MOTTO: "Acum privim ca prin oglinda, in ghicitura; atunci insa, fata catre fata.Acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin."

(Mircea Eliade-"Nunta in cer")







"Poti sa crezi?Poti sa crezi?Cine esti tu?De ce ne vorbim cu fetele lipite una de alta?Poti sa-mi garantezi ca nu visez?Cum poate cineva avea o gura atat de frumoasa si dulce?De ce imi umezeste mana in a ta?De ce ochii tai trezesc in mine dorinta de a inventa verbe tranzitive?Si de fapt,cat e ceasul?Care ti-e numele?Poti sa-mi spui unde ne aflam in acest moment?De ce aceste raze taie o panza de aer lichid?Dupa cat timp regretam ca am venit pe lume?"

Aceste intrebari ii treceau prin minte asteptand-o, ca de fiecare data,langa batranul tei ce parea un etern strajer al iubirii lor.In mana tinea o lalea...Azi e rosie...Ieri a putut fi alba,iar maine poate fi galbena...

Privind in zare,cauta acea privire ce ii umplea sufletul gol...Era speriat de vantul ce nu stia unde il va duce...Dar o vede si toate gandurile negre dispar!

Visau impreuna acelasi vis..."Tu stii ca nu exista taine? Ascunzisuri,intrigi?"Erau doar ei si eternul ce ii inconjura...El ii vorbea despre lumea lui,lumea materiala si agitata,superficialitate,despre esenta aparenta a societatii.Ea il incuraja,zambind.Ii spunea vorbe blande si intelepte,sa il linisteasca,iar el tacea,strangandu-i cu si mai multa dragoste mana.

Nu se departau niciodata de teiul secular.Simteau cum umbra deasa ii proteja,cum ramurile se transformau in brate ocrotitoare care sa le apere dragostea.Parfumul lui le inducea o stare de fericire divina,edenica.

(.........................)

De ce totdeauna noptile trebuie inlocuite cu zile?In dimineata aceea s-a facut zi...Caci inainte era doar pe jumatate zi...Deschide ochii si se uita pe un colt de geam cum cerul isi varsa amarul peste strada aglomerata.Incep sa-i bata sentimentele gata sa-i deschida fereastra,ce se crapa pe zi ce trece.Adierea vantului ii sopteste un refren ce nu-l poate schimba...Asculta si tace...

Isi face curaj sa se ridice si sa intre in lumea de care fugise in vis, in lumea de care ii povestise Ei...Strada aglomerata ii parea un imens musuroi de furnici inutil.O cauta cu privirea in multime,dar realiza la scurt timp ca acea cautare va ramane fara rezultat.Ea era intr-o lume ascunsa,unde nu o va atinge niciodata superficialitatea umanitatii.

Huruitul greu al carului vietii se poticneste intr-un vis.Printre ceilalti oameni se simtea inutil. Simtea cum trage dupa sine un car prea plin cu bucati de suflet pansate si insangerate,care s-ar fi putut intregi doar langa Ea. Era revoltat,rupand si pansand sisific ranile sufletului sau iar si iar,pana sangele curge negru din alb ce-a fost.

Cand intunericul devine lumina,lacrimile nu mai stiu sa sarute puritatea petalelor de trandafir,ci sapa cu seva lor,rani adanci,in tot mai adanc,clocotind durerea in urlet asurzitor de tacut,al sufletului catre suflet. Urletul sufletului sau ricoseaza dureros si in tacere catre labirinturile in care nu-si gaseste mistuirea.

In cateva clipe vede iar teiul...O vede pe Ea...Gandurile dispar...Simte doar o dragoste imensa...Pipaiau impreuna fosnetul stelelor si ascultau cantecul lunii.Timpul le acoperea trupurile cu nerostitul cantec al noptii.Ora greierilor le era martora iubirii.

Trecerea brusca de la Edenul sufletului sau la cosmarul banalitatii,de la sentimentul de implinire la cel de frustrare,de la Ea la toti ceilalti,il copleseste.Trairea halucinanta a intamplarilor dintre vis si realitate il doboara.

Nu isi poate gasi realitatea...doua vieti...doua adevaruri....Dar ce e real?Unde este cu adevarat El?Se gandeste...Vede teiul,ii simte parfumul....Vede strada,oamenii sunt intr-o continua miscare,o transa hipnotica a societatii...O vede pe Ea,ii simte pielea fina,mana micuta si delicata... Unde e El?Trecerea de la Eul real la cel ideatic ar fi putut continua la nesfarsit. Dar intr-o seara in care parca stropii de ploaie ii patrundeau adanc in suflet,ranindu-i increderea,nu mai reusi sa adoarma..Langa teiul lor,stia ca Ea asteapta,dar nu mai simti dorinta aceea inflacarata de a o intalniSi in acea seara a ramas singur in odaia intunecata,gandindu-se la ce i se intampla.Dorea sa fie singur si sa se bucure de singuratate...Vroia sa inteleaga.Dar aceasta rupere nu i-a fost iertata.In urmatoarea seara,teiul era aproape uscat,frunzele i se desprindeau de parca ar fi plans dragostea lor.Ea nu mai eraOricat a asteptat-o,nu a mai venit..Nici in seara aceea,nici in urmatoarea...Ramanea singur langa batranul tei.Atunci a inteles ca a pierdut-o.Si tristetea deveni disperare!O striga,o chema,isi striga durerea...Dar nimeni nu ii raspundea.Se simtea abandonat si pustiit fara Ea.Ii simtea lipsa atat de real incat il durea.Ar fi facut orice sa o mai stie langa El.Doar teiul ii mai conferea incredere.Era tot acolo si il astepta plangand.

"Iarta-ma ca te-am facut sa suferi,iarta-mi fiecare cuvant,fiecare respiratie in plus,fiecare bataie a inimii ce nu corespundea ritmului nostru! Iarta-ma ca sunt doar Eu si nu pot fi ce ti-ai imaginat tu! Iarta-ma ca nu te pot uita... stiu ca ai intrat adanc in sufletul meu si nu mai vrei sa iesi... stiu ca ma astepti... imi e dor de tine atat de real incat ma doare!Doare apropierea ta,doare lipsa ta...Iarta-ma ca sunt eu si ca inca te iubesc!"

"Speranta vindecarii inimii mele de toate durerile lumii va invia dupa ultima mea suflare?"se intreba obsedant.Si raspunsul i-a fost dat la scurt timp.Greutatea vorbelor ii ineaca inaintarea in valuri negre de noroi asternute pe mintea lui drept pedeapsa.Pe calea lui a plans prea mult cer.

Dar apusul i se transforma in rasarit.Din negura grea,apasatoare in care se afla a trecut in starea de fericire edenica pe care i-o oferea dragostea Ei.In intunecarea in care se afla,stia ca de acum va fi doar al Ei...Dragostea lor se va eterniza...Se terminase cu superficialitatea...Cum nimeni nu ii va simti lipsa,oglinda dintre sufletul lui si al Ei se putea sparge acum...Se uneau doua suflete curate,pure...

Teiul,ca un parinte protector,il astepta.Umbra lui il mangaia...In mana avea o lalea neagraO astepta,uitandu-se in zareEra soare si teiul era inflorit.

"Poti sa crezi?"Dar nu primi raspuns...
ăăăăăăăîââ