agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-03 | [This text should be read in romana] |
Peste Valea Lungă coborâse iarna. Sprijinindu-se de bolta cerului, cocârjată de troienele mari. Zăpadă pufoasă. Ca făina cernută la moara lui Þugui. Îți venea, uneori, chiar om matur fiind, să încerci s-o aduni în palme și s-o guști. Să vezi câte parale face bicisnica de iarnă a acelui an. 1915.
Pe atunci, teritoriul actual al comunei Valea Lungă era împărțit între două comune cu aceași denumire, Valea Lungă, separate de râul Cricovul Dulce. Una dintre ele făcea parte din plaiul Ialomița-Dâmbovița al județului Dâmbovița și avea în compunere șapte sate: Ogrea, Gorgota, Vatra Satului, Strâmbu, Frasinu, Ștubeiele și Tisa. Cârciuma lui Vasile Rădulescu se afla situată la intrarea în satul Ogrea. Loc strategic, la intersecția drumurilor, vad bun pentru comercianții de tot felul, în căutare de afaceri profitabile pentru acea vreme. Neguțători dâmbovițeni, ce coborau cu carele de fructe – pere, mere proaspete sau uscate, prune afumate și nuci - către Vlașca-Teleorman, ori spre București. Uneori, drumurile lor oprindu-se chiar la Giurgiu. Dinspre satele de munte pe valea Cricovului coborau cu lemne, tot spre câmpia Munteniei, cei ce voiau să facă troc cu cereale. Iar de la Moreni, dinspre snopul de sonde, ce împânzeau regiunea pe atunci, veneau grupuri-grupuri sondorii ce ieșeau din schimb și se opreau la cârciuma lui Vasile. Să mai deguste vestita țuică de prună și să facă o brumă de cumpărături - trecuți in registrul cu datornici până la plata salariilor - pentru muierile ce-i așteptau acasă. În acea seară de iarnă câinoasă în cârciumă se strânsese ciopor de clienți. Veniseră atrași de rachiul ce dezlega baierele limbii și te făcea să cobori pe ciutura povestirilor depănate și scoase din fântâna amintirilor. Povești limpezi, ca apele Cricovului Dulce, ce străbătea Valea Lungă. În cârciumă era cald și bine. Duduia soba mare de cărămidă arsă ce înfuleca lacom trunchiurile de lemn puse de cu dimineață la uscat de cârciumar. Dincolo de ferestrele palid înghețate, adulmeca seara, prinzând în ghearele ei de hultan puiul de ger, ce amenința să se răstească pe la geamuri odată cu căderea nopții. Un singur om lipsea. Cârciumarul. Nevastă-sa, Elisabeta, era o femeie robace, bine clădită. Mamă a patru fete. Privea, când la fețele buhăite de băutură ale clienților, perpelite ca pe jeratic de alcoolul tare, când pe fereastra mare ce dădea la drum. Era îngrijorată, fiindcă niciodată Vasile al ei nu zăbovise atât de mult la o afacere. Cârciumarul plecase la Slobozia. Și, tocmai, când femeia își pierduse și ultima speranță, apăru în prag, îmbujorat de frig, cârciumarul. Un cor de glasuri sparte, guturale, îl întâmpinară cu bucurie. Cârciumarul, alături de popa din sat și de învățător, era mintea luminată ce le putea desluși capcanele veștilor alarmante, ce soseau și care toate vorbeau despre amenințarea unui război iminent. - Crezurăm că te însurași prin târgu’ Sloboziei, Vasile! glumi Ion a lu’ Târcă, destinzând, dintr-odată, atmosfera. - Păi, cu ce să mă însor, bă, Ioane, dacă toți banii mei îs la Banca Populară Viitorul! murmură Vasile, strângându-se ca un arici lângă soba durdulie. - Da’, de ăi depuși la Cooperativa Gorgota, de ce nu zici? îl întărâtă la vorbă pe cârciumar Ghică Mihai. A lu’ Târcă și Ghică fuseseră colegi de primară cu cârciumarul și își permiteau să vorbească pe șleau cu el. Vasile nu-i răspunse lui Mihai Ghică. O privi cu subînțeles pe Elisabeta. Să vadă dacă-i totul în regulă cu cârciuma, cât timp lipsise. Apoi se așeză greu pe un scaun lângă sobă. - Nu știam că vremea asta pârdalnică o să se înăsprească precum vinul, după ce trece aroma mustului. Bag samă că numai ăl belit mă puse să plec la Slobozia tocmai acu’. Am arvunit de la un comerciant serios, cu care fac eu afaceri de mult, unul Filip Ivănescu, un vagon de porumb. Să mi-l aducă la gara Pucioasa. Și în drum dădui comanda cu avans lui Mielu Alecu de 53 de mii de covrigi. Că în curând vor bate la porți năpârstocii de copii cu colindele. - Păi, noi ce avem, Vasile, spuse Ion Cioca, prietenul cel mai de suflet al cârciumarului. Chiar de nu mai știm slovuirea colindelor, da’, putem sparge câțiva mieji de nucă, tăvăliți prin grunji de sare, împănați cu câțiva covrigi și cu un vin fiert. Și, fii sigur că nu mai plecăm de la tine din prăvălie pân’ se aburcă vremea în trăsura primăverii! Nu-i așa, fraților? Un „așa e, Ioane”! inundă încăperea și fiecare înghiți în sec la pofta ce le-o stârnise vorbele lui Cioca. - Băi, fraților, continuă Vasile, cu mulți dintre voi am fost camarad, când cu războiul cu bulgarii. Și acu’ mi-aduc aminte. 24 Iunie 1913. S-a ordonat mobilizarea. - Păi, Vasile, ăla nu fuse război, că dură 36 de zile. Pe 30 iulie ne-au demobilizat. Pe când acu’, după cum se aude... Chiar, prin târgul Sloboziei ce vești te prinseră din urmă? - În Europa, bă, fraților, e răzbel grozav! Franția, Rusia, Englitera, Belghia, Italica și Serbia se bat cu nemții și austriecii. La noi se fac pregătiri militare mari. Și concentrări... - Poate ne ocolesc! zise cu glas scăzut Isaia Lois. - Lasă, Isaio, că văd că-ți tremură de p-acu’ turul nădragilor, zise Ghică Mihai. Am auzit că ovrei nu concentrează, că cine mai face negoț la două capete ca voi! - Lăsați, bă, ciondăneala, tăie Vasile Rădulescu cheful de arțag al celor doi. Concentrarea se face de la contingentul 1892 până în prezent, așa că intrăm sigur și noi! - Adică, ne așteaptă nemțălăul să ne luăm de piept cu el? întrebă pe un ton și mai tragic Isaia. - Asta este fără tăgadă! conchise tăios Vasile, îndreptându-și șalele ce i se dezmorțiseră la căldura plăcută a sobei. Mai rău este că în țară e o lipsă mare de articole de fierărie, pânzărie și alte articole de primă necesitate în astfel de situații. Știți cât a ajuns cuilii? 180 pe kilogram, iar legătura de tablă 60 de lei. - Auzii și eu, îl completă a lu’ Târcă, auzii că bumbacu’ e 40 de lei pachetu, iar la coloniale crescu prețu de trei ori. - Dă-le bă încolo de coloniale, glăsui Stelică Suditu. Cine are nevoie de ele? Poate ăi cu stare, de la oraș. Ce, a mea se dete vreodată cu așa ceva? Când își pune o mână de busuioc în păr, te face să-ți pierzi mințile! Râseră cu toții, aprobator, căci mulți din cei de față mirosiseră chiar de la sursă busuiocul din părul muierii lui Suditu. - Așa că nu cred să ne mai apuce toamna la pus murături și varza tare ca pietroiul. Vara viitoare la treierat, nici atât, conchise Vasile cu amărăciune. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy