agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 46 .



Îmblânzitorul de cerbi
prose [ ]
fragment de roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [cioplitorul ]

2024-08-28  | [This text should be read in romana]    | 



Se întunecase de vreo oră, eram la masă în bucătărie, mâncam în linişte, un răcnet ca de fiară rănită mi-a ridicat privirea, ascultam atent, am întins furculița către farfurie, al doilea răcnet, mai apropiat m-a ridicat în picioare, cu pași nehotărâți mă îndreptam către ușă să ies afară, am stins lumina, m-am uitat pe geam, nu vedeam nimic străin în curte, am deschis uşa, al treilea răcnet, de data asta mai încet dar în vorbe omenești, ,,aa..tăă-măă!”, un strigăt disperat și înecat în același timp, un horcăit înăbușit în plânset, îl auzeam mai aproape, lateral, aproape în curte, am ieșit în grabă, am ocolit casa, intrând în spațiul liber dintre casă și gardul de la drum, mâinile ei erau întinse pe sârmă, trupul aluneca încet pe zăpadă, plângea neputincioasă cu icnete scurte, i-am văzut fața, de fapt lumina ochilor, două scântei ca ale unei lupoaice rănite, apoi, zărindu-mă s-a lasat pe burtă, a renunțat să mai strângă sârma cu degetele-i slăbite, cred că doar aștepta să fie ajutată.
M-am întors scurt, am trântit portița, a ei care se deschidea mai greu am scos-o din balamale, m-am apropiat de trupul întins pe zăpadă, era ,,Muta”, am întors-o pe spate, când am atins-o pe șold să-i întorc bazinul ce rămăsese în urma bustului am simțit umezeala, m-am înfiorat doar pentru o clipă, am crezut că-i sânge, mi-am privit degetele, erau curate, m-am gândit că a vărsat apă fiartă pe ea, era prea rece, nu știam dacă urletele erau de durere sau de spaimă, pe cand încercam să-i văd ochii, să pricep, i-am simțit convulsiile, s-a adunat ridicându-și capul și împingând instinctiv, răcnetul mai uman, de parcă s-ar fi sfiit de mine, sau fiind mai liniștită știind că eram lângă ea, mi-a confirmat ceea ce mă speria cel mai tare, faptul că femeia era însărcinată, mai mult de atât începuseră durerile nașterii, era în plin travaliu, și eu, săracul de mine, știam doar din cărți ce trebuie făcut.
Mi-am asezat genunchiul stâng pe zăpadă, am băgat mâna dreaptă sub omoplați, stânga sub coapse, am vrut să o ridic, o credeam mai ușoară, m-am așezat cu amândoi genunchii lâgă ea trăgând-o mai întai pe coapse, apoi, ridicând-o în brațe am urcat cu ușurință cele două trepte din piatră de râu uzată, am găsit ușa deschisă, mă gândeam să aprind lumina, mi-am amintit că nu are curent, mi-am stăpânit înjurătura care nu-și avea locul, m-am întors ieșind din curtea ei și îndreptându-mă către bucătăria mea unde era stinsă lumina și ușa deschisă. Am întins-o pe canapeaua de care mă despărțeau masa și scaunele pe care le-am îndepărtat cât am reușit cu picioarele, i-am înălțat capul aranjandu-i perna, voiam să mă spăl, mă îndreptam către chiuvetă, mi-am zis că nu-i important, nu știam ce să fac, am inspirat de două ori profund, apoi gândul bun mi-a spus să chem salvarea. Orice naștere trebuie asistată de un medic, îmi spuneam, vezi doar să-i fie cald, am închis ușa care rămăsese deschisă, am aprins și becul pe care nu-l aprinsesem încă, am îndepărtat masa și scaunele într-un colț, păstrând aproape de pat doar unul pe care m-am așezat, i-am luat mâna stângă între palmele mele, apoi i-am așezat palma dreaptă pe frunte, moment al dezamăgirii supreme, când și-a smuls mâna și și-a tras cât a putut fruntea pentru a scăpa de atingere, retragere continuată cu întoarcerea feței către speteaza canapelei, simultan cu strângerea puternică a ochilor care încă nu fuseseră deschiși.
M-am retras îndreptându-mă pe scaun, am privit-o din cap până-n picioare, apoi mi-am căutat telefonul, hotărât să sun fără întârziere salvarea, cea mai bună soluție în acel moment. Înainte de a forma 112 am adus din dormitor o pătură, am învelit-o încercând să-i prind privirea în cazul în care m-ar fi învrednicit cu așa ceva. Nu am simțit decât aceeași întoarcere, de fapt o supraîntoarcere a capului deja întors spre dreapta, o ilustrare repetată a respingerii, dar nu și a ajutorului pe care l-a implorat cu puțin timp înainte, doar a atingerii fizice. Speteaza canapelei apărând-o de ochii mei, gestul negării în momentul când mâinile mele s-au apropiat prea mult de fața ei, atunci când i-am așezat pătura sub bărbia întoarsă, voia să o protejeze de atingerea mea, mi-am zis, evitând orice apropiere de trupul ei, fiind exclus orice contact între mâinile mele și trupul ei.
- În ce stare se află doamna? m-a întrebat femeia de la celălalt capăt al undei telefonice, după ce m-am prezentat și mi-am precizat coordonatele.
- Au început contracțiile, cred, apele i s-au rupt… de puțin timp… așa cred…
- Crezi sau știi?
- Știu că e udă toată, dar nu știu de când, dacă vreți să aflați nu mai întrebați atâtea și haideți cât mai repede că urlă ca o lupoaică! m-am răstit ușor la muierea care se dădea importantă.
- Bine domnule, bine, venim într-un sfert de oră, voiam să știm în ce stadiu este soția, doar pentru a vedea de unde trimitem salvarea, cât timp mai avem.
- Nu e… soția, voiam să spun, dar doamna de la salvare era grăbită, cred și eu, tații erau nervoși, așa că am rămas doar cu vecina care avea iarăși în pregătire o contracție puternică, se zbătea întorcându-se când pe o parte când pe cealaltă, în momentul urletului maxim s-a fixat pe spate ridicând genunchii simultan cu ridicarea capului și aducerea bărbiei în piept.
- Te doare rău? am întrebat ducându-mi mâinile la ceafă, speriat și neputincios. Ce să fac să te ajut? Spune-mi! ce să fac?
- Uuuuuaaaauuuuu! Uuuuuaaaauuuuu!, țipa femeia controlându-și atât vocea cât și gesturile, fără însă a putea să nu strige. Nu mă privea nicio clipă, capul îi rămânea întors tot timpul, doar trupul trăda suferința și neputința. Țipetele ei se opreau doar câteva secunde, parcă pentru a fi reluate la fel de intens, zvârcolirile trupului și ale picioarelor trădând intensitatea suferinței. Se concentra ducându-și capul pe spate, fără a mă privi nici în scurtele momente în care deschidea ochii privind peste cap, își aduna forțele pentru a suporta mai ușor durerea contracțiilor care parcă nu se mai terminau, pentru mine, darămite pentru ea.
Aș fi vrut să plec de lângă ea, simțeam că-i produc o suferință în plus, de mângâiere nici nu putea fi vorba, cred că și privirea mea o rănea, m-am ridicat îndreptându-mă către baie să-mi spăl mâinile, atunci, în mișcarea de început, cu coada ochiului i-am surprins privirea care, crezând poate că vreau să o abandonez, temându-se de acest lucru mai mult decât de prezența mea, m-a urmărit pentru scurt timp prin întoarcerea capului spre stânga.
- Merg doar până la baie, stai liniștită, am chemat salvarea, mergi la spital, ești în siguranță, i-am spus cu blândețe și înțelegere, dispărând pentru o clipă din mintea mea, atunci când i-am surprins disperarea din priviririle-i ce mă urmăreau, orice manifestare a nepăsării care mă luase în stăpânire, ca răspuns la refuzul ei de a-mi accepta ajutorul.
- Poate nu are încredere în mine, se teme de bărbați străini, poate a pățit vreodată ceva urât și se teme de oricine, poate a fost violată și de aici pornește teama ei...
Cand m-am întors din baie era liniște, i-am surprins întoarcerea capului spre dreapta, nu voia să mă privească cu niciun chip, cred că atunci a și închis din nou ochii, nu m-am mai așezat pe scaun, am trecut pe langă pat fără să o privesc direct, o studiam doar cu coada ochiului, m-am așezat pe unul dintre scaunele împinse lângă sobă, sprijinindu-mi fruntea în palma stângă, privind întunericul nopții prin fereastra ascunsă după perdeaua subțire.
Privea cu încăpățânare peretele din dreapta ei, mi-am făcut de lucru la sobă aranjând lemnele și jarul, mi-am reluat locul întrebând-o cu sinceritate:
- Ai nevoie de ceva? Nu ți-e sete, nu vrei să mergi la baie?
Ceva s-a înmuiat în încăpățânarea ei, am avut pentru o clipă impresia că-mi va răspunde, știam că nu vorbește, dar al treilea strigăt mă făcea să cred că va mai vorbi în momentele de maximă durere, acel ,,aa..tăă-măă!”, rostit cu disperare, e drept, o singură dată, ar fi putut dezlega limba femeii aflate în suferinţă. Gemetele incipiente care anunțau un nou puseu de contracții mi-au explicat simțământul că ar vrea să comunice, de fapt era speriată de durere, eu eram străin, e drept, dar eram în același timp singurul ei sprijin, singurul care, împotriva spaimei și pudorii puteam face ceva pentru ea. Cred că durerea era devastatoare, aproape răcnea mușcându-și degetele și pătura, își ridica din știință sau instinctiv capul forțând ieșirea copilului, picioarele erau flectate și desfăcute, deodată am înghețat, o ultimă sforțare însoțită de răcnetul sfâșietor s-a terminat cu un scâncet de copil, cred ca l-a scăpat pur și simplu, i-a ieșit în întregime într-o contracție, probabil era, în mod natural, foarte bine dilatată, și copilul, cred, nu era prea mare.
Am îndepărtat pătura cu care o învelisem, spunându-i că va trebui să o dezbrac, să putem lua copilul care țipa fără încetare. Și-a tras speriată pătura la loc, întorcându-se către perete, moment în care scâncetul copilului s-a oprit pentru o clipă, mă temeam că-l omoară și am țipat cu toată vocea mea de bărbat speriat de noutatea primei nașteri la care eram nevoit să asist.
- Omori copilul, femeie nebună, te dezbrac cu forța, nu mă interesează p..da ta absolut deloc, vreau doar să scot copilul în viață dintre picioarele tale, uite, te acopăr cu pătura și-ți scot pantalonii și chiloții, dacă moare copilul va trebui să chem procuratura, vei dormi în beciul poliției nu la spital.
Cred că s-a speriat, i-am prins pantalonul de trening trăgându-l încet în jos, pruncul plângea cu forță, chiloți nu avea pe ea, i-am scos pantalonul stâng apucându-i călcâiul pe interior și trăgând de pantalon, am simțit că forțez ceva, pruncul urla și mai tare, mi-am dat seama că intrase cu capul pe pantalonul drept, cel de către perete, am băgat mâinile amândouă sub pătură, simțeam pruncul ud, îmi era o frică imensă să nu omor copilul, lucram greu pe pipăite, am reușit să rețin copilul trăgându-i și al doilea pantalon, după ce i-am prins călcâiul la fel ca mai înainte.
Tremuram tot, nu știam ce să mai fac, mă rugam de prunculeț să reziste până vine salvarea, am auzit sirenele în vale, au mai trecut vreo trei minute până am văzut luminile la poartă. Am ieșit în fugă chemându-i urgent în casă că se născuse copilul.
Erau doi bărbați și o femeie în echipaj, șoferul a rămas în mașină, celalalt și femeia au intrat în casă, eu am ieșit, mergând la fântână, am scos o găleată de apă, m-am spălat cu multă apă pe mâini, încet, încet îmi reveneam, tremuratul mâinilor s-a potolit, mi-am scos bluza ce o aveam peste tricou și care se udase pe mâneci, atât de la prunc cât și de la spălat, m-am spălat din nou cu multă apă pe care mi-o turna șoferul salvării cu găleata, m-am șters cu partea uscată a bluzei apoi am luat o haină din magazia de lemne, haină groasă de toamnă pe care o purtam când era mai rece și munceam în curte sau în livadă. Bărbatul din casă l-a strigat pe șofer, acesta a luat targa pe ușa din spate, au așezat femeia pe targă ducând-o în mașină, în vreme ce asistenta ducea, învelit în pătura mea, prunculețul, intrând cu el în cabină, unde, probabil era mai cald.
- Ce-i, băiat sau fată?
- Fată de 2 kile 900. Ai făcut treabă bună.
- Unde o duceți?
- La Dej, nu vii cu noi? Pornește-ți mașina și hai la spital.
- Nu vin oameni buni, nu mi-e nevastă, e vecina din casa aceea, stă singură, nici nu vorbește, îi voi căuta actele mâine dimineață și voi veni pe la zece la spital. Nu știu sigur cum o cheamă, vedeți voi ce scrieți acolo, până mâine.
S-au dus mai în sus să găsească un loc de întors, sirenele nu sunau, doar luminile de pe salvare semnalau urgenţa, am stat în poartă până au trecut înapoi, urmărind cu privirea luminile mişcătoare însoţite după câteva minute şi de sunetul sirenei. Am intrat în casă, uşa rămăsese deschisă după plecarea echipajului, stăteam în uşă neputincios, fără nicio iniţiativă, ştiam că trebuie să rezolv câteva probleme dar nu ştiam prea bine care sunt acelea. M-am apropiat de canapea, acolo era cheia acţiunilor mele, trezit din starea de surescitare am ridicat pătura ce acoperea canapeaua în întregime, o pată mare se vedea pe mijlocul canapelei, un fior de silă mi-a străbătut tot corpul, simţeam că orice aş face canapeaua era compromisă, aş fi vrut să o scot atunci afară, singur îmi era imposibil, sau foarte greu, am lăsat-o pentru a doua zi, am scos doar pătura, deschizând şi fereastra peste noapte, după ce am umplut bine soba cu lemne. Am şters la repezeală gresia, noroiul se răspândise în toată bucătăria, apoi cu o lanternă puternică m-am dus la vecina, am intrat în prima încăpere, frigul cuprinsese întreaga casă după ce uşa rămăsese deschisă, focul se stinsese în soba cu plită dintr-un colţ al camerei, am rotit lanterna să nu fi intrat vreun animal, am ţipat în întuneric să izgonesc eventualul intrus, am închis uşa fără să o încui chiar dacă cheia veche era în broască, pe dinăuntru, am tras şi portiţa agăţându-i cârligul în inel, fără a o pune în balamale, m-am dus în casă, mi-am scos toate hainele în baie, le-am pus la înmuiat într-un lighean cu apa şi detergent, am făcut un duş fierbinte şi m-am trântit în patul curat din dormitor, fără însă să pot adormi vreo două ceasuri, din pricina gândurilor şi întâmplărilor din ultimele ore.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!