agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-31 | [This text should be read in romana] | Ne trezim dis-de-dimineață și bunica ne așteaptă cu un puișor bine fript pe jar, cufundat în mujdei de usturoi și o turta caldă, coaptă în spuză, învelite într-un ștergar din borangic, puse într-o traistă alături de bucata de telemea (din lapte de oaie), cateva cepe și fedeleșul cu apă rece de izvor. Bunicul a înhămat caii la căruță, a încărcat sapele, sacii cu porumb, fasole și seminte de dovleac, apoi m-a ridicat cu bratele-I puternice și m-a așezat pe capră, în dreapta lui, fiind gata de plecare. Dii, se aude îndemnul hotarât și caii se pun în mișcare. În uliță ne așteapta patru tineri, tocmiți cu ziua, care se urcă-n căruță, din mers, așezându-se pe sacii plini, bine legați cu sfoară. De după un deal vedem cum răsare Soarele și ne bucurăm că, în curând, va fi destul de cald ca să muncim relaxați. Ajungem la tarlaua noastra, care se afla în proxima vecinatate cu pădurea de foioase. Pământul reavăn, proaspăt arat și grăpat, pare mai negru din cauza umezelii. Bobițe minuscule de rouă, în lumina Soarelui, par mici nestemate și mă minunez cum dispar îndată ce le ating cu degetul arătător. Bunicul face cu sapa primele gropițe, marcând astfel rândurile, în care vor fi puse câte doua semințe de porumb și fasole, la un pas distanță și doi pași între rânduri. La fiecare trei rânduri pun și eu două semințe de dovleac. Îmi este foame și-mi vine în minte Povestea turtiței…”eu sunt turtița minunată, de prin ladă adunată, de bunica pregătită, în cuptor sunt rumentită”. Mă duc să controlez traista să văd dacă nu cumva turtița noastră s-o fi rostogolit asemenea celei din poveste și constat, cu bucurie, că a noastră stă cuminte în traistă și mă îmbie să rup un colțișor. Ce gust minunat, de grâu proaspăt măcinat. Mă întorc din nou la treabă și-I asigur pe harnicii mei tovarăși că totul este în regulă, în trăistuța fermecată. La prânz, întind ștergarul pe un hat, sub un păr pădureț, rînduiesc mâncarea, așa cum face acasă bunica, rup turtița în bucățele și-I îmbii “poftiți la masă!” O binemeritată pauză în care bunicul împarte puiul, brânza și sparge ceapa presărând-o cu sare. Mâncăm cu poftă, bem apă și bunicul își răsucește o țigară din foi. Mă uit cu admirație cum dintr-o mișcare scapără amnarul lovit de cremene, bumbacul arde și meticulos bunicu-și aprinde țigara. Fumul albăstrui are un miros plăcut de tutun și mă gândesc, în sinea mea, că poate într-o bună zi am să fumez și eu. După prînz, băieții discută cu bunicul lucruri care pentru mine nu prezintă nici-un interes, neînțelegând sensul și atunci mă duc să văd dacă au terminat caii nutrețul, apoi continuăm semănatul. Tinerii par să se întreacă între ei și în curând sacii se golesc, fiecare având doar câte o traistă de sămânță. Peste o lună când déjà sămnța a răsărit și ici colo au apărut ierburi de câmp, tragem prima pașilă. Săpile ca niște semilune argintii, bine ascuțite, lucesc în soare. Fiecare se străduiește să-și ducă rândurile ca capăt cât mai repede – o adevărată competiție. La următoarea prașilă, porumbul s-a înălțat și a dat știuleți, fasolea are superbe flori, viu colorate și s-a răsucit pe tulpina lui, dovlecii au frunze ce-mi par uriașe și superbe flori portocalii. Revenim… porumbul a dat mătase, fasolea etalează păstăi și primii dovleci au déjà dimensiunea unor mingii de diferite mărimi. Bunicul este fericit, întrevede o recoltă promițătoare. Și iată, din primăvară până-n toamnă trei recolte simultane. Sfârșitul verii. Smulgem fasolea de pe tulpina porumbului și umplem carul. Bunica a adunat din curte, cu măturoiul din nuiele, frunze și alte resturi vegetale, lăsând bătătura curată. Bunicul a bătut in mijlocul curții un par și mi-a spus râzând – vezi, o să ai treabă. Mă tot întrebam ce semnificație or avea parul si vorbele…și iată, după o săptămână fasolea ce fusese întinsă în curte s-a uscat. O funie groasă a fost legată de par și un cal bălan a fost legat de ea. Un bici de piele mi-a fost încredințat și mi s-a spus: mână-l! Calul mergea în cerc, descriind o frumoasă spirală, până se apropia funia de par, călcând fasolea în picioare. Apoi îl mânam în sens invers până când funia se desfășura complet, distanțându-se de pe parul ce străjuia mijlocul curții. Această operațiunie simplă avea drept scop deschiderea păstăilor de fasole pentru a pune în libertate boabele. Operația era repetată de nenumărate ori până când tecile rămâneau goale. Apoi, partea vegetală era adunată cu o furcă din lemn cu dinți lungi, făcută căpițe și păstrată ca nutreț, pentru oi, în iarnă, asemnea turtelor din floarea-soarelui. Boabele de fasole rămase la sol erau puse cu fărașul într-o găleată și vânturate până când fosolea rămânea curată. Ulterior, culegeam știuleții de porumb ce erau depozitați în hambare, împletite din nuiele și apoi lipite cu argilă, unde rămâneau chiar și peste iarnă, când era nevoie de mălai sau pentru hrana animalelor și păsărilor domestice. Urma tăierea strujenilor, ce erau legați în snopi. Aceștia, tocați împreună cu alte erbacee (miei, dughie, orz, ovăz) constituiau nutreț pentru vite, oi și păsări. Din pănuși, iarna, împleteam ștergători iar cocenii erau folosiți pentru încălzitul cuptorului. Apoi, în ultima fază, erau adunați dovlecii care căpătau diverse destinații, după soiul lor – plăcintari pentru plăcinte, unii erau copți în cuptor și unși cu miere din pepeni verzi, alții pentru hrana porcilor și constituirea nutrețurilor. Iarna, la claca pentru curățatul porumbului de pe știuleți și torsul lânii sau bumbacului, bunica făcea o bunătate de plăcinte crețe umplute unele cu dovleac, altele cu brânză de oaie, peste care turna smântână bătută cu ouă. Foaia de plăcintă, ce constituia specialitatea ei în pregătirea vestitele plăcinte dobrogene, transparentă de subțire ce era, se prelingea sub vergea, peste marginea unei mese rotunde, cu trei picioare. Pe jumătatea stângă a foii erau presărate brânza sau dovleacul (după caz), partea dreaptă a foii acoperea umplutura și cu mâinele ei dibace buna încrețea plăcintele si le punea în tăvile din aramă, unse cu untură. Rumenite în cuptor, împrăștiind arome și aburi fierbinți, plăcintele făceau deliciul serii. Acum, gândindu-mă cu drag la ei, constat că, în simplitatea lor, cu dotări rudimentare, erau atât de organizați încât bunăstarea – firească de altfel – era rodul muncii lor susținute, fiecare lot de pământ fiind folosit și astfel valorificat încât, de pe suprafețe mici, să obțină culturi multiple. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy