agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-18 | [This text should be read in romana] | Submited by NC
Lui Jose Maria Gutierrez
II y a des hommes n'ay ant pour mission parmi les autres que de servir d'interme'diaires; on Ies franchit comme des ponts, et Ton va plus loin. FLAUBERT L 'Education sentimentale Există oameni care n-au altă menire printre ceilalți decât aceea de a servi drept intermediari; treci peste ei ca pe o punte și îți vezi mai departe de drum. FLAUBERT Educația sentimentală 1 - SCOALÃ, Panta - zice Pochita -. E deja opt. Panta, Pantita! - Deja opt? Caramba, ce somn îmi e - cască Pantita -. Mi-ai cusut galonul? - Da, domn' locotenent - face drepți Pochita -. Uy, pardon, domn'căpitan. Până mă obișnuiesc, o să fii tot locotenent deocamdată, scumpule. Da, e-n regulă, arată superb. Dar scoală odată, n-ai întâlnire la? - La nouă, da - se săpunește Pantita -. Unde ne-or tri¬mite, Pocha? Dă-mi prosopul, te rog. Unde crezi, cholal Aici, la Lima contemplă cerul cenușiu, acoperișurile-terase, automobilele, pietonii chola Pochita -. Uy, îmi lasă gura apă: Lima, Lima, Lima. - Nu visa cu ochii deschiși, Lima în nici un caz, ce spe¬ranțe pe tine! - se privește în oglindă, își face nodul la cra¬vată Panta -. Măcar de-ar fi un oraș ca Trujillo sau Tacna, și încă aș fi fericit. - Ce amuzantă e știrea asta din El Comercio - se strâmbă grațios Pochita -. Cică la Leticia un tip s-a rastig- * Citește: Pocită, Poca. (în Perii, abuzul de diminutive denotă o situare socială destul de precară: Panla-Pantita și Pocha-Pochita sunt cholos, adică metiși, corciți, ca majoritatea peruanilor) N.tr. nit ca să anunțe sfârșitul lumii. L-au băgat la balamuc, dar oamenii l-au scos de-acolo cu forța, că-l cred un sfânt. Leticia este în partea columbiană a junglei selva, nu? - Ce bine arăți în chip de căpitan, băiețel! -- pune marmelada, pâinea și laptele pe masă doamna Leonor. - Acum e în Columbia, dar înainte era în Perii, ne-au luat-o cu japca - unge cu unt pâinea prăjită Panta -. Mai toarnă-mi puțină cafea, mama. • - Ce n-aș da să ne trimeată tot la Chiclayo! - adună firimiturile pe un platou și strânge fața de masă doamna Leonor -. La urma urmei, acolo ne-am simțit de minune, nu-i așa? Pentru mine, principalul e să nu fim trimiși prea departe de coastă. Pleacă, băiețel, noroc îți doresc, te binecuvântez la plecare. - în numele Tatălui și al Duhului Sfânt și al Fiului CARE A MURIT PE CRUCE - își înalță ochii în noapte și îi coboară spre făclii Fratele Francisco -. Mâinile mele sunt legate, lemnul este ofrandă, închinați-vă pentru mine! Mă așteaptă domnul colonel Lopez Lopez, domnișoară - zice căpitanul Pantaleon Pantoja. - Cu doi generali! - mijește jucăuș ochii domnișoara -. Puteți intra, domnule căpitan. Da, acolo, pe ușa cafenie. - Iată-l și pe omul nostru -- se scoală în picioare colonelul Lopez Lopez -. Poftim, poftim, Pantoja, feli¬citări pentru noul galon. - Nota maximă la examenul de înaintare în grad, prin unanimitatea juriului - strânge o mână, bate părintește un umăr generalul Victoria -. Bravo, căpitane, așa se face carieră și se servește patria. - Ia loc, Pantoja - arată o canapea generalul Collazos -. Fă-te comod și țin'te tare ca s-auzi ce-o s-auzi. - Nu mi-l speria, Tigrule - dă din mâini generalul Victoria -. O să creadă că-l trimitem la abator. însuși faptul că, pentru a-ți comunica noua însărcinare, s-au deplasat în persoană șefii ăi mari de la Intendență este pentru dumneata un indiciu că treaba e cu cântec - adoptă o expresie gravă colonelul Lopez Lopez -. Da, Pantoja, este vorba de o chestiune cam delicată. - Prezența acestor șefi este o onoare pentru mine - cioc¬nește din călcâie căpitanul Pantoja -. Caramba, mă intri¬gați foarte tare, domnule colonel. - Vrei să fumezi? - scoate o tabacheră, o brichetă Tigrul Callazos -. Dar nu sta în picioare, omule, ia loc. Cum, nu fumezi? - Vezi?, măcar o dată Serviciul de Informații n-a dat greș - mângâie o fotocopie colonelul Lopez Lopez -. întocmai cum scrie aici: nici fumător, nici bețivan, nici fustangiu. - Un ofițer fără vicii - se miră generalul Victoria -. De-acum avem cine să ne reprezinte Armata în rai, alături de Sfânta Roșa și de Sfântul Martin de Porres. - Ei, nici chiar așa - se îmbujorează căpitanul Pantoja -. Unele vicii oi fi având și eu, dar nu mi se știu. - Știm despre dumneata mai multe decât dumneata însuți - ridică și lasă la loc pe birou un dosar Tigrul Collazos -. Te-ai cruci de-ai ști câte ore ne-am petrecut studiindu-ți viața. Știm tot ce-ai făcut, ce n-ai făcut și chiar ce vei face, căpitane. - îți putem recita statele de serviciu pe dinafară -deschide dosarul, răsfoiește fișe și formulare generalul Victoria -. Nici o pedeapsă, ca ofițer, iar ca elev-cadet abia vreo cinci-șase admonestări ușoare. De aceea ai fost dum¬neata alesul, Pantoja. - Dintre aproape optzeci de ofițeri de Intendență, să-ți fie clar - ridică o sprânceană colonelul Lopez Lopez -. Poți să mi te împăunezi, ai motive. - Vă sunt recunoscător pentru buna părere ce o aveți despre mine - i se aburesc ochii căpitanului Pantoja -. Voi face tot ce-mi stă în putință să merit această încredere, domnule colonel. - Căpitanul Pantaleon Pantoja? - scutură receptorul generalul Scavino -. Abia te aud. Zici că mi-l trimiți pen¬tru ce, Tigrule? - La Chiclayo ai lăsat cele mai frumoase amintiri -răsfoiește un raport generalul Victoria -. Colonelul Montes ar fi dat orice să te păstreze. Cazarma, se pare, a funcționat ca un ceas grație dumitale. - „Organizator înnăscut, simț matematic al ordinii, capacitate executivă" - citește Tigrul Collazos -. „A con¬dus administrația regimentului cu eficacitate și cu adevărată inspirație". Ei, drăcia dracului, corcitul zambo Montes s-a îndrăgostit de dumneata. - Mă zăpăcesc atâtea elogii - lasă capul în jos căpitanul Pantoja -. întotdeauna am încercat numai să-mi fac da¬toria. • . - Cum? Serviciul de ce?? - trântește un hohot de râs generalul Scavino -. Nici tu și nici Victoria nu mă puteți lua în răspăr, Tigrule; ați uitat că-s chel? - Bun, să luăm taurul de coarne - face semn de tăcere cu degetul la buze generalul Victoria -. Treaba impune cea mai deplină rezervă. Mă refer la misiunea ce ți se va încredința, căpitane. Poți să-i spui, Tigrule. - Pe scurt, trupele din selva își fac mendrele cu metisele cholas - își ia avânt, clipește des și tușește Tigrul Collazos -. Nu scapă una. Violuri peste violuri, de nu mai fac față tribunalele și nu mai apucă să judece atâția abuzivi. Toată Amazonia este întoarsă pe dos. - Zilnic suntem bombardați cu rapoarte și denunțuri -își ciupește bărbia generalul Victoria -. Vin până și comisii, să protesteze, din sătucurile cele mai pierdute în pădurea tropicală. - Soldații dumneavoastră abuzează de femeile noastre -își mototolește pălăria în mâini și își pierde vocea de inti¬midare primarul Paiva Runhui -. Mi-au necinstit o cumnățică acum câteva luni, iar săptămâna trecută au fost cât pe ce să-i facă felu' nevestei mele. - Nu-s soldații mei, ci ai națiunii - - face gesturi împăciuitoare generalul Victoria -. Calm, calm, domnule primar. Armata deplânge sincer neajunsul provocat cum¬natei dumitale și va face tot ce-i stă în putință spre a-i da satisfacție. - Acum siluirea se numeșe neajuns? - rămâne nedume¬rit părintele Beltran -. Pentru că asta a fost, nu altceva. - Pe Florcita au înhățat-o doi în uniformă, când se întorcea de la câmp, și au călărit-o în plină potecă - își roade unghiile și se frământă pe scaun primarul Tedfilo Morey -. Cu un tir atât de precis, încât acum e însărcinată, domnule general. - Dumneata să mi-i identifici imediat pe bandiții aceia, domnișoară Dorotea - face spume la gură colonelul Peter Casahuanqui -. Nu plânge, nu plânge, vei vedea cum rezolv eu afacerea asta în doi timpi și trei mișcări. - Chiar credeți c-o să ies? - suspină Dorotea -. Eu, sin¬gurică în fața tuturor soldaților? - Or să defileze pe-aici, prin fața Corpului de gardă - se ascunde îndărătul rețelei metalice colonelul Maximo Dâvila -. Dumneavoastră să-i studiați de la fereastră, și de cum îi descoperiți pe abuzivi mi-i arătați mie, domnișoară Jesus. - Abuzivi? - împroașcă cu bale părintele Beltran -. Vicioși, canalii și mizerabili, mai degrabă. Să-i facă un asemenea afront donei Asunta! Să înjosești în halul ăsta uniforma! - Pe Luisa Cânepa, slujnica mea, au violat-o un sergent, apoi un caporal și-apoi un răcan - își curăță ochelarii locotenentul Bacacorzo -. Treaba o fi uns-o la inimă sau mai știu eu unde, domnule comandant, dar fapt e că acum se dedică curvăsăriei în stil mare, sub numele de Pechuga (Þâțoasa), și are ca proxenet atitrat un poponist poreclit Milcaras (Mii-de-moace). - Acum să-mi spuneți cu care din tigoarele astea de oameni doriți să vă măritați, domnișoară Dolores - se plimbă prin fața celor trei răcani colonelul Augusto V aide's -. Și capelanul nostru vă unește pe loc. Alegeți, alegeți; pe care vi-l doriți drept tată al viitorului dumneavoastră copi¬laș? - Pe soția mea au tăvălit-o chiar în biserică - se menține rigid pe o margine de scaun dulgherul Adriano Lharque -. Nu în catedrală, ci la Santo Cristo de Bagazân, domnule. - Așa este, dragi ascultători - rage în microfon „El Sinchi" (Mesagerul) -. Pe acești sacrilegi lascivi nu i-a oprit nici frica de Dumnezeu, nici respectul datorat sfintei Sale case, nici nobila căruntețe a acestei demne matroane ce a constituit deja sămânța a două generații din Loreto. - Au început să tragă de mine, ay bunule Isuse, vroiau să mă trântească pe dale - plânge doamna Cristina -. Erau beți morți și împroșcau cu măscări. Doamne, ce mi-au auzit urechile! în fața altarului, v-o jur. - I-au făcut asta femeii celei mai cuvioase din tot Loreto, domnule general - tună părintele Beltran -. Au ultragiat-o de cinci ori! - Și pe fiica ei și pe o verișoară și pe o fină de-a ei, știu, Scavino - își suflă mătreața de pe epoleți Tigrul Callazos -. Dar părintele ăsta Beltran e de partea noastră, ori ba? Este, ori nu este preot militar? - Protestez și ca preot și ca soldat, domnule general -suge burta, bombează pieptul maiorul Beltran -. Fiindcă aceste abuzuri fac tot atâta rău instituției, cât și victimelor. - Este foarte rău ce vroiau să-i facă răcanii damei, fără îndoială - drege lucrurile, zâmbește, corcofelește afacerea generalul Victoria -. Dar rudele ei aproape că i-au omorât în bătaie, nu uitați. Am aici raportul medical: coaste rupte, hematoame, ureche sfârtecată, în cazul acesta scorul a fost nul, dragă domnule doctor. - La Iquitos? - se oprește din stropitul cămășii și ridică fierul de călcat Pochita -. Uy, ce departe ne trimit, Panta. - Din lemn faci focul la care îți gătești mâncarea, din lemn ridici casa în care locuiești, patul pe care dormi și pluta cu care străbați râul - atârnă peste pădurea de capete nemișcate, chipuri încordate și brațe deschise Fratele Francisco -. Din lemn cioplești haiponul cu care pescuiești el paiche, cursa cu care vânezi dolofanul ronsoco și sicriul unde îngropi mortul. Surorilor! Fraților! îngenuncheați pentru mine! - Este o problemă cât toate zilele, Pantoja - dă convins din cap colonelul Lopez Lopez - La Contamana, primarul a afișat o proclamație prin care locuitorii sunt sfătuiți să-și încuie femeile în case, în zilele de permisie ale trupei. - Și mai ales ce departe de mare! - lasă acul, răsucește de câteva ori ața și o rupe cu dinții doamna Leonor -. Or fi mulți țânțari din ăia oribili cu picioare lungi pe-acolo, prin selva? Sunt chinul meu, știi doar. - Fii atent la lista asta - se scarpină pe frunte Tigrul Collazos -. Patruzeci și trei de gravide în mai puțin de un an. Capelanii părin'.elui Beltran au măritat vreo douăzeci, însă, desigur, răul impune măsuri mai radicale decât căsătoriile forțate. Până acum, pedepsele exemplare n-au modificat panorama: soldatul ajuns în selva tropicală devine o sulă nărăvașă. - Dar cel mai descurajat din cauza locului pari tu, iubi¬tule - deschide și scutură valize Pochita - . De ce, Panta? - Or fi de vină căldura, clima, nu crezi? - se însuflețește Tigrul Collazos. - Se prea poate, domnule general - se bâlbâie căpitanul Pantoja. - Umezeala aceea încropită, exuberanța aceea a naturii - își linge buzele Tigrul Collazos -. Așa pățesc și eu: de cum ajung în pădurea tropicală, încep să scuip foc, să-mi simt sângele fierbând. - Să nu te-audă generăleasa - râde generalul Victoria -, c-atunci vai de ghearele tale, Tigrule. - întâi am crezut că era regimul alimentar - se pocnește peste burdihan generalul Collazos -. Că la garnizoane se făcea exces de condimente, vasăzică ceva ce ațâța apetitul sexual al oamenilor. - Am consultat specialiști, am adus până și un elvețian ce ne-a costat și ochii din cap -- freacă două degete colonelul Lopez Lopez -. Un dietetician plin de titluri. - Pas d'inconvenient - notează într-un carnețel profe¬sorul Bernard Lahod -. Vom prepara o dietă care, fără a scădea proteinele necesare, să diminueze libidoul soldaților cu 85 la sută. - Să nu exagerați cumva - murmură Tigrul Collazos -. Nu ne-am dori totuși o trupă de eunuci, domnule doctor. - Horcones către Iquitos, Horcones către Iquitos - își pierde răbdarea maiorul Santana -. Da, comunicat extrem de grav, urgența întâia. N-am obținut rezultatele prevăzute cu operațiunea Tainul Elvețian. Oamenii mei mor de foame, devin tuberculoși. Azi mi-au leșinat alți doi la careul de dimineață, domnule comandant. - Nu-i nici o glumă, Scavino - susține receptorul lipit de ureche cu umărul în timp ce își aprinde o țigară Tigrul Collazos -. Am sucit problema în fel și chip și este unica soluție. Þi-l expediez pe Pantojita, cu maică-sa și nevastă-sa. Să te speli pe cap cu ei. - Pochita și cu mine ne-am obișnuit cu ideea și suntem fericite să plecăm la Iquitos - împăturește batiste, întinde fuste pe pat, împachetează pantofi doamna Leonor -. în schimb, tu ești cu nervii la pământ. De ce, băiete? - Dumneata ești omul, Pantoja - se ridică în picioare și îl apucă de brațe colonelul Lopez Lopez -. Dumneata vei pune punct acestei teribile bulibășeli. - La urma urmei e un oraș, Panta, și pare-se chiar fru¬mos -- aruncă bulendre la gunoi, face noduri, închide poșete Pochita -. Nu mai fă mutra asta, ar fi fost mult mai rău pe podișurile înalte punas, păi nu? - Drept să vă spun, domnule colonel, nu văd cum -înghite salivă căpitanul Pantoja -. Dar voi face tot ce-mi ordonați, firește. - Deocamdată, plecarea în selva - ia un indicator și arată un punct pe hartă colonelul Lopez Lopez -. Centrul dumitale de operațiuni va fi Iquitos. - Vrem să ajungem la originea problemei și s-o stârpim din rădăcină - își lovește palma deschisă cu pumnul strâns generalul Victoria -. Pentru că, după cum vei fi ghicit sin¬gur, Pantoja, problema nu-i numai aceea a doamnelor târnosite. - Ci și a recruților, osândiți să trăiască în căldura tropi¬cală ca niște caste porumbițe - plescăie din limbă Tigrul Collazos -. Să-ți faci stagiul în selva e îngrozitor, Pantoja, absolut îngrozitor. - Și-n plus, în așezările amazoniene orice fustă are stăpân - se agită colonelul Lopez Lopez -. Nu există bor¬deluri, nici fete de viață, nimic de genul ăsta. - Stau toată săptămâna ținuți din scurt, executând misi¬uni prin păduri și munți, visând la ziua permisiei - fabu-lează generalul Victoria -. Bat kilometri până la satul cel mai apropiat. Și, odată ajunși acolo, ce urmează? - Nimic, din cauza blestematei de lipse a muierilor -ridică din umeri Tigrul Collazos -. Și-atunci, cei ce nu-s labagii își pierd sărita și, după primul păhărel de rachiu de anason, se azvârl ca puma peste tot ce le-apare în cale. - S-au înregistrat cazuri de sodomie și chiar de bestia-lism - precizează colonelul Lopez L6pez -. închipuie-ți dumneata că un caporal din Horcones a fost surprins în relații conjugale cu o maimuță. - Maimuța răspunde la absurda poreclă de Mamițica Dormitorului Cinci - își stăpânește cu greu râsul maiorul Santana -. Sau, mai bine zis, răspundea, fiindcă am împușcat-o chiar eu. Degeneratul e la carceră, domnule colonel. - Pe scurt, abstinența forțată duce direct la o corupție inimaginabilă - zice generalul Victoria -. Și la demo¬ralizare, nervozitate, apatie. - Trebuie să le oferim ceva acestor hămesiți, Pantoja -îl privește solemn în ochi Tigrul Collazos -. Aici intri îs dumneata în joc, aici e terenul propice aplicării creierului dumitale organizator. - De ce ai rămas așa prostit și mutulică, Panta? - își pune biletul în geantă și întreabă dar unde-i culoarul către avionul nostru Pochita -. O să avem acolo ditamai fluviul, o să facem baie, o să vizităm triburi de indieni. Revino-ți, gâgă. - Ce-i cu tine de ești așa ciudat, băiețel? - observă norii, elicele, copacii doamna Leonor -. Tot drumul n-ai deschis gura. Ce te preocupă într-atât, se poate ști? - Nimic mama, nimic Pochita - își prinde centura de siguranță Panta -. Mă simt bine, n-am nimic. Uitați-vă, am ajuns. Ãsta precis e Amazonul, nu? - In zilele astea din urmă te-ai purtat ca un nătăfleț - își pune ochelarii de soare, își scoate pardesiul Pochita -. Nu scoteai un cuvințel, visai cu ochii deschiși, f/y, ce iad e aici. Niciodată nu te-am văzut așa schimbat, Panta. - Eram destul de preocupat cu noua-mi însărcinare, dar gata, a trecut - scoate portofelul, îi întinde șoferului câteva bancnote Panta -. Da, maestre, la numărul 549, Hotelul Lima. Așteaptă, mama, te ajut eu să cobori. - Doar ești militar, nu? - își aruncă geanta de voiaj pe un scaun, se descalță Pochita -. Știai că te pot trimite ori¬unde. Iquitos nu-i deloc rău, Panta, nu vezi că pare un loc simpatic? - Ai dreptatf, m-am purtat ca un nerod - deschide dula¬pul, atârnă o uniformă, un costum Panta -. Poate și unde m-am legat prea mult de locurile din Chiclayo; pe cuvânt că mi-a trecut. Bun, să trecem la despachetat. Dar ce cald e, nu, cholal - Dacă-ar fi după mine, toată viața aș trăi la hotel - se trântește pe spate în pat, se întinde cu voluptate Pochita -. îți aduc toate la nas, nu trebuie să-ți bați capul cu nimic. - Și ar fi bine să-l primești pe micuțul cadețel Pantoja într-un hotel? - își scoate cravata, cămașa Panta. - Pe cadețelul Pantoja? - face ochii mari, își descheie bluza, se proptește cu un cot în pernă Pochita -. Chiar zău? Chiar putem să-l facem, Pantita? - Nu ți l-am promis pentru când voi ajunge la al treilea galon? -- își întinde pantalonii la dungă, îi îndoaie pe stinghea umerașului și îi atârnă Panta -. Se va naște în provincia Loreto, va fi loretan, ce zici? - Minunat, Panta - râde, aplaudă, sare pe saltea Pochita -. f/y, ce fericire, cadețelul, cadețelul, Pantita Junior. Trebuie să-l facem cât mai curând - deschide și întinde brațele Panta -. Ca să sosească repejor. Vino'ncoa, chola, unde fugi? - Hei, hei, ce te-apucă? - sare din pat, fuge spre baie Pochita -. Ai înnebunit? - Vino, vino, cadețelul - se lovește de un geamantan, răstoarnă un scaun Panta -. Să-l facem chiar acum. Hai, Pochita. - Dar e unsprezece dimineața, dar abia de-am sosit - dă din mâini, îl împinge, îl gonește, se supără Pochita -. Dă-mi drumul, o să ne audă mama ta, Panta. - Ca să-i facem safteaua orașului Iquitos, ca să-i facem safteaua hotelului - gâfâie, luptă, îmbrățișează, alunecă Pantita -. Vino, iubireo. - Uite cu ce te-ai ales de pe urma atâtor denunțuri și rapoarte - agită o adresă oficială întărită cu ștampile și semnături generalul Scavino -. Ai și dumneata o parte de vină în chestia asta, domnule comandant Beltran: aruncă-ți ochii pe hârtie și vezi ce vine să organizeze la Iquitos indi¬vidul ăsta. - O să-mi rupi fusta - se baricadează după dulapul de haine, aruncă o pernă, face pace Pochita -. Nu te recunosc, Panta, tocmai tu cel mereu atât de bine-crescut, de educat, ce-i cu tine! Lasă, mi-o scot eu. - Doream să vindec răul, nu să-l provoc - citește și recitește fața învăpăiată de rușine a comandantului Beltran -. Niciodată nu mi-am imaginat că leacul ar putea fi mai nociv decât boala, domnule general. E de necrezut, de nepermis. Veți accepta o asemenea oroare? - Sutienul, ciorapii - transpiră, se aruncă, se zgârcește din șale, se destinde Pantita -. Tigrul avea dreptate: umezeala călâie, respiri foc, sângele fierbe. Ce stai, nu șoma, ciupește-mă unde îmi place. De urechiușă, Pocha. - Mi se face rușine, ziua, Panta - se plânge, încearcă să se acopere cu cearșaful, suspină Pochita -. O să adormi după aia; nu trebuie să fii la Comandament la ora trei?, doar știi c-o să rămâi adormit. - Las' că fac un duș -- îngenunchează, acționează, împunge, se retrage Pantita -. Nu-mi vorbi, nu mă distrage. Ciupește-mă de urechiușă. Așaaa, așaaa. Av, simt că mor, chola, nu mai știu nici cine sunt. - Știu foarte bine cine ești dumneata și de ce ai venit la Iquitos - murmură generalul Roger Scavino - . Și îți spun de la bun început că nu-mi face nici o plăcere prezența dumitale în acest oraș. Prefer să-ți vorbesc pe șleau, dom¬nule căpitan. - Scuzați, domnule general -- se bâlbâie căpitanul Pantoja -. Cred că e vorba de vreo neînțelegere. - Nu sunt de acord cu Serviciul pe care ai venit să-l organizezi - își apropie chelia de ventilator și închide o clipă ochii pe jumătate generalul Scavino -. M-am opus încă de la început și continui să cred că este o barbarie. - Și, mai cu seamă, o imoralitate fără egal - își face vânt cu furie părintele Baltrân. - Comandantul și cu mine am tăcut fiindcă superiorii comandă - își despăturește batista și se șterge de sudoare pe frunte, pe tâmple, pe gât generalul Scavino -. Dar nu ne-au convins, căpitane. - Eu n-am nimic de-a face cu acest proiect, domnule general - transpiră nemișcat căpitanul Pantoja -. A fost surpriza vieții mele când mi l-au comunicat, părinte. - Domnule comandant - îl corectează părintele Beltrăn -. Nu vă pricepeți la galoane? - Pardon, domnule comandant - ciocnește ușor din călcâie căpitanul Pantoja -. Eu n-am intervenit câtuși de puțin, vă rog să mă credeți. - Nu ești dumneata una din mințile luminate ale Intendenței, care au conceput porcăria asta? - ia ventila¬torul, și-l plimbă lângă față, pe lângă chelie, își drege glasul generalul Scavino -. Oricum ar fi, anumite lucruri trebuie lămurite de pe-acum. N-am cum mă opune la amploarea pe care o s-o ia chestia asta, dar voi face în așa fel încât Forțele Armate să nu fie compromise. Nimeni nu va aduce nici cea mai mică atingere imaginii pe care și-a câștigat-o Armata, la Loreto, de când mă aflu în fruntea Regiunii a Cincea. - Aceasta este și dorința mea - privește pe deasupra umărului generalului apa mâloasă a râului, o barcă plină cu banane, cerul albastru, soarele orbitor căpitanul Pantoja -. Voi face tot ce-mi stă în putință. - Fiindcă aici ar izbucni un scandal nemaipomenit, dacă s-ar afla ceva - ridică vocea, se scoală în picioare, se sprijină cu mâinile de pervazul ferestrei generalul Scavino -. Strategii din Lima plănuiesc foarte liniștiți porcării în birourile lor, fiindcă cel ce va avea de plătit oalele sparte în caz că transpiră ceva este generalul Scavino. - Sunt absolut de acord, vă rog să mă credeți - asudă, vede cum i se umezește uniforma la subsuori și pe brațe, imploră Pantoja -. Eu n-aș fi cerut niciodată să mi se dea o asemenea misiune. E ceva atât de diferit de lucrul meu obișnuit, încât nici nu știu dacă voi fi în stare s-o duc la bun sfârșit. - Pe lemn s-au unit tatăl tău și mama ta ca să te zămis¬lească, și tot pe lemn a suferit muncile facerii cea care te-a născut - urlă și tună, colo sus, pe întuneric Fratele Francisco -. Lemnul I-a simțit trupul, s-a înroșit de sângele LUI, I-a primit lacrimile, s-a umezit de sudoarea LUI. Lemnul este sfânt, lemnul dă sănătate. Surorilor! Fraților!, desfaceți-vă larg brațele pentru mine! - Pe ușa aceasta vor defila zeci de persoane, biroul aces¬ta se va umple de proteste, de șiruri de semnături, de rânduri anonime - se agită, face câțiva pași, se întoarce, își deschide și își închide evantaiul părintele Beltran -. Toată Amazonia va face tărăboi și va gândi că la baza scandalu¬lui stă generalul Scavino. Parcă îl și aud pe demagogul de „Mesager"* vărsându-și calomniile împotriva mea în microfon - se întoarce, se schimbă la față generalul Scavino. * El Sinchi („Mesagerul"), crainicul radio din îquitos, și-a ales un pseudonim care necesită explicații: în Imperiul Incaș, los sinchis erau curierii rapizi și purtătorii de știri ai împăratului. Demagogia perso¬najului îl face să-și atribuie acest rar și prețios titlu, din limba quechua; în prezent, los sinchis sunt luptătorii an ti teroriști. N.tr. - Instrucțiunile mele sunt ca Serviciul să funcționeze în cel mai mare secret - îndrăznește să-și scoată chipiul, să se șteargă cu o batistă pe frunte, să se frece la ochi căpitanul Pantoja -. Clipă de clipă îmi voi aminti cu grijă de dis-pozițiunea aceasta, domnule general. - Și ce naiba pot scorni eu ca să-i potolesc pe oamenii de-aici? - strigă, dă ocol biroului generalul Scavino -. S-au gândit, la Lima, ce rol împuțit voi avea de reprezen¬tat aici? - Dacă doriți, chiar azi îmi pot cere transferul - pălește căpitanul Pantoja -. Ca să vă dovedesc că n-am nici un interes personal în Serviciul de Vizitatoare. - Auzi ce termen eufemistic au găsit geniile! - bate din tocuri stând cu spatele, privește râul ce scânteiază, caba¬nele, întinderea cb copaci părintele Beltran -. Vizitatoare, vizitatoare. - Să n-aud de transfer, asta nu-i o soluție, îmi vor trimite pe cap alt intendent într-o săptămână - din nou se așează, se ventilează, se șterge pe chelie generalul Scavino -. Numai de dumneata depinde ca asta să nu împroaște Armata. Ai pe umeri o responsabilitate de dimensiunile unui vulcan. - Puteți fi liniștit, domnule general - își încordează tot trupul, trage umerii înapoi, privește țintă în față căpitanul Pantoja -. Armata este tot ce respect și iubesc mai mult în viață. - Cel mai bun mijloc de a o servi acum, în împrejurările date, este de a te menține cât mai departe de ea - îndulcește tonul și schițează o expresie amabilă generalul Scavino -. Măcar atâta timp cât vei conduce Serviciul acesta. - Mă rog? - nu înțelege, clipește des căpitanul Pantoja -. Ce-ați spus? - Nu vreau să calci vreodată pe la Comandamentul și prin cazărmile din Iquitos - își expune palelor vâjâitoare și invizibile palma, dosul mâinilor generalul Scavino -. Ești scutit de prezența la orice manifestări oficiale, defilări, Te-Deumuri bisericești. Ești scutit și de purtatul uniformei. Dumneata te vei îmbrăca numai civil. - Trebuie să mă prezint în haine civile și la slujbă? -clipește năucit în continuare căpitanul Pantoja. - Slujba dumitale va fi undeva foarte departe de Comandament - îl observă cu neîncredere, cu mirare, cu milă generalul Scavino -. Nu fi naiv, omule. Chiar crezi că-ți pot oferi un birou aici, pentru afacerea pe care trebuie s-o organizezi? Þi-am afectat un depozit din afara orașului, pe malul râului. Mergi îmbrăcat numai civil. Nimeni nu trebuie să bănuiască despre acel loc că ar avea cea mai mică legătură cu Armata, înțeles? - Da , domnule general -- ridică și coboară capul, rămâne gură-cască Pantoja -. Doar că, în fine, nu mă așteptam la una ca asta. Pentru mine va fi, nu știu, ceva ca o schimbare de personalitate. - Pentru a te putea obișnui mai ușor cu ideea, bagă-ți dumneata în cap cum că ai fost detașat la Serviciul de Contrainformații - părăsește fereastra, se apropie de el, îi acordă un zâmbet binevoitor comandantul Beltran -, că însăși viața dumitale atârnă de capacitatea de a trece ne¬observat. E un mod de a aborda problema. - Voi încerca să mă adaptez, domnule general - bâiguie căpitanul Pantoja. - Nu poți locui, prin urmare, în Sectorul militar, deci te rog să vă căutați o locuință oarecare prin oraș - își plimbă batista peste sprâncene, urechi, buze și nas generalul Scavino -. De asemenea, te rog să vă abțineți de la relații cu ofițerii. - Vă referiți la relații prietenești, domnule general? - se îneacă cu saliva căpitanul Pantoja. - Că doar n-ăi fi vrând să fie amoroase - râde sau răgușește sau tușește părintele Beltran. - Știu că-ți este greu, știu c-o să vă coste - încuviințează cu amabilitate generalul Scavino -. Dar nu văd altă cale, Pantoja. Misiunea dumitale te va pune în contact cu droj¬dia Amazoanei, cu ciurucurile, cu lumea interlopă. Singurul mod de a evita ca acest lucru să se răsfrângă asupra instituției este de a te sacrifica dumneata însuți.Și familia dumitale. Fă-le să înțeleagă. - Pe scurt, trebuie să-mi ascund identitatea de ofițer -zărește în depărtare un puști gol care se cațără într-un copac, un bâtlan rozaliu și șchiop, un orizont de hățișuri încinse căpitanul Pantoja -. Să mă îmbrac civil, să mă întâlnesc cu civili, să lucrez ca un civil. - Dar să gândești permanent ca un militar - ciocănește ușor în tăblia mesei generalul Scavino -. Am desemnat un locotenent care să ne servească de agent de legătură. Vă veți vedea o dată pe săptămână și, prin el, îmi vei raporta întreaga dumitale activitate. - Nu vă faceți griji: voi fi mut ca mormântul - apucă paharul cu bere și zice noroc locotenentul Bacacorzo -. Sunt la curent cu totul, domnule căpitan. Vă convine să ne vedem marțea? M-am gândit că cel mai bun loc de întâlnire săptămânală sunt barurile, bordelurile. De-acum va trebui să frecventați mult aceste medii, nu? - M-a făcut să mă simt ca un delincvent, ca un fel de lepros - trece în revistă maimuțele, papagalii și păsările disecate, pe bărbații care beau în picioare lângă bar căpitanul Pantoja -. Cum dracu' să-ncep să lucrez, dacă generalul Scavino în persoană mă sabotează? Dacă înșiși superiorii mei încep prin a mă descuraja, cerându-mi să mă travestesc, să nu mă las văzut. - Ai plecat la Comandament atât de fericit, și iar mi te-ntorci cu mutra de-un cot - se ridică pe vârfuri, îl pupă pe obraz Pocnită -. Ce s-a întâmplat, Panta? Ai întârziat și ți-a frecat ridichea generalul Scavino? - Vă voi ajuta cu tot ce-mi stă în putință, domnule căpitan - îi oferă felioare de fruct de palmier chonta, prăjite, locotenentul Bacacorzo -. N-oi fi eu un specialist, dar mă voi strădui. Nu vă plângeți, mulți ofițeri ar da orice să fie în pielea dumneavoastră. Gândiți-vă de câtă libertate veți dispune; singur vă veți stabili orarul, sistemul de muncă. Asta ca să nu mai vorbim de câte alte bunătăți așteaptă să vă înfruptați din ele, domnule căpitan. - Aici o să locuim?, în locul ăsta așa urât? - privește pereții descojiți, dușumeaua murdară, pânzele de păianjen atârnând de tavan doamna Leonor -. De ce nu ți-au dat o casă în Sectorul militar, care e atât de cochet? Iarăși slăbiciunea ta de caracter, Panta. - Să nu crezi că devin defetist, Bacacorzo, însă, ce-i drept, sunt foarte debusolat -- gustă, mestecă, înghite, șoptește e delicios căpitanul Pantoja -. Sunt un bun admi¬nistrator, asta da. însă m-au scos din elementul meu, iar aici nu știu să leg tei de curmei. - Ați fost sau încă nu să aruncați o privire noului dum¬neavoastră centru de operațiuni? - umple la loc paharele locotenentul Bacacorzo -. Generalul Scavino a dat o circu¬lară: nici unui ofițer din Iquitos nu-i este îngăduit să se apropie de acel depozit de lângă râul Itaya, sub amenințarea cu treizeci de zile de arest sever. - Încă n-am fost, mă duc mâine de dimineață - bea, se șterge la gură, își stăpânește un râgâit căpitanul Pantoja -. Fiindcă, să fiu sincer, ca să poți îndeplini această misiune cum se cuvine, trebuie să fi avut cât de cât experiență în materie. Să fi cunoscut viața de noapte, să fi fost un parșiv noctambul. - Așa pleci tu la Comandament, Panta? - vine spre el, îi pipăie cămașa cu mâneci scurte, îi amușină pantalonii albaștri, șepcuța de jokeu Pochita -. Și uniforma? - Din păcate, nu-i cazul meu - se întristează, schițează un gest a pagubă căpitanul Pantoja -. N-am fost chefliu în viața mea. Nici când eram flăcău. - Cum adică nu ne putem vedea cu familiile ofițerilor? - mânuiește pămătuful de pene, mătura, găleata, scutură, curăță, freacă, se îngrozește doamna Leonor -. Adică de ce trebuie să trăim de parcă ani fi civili? - închipuiește-ți că, atunci când eram cadet, în zilele de permisie preferam să rămân să studiez la școală - își amintește nostalgic căpitanul Pantoja -. Tocind mai ales la matematică, plăcerea mea. Niciodată n-am fost la chefuri. Pare o minciună, dar n-am învățat decât dansurile cele mai simple: boleroul, valsul. - Cum vine asta?, nici vecinii să nu afle că ești căpitan? - spală geamuri, freacă dușumele, zugrăvește pereți, se sperie Pochita. - Așa că ceea ce mi se întâmplă acum e pur și simplu îngrozitor -privește în jur cu neîncredere, îi vorbește cât mai aproape de ureche căpitanul Pantoja -. Cum să orga¬nizeze un Serviciu de Vizitatoare cineva care n-a avut con¬tact cu vizitatoarele în viața lui, Bacacorzo. - O misiune specială? - lustruiește cu ceară pe uși, tapetează cu hârtie dulapuri, atârnă tablouri Pochita -. O să lucrezi cu Serviciul de Contrainformații? Ah, acum înțeleg de ce atâta mister, Panta. - Mi-i închipui pe miile de soldați care așteaptă, care au încredere în mine - privește țintă sticlele, se emoționează, visează cu ochii deschiși căpitanul Pantoja -, care numără zilele și se gândesc: gata, or să vină, o să le aducă, sunt în drum spre noi, și mi se face părul măciucă, Bacacorzo. - Ce secret militar, ia nu-mi veni mie cu gogoși din astea! - trebăluiește prin șifoniere, coase brizbizuri, șterge de praf abajururi, bagă lămpi în priză doamna Leonor -. Secrete față de mămițica ta? Povestește, hai, povestește. - Eu nu vreau să-i dezamăgesc - își face sânge rău căpitanul Pantoja -. Dar de unde naiba să încep? Dacă nu-mi povestești, tu o să pierzi - întinde cearșafuri, așterne cuverturi, lăcuiește mobile, așează vase, farfurii și tacâmuri în bufet Pochita -. Te-ai lins pe bot de pișcături unde-ți place și de ronțăit la urechiușă. Cum vrei, băiete, f - începeți cu începutul, domnule căpitan - îl încura¬jează cu un zâmbet și un toast locotenentul Bacacorzo -. Dacă vizitatoarele nu vin la căpitanul Pantoja, atunci căpitanul Pantoja se duce la vizitatoare. E cât se poate de simplu, pare-mi-se. - Spion, Panta? - își freacă mâinile, privește locuința, murmură ah cât de mult am schimbat în bine cocina asta, nu, doamnă Leonor? Pochita -. Ca-n filme? Uy, scumpete, ce emoționant! - Dați o raită în noaptea asta prin localurile curvăsărești din Iquitos - notează adrese pe șervețelul de foiță locote¬nentul Bacacorzo -. „Mao Mao", „007", „El gato tuerto", „El Sanjuancito". Ca să vă familiarizați cu mediul. Eu v-aș însoți cu plăcere, dar, știți doar, instrucțiunile lui Scavino sunt foarte severe. - Unde pleci așa elegant, băiețel? - doamna Leonor zice da, nimeni n-ar mai recunoaște-o, Pochita, merităm un pre¬miu -. Caramba, cum te-ai înțolit, până și cravată! O să crapi de căldură. O reuniune la nivel înalt? Noaptea? Ce amuzant arăți ca agent secret, Panta! Da, șșșt, șșșt, uite tac. - întrebați la oricare din aceste localuri de Chinezu Porfirio - îndoaie și îi vâră șervețelul în buzunar locote¬nentul Bacacorzo -. E un tip care vă poate ajuta. Face rost de „spălătorese" la domiciliu. Știți ce-s alea, nu? - De-aceea EL n-a murit înecat, nici ars, nici spânzurat, nici lapidat, nici jupuit de viu - geme și plânge deasupra sfârâielii torțelor și a rumorii rugăciunilor Fratele Francisco -. De-aceea a fost țintuit pe un lemn, de-aceea a preferat crucea. Să audă cel ce vrea să audă, să înțeleagă cel ce vrea să înțeleagă. Surorilor! Fraților! Loviți-vă de trei ori cu pumnul în piept pentru mine. - Bună seara, hmm, îhâm, hapciu - își drege vocea, strănută nervos, își suflă nasul, se așează pe taburet, se sprijină de bara tejghelii Pantaleon Pantoja -. Da, o bere, vă rog. Tocmai am sosit la Iquitos, mă pun la curent cu orașul. „Mao Mao" se numește localul acesta? Ah, de-aceea săgețile și arcurile și totemurile, acum m-am prins. - Poftim berea, de la gheață - servește, șterge paharul, arată salonul chelnerul -. Da, „Mao Mao". Azi nu prea e lume, că-i luni. - Aș dori să aflu ceva, îhâm, hmm, hmm - se fâstâcește și mai rău Pantaleon Pantoja -, dacă se poate. Ca infor¬mație, pur și simplu. - Unde se găsesc fufe? - formează un rotocol cu dege¬tul gros și cu cel arătător chelnerul -. Chiar aici, dar azi s-au dus să-l vadă pe Fratele Francisco, sfântul de pe cruce. Zice lumea c-a venit pe jos din Brazilia și că face minuni. Da' ia uite cine intră. Auzi, Porfirio, vino'ncoa. Þi-l prezint pe domnul, îl interesează informațiile turistice. - Boldeluli și „molii"? - îi face cu ochiul, schițează o plecăciune, îi dă mâna Chinezu Porfirio -. Sigul, sigul, domnule, încântat, vă pun la culent în două minute. N-o să vă coste decât o belică, e iefin, așa-i? - îmi pare bine de cunoștință - îi face semn să ia loc pe taburetul de alături Pantaleon Pantoja -. Da, desigur, o berică rece. Să nu interpretați greșit, n-am un interes per¬sonal în chestia asta, ci unul mai degrabă tehnic. - Tehnic? - se strâmbă dezgustat chelnerul -. Sper că nu sunteți agent, domnule. - Boldeluli îs puține - arată trei degete Chinezu Porfirio -. Noloc, să tlăiți, în cinstea dumneavoastlă. Două decente și unul plăpădit, pentlu celșetoli. Mai sunt și moliile cale melg din casă în casă, pe socoteala lol. „Spălătolesele", știați? - Ah, da?, ce interesant - îl încurajează cu zâmbete Pantaleon Pantoja -. Zic din pură curiozitate, că eu nu frecventez locurile astea. Dumneata ai relații pe-acolo? Vreau să zic: amiciții, contacte, prin locurile acelea? - Chinezu e-n elementul lui oriunde îs „coarde" ori „parașute" - râde chelnerul -. I se zice Fu-Man-Tchu din Beten, nu, cumetre? Bel&i, cartierul cu case plutitoare, Veneția Amazonului; ați fost pe-acolo? - Eu am făcut de toate în viață și nu-mi pale Iau, dom¬nule - suflă spuma și bea o dușcă Chinezu Porfirio -. N-am câștigat bani, ci expeliență. Am fost plasatol la cinema, mecanic de bălei cu motol, vânătol de șelpi pentru expolt. - Și de peste tot te-au dat afară, fiindcă erai curvar și pezevenghi, fârtate - îi aprinde o țigară chelnerul -. Cântă-i domnului ce ți-a prezis mămică-ta. - Chinezul născut pohonț Moale oii „pește ", oii hoț cântă și se încântă de sine, cu hohote de râs, Chinezu Porfirio -. Ay, mămica mea scumpă cale te-ai dus la cel. Din moment ce tlăim o singulă dată, tlebuie să tlăim din plin, nu? Mai ciocnim o belică lece în noaptea asta, dom¬nule? - Desigur, desigur, dar, ihâm, hmm - roșește Pantaleon Pantoja -, mi-a venit o idee mai bună. De ce n-am schimba decorul, prietene? - Domnul Pantoja? - e numai miere doamna Chuchupe -. Sunt extrem de încântată, poftiți, simțiți-vă ca acasă. Aici ne purtăm minunat cu toată lumea, în afară de pra¬matiile de militari, care cer reduceri de preț. Hola, Chinezuțule banditule. - Domnul Pantoja a venit de la Lima și e un plieten -pupă obraji, ciupește funduri Chinezu Porfirio -. Ale de gând să înfilipe o afacele pe-aici. Pentlu el, selvici de lux, Chuchupe. Piticul ăsta se numește Ciupitu* și e mascota localului, domnule. - Mai bine zis vătaf, barman și „gorilă" pe lângă fete,'tu-ți aia mă-tii - întinde sticle, strânge pahare, încasează bani, aprinde picupul, aduce femei pe pista de dans Ciupitu -. Deci e întâia oară când veniți la Casa - în original, Chupito, de la chupar = a suge, a bea. Am preferat să îi spunem chiar așa, Ciupitu, fiindcă în românește avem expresia „a fi cam ciupit", pentru „băut, abțiguit". Cu Chinezu, cu Ciupitu, cu Þâțoasa, cu Mii-de-moace și cu alții care vor urma, Pantaleon Pantoja intră din plin în fauna noctambulă a orașului. N.tr. Chuchupe? N-o să fie și ultima, vă asigur. Fetele-s puține, că s-au dus să-l vadă pe Fratele Francisco, ăl de-a ridicat crucea aia mare de lângă lacul Morona. - Am fost și eu pe-acolo, ela o gloază de lume și cled că hoții de buzunale elau în elementul lol - le face bezele fetelor Chinezu Porfirio -. Fantastic ce-i melge gula, Flatelui. Nu plea se-nțelegea ce zice, dai îi emoționa pe oameni. Să mol eu de nu-i așa! - Tot ce înfigi în lemn este ofrandă, tot ce sfârșește pe cruce suie în înalt și e primit de CEL CE A MURIT PE CRUCE -- psalmodiază Fratele Francisco -. Fluturele smălțuit de culori care înveselește dimineața, trandafirul ce îmbălsămează aerul, liliacul cu aripi lungi și cu ochi mici, fosforescenți în noapte, ba până și căpușa ce-ți intră sub unghii. Surorilor! Fraților! Ridicați cruci pentru mine! - Ce aspect de om serios! Deși n-oți fi chiar așa, dacă v-ați alipit de Chinezu ăsta - șterge o masă cu brațul gol, oferă scaune, își îndulcește tonul, trăsăturile Chuchupe -. Hai, Ciupitule, mei repejor, o bere și trei pahare. Prima tratație o oferă casa. - Știți ce-i aia o chuchupel - șuieră, își arată vârful lim¬bii Chinezu Porfirio -. Vipela a mai veninoasă din Amazonia. Vă puteți, așadal, închipui ce calități de-ale speciei omenești ale această doamnă, dacă s-a plocopsit cu o asemenea poleclă. Taci, scârnăvie - îi astupă gura, toarnă, întinde paharele, zâmbește Chuchupe -. în sănătatea dumnea¬voastră, domnule Pantoja, fiți bine-venit la Iquitos. - O limbă veninoasă - arată nudurile mâzgălite pe pereți, oglinda crăpată, abajururile colorate, ciucurii în veșnic neastâmpăr ai f o toliului multicolor Chinezu Porfirio-. însă, ce-i dlept, e o plietenă de nădejde, și casa asta, deși nu-i tocmai nouă, lămâne a mai faină din Iquitos. - Uitați-vă și dumneavoastră la materialul prezent -arată pe rând Ciupitu -, avem de toate: mulatre, albe, japoneze, până și-o albinoasă. Are un ochi Chuchupe, când e să-și aleagă fetele, ceva de speriat, domnule. - Ah, ce muzică bună, te tlec fiolii plin picioale - se scoală, ia de braț o femeie, o târăște spre pistă, dansează Chinezu Porfirio -. Ceva mișcale, să ne dezmolțim schele-tu'. Vino'ncoa, poponeațo. - Pot să vă tratez cu o bere, doamnă Chuchupe? -schițează un zâmbet stângaci și susură Pantaleon Pantoja -. M-ar interesa să-mi oferiți câteva date, dacă nu vă supărați. - Ce nerușinat simpatic Chinezu ăsta! N-are niciodată o lescaie, dar cum se pricepe să anime atmosfera! - moto¬tolește o hârtie, o aruncă în capul lui Porfirio, nimerește ținta Chuchupe -. Nu știu ce găsesc iepele astea ale mele la el, dar toate, toate îl plac. Uitați-vă cum se bâțâie, apu¬catul. - Date legate de, îhâm, hmm, hmm, meseria și negoțul dumneavoastră - insistă Pantaleon Pantoja. - Sigur, cu plăcere - devine serioasă, încuviințează, îl străpunge cu privirea Chuchupe -, dar eu credeam c-ați venit pentru altceva, nu pentru negoț, domnule Pantoja. - Mă doare îngrozitor capul - se ghemuiește, se acoperă cu cearșafurile Pantita -. Am friguri, mi se dezghioacă tot trupul. - Cum să nu te doară, cum să n-ai friguri, și de altfel bine îmi pare - bate cu tocurile în podea Pochita -. Te-ai culcat pe la patru și-ai venit beat turtă, idiotule. - Ai vomitat de trei ori - trebăluiește printre oale, lighene și prosoape doamna Leonor -, pute toată camera, băiețel; ce-i cu tine? - O să-mi explici imediat ce înseamnă asta, Panta! - se apropie de pat, scapără din ochi Pochita. - Þi-am mai spus, scumpo, sunt chestii profesionale -se plânge dintre perne Pantita -. Știi că nu beau, că nu-mi place să-mi pierd nopțile. Lucrurile astea sunt un chin pen¬tru mine, chola. - Vrei să spui că vei continua tot așa? - gesticulează, e gata să plângă Pochita -. Vei veni abia în zori, te vei îmbăta ca ultimul borfaș? Ah nu, Panta, zău că nu, așa ceva eu nu permit. - Copii, copii, nu vă certați - ține în echilibru paharul, carafa, tava doamna Leonor -. Băiețel, pune-ți compresele astea reci și bea chiar acum un Alka-seltzer dizolvat în apă. Repede, repede, cât mai face încă bulbuci. - E o treabă strict profesională, face parte din noua mi¬siune - devine disperată, subțire, pierită vocea lui Pantita -. înțelege, eu urăsc asta mai mult decât tine, dar n-am încotro. Nu-ți pot spune mai mult, crede-mă, ar fi o nenorocire pentru cariera mea. Ai încredere în mine, te rog, Pocha. - Ai fost la femei - izbucnește în plâns Pochita -. Bărbații nu se-mbată până în zorii zilei, fără femei alături. Sunt convinsă c-ai fost, Panta. - Pocha, Pochita, îmi crapă capul, mă junghie în spate -își pune o compresă pe frunte, bâjbâie cu mâna sub pat, trage o oliță, scuipă salivă și fiere Pantita -. Nu plânge, mă faci să mă simt un criminal și nu-s, mă jur că nu-s, chola. - închide ochișorii, deschide gurița - aduce o ceașcă fumegândă, încrețește din buze doamna Leonor -. Și-acum cafeluța asta fierbinte, puișor. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy