agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 921 .



Concurs de gigolo
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Benedictus ]

2022-08-31  | [This text should be read in romana]    | 



Înarmați-vă cu răbdare și tutun că vreau să vă povestesc cum am câștigat eu cândva un concurs, dar nu orice concurs ci unul pentru un post de gigolo.
Tânăr student fiind, bursier sărac de la țară, locuiam, ca majoritatea studenților de condiție modestă, la cămin. Viața la cămin avea farmecul și avantajele ei. Atmosferă de camaraderie, glume și veselie, discuții până noapte târziu în jurul unei sticle de vin, partide de poker zile și nopți la rând, de nu mai mergeam nici la masă și ne aduceau colegii mâncarea cu sufertașele, mese comune în cameră când mai primeau unii pachete cu mâncare de acasă. Pentru viața de burlac era soluția ideală, bună și ieftină, cum se spune.
Problema apărea însă atunci când, bărbat tânăr și neliniștit, doreai o relație cu o persoană feminină, care nu avea ce căuta într-un cămin de băieți, într-o cameră cu cinci locatari. Atunci, soluția care se impunea era o gazdă de unul singur, cu intrare separată. Lucru mai greu de realizat pentru un student cu mijloace financiare reduse, care mai primea și el o sută de lei de acasă ca bani de buzunar. Am reușit într-un final să-mi conving părinții că am neapărată nevoie de o gazdă ca să încep să-mi redactez lucrarea de diplomă. Prin urmare, am primit încuviințarea lor să-mi caut o gazdă potrivită și promisiunea că voi primi lunar banii necesari.
Am început să iau la rând anunțurile de mică publicitate până am dat de unul care suna cu adevărat tentant: „Ofer cameră unui tânăr, condiții foarte avantajoase, preț negociabil”. Am luat numărul de telefon, am sunat și mi-a răspuns o doamnă cu o voce joasă, că pot veni să văd oferta mâine la ora zece. A doua zi mă aranjez eu cât pot de bine, cu țoalele cele mai mulate și sexy, să-mi pună în valoare musculatura frumos reliefată (făceam de o vreme culturism) și mă înființez, pe la zece fără zece, la adresa respectivă, care era o scară de bloc. Încep să urc scara spre apartamentul cu pricina, dar, înainte să ajung la ușă, dau peste vreo patru-cinci gealați, toți tineri și frumoși ca mine, care așteptau și ei să fie primiți de gazdă.
Entuziasmul meu scade vertiginos, mă gândesc că nu mai are nici un rost să aștept, oricum camera se va da unuia dintre băieții de dinaintea mea. Dar când să fac stânga-mprejur și să-mi văd de drum, ușa apartamentului se deschide și își face apariția o doamnă între două vârste, brunetă și care pare să fi fost cândva foarte frumoasă, într-un halat de casă foarte decoltat pe pieptul bogat. Se uită atentă, când la unul, când la altul dintre doritori, eu eram mai jos pe scară și așteptam să văd ce mai urmează. Doamna ajunge cu privirea la mine, întinde o mână albă de divă și zice cu glas sentențios: „Domnul de colo (adică eu), poftiți, dacă vreți, în apartament!”
Eu rămân consternat cu mâinile pe balustradă, ceilalți întorc toți spre mine priviri distrugătoare, unii mormăie furioși, eu zâmbesc încrezător, trec printre ei ca un învingător și intru în holul apartamentului, moment în care sună telefonul de pe hol. Doamna îmi zice: „Vă rog, răspundeți!” Eu ridic receptorul și o voce de la celălalt capăt mă întreabă de camera de închiriat. Îi spun doamnei că cineva întreabă de cameră, la care ea: „Spuneți-i că s-a dat”. Eu rămân descumpănit și zic: „Atunci îmi pare rău, eu pentru cameră venisem, dar, dacă s-a dat...” „Păi, vi s-a dat dumneavoastră. Asta, bineînțeles, dacă o mai doriți, pentru că nici n-ați văzut-o încă...” Răsuflu ușurat, doamna vine impetuoasă spre mine încât instinctul de autoapărare mă face să mă lipesc de perete, mă împunge cu pieptul ei învolt, apoi deschide ușa și le spune celorlalți pretendenți că odaia s-a dat, ăia, săracii, pleacă bodogănind, unii înjurând furioși, dar doamna se întoarce zâmbind, facem cunoștință, mă ia protector de mână și mă invită să văd camera. Care nu e prea mare, dar e drăguț mobilată, cu fereastra spre soare.
Sunt încântat de cum arată, mai ales că e decomandată, cu ușa imediat lângă ușa de intrare. Doamna Anastasia mă invită la masă, să discutăm la un pahar de lichior de vișine. Întreb de preț, la care doamna mă privește galeș cu ochii ei negri și-mi spune că pentru astfel de discuții avem tot timpul din lume. Nu prea pricep de ce se eschivează, dar cu timpul îmi dă de înțeles că dacă voi fi băiat drăguț cu ea, camera nu mă va costa nimic. Și nici mâncarea. „Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap”, îmi zic în sinea mea, casă, masă, metresă, toate la un loc, la preț... gratis.
Seara după ce venea de la muncă (lucra la o tipografie), trecea la bucătărie, prepara cina pentru amândoi, apoi mai stăteam o vreme înlănțuiți pe fotoliu să vedem un film ori serial, după care mergeam la culcare, evident în camera mea, se culcușea lângă mine ca o puștoaică răzgâiată, încerca să mă stimuleze în fel și chip, dar eu eram cam de lemn-tănase pentru că nu mă atrăgea în mod deosebit, mai ales nu-mi plăcea mirosul pielii și părului ei care avea ceva de chimicale, probabil de la cernelurile tipografice cu care lucra la serviciu. Treptat m-am dat pe brazdă, merita, pentru că primeam banii de acasă regulat, dar cum nu plăteam nimic la chirie, adunasem o sumă frumușică pentru cheltuieli diverse, distracții, scos în oraș noua prietenă, studentă la ASE.
Primul conflict cu noua mea gazdă și parteneră de pat a apărut atunci când, profitând că nu era ziua acasă, îmi aduceam în cameră prietena, cu care ne iubeam atât de pasional încât șifonam cumplit așternuturile, lucru care nu a trecut nebăgat în seamă de gazda mea. Care a intrat, normal, la cele mai negre bănuieli: „Mă, tu ai adus femeie străină în casă!” „Nu, nicidecum, Sia (așa mi-a zis să-i zic), nu mi-aș permite așa ceva! Și-apoi, doar nu duc lipsă de așa ceva!” ziceam eu cu glas mieros și o linișteam cu o îmbrățișare caldă și un sărut prelungit. Dar în momentul în care, din neatenție, amica mea a pătat cearceaful cu sânge, scandalul a luat proporții homerice. Degeaba încercam eu să mă scot, cum că m-am zgâriat de masă, că m-am tăiat cu lama de bărbierit. Nimic, nici una nici alta să-i plătesc chiria pe cele șase luni, să-mi fac bagajele și să nu mă mai vadă prin casă.
O dădusem în bară. De unde chiria pe șase luni, când eu tocasem aproape toți banii? Disperată, cucoana a găsit telefonul părinților mei, i-a sunat și le-a făcut și lor un scandal monstru, ei săracii, nevinovați, se tot scuzau că au trimis regulat banii de chirie și ei nu sunt datori cu nimic. Dar tata, mai îndrăzneț de felul lui: „Bine, cucoană, dacă n-a plătit chiria la timp, de ce l-ai mai ținut atâtea luni în apartament?” Cu asta i-a închis gura femeii și eu am scăpat fără să plătesc un leu, dar am rămas și fără gazdă gratis, fără mâncărică bună, fără grija și atenția doamnei mele Anastasia. Între timp mi-am găsit o altă chirie, într-o casă cu intrare separată, dar cu plată piperată și fără mâncare caldă inclusă. Asta e, nu le poți avea pe toate...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!