agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-06 | [This text should be read in romana] |
Victor se aciuase pe lângă Marian, și el student la agronomie - ultimul an. De câteva zile dormea în aceeași cameră de cămin cu Marian și prietena lui, Ioana. Fata abia trecuse în anul doi, dar fiindcă părinții ei erau rude cu administratorul căminului, avea la dispoziție (pe termen nedeterminat) o cameră cu două paturi.
Marian, băiat bun la suflet și fără inhibiții, auzind că Victor înnopta prin sălile de curs sau pe la amici, îl invită în camera lor și-i oferi patul liber: - Victore, ce dracului... Doar suntem din același sat. De fapt erau din aceeași comună, sate diferite, dar parcă avea vreo importanță. Și Victor se mută la ei. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din cameră... iar nopțile care au urmat, au avut un impact nimicitor asupra lui Victor. La drept vorbind, în sălile de curs nu avea pat, saltea sau pernă, iar dimineațile se trezea anchilozat. În schimb nu îl duruse niciodată capul, așa cum îl durea de când se mutase în camera celor doi. Povestea era cât se poate de simplă: din două în două nopți, cu precizie de ceasornic, vecinii lui de pat își începeau ritualul. Prima oară șușoteau, apoi se foiau patru-cinci minute, iar la sfârșit lipăiau alte cinci, într-o mișcare pe care Victor o bănuia circulară, cu ritm de tobă mare, ritm ce creștea în intensitate în timp ce patul îi acompania scârțâind. Și totul culmina cu un fel de opintire bruscă, ca o frână de marfar ajuns la destinație. După aceea se făcea liniște... o pace bănuitoare și incomodă, ca și cum fiecare vroia să știe dacă celălalt doarme sau a fost pe fază. Ca să nu mai spunem că în fiecare seară, la culcare, Ioana umbla prin cameră cu un tricou puțin peste fund, lăsând la iveală niște picioare drepte, albe și ispititoare. Foarte rar se schimba ceva în programul lor casnic, gazdele îl lăsau să se bage primul în pat, apoi se mai frecau prin baie și pe la dulap, Marian intra să încălzească așternutul și Ioana stingea lumina (lucru inutil de altfel, pentru că aveau un felinar chiar în dreptul ferestrei). Atunci își scotea tricoul, chiloții și se băga în pat, lângă iubitul ei. Și toate lucrurile astea mărunte l-au adus pe Victor în pragul disperării. Când n-o vedea pe Ioana, o visa și când o visa, avea ce studia. Pentru că fata făcea streching în fața lui, se apleca, își dezvăluia formele ori pur și simplu încurca paturile și, după stingerea luminii, venea la el în așternut. Altă dată visă că Ioana aștepta dinadins să adoarmă Marian, să se mute în patul lui. Și astfel, în fiecare noapte, Victor era purtat din vis în vis până nu mai știa ce era real și ce era ficțiune. O lua în brațe, o săruta, o poseda... numai că niciodată nu reușea să finalizeze. Asta pentru că, exact în momentul acela, se ivea deasupra lor capul prelung și ciufulit a lui Marian, pe care treaba asta nu îl deranja câtuși de puțin, în schimb îl întreba mustrător: - Tu știi cât timp a trecut?... Nu-i momentul, idiotule! Rezistă... mai rezistă puțin!! Întrebarea știi cât timp a trecut? îl înnebunea, îl obseda, îl bloca și nu înțelegea de ce amicul lui se considera superior, pentru că nici el nu rezista mai mult. Era sigur de treaba asta, pentru că numărase chiar el minutele și era convins că și Marian îl cronometra pe el, ca să aibă motiv să-l dojenească pentru preludiul inacceptabil de scurt pentru o femeie ca Ioana. Intraseră într-o competiție vitală, care din ei doi rezistă mai mult și se verificau reciproc, unul în realitate - celălalt în vis. Într-o zi, Victor îl trase deoparte pe Marian. - M-am gândit să plec din camera voastră. - Unde să pleci? - Mă descurc eu, revin la sălile de curs... treaba mea. Vă deranjez. - Ce faci? Cum să ne deranjezi? Tu cu patul tău, noi cu al nostru... ce ai pățit? Treabă grea priceperea asta. Și iar venea o noapte cu foșnete, trasul chiloților, tricoul Ioanei se poticnea în sfârcurile boante... apoi lipăiau și patul iar scârțâia. După ce terminau, Marian sforăia ca un motan pe sobă, iar Ioana gemea în somn, de parcă ar fi avut un orgasm întârziat. Urmau ore lungi de insomnie și, spre dimineață, veneau ca o izbăvire visele erotice în care Victor prelua inițiativa și o poseda pe Ioana. Și din nou, exact în clipa când ar fi trebuit să sfârșeașcă, apărea Marian cu întrebările lui tâmpite: - Știi cât timp a trecut?... Nu reziști, asta e!... Nu-i așa că te-am luat?! Într-o seară, Victor ajunse în cameră mai devreme ca de obicei. Ioana era singură. Se așeză pe marginea patului, cu ochii în tavan, ea stătea pe scaun cu picioarele strânse dedesubt, scria ceva la birou. Tricoul i se ridicase mult, așa că poponeața îi zâmbea batjocoritoare, râdea de el și îi făcea în necaz. Oftă. Ioana se opri din scris și îl privi. - Ai pățit ceva? - Nimic mai mult decât pățesc de obicei. Ca și ieri seară, ca acum două seri, două săptămâni, două luni. - Adică de când ai venit? - Exact din prima noapte când am venit aici. - Dar ce ai pățit în prima noapte când ai venit aici? întrebă ea zâmbind ca și poponeața ei rozalie și moale. - Eu i-am spus și lui Marian, e mai bine să mă mut. - Unde? - La dracu’! De fapt nu-i treaba voastră!... Ioana puse pixul jos și se ridică de la masă. Tricoul nu coborî imediat, se mai odihni puțin pe pântecul aproape plat al fetei, suficient să-i ridice lui Victor părul pe spate. Dar pe Ioana n-o interesau astfel de detalii, nu le dădea importanță și se apucă să deretice patul. Spuse: - Te-ai prostit? Unde să pleci?... Atunci Victor se aruncă pe ea, o strânse în brațe și o sărută direct pe gură. Fata se dezmetici abia după ce el îi dădu drumul, făcu un pas înapoi și îi trase două palme. Victor ieși imediat din cameră, plecă în oraș, unde bău mai multe pahare cu votcă. Se întoarse mult după ora ’stingerii’. Marian îl aștepta la birou, citea niște cursuri, iar Ioana se culcase. - Ce-ai pățit? Pe unde umbli, chiar eram îngrijorați. Acum hai ne culcăm, noapte bună! Victor aruncă hainele de pe el și se băgă în pat. Stătea lungit pe spate, cu palmele sub cap și privea tavanul. Era una din nopțile cu pricina, așa că îi asculta absent cum se sărută, automat începea și numărarea secundelor... acum trebuia să-i desfacă picioarele, acum să o penetreze, umezeala era propice, uite că lipăie... I se păru că sunt mult mai zgomotoși ca-n alte nopți. O sută cincizeci, o sută cincizeci și unu... e timpul să se întâmple! O sută cincizeci și doi... Ioana scoase, pentru prima oară de când împărțeau aceeași cameră, un geamăt prelung și subțire, urmat de un râs înfundat. O sută nouăzeci și doi... Marian sforăie ușor și ritmat. Victor adormi ca de obicei spre dimineață, o visă pe Ioana cum îl încăleca și se mișca rotativ, lipăiau în voie fără să le pese de prezența lui Marian în celălalt pat. Tot ce conta era cronometrul pus la vedere, pe cearșaf și dorința nebună să reziste mai mult ca Marian, să câștige competiția. Când simțurile îl invadau, apăru mutra disprețuitoare a vecinului de pat și auzi același reproș: - Știi cât timp a trecut?... Nu-i momentul, fraiere! Eu pot mai mult!... Peste alte două zile o găsi din nou singură în cameră. Când realiză treaba, Victor făcu stânga împrejur și dădu să plece. - Stai un pic, spuse Ioana. - Mai vrei să-mi tragi o palmă? - Nu, vreau să îmi cer scuze. Dacă ai ști... - Ce să știu? - Că de atunci nu mai am somn. - Nu pare... - Mă mustră conștiința. - Și de ce te mustră conștiința? - Pentru că te-am bătut. - Nu-i nimic. - N-o fi pentru tine... Nopțile au continuat după același tipar: Marian făcea sex cu Ioana la un metru de el, știa pe dinafară scenariul, număra secundele, minutele fiecărei etape... știa când avea orgasm și când nu avea... când se întorcea pe o parte, când începeau să sforăie. Se simțea un fel de dirijor al concertului, ținea ritmul legănând arătătorul ca pe o baghetă magică: un - doi - trei - patru, unu - doi... puncta trecerea la fiecare următoare fază. Uneori își punea perna în cap (inutil de altfel, pentru că îi auzea la fel de bine), în ultima vreme ea se fâțâia mai mult, nu putea să adoarmă din pricina mustrărilor de conștiință, în schimb gemea de fiecare dată mai tare și mai tare, parcă anume să-i dea de știre cât este de satisfăcută. Apoi îl invadau visele... se conturau cu precizie în fiecare dimineață. Pe Marian îl ura din două motive: pentru competiție și pentru ironia întrebării. Victor îl abordă din nou pe Marian. - Plec. - Ești nebun de legat. Ce-ți lipsește la noi în cameră? Victor se uita la Marian ca la un bivol mare și urât. Nu înțelegea cum de nu pricepe. - Nu-i momentul, n-auzi?! - Poftim?!? - Nu-i momentul să vorbim acum. Știi cumva cât e ceasul?... - Șapte și zece... de ce? - Mă culc, trebuie să plec la miezul nopții. - Unde pleci? - La Cluj, iau trenul de noapte. O ajut pe mătușă-mea să mute niște mobilă și vreau să mă întorc mâine noapte. - Plec și eu atunci. Nu ai nevoie de ajutor? - Nu pleci nicăieri, Victore. Iar la Cluj mă descurc, n-avea tu grijă. - Tu ai vrut-o Mariane... șopti Victor și continuă în gând: eu ți-am atras atenția, dacă e să se întâmple, e vina ta. Tâmpitu’ dracului! La nici un minut după ce Marian a ieșit pe ușă, Victor o trase pe Ioana în patul lui. Și deodată se trezi mare, colțuros și moale între picioarele ei lungi, tari și fierbinți ce tremurau de dorință. Iar el nu făcea decât să se frământe deasupra inutil ca o copertă de carte fără carte. Îi ridica brațele, i le desfăcea în cruce, îi îndoia genunchii, îi întindea picioarele, mușca din carnea ei pufoasă la care poftise două luni de zile. Închise ochii să-și amintească nopțile în care a dorit-o cum dorea aerul în plămâni, să și-o închipuie cum se dezbracă pe întuneric, cum își trage ciorapii, chiloții, apoi cum se strecoară în așternut. ...spre dimineață, tremurând de agitație și cu lacrimi pe obraji, se opri din încercări. Deschise ochii, o văzu sub el, cu picioarele deschise și țepene ca un compas... încă spera. Femeia îi simți neputința și, ca să-l ajute, își încolăci fierbinte și umedă brațele în jurul lui, ca o flacără care îl ardea pe dinăuntru, îl mușcă, îl mângâie, îi pipăi mădularul... în cele din urmă o auzi slab: - Mai bine lasă... Toate speranțele și iluziile lui se surpau îngropându-l undeva sub o rușine îngrozitoare. Depuse armele, se trase lângă ea și își ascunse fața în părul ei, să sufere în singurătate. După un timp o simți cum adoarme și, la fel ca atunci când era lângă Marian, începu să tresară și să geamă în vis. Lui nu-i era somn, îi era ciudă și rușine. Nopți la rând își dorise femeia asta, o visase în fel și chip, iar acum... o ținea în brațe și n-o putea avea din pricina unei moleșeli pe care n-o mai simțise până atunci. Dar nici nu-și dorise o femeie atât de mult cum o dorise pe Ioana. Când se lumină de-a binelea, îi reveniră puterea și potența și o penetră pe când ea încă dormea. Simți cum tresare, apoi cum începe să-și miște bazinul. În sfârșit o avea pe deplin... era așa cum își închipuise în vis: umedă, fierbinte și plină de dorință. Începură să lipăie cum lipăia și Marian. Focul îl ardea, îl amețea, îl copleșea mai tare și mai tare... - Știi cât de puțin timp a trecut?... Nu-i momentul! Mai rezistă și tu! Când auzi vocea, Victor rămase nemișcat ca o stâncă. Tocmai atunci când convulsiile vaginului arătau cât de aproape de orgasm era Ioana. Simțindu-l crispat, femeia se opri, la fel și pulsațiile ei interioare. Acum era nedumerită și iritată. - Mai bine lasă... auzi din nou șoapta dezamăgită a fetei și iar se învârtoșă... și iar începură să lipăie frenetic.... și iar simți convulsiile vaginale... - Nu încă!! Nu-i momentul! Victor ieși din Ioana gâfâind zgomotos. Îi frământă în neștire sânii, îi strânse sfârcurile cu ură, în vreme ce-și mușca buzele până ce simți sângele țâșnind cu presiune Ca să reziste, se gândi la cele mai urâte femei din viața lui, la cele mai cumplite lucruri... - Mai bine lasă... - Nu, nu-i momentul! - Mai bine lasă... Victor o întoarse pe Ioana cu spatele. Bucile rozalii râdeau batjocoritoare ca și buzele lui Marian: - Uite cronometrul, vezi cât a trecut?... Renunță! Începu să-i ciupească bucile, să i le desfacă, să i le despice mai mult și mai mult, să nu rămână nicio taină nedesfăcută... fata striga de plăcere, gemea, șuiera... tot corpul îi pulsa și se împingea în el mai mult, tot mai mult de parcă l-ar fi supt în interiorul ei... - Băi, țărane! Ioana e o doamnă, iar tu numai atâta poți... Când ambulanța intra în curtea căminului de la Agronomie, Victor încetase să mai respire. Muri cu zâmbetul pe buze și în erecție. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy