agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-10 | [This text should be read in romana] |
Prin fereastra cu gratii de fier primele raze ale dimineții își făceau apariția. Era un răsărit cenușiu, depresiv și apăsător, la fel ca sufletul Minodorei. Toată noaptea nu a pus geană pe geană. Gândurile, aducerile aminte au ținut-o într-o stare de conștiență nedorită. Ar fi vrut să doarmă, permițând somnului să-i șteargă fiecare urmă de durere. Însă prea multe imagini, întrebări fără răspuns și multe incertitudini i-au trecut prin minte în acea noapte, împiedicându-i această dorință. La orice s-ar fi așteptat numai să ajungă în detenție, nu. Tocmai acum când Răducu, băiatul ei cel mic a început deja clasa întâi, iar fata a intrat în primul an la liceu...
„Dragul de el, cine o să-i pună o farfurie cu mâncare în față? Dar hainele cine o să i le spele, cine o să i le pregătească? Iar... mânuța, i-o va conduce cineva pe caiet? Of... și cu alergiile lui nu știu cum va rezista! E acolo, Monica dar... săraca oare va fi în stare? Își va reveni din traumă? Ei îi va întinde cineva o mână de ajutor? În fond e și ea un copil. La cei cincisprezece ani nici nu poate fi vorba de altceva. Să mă bazez pe Victor? Nu încape îndoială, este și el arestat! Ce se va întâmpla Doamne în acest caz? Cine va avea grijă de copilașii mei?” Șirul gândurilor i-a fost întrerupt de soneria puternică ce anunța deșteptarea. Rând pe rând grăbite, cele ce se trezeau își făceau grijuliu patul netezind cu meticulozitate fiecare cută a cearșafului. - Hai cucoană sări din pat că nu ești la pension! Pune mâna și fă-ți patul! Și mișcă-te, mai cu talent, nu fi putoare! Ce-ai vrea? Să vin eu să ți-l fac? Se auzi vocea unei vlăjgane ce-i aruncă priviri răutăcioase. - Las-o tu Barosano, că poate o mai vrea femeia să doarmă, spuse alta uscățivă și cu nas acvilin. Apoi întorcându-se spre ea o întrebă tam–nesam: - Ia spune... tu de unde ai mai apărut aici? Minodora s-a prefăcut că nu o aude, și coborând din patul tare, a început să-l aranjeze cum știa mai bine. - Faci pe niznaiul cu mine? Te-am întrebat ceva! De ce nu răspunzi? Sau te ești făloasă și nu vrei să vorbești cu alde noi astea... Parascovenia mă-tii de cocoană! Minodora o privi uimită, căci nu vedea sensul dezvoltării acelei conversații. Nu-i plăcea interlocutoarea, tonul și atitudinea ei, și mai ales locul o indispunea. Poate că i-ar fi răspuns dacă întrebarea s-ar fi referit la altceva. Însă din minte nu-i ieșeau vorbele procurorului de caz: „Până la emiterea sentinței finale, deținuta va fi transferată în arest preventiv la Penitenciarul de maximă siguranță.” Trăind senzația unui coșmar nesfârșit îi răspunse aproape monosilabic: - De prin partea locului mormăi femeia. - Pentru... ce faptă? Ce făcuși? Insistă aceasta postându-se în fața ei, sfredelind-o cu o privire rece și tăioasă. - Coroiato, lasă femeia în pace! Dis-de-dimineață ești pusă pe arțag? N-ai dormit bine azi noapte? Nu te-a mângâiat destul Barosana? De aia ești nemulțumită? Vezi că te raportăm gardianului dacă nu te potolești, o amenință altă deținută cam de vârsta Minodorei. - Am fluierat în biserică, asta am făcut! Răspunse Minodora prinzând curaj. Nu și-a terminat bine fraza când surprinderea i-a fost imensă, simțind un brânci puternic care o determină să se dezechilibreze și să se prăbușească fără vlagă. - Haoleu astea se bat. Ce-aveți fă, astăzi? S-a auzit din spatele camerei vocea unei tinere tuciurii. Chircindu-se de durere, Minodora a reușit să mai rostească printre dinți: - Te mănâncă pielea fato! - Nu te pune cu asta! S-a auzit din apropiere vocea șoptită a celei ce avea patul suprapus peste al ei. E mâna dreaptă a șefei de cameră, Barosana, aia solidă de-acolo. Amândouă sunt niște pușlamale. Se cunosc de-afară. Mână-n mână au fost acolo și tot așa sunt și aici. Fii calmă, că n-are rost să-ți faci dușmance din ele. Amândouă sunt țicnite la cap, mai ales când n-au luat nimic la bord. Minodora nu-i răspunse, doar o privi oarecum mirată pe cea care încerca să o îndrume. Vocea, acesteia cu timbru plăcut parcă îi inhiba adrenalina ce-a început să crească. Era o persoană cam de statura ei, plăcută la privire, numai ochii de viezure îi dădeau un aer viclean. „Că bine spune și asta. Sunt aici de aseară și iată-mă pe picior de război cu nebuna! De parcă ea ar fi fost anchetatoarea. Trebuie să-i dau raportul despre ce a fost și cum a fost!” Se gândi ea, în timp ce îmbrăcându-și hainele precipitată, aruncă o privire fugară în camera supra aglomerată. Încăperea era prea mică pentru mulțimea sufletelor ce se adăposteau în ea. Deasupra pereților atârnau goblenuri și țesături frumos lucrate. Păturile încărcate cu animăluțe ce doreau a îndulci atmosfera, te duceau însă cu gândul vrând-nevrând la niște copii lăsați acasă în grija soților, pe la rude sau în centrele de plasament. Ici colo, câte o poză familială vorbea de la sine despre dorul posesoarei de cei dragi. Oprindu-și privirea pe un ursuleț, gândul ei se îndreptă din nou la Răducu. Îi cumpărase chiar când împlinise cinci ani o jucărie asemănătoare. După ce a despachetat cutia cu fundă roșie, micuțul a exclamat cu plăcere și uimire: „Ãsta-i Martinicu’ meu!” Ce mult iubea copilul acel ursuleț! Seară de seară îl îmbrățișa cu mânuțele lui firave, și acoperindu-l cu păturica îi spunea înainte de culcare: „Mami să îi dai și lui Martinică un pupic să viseze și el frumos!” Sufletul Minodorei era răvășit de tot. Lacrimi mari și grele îi șiroiau pe față. - Ei hai... Nu mai boci acuma că o babă la priveghi. O să te obișnuiești tu și cu asta, că n-ai încotro îi spuse cea cu ochii de viezure. Dacă vrei să vorbim, după micul dejun o să fim mai puține aici. Sunt câteva privilegiate care au drept de muncă în grădina penitenciarului. Îți stau la dispoziție, menționă tânăra ștergându-i delicat cu dosul palmei urmele lacrimilor. - Îți mulțumesc! Răspunse Minodora cu recunoștință, celei ce, într-o lume a sufletelor pierdute, îi arăta un strop de bunătate. Îmi spui cum te numești? Sau cum ți se spune aici? - Amalia Petcu dar, aici în penitenciar sunt cunoscută drept Roșcata. - De la culoarea părului ți se trage fetițo, adăugă Minodora schițând un zâmbet abia perceptibil. Privind-o cu atenție, Minodora constată, că avea trăsături frumoase. Un fel de seninătate nepotrivită cu locul respectiv îi lumina întrega înfățișare. Liniile dulci molcome ale fizionomiei, precum și grația corpului îi dădeau un aer de nimfă, iar tinerețea și-o releva mai degrabă prin agilitatea cu care se mișca. - Categoric! Astea de aici, cum te văd cum îți pun o etichetă! Că se leagă de culoarea părului său de alt detaliu ce te caracterizează, aia ești. Nu știu ție, cum ți-o zice. Hai să mergem acum în sala de mese, că aici trebuie să ne încadrăm în timp și vom mai vorbi acolo. - Bine, bine, dar cum vrei să-ți spun eu? - Spune-mi Roșcata, că m-am obișnuit cu această poreclă. Ieșind din camera cu numărul o mie șase sute, descoperi cu privirea un coridor lung la capetele căruia grilaje de fier accentuau sentimentul privării de libertate. De-o parte și de alta a acestuia ușile camerelor cu vizoare micuțe erau numerotate, din sută în sută. Pereții curați, placați cu faianță albă dădeau un aer de spital respectivului loc. Pâlcuri, pâlcuri, deținutele ieșeau din încăperi îndreptându-se spre sala de mese ignorând prezența celor trei gardieni care, postați undeva la mijloc, supravegheau trecerea acestora cu priviri pofticioase. - Nu mi-ai spus însă, cum te cheamă pe tine, o întrebă Roșcata iuțindu-și pasul. În urma ei Minodora murmură abia perceptibil: - Sunt Minodora Florescu. Poți să-mi spui cum vrei, nu mai contează. - va urma - |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy