agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-06 | [This text should be read in romana] |
Tot sporovaind am ajuns intr-un tarziu la izvor. Dintr-un perete de stanca, tasnea o vana de apa cristalina, aruncandu-si jetul intr-un scoc cioplit in trunchi de fag. Am pus ciubarul jos si mi-am cufundat mainile in apa rece si proaspata,apoi am baut cateva inghitituri din palmele facute caus. De undeva de dincolo de padure se auzeau acioaiele oilor, asa ca i-am spus lui Andrei:
-Andrei, pana umplu eu vedrita cu apa, cauta si tu un lemn sa-l bagam prin gaurile astea din doage, sa ne fie mai usor la carat, ca acum ne trezim cu oile peste noi si o sa fie mai greu de umplut atunci. Andrei masura din ochi diametrul gaurilor si pleca spre padure sa indeplineasca sarcina, in timp ce eu umpleam ciubarul cu apa.Dupa un sfert de ora se intoarse cu un cep de brad cam la vreo doi metri, l-am petrecut prin urechile vasului,am apucat eu de la un capat el de la celalalt si am facut calea intoarsa spre refugiu. Tot drumul l-am facut fara sa scoatem un cuvant, atenti la poteca pe care mergeam pentru ca acum drumul era mai greu la urcare. Am ajuns la refugiu odata cu inserarea si cu primii picuri de ploaie. Atmosfera se racorise simtitor iar fumul care se ridica din cosul refugiului iti lasa impresia unei linisti totale. Am patruns in locanta si i-am gasit pe toti in plina activitate, cu exceptia Monicai care privea la ceilalti intinsa in pat, saltata doar intr-un cot si cu spatele sprijinit de perete. -Indata e gata si masa, zise Doina in timp ce ne asezam. -Dar ce este cu zidul ala de afara? ma intreba Andrei intorcandu-se spre mine. -Ce sa fie, e ce a mai ramas din cabana, am raspuns eu si vazand privirea lui intrebatoare am considerat ca este necesar sa continui, pana prin cinzeci si trei, aici era o cabana impunatoare, cu etaj, pentru ca trebuie sa stii inainte poiana Grindului era foarte animata, in afara de cabana mai erau vreo trei stani, dar acum mai e doar una si amaratul asta de refugiu. In anul acela iarna a fost foarte grea a nins ca niciodata iar zapada din munti a luat-o la vale stergand totul in cale. Nu a scapat nici cabana, ce a mai ramas din ea se vede afara, doar ruina aceia de zid. Pe locul ei nu s-a mai cladit decat refugiul asta caruia nu-i dau nici lui sanse prea mari de existenta indelungata. O sa piara si asta si in locul lui cine stie ce se va construi, poate un refugiu de tabla poate nimic. -Ce te face sa fii asa ferm? -Argumente sant destule, in primul rand pozitionarea refugiului, putea sa fie amplasat cu cinci sute de metri mai incolo sub liziera padurii, ar fi fost mai ferit de eventualele avalanse, nu lasat pe locul unde zapada a sters o constructie de zece ori mai robusta decat coliba asta, apoi de cand Piatra Craiului a fost declarat parc national cu conducere centralizata la Brasov, ma intreb oare de cati oameni va avea nevoie administratia sa supravegheze tot hatul Pietrii? Cu ce are, poate sa faca fata? -Pai nu prea inteleg, cu ce era mai bine inainte? -Sa-ti spun, cu toate ca nu o sa intelegi mare lucru, partea de sud a Pietrii, cu toti muntii ei, cam trizeci la numar, au apartinut obstii rucarene, care se intindea de la hotarul satului cu toti muntii lui de la masivul Sohoratul in sus, pe Rausor, pana la Papusa; pe valea Dambovitei pana la obarsia ei; spre Transilvania pana la Fundata si Sirnea iar in partea de vest pana aproape de Plaiul Foii. Atunci partea de sud a Pietri era administrata de rucareni, de ei era exploatata, de ei intretinuta, cu alte cuvinte obstea rucareana era o unitate economica dar si administrativ-juridica. Stapanindu-se in devalmasie nu era cazul de a apela individual pentru anumite nevoi, resposabilitatea era colectiva. -Incep sa disting unde bati. -Inca nu te pronunta pentru ca risti sa dai un raspuns gresit, atata vreme cand nu cunosti istoria rucareana si nu ai obarsie apartinatoare acestor locuri. Mai bine asculta si poate iti va veni dragul de a studia putin povestea acestei obsti pentru care oameni de seama, fii ai satului si apoi ai Romaniei ca matematicianul si poetul Ion Barbu, scriitorul Mihail Lungeanu, prof.dr. Gheorghe Parnuta si altii au luptat pentru refacerea ei. Deci abia atunci te poti pronunta. -Da, dar ce legatura are obstea cu ce discutam noi mai devreme? -Are dupa cum vezi, atunci muntii erau populati cel putin de la sf.Gheorghe si pina la sf. Dumitru de rucareni cu turmele lor care gospodareau muntii asa cum se cuvine, si se respectau reciproc, acum muntii nu mai sant ai lor, sant ai tuturor si ai nimanui,le-au luat rucarenilor profesiile mostenite din vechime de ciobani si de taietori de lemne si i-au facut strungari sau alte meserii straine lor,i-au dezdaracinat din viata patriarhala cu care au fost oranduiti. Doar cativa indaratnici nu s-au clintit de la viata stamosesca, continuand sa-si pasca turmulitele pe la picioarele muntilor care candva au fost ai lor. -Cam deplasam discutia si.... -Nu o deplasam deloc, acesta-i adevarul si ca sa revin pe fagasul discutiei, judeca si tu , nu era oare mai bine ca parcul national Piatra Craiului sa nu fie sub administratie centralizata? Adica partea de sud, sud-est si sud-vest sa fie in administratia rucarenilor? Atunci si acoperirea hatului era mai eficienta -Esti prea patimas in ceia ce spui, cata dreptate ai nu pot sa cantaresc dar simt din povestea ta ca prima preocupare pe care o voi avea la intoarcerea mea la Bucuresti o sa fie documentarea in istoria acestor locuri. Este foarte interesanta si incarcata de mister. -Te pot ajuta in acest sens cu carti si copii dupa documente. -Deja iti multumesc. -Gata, haideti la masa, ne anunta Doina. In timp ce mancam George se intoarse spre mine si ma intreba: -Ne-a povestit Mihai cand ati fost plecati la apa despre o fata care a avut un accident aici in munti, o prietena de-a voastra. I-am aruncat lui Mihai o privire urata si nemaiavand loc de intors am rezumat intamplarea Venerei: -Ce v-a spus Mihai o sa va spun si eu, prietena asta a noastra impreuna cu logodnicul s-au hotarat sa faca o excursie pe munte, dupa ce au "facut creasta" se pregateau sa coboare in valea lui Ivan pe un horn, acolo au alunecat, el s-a prabusit de la vreo cincizeci de metri iar ea a ramas agatata deasupra haului in chingile rucsacului mai bine de douazeci de ore, tipand dupa ajutor cu specrul mortii in fata ochilor, pana a auzit-o un cioban si a anuntat salvamontul care a salvat-o. Cam asta este povestea. -Si acum? intreba Doina. -Acum,ce. A iesit din socul care i l-a produs accidentul si isi vede mai departe de viata. Deodata incaperea s-a luminat ca ziua dupa care un tunet de groaza a facut acoperisul refugiului sa scartaie din toate incheieturile iar in zgomotul de afara parea ca muntele se pravaleste pe noi. Dupa momentul de incremenire, in care se auzeau numai respiratiile noastre tahicardice,am inceput sa vorbim toti deodata, fara a ne intelege unul pe celalalt, in dorinta de a brava in fata sperieturii ce am tras-o. Atunci Monica a scos un tipat de durere, ce a facut ca toate privirile sa se intoarca spre ea. Doina a fost prima care a ajuns la pat si-i desfacea bandajele. Ceea ce am vazut la piciorul ei mi-a dat fiori reci pe sira spinarii. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy