-Cum stai cu Sufletul?
-E pe marginea unei prăpăstii. E plin de fericire și bucurie. E plin de viață și oboseală. Nu îi este frică de nimic.
-Ai grijă să nu cadă. E drum lung până jos.
-E fericit. Poate să cadă de data asta. Nimic nu poate fi mai frumos decât o cădere în golul fericirii. Moartea nu are ce căuta aici.

Ziua a trecut. Am auzit inima ei cum bate în tăcere. Gândul ei era pierdut în tăcere. Gândul meu asculta inima mea cum bate. Aș fi vrut să fiu lângă ea, să o pot săruta și să văd dacă îi tremură buzele de fericire. Ar fi fost divin să o sărut. Ar fi fost divin să îi ating mâna care poartă inelul de la mine, să îi sărut inelul și degetul, să aibă un semn de la mine lipit de inel, un sigiliu pe care să nu îl poată rupe vreodată.

-Îți poți auzi inima?
-Inima mea este acolo departe. Bate cu oboseală și anticipație. Așteaptă un răspuns. Mai poate ea iubi?

Ziua a trecut. Acum zâmbesc cu privirea pierdută în amintirea vocii ei. Ea mi-a cântat cuvinte fără înțeles, dar cui îi pasă. Când îmi vorbește este singurul moment în care este a mea, doar a mea. Simt liniște în vocea ei, căldura soarelui, vise care înfloresc ca florile care se deschid și fericesc la infinit, fără să ofilească.

-De ce nu spui cuvinte mărețe? De ce nu dai un nume fericirii?
-De teamă ca magia lucrurilor care se desfășoară să nu dispară. De teamă că nu mai pot întoarce timpul aici, în punctul asta atât de plin de vise și fericire. Îmi e teamă că nu pot oprii timpul infinit acolo în ochii ei plini de bucurie.
-De ce atâta Teamă? Doar știi că nu poți oprii timpul. Va veni clipa fericirii superbe. Va veni timpul unui sfârșit. Toate lucrurile au un sfârșit.
-NU! Ce simt nu are sfârșit.. Ce simt trăiește prin tot ce scriu o eternitate. Scrisul este etern. Sufletul meu fericit va fi tot timpul prezent în mintea celor care iubesc.

Ziua a trecut. Măine o să scriu o altă pagină din povestea fericirii mele cu ea. Mâine poate înnot în ochii ei albaștrii și mă pierd în soarele părului ei. Mâine vreau ca Sufletul meu să fie iar fericit, un altfel de fericire, mai mare, cât poate duce inima mea.