Mic îndrumar pentru părinți și bunici, pentru frații și surorile mari, care vor să le citescă fraților și surorilor mici și, bineînțeles, pentru toți copiii-cititori.

După cum știți timp de trei ani, ne-am întâlnit la rubrica “Gata de culcare, copii”, și cu toții ne-am simțit bine. A fost timpul poveștilor pe care le-am scris eu pentru voi. Odata cu “Însemnările Motanului Tom” însă, Motanul Tom va scrie pentru voi, făcând însemnări pe marginea poveștilor pe care le citește el seara, în bibliotecă.
Tom este cititor de cărți pentru copii. El vă poate găsi cea mai bună carte pe raftul din bibliotecă. Să nu vă mai spun că știe și când să vă aducă cea mai frumoasă poveste: când plouă sau ninge, la o ceașcă de ceai sau la o cană de lapte fierbinte cu aromă de scorțișoară. Iarna, nu uită niciodată păturica.Vara, vă aduce cartea în grădină odată cu pălăriuța de soare și cu sucul rece de portocale.
Pe toate le știe Motanul Tom. Să aveți încredere în el! Chiar am să vă dezvălui una din mărturisirile lui: ”Să știți, dragi copii și părinți, că eu citesc numai poveștile acelea molcuțe ca și lăbuțele mele. Și asta este și părerea Doamnei Gheo.”
Dar să-l lăsăm pe Tom să vă scrie.

Eu sunt Motanul Tom și locuiesc în casa Doamnei Gheo.
Ziua, ca toți motanii, mănânc, dorm, beau apă, torc și mă uit pe fereastră. Casa are șase ferestre. De la fiecare am câte o imagine diferită. Cea mai frumoasă este cea care dă în grădină: pe timp de vară, toate păsările și veverițele, toți fluturii vin să se întâlnească cu florile și copăceii de aici. Cea mai interesantă imagine mi-o oferă fereastra dinspre stradă. Și știți de ce? Pentru că pe acolo trec oamenii, mașinile și copiii la școală.
De la fereastra dormitorului nu văd prea multe lucruri. În schimb, dacă vreau să mă relaxez, mă așez aici și privesc la o lădiță cu pământ, în care, vara, sunt o mulțime de flori, unele mai colorate decât altele, iar iarna, este multă zăpadă, parcă ar fi acoperișul lădiții. Câteodată zăpada se mai topește și ia diferite forme. O dată am stat de vorbă cu un urs polar, o dată, cu un om de zăpadă și chiar cu o balerină pe gheață.
De la fereastra bibliotecii, unde Doamna Gheo citește și scrie povești, nu văd cine știe ce, pentru că dă spre peretele casei vecinului. Așa că, atunci, când sunt în bibliotecă și mai ales când Doamna Gheo este plecată, mă uit prin cărțile din cameră. Doamne că multe mai sunt! Și pe fiecare le-a citit Doamna Gheo și pe fiecare sunt însemnări.
Trebuie să vă mărturisesc că și mie îmi plac cărțile, dar după un timp chiar mă doare capul și atunci, mă duc la fereastra care dă spre grădină, ca să mă relaxez. De cele mai multe ori stau de vorbă cu veverița Saul, căreia îi place mult portița de la grădină. Stă acolo mai tot timpul, așa că îmi vine ușor să-i mărturisesc gândurile mele.
Câteodată mai vine și Lal, câinele de la vecinii din partea cealaltă de casă, pe care nu-i văd niciodată. Și tot așa stăm de vorbă. Și lui Lal îi plac cărțile. Stăpânul lui însă nu scrie povești pentru copii. El este om de știință. Studiază motoarele de la mașini și avioane, iar Lal a învățat multe de la el. Sincer, nu știu cum poate să-i placă așa ceva. Când văd mașinile astea făcând atâta zgomot și praf, chiar nu înțeleg.
Poveștile sunt altceva. Doamne ce frumoase și cuminți sunt! Chiar am impresia că sunt molcuțe ca și lăbuțele mele.