Atâtea riduri trase de timp îndelungat și ani deacurmezisul tot atâtea povești are bunica cu năframa trasă pe urechi cu părul nins împletit că spicul de niște mâini aspre și muncite pe câmp de obicei la sapă în miezul zilei. Plină de priviri calde și blânde ea încă ne mai veghează noaptea-n vis. Ochii ei mici, luminați de soare sunt adesea întorși spre drumul neasfaltat încă, așteaptă mereu cu nerăbdare în prispa casei zile însorite și se bucură când pe același drum bătucit de pași și roți de căruțe zburdă nepoții plini de energie, sărind dintr-o parte și alta a părinților venind în vizită la bunica care așteaptă ca de obicei în prag plină de emoții și fericire. Când radiază i se afișează un zâmbet sincer și frumos de nu mai ai nevoie de cuvinte cu mi-a fost dor. E bunica care adună vorbe alese și în timpul cel mai potrivit le însămânțează în sufletul tău ocărât, tot ea e cea care simte dinainte ..care cunoaște omul numai aruncând privirea, ograda ei fiind mereu plină de oameni frumoși și deschiși la suflet. Acolo se strâng toți copii în gălăgie multă ca la grădiniță din niște jumătăți de oameni care se joacă la bunica v-ați ascunselea . E bine și pace în sufletul ei mai ales când primește sărutări pe furiș în pauza de joacă de la micuți.I se luminează fața care adineaori era îngândurata de grijile zilei. Mereu plină de iubire și de vorbe înțelepte care îți mângâie sufletul străin iar poveștile ei înainte de a adormi au gust și farmec de te captivează cu totul cuvintele prind viață alunecând într-o altă lume.. De obicei diminețile acolo sunt diferite când te trezește aerul tare, proaspăt și mireasma rufelor curate te îneacă plăcut...peste câmpuri vezi libertate și gustul de lapte proaspăt te amețește de fiecare data. Îmi amintesc cum sorbeam cu poftă laptele proaspăt și gros din cana colorată în verde, iar la final de cele mai multe ori îmi rămânea o dungă de mustață albă de spumă și prinse în acel moment tare mai râdeam cu bunica în verandă Pâinea de casă în cuptor rumenă și undeva uitate pe un colț de masă bătrână de lemn stăteau la dospit plăcintele cu varză făcute în grabă cu multă dragoste. Dar bunica cunoștea plăcerile mele, și mă mai ademenea cu porumb fiert și sămânța de floarea soarelui. După o masă copioasă obijnuiam să stau pe banca dinafară ogrăzii ieșind din timp o vreme pe cărări nescrise încă. Acolo eram prietena pădurilor și ghioceilor, iarba mă gâdila la picioare și fluturii mi se jucau în păr. Mai departe era un podeț peste râu, un râu unde ne mai scăldăm în verile leșinate de căldură unde se adunau toți copii din sat. Apoi în drum spre casă îmi căutăm urma pașilor în firele de praf, în timp ce mai la vale erau strânse grămadă bătrânele din sat. Câteodată mergeam în vizită la unchiu Vasilică când mă striga de după gard și fugeam să ajung mai repede. Avea vreo șase stupi în spatele casei și avea obiceiul să îmi murdărească fața cu miere când mă servea. Acasă la bunica de mă îmbolnăveam găseam leacuri băbești, plante de toate soiurile cu care mă trata de dureri de cap sau de măsele iar durerea mă lăsa singură, nu mai aveam nevoie de doctor. Bunica ținea la biserică era credincioasă și se ruga mereu în sopata la binele nostru, întotdeauna am crezut ca e un înger fără aripi cu un chip angelic. Cu ochii mici albaștri mult prea bună la suflet și prea înțeleaptă ea ne știa dinanuntru nostru, zbugiumul sufletesc pentru că abaterea reflecta și întrânsa și nu aveai voie să-i ascunzi nimic. Pentru că ea ne-ar feri de greutățile care le cărăm în spate zi de zi ne-ar ușura povara ...e mereu acolo și te înțelege. Oricând te umple cu căldură în vorbele ei înțelepte și prinse de vreme. Te ajută și te învață mai bine , îți arată drumul să pășești înainte fără remușcări și te îndrumă astfel încât să nu ai parte de lovituri prea grele pe care să nu le poți duce, te pregătește să dai piept cu viața și încrezătoare te urmărește ca la sfârșit să se poată bucura să vadă cât de bine ai rezistat. Și la final se duce liniștită, împăcată că te-a învățat bine și că ai înțeles esența lucrurilor nerostite încă..