agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1271 .



Poiana Narciselor-Capitolul XLV
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [gmilescu ]

2011-03-03  | [This text should be read in romana]    | 



XLV

Influențată de doctori, Ema aștepta, împotriva voinței ei, sfârșitul celei mai iubitoare și perfecte mame din lume. Din sfert în sfert de oră se ducea la ea în cameră, îi uda buzele și-i punea o batistă înmuiată în oțet de mere pe frunte. La un moment dat a început să respire și trăgea aerul în piept cu atâta înverșunare încât credeai că în orice moment poate să-și dea sufletul. Viața încă pâlpâia firavă în acest corp bătrân, dar sănătos, care nu luase în cei șaptezeci și opt de ani nici măcar aspirină. După o lună de chin, timp în care nu a avut perfuzii, nu a mâncat și nu a băut nimic, când s-a dus Ema la ea, a deschis ochii și, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, a zâmbit și, cu cea mai dulce voce din lume, a întrebat-o:
- Mămicule, tu ai mâncat ceva?
Ema și-a dat seama că era moartă de foame și de sete. Dar, în delicatețea ei sufletescă, ea, care toată viața mânca doar dacă la copii le rămânea ceva în farfurie, și de data aceasta copilul ei trebuia să fie sătul pentru a-i da și ei o farfurie de mâncare.
- Dar, mămică, am mâncat și așteptam să te trezești să-ți dau și matale ceva de mâncare!
- Întâi dă-mi, mânca-te-ar mama, o cană cu apă, mi s-au uscat buzele de sete și nu pot să le mișc!
Ema, fericită că mama ei dragă s-a trezit din morți, s-a repezit la bucătărie, a luat un pahar cu apă și un iaurt cu fructe. Îi era frică să-i dea mâncare gătită, să nu ajungă iar pe patul de spital, unde doctorii s-au descotorosit atât de repede de ea, spunând familiei că Meri va muri în următoarele două zile.
După ce a băut apă și a mâncat iaurtul, s-a întors spre Ema, spunând cu glasul plin de recunoștință:
- Îți mulțumes, fata mamii, te rog să ai grijă de mine! Nu mă lăsa să mor! Eu am venit din morți, nimic nu există în altă parte, totul e aicea, pe pământ! Raiul și Iadul este în fiecare dintre noi, aici plătim pentru faptele noastre bune și rele! Eu m-am luptat cu moartea și am răpus-o. Am fost mai puternică decât ea! Mai vreau să trăiesc aici, cu tine, niciodată nu m-am simțit atât de bine și nu am fost atât de fericită... și a adormit.
Ema dorea s-o salveze pe mama ei și să-i împlinească toate dorințele. Din sfert în sfert de oră se ducea la patul în care trăgea să moară și, dacă o găsea trează, îi dădea ceai, apă și iaurt cu fructe, o lăsa să doarmă și să se odihnească, să recupereze somnul și odihna pe care nu le-a avut într-o viață de aproape o sută de ani.
După o săptămână de bine, în care se lupta cu toți morții și toți vii, Meri cădea iar într-un somn adânc; îți dădeai seama că trăiește numai după respirație, care abia se auzea. În săptămâna următoare o lua de la început. Ema era disperată, cu toată grija ei mama slăbea, pierdea și bruma de lichide pe care i le dădea cu lingurița, iar aspectul ei era de cadavru care respiră și vorbește. O auzea de multe ori făcând dialog cu George, Motanu, frații, mama și surorile ei, chiar și cu moartea. Ceea ce a marcat-o pe Ema în cei doi ani cât Meri s‑a luptat cu moartea au fost niște dialoguri foarte interesante, care, pentru cei ce se ocupă cu fenomenul morții, ar fi fost demne de studiat. Câți oameni din lume ajung să împlinească o sută de ani?
- Ehei, spunea Meri, du-te dracului de aici, eu nu merg cu tine! Babă nenorocită și urâtă ce ești! Du-te de aici, n-ai înțeles că niciodată n-am fost așa de fericită ca la fata mea?
- ...
- Lasă, lasă, aici, pe pământ, e bine! Cum să merg cu tine? Nici nu te cunosc!
Atrasă de monologul ei, Ema fugea repede, asculta fără ca mama să-și dea seama de prezența ei. De cele mai multe ori se apăra cu mâinile, țipa și o cheama pe Ema s-o scape de cei care nu-i dădeau pace.
- Mamă, ce s-a întâmplat, de ce te agiți?
- Nu vezi, mămicule, asta vrea să mă ia cu ea și eu nu vreau!
- Dar nu văd pe nimeni, sunt doar eu cu matale!
- Eu o văd cu ochii închiși, uite, mămicule, trage de mine, fă-i ceva să mă lase în pace, fir-ar a dracului să fie!
Și, epuizată de atâta efort, cădea în săptămâna în care dormea, respira greu, nu bea și nu mânca nimic.
În ziua în care se trezea, Ema era prezentă la datorie – ceai, apă, iaurt cu fructe, schimbat pamperși, și neputința de-a o face pe Meri să fie la fel ca înainte.
Un alt dialog care a făcut-o pe Ema să fie atentă a fost dintre Meri și Motanu. Nimeni n-o informase pe muribundă că el a murit.
- Nu, mamă, nu vin cu tine! Zici că e bine acolo? Eu nu cred că e mai bine ca la fata mea! Dcă spui tu că e bine stai acolo, nu mă lua și pe mine! Lasă, lasă, nu-i adevărat ce zici, că o chinuiesc pe Ema! Eu nu vreau să vin la tine! Zici că ți-e bine? Ha, ha, ha!
- Mamă, cu cine vorbești, cine te-a supărat?
- Cu nimeni, dar tu cine ești? Dă-mi și mie puțină țuică și ceva de mâncare!
- Uite, vezi, acolo sus... uite-o pe aia mică, pe Sideroza, mânca-o-ar mama, ce frumoasă mai e! Ce bine îi stă în rochița asta croșetată de mine... Hai, vino la mamaia să te pup, iubirea vieții mele; pe nimeni n-am iubit pe lumea asta ca pe tine!
- Mamă, parcă spuneai că Nelu e iubirea matale, l‑ai uitat?
- Cum să-l uit? Când stăteam la el mă bătea și se enerva tot timpul pe mine! Dacă nu venea Ema la mine nu aveam pentru ce să trăiesc! Nu știu cine ești de te porți așa frumos cu mine, trebuie să-ți spun că am dus-o foarte rău cu el!
- Dar de tăticu’ îți amintești?
- Care tătic, de unde să-l cunosc eu pe tatăl dumneavoastră?
- De bărbatul matale...
- A...da... nu știu, că am făcut mulți copii cu el, dar se îmbăta și mă bătea, iar Ema mă scotea din mâinile lui.
- Știi, a murit...
- Da? Să-i fie de bine!
- Dar de Viorica îți amintești?
- Da! Avea frigiderul plin de toate bunătățile și nu ne dădea și nouă o bucățică de carne. O lăsa să se strice și o dădea la ghenă!
- Dar de Motanu îți amintești?
- Da, e băiatul meu, nu l-am mai văzut de mult, nu știu ce s-a întâmplat sau ce i-am făcut de n-a mai venit să mă vadă...
- Mamă, Motanu a fost călcat de o mașină pe trecerea de pietoni și a murit!
- Săracu’, cu el m-am chinuit cel mai mult, când l‑am născut taică-tu era concentrat, și-l țineam într-o cutie de carton în loc de pătuț. O duceam foarte greu, eram săraci, dar lui George îi plăceau copiii. De ce n-o fi avut grijă de el? Eu m-am chinuit să-l fac mare și a murit ca un prost! Dar tu cine ești, maică, de-mi pui atâtea întrebări?
- Eu sunt Ema, fata matale cea mai mare!
- Tu nu ești fata mea! Ema era brunetă, tu ești blondă! Indiferent cine ești, fetițo, îți mulțumesc că ai grijă de mine!
Și iar cădea epuizată pentru o săptămână, în care numai după respirația firavă îți dădeai seama că mai trăiește.
Când s-a întors Sideroza de la serviciu, Ema i-a povestit toate cele întâmplate.
- Mamă, știi, colegii mei m-au sfătuit s-o împărtășim pe mamaie, poate din această cauză nu poate să-și dea sufletul!
- Săptămâna în care comunică cu noi am să-i aduc un popă, poate ai dreptate...
După ce s-a terminat slujba, Ema l-a rugat pe preotul de care aparțineau să vină s-o împărtășească pe Meri. Acesta scotea banii din punga milei, în care fiecare pusese după buzunarul lui. Atent la ce-i spunea Ema a împrăștiat o parte din bani. Un băiețel cu ghiozdan în spate a fugit de lângă mamă și s-a repezit să-l ajute pe preot cu strânsul banilor. Când mâna copilului s-a atins de cea a preotului, acesta a dat brânci băiatului, care a căzut în fund. Îi era frică să nu-i ia băiatul din bani. Copilul a rămas consternat și umilit, și și-a luat de mână mama, care nu fusese atentă la ce se întâmplase.
Ema era plină de indignare și se gândea cu groază ce preot nenorocit o va împărtăși pe mama ei. Dar vorba era vorbă și nu mai putea da înapoi. Ajunși la căpătâiul muribundei, preotul o întrebă:
- Ai făcut păcate?
- Dar tu cine ești de mă întrebi?
- Doamnă, așa este mereu?
- În ultima vreme nu ne mai recunoaște!
- Atunci aduceți-mi un pahar de vin dacă aveți!
Preotul ia paharul și, fără să-l sfințească, i-l toarnă pe gât. Meri se linge pe buze, și cu glasul cel mai suav spune:
- Mulțumesc, maică, de multă vreme nu am băut un vin atât de bun...
Preotul se uită la Ema, Ema la preot și acesta își ia banii, asigurându-se că el o va înmormânta pe Meri, deoarece nu va mai trăi mult.
Împărtășania nu a schimbat cu nimic evoluția bătrânei. A mai trăit încă un an, timp în care se minuna ce casă frumoasă are ea și îi era frică să nu fie dată afară.
Ultima conversație cu morții a avut-o cu George. Cu două săptămâni înainte să-și dea sufletul, țipa și urla că o dor toate, să-i dea ceva să-i aline durerile. Speriată, Ema s-a dus la farmacie și a cerut ajutor. I-au recomandat Nurofen pentru dureri.
Toată viața s-a ferit să ia medicamente, iar acum, de frica morții, îi cerea tot mai des. După două săptămâni de tratament, Ema a găsit-o întoarsă cu fața spre geam și fără suflare. La vârsta de o sută de ani această mamă și soție ideală, cu toată împotrivirea ei de a muri, a cedat morții mai puternice decât ea.
Ema a rămas aproape paralizată, toate eforturile și draostea ei au fost în zadar. Mama ei o părăsise și luase cu ea bruma de speranță că de acum încolo va avea pentru ce trăi.
Plângând, i-a dat telefon Siderozei, care a venit cu Nelu, Laurențiu și Viorica. Au început pregătirile pentru înmormântare. Toți s-au eschivat să contribuie cu ceva, această onoare i-a fost oferită Siderozei, pentru ca mămăița ei să aibă o înmormântare ca-n povești. Ema nu s-a dus la preotul cartierului, ci l-a rugat pe cel de la biserica din spatele magazinului Billa, care are har și a spus în timpul predicii: ”Este o onoare pentru mine să înmormântez o persoană care are o sută de ani. A fost săracă, nu a avut nimic să le lase copiilor și nepoților, dar le-a lăsat averea ei cea mai de preț: DRAGOSTEA EI PENTRU TOÞI. O mamă, o soție și o bunică cum rar se întâlnește în viață!” Ema se uita la fața ei, care era supărată că-i lasă singuri și pleacă. Această mamă nu va fi scoasă de nimeni și de nimic din sufletul ei. Va rămâne ca o sfântă, așa cum a zis preotul, în mintea și inima ei, câte zile o avea. Acum și ea are aproape șaptezeci de ani, doar florile din grădină o înțeleg în durerea ei și parcă plâng odată cu ea. Vecinii se uită mirați, văzând-o cum vorbește și sărută fiecare floare. Oare cine ar putea s-o înțeleagă mai mult decât aceste gingășii minunate, care aduc numai bucurii în sufletele oamenilor?

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!