Printre primele lucruri pe care le-am învățat la liceu, a fost acela că băieților le place să se laude cu ce le-ar place să facă, fără însă să fi făcut acele lucruri, iar fetelor le place să bârfească pe oricine, în afară de ele însele. Am învățat că există fete care au mai mult curaj decât mulți băieți și băieți care au mai puțin curaj decât o fată oarecare. Am învățat că există mai multe feluri de profesori, așa cum există și mai multe feluri de elevi. Am învățat că există profesori care vin la școală, pentru că există zilele de 15 și 30, pentru că există fete și băieți care trebuie cântăriți din ochi și încadrați în vreo categorie oarecare, funcție de care merită o notă sau alta; există profesori care vin la școală, pentru că atunci când deschid gura, au auditoriul garantat, iar în cazul când se manifestă recalcitranții, legea apără mai curând oratorii decât oamenii; am învățat că există profesori care vin la școală, pentru că ei pot să muncească doar în echipă și școala pentru ei, este o echipă bună. Am învățat însă, tot în liceu, că există profesori care vin la școală, pentru că acolo există elevi și pentru că dacă ar uita o clipă de acești elevi, sensul existenței lor ar dispare și că pentru acești profesori, dispariția elevilor, e mai rea decât moartea însăși, decât nesomnul, decât ochelarii cu multe dioptrii, decât orele neplătite, decât jignirile, dezamăgirile, pierderile de orice fel și pentru care victoria oricât de mică a unuia dintre acești pui de om, e propria lor victorie, e mâncarea, apa, haina, casa și orice altceva...
Am învățat că există fete frumoase, ba chiar foarte frumoase, în ochii cărora se vede un zid cenușiu și altele, mai urâte, în ochii cărora se ascunde Cerul pe care, când știi să pândești cu răbdare, răsare curcubeul. Am învățat că atunci când o fată plânge, este altceva decât dutere, ea vrea să fie admirată iar atunci când o doare cu adevărat, trebuie să știi să vezi în adâncurile ei lacrimile care întârzie să picure din ochi.
Am învățat că unele fete se grăbesc să te învețe ce este sărutul, iar altele se grăbesc să te învețe să iubești. Am învățat că atunci când pleci la un drum lung și greu, este lipsit de importanță cine are fustă și cine pantaloni, dar atârnă foarte greu dacă ești prezent tot timpul.
Am învățat că există unele examene care despart colegii vechi, dar exisă alegeri pe care le pot face și care fac astfel încât, un examen ratat de ei, să fie altceva decât o prăpastie între mine și ei. Am învățat că fetele citesc mai devreme în ochii mei, decât am reușit eu să învăț să citesc în ochii lor. Am învățat că există fete care pot risipi amărăciunea unei înfrângeri, cu un simplu sărut pe fruntea mea și uneori, doar cu un surâs. Am învățat că existe fete după care te uiți lung și fete care se uită lung după tine și dacă privirile eșuează să se întâlnească, înseamnă că ambii, au apucat pe un drum greșit în viață și că e puțin probabil ca ei să mai afle vreodată câte curcubee au răsărit în ochii fiecăruia, atunci când se priveau lung. Așa am învățat că sunt foarte mulți profesori care te învață să citești și prea puțini cei care te învață să vezi. Am învățat că există o diferență între a privi și a vedea. Am început să învăț că e mai folositor să văd și abia apoi să privesc; pentru că invers, mă fură priveliștea și uit unde trebuie să ajung. Am învățat că multe priveliști, bucură ochiul și foarte puține sufletul. Am învățat că există mai multe feluri de durere. Am învățat că doare mai tare când ochiului îi lipsește ceea ce trebuie văzut, decât atunci când am căzut și mi-am frânt un mădular; mădularul s-a lipit singur, mai bine sau mai puțin bine și am uitat repede toată durerea, dar întâlnirea ochiului meu cu vidul, a făcut răni care se vindecă greu și dor surd, dar continuu. Am învățat mai spre sfârșitul liceului că viața e un șir de lecții, pe care le înveți, dai un examen, apoi trebuie să treci la următoarea; cu cât vacanța pe care ți-o iei între lecții e mai mare, cu atât colegii tăi se vor depărta mai mult de tine și că e posibil ca într-o bună zi, să dispară din raza ta vizuală, pentru totdeauna. Am învățat că atunci când se termină o lecție importantă, unii profesori spun “la revedere”, alții te întreabă “încotro” și în fine, alții te privesc lung, foarte lung în ochi, tac și în acele clipe știi că dacă vei face alegerea corectă, ei vor fi alături de tine, chiar de ar fi să sari în foc, în prăpăstii, sau în neant.
Tot spre sfârșitul liceului, am învățat că lecțiile la care am lipsit sunt vina mea, iar lecțiile din care am învățat în școala generală le-am primit de la Ciulavu Lilica și Goran Vasile, iar în liceu, de la Livia “Lia” Dișli și Ioana Dimo.
După liceu imediat, am descoperit că valorificarea unei pasiuni sau a unei aptitudini, depinde de orizontul pe care îl oferă la un moment dat și că există alegeri pe care trebuie să le faci cu sufletul și alegeri pe care trebuie să le faci cu capul: “Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu”. Aveam să învăț cu timpul că, aceasta a fost lecția pe care a trebuit să o repet de nenumărate ori pentru a o putea pricepe. Așa am învățat că uneori trebuie să citești cu mult înainte anumite lecții, chiar dacă vremea lor este încă departe, altfel, când vine vremea să le folosești pentru a lua hotărâri grave, vei hotărî prost: Fie cu capul, fie cu inima, în vreme ce ar trebui să hotărăști cu ambele în mod egal.
---------------------------
NOTÃ: Am publicat această a doua parte, din respect pentru cei peste 3.000 de cititori ai primei părți. Volumul "Am învățat" a fost publicat în formă electronică și este disponibil la download, în forma sa finală (până acum...) pe situl meu, versiunea RO. (Linkul e la începutul paginii de pe Agonia.)
Mulțumesc tuturor celor care v-ați rupt din timpul vostru pentru a mă citi, de la scriitori la editori!