N-a fost niciodată, dar ar fi putut fi, sau poate că a fost, și nu știm noi, un rege care stăpânea peste o țară îndepărtată, de pe la una din marginile curbate ale acestei lumi.Fiindu-i teamă că vremea șederii sale, nu numai pe tron, dar și aici, printre oameni, s-a cam apropiat de sfârșit, era foarte neliniștit, pentru aceasta le-a cerut slujitorilor săi să caute să afle printre supușii săi, dar și pe la alte neamuri, oamenii pricepuți care să-l poată tămădui de această neliniște. Așa că porunca i-a fost ascultată, și slujbașii au pornit deîndată în căutarea doriților vindecători. În scurtă vreme s-au adunat la curtea palatului fel de fel de doftori renumiți pentru faptele lor, și alții necunoscuți, dar care erau încrezători că ar putea aduce cu ei tămăduirea regelui, și nu neapărat pentru a dobândi vreo recompensă, căci regele era iubit chiar și de locuitorii țărilor învecinate, bucurându-se și ei de roadele înțelepciunii cu care acesta își conducea țara.
Ajutat de familie și de sfetnicii săi, regele a cercetat toate leacurile și sfaturile pe care i le propunea acea adunare de tămăduitori și înțelepți, și pe toate, constatase, că le experimentase. Așa că, după o îndelungă osteneală, s-a lăsat păgubaș, gândind că de acum nu mai este nimic de făcut, decât să-și aștepte, ca orice om, obștescul sfârșit.
Când adunarea s-a retras din curtea palatului, iar straja acestuia urma să închidă porțile, o dată cu lăsarea asfințitului, se înfățișă dinaintea soldaților un moșneag, desculț și prăfuit de drum, sprijinindu-se de un toiag, iar peste umăr purta o legăturică, poate cu câteva merinde. Acesta le-a cerut soldaților să îl înfățișeze la rege, că el poate să îl ajute în aflarea leacului pe care îl caută, dacă îi va da ascultare. Auzind acestea regele, și luând seama la descrierea pe care soldații o făcuseră bătrânului, mai-mai că nu voia să-i dea nicio atenție aceluia, cel mult găzduirea și sprijinirea pe care o oferea oricărui pribeag. Dar curiozitatea până la urmă l-a biruit și a cerut ca bătrânul să fie chemat la el.
Adus dinaintea regelui, moșneagul, ostenit de drum, a cerut să i se ofere o ulcică de apă și puțin răgaz pentru a-și trage un pic sufletul de drum. În toată această vreme, inima regelui parcă s-a dezmorțit după dezamăgirea pricinuită de certitudinea că leacul pe care îl caută nu există, văzând înfățișarea atât de simplă și senină a acestui moșneag, care părea că se bucură în acea clipă bând din acea ulcică apa, mai mult decât în toate bucuriile pe care le-a trăit el ca rege în îndelungata-i domnie.
În cele din urmă, regele îl poftește alături pe călător, și îi cere să-i destăinuie leacul ce-l poate tămăduie, și ce ar trebui să facă pentru a-l dobândi. COPACUL, îi răspunse bătrânul; există în regatul tău un copac - și îl descrise cu toate amănuntele - pe care trebuie să-l afli, iar aflându-l, cu ajutorul lui, te vei vindeca.Plată nu-ți cer, fiindcă dacă îl vei afla și te vei tămădui cu el, aceasta îmi va fi și mie plată. Fără să mai aștepte răspunsul, moșneagul dă binețe regelui și roagă soldații să-l însoțească până la poartă.
După plecarea bătrânului, regele, ostenit, adoarme în tronul său. Dormind, el se visează cutreierând păduri și livezi prin regatul său, căutând copacul descris, dar neaflându-l se așeză ostenit la umbra unui pom pe care își amintește că la sădit el în copilărie.Și adoarme. Visează că acesta este pomul căutat și începe să își prepare pentru aflarea leacului tot felul de rețete din muguri, frunze, flori, crengi, însă leacul sperat nu i se vădește. Deznădăjduit, îngenunchează lângă copac, cerând parcă acestuia să-i descopere ce să facă pentru a-i afla taina.Ridicând privirea asupra acestuia, observă că din cauza râvnei sale, copacului îi mai rămăsese doar trunchiul și două ramuri, ca două brațe întinse, dar chiar atunci, brusc, s-a trezit din ambele vise, rămânându-i întipărită această ultimă înfățișare a copacului.După ce a mai reflectat o vreme la cele întâmplate în vis, a înțeles că moșneagul se referise nu la regatul peste care domnea, ci la regatul din lăuntrul său, însă îl nedumirea în continuare semnul pe care i-l arătase la finalul visului copacul.
Adunând iară familia și sfetinici, și povestindu-le și acestora visul, regele este îndemnat să dea sfoară iară pentru aflare unor tălmaci care să-i dezlege semnificația acelui semn. După o vreme, curtea palatului s-a umplut de oameni care aveau sau pretindeau că au acest dar. După ce îi ascultă pe toți, regele se se văzu neputiincios în alegerea vreuneia din aceste semnificații date, toate fiind parcă atât de demne de crezare. Istovit și de acest eșec, regele hotârâ să doarmă, urmând ca a doua zi să se hotărască ce decizie să mai ia în legătură cu această problemă.
Când se trezi în zori, regele ceru servitorilor săi să i se aducă două lemne mai groase care să întruchipeze imaginea copacului din vis, îngenunche dinaintea acestuia și începu să se roage. Ceea ce s-a mai întâmplat cu regele din poveste este lăsat de autorul ei să fie completat de cei care o vor citi până la capăt...