agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-11-08 | [This text should be read in romana] | DUMNEZEU CU DEROGARE Vanghel călătorea cu vaporul pe apă, lucru normal pentru un marinar care are vapor pe o planetă plină cu apă. Nu gândea la nimic, fiind ziua lui liberă. „Măi, ce mare e Pământul ăsta!” gândi el ignorând propriul gând de a nu gândi nimic. „Dacă aș fi Dumnezeu...” continuă el gândul... și se opri, neavînd idee ce ar face dacă ar fi Dumnezeu. Așadar, fiind ora nouă dimineața, și cum se deșteptase încă de la opt și jumătate, hotărî să se întoarcă în pat, pentru a-și face somnul de frumusețe interioară. Deodată, că de două ori ar fi prea mult sau anapoda, pe punte răsări un înger, chestie care-i aminti lui Vangel episodul biblic în care Iacov ieșise biruitor și căpătase niște avantaje sub formă de binecuvântare. Nu știa el bine ce ar face cu ele, dar se săturase să audă toată ziua doar înjurături, atunci când făcea lucruri bune sau muncea ca un câine în jug. Așadar, trecu peste formalități și îl trosni pe înger ca orice marinar cu bun simț, adică ciobănește. - Bravo, muritor stupid! intui fulgerător îngerul statutul mintal al adversarului. Văd că, după patru mii de ani de la potop, nu s-a schimbat nimic pe aici. Înțeleg că vrei să-mi ceri ceva, după cât de frumos m-ai rugat. Spune repede, că sunt în criză de timp, trebuie să-l găsesc pe unul Grijanie, care a caftit un pui de drac și a primit dreptul de a fi Talpa Iadului pentru douăzeci și cinci de ore. - Aoleu! Păi ăsta e vecinul meu de apartament, de mult zicea că dacă ar fi el Necuratul ne-ar lua pe toți, sub aripa lui. - La ce număr stai? - La șapte. - Ei, asta e! Mi-au transmis verbal adresa, mereu îl încurc pe șase cu șapte, de asta am nimerit la tine. - Păi, dacă tot e să-mi îndeplinești o dorință, fă-mă Dumnezeu pentru o zi, că eu cunosc mai bine decât Preasfântul deontologia lui Grijanie. - Cred că ai văzut cam multe filme, sau cel puțin unul. Dar sper să nu te-apuci să îndeplinești dorințele tuturor oamenilor sau să îngenunchiezi vreo Angelină Jolie. - Stai liniștit, zece ani m-am străduit să nu se îndeplinească dorințele românilor, că nenoroceau catastrofa apocaliptică pe care am păstorit-o. Cât despre păsărici, no problem, Elenuța mi-ar fi îngenunchiat chiar de-aș fi fost la fel de urât și prost ca mine. - Bine, ai douăzeci și patru de ore. Să te vedem! - Sunteți mai mulți? - Păi, deja ar trebui să vezi. Vanghel rămase uluit văzând câte cohorte de îngeri vegheau Pământul. - Bine măi, dacă tot sunteți atâția, de ce nu vă ocupați de planetă mai abitir? - Pentru că tot atâția ortaci are și Grijanie prin boscheți, răspunse îngerul dispărând brusc. „Nu înțeleg” hotărî Vanghel să gândescă încontinuu și definitiv „de ce nu a dispărut la fel și din fața directei de dreapta pe care i-am aplicat-o cu stânga? Mi se pare că a vrut și el asta, îmi cam miroase a înscenare premeditată anterior. Ãștia or fi vrând să scoată focul dintre castane cu mâna mea?” Ei bine, simțind în el puterea absolută, Vanghel hotărî să facă mai întâi curățenie în țara lui. Așadar, se înălță în slăvi și grăi către națiune: - Români! De pe întreg Pământul se auzi: - Da, mânca-ț-aș! - Nu voi mă, lua-v-ar Grijanie dă împ... îu, Doamne iartă-mă... pardon, adică eu! Bine, mă iert, dar să nu se mai repete! Români, e timpul pentru schimbare! - Păi am reușit, Doamne! țopăi tradițional un grup de useliști fericăți încă. - Ce ați reușit, mă? Că, pe unde am umblat, toată lumea țipă că e la fel de rău ca înainte, nimeni nu zice că e mai rău. Deci, ce ați schimbat? - Lasă, Doamne, că avem noi grijă. - Nu mă îndoiesc, avea-r-ar Grijanie grijă de voi în veci! Instantaneu, Grijanie execută ordinul, luându-i sub oblăduirea sa și îndrumându-i spre a duce țara pe culmile iadului. - Auzi măi Vanghel, îl interpelă curios Grijanie, cam ce ai tu de gând să faci în cele douăzeci și patru de ore? - Absolut nimic, măi Grijanie, aștept să treacă timpul, și în penultima secundă îi fac sfinți pe toți românii, iar în ultima secundă, când tu o să fii ocupat să-i întorci la tine, eu o să trântesc o binecuvântare super peste țară, și gata! - Bravo, dar cred că ai ignorat un aspect. Eu am la dispoziție douăzeci și cinci de ore, cu o oră mai mult ca tine. - Aoleu, m-ai bătut! Și ce ai de gând să faci? - Absolut nimic, Vanghele, văd că poporul ăsta face toate treburile pe gustul meu, fără să-mi bag coada, așa că o să las totul la fel, cu voi în frunte, și peste patru ani țara va fi împărăția mea cu acte în regulă. - Așa e măi Grijanie, grijania mamii ei de viață! NEGAREA NEGAȚIEI În drum spre casă, de la muncă, Vanghel se întâlni cu fiul său, licean, care tocmai ieșise de la ore. - Cum a fost, fiule, ai învățat ceva azi? - Ohoho, și încă ce! Am făcut filozofie adevărată. Despre negarea negației. - Păi, nu-i tot aia? - Cum adică? - Adică, dacă eu zic: „NU mi-e foame” iar apoi zic: „NU-I adevărat că NU mi-e foame”, înseamnă că mi-e foame, deci ce rost avea să neg mai întâi asta? Doar ca să aibă filozofii ce gândi? - Ehei, tată, n-ai tu cum să înțelegi profunzimile adâncului interior! - Hai măi! Ba uite că pot. Chiar mai mult, pot să aprofundez. I-auzi: negarea negării negației! - Păi, nu-i tot aia? - În teorie, da. În practică - nu. Hai să-ți demonstrez. Se apropie de un grup de indivizi, între care unul mătăhălos și fioros. Se opri și adoptă o poziție de om tălâmb, privind în golul golului. - Hă, hă, hă! decretă găliganul văzându-l. Ia uitați-vă cum stă ăsta! Ca un prost. - Da, glăsui Vanghel. Diferența este că eu doar stau ca un prost, pe când mata chiar arăți ca unul. Uriașul porni, conform tradiției, spre el, cu gândul că, la câte crime se dau la știri, una în plus ori nu contează, ori nu se bagă de seamă. - Stai! zise imperativ Vanghel, căzând sugestiv într-un genunchi, cu mâinile ridicate a întrebare. Gândește puțin: ce-l poate face pe un pișpiriu ca mine să stârnească mânia unui mastodont ca tine? Există trei variante: unu: e nebun! doi: vrea să se sinucidă! trei: fratele lui e ucigaș profesionist al Mafiei și tocmai trebuie să iasă din magazinul de colo! și patru: ambele trei variante, dar mata n-ai cum să știi! Și apoi, de ce să mă ucizi? Ai putea fi acuzat de crimă! Știi câți bani îți ia un avocat ca să te scoată basma curată și apoi victimă ca să obții despăgubiri? Mastodontul tăcu interzis. - Pe de altă parte, continuă Vanghel ridicându-se, prin faptul că eu, atât de mic și neputincios, supăr o matahală ca tine, demonstrez că sunt un viteaz de nu se poate. Pe când tu, punându-ți mintea cu o frântură de om, arăți că ești un laș ce nu s-a mai văzut, un vierme, un nimic. Corect? Găliganul aprobă din cap,cu ochii holbați a minune. - Păi spune tu, unde s-a mai pomenit ca un viteaz atât de curajos, ca mine, să se teamă de un laș atât de nevolnic și de vierme ca tine? Uriașul căzu în genunchi: - Sensei, o, sensei, iartă-mă! Vanghel își puse dreapta pe capul lui, în semn de binecuvântare, cu stânga închinându-se în gând a „Doamne ferește!”. Pe drum, liceanul întrebă: - Oare de care variantă s-a temut omul ăla, tată? - De nici una, fiule. Dar dialectica elementară e superioară metafizicii de mahala. Convinge-l pe bou că e mai slab ca tine și te va vota ca stăpân. Asta e negarea negării negației. - Nu voi nega! MONDO PERFECTO Obosit după o zi de muncă, Vanghel hotărî să mai spună și el o rugăciune înainte de culcare. Se întrerupse când ajunse la capitolul „mulțumesc pentru...” gândind că nu e tocmai fair-play din partea divinității ca, după o viață de chin și muncă, ambele prost plătite, să fii răsplătit cu ditamai moartea. Adormi. Apoi, cum i se întâmpla rar dar bine, avu un vis. Se făcea că Adam și Eva nu căzuseră în păcat, oamenii erau foarte nemuritori și stagnau în creștere la vârsta de douăzeci de ani,când obligatoriu se însurau, ca nu cumva, umblând brambura câteva milenii, să-și uite obârșiile și să se cupleze întâmplător cu vreo soră de gradul unu mai micuță cu câteva milenii. Și iată că Adam, pe care Vanghel îl alinta „bunicuțul”, îl rugă să fie maestru de ceremonii la nunta celui mai nou „major” al lor. Vanghel, onorat, se puse pe treabă. Dat fiind că de la facerea lumii trecuseră o mie de miliarde de ani, Adam și Eva aveau ceva mai mult de tot atâția copii direcți, plus nepoți și stră (la puterea miliarde) nepoți, cifră imposibil de scris, deci și de citit. Vanghel calculă numărul de invitații necesare tipărite, concluzionând că are nevoie de hârtia obținută din copacii de pe două miliarde hectare pădure, de preferință tei. Neavînd pe Terra atâta pădure de tei, Vanghel luă legătura cu zece mii de planete din alte sisteme solare și din trei galaxii învecinate. Apoi descoperi că planeta Jupiter, care fusese transformată în salon de nunți, era neîncăpătoare, așa că puse masa nașilor pe Saturn. S-a descurcat greu și cu celelalte necesități (mese, farfurii, pahare, șervețele, etc.) doar mîncarea nu reprezenta o problemă,, fiind paradis peste tot, era de ajuns ca oricine să întindă mâna și să ceară ce poftește. Cel mai greu i-a fost când a trebuit să însoțească mirii pentru a ciocni un pahar cu toți nuntașii, activitate care trebuia să dureze cam cinci sute de milioane de ani, așa că, după primele zece milioane de ani, Vanghel se trezi din somn transpirat, bulversat și speriat, căzu în genunchi și mulțumi Evei și lui Adam că au delapidat mărul, și lui Dumnezeu pentru că a fost nevoit, din asta, să inventeze moartea. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy