O cheamă, de fapt, Mimi Calapodescu. Nu s-a mândrit însă niciodată cu acest nume. Ori de câte ori era astfel apelată, se roșea ușor stingherită. Din cine știe ce ramură obscură a arborelui ei genealogic, un biet cizmar dăruise neamului acest cadou onomastic, de care, până la ea, nimeni nu se rușinase. Mimi visase cu ochii deschiși încă de mică. Se vedea înconjurată de fast și bogăție. Departe de mahalaua în care maică-sa o adusese pe lume. Și destinul ei nu fusese departe de a se fi împlinit în litera lui. Mimi plecase de la șaisprezece ani de acasă. Impropriu spus, plecase. Fiindcă fusese ascunsă în portbagajul lui Gică Galantu’, primul bărbat din viața sa. Cel care decopertase cel dintâi folia de aur, ce ascundea marțipanul delicios al trupului ei, adulat în tot cartierul Rahova, chiar de la acea vârstă fragedă. Gică avea șmenuri mari în Germania și Olanda și, cum în acele vremuri nu aveai voie să poftești la pâinea albă a unui Apus considerat decadent, el își aranjase prin oameni, la vamă, plecarea din țară. Reveniseră după ’89. Cu buzunarele pline de lovele. Mimi era deja femeie. O femeie la care ar fi poftit până și un orb. Dar Gică nu o împărțise cu nimeni, niciodată. Chiar dacă în anturajul său deocheat mulți ar fi dat și ultima lețcaie din buzunar, ori ar fi făcut moarte de om, doar să o poată atinge măcar o noapte. Ajuns acasă, Gică Galantu’ începu să-și pună în practică visul. O rețea de prostituție. Dar nu una de doi bani, cu ștoarfe pricăjite, nespălate și analfabete. Văzuse în Olanda cum arată o casă de toleranță first class și voia să facă și aici același lucru. Din clipa când racolase primele exemplare cu fustă de prin ascunzișurile Moldovei, Mimi devenise pentru toată lumea Matroana. Gică se dăduse peste cap să facă din fetele lui niște exemplare emancipate. Nu că ar fi fost nevoite să întrețină cine știe ce dizertații filozofice în timp ce se regulau, dar el voia să aibă clienți doar unul și unul. Din crema societății. Și, cum bine se știe, cei cu bani au întotdeauna și pretenții mai mari. Gică făcuse chiar și o uppgradare în stil olandez casei sale de prostituție. Una, este drept, periculoasă. Fetele puteau oferi chiar și visări ezoterice, sosite pe filiere ascunse din portul Amsterdamului. Din narghilele frumos încondeiate, te puteai bucura de câteva fumuri ce te făceau să aluneci într-o lume paralelă, seducătoare. Fiindcă lui Galantu’ îi plăcuse toată viața să riște.
La toate astea se gândea Matroana, stând în fața oglinzii în care încerca să mai deslușească fărâme din tainele corpului ei, ce trecuse deja peste granița fatidică a celor patruzeci de ani. Știa de la o matroană olandeză că până la această vârstă femeia mai poate oferi ceva unui bărbat. Se privea cu ochii săi rimelați puternic și ar fi vrut să fie un mascul în clipa aceea. Să vadă dacă fizionomia din fața sa i-ar mai fi ațâțat cu ceva simțurile. Își plimbă degetele lungi, un pic reșapate din cauza țigărilor, peste pomeții încă rotunzi. Dar nu perfecți. Își coborî mâna pe gâtul încărcat de riduri ce croiseră câteva râuri de neputință. Sânii îi erau încă viguroși, un pic obraznici. Dar nu obrăznicia aceea din tinerețe. Se apucă de un sfârc și îl roti ca pe minutarul unui ceas existențial. În tinerețe acest gest i-ar fi stârnit un fior aprins. O patimă vie prin tot corpul. Sfârcul ar fi îmbobocit, ca un mugur primăvăratic, întărindu-se. Acum nu simți decât o durere surdă care o cotropi, odată cu regretul anilor ce au trecut. Abdomenul, altădată plat, ca albia pură a unui râu, descoperea degetelor, ce îl mângâiau, dune de carne mișcătoare. Își pipăi despicătura dintre picioare cu degetul mare. Altădată s-ar fi tăiat în puful aspru ca o perie de sârmă al vulvei. Acum dădu doar de suprafața spongioasă ca un burete de bucătărie a părului pubian. Și își aminti cu nostalgie când prin gara dintre picioarele ei trecea acceleratul de oțel și foc al lui Gică Galantu’. Bărbat versat. Manierat până la unghia mică a piciorului. Întotdeauna spilcuit. Parfumat. Arzând de patima de a-i strânge în brațe nuielușa de trup plăpând. Se întoarse și îl privi pe Gică ce dormea profund printre așternuturile boțite de lupta cu somnul de peste noapte. Galantu’ era acum doar o umbră a celui ce fusese odată. Părul rar, ce părăsise puntea capului, se înfoia în câteva locuri ca și cum ar fi fost pus la 220 de volți. Obrajii altădată pomădați, zi de zi, erau acoperiți de hlamida albicioasă a unei bărbi răzlețe. Ca blana unei vulpi năpârlită în primăvară. O mână cu vine puternic reliefate, negre-violacee, îi atârna peste marginea patului. Mâinile ce altădată o frângeau sub securea dorințelor erau acum atrofiate de gerul vârstei. Abdomenul supt ca obrazul descărnat al unui copil rahitic din lumea a treia. Pulpele decojite de carne, de seva mușchilor, ca trunchiul unui copac pe care cariul nemilos al vremii îl erodase latent. Printre care penisul flasc părea o limbă de câine cerșind o picătură de apă într-o zi toridă de vară. Surâse stins, gândindu-se că acceleratul din tinerețe era acum un personal, sau mai degrabă un marfar, ce schimba din ce în ce mai rar macazul dintre picioarele ei. Dar nu-l putea părăsi. El însemnase totul pentru ea. O scosese în lume, dar nu ca pe o marfă de pe urma căreia, drept vorbind, ar fi putut face bani serioși afară. Pentru el, Matroana fusese un diamant de mare preț, pe care-l ținuse ferecat cu o mie de cifruri în seiful inimii. O deranja însă răceala cu care el o întâmpina de la o vreme. Faptul că sosea mereu târziu acasă. Ai fi zis că o făcea dinadins, ca pentru a o găsi dormind, putând să scape de dezmierdările ei, cărora el nu le mai găsea azi niciun răspuns. Întâi își spusese cu tristețe că omul ei îmbătrânise. Dar își amendase imediat acest gând. Nu îmbătrânise într-atât încât să nu i se mai răzvrătească scula în pantaloni, văzând-o tolănită pe pat. Trebuia să fie la mijloc altceva. Își puse mii de întrebări. Când simte un bărbat că păsărica umectată la care visa zi și noapte devine, dintr-odată, un fruct putred pe un ram? Când mirosul pervers al cărnii femeii dragi lui, infectat de atâția hormoni, nu mai înseamnă decât o palidă adiere, abia perceptibilă? De ce sânii, altădată catarge cu care se salva de furtuna iscată de mângâierile ei, nu mai reprezintă azi decât două boțuri de carne fleșcăite, iar picioarele, altădată creneluri printre care trecea imperial armăsarul dorințelor lui, nu mai sunt decât două catalige numai bune să asigure un echilibru precar. Găsise, într-un final, răspunsul, deși se amăgise de câteva ori că se înșeală. Nu puteau fi de vină pentru răceala lui nici vârsta, nici băutura, care-l buhăia din ce în ce mai aprig la față. Nici patima de cartofar înrăit. Nu. Trebuia să fie altceva. Și Matroana știa că acel altceva nu puteau fi decât alți craci. Mai perverși ca ai ei. Alte buze, în stare să dăruiască ambrozia după care aleargă orice bărbat. Alte mângâieri. Mai parșive. Mai rafinate. Mai senzuale decât ale ei. Matroana știa că între ea și Galantu’ se profila amenințător, clipă de clipă, altă femeie. Se uită cu disperare la el. Bărbatul se întoarse pe partea cealaltă, sforăind din greu, răpus de corvoada bahică la care se înhămase astă-noapte, înainte de a veni acasă. Matroana își spuse cu obida sufletească a celei ce se știe înșelată că trebuie să-l descoasă pe Sile Diplomatu’, mâna dreaptă a lui Gică. Să afle de la el dacă bărbatul vieții ei poartă în pantaloni o altă patimă.