agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-01-22 | [This text should be read in romana] |
Nu-mi imaginasem vreodată puterea de a rezista unei curse ce părea fără capăt. Aveam avantajul de a nu-mi cunoaște urmăritorii și păstram distanța, mai speram încă. Le auzeam îndemnurile de hăitași ținând în lese câinii. Pe măsură ce se apropiau de mine, comenzile lor sunau tot mai răgușit. Întârzâind contactul cu prada, prelungeau vădit calvarul meu. Dacă m-ar fi văzut șchiopătând în drumul despărțind o pădure de o livadă sau dacă nu ar fost siguri de gardurile prevăzute cu sârmă ghimpată, ar fi slobozit javrele să mă rupă. Zvâcniturile din spatele urechii stângi nu-mi prevesteau nimic bun. Durerea genunchiului și lupta cu frica, mă îndemnau să abandonez, să mă prăbușesc în praf așteptând sfârșitul. Era o frică rece, soră cu speranța deșartă. Și ce dacă se termină? Un sfârșit ceva mai groaznic decât altele, poate nu la fel de rușinos ca sinuciderea. Dar nu mă vor găsi zvârcolindu-mă nedemn în gard. Mă prăbușeam des, simțeam cum broboanele de pe frunte sapă cratere în colb. Degetele mâinilor imprimau pentru vânători dovada că sunt gata să mă prăbușesc. Îmi ștergeam fața cu palmele murdare și mă ridicam să alerg către o cale de scăpare nevăzută. Între garduri creșteau plopi bătrâni cu bărbi de vâsc. Trunchiurile netede nu mă puteau ajuta să sar dincolo. Tufele de porumbar sufocau șanțurile, dar nu-mi asigurau protecția. Încercam doar să păstrez distanța. Nu știam de ce mă urmăreau. Nu trăisem până acum ipostaza de potențială victimă fără trofeu. Am ajuns întâmplător în bătaia armelor. Le făceam jocul, dar eram o victimă oarecare. Cu siguranță, se bucurau că alerg până la extenuare.
Ușa lăsată săpase un semicerc în dușumeaua putredă. Aruncă pe ogheal prima pensie. Citi încă o dată decizia apoi cuponul. Numără banii și-i abandonă nefiresc în faldurile de atlas. Își agăță căciula de miel în cuiul înfipt dintr-o lovitură în peretele de lut. Se privi în oglindă purtându-și degetele strâmbe, după zecile de ani de munca grea, pe barba aspră. Avea prilejul de a-i face o vizită, dar trebuia să-și cumpere o lamă nouă. Pe soba de fier, după zgomot și miros, forfotea o mâncare înăbușită în grăsime. Pâine sau mămăligă? Luă cercurile și acoperi vâlvătăile răzlețe cu ceaunul înnegrit de funingine. Apă, sare și făină. Nu se gândise la ea până acum. Acea decizie îi acorda dreptul să spere, nu faptul că era văduvă, nici singurătatea risipită în jurul ceaunului de mămăligă. Aștepta să fiarbă. Chiar dacă nu mai avea ceas de perete, timpul sărea peste minute scurte cât gândurile. Obișnuit cu sensul acelor cu gămălii fosforescente, privea doar cercul gol în varul protejat de fum. Ea nu-i apărea sub chipul recent revăzut, cu primele semne ale neputinței. O vedea tot tânără, îi descoperea frumusețea în tiparele vechi păstrate de memoria îngăduitoare doar cu amintirile timpurii. Se chinuia să-i adauge tușele îmbătrânirii, dar conturul se încăpățâna să rămână perfect. Ochii ascundeau egoismul sub o aparentă duioșie. Flăcările lor mascau alintul, candoarea, nu disperarea sau revolta. Acum își înțelegea reținerile. Se temea de transformarea ei mai mult decât de un refuz. Apa cu pojghița galbenă depăși marginile de tuci și sfârâi pe plita încinsă. Schimbarea vântului mă avantaja. Puteam aprecia mai bine distanța față de ei. Riscam mici pauze, deși îmi puteam doza eforturile mai bine printr-o alergare constantă. Rândurile de pomi fructiferi erau mai scurte. Îmi dădeau senzația că livada se sfârșește. Căutam dincolo de garduri idei salvatoare. Nu eram singurul în primejdie. Lăsată dinadins pentru un laț de șufă, o gaură din gard ținea prizonier un iepure. Pesemne zbaterile sale erau la început. Sârma ucigașă nu-și sufocase încă victima. Apropierea mea îi impulsiona zbuciumul. Trupul slab mă întristă. Dacă mă vor prinde, vor fi la fel de decepționați de slăbiciunea mea? Când l-am eliberat în livadă, așteptă parcă să trec și eu dincolo, să-i însoțesc fuga în spațiul acela imens, dar limitat, mereu cu frica de lucrători. Era otrăvit treptat, precum pomii cu vârfurile retezate și tot mai multe crengi uscate. Răgazul era periculos; alergarea inutilă se prelungea. Lăsă mămăliga tăpșită să se coacă. Coaja de pe marginea ceaunului devenea cafenie. Aburii îmbietori cereau răsturnarea spectaculoasă pentru un dâmb de aur comestibil. Apoi laptele fiert prelua nuanța crustei arse. Era mâncarea lui preferată. În timpul foametei copiii o curățau cu rândul, deși cirul nu avea același înveliș îndestulător. Trebuia să se grăbească. După ani de uitare, cu imagini fulgurante din trecut, bizare, uneori vinovate, avea prilejul s-o revadă. Sigur va suporta șocul unei schimbări violente. Chipul ei proteic era mereu surprinzător la fiecare toaletă nouă, la schimbarea coafurii sau la un machiaj mai strident. Nu-și putea înfrâna entuziasmul în fața noului. Fiecare început din viața lui îi părea benefic și uita orice dezamăgire din trecut. Era mai interesat de surprizele oferite de cei din jur, decât de propria transformare. Așezat la masa rotundă, cu cele trei picioare înfipte în tăblia groasă din lemn masiv, mânca fără gust. Fiecare îmbucătură îi provoca neplăcere. Prevedea întâlnirea, își alegea dinainte cuvintele și construia în minte decorul luxuriant al unei idile târzii. Puteau relua șotronul, trasând în culori noi casetele și cercul. Folosi o lamă veche pentru a trage dungi late în spuma abundentă. Neglijența îl costă apariția câtorva firicele de sânge ocolind insulele de albeață. Ochii spălăciți din oglindă ținteau acel chip adăugându-i trăsături surprinzătoare. Abandona automatismului mâinii stângi terminarea bărbieritului. Aparatul de ras îi dezvelea o nouă față. O dată cu spuma învârstată cu firele surii, îi ștergea de pe chip relieful caznelor, canionul invidiei, rictusul dezgustului și ogașele exacerbării dragostei. Noua înfățișare nu-i aparținea. Vedea un tânăr stingher, când cu fața boțită de frică, când împăcat cu soarta. Setea îl sleia. Instinctul de supraviețuire, adrenalina nu-l mai ajutau să grăbească. Găsi o baltă cu urme de animale sălbatice. Retrăi încordarea vânatului înainte să plece capul, să sufle pe luciul cu frunze de salcâm, să tulbure apa cu respirația agitată. Nu se temea de urmăritori, nici de paraziții invizibili din apa stătută. Sorbea îndelung, cu pauze, auzind cuvintele răutății gratuite. Când se sătură, își șterse de coapse noroiul palmelor, se întoarse și porni să-i înfrunte. Chipul acela hotărât era străin entuziasmului. Oglinda îmi arăta iarăși dezechilibrele vârstei. Iluziile dispăreau. Mi se încuiba în suflet frigul singurătății. Învelit în ogheal, nu reușeam să mă încălzesc. Nu vedeam cum banii din prima pensie alunecă la vale și flutură spre podeaua de lut a sărăciei. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy