agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-10-15 | [This text should be read in romana] |
Câteodată îmi plac diminețile la metrou. Azi am trecut prin Marea de Oameni de pe peron, apoi prin Strâmtoarea Aparatului de Taxat și am ieșit la Victoriei, lângă Palatul Guvernului. În fața gurii de metrou, lângă trotinete, o femeie tocmai își conecta chitara la o boxă. După ce am măsurat-o cu privirea mi s-a părut ca îmi scrâșnește în dinți nisipul pe care l-a adus cu ea din Vama Veche. Un Domnul Lingurar, la câțiva pași de ea, își întindea o măsuță pliabilă. Știu, lingurar e peiorativ, mai ales pentru ca nu era lingurar decât în jumătate de sens al cuvântului; el era țigan, dar vindea flori. Dau un telefon și pierd câteva minute dând ocol trotinetelor. Îmi plac diminețile tot mai mult – alintul soarelui de dimineață este fidel amintirilor din copilărie – deși cu greu mă regăsesc matinală în amintiri. Domnul Lingurar își expune ghioceii. Doamna din Vamă, este animată de un zâmbet larg – nu reușesc sa observ daca și complet – și mormăie din boxă: “Pășeam atent, pășeam atent, pășeam atent să nu mă sfarm”.
Un fir invizibil îi răsplătește zâmbetul cu o privire timidă. Dar Măicuța Domnului și Sfinți Împărătești, cât de frumos este! Doamnelor și domnilor, Domnul Lingurar este un Lucifer al Țiganilor. De departe, cel mai Luminat și mai frumos țigan întâlnit vreodată și ochii mi se preling de admirație trupească. Între timp, curentul de oameni din gura metroului s-a mai potolit, Domnul Lingurar și-a expus ghioceii și Doamna din Vamă continuă să se audă zâmbind - răgușit din boxă: “Să-ți dărui moftul preferat”. Încalec pe trotineta mea fără ataș și arunc o ultimă privire spre cel mai frumos țigan din lume. Câteva zile mai târziu, Marea de Oameni devenise un Teatru de Operațiuni Matinale. Am trecut prin Strâmtoare și m-am proptit pe scara rulantă. Vânticelul de vara, din est și câteva raze de soare jucăușe mă fac să zâmbesc. Lentoarea scării rulante mi-o dezvăluie pe Doamna din Vamă, din creștet până în tălpi. Da, era in tălpile goale și, bănuiam eu, deloc curate, pe asfaltul umed. Avea fericirea agățată în ochi și încerca să o transfere fiecărui chip pe care îl întâmpina. Din când în când trăgea cu ochiul în dreapta să-și alimenteze sufletul. Mă uit și eu după privirea ei. Domnul Lingurar își așeza marfa – zambile azi. Mi-am dat căștile jos când s-a terminat scara rulantă: “De mine nu mai poți scăpa. Voi trece zilnic prin gândul tău” Ochii lui erau verzi – normal. Cel mai frumos țigan din lume are ochii cei mai verzi dintre toți ochii verzi din lume. M-am încurcat în mișcări. Voiam să dau bani în toate pârțile. Doamnei pentru al doilea cântec bun cântat prost, Domnului pentru o zambilă și trotinetei fără ataș să mă scoată mai repede din triunghiul acela pe care mi-l imaginam. Am făcut stânga împrejur, ocolind cu ochii în pământ gura de metrou și am plecat fâstâcită. “Prin ochii tăi. Prin ochii tăi “– mormăia boxa în urma mea. A doua zi a plouat. Mi-am ținut sufletul mic, în pumn, în buzunar tot voiajul prin Marea de Oameni – am sperat că Doamna și Domnul nu se lasă speriați de o ploaie de vară. Mi-am scos căștile din urechi imediat ce am trecut de Strâmtoare și am încercat să-mi ascut auzul până după colț, în sus pe scara rulantă și apoi în toată Piața Victoriei. Aici era doar ploaia strivită pe asfalt, sub roți, sub pași, cu tot cu nădejdea mea. Nu fusese o ploaie de vară însă și a mai durat câteva zile, timp în care Doamna și Domnul meu au rămas ascunși în imaginația mea – și pe unde mai știau ei. În ultimă instanță speranța moare, mai ales dacă speranța ține doar de domeniul fantasticului. Așa s-a întâmplat și cu triunghiul invizibil creat într-o dimineață de vara pe muzica lui Baniciu. Teatrul de Operațiuni Matinale a devenit tot mai sumbru, mai agasant și mai gri. La un moment dat am uitat. M-am colorat si eu in gri și m-am lăsat dusă de curentul Mării de Oameni, nu mă mai sinchiseam să-mi scot căștile din urechi și nici nu mă mai lăsam alintată de soarele de dimineață. Îmi țineam diminețile înnourate până ajungeam să iau contact real cu lumea. Atunci m-a lovit. “Ziua dorul mă omoară Greu ca pietrele de moară” Femeia asta cântă oribil. “Iară noaptea mă învie Cu flori mari de insomnie” Nu zâmbea. Era la fel de gri ca mine și restul Mării de Oameni. I-am lăsat niște bani în dimineața aceea și i-am căutat privirea sa-i zic că-mi pare rău. Sau măcar să-i transmit. Mi-a zâmbit scurt și s-a întors la microfon să termine elogia. Mi s-a părut atunci că una din noi știa mai multe decât cealaltă. Sau cel puțin așa a continuat povestea din capul meu. Doamna din Vama a continuat să cânte în urma mea. Am ales să merg pe jos până la birou, poate ca să o aud mai mult, poate ca să mă scutur de ce simțeam. Nu știu ce s-a întâmplat cu cel mai frumos țigan din lume. Locul lui a fost ocupat de alte doamne care nu aveau ochii verzi si nici nu ne făceau să zâmbim dimineața. Mie continuă să-mi placă diminețile la metrou câteodată - tot legată de ochii altora și tot imaginând vieți care nu există. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy