agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2917 .



La dentist
prose [ ]
proză umoristică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [pieijdi ]

2011-03-06  | [This text should be read in romana]    | 



Ei, dragii moșului, vine vremea în viața oricărui muritor când vrând-nevrând tot trebuie să mănânce, să facă bacterii multe în gură, acestea să-i facă smalțul varză și inevitabil, să ajungă la nervi. Și ce nervi!
De când mă știu am avut probleme cu dinții, bănuiesc că primul răcnet ce l-am scos când la rândul meu eram scos din burtica mamei, a fost din cauza unei carii păcătoase. Apoi au apărut dinții de lapte. La vârsta de 3-4 ani am alergat prin casă cu un băț în mână, pasionat și încrezător în miracolele ce mă înconjurau. Bineînțeles, am căzut grămadă cu bățul împlântat în gură. Incisivul drept de sus a zburat prin aer strigând: “Sunt liber! Sunt liber! Moarte gingiei infame!“ Cum eu plângeam ca la mort, mama a dat telefon la dentist, a cerut informații, i s-au dat o grămadă de sfaturi medicale așa că a capturat dintele și mi l-a împlântat la loc. Eu și astăzi sunt de părere că-i una din două: sau dentistul era beat criță sau mama a greșit numărul. Mai bine îmi dădea o jucărie sau îmi arăta un cățel. Au trecut ani buni, eu eram tare mândru de dintele meu până când am observat că toți dinții de lapte mi-au dispărut, mijeau cei permanenți (auzi vorbă), iar dintele cu pricina nu-și mai dorea libertatea, stătea încăpățânat la locul lui ca orice venerabil profesor universitar (după legea veche) și stopa noua generație să iasă la lumină.
Ne-am dus la dentist. Atâta mai știu că era femeie. Mi-a înhățat dintele cu cleștele și m-a smucit de tot capul. Dintele nimic. A schimbat cleștele, încercând să glumească dar fără să convingă pe nimeni. Iar m-a smucit, a răsucit, a învârtit, a scrâșnit din dinți, s-a schimonosit la mine așa de urât că am început să o mușc, ea a început să zbiere, dintele a alunecat din clește și dentista era să cadă pe spate. Acum n-a mai glumit. A respirat adânc și a început să mă privească în liniște. Secundele treceau tot mai greu și brusc, spre oroarea mea, am înțeles expresia din ochii ei: încordarea felinei pregătindu-și atacul.
N-am apucat nici să chițăi un „Mami…” că s-a întors fulgerător, a pus mâna pe o carte veche cu titlul „Inchiziția spaniolă” și a răsfoit febril câteva pagini. Mai târziu am aflat că această carte este de fapt primul tratat de stomatologie din lume și se studiază în semestrul doi la Facultatea de Medicină.
A dat din cap aprobator punând manuscrisul deoparte. A rugat asistenta să mă țină de cap și pe mama să mă țină de mâini. A luat cleștele și l-a privit insistent parcă rugându-se să n-o lase la greu. Apoi a prins cu nădejde dintele, mușchii i s-au umflat sub halat, vinele i s-au umflat sub piele, coșurile i-au explodat, eu am tras un urlet, un suprem urlet, dintele a pârâit ca un copac bătrân sortit prăbușirii, iar în secunda următoare gâfâiam cu șuierături prin golul lăsat în gură. Victorie absolută! Dentista, cu dintele prins în clește, mă privea fericită de pe un ghiveci cu ficus unde profesionalismul o aruncase. Mama zâmbea la rândul ei. Eu deloc. Era prima întâlnire cu cel mai sadic specimen uman: dentistul.
Dintele care mi-a apărut în urma tiraniei celui înfipt de mama în gingie, a fost bineînțeles un dinte frustrat, handicapat de prea mult întuneric și opresiune. A ieșit strâmb, aproape perpendicular pe restul danturii. Mi s-a sugerat să-l apăs tot timpul cu degetul ca să-și revină la normal. Așa că până prin clasa a șasea eu am stat cu un deget în gură de unde și imposibilitatea de a purta vreo discuție inteligentă sau de a-mi face vreo relație mai de Doamne-ajută în afara familiei. Dintele însă, și-a revenit spectaculos așa că trebuia să scriu despre toate acestea altfel nimeni n-ar fi aflat de copilăria mea tragică. Și asta nu e bine că dacă n-ai așa ceva, pe ce mai poți da vina?
Prin liceu am început să cresc. Totul a pornit din ură. Eram piciul familiei, o familie vrednică de o echipă de baschet. Soră-mea avea lejer un metru 75 când se ridica în picioare așa că mă lua sub radical cu orice ocazie. Mama, bazându-se pe conformația ciolanelor mele, mă asigura că o voi întrece dar că la tata nu am nici o șansă, acesta măsurând 188 de centimetri în cap. Adică în corp, capul deși mare, n-avea chiar atât.
Teribil ce m-am enervat. La altceva nu mă gândeam cât era ziua de lungă. Așa că am început să mă înalț. Mai întâi mi-au crescut labele de arătam ca un iepure fără urechi. Apoi au început durerile la oasele picioarelor. Eram reumatic mai tot timpul. Acestea au crescut deodată cu mâinile și după vreo doi ani arătam ca un urangutan subnutrit. Aveam deja un metru 93. Cum deja eram un pericol pentru toate pragurile de sus și aprope toate semnele de circulație, mi-am spus că e destul și tot prin voință, m-am oprit. Din păcate am uitat că trebuie să mă lungesc și din bust. În consecință și acum arăt ca un urangutan subnutrit, sar ușor gardurile iar dacă stau jos soră-mea se așează lângă mine și drăgăstoasă, mă ia din nou sub radical.
Vă întrebați ce legătură au toate astea cu dinții? Păi, nimic altceva decât că organismul a cunoscut o penurie de calciu absolut distrugătoare. S-a trecut la serioase revizuiri interne și printr-o ordonanță de urgență, dinții au primit calciu în rații drastic diminuate. Totul s-a pompat spre oase, acești veritabili mastodonți, a căror lungime îmi rămâne neînțeleasă până în ziua de azi.
Rezultatul? Tot liceul am fost la dentiști. Îl mai visez și acum pe unul care disprețuia spălatul pe mâini (nu se descoperise încă Sida). Era un veritabil măcelar. Îl țin minte cum își certa aprig un pacient că a venit prea târziu la el, în timp ce bietul om scuipa la sânge în mini-chiuvetă ca un tebecist. Totuși ăsta avea darul de a-și anestezia victimele rapid și eficient prin simpla fluturare a mâinii pe la nas. N-am înțeles decât mai târziu că era un caz fericit de stomatolog pentru că era străveziu, își trăda firea de la primul contact.
Doar mai târziu am dat de dracu. Era exact ca în cărțile religioase. Frumos, șarmant, cu păr negru corb, halat alb, ochi întunecați și pătrunzători. M-a cucerit din prima clipă și m-am lăsat pe mâna lui gândind ușurat că am descoperit alinarea danturii mele. Mama îl privea încrezătoare, dacă i-ar fi întins un măr, l-ar fi halit rapid nenorocita. Diavolul a zâmbit suav, mi-a deschis gura cu mișcări fine de frizer, a luat “albinuța” și DÃ-I!! Mi-a făcut varză tot tartrul pe care-l clădisem gram cu gram de mic copil, apoi mi-a făcut varză măseaua propriu-zisă, după care a decis că nervul trebuie scos. Omul auzise vag de anestezie dar nu credea în efectul ei. „Superstiții măi copile, basme populare, nu mai crede tot ce auzi.” M-am rugat de un arsenic în doză mărită ca să-mi pună capăt suferințelor dar el a râs, amuzat teribil și m-a îmbărbătat cu un: “Tu ești băiat mare și să știi că nu doare deloc.” Mi s-a părut o glumă de un rar prost gust. Apoi a luat “bâzălăul” de deasupra capului meu, a scos “țepușa” aia boantă și a pus în loc ei un fel de arc ca de pix. Apoi i-a spus asistentei (o fostă campionă la aruncatul suliței) să mă țină de cap, el mi-a înghesuit arcul în măsea și apoi apăsând finuț cu piciorușul pedala aparaturii, mi-a învârtoșat pur și simplu nervul în jurul acelui arc. Am simțit, literalmente, că mor! Am urlat ca un leu, am trezit spiritele străbunilor din adâncuri, am anunțat apocalipsa tuturor. În același timp l-am lovit cu pumnii pe călău până n-am mai putut mișca un deget.
Tipul era vădit revoltat de atâta slăbiciune din partea mea, a spus chiar că nu înțelege ce-am căutat cu mâna dreaptă în zona lui intimă și că sunt primul său pacient atât de sensibil la durere. Toți dentiști spun asta dar cu mine n-o să le meargă veci. Când e vorba de exteriorizarea durerii, sunt cel mai aprig susținător. Lumea vrea și trebuie să afle că mă doare!
Când am ieșit din cabinet jumătate din pacienti se evaporaseră. Ceilalți mă priveau cu zâmbete constipate, parcă toți înghițiseră o lămâie. Un bătrân și-a scos pălăria și a mormăit o rugăciune. Într-adevăr o măsea fusese ucisă cu bestialitate. În 4-5 ani aceasta s-a înnegrit, s-a zbârcit, s-a știrbit și a căzut (pe locul ei stă acum o coroană dentară, un ultim omagiu). Ceea ce odată strălucea ca un candelabru în palatul gurii mele, a fost stins pentru totdeauna. Degeaba îmi scrâșneam dinții de ea, îmboldind-o. Nu mai simțeam nimic, nu mai primeam din partea ei nici un impuls. Era moartă.
Până azi susțin că acel om era diavolul și sunt sigur că în prezent e la fel de frumos, de amabil și surâzător, și-și îndeasă acele în măsele cu aceeași dezinvoltură. Feriți-vă de dentistul bine dispus! Jovialitatea lui înseamnă un singur lucru: își iubește meseria. Criminalul!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!