agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-01-17 | [This text should be read in romana] |
Mama, nu scrisese ea vreodată cu cerneală! Pesemne se așezase la o masă, la masa ei, atunci când resursele așa de precare ale omenirii se epuizaseră, trecuseră, poate, în altceva... Dar sângele Mamei era parfumat, chit că alții – cei mai mulți! – băteau în retragere, schimonosindu-se asemenea unor domnișoare simandicoase că ce e aia, că de ce...?! Oooo..., și ce spaimă! Nu și eu! Căci nu e chiar o nimica toată să descoperi înmugurindă Lumea într-un staniol păstrând mireasma argintiului de altădată, când, de-abia începută, ziua pare a nu fi fost niciodată mai aproape de capăt. Când tata a închis toate ușile. Se lasă singurătate. Și timpul odăii se suspendă. Mi se face frig lângă el, el care știe atâtea cuvinte, habar nu are să le folosească. E ca și cum ar apăsa continuu pe trăgaci: puse cu fața la zid, silabele se destrămă în vecinătatea directă a inimii mele, vietate neînstare încă a lua în posesie nimicul... Se lasă această eternitate stagnantă, cu miasme cu tot, apăsarea ei depășind în intensitate orice piatră de încercare
...nici Vocea Mamei nu se lasă prea mult așteptată: desprinde atom cu atom! Dezleagă rosturile! Până în rărunchii absurdului! Până când, de nesurpat, trupul singurătății-de-moarte devine muzical. Ca un gând, ca o pasăre mă strecor: învăț cu sfințenie lecția de a aduce Viață! Mama, nu scrisese ea vreodată cu cerneală: Sângele Ei desena lucruri înalte...: pe masa din bucătărie, cuminte, învelită în staniol, bomboana de ciocolată făcea lumină în casă
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy