CÃPITANUL CEL NERVOS


Era un căpitan de submarin extrem de nervos. Fără nici un motiv, se lega de echipajul din subordine și-l lua la o serie de înjurături fulminante. În acest fel procedă pe trei submarine. Cum uniforma militară este sfântă și nu se joacă nimeni cu ea, văzând ce ieșiri deplasate are, echipajele de pe cele trei submarine l-au dezbrăcat la maieu și chiloți înainte de-ai trage câte o bătaie sănătoasă.
Auzind că iarăși o pățise, amiralul îl chemă la el în birou și-i zise: - Eu, în locul celor trei echipaje, te aruncam la rechini. Îți ofer o ultimă șansă. Din momentul ăsta ești numit căpitan al submarinului Flutur. Pregătește-te, fix la 12 noaptea pornești în misiune!
Căpitanul se prezentă la 12 noaptea în port, dar văzând cine le-a fost repartizat, marinarii lui Flutur refuzară să-l primească la bord. Coborâră cu toții pe chei și merseră la biroul amiralului.
Intuind reacția echipajului, în noaptea aceea, amiralul nu lăsase la birou nici un ofițer de serviciu cu putere de decizie.
- Nu se poate așa ceva! se îngroziră marinarii. Doamne ferește de ceva conflict iscat din senin pe mare, cine coordonează operațiunile până vine amiralul la birou?!
Își făcură cu toții cruce și se întoarseră pe chei, unde, neavând ce face, îl luară pe căpitanul înjurător la bordul lui Flutur și intrară în submersiune.
- Domnule căpitan, poftiți plicul sigilat cu misiunea care ne așteaptă în noaptea asta, îi zise secundul.
Căpitanul desfăcu plicul și citii cu voce tare: - Patrulare până mâine seară la ora 19 prin zona nordică.
Auzind ce misiune îi așteaptă, pe toți marinarii de pe Flutur îi trecură fiorii…
Zona de nord a Mării Negre era străbătută de niște caracatițe dresate de către ruși să blocheze elicele propulsoare ale submarinelor noastre. Cum își învârtea caracatița tentaculele în jurul elicei, urcai la suprafață, unde, culmea umilinței, erai nevoit să iei legătura prin radio cu rușii. Aceștia, amabili, numai zâmbete, îți trimiteau promt, binențeles, pe niște bani care îl uscau pe amiral, un dresor de caracatițe. Dresorul, prin niște semne numai de el știute, o convingea pe caracatița încolăcitoare să-ți deblocheze elicea.
La rândul lui, amiralul, nu avea nici o milă față de căpitanul submarinului surprins de caracatiță. Îi zmulgea toate tresele de pe umeri. Nici echipajul nu era uitat. Le tăia jumătate de salariu pe un an întreg.
Și atunci de ce amiralul trimitea din când în când câte un submarin în nord, dacă știa ce-l așteaptă? Era nebun? Nici vorbă. Iată cum decurgeau lucrurile…
Rușii scriau despre noi în Pravda că avem o frică absurdă de-a ne scufunda cu submarinele în partea de nord a Mării Negre și alte prostii. Mirați, străinii ne întrebau dacă este adevărat ce scriau rușii.
- Vedeți-vă de treabă, nu-i știți pe ruși?!, râdeam noi.
Urma al doilea, al treielea, al patrulea articol în Pravda despre frica noastră absurdă. Abia numai când străinii erau pe punctual de-a le da crezare rușilor, făcând pe nepăsătorul, amiralul catadicsea să trimită câte un submarin în zona nordică.
…Imediat ce citi cu voce tare hârtia amiralului, căpitanul cel nervos înghiți de două ori în sec și-i îmbărbătă pe marinari: - Ãsta-i ordinul, așa facem. Cu toată viteza înainte!
După două ceasuri de navigare, secundul îl anunță: - Am ajuns lângă o stâncă subacvatică de unde se întinde zona nordică.
- Oprește motorul. Toată lume la posturi. Păstrați liniștea.
Echipaj încercat, cu experiență, într-un minut erau cu toții la posturi și dacă aveau ceva de comunicat între ei, o făceau prin semne. Trecură pe submarin câteva ceasuri apăsătoare și nici un alt ordin nu veni din partea căpitanului. Ședeau cu toții mâlc la posturile lor. Secundul apăru în vârfurile picioarelor la căpitan și își frecă burta cu palma, semn că echipajului i-sa făcut foame. Apoi, mimă apucarea unui pahar și ducerea lui la buze. Echipajului i-se făcu și sete. Căpitanul dădu din cap, aprobator, bine, să mănânce și să bea apă toată lumea, în cea mai mare liniște, fără plescăituri. Așa făcură.
Pe la 19 seara, respectând ordinal scris al amiralului, căpitanul strigă: - Porniți motorul și rotiți submarinul pe loc, cu spatele la ruși!
Așa procedară și submarinul se întoase teafăr în Constanța cu misiunea îndeplinită într-un mod strălucit, fără incidente.
Pe amiral nu-l puteai minți. Strâns cu ușa, căpitanul îi mărturisi:
- N-am avut încotro domnule amiral, mă aventuram cu submarinul în zona nordică, asta pățeam, rușinea cu caracatițele. Iar dumneata îmi smulgeai tresele, și fără trese pe umeri, în orice local intram, chiar și în birtul Trei păduchi, se găsea un membru al celor trei echipaje înjurate să mă bată măr.
- Și nu o meritai? O meritai cu vârf și-ndesat. Nu-ți fie frică, nu te degradează nimeni, dimpotrivă, te felicit pentru ideea ta. Așa vor proceda de-aci înainte toate submarinele trimise spre patrulare în nord!...și în semn de prețuire, amiralul îi recomandă un doctor care mai rezolvase cazuri de ieșiri verbale necontrolate.
În Gândul, Adevărul, Jurnalul Național, se consemnau cu litere de-o șchioapă tot mai dese misiuni de patrulare ale submarinelor noastre în nordul Mării Negre. Rușiii erau cu mîinile legate. Îndrăzneau să zică despre noi că suntem niște mincinoși, că de fapt nici nu intrăm cu submarinele în zona nordică, atuncea, automat, și noi dezvăluiam lumii întregi ticăloșenia lor cu caracatițele dresate. Un singur lucru ar fi avut opinia publică mondială de constatat: - Ați dresat caracatițe, înseamnă că sunteți capabili de orice!
Gândindu-se bine la acest aspect, vecinii noștri cei buni ne lăsară pentru o vreme în pace…