agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1588 .



1 Martie
prose [ ]
Nerostite

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Le_roi_Artour_V ]

2011-03-06  | [This text should be read in romana]    | 



1 Martie

Și fu 1 Martie. Evident, trecu. Toate trec... Unele mai repede, altele mai încet, chestie de relativitate. Săracu' Einstein... Și m-am gândit eu, așa, fără să mă pună nimeni, la ziua asta de 1 Martie. Rău am făcut. Dar trebuie să facă cineva și treburile murdare, nu? M-am întâlnit cu orașul într-una din orele lui cele mai penibile, ora la care din toate orificiile i se... scurgeau oamenii. Rușinos. Scandalos. Șase dimineața. Mai târziu, pe la prânz, străzile sunt și mai pline, dar parcă senzația nu e aceeași. Atunci oamenii sunt... oameni. În semiîntunericul începutului de zi autobuzele și taxiurile par niste fărașe uriașe care încearcă să strângă mizeria. Și atunci am realizat că asta se întâmplă în fiecare dimineață, iar faptul că era 1 Martie nu avea nicio relevanță. Îmi aleg o grămadă de gunoi si aștept fărasul. Lângă mine, cu mâinile înfipte bine în geaca îmblănită, cineva pe care l-am botezat eu Gheorghe se gândea cum să facă să dea mărțișoarele pe care le luase sâmbătă de la cucoana aia grasă. Păcat că nu le luase la fel. Pe ăla cu fulgi o să-l dea... ba nu, o să i-l dea Vasilicăi, că are sânii mai mari și… Da. Și pe ăla care nu are șnur o să-l dea lu' Ana, că e măritată, și oricum, nici măcar nu dă ochii zilnic cu ea. Ale dracu' de mărțișoare! O cârcă de bani aruncați. Da' dacă nu le lua, pica de prost, că Ilie sigur... Si Mărin la fel... Mai încolo, spre marginea grămezii, cu o plasă "de-aia de un leu" peste care atârnă o poșetă verde, era Georgeta. Ba nu, cred că era o Denisa. Își mișcă ușor unul din umeri. Jenată. Nu cumva să-și dea seama cineva că sutienul nu stătea bine. O să-l aranjeze puțin când o să urce în autobuz. Denisa își aduse aminte de mărțișoarele din poșeta-sacoșă. Da, o să facă schimb cu fetele. Și Alex o să facă iar pe cocoșul. Jegosu' dracu'! Azi e zi de pupături. Dar pentru asta îl trimit să ne cumpere covrigi calzi la prânz... Aproape rezemat de stâlpul din stație, Marian. Marean. 'Nea Marean. Tocul de la pantoful drept, tocit pe exterior, abia se mai ținea. La salariu o să... Da. Corina, doamna Ani, Veta, Paula, că azi vine și ea, Irina și fetele ălea două mai tinere. Șapte cu totul. Nu poa' să nu le dea, că el e un domn, ce mă-sa mare! S-a și bărbierit. Și cămașa e din ălea bune, cu manșetele încă tari. Și a dat și cu parfum din spray-ul ăla nou de l-a cumpărat de Crăciun lu' nevastă-sa... Vine autobuzul. Se leagănă în timp ce oamenii se căznesc să intre ca în burta unei balene. Daca aș înțepa o roată? Probabil m-aș murdări. Ahab nu s-a murdărit și eu nu vreau să fiu mai fraier. La volan, cu un ochi pe ceas, cu unul la ușă și cu unul la fata cu fustă mov, șoferul mestecă cu osârdie guma de dimineață. Știu ce gândește. I se citește pe palme. "Hai, mă, mai repede, fi-ți-ar bastonu-al dracu' de boșorog! Și tu, fufa dreacu', ce-aștepți? 'Þi-ai dreacu'sa fiți, voi credeți că stau după voi?" În cele din urmă se urnește, aruncând din când în când câte o privire la fusta mov. Pe bord e o plăsuță cu mărțișoare. Multe. Trebuie să le dea la toate. Ei, nu chiar la toate, da' la multe. Cum să nu le dea? Să-i zică vreuna pe urmă că...? Și mai ales Lucica. Nu, Lucica nu mai scapă. Brățara aia o s-o dea gata... Na, ca iar e stație. Ale dreacu' de stății! Miscă, mă! Am ajuns. Am coborât. Să mă întorc? Non-stopul tocmai deschide. N-au mărțisoare. O sa iau niste ciocolate. Mai multe. Dacă mai rămân, le mănânc. Dacă erau mărțisoare nu le mâncam... Logic!

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!