Trăim în detalii dar pierdem esența,vedem dar nu și înțelegem așa se întămplă că de cele mai multe ori când tot ceea ce e important trece pe lângă noi atât de repede încât nu ne rămâne decât speranța zilei de mâine.
Frunzele îl părăsesc una câte una până când și trupul începe să-l trădeze,așternutul de cristal îl invelește dar și omoară,rămâne singur într-o izolare aproape dulce,uitat și torturat de înghețul minutelor visând ca pentru ultima oară la mugurii ce obișnuia să-i aibă.Tabloul existenței umane aparent captivant prin simplitate dar fașcinant de singurătate,așa se întâmplă că dependența este legată de tragedie și mister iar volumele despre dragoste și familie ajung în devorarea prafului ale camerelor încuiate,inima nu mai e salvată de afecțiunea echilibrului în doi acum când trebuie să-i rezervi energia din ura tuturor.
Ramurile se pierd în avalanșa atmosferei,coroana nu îi este furată ci luată înapoi de brațele orizontului auriu odată cu lacrimile transformate în petale uscate,cuvintele ajung șoapte ale strigătelor în ecou,nu mai e nimeni pe umărul căruia să adormi de dor.Acum nu mai rămâne decât îmbrătișarea delicată a morții,întorcând spatele ar fi prea mult să-ți iei adio așa că nu-ți rămâne a spune decât:Somn usor...