agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-02 | [This text should be read in romana] |
În zona unde locuiesc, de câte ori bate vântul mai tare ori este o ploaie mai puternică, se produce câte un deranjament la rețeaua electrică și rămânem fără curent electric pentru mai multe ore sau chiar zile…
”Ei, și?”, ar zice un bătrân de 70-80 de ani. Noi, însă, cei născuți sub zodia progresului tehnic, percepem această lipsă atât de acut, încât, atunci când se instalează întunericul, automatismele câștigate într-o viață ne fac să întindem inutil mâna spre întrerupător, să dorim deschiderea televizorului, să dorim internetul, să punem rufele la spălat în virtutea inerției, să avem nostalgia zgomotului aparatelor casnice… Liniștea cuprinde însă totul, auzim lemnele trosnind în sobă, cocoșii cântând, vântul bătând, ne auzim gândurile în cap, bătăile inimii, ne auzim unii pe alții mai tare și mai clar, avem timp să citim o carte la lumina unei lumânări sau lanterne, percepem clipele nopții și ale zilei altfel…, viața are alt aspect, alt gust, alt miros… Interesantă experiență produce această pană de curent! Cred că este un rău necesar uneori. Simțim mai pregnant ce reprezintă astăzi cuceririle civilizației pentru orice om de rând și, mai ales, simțim cât de departe am ajuns față de omul pornit din grota primitivă. Un salt uriaș în câteva mii de ani, care ani, la scara istoriei reprezintă, totuși, atât de puțin… Am retrăit o astfel de experiență acum câteva zile. Înainte de asta, însă, am citit pe “Confluențe literare” articolul domnului Marian Malciu - ”Viața on-line”, publicat, după cum spune domnia sa, încă din 2009. Pe fondul experienței provocate de pana de curent, impresiile lecturii articolului au căpătat o profunzime aparte, observațiile de factură socio-umană, pe care le cuprinde, fiind astfel puse în valoare și mai mult. Antiteza trecut-prezent, pe care și-a construit domnul Malciu articolul, evidențiază într-un mod original saltul înregistrat de la tăblița, pe care scria copilul din trecut, la tastele computerului, de la bețișoarele de salcâm, pe care copiii învățau adunarea și scăderea, la calculatoarele de astăzi… Un remember nostalgic face domnul Marian Malciu în deschiderea articolului, aducându-ne sub privire o atmosferă patriarhală, plină de larma copiilor pe ulițele pline de praf… Și cum schimbarea este singura constantă în această lume, schimbarea pe care omul a suportat-o în ultimele 4-5 decenii se pare că l-a depărtat atât de mult de un mod de viață compatibil cu zestrea lui genetică, încât riscurile vieții într-un supertrib modern sunt demne de luat în seamă. Spune domnul Marian Malciu că în acea copilărie rezonantă în memoria adultului de azi “viața se desfășura normal, natural: familia, legăturile de rudenie, școala, dragostea, munca la câmp, hrana, noaptea și ziua, anotimpurile anului, clima”, dar ce anume mai poate certifica atributul de normalitate în ziua de astăzi decâ un reper retro ? Există în noi tendința permanentă, ca, pentru tot ce surprinde prin noutate și modernism periculos, să contrapunem elemente ale trecutului, neținând cont că și acel trecut a fost cândva un prezent îndrăzneț față de un trecut desuet… ”Nu ne mai înțelegem nici în familie, nici în școală, nici în instituții mai vechi ori mai noi”, observă cu înțelepciune și regret moralistul Marian Malciu. Oare legile sociale sunt depășite, nu ne mai corespund, paradigma socială necesită modificări de substanță? Care au fost observațiile de ordin social care l-au determinat pe Diogene, în antichitatea greacă, să nu pună niciun preț pe legile sociale, pe familie, să promoveze un cosmopolitism ciudat pentru contemporanii săi, să-și dorească revenirea rațională la simplitatea naturală și să fie un adversar al moralei comune? Poate tocmai depărtarea omului de modul lui natural de a trăi, încorsetarea în legi, reguli, izolarea lui în mijlocul mulțimilor din ce în ce mai mari. O larmă generalizată astupă liniștea sănătoasă, naturală, pentru că ”Toată lumea vorbește și când nu are nimic de spus”, este de părere Marian Malciu. Enunțul ”Ne consumăm viața on-line” pare să exprime un strigăt de alarmă al scriitorului preocupat de fenomenul înstrăinării omului modern de esența sa. Riscul acesta al înstrăinării omului față de semenul trăitor în marile aglomerații umane poate veni de la modul comod de viață, constând în plata on-line a impozitelor, în rezervarea biletelor de avion on-line, în cursuri de specializare on-line, în a face politică on-line, în vizionarea unor filme on-line, în urmarea unor tratamente și cure de slăbire on-line, în comunicarea cu milioane de forum-iști, până și în sex on-line! Domnul Marian Malciu se teme de riscurile pe care le implică faptul că ”omul a devenit cobaiul democrației duse la extrem”, că se depărtează tot mai mult de zestrea lui biologică și trăiește tot mai izolat în mijlocul marilor aglomerații urbane, unde nu mai duce un trai natural. Dacă domnul Marian Malciu l-ar fi citit pe Desmond Morris în cartea sa, ”Zoomenirea”, aș fi crezut că poate strigătul de avertizare a fost inspirat de această lectură, însă acest lucru nu s-a întâmplat, după cum mi-a confirmat domnia sa. Spun asta pentru că și Desmond Morris (zoolog, dar și pictor suprarealist englez) ia la bani mărunți animalul din noi prin încercarea de a dezlega complicatele ițe ale sociobiologiei. A observat prin anii 1960 și el, și am observat și noi de ceva timp, că atunci când presiunile vieții moderne devin apăsătoare, orășeanul copleșit se referă adesea la lumea lui agitată ca la o junglă de beton. ”Aceasta este o descriere colorată a vieții unei comunități urbane aglomerate, însă este total inexactă, după cum poate să confirme oricine a studiat o junglă adevărată”, este de părere Desmond Morris. În condiții normale, în habitatul lor natural, animalele sălbatice nu se automutilează, nu se masturbează, nu-și atacă puii, nu fac ulcer gastric, nu devin fetișiste, nu suferă de obezitate, nu formează perechi homosexuale, nu comit crime. În rândul oamenilor din orașe însă, toate acestea se întâmplă. Desmond Morris se întreabă dacă acest lucru scoate în evidență o diferență fundamentală între specia umană și alte animale. La prima vedere i se pare că așa ar fi, dar a constatat totuși că această percepție este înșelătoare. Din acest studiu scris de zoologul-pictor cu îndelungată experiență în cercetarea mamiferelor de la London–Zoo, aflăm cum și de ce se aseamănă șefii triburilor babuine cu mai-marii ierarhiilor umane, dar și cum supersexul a devenit una din principalele probleme ale supermaimuței urbane. Distanța dintre animalele de la zoo și oamenii din orașe nu este la fel de mare cum ar părea la prima vedere. În cuști sau în junglele de beton, maimuța (mai mult sau mai puțin goală), se vede nevoită să se adapteze noilor reguli de conviețuire. Zoologul Desmond Morris observă că în schimbul hranei, siguranței și îngrijirilor medicale, atât animalele de la zoo, cât și locuitorii junglelor de beton se aleg cu sentimentul de izolare și plictiseală, venite la pachet cu o radicală transformare a relațiilor sociale. La fel ca primatele, oamenii lumii civilizate nu cunosc stresul și violența decât din spatele gratiilor mai mult sau mai puțin vizibile. Animalul închis într-o cușcă, la grădina zoologică, prezintă toate aceste anormalități pe care le cunoaștem așa de bine de la semenii noștri umani. Concluzia este că orașul nu este nici pe departe o junglă de beton, ci este o grădină zoologică umană. Nu trebuie să comparăm locuitorul orașului cu un animal sălbatic, ci cu un animal captiv. Animalul uman modern nu mai trăiește în condițiile naturale ale speciei lui. El este capturat nu de vreun colecționar, ci de propria sa inteligență sclipitoare și s-a aruncat singur într-o uriașă menajerie agitată, unde este într-un pericol continuu de a ceda tensiunii. Scriitorul englez remarcă faptul că, în pofida presiunilor, avantajele sunt enorme. Grădina zoologică, precum un părinte uriaș, are grijă de locatarii ei: le oferă mâncare, apă, adăpost, igienă și asistență medicală; problemele fundamentale ale supraviețuirii sunt reduse la minim. Rămâne, astfel, mult timp liber. Cum este folosit acest timp liber într-o grădină zoologică neumană variază, bineînțeles, în funcție de specie. Unele animale se relaxează liniștite și dormitează la soare; pentru altele, din contră, inactivitatea prelungită este din ce în ce mai greu de suportat. Dacă ești un locuitor al grădinii zoologice umane, faci parte din a doua categorie. Deoarece ai un creier în esență explorator și inovator, nu vei fi capabil să te relaxezi prea mult timp. Vei fi împins spre activități din ce în ce mai elaborate. Vei investiga, vei organiza și vei crea, iar în final, vei deveni din ce în ce mai captiv. Fiecare pas spre complexitate te îndepărtează mai mult de starea tribală naturală, stare în care strămoșii tăi au trăit timp de un milion de ani. Povestea omului modern se pare că este povestea luptei pentru a face față consecințelor acestei dificile înaintări. Nu trebuie să se înțeleagă de aici că se adresează îndemnul ca omul să se întoarcă din drumul pe care a pornit, căci merge spre dezastru. Nu. Puternicele porniri spre inventivitate și explorare s-au dezvoltat în noi de-a lungul progresului nostru social. Ele sunt o parte fundamentală a moștenirii noastre biologice și nu au nimic artificial sau nefiresc. Reprezintă punctul nostru forte, dar și cea mai mare slăbiciune. Prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a ne satisface aceste porniri este din ce în ce mai mare, ca și ingeniozitatea cu care reușim să plătim acest preț. Mizele cresc permanent, jocul devine mai riscant, pierderile tot mai mari, ritmul se iuțește. În ciuda riscurilor, însă, este cel mai incitant joc pe care omenirea l-a cunoscut vreodată. Nu poți sufla în fluier ca să se oprească. Se poate juca în mai multe feluri și, dacă am cunoaște mai bine natura jucătorilor, l-am putea face mai recompensant, fără a deveni în același timp mai periculos și, în final, dezastruos pentru omenire. Încet, încet individul se pierde tot mai mult în mulțime, relațiile dintre oameni devin mai impersonale, iar inumanitatea dintre semeni crește la proporții oribile. Relațiile impersonale nu sunt specifice omului. Reafirmarea puternică și repetată a impulsului spre cooperare al ființei umane e un miracol al supraviețuirii noastre ca civilizație. Dacă n-am fi purtat în noi chemarea biologică fundamentală de a coopera cu semenii noștri , n-am fi supraviețuit ca specie. Altruismul nostru biologic, compasiunea, bunătatea, ajutorul reciproc, o înclinație firească spre cooperare în cadrul tribului trebuie să fi fost modelul comportamental al primilor oameni pentru a fi putut supraviețui în mediul aspru din vremea lor. Aceste reguli vechi de conduită au început să fie tensionate și să cedeze atunci când triburile au început să se mărească, devenind supertriburi. Singurătatea orașului este un pericol binecunoscut. Este ușor să te pierzi în marea mulțime impersonală. Într-un sat toți vecinii sunt prieteni, sau, în cel mai rău caz, dușmani; nu pot fi necunoscuți. Într-un oraș mare, mulți oameni nici măcar nu știu cum îi cheamă pe vecinii lor. Politicienii, administratorii și alți lideri supertribali sunt buni matematicieni sociali, dar nu este suficient. În lumea viitoare, care se pare că va fi și mai aglomerată, ei trebuie să fie, de asemenea, și buni biologi, deoarece, în toată această masă de cabluri, plastic, ciment, cărămizi, metal și sticlă, pe care o controlează, se află un animal, un animal uman, un vânător primitiv tribal deghizat într-un cetățean supertribal, civilizat, care se zbate să facă față acestei noi situații extraordinare cu vechile lui calități pe care le-a moștenit. Dacă i se dă o șansă, va reuși să transforme grădina zoologică umană într-un minunat parc de distracții... dacă nu, s-ar putea să ajungă la un gigantic azil de nebuni. Parcurgând cele două studii socio-umane: ”Viața on-line” de Marian Malciu și ”Zoomenirea” de Desmond Morris, (după ce o pană de curent m-a făcut să mă gândesc la saltul omului în istorie și la cât suntem de dependenți de curentul electric), am înțeles nostalgia după atmosfera naturală, firească, a copilăriei, exprimată de Marian Malciu, în contrapondere cu un prezent agitat și diform în manifestările sale on-line și am dat mare dreptate zoologului și pictorului suprarealist englez, Desmond Morris, care explică toate manifestările aberante ale omului modern, pornind de la studiul animalelor sălbatice de la London-Zoo. Viața on-line reprezintă încă un pas … Omenirea, încotro? Vom avea înțelepciunea de a vedea și reversul medaliei și să facem totdeauna lucrurile cu măsură? Când va trăi lumea în siguranță? Probabil că atunci când regii vor filozofa, iar filozofii vor domni. Cu multă prețuire pentru cei care au puterea de a se mai detașa de vacarmul lumii și de a o privi din alt unghi decât cel comun, Autor, Prof. Georgia LANDUR VINTILÃ. VIAÞA ON-LINE Am învățat să scriu cu condeiul pe tăbliță, în prima clasă de școală generală. Nu pot uita legăturile de bețe de salcâm, destul de mult lucrate de mine să fie egale și frumoase, care mi-au trebuit să pot învăța adunarea și scăderea. Era mai simplu decât abacul bunicii! Îmi confecționasem câteva duzini, ca să îmi ajungă, mai ales că mai pierdeam până acasă o parte din ele pe ulițele pline de larma și joaca școlarilor, colegi, scăpați ca din pușcă la sunetul ultim al clopoțelului. Ștergeam cu buretele agățat de tăbliță și scriam. Ștergeam și scriam. Iar acasă, pe caietul "de curat" scriam seara la lumânare ori la lampă nr. 5. La periferia urbei natale încă nu pătrunsese lampa lui Ilici... Dar, viața se desfășura în ritmul ei normal, toate legăturile dintre oameni erau normale și toată lumea se comporta normal. Adică, BINE ȘI SÃNÃTOS, într-o expresie absolut reală. Totul era natural: familia, legăturile de rudenie, școala, dragostea, munca la câmp și oriunde, pe întinsul țării, hrana, noaptea și ziua, anotimpurile anului, clima... Acum, de când cu mișcările acelea sociale din decembrie '89, parcă sunt toate cu susul în jos! Intrăm unde nu am fost, cu țară cu tot, deși geografic am fost de când ne știm, cu mult înaintea altora care se bat în piept cu istorii mincinoase și cu pretenții de întâietate, căutam noi organisme ori ne caută ele pe noi, că sunt mai interesate, să ne înglobeze, obținem aprobări și dăm examene serioase și sume de bani uriașe pentru a adera la diferite uniuni statale ori militare, îmbogățim vocabularul cu expresii de prin multe limbi și ne exprimăm de nu ne mai înțelegem unii pe alții, români în proprie țară... Nu ne mai înțelegem nici în familie, nici în școală, nici în instituții mai vechi ori mai noi și nici în Parlament ori Guvern. De parcă nici nu ar mai fi nevoie de ele! Toată lumea vorbește și când nu are nimic de spus, dar nimeni nu ascultă. Toată lumea se pricepe la orice, mai ales la politică, fotbal și agricultură, atât de mult, încât se duc toate de râpă! Am luat cu toptanul două mari elemente din străinătatea ce ne-a oferit porți larg deschise ori semideschise și ne folosim de aceste elemente, vrând-nevrând, la tot pasul. Am luat LIMBA de la americani, mult deosebită totuși de a englezilor (!) și computerul de la cine s-a putut mai repede ori de la cine ni l-a băgat pe gât! Și, de atunci, ne consumăm viața ON-LINE! Și totul este OK! Pentru că cine nu știe o limbă străină, cu predilecție engleza, iar mâinile nu-i zburdă pe claviatura atașată computerului în orice situație (pe masa de lucru, în tren sau în mașină, la iarbă verde, pe șezlong etc) nu mai are loc în societatea actuală... Nici loc de muncă nu găsește și nici nu se poate adresa organelor abilitate prin lege să aplice principiile respectării drepturilor omului. Pentru că nu poate face plângeri ON-LINE... (!) Comunicăm, în treburi particulare și oficiale, on-line. Plătim impozite, on-line. Ne rezervăm bilete de avion și de tren, on-line. Ne rezervăm și achităm nota de plată în hoteluri, on-line. Urmăm cursuri de specializare și obținem atestate, on-line. Ne pregătim pentru bacalaureat, on-line. Ne comandăm mâncarea preferată, on-line. Facem politică on-line și suspendăm chiar un președinte, on-line! Mai nou, descoperim agenți acoperiți în guvern ori în turma de candidați la președinție, on-line! Vizionăm filme, on-line. Participăm la slujbe religioase, on-line. Participăm și la procese penale ori civile, on-line. Divorțăm, on-line. Ne cununăm civil și religios și chiar ne botezam, on-line. Beneficiem de acțiuni de partaj, on-line. Citim presa on-line și comunicăm cu milioane de forumiști, on-line. Urmăm tratamente și cure de slăbire, on-line. Comandăm medicamente, on-line. Participăm la jocuri și concursuri, on-line. Facem cunoștințe și ne căsătorim ori ne angajăm, on-line. Ba, am ajuns să facem chiar și sex, on-line. Și să ne naștem progeniturile, on-line! Ce nu se poate face ON-LINE?! Căci, dacă și războaiele le urmărim on-line, înseamnă că și moartea o vedem on-line! Cum o vedem și în cazurile prezentate atât de bogat în amănunte și explicații la OTV și alte posturi, fie că ea, adică moartea, vine din aer, din sol sau subsol, de pe apă ori din apă, cu avioane, rachete, tancuri, mașini de luptă sofisticate sau cu noile forme de gripă porcină ori de albăstrite limbi bovine! Și toată lumea răspunde cu voce guturală, "OK!" la toate aceste "cuceriri" ale științei moderne, făcându-se că nu observă că a devenit cobaiul democrației dusă la extrem și că este aplaudată pentru trecerea cu succes prin primul filtru al civilizației fostului "vest sălbatic" la care priveam cândva cu jind pe marile și micile ecrane! Dar, dacă tot românul afirmă cu tărie, în toate situațiile, de la cele mai generale și lipsite de importanță ori cele mai speciale și pline de importanță, până la cele mai intime, că este SUPER ori TRENDY, mai este loc de comentarii?! NU! Totul este OK! Românul împrumută, copiază, ia cu forța – atunci când vine cu gașca și poate, sau fură – că s-a specializat în toate formele de furt (inclusiv on-line, la prezidențiale), tot ceea ce i se pare că este mai comod, SUPER și, evident, TRENDY... Autor, Marian MALCIU N.A. Prima publicare a fost în iunie 2009, dar, de atunci și până acum, modificări reale de esență nu am remarcat în societatea românească nici cel puțin ON-LINE! Mulțumiri pentru citire! Orice opinie este bine venită... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy