agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-10 | [This text should be read in romana] |
În perioada rămasă până la examen, au repetat și au pus într-adevăr la punct morfologia și sintaxa frazei, au repetat operele prozatorilor și poeților prevăzute în broșură. Profesorul, care era atât de pretențios la clasă și, din această cauză, foarte nervos, acum era de nerecunoscut. Atunci se enerva des, aproape la fiecare oră, iar din cauza nervilor striga. Începea încet-încetișor cu o voce destul de blândă nu așa puișorilor, sau puișor, după caz, ca apoi pe un ton ceva mai ridicat nu v-am spus eu de atâtea ori: caietul este oglinda elevului, caiet murdar, pătat ori cu urechi de măgar, cunoștințe deplorabile ori deloc. Apoi, mai tare și tot mai tare, ajungându-se până la țipete ce făceau geamurile aproape să zbârnâie Corigenți, repetenți vă las, așa să știți. Era o ușurare pentru toți atunci când vocea i se mai înmuia și încet-încet revenea la normal. După câte-o astfel de ieșire toți erau mai atenți să nu-i mai dea ocazia pentru o nouă dezlănțuire. O singură dată cuvintele sale în crescendo, spre marele urlet de la sfârșit, s-au oprit înainte de vreme. Răspundea Relu. După ce a dat bine definiția complementului circumstanțial de loc, i-a cerut să dea un exemplu. Broboane de transpirație i s-au ivit pe frunte. Cu ochii spre tavan, ceea ce trăda o gândire profundă, începu rar sub... sub... vârfurile degetelor mele... se află...se află... apoi de încă două, ori dar fără nicio convingere Sub vârfurile degetelor mele se află,... se află...Profesorul și întreaga clasă erau foarte atenți, curiozitatea era mare, ce s-o fi aflând sub vârfurile degetelor lui Relu? Apoi dintr-o dată domnul Gălăteanu izbucni:
- Pe dracu! Ce să se afle acolo? nu te mai gândi atât, îți spun eu, murdărie, ce poate fi altceva acolo decât mur...dă...ri...e. Apoi crisparea feÈ›ei a lăsat loc unui zâmbet ce părea șăgalnic ori poate duios, zâmbet ce nu i l-a mai văzut nimeni din clasă până atunci. Acest zâmbet l-a încurajat pe Relu să întrebe: - Ce notă am primit astăzi, tovarășe profesor? - Dacă tot îmi zici tovarășe, trebuie să-È›i spun. Ai un satisfăcător care parcă se pierde printre atâți nesatisfăcători. Dar nu trebuie să te bucuri prea tare că oricum, È™tim cu toÈ›ii, urma scapă turma. Asta însemna, după regulament, că oricâte note de nesatisfăcător ai avea, media care se dă este ultima notă primită. Dacă aveai mai multe de foarte bine, bine sau satisfăcător media era nota majoritară. AÈ™a că profesorii îi puteau È›ine în È™ah pe cei ce aÈ™teptau să scape de corigență cu un singur satisfăcător la urmă. Oricând puteau primi nota fatală de nesatisfăcător. Nu, domnul profesor nu s-a enervat niciodată pe el de când făceau împreună pregătirea, dimpotrivă zâmbetul acela șăgalnic-duios îl avea aproape tot timpul. ÃŽi părea rău lui NuÈ›u că domnul Gălăteanu niciodată n-a stat la ei mai mult de o jumătate de oră Spre sfârÈ™itul lui august, după ce au terminat toate subiectele din broÈ™ură, profesorul i-a zis: - De acum totul depinde de tine, de cât de atent vei fi pe acolo. Nimic să nu-È›i atragă atenÈ›ia decât numai È™i numai subiectele, fie de la oral, fie de la scris. Dar cu istoria cum stai? Doamne, dar groasă îi È™i cartea asta a lui Roller. Și o lua de pe masă cântărind-o din priviri. -Toată-i aici. Și-i arătă un caiet maculator destul de subÈ›ire. -Cum aÈ™a? - Aici o am pe secole. Mi-am notat pe scurt economia, situaÈ›ia socială, situaÈ›ia politică cu domnitorii È™i războaiele, cronicarii È™i alÈ›ii care au scris despre anumite lucruri, arhitectura, È™i altele de felul acesta. Cuprinde totul. Amănuntele le mai È›in minte astfel că n-a trebuit să le scriu. ÃŽntr-o oră pot repeta tot ce-i în acest caiet, È™i am repetat de câteva ori, o s-o mai fac. ÃŽntre timp, a intrat È™i mama în cameră. L-a întrebat pe profesor cu ce-i este datoare. I-a făcut È™i semn lui NuÈ›u să părăsească încăperea. L-a auzit totuÈ™i prin uÈ™a ce e o lăsase semi deschisă; - Vai de mine, se poate? Nu de asta am venit eu. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu băiatul. Este atât de receptiv. ÃŽmi pare rău că nu l-am urmărit mai îndeaproape atât timp cât l-am avut la clasă. A auzit-o È™i pe mama pomenind despre cei patru stupi pe care îi are È™i de care îngrijeÈ™te un sas. La fel È™i despre cana de zece litri, cu lapte gras, ce-i vine săptămânal de la părinÈ›ii ei, precum È™i despre instrumentul acela de făcut unt, de-i zice hurdoi, pe care i l-a dat unul dintre fraÈ›i. E drept că-i mai micuÈ›, dar funcÈ›ionează bine. - ÃŽn cazul acesta nu vă pot refuza. Cel mai mult o să se bucure nu soÈ›ia, ci fiica noastră CorinuÈ›a. Și-a dat seama că domnul profesor a primit până la urmă, pentru osteneala sa, unul din borcanele de trei litri cu miere care se aflau pe o etajeră din cămară È™i, poate, un castronel cu unt, de care ei nu duceau aproape niciodată lipsă . Au durat un timp pregătirile pentru plecarea la BucureÈ™ti. ÃŽn toată casa n-aveau un geamantan È™i nici de la cine să împrumute. E drept putea să-È™i pună lucrurile într-o plasă, căreia îi spuneau È™i neÈ›. De astea aveau câteva. Dar cum să împachetezi acolo, fără a se È™ifona, cele două cămăși È™i perechea de pantaloni de schimb? ÃŽntr-o plasă, făcută din sfoară subÈ›ire împletită cu ochiuri, care se ducea de două inele de lemn ,pe care o purta orice gospodină sau bărbat ce mergea la cumpărături, se putea duce de-ale gurii, borcanul cu miere, puiul fript în cuptor primit de la tuÈ™a Mia È™i o pâine neagră cumpărată pe bonurile de pe două zile rupte cu grijă din cartelă. Nu È™tiau dacă bonurile cartelei din Sibiu vor fi primite la brutăriile din capitală, aÈ™a că este mai sigur să plece cu pâinea de acasă. A găsit până la urmă mama È™i un geamantan uÈ™or, făcut din placaj de lemn vopsit cu lac în negru. I-l dăduse doamna Dumitrana. Aceasta a insistat ca NuÈ›u să meargă la copiii ei ce stăteau acolo în BucureÈ™ti. Nelu era profesor, Daniel, inginer, iar fata cea mică, Adriana, terminase È™i ea, nu demult, facultatea de ȘtiinÈ›e naturale, dându-È™i examenele în particular. Daniel È™i Adriana locuiau într-o cameră mare, la mansarda unei case de pe strada FraÈ›ii BuzeÈ™ti. S-a dus mama È™i doamna Dumitrana la Telefoane, au aÈ™teptat la rând È™i au reuÈ™it să vorbească cu Adriana pe telefonul unei vecine amabile. S-a bucurat când a auzit că NuÈ›u merge la BucureÈ™ti. Să meargă la ei că au unde sta cu toÈ›ii. Ea îl va aÈ™tepta la gară È™i, dacă chiar nu va putea, fiind angajată de curând la un institut de cercetări, să ia tramvaiul 112 È™i să coboare la a È™aptea staÈ›ie. Va găsi uÈ™or numărul 13 B, apoi va suna la apartamentul 4, iar doamna Cristescu, care are cheia, îl va duce în camera de la mansardă. Spre seară, va sosi È™i ea, poate, mai curând, Daniel. Era deja obiÈ™nuit să meargă singur cu trenul È™i prin oraÈ™e mai puÈ›in cunoscute. Fusese doar la Râmnicul Vâlcea È™i apoi la Craiova. Credea că se va descurca uÈ™or È™i prin BucureÈ™ti. S-a descurcat până la urmă, dar nu chiar atât de uÈ™or. A aÈ™teptat douăzeci de minute pe peronul 16, la care a ajuns trenul, aÈ™a cum a convenit cu Adriana. Zicea că s-ar putea să întârzie din motive independente de voinÈ›a sa. Probabil acele motive s-au ivit. Parcă-i părea chiar bine că va putea să vadă BucureÈ™tiul singur. Se va putea opri unde vrea, cât vrea È™i se va putea mira, în voie, de cele văzute. S-a mirat È™i chiar s-a oprit lăsând geamantanul jos, admirând cupolele de sticlă ce acopereau peronul. ÃŽn acel moment, simÈ›i pe cineva care a trecut rapid pe lângă el È™i, la nicio fracÈ›iune de secundă, își văzu geamantanul negru purtat în pas vioi de un om îmbrăcat destul de elegant. Se repezi după el È™i-i puse, instantaneu, o piedică pe la spate. Omul, aÈ™a cum era È™i de aÈ™teptat, căzu È™i scăpă geamantanul, Se ridică însă destul de repede È™i zise printre dinÈ›i: „ScuzaÈ›i, vă rog, n-am fost atent“, È™i dispăru repede amestecându-se printre oamenii ce priveau atenÈ›i la un mers al trenurilor afiÈ™at pe un perete. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy