Mona își dorea să se mărite! Da, era deja hotărâtă! Trebuia doar să își aleagă un soț pe măsură, care să aibă grijă de ea și de familie, responsabil și bine văzut în orășelul mic de munte în care locuia. Întrebase pe la prietenele ei, pe la cunoscuți, dacă nu cumva știau ei vreun bărbat vrednic care își căuta nevastă, pentru că, uneori, o recomandare bună face mai mult decât ani de întâlniri. Așa aflase de Marius Valentin Pană, scriitor tânăr în căutare de nevastă. Bucuroasă că avea o perspectivă frumoasă de a fi muză toată viața ei, Mona făcu ce făcu și se alese cu o invitație la Balul scriitorilor de la sfârșit de an. Înainte cu două zile de mărețul eveniment, se programă la cosmetică, iar înainte cu o zi, la coafor și manichiură, așa că în ziua cu pricina, arăta strălucitoare, mai ceva decât un cadou de Crăciun. Era și foarte încrezătoare, pentru că era conștientă cât de bine arată în rochia imprimată cu pene de păun, care i se mula incitant pe trupul bine lucrat la sală.
Îl zări imediat ce intră în sală, pentru că era cel mai tânăr dintre scriitori. Ea își făcuse lecțiile înainte de bal. Citise câteva dintre poeziile lui, ba chiar și o proză, studiind în amănunt poza de pe ultima copertă a unui volum împrumutat de la prietena care o informase că scriitorul își căuta nevastă. Nu era o frumusețe, dar avea o înfățișare plăcută, ceea ce ar fi trebuit să fie de ajuns. Era îmbrăcat într-un costum nu tocmai curat, iar gulerul cămășii de dedesubt se vedea ușor ros, semn că tânărul scriitor nu deținea prea multe piese de acest gen în dotare. Nici asta nu ar fi fost o problemă, pentru că traba unei neveste este să se asigure că bărbatul ei are hainele curate și aranjate.
- Bună seara, auzi un glas profund în apropierea ei, vă pot sugera o masă liberă și retrasă de la care puteți studia adunarea.
Bărbatul care se apropiase de ea, avea un aparat de fotografiat rezemat de piept. Era tânăr și drăguț, cu un farmec aparte, dat de părul lung, prins într-o coadă de pirat și ochii verzi, profunzi. Mona îl privi lipsită de interes. Era un biet fotograf de evenimente, care nici măcar nu purta costum. Pantalonii din piele neagră îi erau cam strâmți, după părerea ei, iar cămașa, de un roșu aprins, abia scoas ă probabil din cutie, stătea să plesnească pe umerii largi, încărcați cu tot felul de dispozitive de fotografiat.
- Nu, mulțumesc, ridică fruntea Mona, cu un aer majestuos, alunecând cu pasul ei de felină spre masa la care stătea Marius Valentin Pană.
O aștepta! Ce drâguț din partea lui! Se bucura că Pușa i-o recomandase și că avea să-l însoțească în acea seară. Nu numai în acea seară, gândi Mona, mulțumită. Se pregătise chiar și pentru momentul în care Marius îi prezentă ceilalți scriitori de la masă. Zâmbetul ei strălucitor, îndelung exersat, putu fi admirat minute în șir, până începură să o doară fălcile. Nu se pregătise, însă, pentru genul de povești din jurul mesei. Dezbateri cu privire la pietrele funerare de pe mormintele unor poeți despre care ea nici măcar nu auzise, povești despre evenimente la care unii dintre meseni participaseră alături de somități cu care ea nu prea era în temă și caracterizări nu tocmai frumoase făcute altor scriitori contemporani. Se bucură enorm când Marius o invită la dans. Bucuria o ținu doar până ce el o apropie într-o îmbrățișare intimă de trupul lui. Un miros vag și acru, venit din direcția brațelor lui, îi răscoli stomacul. Încercă să își țină respirația pe tot timpul melodiei, dar nu reuși, așa că, la sfârșit, abia se putu întoarce pe scaunul ei.
Trebuia, însă, să recunoască că Marius Valentin Pană era grozav. Obținu distincția pentru cel mai premiat scriitor al anului, iar discursul său strălucit din cadrul ceremoniei de decernare, mai că o făcu să uite inconvenientul de pe ringul de dans. Poate că, totuși, nici aceea nu era o problemă de neremediat! Întors la masă, alesul ei începu să toarne pe gât pahar după pahar, vorbindu-i întruna despre propria lui persoană, despre lucrările lui premiate și despre sindrofiile la care fusese invitat în cursul anului. Mona nu apucă să spună nimic despre ea. Poate că pe el nu îl interesa unde lucrează ea și din ce familie provenea. La un moment dat, Marius porni să vorbească despre ospățul de nuntă și despre copii. Ar fi trebuit să o bucure acest lucru, dar nu simțea bucurie. Până la urmă, nici nu își dădea seama ce simțea în acel moment. Scriitorul o prinse la un moment dat de mână, cu degetele umede:
- Te rog să îmi împrumuți niște bani, am plecat de acasă fără portmoneu! O sută-două, pentru vreo trei zile.
Mona făcu ochii mari. Se scuză o clipă pentru a merge la baie. Se simțea șocată! Se simțea idioată! Se privi în oglinda mare, ovală, din baie și își spuse că oricât și-ar fi dorit să se mărite cu o personalitate, nu știa dacă ar fi făcut față unui asemenea stil de viață. Ieșind din încăperea răcoroasă, norul de căldură și fum din sala de bal o izbi în plin. Se clătină pe picioare. Un braț o sprijini din spate. Întoarse capul. Fotograful îi zâmbi încurajator. Stătea pe margine, adunându-și aparatele în momentul în care ea intrase.Îi zâmbi, mulțumindu-i din ochi și șoptind pentru sine:
- Cred că am să plec!
- Vă conduc, dacă îmi permiteți! Se pare că nu vă simțiți bine! Am terminat și eu pe aici!
Mona plecă însoțită de fotograf. Aerul rece de afară o liniștise, iar tăcerea în care se cufundase însoțitorul ei era deosebit de plăcută. Mai plăcut era ușorul parfum care se strecura dinspre fotograf, un amestec de fructe tropicale, curat și masculin. Îl privi dintr-o parte, curioasă. Privirile li se întâlniră și el zâmbi cu o gropiță delicioasă în colțul stâng al buzelor. Îi întinse mâna, urmată de o strângere puternică a unor degete de pianist:
- Eu sunt Vlad!
- Mona!
Plecase de acasă convinsă că își găsise alesul și iată că așa și era!