agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2402 .



Adoris și Kromia (18)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [vioreldarie ]

2016-05-23  | [This text should be read in romana]    | 




Adoris și Kromia (18)


Sosi și ziua în care înalții soli ai Persiei se pregăteau de plecare. Agatos îi invită iarăși în sala tronului, îndemnându-i să se așeze în jilțurile cele mai apropiate de al său. În jurul regelui se adunaseră deja cei mai de seamă dregători ai săi în timp ce, pe lângă pereții sălii și pe la ușile de la intrare se îndesau slujitorii pregătiți în orice clipă să îndeplinească poruncile. Frumoasele sclave se aflau prin preajmă, îmbiindu-i pe cei prezenți să guste din bunătățile pe care le aduceau pe tăvi aurite.

Chipul regelui Agatos era luminat de mulțumire și stăpânit de gânduri bune. Avea din nou alura unui suveran semeț, bine calculat în vorbe, pe fața căruia se putea citi temeinicia tuturor împlinirilor sale.

Agatos începu prin a formula răspunsul pe care solii urmau să-l ducă împăratului Persiei. Cei trei soli importanți, văzând că în răspunsul său regele nu prea ținea seamă de amenințările voalate și de îndemnurile la supunere cu care veniseră din partea împăratului lor, deveniră pe dată îngrijorați și uimiți de îndrăzneala acestuia. Au schimbat între ei priviri întrebătoare, dar niciunul nu a îndrăznit să-și exprime gândurile și să-i atragă atenția că răspunsul pe care îl dă împăratului nu e întocmai în concordanță cu ceea ce solicitase marele împărat al Persiei.

După ce termină de dictat răspunsul și de sigilat mesajul său către împărat regele Agatos trecu să discute cu oaspeții, îndeobște cu Artaban. Arbatis, văzând că discuția nu îl privește decât prea puțin, se retrase deoparte încercând cu niște dregători să mai înțeleagă unele din rosturile mărețiilor la care au asistat în aceste zile în țara Atalyei. La rândul său, prințul Kirvan se convinsese repede și el că subiectul discuției nu-l privește. El ar fi preferat mai degrabă să fie adusă vorba despre viitorul acelei copile frumoase, fiica regelui, căci în cele câteva zile cât stătuse acolo inima lui reușise să fie subjugată acestei făpturi fără seamăn. Cum nimeni nu se grăbea să-i ofere acest prilej, nu-i rămânea decât să aștepte, poate va apărea din nou prin preajmă chipul acela minunat care reușise să-i sucească mintea. Știind însă că e încă o copilă, nu îndrăzni să-i treacă prin cap că ar fi indicat să-i ceară mâna fetei cu această ocazie. Se gândi că va face tot posibilul să revină peste un an sau doi să-și ducă la bun sfârșit acest tulburător vis.

Din vorbă în vorbă, discuția dintre regele Agatos și înțeleptul Artaban a ajuns la problema darurilor care se cuveneau a fi trimise marelui împărat al Persiei. Când regele dădu citire listei cu darurile, Arbatis, trăgând cu urechea, se trase mai aproape ca să audă mai clar, pentru că urechea sa sensibilă deja prinsese de departe din zbor că se spuneau vorbe ispititoare despre "aur", "talanți", "amfore cu vin" și altele. Bogățiile pe care le dăruia Agatos erau, într-adevăr, semnificative. Agatos se dovedea un rege darnic iar el, Arbatis, își mângâia cu satisfacție barba, cumpănind la valoarea acestora.

Artaban simți că o grea povară i s-a ridicat de pe suflet odată cu constatarea însemnatelor daruri pe care regele Agatos i le trimitea împăratul său. Se gândi că asta ar putea să-l mai îmbuneze pe împărat, căci răspunsul la porunca de supunere nu era tocmai în măsură să-l convingă.

În cele câteva zile pe care le petrecuse la curtea regelui Atalyei bătrânul înțelept Artaban înțelesese că acest suveran este dedicat trup și suflet zidirii de temple și monumente grandioase și nu avea dorință mai mare decât aceasta. Înțeleptul se chinuia acum să găsească un nou prilej de a reînnoda firul discuției cu privire la proiectul noului templu.

- Slăvite rege Agatos, îndrăzni în cele din urmă bătrânul Artaban să stârnească discuția, într-una din zilele trecute am înțeles că vroiai să-ți dezvălui câteva gânduri cu privire la templul cel grandios pe care plănuiești să-l înalți...

Regele Agatos, care parcă abia aștepta un asemenea prilej, se lumină la față și rosti încet, cu zâmbetul pe buze:

- Așa aș vrea! Și dacă va fi, cu voia lui Zeus, voi putea începe cât de curând să-mi realizez acest vis îndrăzneț.

Regele înțelesese că bătrânul vulpoi aștepta cu răbdarea orientalului ca el să-și dezvăluie, încetul cu încetul, planurile. Dar nu se temea de asta, căci își conducea foarte atent gândurile. Numai că Artaban continua să-l descoase cu iscusință:

- Din îndepărtata Persie am aflat dorința ta, mărite rege, de universalizare a spiritului, de a recunoaște existența unei părți a binelui, aceeași pentru toate popoarele lumii. De aceea prețuim cât se poate de mult minunatele voastre binefaceri de până acum, care ne-au uimit, și asta pe bună dreptate!...

- Așa-i, încuviință regele. Parcă îmi ghicești gândurile!...

Artaban încercă să se apropie și mai mult de ceea ce ar fi vrut să audă:

- Mărite rege, mă întreb numai dacă pentru grandioasa lucrare pe care o ai în mintea ta luminată, vei avea suficiente mijloace pentru a o duce la împlinire!?

Agatos, reflectă un timp, apoi răspunse calm:

- Resursele regatului meu sunt nelimitate! Așa îmi place să cred! Poate că într-un anume moment să nu dispun de tot ce-mi trebuie. Dar în timp, voi avea tot ceea ce-mi va trebui...

Răspunsul acesta a fost suficient ca Artaban să creadă că s-a apropiat și mai mult de țelul său. Ca urmare, reluă repede:

- Cum adică într-un anume moment? Te referi, mărite rege, la faptul că ți-ar prinde bine, să zicem, un împrumut din afară, care s-ar putea recupera cu timpul din resursele regatului?

Regele îl privi cu ochii mari de uimire, neașteptându-se ca discuția să avanseze în această direcție.

- Mi-ai ghicit iarăși gândurile, înțeleptule! recunoscu el resemnat, văzând că lucrurile ajunseseră să fie exprimate pe față.

Se lăsă o tăcere de câteva clipe. Apoi Artaban, care părea că triumfă pentru succesul repurtat, reluă tirul întrebărilor:

- Prin urmare, mărite rege, îți este necesar un împrumut în aur, pe care-l vei putea înapoia în timp?

- Da, așa s-ar putea spune! Văd că le știi pe toate!

Vicleanul Artaban, măgulit de bunul rege care-i aprecia calitățile sale de om înțelept continua însă să-și ducă planul până la capăt:

- Și cât zici, rege al Atalyei și făuritor de temple, că ți-ar fi necesar ca să poți zidi noul templu?

Deși de data asta se aștepta la o asemenea întrebare, regele încruntă sprâncenele și, fără a i se vedea zbuciumul inimii, rosti cu prefăcută simplitate și foarte sigur pe el:

- Zece mii de talanți!

- Zece mii de talanți de aur?! repetă aproape perplex Artaban, al cărui chip deveni pe dată cât se poate de serios.

- Zece mii?! făcu mirat și Arbatis care, trăgând cum îi era obiceiul cu urechea, discuția îi captă pe dată interesul și se apropie de cei doi.

- Păi, nici împăratul Persiei n-ar putea oferi atâta aur! zise Artaban. Ce fel de templu vrei să faci, mărite rege, că de așa ceva n-am mai auzit? Numai marmură și aur până la cer?

- Cam așa ceva! rosti Agatos cu aceeași simplitate dezarmantă în glas.

Oaspeții se priveau unul pe altul uimiți, năuciți de-a binelea de neprevăzuta sumă aruncată de regele Atalyei. Planul lui Artaban risca să se ducă de râpă. Totuși, cu un ultim efort, acesta mai reuși să întrebe:

- Oare cine ar putea oferi fără risc o asemenea sumă?

- Cred că nimeni nu s-ar angaja într-o treabă atât de riscantă! zise și Arbatis care-și răsturnă corpul masiv în jilț, unde se trezi cumplit de înghesuit.

- Eh! Cum așa, Arbatis? zise intrigat Artaban. Cum chiar nimeni? Ia mai gândește-te!...

Simțindu-se dintr-odată vizat, Arbatis începu să se înghesuie și mai mult în spațiul strâmt oferit de jilțul său și să dea din colț în colț:

- Cum? Te referi cumva la mine? Lăsați-mă în pace! Cum aș putea să risc eu o asemenea cantitate de aur?!...

- Tu, care nici nu-ți mai știi bogățiile, să riști?! i-o întoarse Artaban. Nu pot să cred...

Arbatis abia putuse răspunde:

- Nu mă grăbesc să promit! De fapt, cred că nu m-aș hotărî nici în ruptul capului să risc în așa hal!

Înțelegând cât de greu îi venea lui Arbatis să se decidă pentru a investi într-o afacere atât de importantă, regele Agatos îi zise cu demnitate:

- Nu-ți face sânge rău, dragule Arbatis! Dacă nu poți să ne ajuți cu acest împrumut, înseamnă că nu poți, și gata! Se înțelege ! Voi încerca alte căi pentru a-mi realiza planurile.

Aceste ultime cuvinte avuseseră darul de a declanșa o tresărire de orgoliu în conștiința bogătașului Arbatis. Și apoi, se vedea că nu-i plăcea să fie catalogat drept neputincios când era vorba de o cantitate însemnată de aur. Așa că interveni iute:

- N-am spus că n-aș putea împrumuta zece mii de talanți. Lăsați-mă însă să chibzuiesc mai temeinic!...

- Ce să mai chibzuiești? sări cu vorba Artaban, care întrezări posibilitatea să-și împlinească visul. Ce mai stai pe gânduri! Poți câștiga o avere! Aproape două mii de talanți, și asta doar într-un singur an!

- Așa-i! confirmă și regele Agatos. Vei primi camăta după cum ai auzit!

- Văd și eu că este o perspectivă frumoasă de câștig. Dar lăsați-mă o vreme să mă obișnuiesc cu gândul ăsta! ceru Arbatis.

- Desigur, te lăsăm, zise Artaban, simțind victoria pe aproape. Însă nu zăbovi prea mult, că nu te întâlnești în fiecare zi cu un asemenea noroc!

Arbatis, ca să scape cât mai repede de jilțul acela în care era prea înghesuit, zise repede și se îndepărtă:

- Bine! Voi da un răspuns definitiv după ce voi chibzui pe îndelete!

La plecare, oaspeților li se acordă cinstirea cuvenită unor regi. Oștenii lui Agatos însoțiră alaiul oaspeților și al carelor cu daruri.

(va urma)

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!