ti vocea. Era Archie. Vocea lui caldă È™i calmă, ca de obicei. Aproape È™optită. - Da, îți recunosc vocea. - Mă duc sus, pe stânca din spatele casei lui Marchat. Până sus nu e decât o singură potecă. PorneÈ™te chiar din spatele casei. Năluca e în oraÈ™. O s-o atrag sus, pe stâncă. De data asta, poÈ›i să pui mâna pe ea -nu poate să coboare decât pe un singur drum - pe potecă... - Archie! ÃŽn disperarea lui, Newman îi pronunță numele. Veni tonul. Se pregătea să-È™i ia paltonul, când bătu cineva la ușă. ÃŽn ciuda grabei È™i neliniÈ™tii de a pleca imediat, Newman descuie uÈ™a cu pistolul în mână, o întredeschise câțiva centimetri, apoi o dădu de perete. Philip, palid ca un mort, intră în cameră È™i închise uÈ™a. - Vin de la familia Marchat. Voiam să le spun ce s-a întâmplat, să le mulÈ›umesc pentru ajutor. - Trebuie să plec... - Anton È™i Karin Marchat sunt morÈ›i, au gâturile rupte. Pe Karin aproape c-a înecat-o într-o chiuvetă plină cu apă înainte să-i rupă gâtul... - M-a sunat Archie. Newman își punea paltonul È™i își lua mănuÈ™ile. Se duce sus, pe stânca aceea imensă din spatele casei lor. Năluca e încă acolo. Archie face pe momeala. M-am dus... - Vin cu tine. O luară la fugă prin noapte. Fugeau unul lângă altul, ca doi alergători de maraton pe ultima sută de metri. Străzile erau tot pustii, dar acum era explicabil, era miezul nopÈ›ii. Nu ningea, dar pământul era acoperit de zăpada bine bătătorită, aÈ™a că nu dădură de nici o porÈ›iune de gheață pe care să cadă. Luna strălucea puternic. Undeva, în faÈ›a lor, apărură contururile imensei mase de piatră. Philip o luă înainte, cunoscând drumul spre casa lui Marchat. Se duse în spatele casei, se orientă repede È™i găsi o potecă îngustă È™i abruptă, protejată într-o parte de un zid de piatră. Se opriră să-È™i tragă răsuflarea È™i Newman zise: - Philip, aÈ™teaptă aici. Dacă Năluca mă dă gata pe mine, n-are pe unde să coboare decât pe aici. Când apare, ÃŽl ucizi... - Mai bine aÈ™ veni cu tine... - Cine comandă aici? i-o reteză Newman. Ãsta a fost un ordin. Philip strânse din dinÈ›i, se uită după Newman care începuse să urce pe potecă, cu miÈ™cări repezi È™i silenÈ›ioase, cu Smith & Wesson-ul în mână. ÃŽl pierdu din vedere când dispăru după o cotitură, undeva mai sus, apoi se retrase în umbra caselor È™i își scoase Walther-ul din toc. Pentru că nu putea să vadă - sau să audă - ce se întâmpla sus, Philip nu-È™i găsea locul. Nu-È™i dezlipi nici o clipă ochii de pe potecă, făcând plimbări scurte dintr-o parte într-alta. Fu pe punctul de a nesocoti ordinul lui Newman È™i a se duce sus, dar toată pregătirea lui îi aducea aminte că te supui ordinelor superiorului tău. Newman, mulÈ›umit că luna îi lumina drumul, își continuă urcuÈ™ul pe poteca pe care mai apăreau, ici, colo, porÈ›iuni de gheață È™i pietre ascuÈ›ite din zăpadă. ÃŽn dreapta lui se deschidea panorama acoperiÈ™urilor înzăpezite ale Sion-ului, un oraÈ™ mort la ora aceea din noapte. O privi o singură dată, apoi se concentra asupra urcuÈ™ului, nerăbdător să ajungă în vârf È™i gândindu-se la micuÈ›ul Archie, aflat la mila unei maÈ™ini profesioniste de ucis. PuÈ›in mai sus de locul unde ajunsese Newman, Archie își ridică gulerul paltonului, apărându-se de frigul îngheÈ›at. Stătea în umbra Capelei, o clădire veche, o ruină în lumina lunii. Cu mâna stângă își potrivi chiÈ™tocul în colÈ›ul gurii. VeÈ™nica lui È›igară pe jumătate fumată îi dădea un anumit confort. Archie era chiar în capătul potecii È™i în faÈ›a lui, la câțiva metri mai încolo, zidul de piatră se prăbuÈ™ise într-un loc, lăsând o gaură mare în el. ÃŽÈ™i miÈ™că degetele de la picioare, ca să-È™i repună circulaÈ›ia în miÈ™care. O umbră care aÈ™teptase țâșni pe neaÈ™teptate È™i fără zgomot din spatele lui. Archie îi conÈ™tientiza prezenÈ›a când se trezi cu gâtul în menghina unui braÈ› puternic. Se simÈ›i tras în spate. - Ai vorbit cam mult, îi spuse o voce piÈ›igăiată în engleză. Acum n-o să mai vorbeÈ™ti niciodată. Mâna stângă a lui Archie bâjbâi în buzunarul de la palton după micul pistol automat, pe care ÃŽl presă pe braÈ›ul care ÃŽl strângea de gât, chiar sub cot. Apăsă pe trăgaci. Strânsoarea slăbi, urmă un geamăt de durere, apoi braÈ›ul căzu într-o parte. Archie apucă automatul cu ambele mâini È™i È›inti spre stomacul siluetei care stătea dreaptă în faÈ›a lui. Cei doi bărbaÈ›i se uitară unul la celălalt timp de câteva secunde tensionate. - Nu poÈ›i să mă împuÈ™ti din nou, zise Bill Franklin cu vocea lui normală. - Ba pot să golesc tot încărcătorul în stomacul tău, fără să stau prea mult pe gânduri, spuse Archie. Acum, întoarce-te cu spatele la mine sau trag din nou. Pe faÈ›a lui Franklin se amestecară teama È™i neîncrederea. Se întoarse È™i rămase cu spatele la Archie. Fă câțiva paÈ™i în spate, ca să nu mai stăm atât de aproape, zise Archie, trăgându-se într-o parte. Franklin făcu câțiva paÈ™i, aÈ™a cum i se ordonase, forțându-se să-È™i miÈ™te braÈ›ul drept, flexându-È™i degetele mâinii drepte, aÈ™teptând momentul potrivit ca să se arunce asupra lui Archie È™i să-i dea la o parte arma. ÃŽn acel moment, apăru în fugă Newman. Se opri buimac la vederea scenei care se derula în faÈ›a lui È™i rămase nemiÈ™cat, ca să nu-i distragă atenÈ›ia lui Archie. Nu se mai simÈ›ise niciodată atât de luat prin surprindere. - Am spus să mergi, ordonă Archie. Să È™tii că o să apăs pe trăgaci până rămân fără gloanÈ›e, dacă nu faci ce-È›i spun. Era ceva în tonul liniÈ™tit al lui Archie care ÃŽl sperie pe Franklin. Observă că automatul îndreptat spre stomacul său era neclintit în mâinile lui Archie, că nu tremura deloc. Newman ÃŽl privi fascinat pe Franklin cum se supune ordinului. Următorul pas pe care ÃŽl făcu fu în gol, în spaÈ›iul de deasupra prăpastiei. Urlă, căzu È™i se agăță cu ambele mâini de marginea potecii, pipăind cu disperare micile pietre care ieÈ™eau de sub zăpadă. - Ajută-mă! È›ipă el. Pentru numele lui Dumnezeu, ai milă. - Depinde, dacă-mi spui adevărul sau nu, spuse Archie. Mai întâi, tu eÈ™ti Năluca? - Da! Craig mă plăteÈ™te cu o groază de bani. - Ca să-l omori, printre alte victime, continuă Archie, pe Ben, barmanul, în Bowling Green din Wareham? - Da! Da! È›ipă Franklin disperat. - Rico Sava din Geneva a fost altă victimă? - Da! Nu mai pot să mă È›in... - Și Anton È™i Karin Marchat aici, în Sion, continuă Archie fără milă. - Da! Da! Da... Mâna dreaptă a lui Franklin alunecă de pe piatra de care se È›inea. Rămase agățat în mâna stângă, iar picăturile de sudoare care îi acopereau faÈ›a se transformau, aproape instantaneu, în bobiÈ›e de gheață. ReuÈ™i să se prindă din nou È™i cu dreapta. - E timpul să plec, spuse Archie. - Nu poÈ›i să mă laÈ™i aici! urlă Franklin. Nu pot să mă mai È›in. - Oamenii aceia pe care i-ai ucis cu bestialitate erau prietenii mei, îi replică Archie. începu să coboare pe potecă, urmat de Newman. Pentru o vreme, își continuară drumul în tăcere. Newman nu găsea nimic de spus... era încă uluit de cele întâmplate. Cine s-ar fi gândit? Archie! Dintre toÈ›i oamenii. - Trebuie să fi căzut deja, spuse Newman când ajunseră jos. Philip stătea în partea cealaltă a drumului, în lumina lunii, È™i se uita în sus. I se alăturară È™i priviră spre vârf. O siluetă minusculă mai atârna încă acolo, suspendată deasupra prăpastiei presărate din loc în loc cu aflorimente de bolovani imenÈ™i. Nici unul nu mai vorbi după ce Newman îi spuse lui Philip: - E Năluca acolo, sus. Ghici cine e. Bill Franklin... ÃŽn secunda imediat următoare, silueta atârnată la marginea prăpastiei începu să cadă. Franklin plonjă în gol, lovi un afloriment cu o forță care ÃŽl făcu pe Newman să se tragă în spate, fu aruncat într-o parte, se răsuci în aer È™i ateriză pe zăpadă, cu un sunet neplăcut, la aproape o sută de metri de locul unde stătuseră. - De ce nu l-ai terminat acolo, sus? întrebă Newman. - Nu sunt un sadic, replică Archie, nici pe departe, dar i-a făcut pe mulÈ›i să sufere, pe prietenii È™i rudele tuturor acelor oameni pe care i-a ucis. Eu cred în crimă È™i pedeapsă. 46 - Cum Dumnezeu ai È™tiut că Năluca e Bill Franklin? ÃŽl întrebă Newman pe Tweed. Parcă te-am auzit strigându-mi ceva când am plecat de pe aerodrom. Era a doua azi, spre seară; se întorceau la aerodrom: Newman conducea, lângă el stătea Tweed, iar în spate erau Paula È™i Butler. Butler insistase să fie scos din spitalul din Sion, nesocotind cuvântul doctorului. - Hazardul, explică Tweed. Eram în Harley Street, la profesorul Grogarty, un bărbat înalt, bine făcut. La un moment dat, s-a cocoÈ™at, apoi a revenit la poziÈ›ia iniÈ›ială. Asta mi-a amintit că Keith Kent e de înălÈ›ime medie, aÈ™a cum arăta Grogarty când s-a cocoÈ™at. Când profesorul stătea drept, era de înălÈ›imea lui Bill Franklin. Știm, din descrieri, că Năluca stă cocoÈ™ată. Astfel ascundea faptul că e înalt. Simplu. - Simplu, strigă din spate Paula, dar tu È›i-ai dat seama de lucrul ăsta - spre deosebire de mulÈ›i alÈ›ii care n-au fost în stare - È™i ai tras concluzia corectă. Nu reuÈ™esc să-mi revin... Bill a fost Năluca. Părea un tip foarte de treabă. - AÈ™a spun toÈ›i despre mulÈ›i criminali după ce sunt înlăturaÈ›i, îi aminti Tweed. Ziua fusese plină. Lui Butler i se scosese glonÈ›ul la spital. Doctorul spusese că fusese o rană adâncă, dar că avusese noroc. Butler îi înÈ™irase o poveste despre cum își verifica Walther-ul, cum nu-È™i dăduse seama că e încărcat È™i se împuÈ™case din greÈ™eală. Paula îi explicase doctorului că Arthur Beck, È™eful PoliÈ›iei Federale, era un prieten de-al lor È™i asta ÃŽl satisfăcuse. ÃŽn afară de faptul că Beck aranjase să fie aÈ™teptaÈ›i de o ambulanță, la coborârea din avion pe aeroportul din Zurich. Tweed vorbise la telefon de la hotelul Elite, unde se mutase, È™i de unde ÃŽl sunase pe Beck. AÈ™a aflase că Brazii stătea tot la Baur-en-Viile, pe Bahnhofstrasse. Tweed era hotărât să ajungă în Zurich, înainte ca Brazii să părăsească oraÈ™ul. Tot Sion-ul vorbea despre avalanÈ™a de pe Kellerhorn. înainte ca Tweed să plece de pe aeroport, asistase la o a doua avalanșă care coborâse, vuind, din vârf. Cel de-al doilea val de zăpadă È™i de argilă îngropase, fără îndoială, trupurile oamenilor lui Brazii. Scrutase muntele prin binoclu, dar nu mai văzuse nici o urmă din dezastrul de pe Kellerhorn. Nu spera să mai descopere cineva, vreodată, cadavrele. - N-am nevoie de ambulanță când ajungem în Zurich, strigă Butler. Mă simt mai în formă decât oricând. - Ba o să mergi în ambulanță, îi spuse Paula cu severitate. Eu o să vin cu tine. Nu putem să riscăm să faci vreo infecÈ›ie. AÈ™a că las-o mai moale. - Faci pe È™efa, mârâi Butler. - Știu, răspunse Paula È™i începu să râdă. ÃŽn spatele lor, la o distanță nu prea mare, venea Marler la volanul altei maÈ™ini, însoÈ›it de Philip È™i de Nield. Aveau cu ei sacii de pânză cu armamentul care le mai rămăsese. Când coborâseră, în ziua precedentă, de pe munte, Newman oprise pentru puÈ›in timp la trecerea pe lângă o despicătură îngustă în munte. Luase lansatorul de rachete, se strecurase prin crăpătura aceea È™i, în măruntaiele muntelui, dăduse peste o gaură în podeaua de piatră. Dăduse drumul lansatorului È™i aÈ™teptase să-l audă atingând fundul... nimic; È™tia că alesese ascunzătoarea perfectă. Mai era încă lumină când ajunseră la aerodrom. Tweed ÃŽl anunÈ›ase pe controlor că sosesc È™i ÃŽl rugase să spună echipajului să fie gata de plecare. Paula ÃŽl luă pe Butler de braÈ›, ca să-l ajute să urce scara mobilă. Singurul comentariu pe care ÃŽl făcuse Harry fusese amabil: - Și eu care credeam că nu-È›i pasă... Avionul decolă la câteva minute după ce se instalară toÈ›i la bord, începu să urce È™i se îndreptă spre munÈ›i. Paula, aÈ™ezată pe un scaun la geam, se uită în jos, spre Kellerhorn, dorindu-È™i să nu-l mai vadă niciodată. Apoi se întunecă. Tweed le atrase atenÈ›ia celorlalÈ›i: - Beck È™tie că venim. O să ne aÈ™tepte două maÈ™ini neînmatriculate, care o să ne ducă la Schweizerhof. O să ajungem la timp pentru cină. După ce avionul lui alb aterizase la Zurich, Brazii se dusese la o bancă de pe Bahnhofstrasse. Spre disperarea lui, văzu că banca tocmai închisese. ÃŽnăuntru se aflau beneficiile obÈ›inute din vânzarea secretă a unora dintre obligaÈ›iunile la purtător pe care le poseda. Considerabila sumă de bani în care fuseseră convertite acestea era acum singura lui sursă de venit. Furios, îi ordonase È™oferului să-l ducă la Baur-en-Ville. Asta însemna că trebuia să rămână peste noapte în oraÈ™. Nu era planul pe care È™i-l dorise... nu voia altceva decât să se întoarcă în Dorset, să plece cât mai repede din ElveÈ›ia. Intră în holul hotelului È™i o văzu pe Eve care È™edea într-un fotoliu È™i citea o revistă de modă. Era îmbrăcată într-un costum alb din două piese pe care tocmai cheltuise o avere. - Ai călătorit bine? îi strigă ea. Brazii trecu pe lângă ea, ca È™i cum nu i-ar fi băgat în seamă existenÈ›a. Dispăru într-un lift. Eve aruncă revista cât colo. - Diavol spurcat, murmură ea. Du-te È™i te-mpuÈ™că. Ca să-i treacă supărarea, își aprinse o È›igară de la cea pe care tocmai o fumase, se ridică È™i intră agale în bar. Se cocoță pe un scaun, comandă o votcă mare, o dădu pe gât È™i comandă alta. Se uită în ochii mai multor bărbaÈ›i care o priveau cu interes. Le reÈ›inea privirea atât cât să-i facă să creadă că ar fi interesată, apoi dădea din cap dispreÈ›uitoare È™i se uita în altă parte. Petrecu în bar câteva ore, bând votcă, dar rămase perfect trează, de parcă n-ar fi băut decât apă. Apoi se hotărî să facă o plimbare mai lungă. Se gândea la Newman. Acum, că Brazii se întorsese, era sigură că Newman È™i Tweed vor apărea È™i ei în curând. Newman era È›inta ei. Nu se mai gândise la Philip de când Brazii plecase la Sion. ÃŽi era ciudă că, din cauza frigului, trebuia să-È™i pună paltonul, pe care ÃŽl cărase după ea în bar. I-ar fi plăcut să defileze pe Bahnhofstrasse în noul ei costum, uitându-se la bărbaÈ›i cum își ling buzele la vederea ei. Merse înspre Bahnhofplatz È™i sprehotelul Schweizerhof. Intră în hol È™i se duse la recepÈ›ie, foarte stăpână pe sine. - Am o întâlnire cu domnul Robert Newman când soseÈ™te, minÈ›i ea. - E aÈ™teptat să vină dintr-o clipă într-alta. RecepÈ›ionerul tăcu, întrebându-se dacă nu cumva comisese o indiscreÈ›ie. ÃŽl înlocuia pe recepÈ›ionerul permanent È™i încă nu-È™i dăduse seama cum stăteau lucrurile. Femeia aceasta frumoasă, care ÃŽl abordase cu aerul ei arogant, îi dăduse impresia că stă în hotel, È™i, de altfel, aceasta fusese È™i intenÈ›ia lui Eve. „BărbaÈ›ii pot fi prostiÈ›i la orice oră", se gândi ea în timp ce cobora scările spre bistrou, restaurantul unde se ajungea direct din holul hotelului. MiÈ™carea ei îi confirmă recepÈ›ionerului bănuiala că femeia ar fi un oaspete al hotelului È™i-l făcu să se simtă mai bine. Nu s-ar mai fi simÈ›it atât de uÈ™urat dacă ar fi văzut-o pe Eve ieÈ™ind imediat din Bistro, pe uÈ™a care dădea în stradă. Coborî pe o scară rulantă în Shopville, complexul comercial de sub piață. Fără să acorde importanță magazinelor - prefera Bahnhofstrasse, unde preÈ›urile erau astronomice - urcă la suprafață cu o scară din celălalt capăt al complexului È™i ieÈ™i în gara mare. Rămase în incinta gării, în capul scărilor. Din acel loc, putea să vadă pe oricine ar fi intrat în Schweizerhof. Era atât de concentrată asupra senzaÈ›iei pe care i-o dădea noul costum pe sub palton, încât nu-i trecu prin minte că putea fi urmărită din Baur-en-Viile. Din cealaltă parte a scuarului, stând în cadrul unei uÈ™i, Gustav aÈ™tepta răbdător, fără să-È™i dezlipească ochii de pe Eve. Tweed È™i Newman, cu valizele în mână, urmaÈ›i de Philip, se dădură jos din maÈ™ina neînmatriculată care îi adusese de pe aeroportul Kloten È™i dispărură în Schweizerhof. Precaut, Tweed aranjase ca Marler È™i Nield să stea la Gotthard, un hotel din apropiere. Pe aeroport i se acordase prioritate lui Butler care, aflat în grija lui Paula, fusese scos primul din avion, urcat în ambulanÈ›a care ÃŽl aÈ™tepta È™i dus repede la spital, unde fusese examinat de îndată. Doctorul, care se aÈ™tepta la ceva mult mai serios, fusese surprins. ÃŽl tratase pe Butler È™i îi schimbase bandajul. Apoi stătu de vorbă cu Paula pe coridorul din faÈ›a rezervei unde Butler făcea tărăboi: - Nu am găsit nici o infecÈ›ie, domniÈ™oară Grey, doctorul din Sion a făcut o treabă bună. Pacientul e o persoană foarte rebelă. Ce s-ar întâmpla dacă i-aÈ™ da drumul acum? - L-aÈ™ duce la un hotel È™i l-aÈ™ pune în pat să se odihnească. - Sincer, ceea ce îi trebuie acum e un somn bun. - O să am grijă să doarmă bine, răspunse Paula pe un ton hotărât. - Domnul Beck v-a pus la dispoziÈ›ie o maÈ™ină de poliÈ›ie neînmatriculată, cu care să plecaÈ›i de aici când vă dau eu liber. Văd că domnului Butler nu-i place nimic medical. Cred că ar trebui să-l duceÈ›i la un hotel. AÈ™a se făcu că Eve, care traversase scuarul până la mijloc È™i stătea acum cocoÈ›ată pe un refugiu pietonal, apucă să vadă o maÈ™ină oprind în faÈ›a hotelului, din care ieÈ™i un bărbat cu o înfățiÈ™are dură, È›inut bine de braÈ› de Paula. Paula își aruncă din întâmplare o privire prin scuar È™i o văzu pe Eve holbându-se la ei. Privirile li se întâlniră pentru câteva secunde. A Paulei nu spunea nimic, dar Eve avea numai venin în ochi. Nu-i plăcea de Paula È™i rânji de una singură. „Deci ăsta e prietenul ei, gândi ea, È™i s-a prins de braÈ›ul lui ca o lipitoare." Paula intră cu Butler în hotel È™i îi spuse recepÈ›ionerului că prietenul ei a căzut È™i ÃŽl întrebă dacă putea să-l ducă imediat în cameră. Ea va veni imediat cu paÈ™aportul È™i va semna în registru. RecepÈ›ionerul acceptă fără să stea pe gânduri È™i îi dădu cheia unei camere bune de la etajul întâi. Paula, îngrijorată, ÃŽl duse pe Butler în camera lui È™i aÈ™teptă în baie în timp ce el se dezbrăcă È™i trecu în pijamalele pe care le despachetase din valiza cărată de ea. Vederea atât de neaÈ™teptată a lui Eve o îngrijora È™i o umplea de furie. Să-i spună lui Philip? ÃŽn ciuda celor spuse de el ultima dată, Paula È™tia că există femei care n-au altceva de făcut decât să pocnească din degete È™i bărbaÈ›ii vin la ele, în fugă. După ce se întinse în pat È™i îi dădu Paulei paÈ™aportul, Butler adormi imediat. Paula telefonă la recepÈ›ie, ceru È™i primi numărul de la camera ei È™i asigurarea că femeia de serviciu o va aÈ™tepta în faÈ›a camerei, cu cheia. Despachetă repede, coborî la recepÈ›ie, completă È™i semnă registrul È™i se duse în camera lui Tweed. Stăteau toÈ›i trei în fotolii... Tweed, Newman È™i Philip. Paula trase aer în piept, se întoarse spre Philip È™i se aÈ™eză recunoscătoare, picior peste picior. - Philip, am văzut-o pe Eve învârtindu-se prin piață. - Las-o să se învârtă, din partea mea, până ameÈ›eÈ™te. Nu mai vreau s-o văd niciodată pe femeia aceea. Niciodată. - Curios că se învârte pe lângă hotelul acesta, spuse Tweed, suspicios ca întotdeauna. - Bănuiesc că stă cu Brazii, remarcă Paula. - Să-i fie de bine, spuse Philip. Fac un cuplu drăguÈ›. Eve traversă scuarul până în față la Schweizerhof, cântărind în minte dacă să se ducă să întrebe de Newman sau nu. Nu, mai bine să-i dea telefon, fără să uite ce avea de gând să-l întrebe. Se întoarse repede la cabina telefonică de pe Bahnhofstrasse, pe care o mai folosise È™i înainte. Deschise un carneÈ›el, căută numărul de la Schweizerhof, ÃŽl formă È™i ceru cu domnul Robert Newman. Urmă o pauză. Newman tocmai se întorcea în camera lui È™i, când intră, auzi telefonul sunând. ÃŽncuie uÈ™a È™i alergă la telefon. - Da, cine e? - Bob, sunt eu, Eve. Mi-a fost dor de tine. - Bine. Ce vrei? - Nu fi rău. Noi doi am putea să ne înÈ›elegem bine. - Nu cred. Legătura e cam proastă. - Nu eÈ™ti deloc drăguÈ› cu mine. - Treci la subiect. - O să trec. Vocea i se aspri. Ce-ai zice de È™tirea carierei tale? Ceva atât de senzaÈ›ional, încât vei face vâlvă în toată lumea. - Dă-i drumul, dacă trebuie. - Eu pot să-È›i dau adevărata poveste a lui Leopold Brazii. Am probe cu care s-o demonstrez. Cum i-a sedus pe douăzeci dintre cei mai mari savanÈ›i ai lumii ca să lucreze pentru el. - Chiar aÈ™a? întrebă Newman cu o voce plictisită. - Ascultă-mă, mârâi ea. Am note pe care le-am luat din dosarele lui secrete, cu detaliile cele mai intime referitoare la savanÈ›ii dispăruÈ›i. Mai târziu, am reuÈ™it să fotocopiez È™i pagini întregi din dosarele acelea. Ed Reynolds, Irina Krivitsky È™i alÈ›ii. Mă asculÈ›i? -Vag. - Vreau o sută de mii de lire pentru informaÈ›ie. - Nici nu vrei prea mult, nu? - PoÈ›i să-È›i vinzi povestea, ca fiind a ta. Te mai îmbogățeÈ™ti o dată. Eu È›i-o ofer ieftin cu o sută de mii de lire. AlÈ›ii ar plăti mult mai mult. - Du-te la alÈ›ii. - Ai face cea mai grozavă treabă cu un subiect ca ăsta. Þi-am citit È™i eu câte ceva din ce-ai scris. Și, în afară de cele o sută de mii, vreau È™i cinci la sută din profitul total. - Mă faci să-mi lase gura apă, spuse el cinic. - După ce te mai gândeÈ™ti, o să ajungi la cuvintele mele. Eu stau la Baur-en-Ville. Dă-te drept Cross când mă suni. - Domnul Double-Cross1? Newman puse receptorul jos. SimÈ›i o repulsie totală. Double-cross = „a trage pe sfoară", „a păcăli", „a înÈ™ela" (n.tr.) 47 Ève se năpusti afară din cabina telefonică È™i se întoarse în fugă la Baur-en-Ville. Se duse direct în bar. Avea nevoie de o votcă mare. Gustav o urmărise din faÈ›a unui magazin de pe partea cealaltă a străzii. De îndată ce fu ascunsă de un tramvai, Gustav traversă în fugă È™i se duse la cabina telefonică. O femeie cu o înfățiÈ™are morocănoasă întinsese mâna să deschidă uÈ™a cabinei. Gustav o dădu la o parte È™i nu-i luă în seamă injuriile, prefăcându-se că se uită după un număr de telefon. După ce femeia plecă, Gustav detașă aparatul miniaturial de înregistrare pe care ÃŽl ascunsese acolo, trăgând tare de ventuzele care ÃŽl È›inuseră lipit. Gustav sperase că, dacă Eve va mai da vreun telefon, o va face din cabina telefonică pe care o mai folosise. Nu mai pierdu timpul È™i se întoarse imediat în camera sa de la hotel. Ajuns înăuntru, încuie uÈ™a, scoase caseta, o puse în casetofon È™i ascultă conversaÈ›ia cu un interes crescând. N-o plăcuse niciodată pe Eve. IeÈ™i pe coridor È™i se îndrepta spre camera lui Brazii, când È™eful lui ÃŽl prinse din urmă. Gustav se trase înapoi când Eve ieÈ™i din camera ei. Se înviorase È™i acum se ducea la bar. - Unde e José? întrebă ea. - José s-a hotărât să-È™i ia o vacanță, îi spuse Brazii vesel. Cred că s-a dus acasă. - Eu sunt la bar dacă ai nevoie de mine, spuse ea. - Unde altundeva? replică Brazii È™i mai vesel. își descuia uÈ™a de la cameră, când Gustav veni în spatele lui È™i îi spuse că ar vrea să stea de vorbă cu el. - E important? întrebă Brazii. - Cred că ar trebui să judecaÈ›i singur. - Of, bine. Mai bine să intrăm, darnu mă È›ii mult. Brazii se aÈ™eză la biroul lui, sperând ca Gustav să plece repede. Voia să asculte ultimele buletine de È™tiri... ÃŽn special dacă se aflase ceva referitor la situaÈ›ia din Moscova. - Vreau să vă pun o casetă, spuse Gustav. Brazii se încruntă, dădu din cap aprobator È™i se lăsă pe spate în timp ce Gustav introducea banda în casetofonul de pe biroul său. Apoi apăsă pe butonul de pornire. Nimic nu se schimbă în expresia lui Brazii, ascultând banda. Brazii avea o stăpânire de sine de invidiat. Când banda se termină, Gustav se uită la È™eful lui, aÈ™teptând. - Am mai văzut-o intrând în cabina aceea telefonică, explică el. AÈ™a că, gândindu-mă că s-ar putea să se mai folosească de ea, am pus unul dintre dispozitivele mele de înregistrare înăuntru. AcelaÈ™i pe care l-am pus È™i sub biroul lui Jose. - Lasă-mi banda. - Nu vreÈ›i să... - Vreau să te duci È™i să-È›i vezi de treaba ta. AÈ™teptă până ce Gustav plecă, se ridică, încuie uÈ™a È™i se întoarse la birou. Gustav derulase banda înainte să plece. Brazii apăsă pe butonul de pornire È™i ascultă din nou. ... È™tirea carierei tale... pot să-È›i dau adevărata poveste a lui Leopold Brazii... ... am reuÈ™it să fotocopiez pagini întregi din dosarele acelea... ... o sută de mii de lire pentru informaÈ›ie... Când banda se termină, Brazii o derulă, scoase caseta È™i o băgă în buzunar. Se aÈ™eză din nou la birou, cu o figură încruntată. „Am avut încredere în ea, gândi el. Am plătit-o regeÈ™te, dar n-a fost de ajuns. Altă trădare în rândul oamenilor mei. E mânată de lăcomie. Nu e loială decât propriei È™i hidoasei sale persoane." Brazii rămase multă vreme holbându-se la peretele din faÈ›a lui, derulându-È™i în minte ceea ce ascultase pe bandă. ÃŽÈ™i reveni, cu o tresărire, È™i deschise radioul. Acum nu mai putea să trimită al doilea semnal... care ar fi distrus toate comunicaÈ›iile mondiale, darfăcuse destule pentru a-i da lui Marov ocazia să preia controlul. Rusia era din nou o mare putere, o ameninÈ›are care va trezi Occidentul. Newman rămase o vreme în camera lui. Notă repede esenÈ›ialul conversaÈ›iei sale cu Eve Warner. Apoi se spălă bine, se pieptănă È™i se duse în camera lui Tweed. Tweed asculta buletinul de È™tiri al BBC-ului, World Service, care difuza din ce în ce mai multe rapoarte. Paula stătea pe un scaun lângă Philip, ascultând È™i ei. Tweed închise radioul când Philip îi deschise uÈ™a lui Newman. - Brazii È™i-a atins multe puncte din planul său, îi spuse Tweed lui Newman. E ciudat, dar încă mă trezesc aprobând multe dintre ideile netrebnicului ăstuia. Sunt sigur că Brazii intenÈ›iona să trimită È™i un al doilea semnal - probabil s-o facă chiar el, de vreme ce se afla la staÈ›ia de la sol - dar l-aÈ›i oprit, distrugând staÈ›ia. Ceea ce e o adevărată binecuvântare. - De ce? întrebă Newman. - Unul dintre agenÈ›ii noÈ™tri a reuÈ™it să ajungă în Rusia, înainte ca Marov să închidă graniÈ›ele. A încercat să mă sune din Frankfurt È™i a vorbit cu Monica în lipsa mea. Există zvonuri că ruÈ™ii masează trupe la graniÈ›a lor cu Ucraina. Sunt sigur că Marov - cu ajutorul considerabilei populaÈ›ii ruse din Ucraina - vrea să ocupe această È›ară. Atunci, am avea de a face cu o mare criză mondială. - Pentru că Ucraina are o graniță întinsă cu Polonia, sugeră Newman. - Exact, încuviință Tweed. Armata rusească ar ameninÈ›a Europa de Vest. Oamenii uită că ruÈ™ii au încă mult armament pe care l-au strâns în timpul Războiului Rece. E absolut clar că s-a dat o proclamaÈ›ie, prin care toate magazinele particulare sunt transformate în proprietăți de stat. S-a reintrodus raÈ›ia la pâine. Probabil că ruÈ™ilor nu le place să stea la coadă, dar vor È™ti că pâinea pe care o cumpără zilnic e la un preÈ› controlat. - Asta înseamnă comunism, obiectă Newman. - Ba nu e comunism. Marov e foarte deÈ™tept. Se foloseÈ™te de ideile comuniste care au garantat rezerve de hrană... dar declaraÈ›ia a fost făcută în Numele Tuturor RuÈ™ilor. PreÈ™edintele cel suferind a semnat-o, iar Marov a contrasemnat-o. Deci acum È™tim cine e, de fapt, la conducere. - Dar economia lor e încă la pământ, obiectă din nou Newman. - Nu chiar. A fost când Gorbaciov s-a jucat de-a economia de piață... È™i mafia a preluat puterea. S-a mai anunÈ›at că statul preia toate fabricile... inclusiv pe cele de armament. Cu graniÈ›ele închise bine, economia se va stabiliza. Tweed schimbă subiectul. Þi-a luat cam mult să faci o baie. Newman se uită la Philip, apoi le relată lunga conversaÈ›ie telefonică cu Eve. Philip explodă. - VedeÈ›i! Acum își arată adevărata față. Ar face orice ca să mai pună mâna pe niÈ™te bani. - Cred că o să încerce să mai ia legătura cu mine, comentă Newman. Dacă o va face, o s-o ascult din nou È™i n-am să-i spun nimic. - ÃŽn timp ce voi vă distraÈ›i, spuse Tweed cu un umor prefăcut, eu am primit un telefon de la Monica. Howard iar se învârte în jurul cozii. Iau un taxi È™i mă duc până la Beck, la sediul central al poliÈ›iei. Am nevoie de un telefon sigur ca să vorbesc cu primul-ministru. - Ce s-a întâmplat? întrebă Paula nerăbdătoare. - Howard l-a deranjat pe primul-ministru, evident. Eu l-am calmat, i-am sugerat crearea unei a doua ForÈ›e de ReacÈ›ie Rapidă È™i trimiterea acesteia în Germania. Apoi să reintroducă obligativitatea serviciului militar. Și să facă anunÈ›ul în Camera Comunelor înainte să informeze Casa Albă. Am spus că Marea Britanie va aprecia o mână de fier la conducere. Cu asta l-am dat gata. - Și Brazii? întrebă Philip. - O, o să-l terminăm È™i pe el, într-un fel sau altul. 48 Gustav ieÈ™i din camera lui de la Baur-en-Ville È™i se întâlni cu Eve, care tocmai se întorcea după o lungă È™edere la bar. FaÈ›a lui urâtă avu o tentativă de zâmbet, cel puÈ›in aÈ™a își imagină el că ar arăta un zâmbet, dar nu reuÈ™i să afiÈ™eze decât un rânjet chinuit. - Șeful nu e prea mulÈ›umit de tine, spuse el. - A, da? Ciudat. Credeam că e invers. Că nu e deloc mulÈ›umit de tine. De unde È™tii că nu e mulÈ›umit de mine? Am impresia că minÈ›i. Eve tăcu, aÈ™teptând. ÃŽl provocase, ca să-l facă să-i dea mai multe informaÈ›ii. Era o tactică pe care o folosea adesea. Gustav rânji din nou. - Mi-a spus o păsărică. - Și cum o cheamă pe păsărică? - Þi-ar plăcea să È™tii? Trebuie să plec. Atmosfera deveni tensionată. Eve era hotărâtă să-l facă să vorbească. - Văd că iar te-ai îmbrăcat frumos să ieÈ™i la plimbare prin oraÈ™. Iar cauÈ›i vreo femeie destul de ieftină È™i care să se potrivească cu tine? - Mă duc să supraveghez Schweizerhof-ul, se trădă el, înfuriat. Șeful crede că Tweed È™i lingăii lui s-au întors în oraÈ™. - Nu te-ai prins ce vrea de la tine, de fapt? i-o trânti ea, în timp ce mintea îi lucra cu rapiditate, hotărâtă să se răzbune pe ticălosul ăsta care o insulta. ÃŽÈ™i coborî vocea. Șeful vrea ca tu să-l omori pe Tweed. GândeÈ™te-te la bonusul gras pe care È›i l-ar da dacă ai putea să rezolvi treaba asta. Gustav, un bun expert în luptele de stradă - un È™i mai bun expert în atacurile armate - era, destul de îngust la minte, după cum își dăduse È™i ea seama. Se holbă la ea. - Crezi că asta vrea el, de fapt? - Sigur că asta vrea, idiotule. Clocotea încă de furie, dar avea grijă să n-o arate. El dă adesea instrucÈ›iuni într-o manieră foarte sugestivă... gândindu-se că ai destulă minte ca să-È›i dai seama ce vrea de la tine. - înÈ›eleg. Gustav descuie din nou uÈ™a de la camera sa È™i intră, lăsând-o pe Eve afară, urmărindu-l prin uÈ™a deschisă. Descuie un sertar din care scoase un Luger de 7,65 mm, băgă arma într-un buzunar adânc al paltonului, ieÈ™i din cameră È™i încuie uÈ™a. ÃŽi aruncă o privire pofticioasă. - Nu crezi că sunt în stare s-o fac, nu? - La naiba, sigur că nu eÈ™ti în stare, replică ea, întărâtându-l. Privindu-l dispărând după un colÈ›, Eve se gândi că poate mersese prea departe. Fugi în camera ei, își puse o haină de caÈ™mir, ieÈ™i, încuie uÈ™a È™i străbătu coridorul în fugă, apucând să-l mai vadă pe Gustav dispărând în stradă. Eve È™tia că, în izbucnirea ei de furie, luase în calcul faptul că Tweed va fi bine păzit È™i, în cazul în care Gustav ar încerca să-l asasineze, va fi împuÈ™cat. Acum încerca să găsească o soluÈ›ie ca nimic din toate astea să nu se întâmple. Brazii îi spusese cât de mult ÃŽl admiră pe Tweed, chiar dacă era liderul opoziÈ›iei. Ajunse în hol, ieÈ™i în fugă în stradă, chiar la timp pentru a vedea silueta lui Gustav, înveÈ™mântată în negru, mergând cu pas grăbit pe Bahnhofstrasse. Se luă după el. - I-am promis prim-ministrului că-l sun cam pe la ora asta, spuse Tweed, uitându-se la ceas în dormitorul său. Asta înseamnă o plimbare vioaie până la sediul central al poliÈ›iei, unde pot găsi un telefon sigur. - Ia un taxi, ca data trecută, îi sugeră Newman. Afară e întuneric, iar Brazii È›i-o coace. - Sunt sigur că nu se gândeÈ™te el la aÈ™a ceva. Noi ne-am înÈ›eles foarte bine È™i aici e toată ironia situaÈ›iei. ÃŽn plus, mi-ar prinde bine o gură de aer curat. - Atunci, venim cu tine, spuse Paula, punându-È™i paltonul È™i trecându-È™i cureaua poÈ™etei peste umăr. - De acord, spuse Newman plin de vervă. Mi-ar prinde bine È™i mie o gură de aer rece ca gheaÈ›a. Coborâră cu liftul. Tweed, încadrat de cei doi însoÈ›itori, se îndreptă spre ieÈ™ire, coborî treptele de la intrare, după ce uÈ™ile automate se deschiseră, È™i se pierdu în noaptea fulgerată de luminile maÈ™inilor care treceau în viteză pe lângă hotel. Gustav, îmbrăcat cu paltonul lui negru, se plimba hotărât, cu pasul greoi, pe stradă. InteligenÈ›a lui limitată nu-l ajuta prea mult ca să analizeze ceea ce îi spusese Eve. Sau de ce o femeie pe care o ignorase sau o tratase cu dispreÈ› i-ar face lui o favoare. Se concentră pe ceea ce avea de făcut. După ce ÃŽl va împuÈ™ca pe Tweed, se va duce în Shopville, va traversa scuarul pe dedesubt È™i va ieÈ™i în gara principală. Acolo va intra într-o toaletă publică, va È™terge cu grijă amprentele de pe armă, apoi se va plimba pe lângă râul Limmat unde se va opri pe pod, își va pune mâinile înmănuÈ™ate pe balustradă È™i va arunca arma în apă. Gustav era unul dintre acei criminali care se fereau cel mai tare de poliÈ›ie. Apăreau de nicăieri, își împuÈ™cau È›intele È™i dispăreau pe un drum pe care ÃŽl planificaseră dinainte. Rar erau prinÈ™i. Gustav își ucisese prima victimă când avea optsprezece ani - împuÈ™case un bărbat în Soho1, apoi se evaporase. ÃŽl instruise un bătrân, îi arătase cum să scoată seria unei arme È™i insistase că trebuie să cunoască foarte bine zona unde va ucide pe cineva. - Dacă te înhață poliÈ›ia, după ce-ai scăpat de armă, nu spui nimic, îi băgase bătrânul în cap. Și dacă te È›in ore întregi cu luminile alea în ochi È™i È›i se face sete, le spui că vorbeÈ™ti dacă îți dau ceva de băut. Dai tot paharul pe gât, le zici „mulÈ›umesc" È™i atât. Dacă insistă, le mai zici „păi, am vorbit... v-am spus mulÈ›umesc..." ÃŽn urma lui, Eve se străduia să-l ajungă, darnu È™tia ce să-i spună. Cel mai mult se temea să nu fie prea nervos È™i să-È™i folosească arma împotriva ei. Era într-una din periodicele ei stări de nesiguranță. Pornise o treabă pe care nu mai È™tia cum s-o oprească. Gustav ajunse în colÈ›ul scuarului, lângă hotelul Schweizerhof, după ce traversă strada. Se opri într-un loc de unde putea să vadă ieÈ™irea È™i studie traficul. Nu era prea mare aglomeraÈ›ie la ora aceea, doar, din când în când, câte un autocamion mare, care trecea pe lângă gară, ocolind-o È™i continuându-È™i drumul peste podul care traversa LimmaÈ›-ul. ÃŽÈ™i È›inea mâna dreaptă în buzunarul paltonului, strângând cu putere mânerul Luger-ului. De data asta, nu putea să dea greÈ™, dacă era destul de norocos ca Tweed să iasă din hotel. Gustav avea multă răbdare, putea să aÈ™tepte mult timp până îi apărea È›inta. Ceea ce nu È™tia era că, pe partea cealaltă a străzii, era un alt bărbat care avea È™i mai multă răbdare. Pășind pe trotuarul din faÈ›a Schweizerhof-ului, Newman, Tweed È™i Paula se opriră, ca să se obiÈ™nuiască cu frigul aspru. Din poziÈ›ia în care se afla Gustav, Paula ÃŽl proteja pe Tweed. Acesta aÈ™teptă. Apăru camionul condus de un È™ofer obosit È™i făcu ocolul scuarului, trecând pe lângă gară. Șoferul se afla la volan de prea multe ore, peste limita permisă. Newman, Tweed È™i Paula porniră spre sediul central al poliÈ›iei. Gustav își ridică Luger-ul È™i È›inti drept spre Tweed. Se auziră trei împuÈ™cături atât de rapide, încât parcă ar fi fost una singură. Gustav se clătină pe picioare cu trei gloanÈ›e în spate È™i căzu de pe marginea trotuarului în faÈ›a camionului. Prea târziu, chiar È™i pentru frâna pusă de È™ofer. Imensul vehicul trecu peste corpul întins pe È™osea, strivindu-l. - Continuă să mergi, spuse Newman repede. Uită-te vizavi. Marler își puse arma cu care trăsese înapoi în buzunar, veni lângă ei È™i îi însoÈ›i până la poliÈ›ie. Tweed nu spuse nimic până ce cotiră pe o stradă laterală. Auziră sunetul îndepărtat al unei sirene de poliÈ›ie care se apropia de scuar. - MulÈ›umesc, Marler, spuse Tweed încet. De unde ai È™tiut? - M-am gândit că mai bine mi-aÈ™ face datoria, stând de pază la intrarea hotelului. L-am observat pe tipu' ăla care stătea, pur È™i simplu, fără să facă nimic, dând din picioare de parcă i-ar fi fost frig, dar fără să se miÈ™te. M-am hotărât să nu-l scap din ochi. - Spuneai că Brazii te admiră, rosti nervos Newman. - Am văzut-o pe Eve la capătul lui Bahnhofstrasse, spuse Paula. A È™ters-o destul de repede când a văzut ce s-a întâmplat. Nu m-aÈ™ da în lături să spun că drăcoaica asta a pus la cale atacul ăsta. Mintea lui Eve o luase razna în timp ce se grăbea să se întoarcă la Baur-en-Ville. Se băgase într-o încurcătură mare È™i o È™tia. Trebuia să fie prima care să-l informeze pe Brazii despre cele întâmplate. Intră în Baur-en-Ville, luă liftul È™i se grăbi spre camera ei, inventând în tot acest timp o poveste pentru Brazii. Ajunsă în cameră, își turnă un pahar mare de votcă, își aprinse o È›igară È™i se gândi. Ca să-È™i mai dea curaj, își schimbă haina È™i își puse un trenci lung, cu revere largi. Mai devreme, când se întorsese de la lac, pe Bahnhofstrasse, din cauza lungimii, trenciul se înfășurase în jurul ei la o rafală de vânt. Stinse È›igara, trase aer în piept, se îndreptă alene spre camera lui Brazii È™i, de data asta, bătu la ușă. - Intră. Brazii, aÈ™ezat la biroul lui, zâmbi larg când văzu cine e. Eve închise uÈ™a È™i veni spre el, când Brazii remarcă: - îmi place trenciul ăsta. EÈ™ti foarte elegantă, draga mea. - Ultima mea achiziÈ›ie. Trebuie să-È›i povestesc ceva îngrozitor. - Mai întâi, scoate-È›i trenciul. E cald aici. Stai jos, fă-te comodă. Bănuiesc că È›i-ar prinde bine ceva de băut. - Ar fi foarte plăcut. Eve aÈ™teptă până ce el turnă votcă în două pahare... pentru ea o porÈ›ie mai mare. Brazii se întoarse la scaunul din spatele biroului, ridică paharul È™i zâmbi din nou. - Noroc! Acum, liniÈ™teÈ™te-te È™i spune-mi despre ce e vorba. - Gustav e mort, izbucni ea. E îngrozitor. A încercat să-l împuÈ™te pe Tweed, dar l-a împuÈ™cat altcineva mai înainte. A fost groaznic. Gustav a căzut în faÈ›a unui camion care tocmai trecea pe-acolo. - AÈ™a că, probabil, zise Brazii după ce sorbi din băutură, poliÈ›iei nu-i va fi uÈ™or să-l recunoască. ÃŽn orice caz, după cum È™tii È™i tu, oamenii care lucrează pentru mine nu au niciodată acte de identitate asupra lor când sunt în misiune. Mă întreb de ce a încercat să-l omoare pe Tweed. - Când a ieÈ™it, era beat. Am trecut pe lângă el pe coridor È™i mirosea a băutură. Nu È™tiam ce are de gând să facă, aÈ™a că mi-am pus paltonul È™i l-am urmărit pe Bahnhofstrasse. - Spui că Gustav era beat? - Și încă bine, aÈ™ putea spune, darnu ca să se clatine. Pe stradă mergea chiar drept. După aceea, când Tweed a ieÈ™it din hotel cu Newman È™i cu Paula Grey, a încercat să-l împuÈ™te pe Tweed. - Din fericire, se pare că Tweed avea pe cineva postat în afara hotelului È™i acel cineva era înarmat. Le-am dat drumul, lui Francois È™i celuilalt paznic, pe care l-am lăsat aici, după ce i-am plătit bine. AÈ™a că, pentru plecarea de mâine, nu mai suntem decât eu È™i cu tine. - Plecare? Unde? întrebă Eve, privindu-l peste marginea paharului. - ÃŽn Dorset. Grenville Grange. Mai e un bancher pe care vreau să-l îmbunezi pentru mine. - Nu mai e nici o bancă mare - sau oameni importanÈ›i, oricum - în regiunea aceea adormită. - O, ba da. Mai e unul. Care vine È™i stă la ferma lui de la È›ară în weekenduri. E despărÈ›it de soÈ›ie, aÈ™a că va fi interesat de o companie feminină. - Nu È™i în dormitor, ÃŽl avertiză ea. - BineînÈ›eles că nu. Þi-am cerut eu vreodată să mergi atât de departe? Sunt mai flexibili când speră. Vom zbura până acolo cu avionul, vom ateriza pe aeroportul internaÈ›ional Bournemouth È™i am aranjat deja să ne aÈ™tepte acolo o maÈ™ină. - Se pare că te-ai gândit la toate. - Crede-mă că m-am gândit. Acum, hai să mergem jos È™i să luăm o lungă È™i plăcută cină. Zâmbi din nou. Mi-ar prinde È™i mie bine o companie plăcută. PoÈ›i să-È›i faci valiza mâine. Eu trebuie să mai trec pe la o bancă. 49 ÃŽnainte ca Paula È™i Newman să intre în sediul poliÈ›iei, Tweed le atrase atenÈ›ia să nu spună nimic despre atacul asupra sa. - I-ar putea face viaÈ›a grea lui Beck... va trebui să investigheze circumstanÈ›ele în care a fost ucis cel care voia să tragă, indiferent cine l-a trimis. Asta te va implica pe tine, Marler. Vreau ca plecarea noastră din Zurich să nu fie amânată în nici un fel când pleacă Brazii... È™i sunt sigur că va pleca în curând. Marler se oferise să rămână afară, de pază. - Nu putem spune cât de disperat este Brazii. S-ar putea să-È™i fi schimbat părerea despre tine, Tweed. Știu că ăsta e sediul central al poliÈ›iei, dar patru oameni cu pistoale-mitralieră ar putea năvăli aici È™i ar intra cu uÈ™urință. - Să nu stai până îngheÈ›i, îi spuse Tweed. Noi o să ne grăbim cât putem. Beck sări de la biroul lui, întâmpinându-i călduros. ÃŽi spuse ofiÈ›erului care îi adusese sus, la el, să comande cafea È™i prăjituri pentru toată lumea. - Produsele de cofetărie vor fi de la Spriingli, spuse el, după ce ofiÈ›erul ieÈ™i din încăpere. - O să mă fac cât un porc, îi spuse Paula. - De-aceea le-am È™i comandat, îi replică el, zâmbind. Am veÈ™ti. Brazii ne joacă feste, sunt sigur. Vrea să ne inducă în eroare. - De data asta, ce fel de feste? întrebă Tweed. - Pilotul avionului care aÈ™teaptă pe Kloten a completat trei planuri de zbor provizorii. Unul pentru o decolare la ora unsprezece. Unul pentru ora treisprezece. Al treilea pentru cincisprezece. Toate trei provizorii. - Asta ca să mă inducă în eroare, spuse Tweed. Cu ce destinaÈ›ii? - Toate trei pentru aceeaÈ™i destinaÈ›ie. Aeroportul internaÈ›ional Bournemouth. - Deci se întoarce de unde a plecat. Grenville Grange, în Dorset. Interesant. Ne ducem după el. - Bănuiam eu că aÈ™a o să faci, spuse Beck cu un zâmbet strâmb. Nu te dai niciodată bătut. Apropo, după ce ai aterizat cu avionul lui Brazii într-o zonă mai retrasă, i-am cerut controlorului de zbor să nu È›ină avionul la vedere, ci undeva, ascuns, în aceeaÈ™i zonă. AÈ™a că aparatul te aÈ™teaptă, cu plinul făcut. Un echipaj elveÈ›ian va fi gata de decolare când vei vrea. Vor fi, probabil, aceiaÈ™i oameni care te-au dus la Sion. ÃŽÈ™i petrec noaptea dormind. O poliÈ›istă în uniformă intră cu o tavă cu cafea È™i prăjituri. Paula se întinse după un amestec exotic, cu multă ciocolată È™i friÈ™că. - Grozav, anunță ea. Ce ofertă generoasă! O să mai vreau una. - De aceea sunt aici... ca să fie consumate, spuse Beck amuzat. - Ce-aÈ™ vrea eu să facem, spuse Tweed, e să fim toÈ›i în avion pe la ora zece a.m. Astfel o să fim gata să decolăm de îndată ce pleacă Brazii... indiferent de care dintre cele trei planuri se foloseÈ™te. - Asta se va aranja, spuse Beck. ÃŽn cazul ăsta, o să trimit două maÈ™ini neînmatriculate ale poliÈ›iei să vă ia de la Schweizerhof la ora nouă fără un sfert. Dacă Brazii alege planul de ora unsprezece, voi o să fiÈ›i deja la bordul celuilalt avion. - Serviciul È™i organizarea ta sunt, într-adevăr, remarcabile, spuse Tweed. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat. - O să-mi povesteÈ™ti, te rog, È™i mie ce s-a întâmplat, în cele din urmă, cu domnul Brazii. Dumnezeu È™tie dacă a reuÈ™it sau nu să întoarcă lumea cu fundu-n sus. După ce s-a auzit de decizia de la Londra, armata elveÈ›iană a fost pusă în stare de mobilizare parÈ›ială. ÃŽn timp ce Tweed îi telefona prim-ministrului, Beck puse câteva din prăjiturile care îi plăcuseră Paulei într-un È™erveÈ›el È™i i le oferi, înclinându-se. - O să-È›i trimit ciocolată Spriingli, o cutie mare. Pentru o doamnă curajoasă. - MulÈ›umesc. ÃŽntotdeauna ai fost drăguÈ› cu mine. Beck o îmbrățișă, apoi plecară È™i ÃŽl găsiră pe Marler discutând cu poliÈ›ista cea frumoasă, care le servise cafeaua È™i prăjiturile. - îmi pare rău, spuse Tweed, bătându-l pe umăr, te cheamă datoria. Marler reacÈ›ionă aproape instinctiv È™i o luă înaintea lor, prin noapte, oprindu-se să-È™i arunce o privire după spaÈ›iul pavat din faÈ›a clădirii, făcându-le apoi semn să vină după el. - Mâine ar trebui să vedem câteva acÈ›iuni interesante, remarcă Tweed pe drumul de întoarcere la Schweizerhof. - Am avut destule È™i pe ziua de azi, i-o întoarse Newman. ÃŽn timpul unei cine nesfârÈ™ite, Eve conversase cu Brazii, acordându-i doar jumătate din atenÈ›ia ei. Cu cealaltă jumătate încerca să găsească o modalitate de a-l contacta pe Newman, înainte să părăsească Zurich-ul. Era convinsă că Newman făcea pe durul, voia să se lase greu. Imaginea lui Gustav, strivit sub roÈ›ile camionului, nu mai făcea parte din gândurile ei. Nu-i trecuse nici o clipă prin minte că ea era responsabilă pentru moartea lui îngrozitoare. Spre disperarea ei bine mascată, Brazii prelungi cina cu mult după miezul nopÈ›ii. Urcară împreună pe scări È™i, ajuns în dreptul apartamentului său, Brazii deschise uÈ™a È™i i-l arătă pe Igor care dormea pe o canapea, învelit cu o pătură. - I-am dat să mănânce înainte să coborâm noi la masă, îi spuse el. Lui Eve nu-i păsa nici cât negru sub unghie dacă lui Igor i se dăduse, sau nu de mâncare. Spuse „noapte bună" È™i se duse în camera ei. ÃŽnchise uÈ™a, o încuie, își aprinse o nouă È›igară de la cea pe care o fuma, își turnă votcă într-un pahar mare È™i începu să se dezbrace. Din punct de vedere psihologic, era prea târziu să-l sune pe Newman. AÈ™a că dimineață, când Brazii se va duce la bancă, ea va suna din nou la Schweizerhof. Sună telefonul. Alergă să răspundă, fiind sigură că o sună Newman. ÃŽn schimb, era Brazii. - Să te scoli devreme mâine, să fii gata pentru micul dejun la ora opt. Mâncăm împreună. - Am înÈ›eles. Trânti receptorul. Sperase să doarmă bine. Ajunse la concluzia că n-are rost să se mai dezbrace. Aruncă perna, de care, oricum, nu avea nevoie, pe podea, stinse È›igara, se băgă în pat, stinse lumina È™i adormi repede. ConÈ™tiinÈ›a n-o È›inuse niciodată trează pe Eve Warner. A doua zi, de dimineață, ÃŽl însoÈ›i pe Brazii la micul dejun. Brazii comandă un mic dejun englezesc È™i prelungi masa cât mai mult, în timp ce Eve încerca să-È™i ascundă nerăbdarea. Brazii era într-o dispoziÈ›ie foarte bună, pălăvrăgea încontinuu cu ea, comandând cafea după cafea. Ea fuma È›igară de la È›igară, ascunzându-È™i nervozitatea, întrebându-se când naiba avea Brazii de gând să plece la bancă. Era aproape ora nouă când el se ridică de la masă, avertizând-o să fie gata de plecare imediat ce el se va întoarce. - Cât timp lipseÈ™ti? întrebă ea cu indiferență. - Cât stă cucul pe ouă? îi replică el amabil. - Ei, cât stă? insistă ea. - O să È™tii când o să mă întorc È™i o să-È›i bat la ușă, nu-i aÈ™a? Furioasă, se duse la ea în cameră È™i lăsă uÈ™a întredeschisă câțiva centimetri. După ce ÃŽl auzi pe Brazii încuindu-È™i uÈ™a, aÈ™teptă câteva secunde, își scoase capul È™i se uită pe coridor, la timp să-l vadă dispărând după colÈ›, acelaÈ™i colÈ› după care dispăruse Gustav în ultima sa plimbare fatală, dargândul acesta nu-i trecu prin cap. Hotărâse că va risca È™i îi va telefona lui Newman din camera ei. Brazii s-ar fi putut întoarce mai repede decât se aÈ™tepta ea. Să meargă pe jos până la cabina telefonică de pe Bahnhofstrasse ar fi pus-o într-o situaÈ›ie dificilă. Formă numărul de la Schweizerhof din memorie. - Vă rog faceÈ›i-mi legătura cu domnul Robert Newman. AÈ™teaptă telefonul meu. - Mă tem că domnul Newman nu mai stă la noi. - FaceÈ›i-mi legătura cu recepÈ›ionerul, atunci. - RecepÈ›ia. - înÈ›eleg că domnul Newman a plecat de la dumneavoastră. E adevărat? - Da, madame. - S-a întâmplat ceva È™i trebuie neapărat să-i dau de È™tire. Unde s-a dus? - N-am nici cea mai vagă idee, madame. - A luat trenul, avionul sau a plecat cu maÈ™ina? - Sincer, nu È™tiu nimic. - Dar È™tia că trebuie să sun. Probabil că a lăsat o adresă unde poate fi găsit. UitaÈ›i-vă în registru. - Nu a lăsat nici o adresă. Tonul recepÈ›ionerului începu să se răcească. Nu vă pot ajuta. - EÈ™ti inutil! È›ipă ea la el È™i întrerupse convorbirea. Se apucă, furioasă, să-È™i facă bagajul, îndesând haine scumpe unele peste altele în valiză, îndesând înăuntru marginile care rămăseseră, atârnând, pe afară. O să le calce cei de la spălătorie. Și-ar face bine să iasă perfect, altfel or să audă de ea. - Dracu' să te ia, Bob Newman, murmură ea. Păi, în cazul ăsta, preÈ›ul a crescut la o sută cincizeci de mii de lire. Singurele lucruri cu care umblă cu atenÈ›ie fură paginile pe care le fotocopiase, din dosarele din cabinetul lui Gustav. Pe acestea le împături cu grijă, băgându-le într-un buzunar al genÈ›ii, din care scosese în prealabil tubul de Mace de la José. La sfârÈ™it, puse tubul la loc È™i își închise poÈ™eta de umăr, trăgându-i fermoarul. Avea în ea o avere... cu toate foile acelea. După ce încuie valiza, se aÈ™eză picior peste picior, bătând uÈ™or cu unul din picioare, în timp ce se uita pe altă revistă de modă, hotărându-se ce să mai cumpere. PreÈ›urile n-o interesau niciodată. La bordul avionului de pe Kloten, Tweed È™edea răbdător È™i citea un volum broÈ™at. ÃŽÈ™i cumpărase o colecÈ›ie de astfel de volume de la Shopville. Newman stătea vizavi de el, pe rândul celălalt, citind ultimele È™tiri. Marov izolase Rusia. Nici o navă nu avea voie să părăsească cele două porturi degajate de gheÈ›uri... Murmansk, în vest, Vladivostok, pe coasta Pacificului. O nouă organizaÈ›ie a poliÈ›iei secrete, numită MOVAK, patrula pe străzile Moscovei È™i ale altor oraÈ™e mari, arestând mafioÈ›ii. Parlamentul fusese dizolvat, „în aÈ™teptarea noilor alegeri". Nu fusese stabilită nici o dată când acestea urmau să aibă loc. ÃŽn spatele lui, Butler, aÈ™ezat în cel mai confortabil scaun, ocupat în mod normal de Brazii, când acesta se afla la bordul avionului, adormise repede. Pete Nield, care nu-l scăpa din ochi, citea È™i el un ziar. Paula, aÈ™ezată în faÈ›a lui Tweed, era adâncită în volumul ei broÈ™at. Mai avea unul de rezervă în poală. Paula citea repede. ÃŽn dreptul ei, pe rândul lui Newman, stătea Philip. ÃŽi aruncă o privire, ÃŽl văzu uitându-se în gol, puse cartea jos È™i se duse la el. - Te gândeÈ™ti la Eve? Sau n-ar trebui să întreb? rosti ea încet. - O, Doamne, nu! Adică, nu mă deranjează că întrebi, răspunse el repede. Mă gândeam la Jean. Am mai trecut o singură dată prin Valais, când ne întorceam amândoi dintr-o vacanță la Verona. Ne-am simÈ›it extraordinar. Jean iubea Verona... atât de veche... Am fost prin amfiteatru... păstrat, de altfel, perfect. Am făcut o excursie de o zi la VeneÈ›ia... Jean era de părere că o zi la VeneÈ›ia era suficient, cu toată magia acestui oraÈ™. Eu am fost de acord cu ea. Ne-am întors cu un expres din Milano. Era ceață când am trecut prin Valais, aÈ™a că n-am văzut mare lucru. Voiam să ne petrecem ultimele zile la Geneva. Am băut kir royales la Les Armures. A fost o seară superbă... deÈ™i nu mă aÈ™tept ca tu să È›i-o aminteÈ™ti cu plăcere, după câte ni s-au întâmplat acolo. - O amintire plăcută. - Da. Philip înghiÈ›i în sec, își întoarse privirea È™i spuse că se duce la toaletă. Marler apăru din cabina echipajului. Neobosit, ca întotdeauna, se plimbase pe interval, în sus È™i-n jos, fumând o È›igară lungă È™i sporovăind cu echipajul. ÃŽÈ™i continuă patrularea pe interval, apoi se întoarse în cabina echipajului. Reveni însă repede È™i se opri lângă Tweed. - Pilotul tocmai mi-a spus că a venit Brazii, însoÈ›it de o femeie. S-au suit în avionul lor. Se aÈ™teaptă să decoleze la ora unsprezece. Cu aceeaÈ™i destinaÈ›ie... Bournemouth. - Cum trece timpul... Tweed se uită la ceas, surprins să vadă că e aproape unsprezece dimineaÈ›a. ÃŽÈ™i închise cartea È™i văzu că Newman auzise ce-i spusese Marler. - Plecăm, zise Newman. Ultima fază, bănuiesc, a unei lungi saga. - Trebuie să mai aÈ™teptăm, până suntem siguri că turnul de control ne lasă să decolăm la puÈ›in timp după Brazii, le aminti Tweed. Aeroportul e aglomerat în zilele astea, chiar dacă e martie. - Sunt de acord cu tine, spuse Newman. O să fie destul de complicat. Trebuie să aterizăm pe Bournemouth după ce pleacă el spre Grenville Grange.., darnu prea curând. - De fapt, sublinie Paula, avionul nostru va trebui să aterizeze doar când Brazii e suficient de departe, ca să nu vadă aterizând un aparat cu numele lui pe tot fuzelajul. - Ai dreptate, spuse Newman. O să fie un război al nervilor. 50 ÃŽn absenÈ›a lui José, Brazii È›inea lesa lui Igor când acesta urcă în avion, È›opăind pe scară. Lui Igor îi plăcea la nebunie să zboare. Se aÈ™eză în scaunul lui preferat È™i începu să se uite pe geam, în timp ce Brazii îi lega lesa de braÈ›ul scaunului. Se întoarse după valiză È™i se întâlni cu Eve, îmbrăcată în trenciul ei lung, cărându-È™i singură valiza. Eve își aruncă valiza cât colo, se duse È™i se aÈ™eză în spatele scaunului pivotant al lui Brazii. După ce acesta fu ocupat de Brazii, uÈ™a exterioară se închise È™i scara mobilă fu dată la o parte. Zgomotul motoarelor se transformă, din torsul monoton de încălzire, în vuietul asurzitor dinainte de decolare. Brazii se roti cu scaunul, ca să stea cu faÈ›a la ea, È™i se uită la ceas. - Splendid! O să decolăm exact la unsprezece. - Excelent. Þi-ai luat banii de la bancă? - Cine a zis că e vorba de bani? Bătu uÈ™or în micul diplomat pe care ÃŽl È›inea în poală. Documente importante, minÈ›i el. Avea în diplomat un milion de franci elveÈ›ieni în bancnote mari, câștigul rezultat din vânzarea obligaÈ›iunilor. „Nu te cred", gândi ea, aprinzându-È™i o È›igară È™i făcând un rotocol de fum. ÃŽl desfăcu, băgându-È™i un deget prin el. Apăru stewardul. - Eu vreau o votcă mare, strigă ea. - Nu e puÈ›in cam devreme? sugeră Brazii. - Nu e niciodată prea devreme. Avionul se desprinse de pistă, începu să prindă înălÈ›ime, lăsă în spate pâlcurile de brazi care încercuiau partea aceea de aeroport, trecu prin nori È™i ieÈ™i deasupra lor, în lumina strălucitoare a soarelui. - Odată È™i-odată, spuse Eve, tot o să ai probleme cu Igor. Nu ai voie să-l scoÈ›i din Anglia, aÈ™a cum o faci. Igor ar trebui să stea È™ase luni în carantină. - O, ÃŽl pun în coÈ™ul lui special înainte să aterizăm. Compartimentul de sus e plin cu cutii de ciocolată elveÈ›iană, în cazul în care e deschis la vamă, ceea ce nu se va întâmpla. Pe aeroportul din Bournemouth se È™tie cine sunt È™i faptul că sunt prieten cu primul-ministru. - Unde dracu' e votca mea? Ar trebui să-l schimbi pe stewardul ăsta, să iei pe cineva care È™tie să-È™i facă meseria. De abia termină de vorbit, că apăru stewardul cu un pahar mare de votcă, echivalentul a trei porÈ›ii normale. Eve se lumină toată, trase o tavă È™i puse paharul în scobitura pentru pahare. - Cel puÈ›in, n-ai uitat că vreau una mare, spuse ea fără amabilitate. - O alta va fi gata îndată ce madame va dori. Stewardul îi cunoÈ™tea gusturile. Nu înÈ›elegea cum poate să consume atâta băutură tare, È™i totuÈ™i să coboare din avion trează. ÃŽi zâmbi, dar Eve nu-l luă în seamă. „Să nu-i răsfeÈ›i pe cei ce lucrează pentru tine", ăsta era mottoul ei... cei răsfățaÈ›i se pretează la familiarisme cu superiorii lor. ÃŽÈ™i aranjase cu grijă trenciul, pentru că era întotdeauna mândră de ultimele achiziÈ›ii. Coborând pe Bahnhofstrasse, după ce-l cumpărase, cu paÈ™i mari È™i cu mâinile în buzunare, se simÈ›ise ca un general la comanda trupelor sale. - Când aterizăm, o să ne aÈ™tepte o maÈ™ină, o informă Brazii. O să mergem direct la Grenville Grange. - Sper că i-ai anunÈ›at pe servitori să cureÈ›e locul înainte să ajungem noi acolo, îi spuse ea. - Am dat un telefon. Să sperăm că au înÈ›eles bine data. - Ei bine, dacă n-au făcut-o ei, eu n-o fac. N-am fost angajată să fac treburi casnice. - Asta ar însemna să-È›i iroseÈ™ti talentele în alte direcÈ›ii, spuse Brazii, zâmbind. - Ãsta a fost un compliment? întrebă ea, privindu-l, cu prudență, peste pahar. Băuse deja trei sferturi din conÈ›inutul paharului È™i se gândea că ar fi timpul ca stewardul să apară din nou. - BineînÈ›eles. Zâmbetul lui Brazii se lăți È™i mai mult. Un compliment original pentru o doamnă unică. - Steward! strigă ea. ÃŽÈ™i golise paharul în timp ce vorbea Brazii. Repetă reprezentaÈ›ia. ÃŽn timp-record. Stewardul se strădui să surâdă când îi luă paharul. Se gândea chiar c-ar trebui să-È™i caute altă slujbă dacă Brazii continua să călătorească cu această femeie. - Ia uite, acolo e Bernese Oberland, zise Brazii, arătând cu degetul. O priveliÈ™te mai spectaculoasă decât oriunde în lume, inclusiv în America... unde, cred americanii, au totul È™i de toate la cel mai înalt nivel. Eve nu se osteni să se uite în depărtare, la masivul lanÈ› de piscuri crestate, acoperite cu zăpadă È™i strălucind în lumina soarelui. Brazii privi Jungfrau-ul1, pe care ÃŽl găsi impresionant, dar nu mai impresionant decât Kellerhorn-ul. Apoi își alungă din cap toate gândurile legate de Valais, în timp ce avionul se îndreptase spre FranÈ›a. Controlorul de zbor ÃŽl contactase prin radio pe pilotul avionului lui Tweed, aÈ™a cum îi ceruse Beck. Pilotul ieÈ™i din cabină È™i se opri în dreptul lui Tweed. - îmi pare rău, domnule, dar va mai dura cel puÈ›in o jumătate de oră până vom putea decola. Sunt planificate alte zboruri înaintea noastră. Celălalt avion a decolat la ora unsprezece. - Nu avem ce face, spuse Tweed amabil. ÃŽnÈ›eleg. Controlorul are È™i el prioritățile lui. - Asta înseamnă, interveni Newman după ce pilotul închise uÈ™a de la cabina lui, că o să fie o treabă a dracului de grea să-l mai prindem pe Brazii din urmă, o să ajungem cu mult după el la Grenville Grange. - Nu neapărat, zise Philip, stând pe locul lui, vizavi de Paula. Am o idee. - Spune-mi-o È™i mie, ÃŽl încurajă Paula. - Nu încă. Să vedem cum merg treburile când o să ajungem în Anglia. Paula scoase prăjitura cu friÈ™că pe care i-o dăduse Beck È™i pe care o È›inuse în frigider peste noapte. ÃŽncepu să muÈ™te din ea, folosind celălalt È™erveÈ›el pe care Beck, grijuliu, i-l pusese în plus, ca să nu-i scape firimituri pe costum. - O să te îngraÈ™i ca un purceluÈ™, o tachină Philip. - Ba nu. Pot să mănânc cât vreau, greutatea mea rămâne constantă. EÈ™ti gelos că nu ai È™i tu una. - îmi lasă gura apă, recunoscu el. Alese o bucată cu multă friÈ™că, o rupse, îi spuse lui Philip să deschidă gura È™i i-o vârî înăuntru. - A fost bună, spuse el după ce termină de mâncat. MulÈ›umesc. Din punctul meu de vedere, eÈ™ti o doamnă foarte generoasă. Philip scoase din valiza sa o hartă a Dorset-ului. Paula era nedumerită că Philip studia harta Dorset-ului. După ce acesta o împături È™i o puse la loc, Paula îi strigă: - Credeam că deja cunoÈ™ti Dorset-ul ca pe dosul palmei tale. - Voiam doar să verific ceva. - Ceva în legătură cu misteriosul tău plan? ÃŽl presă ea. - Poate... - Anglia, frumoasa Anglie, rosti Brazii, uitându-se pe geam. Avionul intrase pe aeroportul internaÈ›ional Bournemouth È™i se pregătea de aterizare. Eve era mai preocupată să-È™i aranjeze trenciul decât să stea pe scaun, legată cu centura de siguranță, aÈ™a cum ar fi trebuit. Avionul cobora într-un unghi care nu o deranja prea mult. - Sper că È™oferul ne aÈ™teaptă cu limuzina, strigă ea. - Joseph nu se simte bine, aÈ™a că nu va fi acolo. - Atunci o să avem alt È™ofer. - Da. Se întoarse cu scaunul lui. Te uiÈ›i la el. - Adică o să conduci tu? întrebă ea, cu o urmă de neîncredere în ton. - Poate ar trebui să-È›i reamintesc că mi-am dat examenul de conducere pentru È™oferi profesioniÈ™ti. - AÈ™ putea să conduc È™i eu, spuse ea. Sunt un È™ofer bun. - Poate mai târziu. Pentru început, o să stau eu la volan. Și, oricum, dacă o luăm prin Corfe, nu e mult de mers. - Șoselele sunt inundate. M-am uitat pe geam. Probabil că a mai plouat. Zona rurală e un adevărat lac. - Aterizăm, spuse el È™i se întoarse, ca să fie cu faÈ›a spre cabina echipajului. Pilotul puse încet avionul pe pistă, ÃŽl lăsă să ruleze, apoi ÃŽl opri. AÈ™teptară. O lumină verde se aprinse deasupra cabinei echipajului. Eve se ridică, își încheie nasturii trenciului, dar cu ultimii nu se mai osteni. ÃŽÈ™i luă valiza È™i apăru prima în capul scărilor, apoi începu să coboare, cu trenciul fâlfâindu-i în toate părÈ›ile. Brazii chemă un hamal care să-i ia cele două valize. Mai devreme, pe când se mai aflau în aer, ÃŽl luase pe Igor È™i-l băgase în compartimentul de jos al coÈ™ului său, căptuÈ™it bine cu pături È™i dotat cu găuri de aerisire ascunse cu grijă. UriaÈ™ul câine fusese liniÈ™tit È™i destins, având încredere în stăpânul său È™i È™tiind că nu trebuie să scoată vreun sunet până ce nu i se dă drumul de acolo. Brazii pusese la loc cel de-al doilea compartiment, în care aranjase cutii mari de ciocolată Spriingli. ÃŽn final, pusese capacul È™i ÃŽl fixase cu patru È™uruburi. Terminase totul cu un sfert de oră înainte de aterizare. Stewardul primise ordin să rămână în cabina echipajului, pentru că Brazii avea ceva foarte confidenÈ›ial de discutat cu Eve, care se uitase la È™eful ei cum făcea singur toată treaba. Acum, că avionul era pe pământ, Brazii își demonstra forma fizică È™i puterea, cărând singur coÈ™ul de la avion până la limuzină. FuncÈ›ionarii de la vamă făcură glume pe socoteala lui. - Iar aÈ›i adus dulciuri pentru prietenele dumneavoastră, domnule? - AÈ™a se întâmplă când ai prea multe, glumi È™i Brazii. Cincisprezece minute mai târziu, conducând pe un drum lăturalnic, Brazii ieÈ™i în zona rurală care înconjura aeroportul È™i băgă maÈ™ina într-un câmp liniÈ™tit, luminat de soarele care strălucea din mijlocul unui cer senin È™i albastru. Bătea un vânt puternic. ÃŽl scoase din coÈ™ pe Igor care adormise È™i își reluă drumul. Seria obstacolelor începu când ajunseră la debarcaderul feribotului care traversa intrarea în portul Poole. FERIBOT IEȘIT DIN FUNCÞIUNE PÂNà JOI, îi anunÈ›a o pancartă mare. Brazii se dădu jos din limuzină, înjurând. - Ce s-a întâmplat? ÃŽl întrebă el pe un lucrător îmbrăcat cu o haină galbenă de ploaie. - Un cargobot a intrat È™i a zgâriat feribotul care traversa ieÈ™irea. E È›inut în dană la Shell Bay, acolo, È™i se lucrează la el... Brazii se întoarse la limuzină È™i se aÈ™eză la volan, în timp ce muncitorul se apropie de el. - Unde vă duceÈ›i? - La Corfe, răspunse Brazii, coborând geamul. - Singurul drum este prin Wareham. Și-o să daÈ›i de mai multe belele. Se lucrează la drumuri. Semafoare, mers pe o singură bandă, tot tacâmul. Mergi de te saturi, spuse muncitorul cu satisfacÈ›ie. - MulÈ›umesc pentru avertisment. De ce le-o fi plăcând oamenilor ăstora să-È›i dea veÈ™ti proaste? răbufni el, demarând È™i luând-o spre îndepărtatul Wareham. - Pentru că celor din păturile inferioare le place la nebunie să-i dea cu tifla unuia care conduce o maÈ™ină decentă, comentă ea. AÈ™ bea ceva. N-am putea opri la un hotel, undeva, pe aici? - Nu, n-am putea. O să mergem fără oprire, îi spuse el răstit. - Nu e nevoie să fii atât de bădăran. - Să nu mai vorbeÈ™ti niciodată aÈ™a cu mine, îi replică el cu o voce calmă. Ocoliră portul Poole. Brazii observă formaÈ›iuni noroase, semănând cu cele aducătoare de furtună, adunându-se dinspre vest. Vântul se înteÈ›ise È™i el. Pe aeroportul din Kloten, controlorul se È›inu de cuvânt. Avionul primi permisiunea să decoleze. Tweed oftă uÈ™urat. AÈ™teptă până ce aparatul se ridică deasupra norilor È™i se duse să vorbească cu Butler È™i cu Nield. Stewardul servise deja cafea È™i sandviciuri pe porÈ›elanuri de Coalport pe care le găsise într-un bufet. „Domnul Brazii se respectă", își zise Tweed care ajunsese la locul unde Butler, trezit de-a binelea, devorase o farfurie cu sandviciuri È™i o cerea pe a doua. - Harry, am luat legătura cu controlorul de la Bournemouth. O să te aÈ™tepte o maÈ™ină acolo. - Nu mai vreau ambulanÈ›e! se împotrivi Harry. - Am zis o maÈ™ină, îi aminti Tweed. O maÈ™ină; te duci cu Nield la o casă de odihnă. Stai acolo două zile È™i, după aceea, te aduce Nield la Londra cu maÈ™ina. Ai avut un glonÈ› în tine. - Care nu mai e acolo. Doctorul din Zurich a zis că pot începe să fac exerciÈ›ii uÈ™oare cât mai repede cu putință. - Bine. Du-te È™i plimbă-te până în față. - AÈ™ putea să conduc eu la întoarcerea la Londra, spuse Butler nervos. - Eu È›i-am dat un ordin. Pete conduce. După ce lămuri această problemă, Tweed se întoarse la locul său È™i își continuă masa. Newman, care auzise conversaÈ›ia cu Butler È™i cu Nield, veni È™i se aplecă peste Tweed, vorbind aproape în È™oaptă: - Fără Butler È™i Nield o să fim inferiori numeric, luând în considerare faptul că Brazii mai are o bandă de mercenari la Grenville Grange. - O să ne descurcăm. Ne-am mai descurcat È™i altă dată, îi spuse Tweed hotărât. Du-te la locul tău È™i termină de mâncat. Nu È™tim când o să mai mâncăm. Marler, care trecuse cu o farfurie în mână, aÈ™teptă până ce Newman se întoarse la locul său. Pe umăr avea un sac. Vorbi È™i el cu Tweed aproape È™optit: - Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme, indiferent de ce ne aÈ™teaptă. Dacă n-am mai trecut prin Controlul PaÈ™apoartelor È™i pe la Imigrări, am păstrat restul armamentului È™i încă mai avem destul. - Să-l ascunzi bine când aterizăm, ÃŽl avertiză Tweed. Paula se uita pe geam, fascinată de priveliÈ™tea oferită de înfricoșătorul, dar magnificul Bernese Oberland. Tweed o bătu uÈ™or pe umăr È™i îi spuse să mănânce cât mai poate. De acum, preluase el comanda, simÈ›ind că sunt aproape de punctul culminant al lungii lor călătorii din Dorset la Valais. 51 După ce aterizară pe aeroportul internaÈ›ional Bournemouth, inundat de un soare strălucitor, Tweed ÃŽl conduse personal pe Butler, care încă protesta, la maÈ™ină. ÃŽl aÈ™tepta È™i un È™ofer, aÈ™a că Nield trecu în spate. ÃŽn timp ce maÈ™ina dispărea în direcÈ›ia portului Poole, Marler arătă spre două maÈ™ini parcate în apropiere. - Asta e ceea ce am comandat, la sugestia ta, îi spuse el lui Tweed. O să mă ocup eu de acte, după care putem să-i dăm bătaie. ÃŽn timp ce Marler se ocupa de acte, Tweed stătu de vorbă cu controlorul de zbor, făcând referiri È™i la prietenul său, Jim Corcoran, È™eful securității de pe Heathrow. I se spuse că Brazii plecase cu o doamnă, într-o limuzină mare, cu trei sferturi de oră mai devreme. Tweed se întoarse È™i le spuse lui Newman È™i lui Marler, în timp ce Paula stătea È™i asculta. - Deci are un avantaj asupra noastră, spuse Newman, mohorât. - Norocul, È™ansa, replică Tweed. Plecară de pe aeroport, Philip la volanul primei maÈ™ini în care mai erau Tweed È™i Paula. ÃŽn spate, venea Marler, cu Newman lângă el È™i cu valiza acestuia în spate. Conduseră până la debarcader pe un drum mai direct decât cel pe care venise Brazii È™i se văzură în faÈ›a aceleiaÈ™i pancarte care le reteză avântul, anunțându-i că feribotul nu e în stare de funcÈ›ionare. Tweed își încreÈ›i buzele È™i luă următoarea decizie: - Va trebui s-o luăm prin Wareham; ocolim foarte mult, dar n-avem ce face. - FaceÈ›i câteva ore până acolo, îi informă acelaÈ™i muncitor care vorbise È™i cu Brazii. Cu un minut mai devreme, le explicase vesel ce se întâmplase cu feribotul. - Nu e bine aÈ™a, spuse Philip. Știu ce trebuie să facem. Făcându-i semn lui Marler să vină după el, dădu înapoi de la debarcader È™i conduse pe un drum care mergea paralel cu vastul port. Din loc în loc, Paula vedea păduri de catarge legănându-se uÈ™or printre copaci. Din spate, de lângă Paula, Tweed îi strigă lui Philip: - Philip, poate-mi spui È™i mie ce vrei să ne propui. - Când am fost cu Eve sus, pe Lyman's Tout, în noaptea incendiului, am observat un debarcader vechi la baza unui golf din apropiere. Până acolo se ajunge pe o potecă. Dacă închiriem un vas, ăsta e cel mai rapid mod de a ajunge în zonă. - Un vas? Tweed era îngrozit. - Ia astea, È™opti Paula. Două pastile de Dramamine, contra răului de mare. Ai mai luat È™i altă dată. Am È™i o sticlă cu apă Tupperware - în geantă. Hai, nu protesta. înghite-le. Fără tragere de inimă, Tweed făcu ce i se spuse È™i înghiÈ›i toată apa, ca să se ducă pastilele pe gât. Ura marea, È™i Paula o È™tia. - EÈ™ti sigur că o să ajungem mai repede acolo cu un vas? întrebă el. - Sunt absolut sigur. Philip era pornit. Asta verificam eu pe hartă, în avion. Mai am încă mulÈ›i bani, precum È™i un certificat care îmi dă dreptul să manevrez orice fel de ambarcaÈ›iune. ÃŽmi place să navighez È™i-o făceam des înainte s-o întâlnesc pe Jean. Pe vremea aceea eram aproape un copil. întoarse, ieÈ™i de pe È™osea È™i intră pe un drum lateral, cu un indicator care anunÈ›a SPRE PORT. AjunÈ™i acolo, Tweed văzu catargele legănându-se. Se întoarse către Paula. - Se pare că marea e agitată. - E doar o hulă1 blândă, ÃŽl asigură Philip. - Cred că am mai auzit cuvintele astea È™i altă dată, spuse Tweed, fără urmă de entuziasm. - Pastilele își vor face efectul când vom fi la bord, îi È™opti Paula. Lângă Philip, veniseră Marler È™i Newman. Philip își argumentă puternic punctul de vedere È™i îi convinse că È™tie ce face. Marler se pricepea È™i el la navigaÈ›ie È™i se stabili că ÃŽl va înlocui pe Philip dacă va fi nevoie. Următorul lucru pe care ÃŽl discutară fu alegerea vasului. Tweed începu să hoinărească prin micul port de ambarcaÈ›iuni, însoÈ›it de Paula. Chiar È™i în port se simÈ›ea aÈ™a-zisa „hulă blândă" a lui Philip. Tweed începu să vorbească, pentru a nu se mai gândi la calvarul care ÃŽl aÈ™tepta: - Brazii e un om ciudat. Bănuiesc că suntem toÈ›i un amestec ciudat, dar el a schimbat mersul lumii, iar numele lui nu va apărea în nici o carte de istorie. Sunt sigur că È™tie asta. - Atunci de ce a făcut-o? vru să È™tie Paula. - Nu pentru gloria personală, asta e sigur. - TotuÈ™i, se pare că îi place să fie în termeni amicali cu ocupanÈ›ii din Downing Street, de la Casa Albă, de la palatul Elysee È™i cu mulÈ›i alÈ›ii. - Eu cred că își folosea puternica personalitate doar pentru a înÈ›elege ce fel de oameni conduc lumea... È™i a fost îngrozit de lipsa de abilitate pe care a găsit-o în cercurile înalte. - Dar e un om fără milă, insistă ea. - Eu aÈ™ spune că, dacă te apuci să schimbi echilibrul puterii mondiale trebuie să fii neîndurător. Brazii e o combinaÈ›ie unică între un om de stat È™i un ticălos. Aspectul neobiÈ™nuit al caracterului său este acela că, probabil, este complet lipsit de vanitate. Și, spre deosebire de majoritatea oamenilor de sus, el are o concepÈ›ie globală. - Am impresia că nu-i plac comunicaÈ›iile moderne. - Eu sunt sigur că nu-i plac. De altfel, nici mie nu-mi plac. Calea spre o explozie cu adevărat catastrofală este să aÈ™ezăm fiecare om de pe planetă unul peste altul. Oamenii stau în faÈ›a televizoarelor, crezând că urmăresc È™tirile. Tot ceea ce urmăresc ei sunt imagini senzaÈ›ionale, pline de orori, deseori despre ceva care nu are nici un efect asupra felului în care se miÈ™că lumea. Știrile importante sunt ignorate dacă nu produc imagini sinistre. AÈ™a-zisele È™tiri de la televizor sunt de fapt divertisment... dacă acesta e cuvântul corect pentru ororile care ni se prezintă. - Și nu ne plac telefoanele mobile. Cel puÈ›in, mie nu-mi plac, zise Paula. - Poartă unul cu tine È™i nu vei avea timp nici să gândeÈ™ti. Să È™tii că poÈ›i fi contactat de oricine, chiar când ai ieÈ™it la o plimbare e foarte deranjant. Brazii avea dreptate despre savanÈ›i... nu se gândesc niciodată la posibilele consecinÈ›e ale lucrurilor pe care le inventează. Se întoarseră amândoi, auzind pe cineva alergând în spatele lor. Era Marler. - Am dat peste o frumuseÈ›e. PreÈ›ul e cam piperat pentru închiriere, dar o să ne ducă repede acolo. - AÈ™tept cu nerăbdare, spuse Tweed ironic. Paula se uită îngrijorată la Tweed când ajunseră la locul unde vasul ales era ancorat. Era pregătită o schelă de acces la navă cu balustrade. Vasul era un iaht de croazieră de mare putere, cu o punte înaltă È™i împrejmuită. Philip era deja pe vas, la pupitrul de comandă. Newman desfăcea o parâmă de pe un bolard1, aÈ™teptând să se ridice ancora È™i să plece. - Dramamina a început să-È™i facă efectul? È™opti Paula. - Da. - Avem È™i o cabină cu un aspect foarte luxos. Cred că o să stai confortabil acolo. - Ei bine, eu sub punte nu cobor. ÃŽn primul rând, e mai aproape de apă. ÃŽn al doilea rând, vreau să văd ce se întâmplă. Mă duc pe puntea de comandă. - Dacă aÈ™a vrei, replică Paula, suspicioasă. - AÈ™a vreau! Tweed urcă schela de bord cu un pas ferm. Nu se È›inu de balustradă, deÈ™i schela se legăna în ritmul hulei. Newman o strigă pe Paula È™i îi întinse un binoclu puternic pe care ÃŽl scosese din sacul lui. - Unul pentru tine, unul pentru Tweed. Philip pornise motoarele. Trase un geam, își scoase capul afară È™i strigă: - Toată lumea la bord! DaÈ›i-i zor acolo, jos! - E în elementul lui, comentă Paula, ajungându-l din urmă pe Tweed. Marler È™i Newman desfăcură parâmele de la provă È™i de la pupă, urcară repede schela È™i o traseră la bord. Tweed ajunse pe puntea de comandă când Philip începu să manevreze iahtul pe canalul principal. Tweed se uită surprins în jurul lui, analizând mărimea punÈ›ii, sistemul de control, harta marină pe care le-o dăduse cel care le închiriase vasul. - Seamănă cu panoul de comandă al unui Boeing 747, îi spuse încet Paulei. - Nu-È›i face griji. N-o să înceapă să zboare. Sub puntea principală, Marler È™i Newman strângeau parâmele. Trecură pe lângă Brownsea Island, o insulă joasă È™i masivă, ascunsă de copaci, care semăna mai degrabă cu insula Diavolului decât cu o staÈ›iune de odihnă È™i agrement. Ajunseră apoi aproape de ieÈ™irea din canal. Tweed apucă strâns o balustradă, bănuind ce va urma când vor naviga pe mare. Iahtul trecu doar la câteva noduri de feribotul nefolositor. Paula văzu locul unde coca fusese lovită de un vas mare È™i unde rămăsese o urmă adâncă la care lucrau muncitorii. IeÈ™iră în larg, hula crescu în intensitate, È™i Philip dădu drumul motoarelor care vuiră îndelung în lupta cu valurile gigantice. ÃŽÈ™i desprinse o mână de pe cârmă preÈ› de câteva secunde È™i arătă spre țărm. - Acolo e Studland Bay. - Știu, spuse Tweed, care studia harta. Vara, pe plaja de la Shell Bay, nu se mai vede nisipul, doar corpuri aproape goale, întinse umăr lângă umăr. Sardele la soare. Și uitaÈ›i-vă la ea acum. O fâșie de plajă nisipoasă, pustie, străjuită în spate de o movilă acoperită cu arbuÈ™ti jalnici, cenuÈ™ii, bătuÈ›i de vânt. Un singur cuvânt cuprindea în el toată întinderea acestei coaste. Dezolare. - Urmează bătrânele Harry Rocks, strigă Philip. Mergem bine. Grupurile ciudate de stânci calcaroase, izolate È™i mari, se proiectau în mare ca niÈ™te fiinÈ›e preistorice. ÃŽn spatele lor, ca un val, un val mult mai mare decât cele pe care urca È™i cobora vasul lor, se ridicau dealurile din Purbeck. Aproape lipsite de copaci, aveau o înfățiÈ™are sumbră È™i nicăieri nu se vedea nici o urmă că cineva ar fi locuit acolo. - Pe-acolo, pe dealurile acelea, ne-am plimbat cu maÈ™ina, eu È™i cu Eve, își aminti Philip. Ce pierdere inutilă de timp. Paula observă că tonul lui nu e deloc nostalgic. Relatase totul ca pe un fapt divers. Destul de departe de coastă, putură să admire grupurile de calcar în timp ce treceau prin dreptul lor. Trecură mai departe, lăsând în depărtare Swanage, cu golful său lung. Din câteva coÈ™uri se ridicau mohorâte fire de fum, desfăcute de vânt de îndată ce apăreau pe cer. Paula privea pe geamul pe care Philip ÃŽl închisese. Marler È™i Newman se adăposteau la tribord. Puntea de la babord fusese acoperită cu spumă È™i apă de mare. Philip arătă spre un promontoriu. - Acela e Durlston Head. O să ajungem acolo. După ce trecem de el, mai avem doar St Alban's Head. Și am ajuns. Când se uitase la tribord, Paula văzuse că Marler avea puÈ™ca Armalite atârnată pe umăr, lângă sacul cu muniÈ›ie. ÃŽncepu să se încordeze. Privindu-l pe Tweed, văzu că expresia lui nu trăda nici un semn de nervozitate. - Brazii, spuse el, trebuie să plătească pentru oamenii care au murit... pentru Ben, barmanul de la Ursul Negru, pentru Partridge, un spectator inocent, luat din greÈ™eală drept Marchat, la Devastoke Cottage, pentru Rico Sava, traficantul de arme din Geneva, pentru generalul Sterndale È™i pentru fiul acestuia. Ca să nu mai vorbesc despre bancherii pe care i-a ucis. Eve Warner i-a fost complice de bunăvoie. Ea a închis ochii la ceea ce se întâmpla. Și pentru Karin, È™i Anton Marchat. Da, Brazii trebuie să-È™i plătească datoriile. EPILOG îndreptându-se spre Corfe, Brazii fuse È›inut în loc de lucrările de pe È™osea. Niciodată nu mai condusese pe o porÈ›iune de È™osea cu atâtea semafoare care să controleze traficul pe o singură bandă. Și de fiecare dată când ajungea în dreptul unuia, acesta era deja roÈ™u. Eve, într-o dispoziÈ›ie cât se poate de proastă, pentru că fusese mutată în spate, bombănea încontinuu, ceea ce nu-l ajuta deloc pe Brazii să-È™i înfrâneze nervii. Cel mai mult o deranja faptul că Igor stătea pe locul din față, lângă stăpânul său. - Nu înÈ›eleg de ce eu trebuie să fiu vârâtă în spate, numai pentru a i se da unui câine cel mai bun loc, protestă ea. - Lui Igor îi place să vadă ce urmează, să privească peisajul, replică Brazii, aÈ™teptând să se facă verde. - La naiba cu ce vede el, bombăni ea. - Tu nu te uiÈ›i niciodată pe geam, îi aminti el. Știu ce te roade... n-ai ce să bei. - Mi-ar prinde bine o votcă, recunoscu ea. Ar trebui să avem È™i noi o sticlă în maÈ™ină. - Atunci, am fi opriÈ›i de un tânăr poliÈ›ist destoinic, care ar vedea sticla È™i am pierde o groază de timp, cât ar trebui să suflu în fiolă. - Tu nu bei la volan, continuă ea să-l cicălească. - Da, dar asta nu se È™tie până nu mă testează. - Eu n-am văzut nici un poliÈ›ist în Purbeck. Se aplecă în față, ca pentru a sublinia ceea ce spune. Și m-am plimbat pe toate dealurile alea ude, cu maÈ™ina lui Philip Cardon. - Te-ai simÈ›it bine cu el? întrebă Brazii. - AÈ™a È™i-aÈ™a. Un bărbat în plus. Þine ochii deschiÈ™i, zise ea dintr-o dată. S-a făcut verde. Brazii se întrebă cum reuÈ™ise ea să-i farmece pe toÈ›i bancherii la care o trimisese. Norii amenințători de furtună trecuseră, fără să cadă din ei o singură picătură de ploaie. Soarele strălucea din nou. Brazii se gândea că Purbeck-ul avea o frumuseÈ›e plăcută, specifică regiunilor rurale ale Angliei. Fusese foarte inspirat să cumpere Grenville Grange. Ajunse la un alt semafor care se făcu galben, apoi roÈ™u. Brazii puse frână. - Ai fi putut să treci pe galben dacă ai fi apăsat pe acceleraÈ›ie, declamă Eve. De ce nu mă laÈ™i pe mine la volan? AÈ™a s-ar putea să ajungem È™i noi la destinaÈ›ie. - Prefer să ajung acolo viu, spuse el, pe un ton tăios. - O să-È›i demonstrez că sunt un È™ofer al naibii de bun, replică ea, lăsându-se din nou în față. - Bravo È›ie. Ea aprinse o altă È›igară, lăsând chiÈ™tocul celeilalte să fumege în scrumieră. Brazii se întoarse È™i îi spuse să-l stingă. ÃŽl strivi, nervoasă, cu un capac de ruj pe care ÃŽl scoase din poÈ™eta de umăr. ÃŽn graba ei, aproape că scoase È™i tubul de Mace. Se lăsă pe spate continuând să fumeze È™i scutură scrumul pe marginea scrumierei, aÈ™a încât să cadă pe podeaua curată când se suise ea în maÈ™ină. „Poate să strângă altcineva", își zise ea. Se făcu verde. - Să nu-l scapi È™i pe ăsta, rosti ea printre dinÈ›i. Brazii aÈ™teptă să treacă de locul unde se lucra È™i opri maÈ™ina. Se întoarse È™i se uită la ea, spunându-i pe un ton rece: - Dacă nu taci din gură, va trebui să consider încheiat contractul tău. - N-ai decât. Să vedem dacă-mi pasă. Brazii porni din nou la drum, ajunse la intrarea în Corfe, trecu prin vechiul sat È™i coti, începând să urce pe dealul abrupt care ducea spre Kingston. Pe È™osea, nu reuÈ™i să evite o baltă. Apa se răspândi peste tot, acoperi parbrizul pentru scurt timp È™i se scurse pe geamul din dreptul lui Eve. Brazii se uită în oglinda retrovizoare. Eve rânjea răutăcioasă. - Condu pe mijlocul drumului È™i vei fi în stare să eviÈ›i ca aÈ™a ceva să se întâmple, spuse ea, mimând un ton plictisit. - Când am în față o curbă oarbă, de unde poate apărea un alt vehicul în viteză? - Nu e prea mult trafic pe drumul ăsta. Mi-aduc aminte; când am fost pe aici cu Philip. El, cel puÈ›in, a ocolit toate băltoacele, ÃŽl întărâtă ea. - Bravo lui. ÃŽn limuzină se lăsă o tăcere apăsătoare, în timp ce își continuară drumul prin Kingston, apoi, mai târziu, ajunseră aproape de drumul care ducea spre Grenville Grange. Chiar È™i în lumina strălucitoare a soarelui, vechiul conac avea o înfățiÈ™are respingătoare. Apropiindu-se, Eve se aplecă în față. - Nu văd nici o lumină. Toate obloanele sunt închise. Am avut impresia c-ai spus că ai aranjat ca servitorii să pregătească totul pentru venirea noastră. - Poate că au înÈ›eles greÈ™it data. - ÃŽn cazul ăsta, hai să luăm cina la hotelul Priory, din Wareham. Tonul îi devenise brusc plăcut, rugător. Mâncarea e foarte bună, chiar foarte bună. - Și bănuiesc că nici barul nu e rău. - Știi că au un bar bun. Mi-ai spus că ai luat cina acolo de câteva ori. Hai să întoarcem È™i să mergem direct la Priory. - Vedem cum stă treaba pe aici mai întâi. - Sunt sigură că nu e nimeni acasă. - O să aflăm imediat, nu-i aÈ™a? Iahtul lăsase St Alban's Head în urmă, era în larg, la câteva mile de coastă, când Philip recunoscu o creastă abruptă - era Lyman's Tout. Prin binoclul lui puternic Tweed văzu ceva ce Philip, concentrat asupra conducerii vasului, n-avea cum să vadă. CocoÈ›at în vârful pantei care se rostogolea până la buza prăpastiei chiar din dreptul lui, ca un turn de pază, se ridica Grenville Grange. Paula cerceta È™i ea conacul prin binoclu. Lăsă binoclul jos È™i întoarse capul ca Tweed. - Ciudat, nu se vede nici o lumină. Locul pare închis pe timp de iarnă. - E cam devreme ca să aprindă lumina, cugetă Tweed cu voce tare. - După câte văd eu, e genul de loc unde luminile trebuie È›inute aprinse tot timpul. Chiar È™i obloanele par închise. - AÈ™teaptă până ajungem mai aproape. Philip trebui să-È™i pună în valoare toată îndemânarea ca să controleze iahtul. Un curent puternic se formase perpendicular pe direcÈ›ia pe care voia el s-o apuce, spre stânci. Crezuse c-o să poată duce iahtul spre vechiul debarcader, pe care ÃŽl văzuse acolo, dar puterea curentului ÃŽl deranja. ÃŽn cazul în care debarcaderul nu era protejat de un cap, undeva în apropiere, era cam complicat să ducă vasul lângă debarcader, ca să poată debarca. Ca un bun căpitan, își păstră neliniÈ™tile pentru el. Apăru Newman cu binoclul în mâini. - Am localizat debarcaderul unde vrei tu să ajungi. Din fericire, e protejat în partea de vest de o stâncă imensă. Marea pare destul de rezonabilă acolo. - O să reuÈ™im, spuse Philip È™i se concentră pe navigaÈ›ie. - Au apărut luminile unei maÈ™ini, o limuzină, spuse Paula, uitându-se din nou prin binoclu. Vine de după casă foarte încet. Nu văd încă cine conduce... È™i dacă mai e cineva înăuntru. Putem să mărim puÈ›in viteza? Sau n-ar trebui să fac propuneri de genul ăsta? - Doamna va beneficia de mai multă viteză, o asigură Philip. Nu prea multă, doar un pic. AÈ™a... - Nici măcar n-au deschis porÈ›ile, explodă Eve când ajunseră la intrarea în Grenville Grange. Brazii nu răspunse. Scoase o cartelă, se aplecă în afară, până la o cutie prinsă pe un stâlp, introduse cartela, apoi o scoase afară. PorÈ›ile dirijate electronic începură să se deschidă încet. - Asta înseamnă că servitorii ăia blestemaÈ›i nu sunt aici, răbufni ea. - Nu neapărat. Poate au închis porÈ›ile după ce au intrat, ca măsură de securitate. Obloanele din față sunt întotdeauna închise, dacă mai È›ii minte. - Parcă e o morgă. - O să aruncăm o privire È™i în spate. Poate că pregătesc masa... - Atunci de ce nu sunt paznici? - A, simplu. Am lăsat toÈ›i paznicii răspândiÈ›i prin Europa. Va trebui să angajez alÈ›ii. ÃŽn timp ce îi răspundea, Brazii conducea încet spre conac. Ajungând în locul unde drumul se bifurca, o luă în stânga È™i ocoli casa. Apăru marea È™i maÈ™ina fu lovită de o rafală de vânt. Aplecându-se peste volan, Brazii continuă să conducă până la capătul drumului, până unde începea panta care se termina pe marginea falezei. Aici, din cauza terenului arid, presărat cu pietre, suprafaÈ›a de rulare era dură. Opri limuzina. - De ce dracu' am venit până aici? întrebă Eve. - Vezi iahtul acela mare, de croazieră, de pe mare? Vine încoace... È™i jos e un debarcader vechi de unde, pe o potecă, se poate ajunge pe partea cealaltă a Lyman's Tout-ului. Trebuie să aflăm cine e la bord. Se aplecă jos, apucă un binoclu È™i i-l dădu lui Eve peste umăr. Ia binoclul, du-te la marginea falezei, ca să fii mai aproape, È™i vezi dacă recunoÈ™ti pe cineva. - Dar ăsta nu e un binoclu de mare putere. - Te descurci È™i cu ăsta. L-am pierdut pe celălalt, minÈ›i el. - Of, bine. Am impresia că trebuie să muncesc ca să primesc cina aceea de la Priory. Nu e nimeni în casă... Brazii o privi cum se îndepărtează, din limuzina oprită chiar în vârful pantei, înfășurată în trenciul pe care i-l ridica vântul ca într-o mantie. Două cuvinte de pe caseta pe care i-o pusese Gustav îi răsunau în minte. Eve l-ar fi vândut lui Newman pentru o sută de mii. Și nu crezuse nici o clipă că Gustav se hotărâse de unul singur să-l omoare pe Tweed. Cineva îi băgase ideea asta în cap... È™i o legase, probabil, de un ordin fictiv al lui. Știa cine era acel cineva. Eve ajunse la marginea falezei, se uită în jos È™i se dădu, tremurând, înapoi cu câțiva paÈ™i. Puse binoclul la ochi. Nu putu distinge cine e la bordul iahtului care se apropia. - Nebunu' naibii, murmură ea. I-am spus eu că ăsta nu e bun. Acum trebuie să aÈ™tept până se apropie chestia aceea. Rămas în maÈ™ină, Brazii deschise un compartiment, scoase mănuÈ™a neagră È™i È™i-o puse pe mâna dreaptă. Igor începu să se agite. Brazii își întinse arătătorul spre Eve. Se aplecă într-o parte È™i deschise portiera din dreptul locului pasagerului. Igor sări afară È™i o luă la fugă spre Eve care stătea cu spatele la el. Brazii își puse mâinile în piept, urmări scena È™i aÈ™teptă cu o expresie imobilă pe figură. Spre deosebire de data trecută, când ÃŽl împinsese pe José în prăpastie, Igor nu mai alerga pe zăpada care acoperea sunetul labelor lui. Aici, terenul era dur È™i labele lui se auzeau clar, apropiindu-se cu repeziciune. Eve, cu auzul său ascuÈ›it, realiză ce se întâmplă. ÃŽn ultimul moment aruncă binoclul È™i se lăsă pe burtă la pământ, proptindu-se în mâinile înmănuÈ™ate. Capul îi atârna peste abis. Igor era deja în aer, pregătindu-se să o izbească în spate, înainte ca să se lase la pământ. Acum însă nu mai era nimic care să-i oprească saltul È™i continuă să zboare în aer, până jos, pe stânci. Eve se ridică, cu figura strâmbă È™i urâtă. ÃŽÈ™i adună toate forÈ›ele înainte să se întoarcă È™i făcu drumul până la maÈ™ină dreaptă È™i calmă. Cu o mână își deschise poÈ™eta de umăr, în timp ce studia poziÈ›ia limuzinei cocoÈ›ată chiar în locul unde panta începea să coboare. Brazii se întinse ca să deschidă portiera pe unde coborâse Igor, îndată ce Eve fu lângă el, începu să vorbească: - Treci în maÈ™ină. Ãsta e ultimul câine cu care vreau să am de-a face. - Ticălosule! FaÈ›a i se schimonosi de furie când rosti aceste cuvinte, puse tubul cu gaz în faÈ›a lui Brazii È™i apăsă pe buton. Gazul Mace ÃŽl învălui pe Brazii. Acesta scoase un strigăt sugrumat, își puse mâinile la ochi, cuprins de o durere agonizantă È™i fără să mai vadă nimic. Eve trânti portiera din dreptul ei, ocoli maÈ™ina în fugă, deschise portiera de la È™ofer, se întinse până la cutia de viteze automată È™i mută maneta de pe poziÈ›ia „parcat" pe cea de „conducere", eliberă frâna È™i închise portiera, trântind-o. Băgă înapoi tubul de gaz în poÈ™etă, se aplecă È™i împinse limuzina cu amândouă mâinile È™i cu toată puterea de care era în stare. MaÈ™ina începu s-o ia la vale. FaÈ›a i se lăți într-un rânjet sadic. ÃŽnăuntru, Brazii pipăia în aer cu una din mâini, încercând să găsească mânerul de la ușă, dar nu reuÈ™ea. Eve simÈ›i că pleacă È™i ea după maÈ™ină. Se uită în jos È™i văzu cu groază că vântul îi împinsese trenciul în maÈ™ină È™i, când închisese uÈ™a, ÃŽl prinsese înăuntru. Limuzina începu să prindă viteză È™i Eve își pierdu echilibrul. Căzu pe un umăr È™i se simÈ›i târâtă pe lângă limuzină. Disperată, întinse mâna stângă, apucă trenciul chiar în locul unde era prins la ușă, încercând să-l rupă cu mâna liberă, darpânza era puternică, rămase fixată în ușă. Corpul ei, târât pe terenul dur, era parÈ›ial protejat de îmbrăcăminte, dar poÈ™eta de umăr se prinsese sub ea È™i tubul de gaz o împungea între coaste. Limuzina avea acum o viteză apreciabilă, ea se uită înainte È™i văzu marginea falezei apropiindu-se. RoÈ›ile din față trecură peste buza prăpastiei È™i, în acel moment, maÈ™ina lovi ceva. O piatră mare È™i lungă, ca o bârnă, se blocase în mijlocul saÈ™iului È™i acÈ›iona ca un punct de sprijin, oprind limuzina. Eve atârna de la mijloc peste buza prăpastiei. MaÈ™ina începu să se balanseze peste pivotul de piatră. Eve se holba în jos, la cei peste nouăzeci de metri cât avea prăpastia, la stâncile imense ca niÈ™te colÈ›i de la baza falezei. Un val uriaÈ™ se sparse de țărm, acoperind pentru o clipă stâncile. Vântul îi aruncă stropi fini de apă sărată în față. - Ce se întâmplă pe faleză? întrebă Philip. Se vede, vag, o maÈ™ină atârnând la margine. - Cred că s-ar putea să fie maÈ™ina lui Brazii, replică Tweed, atent. - Dar nu vezi... ÃŽncepu Paula. Nu mai zise nimic, oprită de un ghiont pe care i-l dădu Tweed în coaste. El dădu din cap È™i-i făcu semn spre Philip, care stătea cu spatele. Prin binocluri, ei văzuseră totul. Tweed reuÈ™ise să citească groaza de pe faÈ›a lui Eve, în timp ce aceasta privea în eternitate. Iahtul era încă destul de departe de faleză, iar Philip se lupta cu curentul, concentrându-È™i întreaga atenÈ›ie asupra vasului. Tweed, Paula, Newman È™i Marler, toÈ›i pe puntea de la tribord, continuau să privească prin binocluri scena de groază care se derula sus, la marginea falezei. Limuzina continua să se balanseze încet. RoÈ›ile din față se ridicau în aer, în timp ce Eve, agățată cu mâna stângă de pânza trenciului, spera că va reuÈ™i s-o rupă, lăsându-se cu toată greutatea corpului ridicat odată cu limuzina. De sus, de unde era agățată, se uită în jos, la marginea falezei de sub ea, È™i È™tiu că, dacă reuÈ™eÈ™te să se elibereze, are È™anse să aterizeze pe o terra firma. Apoi roÈ›ile din față începură să coboare È™i se trezi din nou cu jumătate de corp atârnând peste margine. ÃŽn interiorul maÈ™inii, Brazii reuÈ™ise să diminueze efectul gazului Mace din ochiul stâng, astfel încât să vadă, ca prin ceață, marea, È™i să realizeze că maÈ™ina atârna jumătate peste marginea falezei. Cu mâna înÈ›epenită ca o gheară găsi mânerul, È™i-o încleÈ™tă pe el È™i încercă să deschidă uÈ™a, darpânza prinsă cu uÈ™a o bloca. Abia își mai dădea seama ce face, în timp ce maÈ™ina își continua balansul diabolic. Eve simÈ›i în tot corpul o smucitură. ÃŽÈ™i dădu seama că ceva se întâmplase. Ceva hotărâtor. Limuzina aluneca, scăpând din pivotul de piatră care o È›inuse atât de mult. MaÈ™ina se înclină brusc È™i gândurile ei se goliră. MaÈ™ina continua să alunece spre marginea falezei È™i se opri când roÈ›ile din spate întâlniră pivotul de piatră. Cu mai mult de jumătate din maÈ™ină balansându-se în gol, roÈ›ile din spate fură ridicate în aer. Eve văzu, într-o fracÈ›iune de secundă, prăpastia È™i marea care se grăbeau s-o întâmpine. ÃŽÈ™i pierdu cunoÈ™tinÈ›a. MaÈ™ina, cu cel de-al doilea pasager al ei agățat de ușă, plonja în gol, prinzând viteză È™i distingându-se clar pe fundalul peretelui negru al prăpastiei. Se opri în cel mai mare colÈ› de stâncă, chiar în momentul în care un val uriaÈ™ se sparse de ea, aruncând apă în sus, până la mijlocul falezei. Când valul se retrase, maÈ™ina dispăruse. Fluxul se retrăgea, marea sălbatică își revendicase încă o porÈ›ie din prada sa. - Philip, du-ne înapoi în portul Poole, spuse Tweed, după ce își luase binoclul de la ochi. - MaÈ™ina s-a prăbuÈ™it, nu-i aÈ™a? întrebă Philip. - Da, s-a prăbuÈ™it. - Cine era înăuntru? Ce s-a întâmplat? - Brazii era înăuntru, spuse Tweed repede. Cred că l-au lăsat frânele exact când nu trebuia, aÈ™a cum se întâmplă de atâtea ori. Paula, vino cu mine. Să schimbăm câteva cuvinte cu Marler È™i cu Newman... Coborî în fugă treptele pe care se ajungea pe punte, È›inându-se de balustradă de data aceasta. Vasul începuse să salte pe valuri când Philip îi schimbă cursul, iar vântul bătea înverÈ™unat, ca o banshee1. Când se strânseră toÈ›i în luxoasa cabină, Tweed spuse: AÈ›i văzut cu toÈ›ii ce s-a întâmplat. Philip, care nu a avut binoclu, nu a văzut decât maÈ™ina. I-am spus că înăuntru era Brazii. După ce ajungem la țărm, o să-i spun că È™i Eve era în maÈ™ină, lângă Brazii. Știu că nu mai simte nimic pentru Eve, dar cred că l-ar supăra versiunea adevărată. AÈ™a că toată lumea merge pe povestea asta. ÃŽnÈ›eles? ÃŽi spuseră toÈ›i că au înÈ›eles. Tweed le propuse să rămână în spaÈ›ioasa cabină până acostau. Paula zise că i se pare o idee bună, dar că ea se duce înapoi, să-i È›ină de urât lui Philip. După ce Paula plecă, Tweed deschise radioul pe postul de È™tiri al BBC-ului, World Service. - S-a anunÈ›at de curând, spuse crainicul, că generalul Marov a fost invitat la un summit al marilor puteri care va avea loc la Viena. PreÈ™edintele Statelor Unite a fost de acord să participe, la fel È™i prim-ministrul nostru, cancelarul Germaniei È™i preÈ™edintele FranÈ›ei. Se înÈ›elege că preÈ™edintele suferind al Rusiei l-a învestit pe generalul Marov cu puteri plenipotenÈ›iare, pentru aceste negocieri. Aici se încheie buletinul de È™tiri. Tweed închise radioul. Zâmbi trist. - Pe scurt, asta înseamnă, în primul rând, că Marov a reabilitat Rusia, ca una dintre marile puteri ale lumii. ÃŽn al doilea rând, Marov este omul care controlează noua È™i bine izolata Rusie. S-ar putea să fim foarte ocupaÈ›i în viitor. - Ce s-a întâmplat cu Archie? ÃŽl întrebă Tweed pe Marler, când intrară în portul Poole È™i mai aveau puÈ›in până la debarcare. - A, Archie, rosti Marler tărăgănat. După ce a văzut sfârÈ™itul Nălucii, a dispărut, aÈ™a cum face el întotdeauna. O să ia el legătura cu mine, mai devreme sau mai târziu. - Iar Keith Kent o să-mi trimită o mare notă de plată, reflectă Tweed. - Kent mi-a telefonat la Elite, spuse Newman. I-am spus că nu mai are ce să facă. A promis c-o să-È›i trimită un raport complet. Ai simÈ›it izbitura aceea? Am acostat... AÈ™teptară la maÈ™ini până ce Philip termină cu formalitățile de înapoiere a iahtului. Paula ÃŽl trase deoparte în timp ce ceilalÈ›i urcau în maÈ™ini. - Philip, sper că n-ai de gând să te întorci singur în casa aceea mare a ta, nu-i aÈ™a? - De ce nu? ÃŽi zâmbi cald. Aceea e casa mea. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy