Un bătrân dascăl mi-a arătat o temă scrisă pentru vacanța mare, pe care a găsit-o în arhiva școlii, dosită într-un vechi registru matricol. Tema era Ce schimbări ați observat, în ultimul timp, atât în școală cât și prin oraș? A fost scrisă de către un elev ce trecea, probabil, din clasa a V-a în a VI-a, cu mai multe decenii în urmă. Ca să fie mai inteligibilă am pus, doar ici-colo, câteva semne de punctuație.
Iat-o:

S-au produs doar câteva schimbări extraordinare atât pe strada școlii și, mai ales, în clasa noastră de la etajul I. Mai întâi, pe peretele de deasupra tablei, au apărut patru tablouri. Pe două era reprezentat câte un bărbat cu barbă cum nu mai văzusem decât la niște călugări, dar și la niște țigani lăieți, urma apoi un cap uscățiv cu o barbă cioc și în sfârșit unul bărbierit, dar cu o mustață impunătoare. Pe un perete lateral încă șapte, printre care și o femeie cu părul scurt, dat peste cap, precum la un bărbat.
Prin prima mea cartea de Limba română un oarecare Silvestru Andrei salva un abataj. Nici-un coleg, și trebuie să recunosc chiar nici eu, nu știam ce-i acela abataj. Am aflat de la domnul profesor Gălătescu care ne-a dictat, iar noi am scris în vocabulare: abataj = loc de extragere a unui minereu. Vedeam noi că domnului profesor nu i-a plăcut să lungească vorba. Nici despre mărul de lângă drum parcă n-ar fi vrut să ne spună multe, de aceea, probabil, n-am prea înțeles de ce trebuia să aibă drumul gard și cum se făcea că poamele i-au luat foc. Se oprea, parcă mai bucuros, profesorul nostru, la întâmplările petrecute de un copil, cu părinți destul de avuți, căruia îi plăcea să pescuiască în tovărășia unor oameni sărmani pe un lac căruia îi zicea Nada florilor. Ne-a plăcut, mai ales, cum făceau acei sărmani, de scoteau apă limpede și proaspătă, de pe fundul acelui lac, cu ajutorul unei sticle și a unei sfori legate de dop. Mai era acolo, în carte, și profesorul ne spunea frumos, despre un cățel ce însoțea o fetiță fugită în pădure din cauza mamei ei maștere. Mai scria și despre un bătrân, de-i zice egumen, care avea poalele încinse și obrazul rumen. Nu prea înțelegeam, cu toată strădania domnului Gălătescu, ce spunea bătrânul. De aceea, cred, n-a putut s-o învețe a o recita pe de rost, pentru nota 10, nici chiar Duțu premiantul clasei. Mai aveam acolo, în manual, o bucată de citire sub care scria, în paranteză, text facultativ. De aceea, probabil domul profesor n-a zis nimic despre el. Dar erau scrise lucruri interesante: că slavii aveau părul blond și ochi albaștri, că erau niște oameni buni și blânzi ce au trecut prin țara noastră și mulți au rămas pe aici. Că dacă ei n-ar fi rămas, noi românii, n-am fi avut o limbă a noastră, că ei ne-au dat multe din cuvintele ce le folosim
astăzi. Și câte nu mai scria în manualul nostru? chiar și ghicitori. Iată una: Cine umblă pe islaz și pocnește de necaz când aude pe ogor uruitul de tractor. Era ușor de ghicit pentru că imediat era o paranteză în care era scris, cu susul în jos, cuvântul (chiaburul).
De la o vreme în locul domnului Gălătescu a început să vină un alt profesor care a zis că îl cheamă Ivan Ivanovici Bodnărenco. A încercat să ne învețe el limba română dar mai ales limba rusă. Un coleg mai mare mi-a spus că domnul Gălătescu a fost ridicat pentru că a spus la berărie că el îi ca o pătlăgică verde ce numai coaja o are roșie. Apoi la ora de muzică am învățat niște cântece foarte frumoase. Pe lângă Sulico și Steagul partidului am mai învățat și altele precum: A fost un om mare Lenin el grijă de toți avea, dac-ar mai trăi acum pe noi el așa ne-ar întreba Copii voi dragi ce mai faceți noi am răspunde așa trăim cu toți în libertate așa cum tu ne-ai învățat
Și pe stradă s-au produs schimbări anul trecut, când eram în clasa a V-a. Au apărut, și mai sunt și acum, suspendate între casele mai înalte, niște scânduri vopsite în roșu pe care scria cu alb Traiasca Republica Populară Romîna . Se bălăbăneau tare când bătea vântul. Odată a căzut una și era cât pe aci să omoare o femeie. Acum știu că acele scânduri vopsite se numesc Lozinci Toate vitrinele păvăliilor s-au împodobit cu pânză roșie iar în mijloc era tabloul tovarășului I.V. Stalin . Doar mai târziu am aflat că acolo deasupra tablei, din clasa noastră, se aflau portretele celor patru mari învățători ai clasei muncitoare. Știu acum și pe cine reprezintă ele.