“Și ce putem să facem în această situație?”bâgui Lamyr.
“Nimic, nu suntem în măsură să manipulam această dimensiune cosmică superioară, prin urmare, nu avem cum să plasăm o nouă misiune într-un alt ciclu cosmic! Trebuie să mă gândesc. Oricum, problema cea mai mare este aceea că orice misiune crono-spațială ulterioară ar putea să fie deviată într-un mod similar, fapt care-mi compromite intenția de implementare a acestei noi tehnologii. Mai mult, în condițiile în care chiar și călătoriile spațiale obișnuite, realizate în același timp, însă care acoperă distanțe mari, comportă sustragerea din continuum-ul spațio-temporal datorită dezvoltării unor viteze super-luminice, există riscul ca Genitorii să ne saboteze și aceste transporturi strict spațiale conferindu-le o valență dimensională suplimentară, valență care se poate dovedi fatală oricărei forme de transport cosmic pe distanțe mai mari de câteva cicluri planetare standard lumină. Genitorii controlează timpul la o scală superioară, iar asta ne poate arunca Imperiul în haos. În ultimă instanță, daca vor dori, ar fi capabili să ne submineze transporturile spațiale, fragmentându-ne flota și privându-ne de cea mai mare parte a resurselor galactice. Chiar dacă ne vom păstra suveranitatea în cosmosul hexa-dimensional, Imperiul nostru ar putea să fie redus la sute de mii de ciorchini formați din sisteme planetare auto-suficiente militar și economic, dar incapabile să comunice altfel decât informațional cu restul Imperiului. Ne-ar putea transforma într-o serie nesfârșită de colonii care, odată cu trecerea timpului și menținerea acestei cenzuri transcendente, ar dezvolta culturi, poate chiar și limbaje proprii, și, nu în ultimul rând, ar cunoaște și ritmuri de evoluție diferite. Regimurile locale ar avea de ales dacă să mai respecte suveranitatea unei conduceri centrale extrem de distante, sau dacă doar să se folosească de cunoașterea imperială până în momentul în care simbioza nu ar mai fi posibilă. Iar asta se poate întâmpla chiar în sânul aceleiași specii!”
“Nu ar fi mai inspirat să negociem?propuse Lamyr, într-un acces de spontaneitate care-l surprinse chiar și pe el.
“Dacă nu voi reuși să realizez vreun salt ontologic în apele mocirlei în care mi-am găsit cele mai eficiente idei de până acum, adică să izbutesc să-mi extind capacitatea de control la un nivel care să exceadă capacitățile intelectuale ale speciei mele, cred că negocierea va fi singura soluție! Totuși, până atunci va trebui să fac tot ce va fi posibil ca să găsesc o soluție mai bună decât tratativele, iar asta pentru că Genitorii au intervenit în cupola noastră de sticlă tocmai pentru că nu sunt mulțumiți de ceea ce văd aici! Se pare că insectele care se zvârcolesc înăutru vor să-și depășească condiția și devin periculoase pentru observatorii înșiși! Negocierea ar implica suficiente concesii încât o bună parte a tehnologiilor noastre ar deveni futile!”
Lamyr se uita perplexat la Imperatoare. Ceea ce i se întâmplase pe durata ultimei unități temporale standard îi părea ireal, fiind probabil momentul cel mai oportun ca cineva să alunece în psihoză. Totul, începând de la convocarea de urgență la Palatul Imperial, derularea pe retina ochilor lui simieni a peisajului architectural matusalemic reprezentat de epicentrul Imperiului Wuan, cât și conținutul discuției sale cu Ishtar, îl făcuseră să dezvolte o rezistență mentală față de cele întâmplate, ca și cum faptele experimentate ar constitui un vis, și nu realitatea cea mai profundă a lumii în care se născuse. Nu ar fi crezut să o audă pe însăși Ishtar spunând ca întregul Imperiu condus de ea, incluzând și persoana imperială, nu este decât un furnicar în comparație cu o rasă mult mai veche, capabilă să le transforme civilizația într-un puzzle de organe supra-dezvoltate, dar lipsit de sistemul circulator care să le țină în viață, cât și de legătura coordonatoare față de sistemul nervos central. Iar acest mozaic viu urma să revină la componentele sale de bază, părând ca aflându-se în situația de a parcurge traiectul evolutiv invers de la sistem la organizarea pluri-celulară, o organizare, la rândul ei, destul de complexă, însă net inferioară structural și funcțional celei actuale.
“Ai punctat bine problema, oricum!”rosti Ishtar, ridicându-se în picioare în zona îngustă din fața tronului, și apărându-i în întreaga ei mareție naturală. O masă de carne neagră ca smoala, înaltă de cinci unități spațiale standard, din care se ramificau șapte apendice, patru laterale, două aflate în prelungirea trunchiului robust, iar ultimul, dorsal și cel mai lung dintre toate, pierzându-se undeva în apa din bazinul în mijlocul căruia se afla tronul. Știi, cred că a venit vremea să-mi numesc un alt Mare Oficiant Imperial! Oficiantul în exercițiu va deveni cât de curând incapabil să-și mai îndeplinească îndatoririle profesionale din motive cât se poate de obiective. Să spunem că a devenit mult prea implicat emoțional! Oricum, de multă vreme eram curioasă să-i testez potențialul genetic, și cred că a venit timpul, acum când timpul încetează să mai opereze în favoarea noastră, ca rugile să-i fie îndeplinite! Da, ai intuit corect, tu urmează să fii noul Mare Oficiant Imperial!”
“Bine, dar nu mă simt pregatit pentru așa ceva!“vorbi Lamyr, fiind suprins să constate că tocmai a articulat un refuz. “Ce se va întâmpla cu munca mea de la Academia Militară?” “Ce-ar mai fi Academia Militară în absența transporturilor spațiale? Nu cred că poate exista alternativă în situația actuală! După cum prea bine știi și tu, Lamyr, acum nu ești pregătit să ocupi funcția de Mare Oficiant, și nici nu cred că vei fi pregătit vreodată, nici dacă-ți vom prelungi viața pentru câteva zeci de mii de cicluri planetare standard!”zicând acestea potentata râse zgomotos, într-un acces neașteptat de emotivitate, după care continuă: “Pur și simplu îți lipsesc caracteristicile genetice pentru aceasta. Însă pentru mine aceasta nu constituie o problemă deoarece intențiile mele cu tine sunt cu totul altele. După ce vei fi format la un nivel general în privința atribuțiilor specifice acestei funcții sacerdotale te voi trimite în calitate de negociator ca să discuți cu Genitorii. Cred că ai calitățile diplomatice necesare, iar natura ta eminamente umană îi va face pe aceștia să te investească cu maximumul de încredere posibil, iar asta pentru simplul fapt că-ți va fi imposibil să ascunzi vreo informație esențială față de ei! Delegarea ta ca negociator va echivala cu trimiterea unui cristal informațional. Vor vedea prin tine ca prin apele străvezii de pe Pritivi! Într-un fel, vei fi un soi de emisar neutru! Din fericire pentru scopul misiunii acesteia tu ți-ai păstrat întreaga umanitate, inclusiv detașarea emoțională a unui alogen față de problemele unei rase cu care a intrat în contact de abia la vârsta maturității lui. Tu nu ai niciun interes subiectiv sau vreo condiționare matriceală, în toate înțelesurile cuvântului, ca să aperi o cauză față de care vei rămâne până în clipa morții tale esențialmente străin!”cuvântă Ishtar, accentuând ultimele vorbe într-o intenție ilocuționară redundantă de a-l co-interesa pe subalternul ei.
“Este o onoare nebănuită, de fapt, Majestate!”îndrugă Lamyr. “Dacă stau să mă gândesc, eu am încetat să mai exist în sensul pământean al cuvântului încă din momentul în care am fost adoptat de wuani. Inițierea mea ca ofițer wuan a constituit o nouă naștere pentru mine, relevându-mi, pe deasupra, inutilitatea și puerilitatea existenței mele de până atunci. Cred că din acel moment orice s-ar fi decis în privința mea nu ar fi avut, în fapt, cum să-mi modifice condiția. Oricum, am văzut și am învățat infinit mai multe decât ar fi trebuit să vadă și să deprindă un pământean!”
“Iar acum îți ofer practic totul, iar quintesența propunerii mele constă într-o întâlnire de care niciun wuan nu a avut parte. Așa că poți să afirmi că vei ieși extrem de caștigat pe linia cunoașterii! Acum vei fi condus în camera Marelui Oficiant în exercițiu, unde acesta te va iniția ca sacerdot imperial pe durata următoarelor supra-unități temporale standard. Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc personal, Lamyr, probabil că dacă strămoșii tăi și ai mei ne-ar fi fost comuni am fi reușit să avem un dialog mai complet!”șuieră Imperatoarea, provocând un val de zâmbete în rândul membrelor Gardei Imperiale. “Voi, oamenii, valorizați atât de mult știința de dragul științei, însă tehnologia voastră mentală nu vă permite nici măcar să vă securizați emoțiile cele mai neprofesionale!”adăugă ea, așezându-se amuzată pe tron. “Mă doare capul, mă simt de parcă aș fi primit zeci de rapoarte de pe câmpul de luptă, cred că Genitorii o să rămână blocați pentru restul ciclului cosmic!”
Lamyr fu escortat în afara Sălii Tronului de gărzile masive și inexpresive. “Deci pot să-mi citească gândurile, nu doar emoțiile și intențiile! Garda Imperială este formată din wuane selecționate genetic! Sunt complet expus în fața lor, însă ea vrea să mă numească Mare Preot, de parcă ne-am afla într-o parodie de teocrație, una în care zeii numesc un muritor oarecare ca să le reprezinte interesele tocmai pentru faptul că acesta este mai ușor de controlat!”gândi Lamyr, conștient că inclusiv această constatare îi putea fi înțeleasă ad litteram de companioanele lui.
Urcară în ascensorul tubular până la un nivel superior și pătrunseră într-un hol amplu, cu tavanul înalt de circa 10 unități spațiale standard. Pereții metalici ai pasajului erau de un alb strălucitor. La intervale regulate, ferestre dreptunghiulare lăsau să se vadă un spațiu asemănător unei caverne în care wuani îmbrăcați în haine militare desfășurau antrenamente de luptă. Ceea ce era surprinzător era faptul că aceștia păreau să nu folosească arme anihilatoare de la distanță, bazându-se doar pe forța fizică brută și pe uzul armelor albe. Probabil că acolo aveau loc antrenamente pentru situațiile extreme care pot să apară în lupta de la sol. Ceea ce era și mai surprinzător era faptul că militarii angajați într-un duel și care nu ajunseseră în faza luptei corp la corp fie levitau în aer, fie proiectau arme înspre oponenții lor, ca într-o veritabilă confruntare dintre eroii Walhallei din mitologia lumei de baștină a lui Lamyr. Un pumnal din titan, cu mânerul învelit în piele, se izbi de geamul securizat al ferestrei pe lângă care tocmai treceau. Lamyr avea senzația că tocmai a schimbat cercul Infernului, caz în care îi păru ciudat faptul că urma să-l vadă pe Iuda într-un alt loc decât între fălcile lui Ishtar. Iar după ce Iuda și-ar fi expiat păcatele, el, asemeni lui Dante, urma să viziteze Paradisul. Totul părea să fie o comparație deplasată, cu tentă paranoică, însă asemănările erau evidente, cu diferența că el, spre deosebire de Dante, nu era în măsură să spună care este binele și care este răul, aici, în lumea fizică, și de ce Genitorii ar fi fost mai buni decât Imperiul expansionist al wuanilor. În definitiv, singurul motiv pentru care Lamyr nu se sinucisese îl constituise tocmai dragostea lui față de cunoaștere. Era, poate, un păcat luciferic, însă era nu mai puțin adevărat că accesul la informație pe care i-l oferise răpirea lui de către wuani reprezentase o ocazie unică pentru un pământean. Oare Genitorii, care deviaseră misiunea de pe Pritivi în no man’s time, puteau să fie considerați ca fiind reprezentanții forțelor echilibrului universal? Iar dacă ar fi fost așa, atunci de ce aceștia nu au intervenit mai devreme, preferând, în schimb, să interfereze în lumea cu șase dimensiuni a lui Ishtar de abia acum, cand wuanii înșiși începuseră să călătorească în timp, ajungând la limbul sferei de control macrocosmic a Genitorilor?” Ajungând la capătul coridorului intrară într-o încăpere relativ mică, cu tavanul jos, de forma unui pătrat cu latura de circa 12 unități spațiale standard. Raportând-o la proporțiile restului camerelor Palatului aceasta părea să fie o chilie, fiind mult mai modestă ca spațiu și mai puțin pretențioasă din punct de vedere arhitectural. Escorta îl părăsi numaidecât, lăsându-l singur în bezna pătrunzătoare a odăii. Uitându-se îndărăt remarcă faptul că partea interioară a ușilor glisante creea aparența lemnului unui arbore de esență nobilă. Practic, de îndată ce descinse în universul concentrațional al acestei camere monastice, întreaga interfață psiho-senzorială hiper-tehnologizată se destramă, lăsând loc unui alt tip de lume, habitaclul celei mai importante demnități sacerdotale. Se auzi un foșnet din partea opusă a încăperii, iar o voce gravă, ca de bariton, îl invită să se apropie.
“Numele meu este Sedu. În zilele care urmează voi încerca să-ți ofer o pregătire sumară pentru cea mai însemnată responsabilitate imperială, aceea de Mare Oficiant!”
O lumină palidă se aprinse din direcția vocii, și Lamyr putu să vadă silueta unui bărbat înalt, umanoid, însă cu pronunțate trăsături sauriene. Pielea albă îi strălucea în reflexe verzui, cum nu mai văzuse nici la membrele Gardei Imperiale. Ochii albaștri aveau contururile drepte, iar colțurile lor externe formau două unghiuri ascuțite. Era aproape cu desăvârșire chel, exceptând un smoc de păr din vârful capului, care arăta ca și cum ar fi fost implantat, fiind uscat și cărămiziu, ca părul artificial al unei păpuși. Un miros greu, ca de lemn ars, domnea în încăpere, iar senzația olfactivă biunivocă se intensifică pe măsură ce înaintă în direcția lui Sedu. Era același tip de emisie osmică cu cea care îi invadase nările în Sala Tronului, însă atunci fusese mult prea copleșit de emoții ca să poată discerne percepțiile de restul proceselor lui mentale. Mirosul de reptilă udă i se păruse ceva firesc având în vedere aparența fizică a lui Ishtar, Lamyr nemairemarcând contrastul dintre natura inteligentă a Imperatoarei și ansamblul percepțiilor senzoriale, care-l trimitea cu gândul la orice altceva decât la civilizația materială. Era ceva dezagreabil, dar, deopotrivă, plăcut în izul camerei în care se afla. Poate doar mirosul de nicotină să-i fi generat, în scurta perioadă în care fusese fumător, aceste aprecieri ambivalente.
Parcă intuindu-i gândurile, Sedu i se adresă: “Te întrebi de ce te atrage urâtul? Totul pare să fie neplăcut simțurilor tale mamaliene, dar, în același timp, te fascinează! Să fie starea hipnotică în care se găsește o rozătoare aflată în fața unui șarpe veninos? Sau să fie chemarea sângelui din care ai fost plămădit? Crezi că dacă ai intra în cavoul familiei tale simțurile ți-ar rămâne mai încântate?” “Îți înțeleg deprimarea, însă să știi că nu este vina mea că urmează să fii înlocuit!”bravă Lamyr, neștiind cum să interpreteze cuvintele lui Sedu. “Ce te face să crezi că-mi pasă de ceea ce se va întâmpla cu mine! Problema este că nu știu dacă tu vei face față exigențelor postului! Tu știi că nimic din ceea ce ar putea să țină de bunul simț intelectual, ultimul fief al rațiunii după ce am constatat că Arhiva Imperială nu deține nicio informație care să justifice numirea ta în funcție, nu susține numirea ta ca Mare Oficiant? Este ca și cum Ishtar s-ar contrazice pe sine însăși!” “E cu atât mai ciudat, dar se pare că asta urmează să se întâmple, nu?” “Însă Ishtar trebuie să aibă o rațiune, cu atât mai mult acum, când Genitorii au interferat cu planurile noastre!”pufni Sedu. “Chiar că nu pot să-mi dau seama ce urmărește cu tine! E bine să-ți reamintesc că această funcție este viageră, ceea ce înseamnă că, indiferent de gradul de competență al ocupantului acesteia, acesta o va exercita până la sfarșitul vieții. Ceea ce înseamnă că întinderea mandatului nu poate să fie scurtată la modul formal, ci doar durata de viață a celui care ocupă funcția! Informațiile pe care le vei afla odată cu inițierea ta te vor face indezirabil pentru viața laică. În primul rând, pentru că vei vedea lumea și Imperiul în lumina altei cunoașteri, în al doilea rând, pentru că nu putem risca ca datele la care vei avea acces să fie aflate de oricare dintre cetățenii imperiali, acestea constituind secrete de stat de cel mai înalt nivel. Cât de privește pe tine, Lamyr, în cazul tău, nerespectarea caracterului viager al acestei funcții ar echivala cu popularizarea acestor secrete de stat întrucât mă îndoiesc că vei reuși să-ți controlezi mintea suficient de bine încât să scapi unei scanări telepatice la care ai putea fi expus ulterior! Cred că evoluția ta în societatea noastră a ajuns la apex, însă problema este aceea că piramidele nu au fost construite pentru libertatea pământească a ocupanților lor!” “Vrei să spui că voi înceta să mai am o viață așa cum m-am obișnuit să am?” “Din câte consider eu nu vei mai avea o viață deloc, iar asta pentru faptul că ești una dintre cele mai nefericite opțiuni pentru calitatea de Mare Oficiant!” “Ishtar te-a consiliat să-mi spui asta?” “Nu, însă un Oficiant care-și deleagă atributele are obligația să-i spună tot ceea ce consideră ca fiind necesar succesorului său!” Zicând acestea, Sedu activă vocal ecranul computerului biroului său. “Iar acum cred că va trebui să începem cu prima lecție, dragul meu neofit!”

Următoarele zile aveau să se dovedească revelatorii pentru Lamyr. Deja știa despre modul în care funcționa Arhiva Imperială, însă o serie de evenimente care țineau de detaliu, mai degrabă, îi fuseseră aduse la cunoștință de abia acum, deși consecvența lor logică era evidentă. Ishtar, în calitatea ei de entitate hexa-dimensională, capabilă să manipuleze continuum-ul spațio-temporal în șase dimensiuni, avea, prin natura ei, posibilitatea înnăscută de a evalua orice posibilitate factuală aparținând actualului ciclu cosmic al Universului, iar apoi, în funcție de liniile crono-dinamice asociate unei posibilități oarecare, să întrevadă dacă și cum un anumit eveniment va avea loc. Apoi, ținând cont de gradul de dezvoltare tehnologică a Imperiului Wuan, nu mai rămânea decât să-și trimită supușii, fie mobilizând flote militare, fie comandând instalații de wuano-formare ori distrugătoare planetare pentru a imprima un curs factual sau altul pentru ceea ce fusese inițial o simplă posibilitate factuală computabilă matematic. Clarviziunea prospectivă a Imperatoarei, susținută de nivelul de civilizare materială al wuanilor, îi permiteau acesteia să fie conducătoarea de facto a întregului Univers cunoscut. Mai mult, cât timp wuanii nu întâlniseră până în prezent o altă rasă inteligentă capabilă să îi concureze, și chiar dacă ar fi întâlnit-o aceasta nu ar fi avut cum să manipuleze mai eficient dimensiunile fizice, Imperiul condus de Ishtar se putea considera ca fiind, la modul virtual, un imperiu universal, wuanii controlând actualul ciclu cosmic sau, altfel formulat, ei stăpâneau lumea în limitele impuse de timp.
Hindușii, un popor ancestral de pe lumea de origine a lui Lamyr, ar fi enunțat aceste lucruri prin relația dintre Shiva, ca personificare a timpului transcendent, a eternității, dar și a spiritului, și Kali, ca personificare a materiei fizice, a ciclurilor cosmice recurente care formează samsara. Kali, ca alt mod de a spune timpului determinat și imanent, lumii de acum sau lumilor care au fost ori care se vor succeda acesteia. Shiva, în schimb, desemna ansamblul lumilor existente cât și, implicit, posibilitatea actuală de a conține simultan în esența sa divină toate universurile succesive. Kali, deși zeiță a morții, era viața lui Shiva, reprezenta materializarea principiului divin, iar esența acestuia din urmă era aceea de a fi, nu de a exista. Kali dansând pe trupul imobil al lui Shiva aflat în transă enstatică, obținută într-o eternă savasana, asana cadavrului.
Iar wuanii, în tot acest proiect macro-cosmic expansiv atât în spațiu, cât și în timp, însă nu în timpuri diferite, nu și dincolo de limitele fizice ale acestui ciclu cosmic, erau albinele lucrătoare care îndeplineau sarcinile acestui plan gargantuesc. Prin Imperiu Ishtar ajunsese la controlul efectiv al lumii în care ne aflam, la instanțierea divinității în universul fizic. Nu doar teologic, dar și practic, Ishtar era divinitatea unică a lumii. Teologia și știința convergeau în și prin Ishtar, și chiar dacă ar fi existat zeități acestea nu ar fi avut cum să fie superioare acestei super-ființe materiale. Cel puțin nu în limitele universului controlat de catre Ishtar. Singurul motiv pentru care Ishtar nu putea să fie considerată ca fiind echivalentul perfect al lui Kali era natura ei materială destructibilă, calitatea ei de ființă vie apartenentă unei specii biologice.
Lamyr se amuza gândindu-se la truda tehnologiilor religioase din istoria umanității, în special a celor din antichitate, de a creea într-un mod artificial o imagine divină monarhilor în scopul de a desăvârși exploatarea socio-economică a supușilor. Ei bine, wuanii chiar concretizaseră acest deziderat ultim al oricărei teocrații sau al oricărui totalitarism edificat pe baze religioase, cel mai adesea ținând de cultul soarelui și, implicit, al descendenței solare a suveranilor. Nici nu fu surprins să constate că persoana imperială nu fusese straină de culturile religioase ale antichității midi-orientale terriene. Ishtar influențase într-un mod direct apariția culturilor religioase sumeriene, asiro-babiloniene și egiptene. Aceeași Ishtar, iar viitorul Mare Oficiant se cutremură gândindu-se la vârsta considerabilă pe care suverana lui o avea.
Însă cea mai mare și, totodată, singura revelație informațională și inițiatică autentică avea să o primească de abia înspre finalul sesiunii la care îl supusese Sedu. În momentul consacrării efective a Marelui Oficiant, adică în momentul în care ceremonia de investire se apropia de sfârșit, Ishtar stabilea un contact psiho-emoțional complet cu mintea sacerdotului, iar acesta începea să opereze ca un decodor al proceselor mentale ale Imperatoarei. Dacă aspirantul nu era pregătit psiho-emoțional, atunci avea moartea garantată, dată fiind amplitudinea energiei psihice posedate de Ishtar. Acesta era motivul pentru care recrutul era supus unui program de purificare psiho-emoțională extrem de solicitant, asemănător practicilor mistice ale asceților orientali. Nu de puține ori aspirantul eșuase în tentativa lui de a se conecta în mod direct la Arhiva Imperială și murise ca urmare a unui accident cerebral. Au fost și cazuri în care neofitul a intrat în combustie, diferența de potențial energetic arzându-i fiecare milimetru pătrat de țesut organic.
Urma perioada de purificare, iar Lamyr era din ce în ce mai înspăimântat de ceea ce i-ar fi putut rezerva viitorul.