Își aprinse o țigară. Era a doua. Flacăra brichetei era înclinată de vânt. Se gândea la viitor. Totul depindea de Ea. Era atât de frumoasă în tot ce era Ea. El încerca să găsească soluții pline de sacrificii, doar pentru a fii cu Ea. Ar fi făcut orice să fie cu Ea tot timpul, să ajungă să se plictisească de Ea pentru ca apoi sa fie iar si iar cu Ea. Nu se putea plictisii de puterea Ei asupra lui. Unde fusese ascunsă atat timp? A trebuit să aștepte 20 de ani pentru Ea. Dacă știa ar fi fost atât de relaxat în tot ce i se întâmplase până atunci. Trebuia să se lase de țigări. O aprinse pe a treia. Fumatul îi anestezia așteptarea deznodământului fericit. Trăia clipa, dar se temea de viitor. Oare ce îi rezerva. Simțea că dacă lumea lui se termina acum, pur și simplu nu îi pasă. Fiecare clipa cu Ea erau ca niște perle atât de prețioase încât nu puteau fi împărtășite cu nimeni. Aștepta să își țipe fericirea pe un vârf de munte ca toți să îl audă, și muntele să-i repete cuvintele.
Dimineața venii cu aceleași gânduri. Noaptea a fost chinuitoare. O melodie i-a tot sunat in cap. Fața ei dulce îi apărea constant în minte. Își imagina cum este să fie cu ea. Să doarmă cu ea în brațe, să o simtă cum se strânge la pieptul lui, să-i simtă căldura, să o mângâie pe părul ei moale de mătase, să o sărute pe tâmple… și atunci, fără să vrea, nu ar fi lăsat-o să doarmă, ar fi prins un sân cu o mână și cealaltă mână ar coborî între picioarele ei, acolo unde este cald, acolo unde găsește umezeala. Dacă ar auzii un mic geamăt de plăcere sau de deranj, cu "ușa" deschisă pentru a continua, ar fi ca și cum ar fi într-o carte superbă. Ar începe să o mângâie peste tot, în toate locurile pline de tatuaje și povești perfecte.
Aici se opri. Inima îi îngheță pentru o clipă. “Am oare voie să visez așa ceva?”. Dar cui să ceri voie pentru așa ceva? În mintea lui erau deja scenarii erotice, făcute fără voia lui. Ceva îi spunea că această ființă, care îi acaparase inima și sufletul, era ceva mai mult. O simțea că este aici să rămână. Simțea că Ea va fi cea pentru care nu va putea vreodată să greșească. Simțea că Ea merită tot ce are el mai bun rămas în suflet. Simțea că atunci când vor face dragoste în lumea reală, totul va fi mai frumos decât în vis. “Și atunci de ce să visez așa ceva?” se întreba. “Vreau să trăiesc realitatea ca într-un vis de mii de ori mai frumos.” Nu era nevoie să aibă astfel de fantezii încă. Totul se oprea la căldura ei, la îmbrățișările ei cu coastele, la săruturi ascunse și fugare, furate pe stradă, pentru a o îmbufna un pic.
Tăcerea ei , ]n realitate, era ca un mare STOP. Tăcerea ei putea ascunde avalanșa unor emoții și manifestări de sentimente plăcute, dar putea ascunde și răceală și indiferență. El își dorea furtună, își dorea să îl iubească cum Ea nu mai iubise pe nimeni: cu pasiune, cu vise, cu dor, cu suflet, cu grijă, cu speranță. Totul se găsea în spatele acelei tăceri ucigătoare. Timpul va spune, timpul le va scoate încet la iveală.
Noaptea a venit iar. Dacă va fi o noapte în care poate să spună că este a "mia" noapte în care doarme cu Ea lângă el? Dar dacă va fi o noapte în care poate să spună că viața lui a dormit toate nopțile alături de ea? Inima i se strânse de fericire. Se poate oare? Ieșii afară și își aprinse o altă țigară. Simțea nevoia să fie anesteziat în așteptare. Aștepta, poate, ceața tăcerii ei se va disipa. Aștepta să poată să strige cu tot glasul, în sfârșit, că a găsit iubirea.