Și Luciana s-a adaptat greu. Cât e ea de Păpușă! Și nu una oarecare, ci tocmai dintre acelea vorbitoare, înaltă, cu ochii de culoarea castanei coapte, păr des și creț de negresă. Cumpărată cândva de Tata. Și care a crescut odată cu Sonia. Nu în vitrine, nici în public. Chiar pe scenă. I-a cunoscut îndeaproape toate interacțiunile, toate senzațiile, toate sentimentele, întreaga intimitate. A fost duhovnicul ei și la bune și la mai puțin bune. Păstrează în ea mireasma plantației de gladiole și de căpșuni. Aroma salcâmilor și a garofițelor de grădină. Fulgerele jucăușe din jăraticul căminului. Trosnetul lor. Crusta pâinii de casă. Glasul Mamei... În burta canapelei scheletice, Păpușa este în pântecele unui balaur. Are fața palidă și mimica schimonosită. Parcă ar sta pe ace! Ar fi aproape de nerecunoscut, de nu i-ar simți răsuflarea inconfundabilă. Baba o ia necontenit peste picior și-i dă câte un brânci: „Mă și sperii de ea! Parc-ar fi vie!”. Rânjește satisfăcută. „Desigur că e vie, cum altfel?!”, a vrut Sonia să-i spună în mai multe rânduri... De fapt, a și făcut-o strângându-și Păpușa la piept și străfulgerând-o pe cealaltă cu privirea. Sonia îi simte umbra de la distanță. Ca pe a unui căpcăun. Adusă de spate, Baba calcă greu ca și cum ar vrea să-și incrusteze însemnele în dușumea. Să-și marcheze teritoriul. Și scoate un fel de hârâit cu gemete. Vorbește necontenit despre „Coana Mituța”. Despre norocul ei chior „la chiriași”. Baba trăncănește în ritmul mașinii de cusut, o Ileană aproape ponosită, încă tenace în ponoseala ei. Umbra devine uriașă. Se întunecă. Nu a ploaie. Sonia ar vrea să aprindă lumina. Păpușa se face mică-mică. O pată de culoare pe cuvertura vișinie. Un glas firav risipit într-o pânză. Sonia o adună. Cu grijă. Să nu piardă nimic. O ține strâns în brațe, îi cântă, o leagănă până adoarme. Baba își face semnul crucii și-și scuipă în sân. Cu prima ocazie o să le spună Părinților despre comportamentul straniu al fetei. De bună seama că ceva nu e în regulă... Ori a fost „prea cocoloșită”, ori... La 14 ani și 3 luni să te comporți „în felul ăsta”...??!! „Baba-asta” nu-i amintește cu nimic de Bunica, deși trebuie să aibă cam aceeași vârstă. Bunica nu are nevoie de placă dentară, nici să-și verse frustrările pe negrese frumoase cu părul creț și lucios, nici să..., nici să...

În noapte, brațele din plastic ale Păpușii devin brațe materne. Sonia simte întreaga lor căldură. Chiar dacă din când în când se mai înțeapă în câte o unghie ascuțită și un miros artificial îi pătrunde adânc în nări... Chiar dacă...