Tatăl meu

Trei frați erau. Avraham, Izhac și Iaacov Ben_Gal. Cred că bunicul meu, Moise, îl iubea cel mai mult pe Iaacov biblicul și neștiind dacă i se vor mai naște băieți, l-a numit așa pe primul lui născut.

Mama mă născuse pe cînd tata era deja barbat matur. Eu am fost primul născut și numele ales pentru mine a fost Șalom. Șalom, Fiul Valului, Șalom Ben Gal în ebraică. Era asta în 1941 și Acțiunea Barbarossa tocmai începuse. Cînd să mă înregistreze la Primărie, functionarul de acolo care îl cunoștea pe tata, i-a spus:

- Măi Iancule! Mi te-ai făcut pacifist? Șalom, adică Pace, nu este un nume bun acum.

- Bun sau nebun, e numele bunicului meu și nu vreau alt nume, a spus tata.

A spus foncționeru':

- Uite ce e. Mai gîndește-te și vino într-o săptamîna de acum.

După o săptamînă se prezinta tata și spune:

- La circumcizie numele înscris în registrele noastre a fost Șalom și dacă nu-ți place, atunci dă vorba cu rabinul.

Și iac'așa am rămas cu numele Șalom.

Cu cinci zile înainte de nașterea mea murise bunica, mama tatei și Moise, bunicul, stătea Shiva. Fusese o femeie iubită de toți bunica și pierderea ei îl lăsase pe bunic neconsolat. Stătea bunicul pe un covoras de shiva* [vezi jos explicația], refuza să mănînce și plîngea tot timpul. Și intră tata cu vestea cea bună:

- Ai nepot, tataie și numele lui e al tatălui tău, Șalom.

Și se ridică bunicul de pe covorașul acela și lacrimile de durere se amestecară cu lacrimi de bucurie.

Tata era deja bărbat de 40 de ani la nașterea mea. Era înalt de peste 1.8 metri și cîntarea vreo 120 Kg . Meseria lui era contabilitatea și știa să pregătească rapoarte financiare pentru clienții săi mici meseriasi, ca nimeni altul. Nu era coltișor în lege pe care să nu-l cunoască și i se duse buhul pentru succesul lui în "optimizarea" taxele pe care clienții lui le datorau statului. Niciodată nu facuse nimic impotriva legii și dacă nu era sigur de ceva se sfătuia cu un prieten al sau, avocat cu renume.

După 1947, încetul cu încetul, sectorul particular începuse să se restrîngă, căci regimul comunist silea pe micii meseriași prin taxe grele să se reorganizeze în cooperative. Veniturile tatei începuseră să scada din zi în zi, însă la un moment dat a venit la noi nu mai știu care comisar comunist și i-a spus tatei.

- Iancule. Am numit că Administrator al Județului un tip cu origine sănătoasă, însă omul habar nu are de nimic. De nu aveai strămoși negustori te alegeam pe tine. Uite ce propun eu. Dacă esti de acord te numesc locțiitorul lui și vei avea o leafă că a lui.

Zis și făcut. Se înstală tata în Palatul ăla Administrativ, primi o cameră cît o casă și în mijocul ei un birou masiv din lemn de nuc pe lîngă care pînă și tata părea un pitic. Alăturea, într-o cameră ceva mai mică, înzestrată cu un birou mititel "lucra" Nea Vasile, de fapt Vasile Apopii, un bătrînel venit "din productie". Săracul Vasile. Nu era strungar mai bun că el în tot județul, însă partidul îl chemase la datorie. Vasile îl admira și respecta pe tata și în curînd cei doi deveniră prieteni. Vasile stătea mai mult în biroul tatei încercînd să învețe meseria de administrator. Cam o data pe săptamînă erau ședințe cu întreaga echipă a Adminastratiei Financiare. Vasile stătea în locul de cinste însă nu deschidea gura decît la începutul ședinței spunînd::
- Declar sedința deschisă. Rog a ni se prezenta rapoartele și toți știau că acest "ni" se referea la tata. Totusi Vasile era respectat de toți căci era om bun și săritor la nevoie.

Și așa trecură trei ani și într-o bună zi tata ceru o întrevedere oficială cu acelasi comisar comunist care îi propusese serviciul. Omul îl primi pe tata spunînd:

Ce fasonul asta cu întălnire oficială pe capul tău, Iancule. Doar știi că la mine esti mereu binevenit. Hai, ia loc. Am primit un vinișor de Murfatlar de toata dulceața. Am și țuică de Zalău.

- Ieri m-am înscris pentru plecare în Palestina, spuse tata și comisarul mai mult se prăbuși decît se aseză pe fotoliul lui.

- Dragă Iancule. Ce e cu dumneata? Nu e bine la noi? Palestina asta e tară capitalistă, pe cînd la noi o viață să tot faci. Asta mai ales că la Adminastratia Financiara esti rege.

- Așa e, spuse tata, însă soția mea vrea să fie alături de surorile ei care au plecat acolo în urmă cu cîtiva ani.

Căzu comisarul pe gînduri și după cîtva timp spuse:

- Mda. Cu soțiile noastre nu ne putem pune, însă doar știi și singur. După îndicațiile clare ale partidului vom fi siliți să te concediem.

- Nu va fi nevoie, dragă prietene. Am adus cu mine cererea de demisie.

Și iacă-l pe tata fără serviciu. Nu era singurul în aceasta situație. Mai toată evreimea din oraș ceruse să plece, însă concedierile priveau doar pe aceia care detinuseră poziții importante. Pe atunci legea interzicea șomajul. Oamenii trebuiau să accepte orice muncă care se ivea. Vecinul nostru, inginer constructor și om bolnav de tensiune și diabet, a devenit muncitor constructor al socialismului biruitor și într-o zi a căzut de pe schela și "dus" a fost. De atunci nimeni nu a mai cerut aplicarea legii aceleia. Tata s-a intors să întocmească rapoartele financiare la mesteșugarii și brînzarii care mai rămăseseră neorganizați în cooperative și viața a mers înainte.

*

Într-o seară dădu buzna la noi acasă Mitică. Omul acesta bun îl salvase de la moarte pe tata în Pogromul Iașului. Clătinindu-se de oboseală se prăbuși pe un scaun și spuse:
- Iancule! Mare necaz dădu pe capul meu. Ana, singura mea copilă este bolnavă. Acum două săptămîni a leșinat. La spital i s-au facut o multime de analize. S-a găsit că are o malformație înnăscută la inimă. Un fel de spărtura între nu mai știu care camere ale inimii care s-a lărgit cu vîrsta.

Mitică locuia nu departe de noi și eu îmi tot făceam drumul pe acolo ca să fiu în compania Anei. La cei 10 ani ai amîndurora eu eram copil, însă ea era deja o mică domnișorică nespus de frumoasă. Ne cățăram pe copacii de nuci din curtea de acolo și o lăsam să-mi vorbeasca despre păpușile ei. La virsta aceea încă mă mai rușinam să mă joc cu fete și soarta păpușilor acelora nu mă interesa, însă Ana avea vraja în toata făptura ei.

- Iancule, spuse Mitica. Ana trebuie operată în Germania . Doctorii mi-au spus că la noi nu exista utilajul necesar și nici cunoștiințele cerute pentru necazul ăsta. Avem nevoie de o sumă exorbitantă și rosti ceva care mă îngrozi deabinelea.

Tata se uita la el în tăcere neslăbindu-l din ochii care păreau că nici nu-l văd pe Mitică și am avut impresia că îi simt rotițele creierului învîrtindu-se cu repeziciune. După un timp spuse:

- Du-te acasă și spune-i soției tale că mîne dimineață la ora opt aduc banii.

Îmbrăcă tata cele mai bune haine pe care le avea, isi pieptănă putinul păr de pe creștet și plecă rostogilindu-se în drumul său.

A doua zi banii necesari erau acasă la Mitică , operația a reușit și dacă pe Ana nu a călcat-o vreun elefant, șanse sunt că mai trăiește și astăzi.

Încetul cu încetul am aflat cum a strîns tata banii. În noaptea aceea a trezit din somn cîteva zeci din cei mai cu stare evrei ai Iașului și mai cu vorba bună, mai cu mai putin bună, a facut ceea ce fusese rugat. Cu uriașul meu tată nu au putut refuza.

#

Au trecut mulți ani buni pînă ni s-a aprobat plecarea și am mai apucat să trăiesc acolo și bune și mai putin bune, însă toate interesante și pline de farmecul tinereții.

==

Shiva – în semn de doliu, evreii rămîn în casă rudei apropiate, părinte, soț sau copil, timp de sapte zile. "sheva", adica "șapte". De la "sheva" vine și "shabat" și "la-shevet" – a sta jos.