agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-16 | [This text should be read in romana] |
Aeroportul, pot spune, nu m-a înveselit niciodată. Mi-a dat o stare de iscodire, ceva ce trebuia căutat sau ceva ce era pierdut şi mergeam să caut – un simţământ straniu, pe care îl trăiam de fiecare dată când eram acolo. Nimic nu se putea compara cu bucuria de a urca la bordul aeronavei, aşteptarea demarajului care uneori te băga în scaun, dar ce mai conta, uitai de toate acolo sus, stupefiat de fiecare dată de cerul, de care eram atât de aproape, de tablourile pe care mi le lăsau norii să le văd, pământul care indiferent de zi sau noapte era fantastic, iar aproximările oraşelor mai ales înainte de a fi anunţate de pilot, erau fantastice, mai ales că uneori acolo jos aveai unele amintiri frumoase, care ţi-au rămas întipărite, câteva secunde le rememorai fără să te estompezi în alte lucruri, dând din nou curs plăcerii de a zbura.
Vanda, nu era în apele ei, avea chiar o stare de vomă, pe care nu mi-o puteam explica, de obicei era foarte efervescentă, dar poate că discuţiile lungi cu ai ei, nu au decurs într-un mod prea confortabil pentru ea, degeaba am încercat să aplanez lucrurile, se încrunta mai rău, iar icnelile se înteţeau, aşa că am lăsat-o în apele ei, aproape zâmbind la un moment dat, pentru că asta nu mă făcea să gândesc în a oficia o cununie cu ea, chiar dacă asta vrea să-mi arate că au discutat ei acasă. Autobuzul curgea pe străzile Londrei, iar Vanda, încă era afectată de zborul acela care ei i se păru de-a dreptul nesuferit, iar eu chiar nu ştiam cum să mai intervin, norocul mare era că distanţa din staţia de autobuz era foarte mică până acasă, aşa că am ajutat-o să se spele, după care am instalat-o în pat, eu urmând să plătesc utilităţile necesare pentru perioada următoare. Întorcându-mă, ea icnea în baie fără nici un rezultat, pentru că nu mâncase nimic. - Sper că nu eşti gravidă! - Eşti un nesimţit ordinar! În ţară nici măcar nu m-ai atins o dată, nu mai zic de sărutat! De la ultimul ciclu, nici măcar degetul nu mi-a intrat acolo! - Poate de la prea mult testo… - Termină Eduard! Bănuiesc că ţi s-a urcat la cap chirurgia, băiete! - Matilda, nici măcar în tinereţe… acum pare mult mai atractivă ca atunci, recunosc, dar nu, poate că am fost prea stresaţi, cu toate cele petrecute acolo. - Sacul de la gară? - Cum Vanda? Nu ştiu de ce întrebi! Când te-apucă isteria, nu ieşi din ea în nici un fel, de la tine nu mai a fost chip, cred că ai avut o problemă în trecut acolo, de care tu crezi că fugi, dar ea se ţine după tine ca de altfel tot trecutul nostru al tuturor, care ne urmăreşte orice am face, ne pândeşte şi scoate nasul când ţi-e lumea mai dragă. - Probabil. Nu este treaba ta! Nu eşti soţul meu, doar amantul meu, dragă! - Deci asta era! Ai tăi te-au bătut la cap să legiferezi oarecum toată povestea asta, nu? - Nu. Doar după ce le-am spus cum ne-am petrecut timpul la tine în oraş. - Asta mă doare! Sunt şi materialişti! - Poţi fi sigur că şi pe mine. Nu-i credeam în stare de aşa… meschinărie ordinară, Eduard. - Da, substratul este altul de fapt, nu doar de la asta vomiţi. - Nu. Asta a declanşat de fapt totul… - Sunt totuşi părinţii tăi, nu cred că asta te-ar face să… doar îi cunoşti, nu cred o iotă, altul este necazul. Poate un fost iubit? - Eşti… - Imbecilul din mine, pentru că sunt sigur la asta te gândeai să-mi zici, asta gândeşte la ora asta, dar dacă ţi s-a potrivit, nu este decât problema ta, scumpo. - Poate… - Poate că el te-ar fi luat cu acte! Ei bine, eu nu cred în ele! Dacă vrei aşa, bine, dacă nu, tot bine, cu mine nimeni nu o să încheie un astfel de contract. Nimic nu este mai frumos ca libertatea, vigilenţa este mult mai mare fără petecul acela de hârtie, Vanda, oricând poţi ajunge să te urăşti sub o mască, dar fără hârtia aceea nu ai voie să faci asta, pentru că uşa este a oricui. - Nu am vrut să spun… la naiba, ai atâta dreptate. Eduard, îţi dau tot ce am mai bun din mine să nu supărăm relaţia asta care a mers foarte bine până acum şi sper să mai meargă prietene. - Aşa te vreau, Vanda. Auzi, ţi-a tras-o spunându-ţi că te ia de nevastă! - Ha, ha, ha! Eşti… cel mai scump bărbat pe care l-am cunoscut. - La pat! - În pat, dragule! - Ha, ha, ha! Adică, greu de prins! Apropo, cred că trebuie să ne verificăm balanţa financiară. - Te-a cam sărăcit, unchiul! - Recunosc, da! Însă aşa este normal, nu o făceam şi înainte. - Spune-mi cât am să-ţi dau şi gata. Pot plăti şi în natură? - Eu mă gândeam să plăteşti pentru, iubita! - Ha, ha, ha! - Adevărul e că aici te poţi satisface mult mai simplu şi mult mai sănătos. - Crezi că doamna chirurg, poate deţine ceva dăunător sănătăţii mele?! - Nesuferitule! - Nu tu ai început! - Ba tu! Să şti, chiar am avut o decepţie hotărâtă, înainte de a te cunoaşte pe tine, iar aşa cum ai spus şi tu, nimic nu m-a făcut să o uit, nici măcar fuga din locurile acelea atât de frumoase, Eduard. - Care acum nu ţi se mai par atât de frumoase, din cauza trăirilor tale, atât de intense. Probabil că dacă te-a violat puţin, pentru tine nu a fost o experienţă prea bună. - M-a violat cam toată noaptea Eduard, dar el a înţeles că are acordul meu. - Pe care l-ai spus probabil cu jumătate de gură, dar după o noapte de dragoste, n-ai înţeles că el a făcut-o cu alte simţăminte? - Tocmai, dacă mi-ar fi plăcut, poate că… - Prima oară nici mie nu mi-a plăcut prea mult, asta nu înseamnă că trebuie să urăsc persoana care mi-a arătat cum se face sex. - Voi bărbaţii sunteţi prea direcţi, uneori. - Şi tăcerea este un răspuns. - Poate că ai dreptate, dar poţi fi sigur că nu port nici o vină celui care a declanşat toate astea, aşa cum crezi tu, apărând sexul puternic, aşa cum credeţi voi, suindu-vă pe noi. - Ei bine, mie nu prea-mi place să stau sus, na! - Acum că am terminat toate astea, arătând cine are, ce are mai sculat, pot să vomit în continuare liniştită? - Credeam că ţi-a trecut, după toată discuţia asta. - Să zicem că am alt motiv acum. - Cum ar fi? - Faptul că nu am după ce face decepţie cu tine, na! - Ha, ha, ha! Frumos punctat. - Bine. Poate mâine mergem la verişoara aia a ta. - Vrei să-ţi dea în cafea? E-n stare mai mult de atât. - Doar în ceaşca de cafea, Eduard! - Ho! Am înţeles! Ploaia de acolo, nu te face să fi posac ca acasă, monotonia ei o face nevăzută, face parte din peisajul acela, acolo îi stă ei bine, parcă dacă nu plouă câteva zile la rând, ceva nu se mişcă cum trebuie, nimic nu-i poate opri de la programul lor pe localnici, abia târziu am înţeles pe deplin sensul acesta al treburilor. Pe seară am ieşit la o partidă de alegat cu o vecină, care are mult peste mine ca ani, dar de care sincer, nu mă pot ţine nici măcar pe ploaie, care îmi face răcirea la timp, dar englezoaica este totuşi la ea acasă, asta este scuza mea. Străzile acelea lucioase îţi dau un simţământ aparte atunci când alergi, parcă ai fi într-o sală imensă cu pardoseala dată cu lac, iar transpiraţia aceea din sală, pentru că acolo ar trebui să fie cald, este estompată de picurii aceia reci. Munca într-un azil, nu este chiar cum o văd cei de acasă, adică nu suntem servitorii nimănui, chiar ne place să facem asta, iar relaţiile bolnavi şi personal, cu toate că nu sunt acceptate, noi le realizăm ca şi cum am fi o familie, iar ei simt asta. A, în azilurile din Anglia sunt bolnavi, nu oameni care sunt singuri, apţi de toate cele şi vor să găsească… nu ştiu ce, acolo, întâlneşti oameni fără picioare, anchilozaţi, sclerozaţi şi altele, iar ei chiar sunt agreabili, dacă rupi chestia că faci asta doar pentru că îţi place efectiv. Da, de fapt asta facem, nu mai spun că ni se potriveşte ca o mănuşă, cel mai greu a fost să o convingem pe şefa de tură să ne dea pe amândoi în aceeaşi tură, pentru că de fiecare dată când lipsea câte un localnic, bineînţeles că ne despărţeau să acopere golul, dar acum ne-a demonstrat că se poate şi altfel, doar încărcând turele în aşa fel să venim împreună. Seara, câteodată, nu avem chef de nimic, de cele mai multe ori, nu ne înţelegem cu ai noştri, dar de atâta timp suntem deja învăţaţi, cam asta se întâmplă. Când suntem liberi plecăm să facem baie în ocean, ori ne facem criţă cu colegii străini de obicei, la ei acasă, unde inventăm tot felul de jocuri, iar cele mai frumoase sau cele care îmi plac mie sunt cele pe porunci, pentru că de obicei ei nu au nici o inhibiţie, dar până am învăţat să fim şi noi la fel, ieşea o caterincă de ne dureau fălcile. Limba engleză, se ajustează de obicei cu colegii, dar de cele mai multe ori când vine câte un localnic, cu un nou dialect, ne ia ceva timp până ce acela înţelege că trebuie să vorbească de fapt engleza. Oamenii de culoare, de obicei vorbesc o loloiască, de care te sperii prima dată, dar cu timpul ajungi să-i înţelegi şi pe aceştia, ca în toate cazurile, de la individ, la individ. Atunci când ne plictisim la un englez, acesta este primul care observă şi ne invită în oraş, de obicei într-un pub de mâna a doua sau chiar mai jos, un fel de bombă de la noi, unde ne facem noi prieteni cu mare uşurinţă, iar de cele mai multe ori ne ducem fosta gazdă acasă, pentru că aşa este frumos, din moment ce ne-a invitat, îi culcăm, dacă nu vor să rămână în băile lor să-şi continue activitatea care i-a scos de fapt din cârciumă, iar după aceea ne retragem acasă, râzând de toată isprava noastră. În alte dăţi, atunci când sunt carnavaluri, ne petrecem cu ei pe bulevardul respectiv sau atunci când sunt muzee deschise nonstop gratis, le luăm la rând, venind acasă foarte obosiţi. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy