Se apropie cu pasi repezi sfarsitul de an. Duca-se pe pustii, ca un an mai amar inca n-am avut! Avea romanul o vorba pe la sarbatori: “cand ne-o fi mai greu, ca acum sa ne fie!” Vorba asta cred ca l-a traznit pe vreunul cand se credea cu teschereaua plina, la o masa imbelsugata a altuia si cu un pahar de vin in fata si inca vreo doua sticle in burdihan. Ceilalti au luat-o de buna si uite-asa a ajuns romanul la concluzia ca oricat i-o fi de greu se cheama ca tot bine ii e, cat mai poate sarbatori ceva. Si slava Domnului , sarbatori sa tot fie. Acum, daca a dat norocul peste tine si te mai invitata cineva la vreo masa, nu mai stai sa te intrebi de ce asuda omul de zici ca a venit dezghetul cand i se aduce nota de plata, sau ce o mai pune gazda pe masa familiei in zilele urmatoare. Treaba ei. Daca te-a invitat inseamna ca are de unde, asa ca… “sa-ti fie ca si acum cand ti-o fi mai greu”. Cu alte cuvinte: sa se gaseasca tot timpul vreunul dispus sa faca pomeni, ca altfel de un’ sa mai iei vreun drob de speranta pentru ziua de maine? Noroc cu cate un Trandaveanu care-si permite luxul sa recunoasca cum ca a facut bani de pe urma celor cu speranta pusa-n cui de ceva vreme si, ca sa-i fie pacatele iertate inca din timpul vietii, ii miluieste pe acestia de cate-un Craciun si-un Paste cu cate-o masa regala, de sa le tina bietilor de foame si de sete de la Craciun la Paste si de la Paste la Craciun, ca-n rest… ce-si face omul cu mana lui… se cheama cel mai adesea prostie. Si asta nu doare, ustura. Dar habar n-ai de unde-ti vine usturimea, ca nici usturoi n-ai mancat nici gura nu-ti miroase. Doar punga e goala si pana la urmatoarea galeata si basma pe care o s-o primesti in cel de-al patrulea an al ignorantei tale esti liber sa injuri cat vrei, ca doar e democratie. Dupa ce-ti primesti iar galeata si basmaua sau vreun kil de orez ori faina, devi subit amnezic si iar ti-o faci cu mana ta, ca romanul nu poate trai daca nu are motiv de injuratura intre doua momente de amnezie, ca sa simta si el cumva democratia asta, ca altfel face degeaba umbra pamantului. Ai zice ca am devenit masochisti nu alta. Masochisti, da’ infrigurati. Noroc cu Craciunul ca ne mai dezmortim calcandu-ne in picioare pentru vreo tigaie la pret redus sau pentru vreun blid cu fasole cu ciolan, moca, pentru a cinsti Nasterea Domnului.
Acu’… e drept, daca ar trebui ca inainte sa primeasca strachina cu mancare sa raspunda romanul si la intrebarea “ce sarbatorim de Craciun?”, multi ar ramane asa cum sunt: flamanzi. Unii, de la nu stiu ce televiziune autohtona, mai repezi la minte, s-au gandit deja la asta, asa ca au mers cu colindu’ din casa-n casa sa vada cum sarbatoreste romanul si mai ales ce sarbatoreste romanul de Craciun. Si tot crestinul colindat a fost sincer si intelept: “Apai de Craciun ce sa sarbatorim… sarbatorim taierea porcului, bem un pahar de vin, mancam o bucata de sorici… Acu’… sa ma iertati… s-ar putea sa nu ma esprim taman bine, a adugat unul mai cu staif, ca… sincer sa va spui… am baut fro doua paharele de tuica…” Da’ vezi ca astia de la televiziune, daca tot au batut atata drum si nimeni nu le-a dat si lor o dusca sa se-ncalzeasca, au devenit necugetat de curiosi, noroc ca n-au dat coltu’ de atata curiozitate. Insa nici mult nu mai aveau cand au aflat ca Adam si Eva sunt consateni cu unul din crestinii cu chef de vorba, ba inca vecini si poate chiar prieteni, cine stie… or fi impartit marul impreuna…
Ei, dar ce am sarbatorit, ce n-am sarbatorit, cert e ca tot romanul s-a veselit - daca i-a dat mana – si-o tine tot intr-o veselie pana de Revelion, cand - stau eu stramb incercand sa gandesc drept - se bucura ca a mai scapat de un an plin de griji si nevoi si ca vine unul care sigur o s-aduca o schimbare. Lasam filosofia schimbarii pentru timpul ei, acu’ important e ca se schimba ceva, mama ei de schimbare, ca de douazeci si ceva de ani o tot asteptam la fiecare inceput de an si in afara de schimbarea la fata a romanului coplesit de nevoi, altceva nu intrezaresti in oglinda timpului oricat ai privi. Dar, cum spuneam, schimbare sa fie ca romanul se adapteaza la orice, ca doar are experienta anilor de comunism si nostalgia cozilor de altadata.
Apropos de cozi: a fost o vreme in care pana si judecatorii au intrat in greva. (Acum s-au lecuit, constienti ca greva asta e un fel de frectie la pun picior de lemn, adica o manifestare a democratiei care nu-ti aduce nimic intr-o tara in care democratia este doar o forma fara fond, asa ca s-au apucat sa-si faca propriile legi). Si, cum spuneam, in greva fiind, programul cu publicul pe la arhivele instantelor era unul special de vreo doua ore, adica de pe la ora 10 pana pe la ora 12. Ei, mai mare bucurie a romanilor nu cred ca a mai fost vazuta de multa vreme. Cu speranta reinvierii vremurilor de altadata, ii gaseai cu scaunelele in fata acestor institutii de pe la ora 5 dimineata, facand liste de asteptare pe care la ora 10, evident, nimeni nu le mai respecta. Dar romanii erau dintr-odata atat de plini de viata si de activi, atat de dornici sa interactioneze cu semenii lor, fie si pentru o mica injuratura strecurata printre dinti, ori strigata in gura mare (dupa temperament), atat de hotarati sa-si strige pasurile, cum nici macar lipsurile nu i-au facut vreodata sa fie. Asa-s romanii: le trebuie un cui al lui Pepelea ca sa rastoarne lumea. Da’ al naibii cui cred ca a fost subtilizat din tara de vreun binevoitor si dus la greci, ca prea erau lenesi si apatici. Deocamdata ramanem la porcul taiat de Craciun sau cartoful din oala de pe plita si la Revelionul petrecut in cabana de la munte, sub ploaia de stele multicolore slobozite la trecerea dintre ani, sau in cocioaba din vale, la lumina lumanarilor arse intru iertarea pacatelor acestei lumi, toti cu speranta unui nou inceput.
Si daca-ar fi gandul meu un fulg de nea, ar trece pe la geamul fiecarui roman sa-i ureze ca anul ce vine sa-si faca salas in casa lui cu bucurie, sa-i curga in suflet dragoste si lumina si-n trup sanatate si putere, sa-i rasadeasca in cale mugurii dorintei de schimbare in bine si florile intelepciunii care sa o faca posibila, sa-i astearna pe chip minunea zambetului, care imbogateste timpul cu frumusete divina!
La multi ani!