"-Nu știu sigur dacă vrea să vină și el.Dar îl conving.Cine mai vine?
-Dintre toți colegii vin trei sferturi: Anca,Oana,Mihaela, Cristina, Laura...cei mai importanți.În afară de Maria, Ariana, Tiberiu și Mihai, toți vin.Și însoțiți.
-Am înțeles. Noi mergem, nu? Mi-e atât de dor de vremurile în care stăteam, pur și simplu, și vorbeam... De ce trebuie să fie altfel totul,la un moment dat?
-Pentru că ne maturizăm, pentru că descoperim în noi calitați pe care nu le știam, pentru că ne dezvoltăm capacități de care nu ne credeam capabili.Trebuie să luăm decizii și să ne asumăm riscuri.
-E atât de complicat încât dacă aș putea, aș renunța. Știu că asta ar însemna să devin robot, dar tehnologia secolului nostru creează roboți care să facă totul în locul nostru. Le ușurez munca și devin robot. Om este tare dificil.
-Þi-ar plăcea să faci doar ceea ce-ți spune cineva, să nu gândești, să nu ai sentimente, calități defecte, ticuri... Să fii robot toată viața? întreabă Ioana, aprinzându-și o țigară.
-Nu toată viața. Doar de 4-5 ori pe săptămână,spun în timp ce-mi prepar un sandwich.
Teo nu a răspuns nimic la întrebarea despre roboți, mă privește "c-un rece ochi de gheață". Soțul ei nu-i îngăduie nici să gândească fără să știe el unde ar putea ajunge gândurile ei. S-au căsătorit din dragoste acum 2 ani,dar Paul este psiholog și pentru a putea cunoaște psihologia fiecărui pacient care-i calcă în cabinet a început cu propria nevastă. Cu cine altcineva?
-Știți foarte bine că eu sunt aproape un robot,dar ce nu vreți să înțelegeți este că nu mai ai personalitate, nu mai ai nimic...chiar nimic. Nu-ți place că nu poți să mai faci ce vrei, că nu mai ieși cu prietenii și să stai până uiți de tine, că nu mai pierzi nopțile prin baruri, că nu te mai duci prin oraș cu orele, că trebuie să dai explicații...Gândește-te la mine și vei fi mulțumită cu ceea ce ai.
-Exhaustiv vorbind, ai dreptate. Nu mai vreau să fiu robot. Mai bine om. Sunteți de acord că viața în doi e diferită de ceea ce visam? Aspirațiile rămân aspirații. Nu sunt realizabile.
-Liberul arbitru, puterea de convingere, setea de cunoaștere, nevoia de comunicare, toate sunt inextricabile dacă lipsește voința de a-l ințelege pe celălalt, spune Teo, supărată pentru că Paul o sunase de 2 ori, dar ea fusese foarte atinsă de discuție și nu răspunsese.
-Eu plec, spune. Mă caută șeful să-mi dea instrucțiunile pe ziua de azi. Înfățișarea mi-a rămas umană. Și refularea.
-Rămâne pe luni seara, zice Ioana. Dacă poți să-ți programezi, ar fi mai bine. Pa,Teo!
O salut și stabilim să ne vedem luni seara la Ioana. Ea are altă viziune asupra vieții. Soțul ei, Robert, este plecat de 6 luni în Norvegia unde lucrează în domeniul comunicării. Iar ea nu vrea să plece pentru că are serviciu bine plătit aici,iar el a ințeles acest lucru și nu-i cere altceva. Paul ar fi cerut sau ar fi știut de la început că ea nu l-ar fi urmat. Psihologia asta...
Robert a înțeles și așteaptă să treacă încă 6 luni și apoi vine acasă. Și rămâne. Au un copil de 3 ani, un zbanghiu care a luat tot ce era mai bun de la amândoi: de la el, puterea de a înțelege deciziile oamenilor fără să afle cauza, aspectul fizic, memoria și ochii verzi, de la ea, tenul creol, părul negru, tăria de caracter și să mintă tot de la ea a moștenit.
Ereditatea are un loc însemnat în evoluția individuală, fie că suntem de acord, fie că nu. Dar se pot îndrepta lucrurile. Rămâne la latitudinea noastră. Prea multe lucruri general cunoscute și tot atâtea neînțelese în totalitate.
-Ce faci? Ești departe. Ia o țigară. Tu vii luni seara sigur?
-Da. Sigur. Să vă las doar pe voi două. Suntem un trepied și dacă un picior se rupe, cade tot. Trebuie să vorbim cum facem cu reuniunea de clasă. Mergem toți. Mai bine așa.
-Da, clar. Mai vrei să devii robot sau te-a lămurit Teo?
-Tot timpul o privesc, dar azi am reușit s-o văd, nu vreau să fiu așa. Rămân om.
-Stai liniștită, se întâmpla oricui să-și dorească asta. Să vezi ce mi-am cumpărat, îți plac?
-E interesantă culoarea. Le încerci?

*******

-Zână, trezește-te! E 11 și la 12 trebuie să pleci la serviciu. Trezește-te, zânăăă!
-Lasă-mă să probez cizmele Ioanei, zână.
-Ce cizme? E luna iunie, ce să faci cu ele acum? Mă ridic și-mi dau seama că visasem. Tocmai de aceea era atât de frumos...Mă duc să fac o cafea și apoi să mă pregătesc pentru serviciu. Sună mobilul. E Ioana care vine la cafea. Și-a rupt sandala în fața blocului nostru."