Un visător a ieșit dintr-un vis, într-o noapte cu fereastra deschisă, și a bătut un câmp de maci din penultima țară de pe Pământ. Erau flori multicolore pentru că pe câmpul acela se naște întotdeauna curcubeul. Visătorul știa bine de ce își alesese locul cu pricina dar nu știa și că în locul de naștere al curcubeului timpul nu există, așa că a bătut câmpul în lung și în lat, în diagonală și de-a berbeleacul atât de mult că n-a simțit orele cum trec, iar noaptea dormitorului de unde ieșise visând trecuse. Corpul nu i s-a mai trezit. Când visătorul, fericit bine de tăvăleala prin maci, s-a întors acasă, n-a mai găsit corp să intre la loc; îi fusese dus la morgă de vecini și Poliție, dar el nu știa locul. Nu a intrat în panică. Nu l-a căutat niciodată. Poposește de atunci mereu în câte un corp de visător ca el să-l facă multicolor, așa cum s-a întors, murdar, din câmpul de maci. Când vă mai întâlniți cu clovni, să-i întrebați unde este penultima țară de pe Pământ și veți vedea că știu. Știu pentru că visătorul le lasă această informație fără să vrea, când poposește în trupul lor și îi pătează atât de frumos.