Toma se dăduse mult timp de ceasul morții după ce Gogu îi refuzase cererea.
Trăise un timp cu această amărăciune în suflet și nu vedea cum ar fi putut să o înlăture.
Apoi, așa, dintr-o dată, îi trecuse prin cap o idee, amintindu-și o întâmplare petrecută la puțin timp după ce se însurase și când nu prea cunoștea el toate tainele căsătoriei.
Într-o seara, pe când se întorcea acasă, se întâlnise pe șosea, în dreptul Bufetului, cu Năiță al lu' Toporișcă, un consătean de-al lui, care își făcea veacul mai mult prin cârciumi. Și care îl îmbiase să intre și să ia și el una mică.
Toma, la început, se codise. Dar al lu' Toporișcă aproape că îl luase pe sus și-l băgase pe ușă, în timp ce-l dăscălea, cum că nu-i om ăla care nu să duce acasă un pic afumat, nu mult, numa' atât cât îi șade bine unui bărbat. Că doar e cap de familie. Și, mai ales, ca să nu-i pută gura a lapte.
O dată intrat, Toma se văzuse privit de către cei dinăuntru, ale căror fețe întrebătoare îl ținteau cu asiduitate și se gândise, atât cât putuse el de repede, că nu e cazul să se facă de râs. Plus că, așa cum îi șoptise mai adineauri și Năiță, merita să-și facă o cinste după tot efortul depus. Muncea cu ziua pe la unul și pe la altul, prin sat. Iar în seara respectivă, chiar încasase ceva bani.
Și, mai mult împins de la spate de Năiță, se trezise în fața cârciumarului, comandând, ferm, o țuică mare, din care dăduse repede peste cap prima gură.
Apoi al lu' Toporișcă îl antrenase ușor, ușor într-o discuție despre femei. Despre sânii unora – adică… alea, mă Tomo, mamelele, cum li să mai zice și își rotise privirea prin local, să vadă dacă ăia, alde gură-cască, de pe la mese, care îl urmăreau cu atenție, înțeleseseră ce vrusese el să spună –, despre fesele altora, despre picioarele mai nu știu cărora. Că de, femeia trebuie să aibă de toate. Altfel nu-i femeie.
Iar când al lu’ Toporișcă, deosebit de curios, îl întrebase dacă nevastă-sa are și ea… așa… cum au toate muierile, Toma pufnise, mai întâi, în podul palmei, apoi trăgându-și colțurile gurii înapoi, își ridicase buza de sus și, dezgolind cei doi incisivi, izbucnise într-un râs hăhăit, cu inflexiuni a mirare – adică mă, da’ prost mai ești! –, după care îi răspunsese că aaare bre, cum să n-aibă. Aaare-o paleașcă…*
Însă dorința de cunoaștere, înfiptă adânc în mintea lui al lu’ Toporișcă, îl făcuse pe acesta să insiste. Și după ce Toma îi dezvăluise marele secret al nevestei sale, cum că are și ea… la fel ca toate celelalte, îl mai împunsese cu încă o întrebare, mai mult din curiozitate, așa… nu de alta, ci numai vrând să știe doar atât – dacă atunci… prima dată… o mai găsise fată mare. Și, pân-la urmă, nu l-ar fi întrebat, că pă el nici nu-l interesau asemenea fleacuri, da’ parcă s-auzise pân sat că mai fusese măritată. Și că, pentru a-și recăpăta fetia, își dăduse și ea cu niște chiatră acră.
Toma se uitase un pic chiondorâș la Năiță. Dar își păstrase cumpătul și-i spusese ceea ce știa toată lumea.
Nevasta lui, într-adevăr, nu mai fusese măritată. Însă ceea ce ori nu știa, ori nu voia să spună, deși la vremea respectivă vuise tot satul, era faptul că trăise și ea cu câțiva. Nu se știa cu câți. Însă cel mai statornic, atât înainte, dar mai cu seamă după măritiș, era nea Nicu Cârmâz, un bărbat mai în vârstă decât ea cu cel puțin douăzeci de ani și care fusese în repetate rânduri gestionar și la Bufet și la Alimentara.
De altfel, se și vorbise prin sat cum că nea Nicu le și făcuse vizite, acasă. Uneori destul de des. Și se dusese încărcat cu de-ale gurii și cu băutură. Și, cică de mai multe ori, chiar înnoptase la ei. Că doar îl văzuse cineva ieșind în zori. Prilej cu care Năstăsică le luase apărarea, spunând că lumea asta e nebună. Da' ce, mă, ar fi zis acesta, dacă intri seara undeva și ieși a doua zi dimineață, musai trebuie să se creadă c-ai dormit acolo?
Însă confirmarea venise tocmai din gura lui Toma, care nu se ferise să dezvăluie faptul că, într-adevăr, nea Nicu dormise la ei. Însă dormise și-atât.
Ba într-o noapte, noroc cu el, că să trezise, așa… pă la o oră oarecare. Nici el nu-și dăduse seama de ce și cum. Că pân-atunci, cum venea nea Nicu și mâncau ceva, pă el îl lua somnul. Iar dacă mai și gusta din băutura pă care-o aducea acesta, dormea neîntors până a doua zi.
Da-n seara aia, n-avusese el chef să bea. Și gata. Însă de mâncat, mâncase. Dar puțin. Iar noaptea să trezise ș-o găsise pă nevastă-sa jos, lângă nea Nicu. Că pă el, acolo îl culcaseră, jos. Că și el le zisese că nu vrea să-i deranjeze. Da' să rugase de ei să-l găzduiască. Și, pân-la urmă, el era mulțumit să fie culcat și jos, pă pământ, numa' să aibă unde pune capu', fi'n'că în seara aia terminase treaba târziu. El stătea într-un sat vecin, la vo trei-patru kilometri – numa' dus –, iar a doua zi, trebuia să deschidă devreme. Și ea, proasta, căzuse din pat, jos, lângă nea Nicu. Și tremurau amândoi. De frig. Și el, Toma – după ce să dezmeticise și își dăduse seama că, de fapt, numai ea suferea, îmbrăcată doar cu un furou, și ăla subțire – o luase frumușel ș-o pusese înapoi în pat. Și-l văzuse și pă nea Nicu stând zgribulit, acolo, în țoale, dormind, bineînțeles, buștean, ba chiar și sforăind. Și i să făcuse milă și de el și-l culcase și pă el în pat. Da' nu oricum. Ci la perete. Și pă nevastă-sa la mijloc. Iar el, Toma, la margine. Așa, ca să nu mai cadă niciunul din pat.
Că al lu' Toporișcă știa răspunsul pe care i-l va da tovarășul său de pahar nu mai încăpea îndoială. Dar îi pusese întrebarea doar așa… ca să pregătească terenul pentru următoarea.
Însă cum Toma dădea semne că nu prea i-ar conveni asemenea subiecte, Năiță îi repetase întrebarea cu fecioria.
Dar nu-l lăsase să-i răspundă. Îi plăcuse să-l fiarbă un pic și să vadă cum se descurcă.
Și-l bombardase, una-două, cu ultima întrebare, din al cărei răspuns era sigur că va face o burtă zdravănă de râs, împreună cu cei din cârciumă. Întrucât el voia să știe, că dacă o găsise în felul în care era sigur că-i va răspunde, cum procedase? Că de, îi zisese, știi tu, mă Tomo, la fetele mari trebuie să umbli mai delicat, da’ hotărât.
Toma însă, de data asta, nu se mai lăsase impresionat de insistențele lui Năiță și-i spusese că păi cum să fie, bre? Fusese, greu. Că… nu prea mergea. Da io… – vrusese el să mai zică.
- Bine, bine, tu, da' ea? Ea mai fusese…? – i-o scurtase Năiță.
- Aaaa, se făcuse Toma a-și aduce aminte. N-a mai fost bre, măritată. Cum să mai fie?! Păi ce, mă mai însuram io cu ea dac-ar fi fost așa?
- Aa-haaa! Deci de-aia nu mergea, îl incitase iar al lu' Toporișcă. Ș-atunci, cum ai rezolvat-o?
- Hâ, hâ, hâ, rânjise iar Toma și se uitase roată, cercetându-și, pe rând, cu priviri aburite, partenerii de consumație, citindu-le, din nou, în ochi confirmarea prostiei lor și, mai ales, a celui care îl întrebase. Păi bre, când m-am sforțat o dată…
- E, e, mai zisese iar al lu’ Toporișcă…
Dar Toma nu mai așteptase și-i spusese repede că după ce să sforțase el o dată, făcuse pâc.
- E na! Și?! – se arătase mirat Năiță.
- Și gata.
- Extraordinar! Așa tare s-a auzit?
Aici Toma primise întăriri. Panaete al lu’ Gălbează, care se învârtea de mult pe lângă ei, confirmase c-așa fusese, venind chiar cu un argument solid: auzise și el…
Eee, nu fusese de față, că doar treburile astea nu să fac cu martori. Da’ așa auzise și el vorbindu-se pân sat.

Ajunsese acasă cu o foame de lup în el. Mâncase pe săturate, mai băuse și un pahar cu vin și se culcase.
Peste noapte, se trezise în momentul în care vrând să se întoarcă de pe o parte pe alta, nu putuse. Ceva – ce anume, el nu-și dăduse atunci seama – îl împiedica.
O trezise pe nevastă-sa. Femeia îl cercetase și, pricepută cum era, îl făcuse pe Toma să se potolească și să adoarmă din nou.
Dimineață, nevastă-sa povestise vecinelor pățania, spunându-le cum o năpădise și pă ea o vulgare** mare, mare de tot, care i să suise apoi la cap, unde începuse a clocoti. Da’ pân-la urmă, adică… după aia, vulgarea îi coborâse înapoi de unde plecase și să terminase când, pă ea, o furnicase pân ghenuchi. Și fusese bine.
În acest timp, Toma era, de mult, plecat la treabă, animat de o vigoare și o voioșie de nedescris și, totodată, inexplicabile pentru el.
Ceea ce îl făcuseră pe Năstăsică să considere că, în acea dimineață, Toma își începuse ziua "voios ca șoimul cel ușor".
Iar acestuia, în cap, îi încolțise deja idea cu care spera să-l convingă pe Gogu.

* paleașcă – termen regional provenit, probabil, din plească – cf. Dicț. de neologisme, ed.1982.
** vulgare – (id., reg.) văpaie, fierbințeală
Ambii termeni nu figurează în niciun dicționar uzual.