agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-28 | [This text should be read in romana] |
Hido statea pe muntele sau, privind departari de nepatruns altor ochi.
"Razboiul! Selectia!" Isi spuse ca ar putea pierde acest razboi. "Nu infrangerea ma sperie ci ideea de Universuri ramase inca adormite! Chiar daca voi pierde, voi fi trezit in altii ideea adevaratei libertati! Razboiul nu mai poate fi oprit!" Zobb tusi usor pentru a-i atrage atentia. Hido se intoarse, rupt din gandurile de mai inainte: - Zobb, nu te-am auzit! Vino, asaza-te aici langa mine. Acesta se apropie usor, abia atingand pamantul si se aseza impreuna cu Hido pe versantul de rasarit al muntelui aflat la marginea marii. - Ce se va alege din toate astea? intreba Zobb. - Va fi cu adevarat o lume noua. A opta zi. Zobb privea in zare valurile si pescarusii de de-asupra lor. - Nu pot sa nu ma intreb cum va fi, spuse el. - Ce anume? - O lume fara Voce. Hido rase usor, apoi spuse: - Prietene, nimeni nu a spus ca din lumea noua va lipsi Vocea. Nimic nu poate fi in afara Lui. Zobb se arata incurcat: - Nu mai inteleg, noi suntem dispusi sa ne razboim pentru lumea despre care ne-ai spus ca poate fi, dar acum imi spui ca razboiul nu va fi impotriva Vocii? - Zobb, facu Hido, Asai si cei care i-au ramas alaturi vor lupta nu pentru Voce ci pentru ca au fost meniti sa lupte. Infruntarea care va urma va decide soarta universurilor: noapte sau zi. - Dar spuneai ca aceasta este singura cale ... - Te indoiesti, vechiul meu prieten? - Nu, desigur, numai ca uneori nu pot intelege. - Pentru ce iti trebuie sa intelegi? Nu ai incredere in mine? - Stii bine ca am! Stii bine ca te-am iubit din clipa in care am fost creat, aproape la fel de mult cum am iubit Vocea. - Pentru ce atunci te chinui cu intrebari carora nu le poti gasi raspuns? Urma o pauza indelungata, in care cei doi priveau doar valurile marii, ascultandu-le cantecul pe care il fredonau spargandu-se unele in altele si apoi in muntele pe care stateau ei. - Hido, avem saptezeci de legiuni de aroi si unii din cei mai buni arhangheli. Nu vom pierde! - Sa nu te indoiesti de asta nici macar o clipa, ii raspunse Hido. Nu putem pierde, spuse el ascunzand-si gandurile de mai inainte. Discutia le fu intrerupta de arhanghelul Catana care se apropiase pe nesimtite: - Doamne, esti asteptat! Legiunile sunt pregatite si te asteapta. - Prea bine, zise Hido, sa mergem! Se ridica impreuna cu Zobb si toti trei plecara spre campia Arrares unde fusesera adusi aroii. Pe masura ce se apropiau, vedeau crescand lumina, desi se lasase de mult inserarea de-asupra campiei. - Cata lumina! facu Hido. Nu e frumos? Cand veti avea indoieli asupra cauzei noastre, sa va amintiti de lumina de acum. - Indoieli?, intreba Catana. Cum am putea avea indoieli? - O, veti avea, facu Hido, dar sa va amintiti ceea ce vedeti acum. Totul in jur exprima frumusete. - Au sosit!, spuse arhanghelul Bazar. Du-te si anunta-i si pe ceilalti. Puse mana la ochi si privi spre cerul de unde Hido si cei doi tovarasi ai sai coborau spre locul unde se afla el. De-o data se auzira trambitele, semn ca ordinul lui Bazar fusese indeplinit. Hido atinse pamantul si in urma sa Zobb si Catana. Bazar facu o plecaciune si spuse: - Bine ai venit! - Nu e nevoie de plecaciuni, Bazar, ridica-te! Cauta din priviri locul cel mai inalt, de unde putea privi multimea de aroi. Zari undeva catre miaza-noapte un lant muntos. - Le voi vorbi de acolo, spuse el intinzand bratul in directia muntilor. - Prea bine, Doamne, facu Bazar. Se innoptase deja de tot, dar lumina aroilor facea ca noaptea sa para zi. Hido isi ridica privirea spre cer, dar lumina stelelor era ascunsa de lumina aroilor. Isi lua apoi zborul si se opri pe unul din munti. Din varful acestuia putea zari stelele. "Cat e de frumos!", gandi el si privi cand la cer, cand spre aroii de jos. "Atata lumina si intuneric deopotriva!" Aroii erau impartiti in divizii a cate zece mii. Acestea erau unite in bascale, fiecare bascala fiind compusa din douazeci de astfel de divizii. Fiecare divizie avea in frunte un aroi comandant numit disor, iar fiecare bascala avea in frunte un aroi-bashal. Cinci bascale formau o centura, condusa de de un aroi-arhangel, iar zece centuri formau o legiune sub comanda unui arhanghel. Hido reorganizase armata aroilor, reducand numarul aroilor-arhangheli si crescandu-l pe cel al aroilor luptatori. De jur-imprejur, cat puteai zari cu ochii, pretutindeni erau numai aroi. Hido isi plimba privirile peste armata care i se intindea la picioare si avu un ciudat sentiment de putere. Nu mai contau atunci nici Asai, nici ostile lui, nici chiar Vocea. Puterea pe care o resimtea era fara margini. Era deja stapanul lumilor. "Acesta e doar inceputul!", isi spuse el, apoi facu un semn cu mana aratand ca voia sa vorbeasca aroilor. Linistea se propaga de la cei din randurile mai apropiate catre cei de dincolo de linia orizontului. Cand noaptea se umplu de liniste, Hido grai: - O lume noua am sa va dau! Dar multi dintre cei care sunteti azi aici, nu vor mai apuca sa o vada ... Nu pe aceia ii plang, caci ei vor fi slaviti prin vitejia de care au dat dovada, ci pe cei care vor trece razboiul, caci aceia vor fi uitati in scurgerea timpului. Cu totii insa ne vom aminti ziua aceasta, a opta zi, indiferent daca vom apuca sa vedem lumea de dupa sau vom fi inchisi in dimensiunea ZORRA. Celor ce vor cadea le ofer iubirea mea, celor ce vor rezista, le ofer viziunea. Facu o pauza si apoi continua: - Pentru o lume noua! - Pentru o lume noua! se auzi izbugnind dintr-o data din pieptul milioanelor de aroi. - Pentru o lume dreapta! - Pentru o lume dreapta! repetara aroii. - Pentru creatia completa, pentru a opta zi! - Pentru a opta zi! Apoi Hido tacu, lasandu-si capul cu barbia in piept si ridicandu-si bratele la nivelul umerilor cu palmele indreptate inspre cer. Intinse aripele si ramase o vreme asa. Linistea se asternu iarasi pret de cateva clipe. Hido incepu sa fredoneze incet linia melodica a unui imn de izbanda. Nimeni nu putuse vreodata sa cante asemeni lui. Nici chiar Asai. Aroii de langa el incepura dupa o vreme sa fredoneze si ei, iar in scurt timp intreaga campie fredona incet, abia auzit, acelasi imn. Cand imnul se termina, Hido lasa bratele in jos, isi stranse aripile si ridica privirea. Intreaga multime era captata de prezenta sa hipnotica. Ridica apoi bratul drept si striga: - Pentru victorie! - Pentru victorie! repetara aroii si multimea se umplu de urale. "Cata putere!", isi spuse Hido din nou. "Ma uit la ei si fiecare din ei e pregatit sa renunte la eternitate, pentru ... pentru mine!". Cobori apoi din varful muntelui si se reantoarse langa Catana. - Doamne, de mult nu am vazut atata devotament, spuse Bazar. - Vor avea nevoie de el, zise Hido gandindu-se la confruntarea ce avea sa urmeze. Isi potrivi sabia si le mai spuse inainte de a-si lua zborul spre muntele sau: - Am nevoie de liniste! Pregatiti armata pentru maine! Asai privea de la marginea Arrei campia pe care Hido isi chemase armatele. - Prea multi aroi i s-au alaturat. Prea multi vor cunoaste suferinta eterna alaturi de el. - Cum ii vom invinge, Asai? intreba Aheb. Ma intreb daca avem vreo sansa in fata multimilor lui Hido. - Nu te indoi Aheb! Nu si tu! - Stii bine ca indoiala mea nu este cauzata de Hido. Ma intrebam doar cum il vom invinge doar cu armata pe care o avem. - Avem destui aroi, Aheb si in plus avem credinta. Nu uita de asta! - Nu vreau sa par lipsit de respect, dar credinta au si ei, doar ca se manifesta altfel. Si ei cred in cauza lor. Tu insuti ai vazut asta putin mai inainte, nu? - Le lipseste Vocea, Aheb! - Cum ne va ajuta Vocea, Asai, cata vreme ti-a spus ca razboiul se va duce intre tine si Hido? - Aheb, sunt lucruri pe care nu ti le pot destainui. Nu ai intelege si in plus, nu cred ca te-ar ajuta la ceva doar sa le auzi. Crede doar! Atat! - Dintotdeauna am simtit ca sunt lucruri care imi depasesc puterea de a intelege si de fiecare data mi-am spus ca asta a fost voia Vocii. Nu voi face altfel acum! - Foarte bine Aheb, spuse Asai, foarte bine! Privea inca spre campia Ararres gandindu-se acum la Hido ca la un veritabil inamic. - Pregateste armatele, Aheb. Maine va incepe totul! - Maine? - Intocmai. A sosit clipa! Asai se intoarse cu fata spre interiorul Arrei si spuse in timp ce isi prindea imprejurul taliei teaca scurta de cristal: - Trebuie sa plec, Aheb. Ma voi intalni cu Hido! Intre timp, pregateste armata! - Vei incerca din nou sa il faci sa se intoarca? Asai zambi cu triste: - Poti intoarce apele catre izvoare? - Nu, caci acesta le e cursul firesc! - Acesta este si cursul firesc pentru Hido, Aheb! - Si atunci? Pentru ce? - Pentru eternitate! Aheb il privi pe Asai luandu-si zborul catre dimensiunea in care Hido isi petrecea ultimele clipe de dinainte de confruntre pe muntele sau. "Cateodata nu il inteleg nici pe Asai ... ", isi spuse Aheb, "... dar ma rog, asa e voia Vocii!". Ridica din umeri si isi spuse ca avea o armata de organizat, apoi isi vazu de insarcinarea pe care i-o daduse Asai inainte de a pleca. - Te asteptam, spuse Hido cand simti prezenta lui Asai, fara a-si lua ochii de la stelele din departare. - E timpul, spuse Asai! - In cele din urma, a sosit clipa in care universurile vor cunoaste libertatea! - Stii pentru ce ma aflu aici, nu?, intreba Asai scurt. - Da! Iar tu stii cat de mult am asteptat clipa asta. - Hido, cand zorii zilei de maine vor fi trecut, razboiul va fi inceput deja! - Aleluia! facu Hido. Ai ales locul? - Razboiul va fi aici, in dimesiunea Pamantului, pe care l-ai indragit atat de mult! - Imi place, ce-i drept, raspunse Hido. Si imi va placea cu atat mai mult cu cat aici se va naste lumea noua. - Prea bine, spuse Asai si se intoarse cu spatele dand sa plece. - Iti amintesti ziua in care am plans pe marginea Arrei? intreba Hido. Asai se opri, ramanand in continuare cu spatele la Hido. - Nimic nu s-a schimbat de atunci, zise Asai. - Si totusi s-au schimbat multe! facu Hido. Urma o pauza, apoi Hido continua, privind la randu-i in alta directie decat cea a lui Asai: - Fereste-te de sabia mea, Asai, caci ea nu va mai face diferente. - Cu bine, Hido! raspunse Asai. Pana la Reconstructie! Dimineata se arata vesela, soarele stralucind ca in orice dimineata de vara, ba inca parca mai vesel ca in alte dati. Totul contrasta cu furtuna ce avea sa se dezlantuie peste numai cateva ceasuri. Cele doua armate erau deja pe campia Arrares, iar comandantii lor priveau multimea din departare, fiecare gandind altceva. Armata hidonista era mult mai consistenta decat cea a lui Asai, motiv pentru care Hido isi spuse ca razboiul va fi scurt, iar pierderile de neluat in calcul. Coborara amandoi in mijlocul campului, intre cele doua armate pe care le conduceau. - Deci aici incepe totul ..., facu Hido. - Da, raspunse Asai, desi nu stii inca ce esti pe cale sa dezlantui. - Nu ai nici o sansa Asai, nici una! - Asta ramane de vazut, Hido. - Fii realist! Priveste proportiile armatelor noastre! Am de cel putin doua ori mai multi aroi decat tine, Asai! Renunta! - Stii bine ca nu o voi face, la fel cum si eu stiu ca nici tu nu vei renunta. - Pentru ce lupti, Asai? Stii macar pentru ce esti dispus sa iti sacrifici eternitatea? - Mult prea bine, frate, asta fiind diferenta dintre noi de acum incolo: aceea ca unul va uita ceea ce a stiut candva iar celalalt nu va putea sa uite. - Pentru ce lupti Asai: pentru Voce sau pentru credinta ta cea oarba? - Orb am fost! E drept, dar ochii mi s-au deschis intr-un mod in care ai tai nu se vor deschide vreodata! - Prea bine, Asai! Sa inceapa! - A inceput deja, Hido! Cei doi isi dusera mana dreapta spre manerul sabiei si scoasera in acelasi timp lama de foc din teaca. Sabiile se incrucisara si atmosfera se umplu de energia degajata. Descarcari electrice se produsera in jur, copaci fura smulsi din radacinile lor, nori acoperira soarele de mai inainte iar vantul incepu sa sufle cum nu mai suflase vreodata. O sfera de energie se forma dintr-o data intre cei doi, iar sfera incepu sa creasca in diametru pe masura ce timpul in care cei doi erau prinsi in confruntare lor muta trecea. Crescu atat de mult incat la un moment dat ajunsera sa simta fiecare din ei presiunea sferei. Intr-un final, se produse explozia iar cei doi fura aruncati in directii opuse, spre taberele pe care le comandau. Asai se rasuci in aer si ateriza in stanga lui Aheb cu genunchii pliati, atingand pamantul cu mana stanga, cu barbia in piept. Hido isi plie aripile, se rasuci de cateva ori si ateriza intr-o fandare laterala perfecta cu ambele maini pe sol, avand privirea inainte. Atmosfera era saturata de energiile celor doua armate pe cale sa inceapa confruntarea. - Ordona atacul, spuse Aheb, dupa ce Asai se ridica. - Va ataca el primul, raspunse Asai si continua: 'Cine ridica sabia de sabie va pieri!'. Nu apuca sa isi termine vorba si din partea armatei hidoniste rasuna sunetul trambitelor ce anuntau atacul. Asai ridica mana dreapta, o tinu o clipa in aer, iar cand o cobori, trambitele sunara a doua oara, de data aceasta in propria tabara. Instantaneu, din ambele tabere, divizii intregi de aroi se ridicara spre cer cu sabiile scoase, ca niste sageti brazdand vazduhul. In urma lor, dare de lumina se incapatanau sa pastreze pacea. Era insa prea tarziu. *** *** *** *** *** Armata hidonista pierdea teren. Desi superiori ca numar, aroii lui Hido se dovedisera mult mai putin rezistenti decat cei ai lui Asai. In numai cateva sute de ani de razboi, armata lui Hido se injumatatise in vreme ce armata lui Asai suferise pierderi minore. Arhanghelii lui Hido devenisera din ce in ce mai neancrezatori in victoria pe care comandantul lor le-o promisese, iar neancrederea lor crescanda il indarjea parca si mai tare pe Hido. - Doamne, am pierdut in jur de zece mii de aroi in numai o suta de ani. Trebuie sa gandesti o altfel de strategie, sau riscam sa ramanem fara armata. Hido statea cu spatele si aparent nu dadea atentie arhanghelului care tocmai vorbise. - Doamne, insista acesta, tocmai iti spueam despre ... - Am auzit, Bazar, raspunse Hido calm, ramanand in continuare cu spatele catre arhanghel. Urma apoi o clipa de liniste. Cum Hido nu zicea nimic, Bazar vru sa continue: - ... e nevoie de o ... - De o ce? ii intrerupse Hido intrebarea. Alta clipa de liniste, apoi Hido continua ridicand tonul pe masura ce vorbea: - Crezi ca eu nu stiu care e situatia frontului? Crezi ca eu nu stiu de razmerita care risca sa se iste in randul arhanghelilor? Crezi ca eu nu gandesc tot timpul strategii peste strategii? - Iarta-ma, Doamne! ingaima Bazar. - Ati ajuns cu totii experti! urla Hido. Ati uitat cine va conduce? Ati uitat de lumea noua pe care vrem sa o cladim? Pe legea mea, ea va fi cladita!!!! Chiar daca pentru asta va trebui sa pierdem intreaga armata! - Dar, Doamne, incerca Bazar sa spuna ceva. - De cate ori n-am spus, Bazar, ca nu imi place sa fiu intrerupt? - Iarta-ma, Doamne! - "Iarta-ma, Doamne, iarta-ma, Doamne!", facu Hido. Altceva nu stiti! Stati in jurul meu, cand defapt ar trebui sa fiti in mijlocul bataliei. Sa dati exemplu aroilor pe care ii conduceti. Bazar tacu, dar se gandi ca insusi Hido ar trebui sa faca ceea ce tocmai le imputase arhanghelilor sai. - Chiar crezi ca ar trebui sa ies in lupta?, intreba Hido, interceptand gandul arhanghelului. - Doamne, nu am spus asa ceva, se grabi acesta sa se scuze. - Dar ai gandit-o! replica Hido taios. - Doamne ... - Stiu, continua Hido: "Iarta-ma!". Bazar se afla intr-o situatie delicata. Stia ca daca nu gasea rapid ceva care sa il scape, va suferi aceeasi soarta ca si miile de aroi care erau pierduti in fiecare zi de lupta. - Doamne, situatia frontului ne-a facut pe multi dintre noi sa ne pierdem ratiunea, unii chiar speranta. - Ce sugerezi, Bazar? - Nu indraznesc sa sugerez ceva anume, Doamne! Isi dadu seama ca se adancise si mai tare in mocirla in care intrase. - Bazar, schimba Hido tonul, te-am intrebat ce imi sugerezi. Ce ai face tu, in locul meu? - Doamne, nu pot fi in locul tau! Tu esti ... - Termina cu prostiile si raspunde-mi odata! tuna Hido. Bazar tremura de-a dreptul. Lumina din ochii comandantului ii spunea ca nu era loc de intors. Daca avea sa spuna o prostie avea sa fie exterminat, dar aceeasi soarta simtea ca ar avea-o si in eventualitatea in care ar fi incercat in continuare sa evite un raspuns. Hotari sa vorbeasca. - Doamne, cred ca as convoca toti arhanghelii intr-un consiliu de razboi! Hido tacu o clipa, parand ca analizeaza propunerea lui Bazar. Acestuia din urma, clipa i se paru o eternitate. Stia ca era pe muchie de cutit. - Un consiliu?, intreba Hido. Crezi ca am nevoie de un consiliu? Bazar sesiza amenintarea din glasul lui Hido. - Doamne ... - Sa nu zici iarasi "iarta-ma", caci vor fi ultimele vorbe pe care le vei spune vreodata. - Doamne, eu am gandit situatia din punctul meu de vedere. Eu nu am viziunea ta, eu sunt numai un arhanghel. Hido isi plimba incet palma stanga pe manerul sabiei, privindu-l pe Bazar drept in ochi, afisand un zambet malefic. - Prea bine, Bazar, zise Hido intr-un final. Daca tu crezi ca s-ar cuveni sa formam un consiliu de razboi, fie, il vom forma. Anunta de indata toti arhanghelii ca sunt chemati pentru ... consiliu. Cum Hido nu mai spuse altceva si ii intorsese din nou spatele, Bazar se grabi sa indeplineasca ordinul comandantului sau, bucuros ca scapase. In scurt timp, arhanghelii dadura curs chemarii comandantului si se stransera in cortul acestuia. Hido insa era de negasit. - Sigur e pe munte! zise Catana. Acolo se retrage de fiecare data cand situatia ii scapa de sub control! - Ar trebui sa fie pe campul de lupta, zise un alt arhanghel. - Iar noi ar trebui sa avem mai multa incredere in el, replica un altul. - Sa avem incredere in el, Raphael? intreba Catana. Nu am avut si pana acum? Uite unde ne-a adus increderea asta! - Iti amintesti ce mi-ai povestit ca v-a spus comandantul cand a venit intaia ora pe campia asta, Catana? - La ce te referi? - La lumina la care v-a spus sa va ganditi cand veti avea indoieli ... - Aiurea, a trecut de mult clipa cand gandul acesta ma putea face sa redevin increzator. Au trecut sute de ani de pierderi constante, Raphael! - Se pare ca aroii lui Asai sunt intariti prin magie! anunta un alt arhanghel. Nu avem nici o sansa impotriva lor. - Fratilor, va amintiti lumea despre care ne vorbea comandantul la inceput? intreba iarasi Raphael. - Si tocmai pentru aceasta lume am fost gata sa luptam alaturi de el! replica Catana. - Ati incetat sa credeti in lumea aceea? reveni Raphael. - Daca am fi incetat, nici unul din noi nu ar mai fi acum aici! raspunse Catana. - Si atunci, pentru ce lasati neancrederea sa va roada sufletele? - Nu neancrederea in idealul nostru, Raphael, ci neancrederea in puterea lui de a ne conduce acolo! - Crezi ca dintre noi exista unul care sa fie mai bun decat el? intreba Raphael. - Nu unul, toti! Impreuna, acest consiliu pe care l-a convocat acum ar putea conduce mai bine ostilitatile! - Visezi, Catana! raspunse Raphael razand. Nu uita ca noua tuturor ne lipseste viziunea, pe cand el o are. Daca e cineva care poate atinge lumea noua, atunci, pe legea mea, el e singurul. - Sa iasa la lupta, atunci! se auzira cateva voci. Poate astfel aroii isi vor aminti pentru cine lupta si vor fi mai entuziasmati! - Da! se auzira altii. Sa iasa la lupta! Cand zarva se incheie Raphael lua cuvantul: - Si cine, ma rog, va avea curajul sa ii propuna asta? Poate tu, Catana? Perdeaua cortului se dadu la o parte si in cort intra Hido. - Nu va fi nevoie, Raphael! Am auzit intreaga voastra discutie. Nu am fost pe munte, asa cum credea Catana, ci ... in zona, ascultand intreaga voastra discutie. Stiam ca in prezenta mea, v-ati feri sa spuneti ce ganditi, astfel ca v-am lasat sa o faceti fara sa stiti. Unii din voi, spuse Hido privind spre Catana, se pare ca au uitat pentru cine lupta, iar altii s-au vazut suficient de puternici incat sa continue lupta singuri. Sunt insa printre voi si arhangheli, asemenea lui Raphael care au ramas intru totul devotati cauzei noastre. Arhanghelii tacura cu totii, nestiind ce sa zica. Hido continua: - Daca parerea voastra e ca ar trebui sa ies la lupta, fie, o voi face. Nimeni, nici chiar eu, nu e mai presus de scopul nostru, al tuturor! - Doamne, indrazni Catana, sa nu mi-o iei in nume de rau, dar victoria pare sa se indeparteze pe zi ce trece. Hido se plimba linistit printre arhangheli, tinand mainile impreunate la spate. Fara a se opri, ii raspunse arhanghelului: - Cand lumea noua se va forma, se va tine seama celor care mi-au fost intotdeauna alaturi. La fel si a celor care au avut tendinta de a uita. Se opri si-i privi pe toti, apoi spuse: - Maine, acest razboi se va termina! Arhanghelii incepura sa susoteasca usor. - Doamne, razboiul e departe de a se termina, spuse Raphael. - Si totusi maine se va termina, Raphael. - Cum Doamne? Aroii lui Asai sunt puternici. Mai puternici chiar decat am estimat. Cum vom reusi intr-o zi ceea ce nu am reusit in sute de ani? Hido ignora intrebarea arhanghelului si un timp ramase tacut. Arhanghelii asteptau cu totii sa vada planul comandantului lor. - Trimitei vorba lui Asai ca maine vreau sa il intalnesc. - Unde, Doamne? - Unde altundeva decat in mijlocul campului de lupta? Doar eu si el! - Esti sigur, Doamne? - Daca sunt sigur? facu Hido uimit. Daca sunt sigur? repeta el intrebarea ridicand tonul. Daca voi iesi in lupta, adversarul meu trebuie sa imi fie pe masura, iar maine il voi invinge pe Asai si gluma asta de razboi se va termina. Privi in ochii tuturor, apoi zise: - De maine va incepe lumea noua! Arhanghelii nu stiau ce sa creada din ceea ce tocmai auzisera. Sa fi ajuns intr-adevar razboiul la final? Fiecare isi spunea ca Hido trebuie sa fi "vazut" victoria de maine. Altfel nu ar fi provocat aceasta confruntare cu Asai. - Intrevederea, pardon, consiliul s-a incheiat, spuse Hido, lasand sa se inteleaga ca vroia sa ramana singur. - Asai, Hido iti trimite solie, spuse Aheb intrand in camera mare a Arrei. - Solie? se mira Asai. Sa intre! "Ce fel de solie mi-ar putea trimite Hido?" se intreba Asai. "Razboiul acesta nu are cum sa se termine! Nu cu o pace! Ce altceva ar putea cere Hido? Si in plus, e foarte ciudata aceasta solie!" In camera intra aroiul trimis ca solie. Vazandu-l Asai nu se putu abtine sa simta compasiune si mila fata de acesta. Lumina de altadata ii era slaba, batand spre un cenusiu sters, aripile atat de albe initial erau roase, neangrijite si pline de semnele bataliei. - Bietule, facu el, pana unde ai decazut ... Aroiul incerca sa spuna ceva, dar nu reusi, asa ca isi drese glasul si zise intr-un final: - Sunt solia lui Hido, atata doar! Am venit nu cu arme ci cu vorba! - Te temi ca vei fi exterminat? intreba Asai mirat. Aroiul nu spuse nimic, dar teama se putea citi in intreaga sa atitudine. - Fii pe pace! spuse Asai. Nimeni nu iti va face nici un rau. Nu aici! Va trebui sa duci raspuns stapanului tau? Aroiul incuviinta printr-o miscare usoara a capului. - Ai fi putut sa te intorci acasa, in Arra, dar insarcinarea pe care ai primit-o te opreste. Te plang, bietule! Il privi o clipa cu ochii plini de compasiune gandindu-se la stadiul in care ajunsera aroii lui Hido. Isi spuse apoi ca e numai o solie si reveni la realitatea razboiului. - Ascult, spuse el usor. Aroiul prinse curaj si spuse: - Comandantul iti cere sa opresti razboiul acesta! - Doreste pacea?! se mira Asai. - Doreste sa te intalneasca. Maine, pe campul de lupta! "Deci asta voia! Confruntarea finala!", gandi Asai. "Daca refuz confruntarea se va spune ca m-am temut, daca o accept, atunci razboiul se va termina! E oare timpul sa se termine? Daca am inteles bine ceea ce mi-a spus Vocea, acest razboi nu are cum sa se termine vreodata ... Si atunci? Ce va fi maine?" Isi spuse ca voia Vocii trebuie sa se implineasca. Daca Hido cerea confruntarea directa, atunci aceasta trebuia sa aibe loc. - Doar tu si el! continua solia. Asai il privi inca o data pe aroi si ii raspunse: - Spune comandantului tau ca ziua de maine va fi ziua Incercarii Finale. - Prea bine, spuse solia si se retrase. Aheb asistase la intrevederea celor doi si intreba dupa ce aroiul sol parasi incaperea: - Il vei intalni maine pe Hido? - De buna seama! - Atunci, razboiul se va sfarsi? - Nu stiu, Aheb! Voia Vocii se va fa implini. Daca El vrea ca razboiul sa se sfarseasca, se va sfarsi, daca va vrea ca el sa continue, va continua atat cat va fi necesar. - Dar maine unul din voi va pierde! - Te temi? intreba Asai sesizand urma de agitatie din Aheb. - As minti daca as spune ca nu imi fac griji, raspunse acesta. - Aheb, spuse Asai zambind usor, pentru ce te temi? Pentru mine? Eu sunt al Vocii, Aheb, eu nu ma tem! Crede, Aheb! - Dar daca vei pierde? Daca Hido ca recladi, asa cum a spus, Universurile? - Daca voi pierde, atunci aceasta a fost voia Vocii, Aheb! Tacura o clipa, privindu-se in ochi. "Cata credinta!", isi spuse Aheb. "Uneori am impresia ca noi, restul suntem abia la genunchiul broastei! Nici nu e de mirare ca este Alesul". - Trimite vorba, Aheb, arhanghelilor ca maine este zi de pace! Spune doar ca maine va fi lupta mea. - Prea bine, comandante! - Aheb, facu Asai inainte ca Aheb sa paraseasca sala. Acesta se opri si se intoarse spre comandantul sau. - Uneori furnica e mai puternica decat elefantul! Aheb zambi. Asai ii interceptase gandul de mai inainte si ii spusese exact ceea ce avea nevoie sa auda. Dadu din cap usor si parasi incaperea. *** *** *** *** *** Zorii zilei gasi cele doua armate aliniate de o parte si de alta a fluviului Erahne. Fluviul se impartea la un moment dat, formand doua brate, pentru a se uni din nou, cativa kilometri mai jos. Insula era locul ales de Hido pentru confruntarea cu Asai. Comandantii erau fiecare in fruntea armatei pe care o conducea. Asai pleca primul spre margine fluviului. Ajuns acolo, se intoarse, isi privi armata, apoi se inalta deasupra fluviului si cobori pe insula. Hido se inalta deasupra armatei sale si le vorbi aroilor: - Aceasta este ziua victoriei, ziua in care creatia va fi completa, a opta zi! Aroii il privira si din loc in loc se gasira cativa care sa strige "a opta zi!". Hido repeta "a opta zi" pana cand toti aroii strigara de cateva ori la randul lor "a opta zi", asa cum o facusera cu sute de ani in urma, pe campia Ararres. Apoi se ridica inca si mai sus spre cer si porni ca o sageata spre insula unde Asai il astepta. Cobori pe insula si se opri langa Asai. - Asadar ai venit! - Aici se termina totul ... - Aici incepe totul, spuse Hido. Se roteau in cerc, privindu-se in ochi. - Ai distrus atatia aroi, Hido ... si pentru ce? - Acei aroi cazuti au trecut in dimensiunea Zorra pentru o lume mai buna, pentru o lume dreapta. - Solia pe care mi-ai trimis-o ieri, facu Asai ... nu parea la fel de convinsa de justetea idealurilor pentru care lupta, pe cum spui. - Te asigur, Asai, ca lumea noua se va naste, iar atunci toti cei care acum plang se vor veseli. - Lumea despre care vorbesti nu se va naste niciodata! Este utopia ta, nimic mai mult! Ai inveninat inimile a milioane de aroi si i-ai condamnat la o eternitate in intuneric, iar asta doar pentru ambitiile tale! - Stim amandoi, Asai, ca nimic nu poate fi in afara Vocii si a vointei Sale. - Credeam ca ai uitat asta Hido! - O, nu frate, n-am uitat! De aceea cred ca nu voi pierde! Nu fac altceva decat sa Ii implinesc Creatia. Sunt scanteia care va aprinde focul in universurile inghetate. - Esti cel care va atrage dupa sine Intunericul si Distrugerea, nimic mai mult. Dar pe cum spui, Voia Vocii se va face. - Unul din noi are sa cada, iar celalalt sa se ridice, spuse Hido. - Unul din noi a si cazut deja, il corecta Asai. - Sa terminam odata circul asta! zise Hido si scoase sabia din teaca. - Te grabesti spre ultima clipa de ratiune, ii raspunse Asai si scoase la randu-i incet sabia din teaca de cristal. Ca si in urma cu sute de ani, cele doua limbi de foc se inatalnira, iar din contactul dintre ele se nascu din nou sfera care crestea, acumuland energie. - Acum se decide totul scrasni Hido printre dinti. Voia Ta Tata, faca-se! - Vaia Ta faca-se zise si Asai, apoi spuse catre Hido: adio frate! Te voi iubi mereu! Vantul energetic facea ca pletele si camasile celor doi sa fluture. Fulgere le faceau ochii sa lacrimeze si sa-i usture. Focul sabiilor le ardea fetele apropiate si incordate. Sfera crescu pana intr-atat incat cele doua armate nu mai puteau vedea nimic din ce se intampla pe insula. Urma explozia. Sabiile le cazura din maini, iar ei se regasira intinsi pe pamantul insulei, cu fetele transpirate, sleiti de putere. Cu chiu cu vai reusira sa se ridice in genunchi. - Cum Tata, vei alege pe cel ce va fi victorios? urla Hido. Intreaga cantitate de energie eliberata prin explozie se stranse sub forma unei coloane care se rotea in jurul propriei axe. Fulgere ieseau din loc in loc din coloana, brazdand vazduhul. Coloana de energie se plimba pe deasupra celor doi, cand a unuia cand a celuilalt. Vantul energetic urla cumplit. - Manifestarea Ta, Tata, spuse Asai si in clipa urmatoare resimti socul. Coloana de energie il lovi din plin, impartindu-se in mai multe brate. Unul il lovi in crestetul capului, altul in plexul solar si inca doua in palmele mainilor care erau intinse la nivelul umerilor. Asai urla din toate puterile iar cele cateva clipe cat durase totul i se parura de doua ori mai mult decat isi imaginase vreodata ca inseamna eternitatea. Cand intreaga energie disparu, Asai cazu la pamant, fara putere. Hido se ridica din pozitia in genunchi in care statuse pana atunci, lasa capul pe spate si incepu sa rada. - Iti multumesc, Tata! spuse el, apoi continua: era singura cale! Se simtea sleit de putere, gol de orice urma de energie, dar nu mai conta, castigase. Corpul lui Asai zacu inert o vreme, apoi incepu sa tresalte din cand in cand, emanand descarcari energetice. Hido il privi mirat, neantelegand ce se intampla. Corpul tresari iarasi, apoi inca o data si Asai incepu sa respire. Se simtea la randu-i slabit si fara energie. Se ridica cu greu in genunchi si isi trase suflul. Hido ar fi vrut sa mearga spre el, dar nu putea gasi energia necesara pentru a se misca. Se uita mirat la Asai cel reanascut. Fata ii radia. Lumina era de un alb atat de curat incat Hido nu se putu abtine sa il asemuiasca celui al luminii din Catedrala Vestirii. - Ce inseamna asta? intreba el naucit. Asai inca nu isi revenise complet din socul de mai inainte. - S-a terminat, Hido, spuse el abia auzit. - Nu, nu, nu ... Nu se POATE!!!!! urla Hido. Te-am distrus! - Te-ai distrus singur, ii spuse Asai ridicandu-se. Simtea ca energia ii revine. Avea acum in el atat energia de mai inainte cat si energia emanata de Hido. "Cata energia i-a mai ramas?" se intreba Asai. "Atata cat ii va trebui pentru eternitate!" veni raspunsul Vocii. Simti ca raspunsul venise din interior si ca fusese singurul care il auzise. "Cum se poate?" intreba el mirat. "Iti amintesti cand ti-am spus ca eu sunt si voi?" intreba Vocea din interior. "S-a terminat! De acum, razboiul se va duce altfel!†Hido se simti dintr-o data arzand. Isi privi mainile si vazu flacarile. Odata cu Hido, intreaga sa armata, arhangheli si aroi deopotriva, lua foc. Erau cu totii torte vii in agonie. Hido inclesta pumnii si stranse cat putu de tare din dinti pentru a nu lasa sentimentul de durere sa preia controlul. Isi simtea fata arzand si in curand flacarile rosiatice il impresurara. Facu un ultim efort de putere iar cand sentimentul deveni mai puternic decat propria-i vointa Hido se prabusi intr-un urlet cumplit. Asai isi duse mana la ochi si simti la randul lui durerea fratelui sau. Focul se stinse intr-un final. Nu mistuise, ci doar transformase. Aroii isi pierdusera aripile, in locul lor ramanand doar cioturile fumegande intre umeri. Lumina disparuse complet din fiecare din ei, lasand locul unei aure negricioase. Arhanghelii isi pierdusera si ei aripile, iar fetele isi schimbasera frumusetea de mai inainte cu exact opusul ei. Lumina lor era inca si mai neagra decat cea a aroilor, insa nici pe departe atat de neagra ca a lui Hido. Acesta se ridica de jos, incercand sa controleze durerea care oricum incepea sa isi piarda din intensitate. Isi privi mainile. Pielea se zbarcise si in locurile din care se retrasese, carnea era arsa, direct in contact cu aerul. Isi simtea fata schimonosita, ochii adanc retrasi in orbite, maxilarul pe jumatate dezgolit. Isi puse mana dreapta pe cap, iar cand o cobori vazu ultimele urme ale parului sau, pana mai inainte atat de frumos, arzand. Din aripile de mai inainte nu mai ramasese decat scheletul, si acela inca fumegand. Hido se ridica si merse cu mare greutate pana la marginea insulei, acolo unde fluviul formase un mic golfulet in care apa parea ca sta si se privi in oglinda ei. Ceea ce vazu il facu sa se cutremure. Cazu in genunchi si incepu sa planga. Planse o vreme in tacere, apoi urla din tot pieptul: - Nimeni nu Te-a iubit mai mult decat mine! Asa imi rasplatesti iubirea? Urma o perioada de liniste, in care Hido incerca sa se adune. Ridica apoi privirea spre cer si spuse incet: - Tata, as fi facut orice pentru Tine! Nu am vrut altceva decat sa Iti implinesc voia. Am crezut in Tine asa cum nimeni altul n-a facut-o. Facu o pauza apoi urla: - Nici chiar Asai!!!! Iar Tu asa intelegi sa imi rasplatesti credinta si iubirea???? Lasa barbia in piept si spuse incet: - Mi-ai luat tot! Mi-ai luat frumusetea, mi-ai luat lumina, mi-ai luat SPERANTA! Ce mai am eu de pierdut? Se ridica si indrepta amenintator un deget catre cer: - De azi incolo ma lepad de Tine!!! De azi incolo razboiul meu va fi impotriva Ta! Voi distruge absolut totul! Nu va ramane piatra pe piatra in Universul acesta sau in vreunul din ele ... Trebuia sa ma distrugi complet, Parinte, pentru ca de acum inainte singura mea alinare va fi sa distrug ceea ce candva am vrut sa intregesc! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy