Oare la asta se rezumă tot miracolul vieții, cum îi ziceți voi ? La niște ultime clipe petrecute într-un întuneric pe care eu nu-l doresc ? Ca apoi scândurile să-mi strivească trupul pe care eu nu l-am ales și pe care l-am renegat în toate deplângerile mele de copil și în toată moartea din mine care m-a revelat spre dealul absurdului meu ultim ? Sânge printre dinți și otrăvirea sufletului, aceleași cuvinte pe care le consum de unul singur - o stare nouă care dă naștere la atâtea drame...sau de ce trebuie să existe scrum ? Nu-i deajuns focul mut din fiecare ? O să reneg ADN-ul din tine pe vecie.
Vai de cel care stă pe stânci și nu privește în ocean !
Trăiesc în cancerului scheletului.