agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-17 | [This text should be read in romana] |
Eu știam că primăvara este o Zână bună care aduce valuri de verdeață ce bucură oamenii, copacii, natura... Pune muguri în copaci, flori în pomi și gâze în iarbă. Apoi mângâie florile cu raze aurii, iar bobocii se deschid pentru a primi căldura soarelui și zumzetul albinelor. Însă, în ziua în care s-au întâmplat... cele întâmplate, deși era primăvară, soarele stătea ascuns după norii cenușii, iar niște picături argintii stropeau pământul:
- Va fi o zi la fel de tristă și posomorâtă precum cerul, zicea mama, în timp ce medita asupra hârtiei albe, curate, fără ca să scrie vre-un cuvânt și adaugă: - N-am nici chef, nici inspirație! Iar eu, am sărit în sus de bucurie, pentru că am reușit să decopăr secretul primăverii. Nimic nu s-a schimbat! Primăvara este și pe mai departe o Zână bună ce trezește natura la viață, doar că în ziua aceea, nu a avut inspirație. Da, asta era! Lipsa de inspirație. Eram foarte, foarte mândru de sine și deja făcem planuri. Trebuia să plec în misiune – misiunea denumită „reîntoarceți inspirația primăverii! Trebuia cu orice preț s-o găsesc și să o întroc înapoi, adică pe strada mea! De strada lui Daniel și a Irinei, cu-i îi pasă?! Acolo, pe strada lor pot și pe mai departe să cadă stropii argintii. Dar, pe strada mea, trebuia să răsară soarele. Și ca de obicei, punctul de plecare îl găseam în fantezia moștenită de la mama. Nu trebuia însă, să apelez la fantezie, căci mama era acolo, lângă mine. Și nu scria! Aveam voie s-o deranjez. Doar atunci când scrie, iar eu îi pun întrebări din două în două secunde, se enervează. Eram sigur că de data aceasta nu se va enerva,așa că m-am apropiat de ea cu încredere: - Mamă, mămică... Atunci când inspirația îți dispare, unde-o regăsești? Au urmat câteva clipe de tăcere. Mămica a rămas surprinsă de întrebarea mea. Nu știa ce să-mi răspundă. Mi-a zis că inspirație găsești oriunde. Că uneori o inspir eu cu jocurile mele copilărești, că alteori e de-ajuns să privească pe geam... – Dar, acum plouă! Afară e trist și eu nu vreau să scri despre ceva trsit... – Bine, atunci o să căutăm inspirație în vreo cărticică, mică, veselă și frumușică, așa cum ești și tu odorașul meu. Ne-am îndreptat spre vitrina cu cărții. Credeam că voi alege un mică și frumușică, așa cum mi-a propus mama, dar niciodată nu fac ceea ce-mi spun alții, așa că am ales cea mai imensă „carte” dintre cărți. N-o puteam scoate dintre celălalte fără ca să nu le dărâm, iar când s-au aflat toate cărțile pe podea, era nevoit să cer ajutorul mamei ca s-o ridic. Nu m-a certat! Dimpotrivă. A zâmbit. I-a plăcut alegerea pe care am făcut-o. Mi-a zis că am ales cea mai frumoasă „carte” dintre toate: - Bravo, îngerașul meu! Să mergem în cameră și s-o „citim” împreună. – S-o citim? Cum adică?! Ai uitat că am atâția ani câte degete la o mână și știu să fac doar litera „A”, pentru că cu această literă începe Alfabetul și prenumele meu?! – Nu-i nevoie să cunoști literele pentru ca să poți citi această carte. E de-ajuns doar să privești. Când am intrat în cameră cu „cartea”, tăticul a închis televizorul. Ciudat! Așa de mult a așteptat meciul, iar acum, vrea și el să citească o carte! – Asta nu e o carte obișnuită, mi-au zis în cele din urmă. Este un albumcu fotografii de la nunta noastră. – Iar eu credeam că este o Biblie... – Nu e Biblie, dar pentru noi reprezintă ceva sfânt. Și în timp ce răsfoiam albumul, am insistat să-mi povestească cum a fost la nunta lor. Dar, „nu aveau chef, nici inspirație...”. Li s-apărut mai simplu să introducă caseta în aparatul video (pe vremea lor nu era DVD!) și să lase „imaginile să vorbescă”. Pentru cei ce-și pun întrebarea de unde am cules această expresie, iată o mică explicație: mămica mea lucrează la o televiziune și deseori o aud spunând, „să lăsăm imaginile să vorbească”! Tot în lipsă de inspirație! Și, da! Am urmărit secvențe de la nunta lor. Imaginile „au vorbit”, și tare m-am dezamăgit. Printre numeroșii invitați și oaspeți, nu am putut să zăresc persoana cea mai importantă: - Opriți caseta, închideți albumul... Nu mai vreau să văd, nu mai vreau să știu nimic. Persoana cea mai importantă lipsește. –Nu lipsește nimeni, dragule! Toți cei pe care i-am invitat, și-au făcut prezența. – Așa! Deci, nici măcar nu l-ați invitat! Am rostit aceste cuvinte pe nerăsuflate și am ieșit afară din cameră. Cerul s-a înseninat și toată natura s-a trezit la viață; pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărele... Câtă frumusețe! Doar, în sufletul meu s-au cuibărit norii cenușii. Cum au putut să-mi facă una ca asta? Cum au putut să uite de mine? Cum au putut... să nu mă invite la nunta lor? Oare, nu eram eu, persoana cea mai importantă?! Și apoi îmi mai spun „odorașul”, „îngerașul”... Câtă ironie! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy