agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-06 | [This text should be read in romana] |
-Cred că ghetele tale sunt destul de curate! spuse tatăl lui Andrei, zîmbind în barbă.
Era încă tînăr, dar smocurile brune, înspicate cu argintiu, care-i năpădeau bărbia și obrazul îl îmbătrîneau. Nu se bărbierise de două luni,îi explicase că așa-i tradiția cînd îți moare cineva foarte apropiat, înafară de purtatul hainelor negre, bărbații sunt obligați să nu-și atingă fața cu lama sau briciul pînă după primul parastas. Trecuse și acel soroc, cînd împreună cu bunica împărțise colaci la cimitir, dar tot nu-și răsese barba nici după acea dată, deși nimeni și nimic nu l-ar fi împiedicat. Copilul nu-i răspunse, continuînd să lustruiască încălțările cu peria. Îi plăceau îndeletnicirea acesta și mirosul aspru de ceară și chimicale a cremei de ghete. Întindea ușurel, cu o cîrpă moale, un strat uniform de pastă pe toată întinderea carîmbului, freca bine ca să se absoarbă crema și apoi începea să-l lustruiască pînă cînd pielea pantofului sau a bocancului lucea ca o apă întunecată. Se achita atît de conștiincios de îndeletnicirea aceasta, încît toți ai casei îl lăsau să o facă. Cel mai mult se bucura atunci cînd putea să curețe și să lustruiască pantofii negri de lac cu toc subțire ai mamei, dar acum nu mai avea ocazia, taică-su îi dăduse de pomană la cimitir, împreună cu paltonul negru cu guler din vulpe polară în care-și îngropa fața, atunci cînd nu era nimeni în preajmă. Blana mirosea a piele argăsită, dar sub izul neplăcut de sălbăticiune, nasul lui dibuia încă mirosul amărui-dulceag al parfumului ei. Cînd a întrebat de ce dăduseră paltonul și pantofii, i-au spus din nou " așa-i obiceiul !" Obicei sau tradiție era și făcutul ghetelor în ajun de moș Nicolae. Îl nedumerea însă ideea că un fost episcop al Lichiei, mort cu sute de ani în urmă, reușea să lase cadouri atîtor copii. Doar pe strada lor, avea vreo douăzeci de case de vizitat, nemaivorbind de întinderea nemărginită a continentelor pe care o urmărea, plimbîndu-și degetul pe rotunjimea globului pămîntesc așezat pe unul dintre rafturile bibliotecii. Pe moș Crăciun îl credea în stare de asemenea performanță, avea la îndemînă o sanie miraculoasă, un vehicul tras de reni, sau chiar dotată cu motoare de rachetă ca să poată zbura din Laponia pînă-n Argentina sau Australia, dar pe moș Nicolae, un sfînt oarecare cu puteri limitate, nu-l vedea umblînd pe jos, cu sacul în spinare așezîndu-și darurile în milioane de ghete. " Și copiii din China și Africa primesc dulciuri în ghete?" o întrebase pe bunică-sa. " Numai dacă-s creștini", îl lămurise ea, cînd îi spusese toată povestea. Asta era bine, fiindcă nu-l vedea pe moș trecînd prin junglele imense sau străbătînd întinderea deșerturilor ca să-și îndeplinească misiunea. Nu credea nici în balivernele că doar cei cuminți găseau dulciuri în încălțări, anul trecut spărsese chiar cu trei zile înainte de sfîntul Nicolae, bibeloul preferat al bunicii, un elefant din porțelan pe care-l scăpase din mînă pe cînd încercase să vadă cum fusese turnat și totuși găsise în ghete, dimineața, bomboane și ciocolată. De fapt, nici nu-l interesau dulciurile, se mirau toate cunoștințele care-l vizitau, ce fel de copil este ăsta să nu-i placă ciocolata. Ar fi preferat să primească cadou o mașinuță de curse sau cuburi de construit cetăți și castele, dar cineva hotărîse că acesta e domeniul lui moș Crăciun, Nicolae era darnic doar cu dulciurile, care oricum erau mai ieftine. -Pune-le pe pervazul geamului din bucătărie și hai la culcare! îl îndemnă tatăl, întrerupîndu-i șirul gîndurilor. Andrei își ridică ochii mari, de un cafeniu intens care făceau să-i pară fața mai palidă, spre barba lui înspicată: -Ești sigur că va intra pe fereastră? -Da, uite, am lăsat geamul întredeschis ca să poată intra! "Ce chestie, gîndi, e ditamai sfîntul episcop și intră pe geam ca un hoț" dar se mustră repede, singur, fiindcă dacă lăsai ușa sau fereastra deschisă unui musafir nevăzut nu putea fi vorba de hoție. Își așeză ghetele care reflectau luminițele becurilor de pe stradă în glanțul lor și întrebă: -Vine după miezul nopții sau mai devreme? -Hai, spală-te pe dinți și repede, țup în pat! îi spuse tatăl, nerăbdător. Își făcu repede un plan amănunțit în timp ce bunica îl învelea în plapuma moale. După ce se vor culca toți, va sta santinelă ca soldații din cetăți și îl va surprindă pe moș în timp ce se va strecura pe fereastră. După ce taică-su stinse becul, ca să nu-l apuce somnul, începu să se gîndească la lucruri neplăcute, care de obicei te sperie noaptea, cum ar fi imaginea unui sicriu sau a unei cruci noi, înfipte în pămîntul unui mormînt proaspăt. " Trebuia să beau cafea ca să nu adorm" își spuse în timp ce pleoapele îi tremurau obosite. Copiii, însă, n-aveau voie cafea și-această restricție îl nedumerea, fiindcă la sărbători avea voie să bea o înghițitură mică de vin sau de șampanie dulce, dar cafea niciodată. Se ridică din așternut, deschise încet ușa camerei și se furișă în bucătărie. Ghetele așteptau cuminți pe marginea pervazului, aliniate cu botul spre sticla geamului. Le verifică, erau încă goale și privi strada. Fulgi rari se cerneau din cerul întunecat și pîclos și se topeau îndată ce atingeau trotuarul și iarba veștedă. Verifică dacă foraibărul ferestrei era deschis și se ascunse după draperie, lipit de perete ca în ghereta unei sentinele. Cînd auzi bătăile ceasului din turnul bisericii, străpungînd înfundate ceața, încercă să le numere, dar pierdu șirul și atunci ieși din ascunzătoare ca să privească limbile ceasului de perete, oprite amîndouă la cifra douăsprezece. Afară se așternuse un pospai de nea imaculată care deabia învelea contururile copacilor și caselor. " E prea subțire pentru sanie și prea puțină pentru un om de zăpadă" constată dezamăgit și se cuibări iar în ungherul dintre geam și perete. Zăpadă adevărată nu căzuse nici anul trecut, dar atunci merseseră toți trei la munte, unde ningea întotdeauna suficient, iar tata se înhămase la o sanie și îi trăsese prin nămeți în timp ce el și mama, bine înfofoliți ca să nu simtă gerul, rîdeau și chiuiau îndemnîndu-l ca pe un bidiviu. În ciuda frigului, obrajii ei rămaseră însă albi, nu se înroșiră deloc, așa cum nu se îmbujoraseră nici de febră, cînd se întorseseră acasă și ea rămăsese trei săptămîni în pat. Ghicise că nu era răcită, cînd ești răcit tușești, îți curge nasul și faci temperatură, dar nimeni nu-i spusese ce boală complicată o făcea să amețească atît de tare încît trebuia să stea tot timpul întinsă. Suspină adînc, amintindu-și de zăpada de anul trecut și se zgribuli între faldurile draperiei, îmbrățișîndu-și umerii cu brațele, iar pleoapele, cu genele dese tremurînd umezite, îi coborîră grele. Imediat după miezul nopții, tatăl ieși din dormitor cu o pungă în mînă. Așeză bomboanele,ciocolata și două portocale mici înăuntrul ghetelor lucioase, apoi îl ridică ușor și-l purtă adormit pînă la pătuțul cu așternuturi albastre, împodobite cu dinozauri caraghioși. Dimineața, Andrei scoase bomboanele și ciocolata din încălțări și privi curios lințoul subțire de nea așternut sub geam. Pe întinderea imaculată nu se zăreau decît urmele fine, caligrafiate de ghearele mici ale vrăbiilor. -Ai văzut că a venit și anul ăsta? zise bărbatul cu fața tristă, acoperită de smocuri întunecate de păr. -Crezi că a intrat pe geam? întrebă copilul, nemulțumit. -Prin altă parte nu văd cum ar fi putut intra...ușa era închisă, horn nu avem... " Minți, nu-s urme în zăpadă, tu ai pus dulciurile în ghete... moș Nicolae nu există!" își spuse în gînd, Andrei, și începu să cojească cu grijă o portocală înmiresmată. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy