agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-07 | [This text should be read in romana] |
Cultura la ea acasă
Îmbrăcată în frumusețea naturii este Protoieria de lîngă strada cu nume istoric, Sucedava. Pomi înalți, străjuitori ai Bisericii „Precista Mică”, bijuterie arhitectonică aflată la răscruci de drumuri și destine. Praful lăsat de autobuzele de dimineață și strigăte de căruțași care încarcă grînele în coșurile atelajelor stau așezate din inimi pe lîngă turla așezămîntului. Unde, nu de puține ori, se aude cîntec de pasăre a cerului, liberă precum spiritele păstorilor de suflete de aici. E după amiază și la intrarea după care se află rotunjite tufe de trandafiri roșii ca flăcările inimilor, slujitorii sfînturilor lăcașuri așteaptă oaspeți. De seamă. Nu e de ici, de colo, ca în încăperile petrecute sfios de pașii ierarhilor ortodocși, cu nume încriptate înscrise pe invitații, să apară, ca de obicei, reprezentanți ai elitei culturale romașcane. Cum, de pildă, sînt soții Minodora și Vasile Ursachi, ctitori ai așezămintelor muzeale din urbea mușatină. Sau medici și profesori, care au dat spiritului mai mult, uneori, decît sufletului. Și pentru ce? Să spun povestea. Cînd am intrat, oameni ai bisericii, negru, sobru, duhovnicesc înveșmîntați, cîntau. De ale Domnului. Frumos și înălțător pentru oricare suflet de laic, chiar dacă acesta nu pricepe mare lucru din cîntările aduse ofrandă Celui de sus. Mai laic decît orice, pe un scaun așezat pe o masă, se afla un monitor de calculator. Urmau a se revărsa minuni de imagini pe acel ecran. Au contenit cîntările părinților – așa le spun eu oamenilor aflați în straie bisericești, nu știu cît de corect este – și preotul „Prea Cucernic” – asta am aflat-o din întrebările puse oamenilor în sutane – Florin Þuscanu, protopop al Protoieriei Romanului, a început a spune. Frumoase cuvinte rostite în toamnă pe strada Castanilor. Despre cele trei evenimente care erau în curs de curgere în lumina soarelui de apus. Să lăsăm laicul să vorbească, așa cum scrie în invitație. Prezentarea filmului „Arhitectura sacră din Moldova”. „Colecții și colecționari”, cu participarea d-lui Bița Traian, cunoscut numismat, originar din Pașcani. În cadrul acestei întîlniri va fi vernisată și o expoziție de icoane pe lemn: „Tezaure ale Ortodoxiei” – executate de tînărul romașcan Prisacaru Cristinel Ionel – licențiat al facultății de Artă Iași, Secția pictură murală. Corala preoților „AXIOS” va prezenta un mini concert de muzică religioasă. Povestea trebuie reluată din încăperea unde se aflau invitații. O bijuterie de film a început a rula pe ecran, după ce preotul Þuscanu a stins luminile. Tăcerea din sală nu era întreruptă decît, uneori de cîte un suspin. Imagini ale mănăstirilor și bisericilor din zona Moldovei, filmate din elicopter, ciudată arătare pe cer deasupra sfintelor lăcașuri. Dacă Ștefan cel Mare și Sfînt ar mai fi fost trăitor pe această lume, ar fi pus din nou mîna pe arc. Ar fi încordat din nou săgeta pe struna lemnului în formă de seceră, bună de retezat roadele cîmpului, și ar fi spus: Dacă această pasăre nu piere de săgeata mea, să înălțați, acolo unde va lovi săgeata glia, o mănăstire, întru cinstirea celui care dă, peste veacuri, oamenilor creștini, chipurile turlelor împodobite cu sfinte cruci”. Nu a mai fost Sfîntul Ștefan printre noi. Alți creștini s-au mirat de frumusețile rotund puse pe ecran. Puiu Zaharia îl cheamă pe regizor, este profesor la Piatra Neamț. Și minunea de fil a primit Marele Premiu de la un Festival internațional desfășurat la Rîmnicu Vîlcea. Una sută și optzeci de filme, din 32 de țări au fost prezentate la festival. Și romînul nostru a fost în frunte. Greu de descris în cuvinte imaginile. Și mai greu de alcătuit vorbe meșteșugite despre ceea ce au simțit sufletele tăcute ale celor aflați privitori. Nici măcar copila ținută în brațe de către un preot nu mai băga mînuța după dulciurile aflate în punguța colorată. Privea, uimită și fermecată, ca toți cei din sală, de glasul actorului Eusebiu Ștefănescu, maestru în rostiri. Și de culorile care împleteau răsăritul utreniei cu apusul răsunînd de dangătul clopotelor de vecernie. Din timpuri de demult și din cele din prezent. Pentru că niciodată nu va muri credința. Se petrec din viață oamenii, fie ei laici sau slujitori ai Bisericii, dar credința ortodoxă nu va pieri în veacul veacurilor. Frumoase cuvintele care răsunau, minunate imagini. La o clipă de descumpănire, nu am mai rezistat. Am ieșit afară să îmi limpezesc gîndurile, să mă gîndesc la icoane. Una dintre ele, cu chipul Sfîntului Dumitru, de pastel, m-a trimis cu gîndul departe, spre malurile Dunării. Greu, iarăși, de descris în vorbe frumusețea picturilor. Mai bine să lăsăm imaginile să spună. Frumos nume, Prisacaru, dulce precum mierea, predestinat a așterne cu penelul filigranuri de linii și culori de suflet. Și a sosit și clipa minunatelor monede. Aduse sub ochii privitorilor, mai mult sau mai puțin inițiați, rotundele bucăți de metal, au fost strașnic păzite pe drumul de la casa pășcăneanului Traian Bița. Purtătoare de istorie și istorii, purtînd efigiile unor vechi împărați și domnitori, aranjate cu grijă în clasoare speciale, au bucurat ochii privitorilor și le-au amintit de soarta omenirii. Nu sînt valoroase prin încărcătura de aur, argint sau chiar platină pe care o au. Neprețuirea lor se măsoară în veacurile sau mileniile prin care au trecut. Ele rescriu istoria de mult apusă sub vremi. Privindu-le, revezi palate romane, prin care bogații plăteau cu grei sesterți jocurile politice. Mai răsar în ochii minții și amărîtele monede de alamă date în schimbul hranei vreunei familii nevoiașe. Se aud parcă strigătele cămătarilor care sub ochi vicleni și încercați încercau tăria metalului cu dinții. La urma urmei, legată a fost, de-a lungul veacurilor, toată istoria, de discurile din mai mult sau mai puțin nobile metale. Războaie și păci, iubiri și uri, patimi nepotolite și nepăsare, trădări pentru 30 de arginți și dărnicie fără margini, toate întîmplările și sentimentele omenirii au fost însoțite de zornăitul monedelor. Se apropia ceasul apusului. Am plecat însoțit de foșnetul trandafirilor roșii din preajma intrării în Protoieria Roman. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy