“Pocăiții” din Dulcești

Ioan CREÞU

Pe vremea lui Ceaușescu li se spunea “pocăiți” celor care făceau parte din cultele religioase minoritare. Erau priviți de societate ca niște ființe ciudate și li se atribuiau tot felul de păcate, de parcă ar fi fost vrăjitori. Se spunea despre ei că se adună noaptea, în tot felul de locuri ascunse, unde se dedau la desfrîu, aveau grijă “Organele” să-i arate mulțimii în această postură. Securitatea și Miliția știau foarte bine că nu este așa, dar aplicau politica partidului: uciderea din fașă a oricărei manifestări religioase de tip occidental, deoarece ortodoxismul și catolicismul erau prea puternice pentru a fi distruse. Și mai voiau să ascundă faptul că membrii acestor culte primeau ajutoare materiale din Vest, lucru inacceptabil pentru un stat în care, oficial, nu existau oameni săraci. De fapt, majoritatea se lepădau de religia-mamă pentru a trăi mai bine trupește. Și astăzi este la fel.

Acum 31 de ani, Catinca Camelia Cantea a fost operată de hernie. Lucrurile nu au mers cum trebuie și, la numai șapte luni, a rămas cu un picior mai scurt. Apoi, bolile s-au năpustit asupra ei, a început să sufere de rinichi, de ficat și de stomac. Numai prin spitale a stat, bani pentru doctori nu se găseau, familia era amărîtă ca vai de capul ei. Și-a îndreptat privirea spre icoane și sufletul spre Dumnezeu, cînd nu era la spital, mergea în pelerinaj pe la mănăstiri. Dar lucrurile mergeau din ce în ce mai rău: sănătatea i se șubrezea, sărăcia își arăta din ce în mai amenințător colții, familia o ducea tot mai greu. A primit pensie de handicapat de gradul 1 și indemnizație de însoțitor pentru mama sa. Într-o zi, acum vreo trei ani, Comisia de expertizare medicală a persoanelor cu handicap, a decis să nu-i mai acorde indemnizația de însoțitor.
Asta ne-a povestit Marian Cantea, fratele femeii, un om micuț de stat, în timp ce stăteam pe o stivă de niternită aflată în curtea Cameliei. Ea nu era acasă, se afla la Iași, grav bolnavă, în prag de operație. Omul e trist și obosit, tocmai îl luasem de la săpat șanțuri, lucra la un drum pentru orele de ajutor social. Continuă să spună ce s-a mai întîmplat. “Sora mea și-a pierdut credința în Dumnezeul ortodox, prea mult se rugase, la cîte mănăstiri nu a fost și degeaba, tot bolnavă e și uite în ce cocioabă stă, e gata să cadă, acu’ vreo trei ani se afla la o mănăstire și a venit o doamnă și i-a zis că de ce nu vrea să vină la penticostali, e mai bine acolo, frații se ajută între ei, da’ ea n-a vrut la început, a zis că oare așa să fie, deh, săraca...”, spune Marian dintr-o suflare, de nu mai are cum să ofteze. Astfel s-a decis Camelia să părăsească ortodoxa credință și să facă parte din Cultul penticostal. Încet-încet a început să primească ajutor de la frații întru credință. A început să meargă la adunările religioase ale cultului, acolo unde se țineau, prin alte locuri decît Dulcești, deoarece în comună nu se aflau penticostali. Venea de la adunări și le spunea celor din familie despre ce se vorbește la reuniuni și, în timp, și-a convins mama, sora și cumnata să primească botezul cultului. Unul după altul, timp de trei ani, aproape toți membrii familiei Cantea au trecut la penticostali. “Noi sîntem tare mulți în familie, trăim, io-te, în astea trei case una lîngă alta. Eu am șase copii și un nepot, are un an, și ultimul meu copil, mătușă-sa cum vine, are doi ani. Dumitru, frate-miu, are și el șase copii, soru-mea, Violeta, îi zice Ciobanu acu’, are trei copii și mai este și mama. Sîntem săraci tare, eu lucrez pămîntu’ la oameni, cu 40 la sută, că am căruță și cal și Dumitru lucrează la oraș, la Roman, la zidărie, cu ziua, 200 de mii primește pe zi, că nu are carte de muncă. Camelia n-a lucrat niciodată, nici la școală n-a fost decît vreo două clase, că ți-am zis că are un picior mai scurt, ăla dreptu’, merge cu el pe vîrf. Mama are vreo două hectare de pămînt, ne mai descurcăm noi”, zice Marian.
Ne spune omul că a avut necazuri cu primarul, pentru că adunările penticostale din comună se țin la el în casă. Vine familia și se mai adună cîțiva adepți. Ne cheamă să ne arate camera unde se adună cei care citesc Biblia fără cruce. O încăpere foarte curată, mobilată cu două paturi acoperite cu pături plușate viu colorate, un șifonier și o măsuță, pereții împodobiți cu carpete. Zeci de jucării de pluș, micuțe, stau aliniate pe dulap. “Aici ne ținem adunările, cînd putem. La început, cînd a auzit primarul, ne-a certat, s-a dus unul dintre noi la Primărie, după un act și l-a luat la rost, că de ce facem noi sectă acasă, nu-i voie. L-am anunțat pe fratele Liviu, de la Piatra Neamț, și a venit el cu hîrtie și i-a dat-o primarului, să vadă că nu sîntem sectă, sîntem penticostali. Acu’, e drept, eu nu sînt încă botezat, că lucrez cu oamenii, cu 40 la sută, și mai beau, da’ credința mea e mai mare decît a lor. Și ei mă respectă, așa cum îi respect și eu”, povestește Marian.
Ne mai spune omul și cum se desfășoară adunările lor, trimite o fată de-a lui, Veronica, să aducă Biblia și “Arfa”. Biblia este la fel ca oricare Biblie - aceleași cuvinte, dar nu are cruce, iar “Arfa” este de fapt “Harfa Bisericilor lui Dumnezeu”, o carte conținînd cîntece religioase. “Ne rugăm și cîntăm, avem și chitară. O să ne rugăm și pentru Camelia, că, uite, s-a dus fata la Iași, la o întrunire și i s-a făcut rău de la căldură, a căzut și au dus-o la spital. Are cheag la creier, azi a plecat mama împreună cu Dumitru la Iași, să semneze pentru operație”, zice Marian.
L-am dus cu mașina înapoi la șanțul unde săpa pentru a primi ajutorul social. Cînd a coborît, l-am întrebat cum se face, totuși, că a părăsit credința ortodoxă, în care a fost născut și crescut. Mi-a răspuns scurt: “Dacă-ți moare vaca, ortodocșii nu te ajută, da’ frații penticostali te ajută. Și sărăcia-i mare”.