agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1704 .



Parfum și țepi
prose [ ]
noi...ei...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [jana_camelia2006 ]

2012-01-16  | [This text should be read in romana]    | 



Îi vedeam adesea pe stradă ținându-se de mână ca doi copii îndrăgostiți. Timpul desenase pe chipurile lor, brazde adânci și tot el le-a sleit puterile. Un singur lucru n-a putut face. Să șteargă iubirea din sufletele lor. Se vedea asta de la o poștă. El care devenise o umbră palidă a bărbatului de altă dată, o privea atent susținând-o de cot la orice povârniș care le apărea în cale, pe ea unica femeie ce i-a fost atât de aproape în toate clipele de bucurie dar și de durere.
Alteori îi vedeam la geamul apartamentului împărțind impresii doar de ei știute. Unul lângă altul două făpturi ca două flori uitate în vaza din vitrină. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc mai îndeaproape.
Erau ca bunicii mei și se pregăteau pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă. Ea, scoțând vraful de haine îngălbenite pe alocuri de trecerea vremii le cerceta și le sorta pentru o nouă spălare.
- Iar s-au adunat dragă la spălat o grămadă! Suspina ea privindu-l parcă întrebător.
- Dar de ce trebuie să le speli din nou? Oricum sunt unele pe care de zeci de ani nu le-ai mai mai purtat!
- Dar uite, dragule, am găsit aici cămașa băiatului cea uitată acum trei ani când a venit la noi... Uite încă mai păstrează parfumul lui. Doamne ce dor îmi e de el!
- Dar parfum de nepăsare nu simți dragă? De acea nepăsare care-l împiedică să dea măcar un telefon?
- Nu fi răutăcios că-ți tai nasul! Răspunse bătrâna privindu-l șugubăț. Ce ai cu băiatul? Are și el problemele lui! Știi doar că nu-i ușor în ziua de azi!
- Da' ce? Nouă ne-a fost ușor? Că l-am crescut ca pe o floare. Și am renunțat la multe ca el să fie mulțumit. Și-acum tu verși lacrimi simțindu-i doar o vagă mireasmă de spray?
- Iar scoți țepii ca un arici! Spuse bătrâna înciudată. Atâta comoară ne-a dat Dumnezeu și tu vorbești doar în dodii.
- Ei draga mea, ai uitat când renunțam la concediile noastre ca să-l ținem pe el în școală? Să-l facem doctor, să fie respectat și fără grija zilei de mâine. Și acum... Nici măcar un calmant nu trimite. Că doar știe destul de bine cât de bolnavi suntem. Și mai știe că pensia-i mică și noi neputincioși a mai câștiga.
- Off... Iar vorbește gura fără tine... Ce s-a întâmplat azi că vezi doar partea negativă, bodogăni femeia ca pentru ea însăși, în timp ce intra cu brațul încărcat cu haine în baie.
- Nu s-a întâmplat nimic! Vreau să te văd zâmbind, vreau ca parfumul amintirilor să nu-ți mai stoarcă lacrimi. Ce a fost am văzut, ce este vedem iar pentru viitor, Dumnezeu cu mila pentru noi.
Parcă neauzind ceea ce el a spus, după câteva momente, bătrâna s-a întors în cameră și scoțând din sertarul vitrinei un album cu poze începu să-l răsfoiască încet. Pe nesimțite, el se opri în spatele ei și mângâind-o protectiv pe cap privi aceleași vechi relicve ale timpului. O lacrimă se întrevedea în colțul ochiului lacrimă ce și-o șterse pe furiș.
- Uite aici, Florinel al nostru era în clasa întâi. Vezi ce frumusețe de copil era? Un înger...
- Ai dreptate... un înger ce-mi sărea în spate când veneam de la serviciu, care mă buzunărea în căutarea nelipsitelor dulciuri... De unde să știe îngerul că pentru ele de multe ori renunțam la o bere...
- Bre moșule devii nesuferit! Tu chiar nu-ți iubești copilul?
- Cum să nu? Dacă văd lucrurile altfel înseamnă că nu? Cine i-a plătit garsoniera? Prima lui casă... pe care apoi a vândut-o...?
- Am făcut amândoi ceea ce trebuia să facem ca părinți... Dar uite aici cum radiază de bucurie! Cred că e festivitatea de absolvire a liceului...
- Da... Îmi amintesc... Parcă se rușina de prezența noastră... Ce să-i faci...? Devenise fecior în toată regula, iar noi... șterse prezențe rătăcite în mulțime.
- N-a vrut să fie așa... că el e copil bun! Era preocupat să-și trăiască emoțiile! Tu n-ai fost tânăr? Uite! Poza de la nuntă! Doamne cât de tineri și frumoși mai erau!
- Nunta... da nunta! Am plătit trei ani rate la bancă pentru ea...
- Și acum îți pare rău? Ariciule! Ce te nemulțumește? Bun rău așa cum ni l-a dat Dumnezeu e al nostru! E rodul iubirii noastre. Cel puțin știm că ne-am făcut datoria! Uite, vezi, aici e poza din concediu... tocmai din Elveția.
Conversația celor doi fu întreruptă de sunetul telefonului. Cu pași greoi, bătrânul se îndreptă în cealaltă cameră, de unde aproape monosilabic răzbăteau frânturi de conversație „De-ai știi cât mă bucur că ai sunat... Cum? Unde? Da? Notez.. Te grăbești? Aha! Când mai vorbim? Bine... atunci... pa!”
Reintrând în cameră bătrâna îl văzu clătinându-se pe picioare. Nici nu apucă să-l întrebe despre conversație când acesta se prăbuși inert la pământ.
- Dragule! Nu mă părăsi! Ce-i cu tine? Hai trezește-te! Dintr-o dată, parcă uitându-și vârsta, aproape alergând aduse tableta de nitroglicerină și i-o strecură în gura întredeschisă. Apoi, la fel de repede umplu un pahar cu apă și începu să-l stropească... mai mult mângâindu-l cu palmele ude. Lacrimi grele îi curgeau pe obraz prelingându-se peste chipul omului ei. Lacrimi de neputință, în care adunase iubire de-o viață. La un moment dat acesta deschise ochi. Văzându-l femeia îl ajută să se ridice spunând:
- Bine că ți-ai revenit dragule... of ce tare m-ai speriat! Eram gata, gata să leșin și eu. Cum ești? Vrei să chem salvarea? În locul răspunsului bărbatul negă abia perceptibil din cap.
Ajutându-l să se întindă pe pat, bătrâna îi potrivi perna sub cap, și se așeză alături de el pe un scaun. Tăcerea se instală între ei. Nici nu era nevoie de vorbe, căci privirile lor vorbeau și-și strigau disperarea.
Într-un târziu, cu vocea astinsă de durere, bătrânul rosti:
- S-a mutat în America! Florinel al nostru a plecat în America...
Și nici măcar „la revedere” nu ne-am luat. Dar avem numărul lui de telefon.
M-am trezit din melancolie purtând în suflet tristețea celor uitați, spunându-mi: “Sunt floarea părinților mei. Să nu-i las să-și îndulcească bătrânețea aspirând doar parfumul amintirii clipelor trecute căci țepii nepăsării produc răni adânci.” Ca teleghidată am pus mâna pe telefon formând un număr... De la celălalt capăt al firului o voce plăpândă dar entuziasmată, îmi persistă și acum în urechi. ”De-ai știi cât mă bucur că ai sunat!“

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!