Ajuns la patruzeci și unu de ani, cu facultatea terminată și cu un loc de muncă bine plătit la stat, Gabriel Bucur, se gândise că sosise timpul să-și pună și el pirostriile. Ca bărbat arăta foarte bine, era înalt, brunet, cu ochii albaștri, gen Pierce Brosnan. Dintotdeauna se bucurase de mare trecere la femei, motiv pentru care îi fusese destul de greu să se oprească la una. Relația cea mai lungă, care începuse cu un an în urmă și care continua și în prezent, se dovedise mai puternică decât își închipuise, nereușind să renunțe la cultivarea ei, cum se întâmplase în cazul celorlalte. Frumoasa actriță, Aura Mărginean, îi cam tulburase mințile, instalându-se confortabil la bordul existenței sale. Acceptase să-i fie prietenă și amantă, fără nicio obligație sentimentală sau materială, ceea ce, până la un anumit punct, le convenise la amândoi. Bucur deschise cândva discuția despre căsătorie, dar Aura nici nu voise să audă.
- Nu ne este bine așa! îl întrebase ea retoric, adăugând, în final, o maximă plină de înțelepciune. Căsătoria e ceva al dracului de complicat și nu cred că sunt pregătită pentru aceasta!
- Și mersul pe jos e complicat, obiectă el, totul e al dracului de complicat în lumea aceasta! Întrebarea mea era, mai degrabă, formală, n-o lua atât de abrupt!
- Altfel spus, voiai să purtăm o discuție de principiu?
- Ceva de genul ăsta!
- Mă rog, putem discuta și despre o ipotetică călătorie pe Marte, nu ne costă nimic, dar rezultatul este același! Ca să fiu sinceră, nu exclud ideea căsătoriei în totalitate, dar n-o văd realizabilă mai devreme de zece-cincisprezece ani!


Aura Mărginean era și directoarea teatrului „Oedip”. Juca în mai toate piesele din repertoriu, reușind să acopere destul de bine și partea administrativă. E drept, toate acestea îi ocupau o mare parte din viață, lăsându-i puțin timp pentru nevoile sale personale, care nu erau puține, nici simple. Excluzându-l pe Bucur din această ecuație, frumoasa actriță făcea față cu mare efort avansurilor admiratorilor, personaje sus-puse, aproape imposibil de refuzat sau ignorat. În ultima vreme, apăruse unul, Costache Arvinte, procuror de profesie, căruia îi picase cu tronc. Individul, un tip mărunțel, foarte slab, cu umerii obrajilor ieșiți proeminent în afară și față ciupită de vărsat de vânt (semn al unei copilării nefericite!), îi displăcuse de la bun început. Încercase în fel și chip să scape de dânsul, pretextase chiar că urma să se mărite cu Bucur, sfătuindu-l să-și îndrepte atenția în altă parte.
- Bucur nu este cumva arhitectul-șef al orașului? se interesă el imediat ce îi auzise numele.
- Chiar el!
- N-ar trebui să-ți spun, dar s-ar putea ca mâine să-l arestez!
- Cum așa?!
- Are un denunț foarte urât de luare de mită, care s-a confirmat!
Femeia se așeză pe un scaun ca să nu cadă jos.
- Poți să-mi spui cine l-a denunțat și de ce?
- Dacă treci deseară pe la mine, îți spun! Cred că și pe tine de paște un dosar penal! Chiar azi am primit o sesizare de la Curtea de Conturi!
- Raportul de control, murmură ea, pălind, mi s-a părut favorabil!
- L-am văzut și eu, confirmă Arvinte, luând o mină de om scârbit, dar concluziile acestuia, adăugate după control, converg într-o direcție care nu-ți este deloc favorabilă!
O să-ți arăt și asta!

Scăpase de dânsul fără să-i promită nimic, moment în care se urcă în mașină și porni către Bucur. Fusese tentată, mai întâi, să-l sune, dar cum Arvinte o atenționase că avea telefonul pus sub urmărire, renunță. Se temuse să nu-l găsească în compania vreunei femei și să pară că era măcinată de gelozie, însă avuse noroc. Bucur era singur.
- Ai pățit ceva? o întrebă el suprins.
Aura îi povestise dintr-o suflare ce-i spusese Arvinte și-și aprinse o țigară.
- Nici nu știu ce să fac!
- Du-te și vezi ce vrea! o sfătui el.
Femeia îl privi cu ostilitate.
- Parcă n-ai ști! Chiar ai luat mită?
- Îți repet că n-am luat niciodată nimic de la nimeni!
- Există un denunțător care pretinde că ai luat!
- Sper s-o poată și dovedi! spuse el hotărât. Eu n-am cunoștință să fi dat sau fi luat ceva în asemenea scopuri! Sunt, într-adevăr, destui care tânjesc după locul meu, au mai încercat și până acum, dar nu s-au ales cu nimic!
- A zis că te arestează mâine! insistă Aura.
- Te-a luat de fraieră! Cum să mă aresteze înainte de a mă cita?
- Ãștia sunt capabili de orice! Pot să-ți însceneze un flagrant de nu te vezi! Intră unul și-ți aruncă pe birou o motoașcă de bani marcați, apoi te trezești cu toată poliția pe cap!
- Exclus! Există camere de supraveghere peste tot! N-ar strica să-ți pui și tu la teatru! Bănuiești de ce s-o fi răsucit Curtea de Conturi?
- Probabil pentru că n-am răspuns cum trebuia avansurilor șefului echipei de control! Legal, ar fi trebuit să-mi prezinte și mie concluziile!
- Și acum ce ai de gând?
- Rămân la tine! Cu ăla nu mă culc nici moartă! Fie ce-o fi!

A doua zi, în jurul orelor opt, Gabriel Bucur fusese încătușat și ridicat de către doi polițiști și un procuror. Procurorul de caz îi arătase o citație trimisă cu o zi mai înainte, singura problemă era că aceasta nu ajunsese la dânsul.
- Procedural, îi explicase procurorul, nu ne interesează circuitul trimiterilor (oricum confirmările vin întotdeauna mai târziu!), neluarea la cunoștință poate, cel mult, să însemne deschiderea altui dosar, dar nu poate greva asupra desfășurării cercetărilor în cazul acestuia! Vă informez că aveți calitatea de învinuit și că s-a emis mandat de reținere preventivă, pe douăzeci și nouă de zile, urmând să fiți prezentat imediat unui judecător!
- Nici dacă aș fi omorât-o pe mama, nu m-ați fi arestat și băgat la zdup atât de repede! îi reproșă Bucur ironic. Sper că n-ați arestat-o la fel și pe prietena mea!
- Astăzi, domnule Bucur, nu-i ziua d-tale norocoasă! îi răspunse procurorul pe același ton glumeț. M-am ocupat personal de reținerea ei înainte de a veni la domnia voastră! Femeile au întotdeauna prioritate!

Mașina Poliției oprise în fața Judecătoriei. Nu mai fusese niciodată pe acolo, astfel că vederea acelor holuri și culoare întortochiate, orientate în toate direcțiile, precum galeriile unui labirint, îi crease un sentiment de panică, realizând că nu era de glumă. Undeva, pe la mijlocul clădirii, o zărise pentru o clipă pe Aura, flancată de alți polițiști, îndreptându-se către ieșire. Avea ochii înlăcrimați și era extrem de palidă. Îi făcuse semn cu mâna, iar ea îi răspunse discret, ca și când s-ar fi temut de ceva.
- Nu mai e mult, încercă să-l liniștească procurorul, observând că intrase în panică. Uite, am și ajuns!
Se trezise în mijlocul unei săli cu aspect de catedrală, printre mormane îngălbenite și prăfuite de dosare, înaintând către biroul masiv de la capătul opus, în spatele căruia ședea un bătrân sfrijit, cu ochelari și cu o formă destul de avansată de Parkinson.
- Să trăiești, nea Pandele! îl salută procurorul. Am venit după mandat cu inculpatul!
- Vezi și tu pe unde este, horcăi bătrânul, fără să-și ridice ochii dintr-o revistă, eu nu mai țin minte!
Procurorul răscolise printre hârtii și dăduse cu greu peste dânsul, constatând că nu era semnat.
- Bagă și matale o semnătură!
Bătrânul, incapabil să-și controleze tremurul mâinii din cauza Parkinsonului, izbuti într-un târziu să-și pună semnătura pe document.
- De acum ești al meu! rânji procurorul către Bucur. Mișcă!

Arvinte îl aștepta în biroul său extravagant,
tolănit într-un fotoliu.
- Ai pornit-o împotriva mea, egoistule! il luă el la rost. Foarte rău!
- Acum vă văd prima dată! ! răspunse Bucur. Nu știu la ce vă referiți!
- Femeia, bre! îl lămuri Arvinte. Credeai c-o mănânc? Poate că aș fi închis ochii dacă venea aseară! Acum ați dat de dracu`!
- Pentru asta ne-ați arestat preventiv?
- Și pentru asta! preciză procurorul, luând un dosar de alături.
Îl răsfoi o vreme, după care îi întinse o fotografie în care apărea el la un restaurant, nici nu-și mai amintea care, dându-i un teanc de bancnote colegului Ilare Stroie, adjunctul său.
- Sigur, îl recunosc, este adjunctul meu de la care am cumpărat apartamentul în care stau! Aici îi plătesc de față cu toți colegii!
- N-ați găsit alt loc unde să vă întâlniți?
- Așa s-a întâmplat! Eram la o petrecere!
- Posibil, vom verifica! Partea proastă e că Stroie adjunctul d-tale susține altceva!
- Ce susține?
- Că era mită pentru promovarea în Consiliul Local a unui proiect, el fiind intermediar! Din fotografie nu rezultă dacă ai dat sau ai primit banii, dar asta nici nu mai contează!
- Cum să nu conteze, domnule procuror! Eu zic că este destul de clar cine dă și cine primește! Pot proba cu martori că așa s-a întâmplat, nu ce spune Stroie, cu care, trebuie să vă spun, nu sunt în relații tocmai bune!
- Vom verifica și aspectul acesta!
Bucur se holbă stupefiat la dânsul.
- N-ar fi fost mai corect să verificați înainte de a mă aresta?
- Atunci nu știam ce știu în clipa de față!
- Acum că știți, îndrăzni Bucur, n-ați putea anula mandatul de arestare?
- Aș putea, cum să nu pot, dar pentru asta îmi trebuie un argument puternic! Știi d-ta care! Uite, ca să nu zici că-s al dracului, vă pot înlesni o întâlnire!

Arsenie ieșise din birou imediat ce intrase Aura Mărginean, condusă de un polițist. Femeia sărise în gâtul lui Bucur, plângând de fericire.
- Am crezut că n-am să te mai văd niciodată! Ți-am spus că ăștia nu știu de glumă!
- Da, murmură Bucur. Legea e făcută doar pentru noi!
- Ai reușit să-l convingi că ești nevinovat?
- Cred că da. Urmează să mai facă niște cercetări!
- Să nu-mi zici că ne dă drumul!
- Ba chiar asta a zis, punctă el decisiv, dar cu o condiție!
- Care?
- Să te culci cu dânsul!
Femeia izbucni într-un hohot de râs nervos.
- Numai atât?! Dragul de el! Zi-i că accept! adăugă, ferindu-se să-l privească în ochi. Mă bucur că ai avut tăria să-mi spui!