Nu se mai fardează de mult. Cu certitudine a făcut-o cândva. Cu fervoare. Oarecum artistic. Puțin narcisist. Relativ eroic. Într-o autoiluzionare cosmică destituind realitatea cu-crochiuri-și-tăvălugi....10spre90%balast...

Habar nu are de tâmplele încărunțite. Acolo își lipește un pisoi alb-cu-negru, o floare-de-colț, mireasma timpului ce stă să alunece din el însuși într-o înțelepciune bună.

Nu-i pasă când el o privește. O analizează. Nu este amatoare de comparații. Nici aspirantă la podium. De pildă, nu intră în panică știind că, da, peste exact 100 de secunde el o să-și facă apariția. Imperturbabil până la clișeu și dincolo de acesta, ea se complace. Cu 5 scame și jumătate pe o ureche. Cu mână asimetrică. Și sân obraznic. Celălalt, aproape imperceptibil.

Trece printr-o lume a oglinzilor absente!

Nu-și caută cuvinte. Nici silueta. De mult n-a mai compus poetic. N-a mai ținut regim. Zice măr și măr se face. Țipă soare și pârjol bun se iscă! Nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima dată într-un imbold de Femeie. Cum arăta un deget oropsit. Și cum trudise poate să-și mascheze chinul, nefeminitatea. Intruziunea în lumea... nu a ei. Complexele în fața altor eve. În primul rând în fața lui. A celui topindu-se văzând(-o) cu ochii. Topindu-se și dezicându-se.

Șorțul cu trandafiri uriași miroase a vanilie și a iarbă. Parțial și a graba după-amiezii în care în același minut a făcut circa 10 lucruri diferite. Cu dexteritate!? Cu spaimă?! Cu incoerență?! Doar mecanic, lăsându-se în seama obișnuințelor, a schemelor prestabilite?! Nu! Pur și simplu, cât se poate de natural! De adevărat! Dacă a obosit!? Dacă a greșit?! Conceptele sunt atât de relative! Starea aceea care vine din lăuntru contează! Să n-o irosească deci!

Când o strigi pe nume – Crizantema!?, Cleopatra!?, AfroditaSpreAltceva!?, HeiTuGospodină, FărâmițăDeRază, OleacăDePătrunjelCuLevănțică, OleacăDeCer, NițicăZeiță, NițicăSupăCuRoșu, HeiTuEtcaetera – te aude cu muuuuuult înainte: Nu-Te-Spe-Ri-A!

Îi vin în urmă câteva sute de vrăbii. Habar n-au ele că de mult ea nu s-a mai epilat! Și rochia de cameră are o pată verde! Care nu din fabrică este! Își prinde perechea de cercei cu ametiste. Ajunge la uși răspândindu-și esența în Uliță. Se coc cireșii. Ăia fantastici de iunie. Și ea, atât de frumoasă!