DEMON :„Vreau o rază caldă de soare, un înger duios care să-mi raspundă la chemare și să nu se piardă în uitare…un suflet dulce ca un ghiocel firav de primăvară și dur ca și-o stană de piatră pală, ușor ca și-o pană de porumbel și puternic ca și al meu suflet rebel…Ajută-mă să-mi gasesc acest suflet rătăcit ce în lume prea repede a pornit, ajută-mă să-l aflu pe el și să-i pot spune TE IUBESC AM MEU DUIOS ÎNGER!...”

ÎNGER :„Tu, demon, ai venit să-mi spui pe nume înger, m-ai strigat, ratacit în astă lume. Tu sufletul mi l-ai distrus cu dulcele-i surâs. Tu crezi că plâng acum, tu demon, că m-ai distrus? Nu plâng căci am uitat cum să fiu trist, chiar de am căzut în negrul abis. Căci toate mi-au dat forță în lume să revin, c-am inima o torță și după el suspin. Și știu că nu e bine să-l iubesc pe el, dar chiar dacă te-aș avea din nou pe tine, nu as mai putea sa mai zbor”

ÎNGER :„Nu te ajut căci nu sunt eu ceea ce cauți, al tău înger? Eu doar m-am rătăcit aici și nu cred nimic din ceea ce-mi zici. Atunci în vorbe am crezut și în întuneric am căzut. Acum că mă înalț din nou, nu mai cred în al dragostei ecou. Iubirea îmi este înstrăinată. N-aș crede să mă mai nasc odata, căci tu spui tot ce simți, nu cred, nu cred, căci tu mă minți.”

DEMON :„Odată am rănit un înger cu a mea bunătate și i-am oferit doar iluzii deșarte. I-am spus că-l iubesc enorm de mult, dar în mintea mea nu mai era demult…i-am tăiat aripile-n zbor și eram aproape să-l omor. Acum acel înger alb de nea îmi spune rugămintea:Demon cu zâmbet de catifea și cu ochi de nu mă uita, m-ai iubit numai în stele și m-ai rănit cu versuri de miere; acum nu te mai iubesc, acum doar pe tine te doresc. Tu mă mai iubești fiară legendară din vechile povești?”

DEMON :„De ce numi răspunzi tu făptură unicată la întrebarea ce ti-a fost dată? De ce nu mai vrei să mă alinți cu șoaptele tale fierinți? Ai vrea să dispar acum ca un fulg în sufletul unui nebun? Ori ai vrea de tine să uit și să dau uitare cum ne-am cunoscut sub cerul plin de stele și de idealuri rebele? Sau vrei tu, al meu soare, în suspans să mă ții tu oare? Te rog răspunde-mi la a mea întrebare, înger cu lacrimi amare…”

ÎNGER :„La ce întrebare să-ți răspund oare? Eu nu-s îngerul care în cale-ți apare când sufletul ți-e noapte să-ți spună în șoapte că nu te-ai rătăcit, că de mine ești iubit. Să-ți repet oare că-s îngerul care prin oameni rătăcind doar pe el l-a iubit? În neant te-ai pierdut când în fața ți-am apărut. Tu renunță doar la sentimentul amar c-ai pierdut a mea iubire, c-acum crezi în amăgire. Adio-ți spun suflet rebel, adio căci mă gândesc numai la el…”

DEMON-Lucian Hera
INGER-Andreea Negrea